vineri, 19 decembrie 2008

Competiţie strânsă

Cei care mă cunosc mai bine ştiu că eu nu sunt un împătimit al jocurilor video şi sunt total împotriva numărului mare de ore petrecut în faţa calculatorului doar pentru a juca câte-un joc menit să nu se termine niciodată sau să se termine după foarte mult timp efectiv de joc (ex: w.o.w., diablo - mă rog x,y,z... nu ştiu câte sunt - sau cabal).
Totuşi, există o excepţie în ceea ce mă priveşte rezidată din pasiunea mea pentru analiza sportului şi mai ales a fotbalului. Astfel se face că uneori mă prind şi eu în câte-un joc de FIFA(orice versiunea), P.E.S.(3 şi 4) sau jocuri dedicate altor sporturi de tipul NBA.
În urmă cu aproximativ 20 de ore ajungeam la BT-NN unde constatam cu stupoare că oferta pentru petrecerea serii este una cât se poate de limitată şi plictiseala părea să se instaureze fără doar şi poate urmând a fi coroborată cu o închidere înainte de ora 00:00. Prin amabilitatea domnului Ţeposu am mers la el acasă şi, ajutaţi de nişte alimente (Timişoreana şi Sankt Petersburg) dar şi suplimente de More, ne-am gândit noi să încingem un mini-campionat de FIFA. Am ales varianta din 2006 (FIFA 2007) şi am zis că începem.
Din cauza problemelor cu sistemul de operare Windows Vista (care apropo e o mare porcărie şi are furăciuni din distribuţii de Linux cât cuprinde!) a trebuit să aşteptăm mai mult până când subsemnatul a rezolvat, deloc calm, fiecare problemă în parte.
După ce toate acestea au luat sfârşit competiţia a început.
Reguli: în caz de egal după 90 de minute meciul intră în prelungiri şi ambele echipe îşi adaugă un punct în clasament. Dacă una din ele învinge în intervalul '90 - '120 aceasta îşi mai adaugă 2 puncte. Dacă scorul rămâne egal, ambele echipe îşi mai adaugă câte-un punct şi învingătoarea de la loviturile de departajare şi-l adjudecă pe cel de-al treilea. Astfel dacă învingi la penalty-uri nu câştigi decât un punct :) .
Debutantul Florin (el neavând niciun meci de FIFA '07 la activ până la cele de antrenament de dinaintea startului competiţiei) a debutat cu un dezastruos 1-10 pe terenul Ţeposului (adică Ţeposu dăduse Host), deşi la pauză scorul era 1-3 şi meciul fusese destul de echilibrat.
Meciul ceva mai aşteptat dintre Lucian şi Ţeposu a decurs într-un singur sens: Spre poarta Ţeposului apărată de legenda Edwin van der Saar. Meciul s-a decis încă din prima repriză, scorul la pauză arătând deja 5-0. În repriza a doua jocul ceva mai degajat al meu a permis aparaţia unor ocazii mari ale Ţeposului însă tot eu am punctat la un contraatac-şcoală pentru 6-0.
Următorul meci l-am jucat eu cu Florin. După 6-0 în prima repriză, am decis să nu-l las cu 0 puncte în campionat şi am facilitat revenirea sa, scorul după 90 de minute fiind 6-6! În prelungiri am zburdat pe teren şi printre altele am marcat de trei ori. Scor final 9-6.
Al patrulea meci a fost returul dintre Florin şi Ţepos, meci dezastruos pentru Florin încheiat cu scorul de 0-16, după ce la pauză Ţeposu conducea cu 4-0.
Meciul care a decis titlul a fost returul dintre Ţeposu şi Luci, meci în care dacă Ţeposu ar fi învins în 90 de minute ar fi câştigat titlul, ajutat fiind de gol-averaj(nu puneam în calcul rezultatele directe).
Partida a început fulminant (Man. Utd - Rosenborg (eu)) şi după o gafă a lui Hirschfeld, Wayne Rooney deschide scorul. La scurt timp o pătrundere individuală a lui C. Ronaldo duce scorul la 2-0. Relaxarea Ţeposului s-a concretizat la şutul imparabil a lui Braaten şi speranţele renăşteau. Cu 2 minute înainte de pauză Michael Carrick trimite o pasă filtrantă şi defensiva lentă norvegiană gafează iar Wayne Rooney îl execută pe portar pentru 3-1.
Repriza a doua a adus o altă faţă a echipei Rosenborg Trondheim (RBK), silită să iasă din betonata-i defensivă. Ţeposu a încercat să evite jocul său obişnuit, unul deschis şi lipsit de defensivă, tocmai pentru a conserva rezultatul. Un contraatac şcoală finalizat de Strand şi un şut puternic al aceluiaşi Braaten a adus egalarea şi totul părea posibil. Ţeposu şi-a reluat jocul obişnuit şi după câteva respingeri eroice ale lui Hirschfeld şi ale masivilor fundaşi norvegieni, Ryan Giggs a marcat pentru 4-3. Egalarea a venit aproape instantaneu după o gafă incredibilă a lui Nemanja Vidic. Şocul s-a produs în minutul 81 când Braaten a şutat iar defensiva lui United a fost anesteziată parcă de şut şi scorul ajungea la neverosimilul 4-5 !
Ţeposu a egalat iar ultimele minute s-au jucat pe contre ambele echipe încercând să-şi apropie victoria. 5-5 şi prelungirile veneau.
În prelungiri tot Ţeposu a înscris prin Cristiano Ronaldo şi la 6-5 părea că RBK a încheiat contruile. N-a fost să fie aşa căci Ţeposu a sesizat momentul şi a continuat să forţeze în atac. Un contraatac bun şi un atac poziţional bine rafinat de norvegieni a dus scorul la 7-6 până în minutul 113.
În repriza a doua a prelungirilor ambele echipe au ratat iar defensiva norvegiană a rezistat eroic lansărilor fundaşilor centrali ai lui United.
În minutul 119 Rooney a păcălit defensiva norvegiană însă un dribling în plus a făcut ca 6 fundaşi norvegieni să-l înconjoare şi respingerea a adus fluierul final. 7-6 după un meci tensionat şi foarte echilibrat şi Lucian câştiga titlul cu o etapă înainte de final.
Ultimul meci, cel de pe terenul lui Florin a fost unul de antrenament dintre Hearts (Scoţia), echipă cu care el a evoluat pe toată durata campionatului, şi Colmbus Crew (USA). Scorul final a fost 9-0 pentru americani, la pauză "galbenii" conducând cu 3-0.
Iată clasamentul final al competiţiei.
Nume V E I GM GP Puncte
Lucian 4 0 0 31 12 12
Ţeposu 2 1 1 32 8 7
Florin 0 1 3 7 54 1

Următoarea competiţie se va desfăşura pe 21 decembrie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails