miercuri, 14 ianuarie 2009

BT-NN - trecut, prezent şi viitor (partea a II-a)

Ei bine astăzi continuăm povestea BT-NN de acolo de unde am lăsat-o în articolul anterior.
Spuneam că evenimentele au continuat după primul concert Omăt cu rockotecile despre care am pomenit în articolul mai sus citat.
Următorul concert a avut loc în data de 18 noiembrie 2006, manifestare în care şi-au arătat virtuozitatea trupele Omăt şi Cei Fără Nume. Formaţia Cei Fără Nume avea să cunoască ulterior maximul de succes pe plan local în anul ur mător la Zilele Culturale Bârlădene.

Manifestarea a fost deschisă de Omăt şi încheiată de Cei Fără Nume. Manifestarea s-a bucurat de un număr mare de participanţi şi fiind la a doua acţiune de asemenea amploare ziarul Adevărul de Vaslui din 22 noiembrie 2006 titra la acea vreme: Reînvie rock-ul la Bârlad.
Să cităm puţin din articolul apărut la acea vreme purtând semnătura lui Emanuel Cerbu: Pentru iubitorii de muzică rock bârlădeni, seara de sâmbătă, 18 noiembrie, a însemnat un moment de bucurie si relaxare. Evenimentul s-a petrecut în incinta unui bar, unde, săptămânal, se desfăsoară si rock-oteca bârlădeană. Seara a fost asteptată cu nerăbdare de cei care cunosc fenomenul rock si îl iubesc, deoarece concertul pe care îl aveau de sustinut era vizionat de prietenii cu care aproape în fiecare sâmbătă îsi petrec timpul. La final, membrii celor două formatii care au cântat pentru rock-eri, au primit aplauze furtunoase si felicitări din partea tuturor celor care i-au audiat.
Îmi amintesc că deşi, după cum se observă şi din fotografii, BT-NN avea o suprafaţă mai mică, localul era arhiplin şi nimeni nu părea deranjat de faptul că stă în picioare din lipsă de spaţiu. A fost absolut incredibil. Piesa Străzi bântuite de noapte a făcut atmosferă însă nici interpretarea celor de la Omăt a piese Hotel Cişmigiu cu Fani (Funny) la voce nu a fost rea:) . Solo-ul de tobe a lui Rodinel Duduc (Cei Fără Nume) a adus un val de ovaţii şi în BT-NN chiar se simţea că rockerii sunt acolo şi-şi simt muzica. Într-un articol viitor am să postez o filmare din recitalul susţinut de ei în cadrul Zilelor Culturale Bârlădene din 2007.
A urmat apoi un concert în care doar trupa Cei Fără Nume a cântat. Pe 9 decembrie 2006 trupa Cei Fără Nume a susţinut un concert de aproximativ două ore în care au interpretat câteva piese

compoziţii proprii dar şi cover-uri după trupe precum Luna Amară, Sepultura, Tiamat sau Pink Floyd.


A fost o altă seară super-reuşită şi probabil cel mai potrivit cadou de moş Nicolae pe care-l puteau primi rockerii sătui de manelele ce la vremea respectivă răsunau literalmente peste tot la orice oră din zi şi din noapte. Observaţi soba din colţul barului, sobă de care ne lipeam imediat după ce reveneam de la cele "minus multe" grade de-afară şi combinând c-o vodkă bună atmosfera nu putea fi decât una deosebită.
După alte două săptămâni, pe 23 decembrie 2006, trupa Omăt a revenit în BT-NN cu tot calabalâcul de instrumente de data aceasta din nou pentru un concert singuri, concert ce-a fost urmat de o rockotecă.
Despre acest subiect a scris şi basistul de atunci al trupei, ParaDex, pe blogul său în articolul intitulat A fost odată. Cel de la voce pe acea filmare este chiar vocalul formaţiei Travka, trupă după care băieţii au făcut cover-ul. Acea seară a fost de asemenea o seară de neuitat pentru comunitatea rockerilor bârlădeni de la acea vreme. Of doamne ce vremuri. Mi-amintesc de o groază de oameni pe care nu i-am mai văzut de peste un an; unii pentru că au părăsit urbea bârlădeană, alţii pentru că, din motive pe care doar ei le cunosc, s-au îndepărtat de comunitatea rockerilor.
23 decembrie a fost un moment important şi în ceea ce înseamnă imaginea rockerilor chiar şi astăzi pentru că la acea manifestare au fost prezenţi şi ascultători înrăiţi ai altor genuri de muzică şi cu păreri dintre cele mai "creţe",dacă pot spune aşa, despre rockeri şi despre muzica rock. Interesant e că dânşii au ales să rămână şi la rockoteca de după şi au plecat impresionaţi de la BT-NN promiţând că vor reveni (unii dintre ei chiar au făcut-o) pentru că rockerii chiar ştiu să se distreze, aşa cum exclamau ei târziu în noapte la închiderea localului.
Multe din poze s-au mai pierdut de-a lungul vremurilor însă îmi aduc aminte că zilele de Crăciun au fost marcate de rockoteci iar Nea' Nelu era pentru prima dată urat pe 31 decembrie de către clienţii săi.
A trecut şi revelionul, de data aceasta fiind făcut de mai puţine grupuleţe. Practic, prieteniile legate în BT-NN au dus la apropieri nesperate şi astfel unii au avut chiar pentru prima dată ocazia de a sărăbători trecerea într-un nou an alături de alţi rockeri/metalişti.
Anul 2007 a fost marcat de-un număr mare de rockoteci însă în prima jumătate a anului amploarea lor scădea din ce în ce mai mult. Cu toate acestea rockoteca era mereu acolo sâmbăta indiferent că ieşea mai bine sau mai rău.
2007 a fost un an al tranziţiei, încă de la început făcându-şi apariţia cei din noul val. Ei bine spre finalul anului şcolar 2006-2007 cei din generaţia ce speram noi că va duce tradiţia mai departe


acaparaseră serile şi erau din în ce mai mulţi.
Finalul anului şcolar a dus la un exod şi mai mare a celor din vechea comunitate. Îmi aduc aminte că la începutul verii lui 2007 am intrat într-o seară şi au trecut cam 5-6 minute până când am văzut o faţă cunoscută. Era clar... comunitatea se reforma fie că ne plăcea nouă, cei puţin mai vechi, fie că nu. Rockotecile au început să capete un ton uşor apatic sau se desfăşurau tensionat dat fiind faptul că generaţia nouă (numită de noi pe Forumul Rockerilor Bârlădeni la acea vreme "noul val") venea cu gusturi cu totul şi cu totul diferite. Nu ne simţeam ca un ascultător de Elvis Presley între fani Burzum dar gusturile celor noi veniţi difereau într-o proporţie destul de mare de cele ale deja vechii generaţii.
Astfel s-a făcut ca pe timp de vară rockotecile să se oprească iar cei rămaşi în Bârlad să meargă la aşa numitele "Garage Inc." organizate la Vlad Dihania.... dar asta e o altă poveste.
La data de 4 august, în vreme ce FC Vaslui spulbera cu 2-0 pe Dinamo Bucureşti chiar în "Groapă", la BT-NN s-a organizat aşa numitul "Staniol Project", o manifestare ce se dorea iniţial de a uni pe toţi tinerii ce ascultă sau cântă rock din municipiul Bârlad.
Având în vedere că era vară, manifestarea nu s-a bucurat de un număr foarte mare de participanţi, mai ales că terasa nu fusese încă lărgită. Mi-amintesc că atunci au venit rockeri de toate vârstele iar mai ales după ora 23:00 distracţia s-a încins şi acordurile de chitară au răsunat până mult după ora 4:00 dimineaţa.
Între timp se formase deja prima idee de trupă intitulată Balastrul, cu ale cărei resurse de altfel a fost posibil evenimentul de pe 4 august.








A fost, dacă-mi amintesc bine, cred că ultima dată când aşa de mulţi componenţi ai "vechii gărzi" au fost prezenţi pentru un eveniment la BT-NN.
Deşi nu a ajuns întocmai la ce-şi propusese iniţial, evenimentul a prins la puţinii participanţi şi atmosfera a fost una pe care n-am mai întâlnit-o la un eveniment organizat în Bârlad, nu neapărat în BT-NN.
Îmi aduc aminte că atunci şi-au expus talentul atât unii dintre cei pe care-i vedeţi în imagini cât şi un domn pe care dacă-l vezi pe stradă nu poţi spune nimic despre el. Ei bine acel domn cânta rock pe vremea când majoritatea dintre noi abia ne năşteam sau chiar nu eram născuţi. Solo-ul său de tobe a fost aplaudat frenetic iar dânsul tratat cu respect. Atunci a fost un prilej bun pentru mine de-a savura muzică de calitate dar şi de a depăna amintiri.
S-au cântat cam toate genurile de muzică ce puteau fi interpretate pe instrumentele cărate la BT-NN, de la black-metal până la adaptări după piese lăutăreşti dar şi piese din anii '70, '80 sau mijlocul anilor '90.
Ca să vă faceţi o idee am să postez nişte melodii ce-au prins bine la public. Este vorba, mai întâi, de varianta mai puţin civilizată a piesei Doamne ocroteşte-i pe români . Vă avertizez că fişierul video conţine injurii ce pot dăuna unor naţiuni conlocuitoare. În caz de nu suportaţi limbajul abject vă sfătuiesc să nu apăsaţi butonul de "play". Dacă nu vă deranjează atunci vă doresc vizionare plăcută.



Apoi, spre noaptea târziu s-a cântat When the night comes.

Cu alte comentarii şi poze de la activităţile din BT-NN vă aştept în partea a III-a a acestei lungi relatări, parte pe care sper s-o pot finaliza până la sfârşitul acestei luni.
Până atunci aştept opiniile dumneavoastră şi vă rog pe această cale să evitaţi injuriile din comentarii.
S-auzim de bine !

2 comentarii:

  1. Bun articol :) oricum te astept cu a treia parte in care tre sa ne surprinzi si pe noi ... :) "noul val " :))

    RăspundețiȘtergere
  2. tu-ti nou val a tau dar az' si mine!
    De nu vin eu iar pe-acolo si-m car hirbu de PC sa fac EU grohotecile cum era la'nceput... va prind pe unu ca incepti cu "el", sau cu "linbi" in parc 'au korn in cur, 'mediat va expediez de une-ati venit!


    Grimlord

    RăspundețiȘtergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails