luni, 12 ianuarie 2009

Despre Galaţiul de noapte, Brăila şi drumul spre casă

În articolul precedent spuneam ceva de genul "În aşteptarea orei 19:00...".
Ei bine ora 19:00 a venit şi împreună cu un vechi şi bun prieten ne-am îndreptat către bodegile unde teoretic în Galaţi poţi găsi rockeri. Prima destinaţie a fost şi primul şoc dat fiind că una dintre cârciumi era de fapt într-o casă dosită fiind practic imposibil de localizat. Şocul şi mai mare a fost că era închisă(cel mai probabil definitv) şi deci a trebuit să căutăm locaţii alternative.
Soluţia a venit de la acest prieten ce mi-a pomenit de ceea ce gălăţenii numesc "Club T". Ei bine acest Club T este un fel de BT-NN mult mai mic, mai mizerabil dar cu sistem audio şi muzică pusă "de la bar".
Îmi spunea prietenul ăsta al meu că aici se adună rockerimea seara şi că este unul dintre cele mai vechi localuri de profil ce încă rezistă (de pildă odinioară era un local numit NOX însă s-a închis din lipsă de profit). Dacă am tendinţa de-a spune că în BT-NN se strică încet încet treaba.... ei bine înseamnă că în Club T pute deja!
Când am ajuns, în jur de 20:30, era plin ochi însă imediat după trecerea orei 21:00 "s-au împărţit pijamalele". Mai apoi, au venit "nişte unii" iar treaba s-a stricat şi din punct de vedere muzical dat fiind c-a trebuit să înghit zgomote de tipul "Juma' de dolar" (50 cent), "pop gay" (Shakira) sau alte chestii de tipul acesta.
Spre ora 22:00 a ajuns şi un bârlădean student în Galaţi şi pentru mine lucrurile au început să meargă pe un făgaş bun însă muzica de proastă calitate ne-a făcut pe toţi până la urmă să plecăm.
Am ales să fac drumul pe jos din centrul Galaţiului şi până în Zona Billa 1 (Micro 19) dat fiind că din punctul meu de vedere nu era deloc frig şi astfel puteam observa mai bine oraşul pe timp de noapte.
În aproape 4 km de mers pe jos, sâmbăta seara, la ora 23:30, am întălnit aproximativ 100 de persoane. Prea puţin după părerea mea pentru un oraş cu peste jumătate de milion de locuitori. Ceea ce m-a surprins plăcut a fost faptul că nu am văzut nicio cameră "de luat vederea" pe la nicio intersecţie, fapt ce mă făcea să mă simt în largul meu mergând pe stradă.
Se pare că mişcarea rockerilor în Galaţi este extrem de scăzut vizibilă, oraşul lui Şeicaru alunecând vertiginos spre un imens con de umbră.
A doua zi am apelat la serviciile speculanţilor ce efectuează curse de maxi-taxi Galaţi-Brăila cu 4 lei (mergând pe varianta de pe dig şi fiind doar 14 km de mers) întrucât mă lăsau practic la colţul blocului unde vroiam eu s-ajung în Brăila.
Nici nu cobor bine în Brăila, zona Ansamblul Plantelor, că-mi şi pică cerul în cap: intersecţia era, aşa cum spune Laocoon în articolele sale de pe România Totalitară, "Orwellizată"! Camere de luat "vederea" pe toţi stâlpii din zonă fiind practic supravegheată 24 de ore din 24 toată lumea care trece cu maşina pe-acolo sau se plimbă pe stradă, merge cu maxi-taxi etc.
Seara mă întâlnesc în zona Şcolilor cu un alt vechi şi bun prieten din Brăila şi mă folosesc de serviciile BraiCar S.A., linia de tramvai 21. Spre deosebire de anii trecuţi, acum la fiecare staţie de pe acest traseu au răsărit semafoare (înainte erau 3 pe tot traseul, acum sunt 8) şi de asemenea nelipsitele camere de supraveghere. M-am uitat atent însă în tramvaie încă nu au pus dar nu cred că mai au mult.
Desigur duminică seara cred c-am fost singurul care-a plătit bilet însă asta e mai puţin relevant. Relevant este faptul că mijloacele de transport în comun aparţinând statului, cu preponderenţă tramvaiele, au ajuns să fie populate doar cu pensionari pentru care vechiul primar a instituit gratuitate totală şi cu ţigani (persoane de etnie rromă) pe care controlorii oricum nu-i întreabă de sănătate.
De la prietenul meu pletos din Brăila aflu că lucrurile merg din rău în mai rău în Brăila şi că apatizarea şi moartea lentă a oraşului se adânceşte şi practic în curând oraşul va rămâne fără tineri. Am depănat amintiri şi desigur ne-am făcut sânge rău dat fiind că barmanul din Blanka (cârciuma în care ne-am găsit) nu pricepea că manelele sunt percepute de noi ca un zgomot şi că puţin îmi pasă că le dă la radio şi eu vreau doar să-i dea mai tare şi să-l închidă. Off... unde eşti tu Ţepeş doamne ?
Astăzi dimineaţă am mai dat o fugă prin oraş tot în aceeaşi zonă iar la revenirea în Plantelor am întâmpinat din nou controlori în tramvai care tocmai îi scriau proces verbal unui copil de 15-16 ani maxim în condiţiile în care în spate duhneau a troscău 4 ţigani beţi pe care însă controlorul a ezitat în a-i vedea sau întreba de sănătate, sau cel puţin aşa spuneau călătorii care s-au găsit însă să protesteze după coborârea controlorului. Cum spuneam eu mai demult, pe la colţuri toţi au gura mare însă când îi pui acolo faţă-n faţă se pierd sau se fac mici de tot.
Am apelat apoi la serviciile SNTFC(Societatea Naţională de Trasport Feroviar-Călători) pentru un drum de exact 5 ore şi 10 minute cu destinaţia Bârlad.
Mai întâi am urcat în trenul personal 5107 din direcţia Mărăşeşti cu destinaţia Galaţi. Aici, în cele 51 de minute pe care le-a făcut trenul până la Galaţi, am întâlnit un om, pe numele său Tudorel, care din punctul meu de vedere este un model de succes pentru plecatul de la zero absolut din punct de vedere social.
Crescut în Casa de Copii, Tudorel a urmat cursurile unei şcoli profesionale din Galaţi după care a intrat sub "protectoratul" unui cetăţean turc care l-a ţinut fără buletin până la vârsta de 27 de ani.
Reuşind să-şi facă buletin, a ieşit de sub aripa cetăţeanului turc şi s-a folosit de talentul său: acela de-a imita literalmente orice. Dacă ascultaţi radio 21 şi auziţi reclame la Orange sau firma de internet I-Link sau altele ale căror nume nu le-am ţinut minte, să ştiţi că vocea acestui om este acolo. Talentul de-a imita l-a ajutat să strâgă aproximativ 20000 de lei noi bani cu care îşi doreşte să-şi pornească o viaţă a lui. Dacă-l vezi aşa juri că-i handicapat mintal însă dacă stai să-l asculţi ai să vezi că gândirea lui este superioară oricăror aşteptări şi, deşi pronunţia nu prea-l ajută, este mare ascultător de AC/DC, Metallica, Phoenix, Uriah Heep, Pasărea Colibri şi alte formaţii destul de bune şi este de asemenea profund anti-manele.
Faptul că ţinuta sa este uşor neprezentabilă (cine ştie câte bătăi o fi mâncat în cămine) este un mare handicap pentru el, fapt ce-l face să fie fericit ca un copil când te arăţi dispus să-l asculţi.
Am făcut schimb de numere de telefon, am savurat o cafea şi cele 51 de minute plus cele 25 de stat în gara Galaţi au trecut repede cu Tudorel prin preajmă după care m-am urcat în trenul personal 7653 din direcţia Galaţi pentru Bârlad, la linia a 3-a (odinioară îl trăgea la linia 15 deci... a mai progresat:) ).
Prima parte a drumului am petrecut-o ascultând muzică lentă la mp3 player, lentă în ton cu mersul trenului între Galaţi şi Tuluceşti. La Tuluceşti, ştiind că trenul va staţiona în jur de 10 minute, am coborât pentru a servi un tutun, dat fiind faptul că Poliţia T.F. a patrulat continuu trenul pentru a forţa pe toată lumea să se supună normelor "ierupene".
Aşa l-am cunoscut pe domnul Gheorghe, un gălăţean de 57 de ani stabilit la Tălăşmani Domnul Gheorghe la prima vedere părea doar un ţăran cu mentalităţi de tipul "ochelari de cal" şi cu care mai mult de două vorbe nu puteai schimba.
Dânsul a insistat însă şi mai ales după Târgu Bujor, când poliţia a coborât s-a pus pe spus bancuri pe care în mod normal un ţăran nu le ştie. Ei bine de fapt dânsul a locuit cam 40 de ani la Galaţi şi mentalităţile sale sunt de "orăşean", aşa cum spunea dânsul, şi că se simte în plus mai mereu la ţară.
A urmat apoi o istorisire detaliată a vieţii dânsului, în ciuda faptului că eu nu l-am pus să facă asta, fiind probabil bucuros că-i împărtăşesc o serie din concepţii cum ar fi că a face împrumut la bancă pentru nu ştiu ce nuntă e de porc sau că telenovelele au rolul de-a tâmpi populaţia. Dânsul se arăta foarte nemulţumit de unul din copiii săi despre care spunea că nu a vrut să înveţe mai sus de clasa a VIII-a şi că a ajuns să fie "un manelist jegos ce abia ştie să-şi scrie numele", după cum spunea el.
Nu am dat atenţie la toate povestirile sale dat fiind faptul că 4 ore cu personalul mă oboseau psihic destul de mult însă cu domnul Gheorghe timpul parcă a trecut ceva mai repede.
Ultima parte a drumului, de la Tălăşmani la Bârlad a fost şi cea mai crâncenă, atât din cauza faptului că rămăsesem printre ultimii în tren cât şi din cauza frigului pătrunzător. Parcă băuse cineva alcoolul din termometru aşa de frig era, în ciuda căldurii furnizate în tren!
Într-un final am ajuns cu un minut mai devreme (20:22) în gara Bârlad şi, cu maşina sindicatului, m-am îndreptat spre casă.
Ce-a rămas după această escapadă? Au rămas impresiile despre două oraşe-port ale României, am rămas cu un prieten colaborator al unui radio important din România şi cu un subiect pentru viitor de supus analizei pe prezentul blog :D .
A meritat ? Rămâne de văzut.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails