duminică, 25 ianuarie 2009

A fost 24 ianuarie...

În urmă cu exact 150 de ani Alexandru Ioan Cuza era ales domn al Ţării Româneşti după ce, la 5 ianuarie 1859 fusese deja ales domn al Moldovei.
Astfel, în pofida presiunilor exercitate de marile puteri (unele din ele actualmente în U.E.) se forma statul naţional românesc.
Visul marilor cărturari ai vremii se înfăptuia şi, deşi nu era un stat unitar (provincii româneşti rămânând încă, la acea vreme, în afara statului naţional) era un mare pas şi întreaga populaţie răsuna de entuziasm Trăiască Unirea, Trăiască Cuza Vodă, Trăiască România, una sş nedespărţită.
Atunci s-a văzut pentru prima oară în istoria modernă a României că în ciuda opoziţiilor politice ale Europei, voinţa poporului poate duce la atingerea unor obiective greu de imaginat pe plan internaţional.
Românii îşi exprimaseră prin adunările ad-hoc dorinţa de unire însă puterile Europei nu au ţinut cont de dorinţa fundamentală a românilor şi astfel au pus Europa în faţa faptului împlinit prin alegerea lui Cuza ca domn în ambele provincii.
Suficient cu lecţia de istorie. În opinia mea aceste lucruri ar trebui ştiute de orice român şi celebrate aşa cum se cuvine.
Multe rele au trecut peste români de-a lungul celor 150 de ani de la momentul 24 ianuarie 1859. Parcă prea multe. Atât de multe încât astăzi, deşi, teoretic cel puţin, nivelul de cultură în rândul maselor de oameni este mai mare, 24 ianuarie parcă nu mai înseamnă mare lucru pentru oameni.
La Bârlad, oraşul care l-a dat românilor pe Alexandru Ioan Cuza, s-a celebrat acest moment printr-o imensă horă a Unirii în Piaţa Civică. Puteţi vedea o filmare a momentului aici.
Uitându-mă pe filmuleţ nu pot să nu remarc faptul că români de toate vârstele au venit în ciuda ploii sâcâitoare pentru a sărbători 150 de ani de la înfăptuirea unirii Ţării Româneşti cu Moldova.
Da ! Unirea Ţării Româneşti cu Moldova şi nu invers aşa cum este specificat atât pe site-ul ce găzduieşte filmuleţul cât şi pe majoritatea site-urilor agenţiilor de presă. Cele două provincii s-au unit sub numele de Principatele Unite cu capitala la Iaşi şi nu la Bucureşti. Fraza a fost inversată deoarece ulterior capitala a fost, într-adevăr, mutată la Bucureşti însă o dată cu inversarea ei s-a inversat şi sensul.
Acest exemplu este unul din sutele care susţin ideea că istoria este ca un fel de blog uriaş în care sunt relatate evenimentele văzute de unii sau alţii în funcţie de conjunctura momentului în care sunt relatate.
Această unire mică a fost marcată şi în alte oraşe precum Cluj, Iaşi sau Focşani, oraş foarte important în istoria acestui eveniment.
Desigur, multe dintre evenimentele organizate au caracter politic. Dacă nu ar fi fost organizate, probabil că acum aş fi scris că politicienii noştri dorm şi sunt anti-naţionali. Organizându-se pot doar spune că unele dintre atitudinile unor politicieni sunt de faţadă. Pot oare spune ? (asta rămâne de văzut)
Problema acestor manifestări este modul uneori arhaic de a le organiza, fără o promovare atentă şi corectă şi fără a fi foarte atractive.
Unii dintre prietenii sau apropiaţii mei au avut parte de acţiuni organizate de şcoală pe tema unirii, alţii au "trecut" prin "centru" dar, există, din păcate, şi mulţi care nici n-au auzit de-aşa ceva.
Semnificaţia acestor evenimente istorice importante pentru neamul nostru s-a pierdut treptat. Pe undeva este normal să se întâmple aşa însă din 1990 încoace procesul de deznaţionalizare s-a acutizat ajungându-se astăzi la o veritabilă criză de identitate naţională.
Deschiderea către Vest a adus în opinia mea cel puţin tot atâtea aspecte negative câte pozitive, dacă nu chiar mai multe.
Întrebând în stânga şi-n dreapta persoane despre modul cum au sărbătorit ziua de 24 ianuarie am primit răspunsuri dintre cele mai diverse. Majoritatea mi-au spus că au participat la acţiuni organizate de şcoală în cinstea acestui eveniment (nu pot să nu remarc faptul că de unii a fost privită ca pe o corvoadă). Unii mi-au spus că sunt scârbiţi de snobismul actual şi au preferat să sărbătorească sufleteşte gândindu-se cu mândrie la acest eveniment.
Am avut totuşi şi surprize, răspunzându-mi-se într-o romgleză veritabilă că "nu le am acu istoria". E incredibil.
Canalizarea eforturilor doar pe un singur domeniu, modelul promovat de "ieuropa", duce la răspunsuri de acestea. Vă daţi seama cum va răspunde unul canalizat pe box ? (o să detaliez despre asta într-un articol viitor)
Mai nou, se pare că, trebuie să le ai cu istoria când vine vorba despre ţara ta şi cel căruia îi datorezi faptul că astăzi trăieşti în România şi nu într-o provincie rusească, otomană sau maghiară.
Pe cei care sunt scârbiţi sau resemnaţi în privinţa modului de promovare a acestui eveniment îi înţeleg în totalitate.
Astăzi nu mai sărbătorim româneşte ci "ieuropean". Nu mai sărbătoreşte nimeni dragobetele, sărbătoarea populară a îndrăgostiţilor ci Valentine's Day, sărbătoarea "ieuropeană" la rându-i importată din Statele Unite. Această sărbătoare a început şi la noi să stârnească isterii ca-n Statele Unite vizavi de goana după cadouri pe care şi le oferă îndrăgostiţii, cadouri pe care se cheltuiesc bani; bani pe care-i încasează, desigur, comercianţii şi uite-aşa se declanşează o industrie în acest sens(o să detaliez în acest sens la vremea respectivă).
Încetul cu încetul începem să sărbătorim şi Halloween-ul, sărbătoare aşijderea de provenienţă americană.
De ce oameni buni ? De ce atâtea importuri? Şi mai ales (bun, importăm, importăm dar) de ce ne uităm propriile origini ?
Peste tot aud "Uniunea Europeană vrea...", "parlamentul European a decis"... etc. De ce nu aud "poporul român a decis....", "românii vor...." ?
Vă invitam să audiaţi un cântec într-un articol precedent. Acolo era un vers care spunea Ridicaţi-vă popoare c-o s-ajungeţi colonii ! Uitându-mă în jur constat că versurile acelui cântec au din ce în ce mai multă acoperire.
Nu mai vorbim limba română (ba chiar ajungem s-o detestăm), nu mai sărbătorim momentele importante pentru istoria neamului nostru, studiem în mod truncheat şi fugitiv istoria românilor la şcoală, urmăm orbeşte modelul "ieuropean" şi, ceea ce mi se pare cel mai grav, ni se pare normal să se întâmple aşa. E incredibil.
Recent am primit critici la adresa prezentului blog cum că se vrea prea serios şi că ignor prea mult cultura europeană. Ei bine, mă scuzaţi stimaţi cititori că refuz să cred că trăiesc în "judeţul România" din Statele Unite ale Europei şi că vorbesc o limbă română îngrijită şi nu una plină de importuri englezeşti şi că îmi pasă mai mult de ce se întâmplă în România decât de ce se întâmplă în alte ţări din U.E.
24 ianuarie a trecut neobservat pe lângă mulţi români şi asta mi se pare trist.
Părerea mea este că această atitudine este datorată faptului că ne-am obişnuit cu actuala stare de fapt în comparaţie cu cei pentru care lucrurile stau cu totul altfel. În acest sens vă ofer spre vizionare, stimaţi cititori, două filmuleţe cu privire la acest subiect(filmuleţele sunt realizate anul trecut):




3 comentarii:

  1. oare tot ce'ai scris tu aici are legatura cu realitatea...?

    RăspundețiȘtergere
  2. Nici nu am spus vreodată că ar avea în totalitate legătură cu realitatea. Faptul că 24 ianuarie nu a fost cinstit cum se cuvine este realitate. Interpretările sunt personale.

    P.S.: Cine te plăteşte pentru reclama la parizer ? :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Face munca de voluntariat! :))

    RăspundețiȘtergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails