marți, 27 ianuarie 2009

Mari victorii şi mari dezamăgiri fotablistice (2)

Continui seria de istorisiri despre marile meciuri din istoria fotbalului românesc, aşa cum am promis, cu două mari victorii dar şi cu o mare dezamăgire.
Încep întâi cu un meci despre care puţini iubitori de fotbal de vârsta mea ştiu de existenţa-i. În 1970, echipa naţonală a României, după ce a lăsat acasă Portugalia marelui Eusebio (cu o victorie eroică obţinută pe fostul stadion 23 august) a participat la campionatul mondial din Mexic.
România a fost repartizată într-o grupă infernală, denumită la vremea respectivă Groapa cu lei de la Guadalajara. Echipa noastră făcea parte dintr-o grupă ce conţinea Campioana Europeană en-titre, Cehoslovacia, Campioana Mondială en-titre, Anglia şi viitoarea campioană mondială, naţionala Braziliei lui Pelle, Jaizinho sau Tostao.
România nu mai câştigase la un turneu final din 1930 când surclasase reprezentativa statului Peru (3-1) la primul mondial de fotbal din istorie, susţinut în Uruguay.
Ediţia Mexco '70 este considerat ultimul campionat mondial din era romantică a fotbalului. La acea vreme jucători precum Dobrin, Tătaru II, M. Lucescu sau Rică Răducanu erau în activitate şi se aflau în componenţa lotului deplasat de antrenorul de atunci, Angelo Niculescu, pentru disputarea celor 3 meciuri de gală din grupa morţii de la Guadalajara.
România a intrat timorată pe teren în meciul cu Anglia şi, deşi a dominat cea mai mare parte a partidei, Hurst a înscris unicul gol pentru campionii mondiali. Memorabilă a rămas, de la acel meci, o fază superbă făcută de Florea Dumitrache în faţa a doi fundaşi englezi. Haideţi să vedem mai întâi acest moment:

Frumos nu? Timorarea şi-a spus însă cuvântul şi românii au cedat până la urmă. A urmat mai apoi meciul în faţa campioanei europene Cehoslovacia. Românii au întors scorul de la 0-1 la 2-1 şi au arătat că nu au venit să se facă de râs din România şi până în Mexic. Vă invit să vedeţi un amplu rezumat şi cu un comentariu conţinând foarte multe detalii ale vremii:

Ultimul meci din grupa morţii a fost în compania naţionalei Cariocas despre care voi scrie într-un articol viitor.
După acel turneu final, România era eliminată dramatic de Ungaria la Campionatul European din 1972. Dar asta e o altă poveste.
La 7 mai 1986, pe Stadio Ramon Sanchez-Pizjuan din Sevilla s-a jucat ce-a de-a 31-a finală a Cupei Campionilor Europeni. În această finală s-au întâlnit două mari forţe ale fotbalului european de la acea vreme: Steaua Bucureşti (România) şi FC Barcelona (Spania).
După ce a eliminat pe rând cu (scorurile la general) 4-2 pe Velje BK din Danemarca, pe Honved Budapesta tot cu 4-2 din Ungaria, pe Kuusy Lahti, campioana Finlandei cu 1-0 şi pe Anderlecht Bruxelles cu 3-1, Steaua a ajuns pentru prima dată în istoria sa în finala Cupei Campionilor Europeni. Echipe precum Universitatea Craiova şi Dinamo mai atinseseră faza semifinalelor în precedenţii ani competiţionali.
Finala a fost arbitrată de Michel Vautrot, arbitru cu priză la români. Acesta mai arbitrase un mare meci făcut de români, victoria cu 1-0 în faţa Squadrei Azzura de pe "23 august" în preliminariile europeanului din '84. Arbitrul francez a anulat corect un gol al spaniolilor deoarece pasa de gol fusese dată cu mâna.
Trofeul s-a acordat abia după executarea loviturilor de la 11 metri, lovituri a căror rezultat a fost decis de cei doi portari: Uruti (portarul naţionalei Argentinei) şi Helmuth Duckadam(proaspăt adus de la ACU Arad). Portarul român a apărat atunci patru lovituri de la punctul cu var intrând astfel în istoria fotbalului cu un record încă neegalat. Lăcătuş şi Balint au marcat atunci pentru un 2-0 nesperat. Vă invit să vedeţi executarea loviturilor de la 11 metri şi festivitatea de premiere:

Apără Duckadaaaaaaam ! Suntem finaliiiişti ! Am câştigaat CUUUPAA !
Sunt cuvinte de neuitat pentru cei care-au trăit acele momente. Îmi povestea tatăl meu că în acea noapte şi a doua zi nu au existat rivalităţi şi indeferent de cine cu cine simpatiza în campionatul intern, toată lumea cânta de bucurie pentru campioana românească a Europei, Steaua Bucureşti.
Timpul a demonstrat că acesta este maximul de performanţă pe care l-a atins fotbalul românesc la nivel de echipe de club. Steaua a mai ajuns o dată în finală trei ani mai târziu însă atunci au dat peste AC Milan într-o plină ascensiune şi au cedat cu 0-4! Anul următor Steaua cucerea Super Cupa Europei învingând Dinamo Kiev (care la acea vreme se confunda cu naţionala URSS) prin golul tânărului Gheorghe Hagi.
La nivel de echipă naţională, România nu a cucerit niciodată vreun trofeu important. Cel mai bun turneu final făcut de România vreodată este cel din 1994 atunci când România a câştigat grupa din care a făcut parte, Învingând una din marile favorite, Columbia(3-1), ţara gazdă SUA(1-0) şi cedând în faţa Elveţiei (1-4). În "optimi" România a trecut de vicecampioana mondială en-titre Argentina lui Balbo, Islas şi Batistuta cu 3-2.
În "sferturi" România a întâlnit Suedia lui Ravelli, Brolin şi Andersson, o echipă a Suediei în formă maximă. Suedia a deschis scorul după o lovitură liberă executată atipic dar România a egalat cu 2 minute înaintea fluierului final prin Florin Răducioiu. În prelungiri România a preluat conducerea prin acelaşi Răducioiu iar la scurt timp Suedia a rămas în 10 oameni.
Cu om în plus şi gol în plus România nu a putut rezista şi Suedezii au egalat. La loviturile de departajare scandinavii au ratat primii dar Dan Petrescu şi Miodrag Belodedici au îngropat România şi o generaţie văzută de mulţi în stare să câştige titlul mondial la acea vreme a ratat marea performanţă. Suedia nu a putut face faţă Braziliei şi a cedat şi în finala mică.
Românii au fost primiţi acasă ca nişte eroi.
Îmi amintesc că nu am priceput din prima de ce România a pierdut deşi a jucat formidabil în acel meci. Vreo trei zile n-am putut vorbi cu niciun adult. Toată lumea era tristă atunci. Vă invit să vedeţi un amplu rezumat al acelui meci(În filmuleţul meu sunetul este în regulă însă după ce l-am urcat văd că de pe la jumătate încolo sunetul înepe să rămână în urmă, dar este suficient pentru a vă face o idee cum arăta jocul echipei noastre la acea vreme):

2 comentarii:

  1. "...în faţa Squadrei Azura...Arbitrul francez a anulat corect un gol al SPANIOLILOR deoarece pasa de gol fusese dată cu mâna..."
    Ma...ia si modifica...Squadra Azzura e Italia nu Spania...:P...oricum...faina racheta lui Boloni de atunci...;)...si inca o data ms de fazele video...ca doar tu mi le-ai dat...:P

    RăspundețiȘtergere
  2. Am modificat. Deşi cred că e greşit şi acum. Mult mai corect ar fi "Squadra Aiurea" :)
    Cu plăcere pentru faze.

    RăspundețiȘtergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails