luni, 26 ianuarie 2009

Relativitatea relatării din exterior

Mai întâi de toate să clarificăm titlul. Să zicem aşa: Câţi dintre dumneavoastră nu v-aţi simţit cel puţin o dată judecaţi în mod greşit? De un profesor, de un elev, de un coleg, de un părinte sau în general de cineva în anti-teză (din punct de vedere social) cu dumneavoastră?
Oamenii judecă alţi oameni. Mai mult sau mai puţin realist, dar niciodată corect. Este un fapt şi, în opinia mea, nu se va schimba niciodată.
Întotdeauna vom putea spune atunci când cineva emite o judecată despre noi că "nu ştie toate amănuntele". Şi eu cred că suntem îndreptăţiţi s-o facem.
De câte ori nu ni s-a întâmplat să nu fim crezuţi atunci când încercăm să ne argumentăm o anumită poziţie ? De câte ori nu am fost înjuraţi pentru o anumită poziţie pe care o luăm în ceea ce priveşte o problemă sau alta ? E drept ? Nu ştiu.
Ceea ce ştiu este că judecata este supusă, ca orice lucru de pe planeta Pământ, relativităţii. Singurii care ne pot judeca suntem noi înşine. Uneori nici măcar asta nu se aplică dar cu siguranţă noi înşine suntem cei mai în măsură s-o facem. Şi totuşi ne judecăm unii pe alţii. De ce? Păi pentru că omul este o fiinţă socială.
Judecarea unui alt om este supusă relativităţii pentru că este făcută din "exterior", fără a cunoaşte toate datele problemei.
Având în vedere că judecata perfectă nu există şi luând în consideraţie şi cele spuse mai sus, s-a ajuns la compromisul "majorităţii".
Exemplu personal: În urma unoir articole de pe prezentul blog am primit laude peste laude. Altele din ele au primit înjurături cu duiumul. E corect? O fi. Am fost înjurat de pildă pentru faptul că "mi-am permis" să am pretenţia ca toţi românii să cunoască semnificaţia zilei de 24 ianuarie. Ba chiar am primit mai multe critici decât laude pentru acel articol. E corect? Nu ştiu să spun. Ştiu însă să spun că trăiesc în România şi trebuie să-mi cunosc istoria neamului şi a ţării al cărei aer îl respir. Aşa cred eu. În opinia mea este corect.
Există întotdeauna un motiv pentru toate. Unele din ele sunt mai persuasive decât celelalte.
Exemplu: Doi oameni poartă o discuţie în contradictoriu. La un moment dat unul aduce argumente de ordinul penibilului dar totuşi este crezut de o mare parte din cei care au urmărit discuţia. Celălalt se enervează, scoate un pistol şi îi "plantează" o bucată de plumb în cap.
Argumentul? Ceea ce spunea el era un nonsens. Şi trebuia să-l ucizi? Da! Ar spune ucigaşul. Noi cu toţii spunem nu. Dar dacă cineva este de acord cu el ?
Uite aşa au apărut instanţele de judecată, avocaţii, legile, supuse însă şi ele aceleaşi relativităţi de care vorbeam la începutul articolului.
Majoritatea este de acord cu legile date, deci ele sunt "corecte". Sunt ? Majoritatea aleşilor poporului (parlamentul) a fost de acord cu legea nr. 298/2008 privind ascultarea telefoanelor. Este o lege corectă ? Este ea una echidistantă şi dreaptă ? Acum spunem că nu. Dar dacă cineva ar fi salvat din "creierul" munţilor datorită faptului că i-a fost ascultat telefonul când a dat telefon la 0-SALVAMONT(0725826668) ? O parte din noi vor sări imediat de cealaltă parte a baricadei. Este corect? Este drept? Eu zic că nu. Dar eu sunt unul. Dacă "majoritatea" spune că da, atunci şi eu trebuie să spun că da.
Cu toţii spunem că România e o ţară de (hai să nu mai spun şi-aici). Dar unii dintre noi ne uităm la fotbal. Dacă România ar învinge Brazilia cu 5-0 în finala Campionatului Mondial din 2010, atunci nu ar creşte brusc în toţi mândria de a fi român? Ba da, cum să nu? Unii dintre dumneavoastră aţi trăit momentele anilor '70 când România domina handbalul mondial, sau al anilor '80 când în Europa echipele româneşti făceau furori la fotbal. În 7 mai 1986 nu aţi fost în majoritate mândri că sunteţi români?
Totul este relativ. 29 de ani mai târziu constatăm că doar o mică parte din populaţie mai este mândră că aparţine naţiunii române.
Dar să revenim la societate. Adevărul (sau, mai corect spus, o vorbă sinceră) pare să doară mult mai tare decât o minciună. Este mai "bine" să-i spui omului ceea ce doreşte să audă decât să i te adresezi sincer.
Nu o dată mi s-a întâmplat ca o vorbă sinceră să mă "dărâme" iar o vorbă mai puţin sinceră să mă "ridice", social vorbind.
Mergând pe acest fir al gândirii, unii dintre noi ajung să poarte o "mască" atunci când ies în societate. Ceea ce este şi mai trist, în opinia mea, este faptul că unii ajung chiar să se identifice cu acea mască. Şi uite-aşa existenţa masei ce aşteaptă să fie manipulată se naşte.
Pe fundamentul aceste gândiri, sau una asemănătoare, a apărut necesitatea existenţei în cadrul marilor companii (formate tot din oameni - finţe sociale) a postului numit "coordonator de relaţii cu publicul"(denumit tot mai mult, din păcate, în România coordonator PR - chiar şi fără punctele de reprezintă abrevierea!). Ce treabă are acest angajat? Să menţină o "imagine bună" în ochii celorlalţi, ai publicului. Indiferent ce problemă apare în interiorul companiei/instituţiei, coordonatorul de relaţii cu publicul iese în faţă şi spune publicului ceea ce vrea să audă. Ce face el de fapt? Are grijă de integritatea măştii pe care o poartă firma în relaţiile externe.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru postul de "purtător de cuvânt".
Noi cu toţii ajungem să fim pradă propriilor măşti. Acest fenomen a luat amploare de-a lungul timpului şi am ajuns astăzi să trăim într-o societate a minciunii. Toată lumea minte pe toată lumea. Faptul că ne complacem în această situaţie este relevat de însuşi principiul de "mazilire" a celor sinceri.
Cel care-a spus în urmă cu vreo 10 ani că telefoanele în România sunt ascultate a fost în mare parte mazilit de aşa-zisa opinie publică. "Nu dom'le că la noi e democraţie. Cum să se întâmple aşa ceva?" Ei uite că se întâmplă!
Exemplele de relativitate în relatarea unei situaţii privită din exterior pot continuar la nesfârşit.
Iată altul: Un muritor de foame sparge un magazin şi fură produse în valoare de... să zicem 500 de lei. Se ascunde într-o scară de bloc şi le consumă, făcându-şi totodată provizii şi potolindu-şi foamea. Ce-a făcut de fapt? Şi-a salvat propria viaţă.
Rezolvarea: Vine Poliţia, Procuratura, Parchetul de pe lângă ICCJ, făptaşul este prins, se întocmeşte dosar penal şi este închis între 3 şi 15 ani pentru furt calificat. Toată lumea va susţine demersul pentru că va gândi "dar dacă îmi va sparge şi mie casa/magazinul/maşina?".
Dar dacă acesta scapă nepedepsit şi, mai mult chiar, este şi ajutat să-şi facă o viaţă, fie ea şi la limita subzistenţei şi apare un titlu în ziar "Hoţ ajutat de stat !", atunci opinia publică va fi, în majoritate oripilată. Ar avea dreptate? Da, dar cu menţiunea că opinia publică nu va cunoaşte toate datele problemei şi va emite judecăţi în necunoştinţă de cauză. Dacă ziarul are o problemă cu statul, atunci va spune cititorilor săi ceea ce vor să audă!
Şi uite-aşa se manipulează masele.
Aşa cum spunea un cititor, părerile nu pot fi bune/rele căci sunt doar păreri. Diferenţa în societate însă se face atunci când părerile unora ne afectează pe toţi.
Părerea unora(BOR în cârdăşie cu statul român - o mână de oameni) este că religia predată în şcoli duce la scăderea infracţionalităţii în rândul minorilor şi în general. Părerea mea este că de cele mai multe ori e o oră de-a dreptul "în plus" şi că infracţionalitatea mai degrabă a crescut de când se predă în şcoli faţă de vremurile în care nu se preda.
Da, dar majoritatea populaţiei, din diferite motive, nu neapărat cel invocat de cei amintiţi mai sus, este de părere că religia trebuie menţinută în şcoli. Ba chiar a unora că ar trebui să ne facem şi altar în şcoli(Oare când ne cumpărăm catapeteasmă?).
Probabil că dacă aş şti toate detaliile acestei probleme aş gândi altfel, cine ştie, poate chiar mi-aş schimba părerea.
Cert este că cea mai mare parte dintre judecăţile emise de oameni sunt relative şi uneori chiar neconforme cu realitatea.
Gravitaţia există pentru că a zis Dumnezeu, să existe. Gravitaţia există pentru că toate corpurile cereşti au gravitaţie proprie, inclusiv Pământul. Gravitaţia există pentru că nu putem pluti prin aer (uşor abrogată de-a lungul timpului). Toate aceste sunt/au fost păreri. Sunt ele corecte ? Unele da, unele nu, zic eu. Dar de fapt tot ceea ce putem noi face, momentan este să aderăm la una dintre ele şi să ne formăm un fundament de gândire.
Sunt ele toate, într-un final relative? Sunt.
Câte cazuri n-am auzit pe la televizor cu averile ce se pot strânge din cerşetorie? Unii chiar spun că nu există cerşetori ci doar oameni care nu vor să muncească. Aşa o fi ? Dacă judecăm de la caz la caz s-ar putea să descoperim că nu mereu e aşa. Da, dar mai avem timp? Spuneam eu despre o societate contracronometru. "Timpul pare să nu mai aibă răbdare cu oamenii". Există chiar şi un studiu ştiinţific prin care se spune că timpul trece, sau pare că trece mai repede (Vezi rezonanţa Schumann). Dar de ce ar interesa pe toată lumea asta? Unii dintre noi nici nu pricepem tot ce se spune pe-acolo şi e normal lucrul acesta.
Această discuţie poate continua la nesfârşit însă după aia iar o să mi se spună că încerc să depăşesc recordul celui care-a ţinut un discurs de 126 de ore.
Pentru final vă invit să ascultaţi o piesă care exprimă în versuri cam ceea ce am spus eu mai sus dar într-o manieră uşor suburbană, la fel cum este şi cazul suspus atenţiei în cântecel.
Vă rog, stimaţi cititori, reflectaţi la ceea ce am spus mai sus şi exprimaţi-vă părerea în mod liber dar civilizat, probabil singurul drept câştigat după 1989.

Parazitii - Goana dupa iluzii (cenzurat)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails