sâmbătă, 14 februarie 2009

Hepi Velăntains Dei !

Nu înţelegeţi ce scrie în titlu ? E bine. Înţelegeţi şi vă stârneşte râsul sau sila în ceea ce priveşte tema ? Aşijderea. Sunteţi oripilaţi din cauza schimonosirii numelui sărbătorii neromâneşti ? Atunci aveţi o problemă! Nu ştiu cât de mare, dar aveţi o problemă.
Noi românii am ajuns un popor de imitatori. Anul trecut s-a sărbătorit şi Halloween-ul şi chiar s-a vorbit puţin la 4 iulie despre mare popo...r american. Un tip din oraşul ăla cu 6 sectoare şi metrou chiar şi-a arborat drapelul ăla cu linii şi steluţe de 4 iulie spunând că mai mândru se simte sub steag tipul acela decât cel format din culorile fundamentale ale artei, aşa cum este steagul României. Denigrarea simbolurilor naţionale se pedepseşte prin Constituţie dar,... nu şi la noi.
Ani de zile europenii şi-au trimis toţi rataţii social în exil, sclavii şi în general categoriile inferioare ale societăţii. Pe acest fundament s-a format marea naţiune americană. După 1945 au mai emigrat şi nişte evrei care au ştiu să manipuleze bine masele. Aceasta este naţiunea la care multe popoare se închină ! O naţiune a consumului necontenit şi a inculturii ridicată la rang de virtute !
Îmi amintesc un reportaj realizat de CNN prin care un nenea se plimba cu un atlas şcolar pe stradă şi punea cetăţenii să-şi arate propria ţară (SUA) pe hartă... jumătate din ei şi-o căutau prin Asia !!!! Asta este naţiunea "cea mai prosperă" !
În calendarul catolic nu există menţionat un Sfânt Valentin pentru ziua de astăzi. Nici în cel ortodox. Care va să zică e o găselniţă pentru a mai comercializa câte ceva ! Nu vi se pare ciudat că sărbătoarea asta cade în februarie, cam la scurt timp după ce mai toţi îşi revin financiar după cheltuielile de Crăciun ?
I se spune ziua Sfântului Valentin şi unii chiar îmi spun că sunt anti-creştin că iau în derâdere o astfel de sărbătoare. Probabil că puţini ştiu că originile sărăbătorii de pe 14 februarie sunt închinările aduse zeiţei Iunona şi este o sărbătoare controversată datând din Roma pre-creştină.
Ulterior pe această sărbătoare s-a bătut monedă în Statele Unite ale Americii şi în Europa Occidentală creându-se astfel un nou prilej de a se cheltui nişte bani absolut fără niciun folos!
În prezent puţinor oameni le mai pasă de astfel de istorii (şi pe undeva este şi firesc) şi ştiu doar că pe 14 februarie ar trebui să cheltuie nişte bani pe cadouri sau să se aştepte la cadouri (depinde de genul persoanei ce gândeşte la această zi). La scurt timp există 1 martie şi 8 martie!
Practic femeile sunt dotate cu 3 zile în care se cheltuie o grămadă de bani care ar putea fi cheltuiţi tot în folosul lor dar pe cultura lor, pe călătorii şi în general pe ceva de pe urma căruia va beneficia şi întreaga societate nu numai târtiţa-i nesătulă.
Nu vreau să mă înţelegeţi greşit. Nu sunt misogin şi nici nu sunt împotriva sentimentului de dragoste. Dar sunt împotriva "mondenismului" şi împotriva materialismului. Eu nu consider că pe 14 februarie "îţi arăţi dragostea faţă de persoana iubită" cumpărându-i un cadou de cele mai multe ori "Made in China" sau, mai rău, cheltuind mult peste puterea ta de cumpărare pe un cadou de fiţe. Nu. Nu aşa îţi arăţi dragostea.
Dacă ţii la persoana iubită îi arăţi asta în fiecare zi. Dragostea nu se bazează în mod exclusiv pe bani, cadouri şi ieşiri în cluburi, baruri, discoteci, etc. Dragostea înseamnă mult mai mult.
Sărbătorirea zilei de 14 februarie este mai mult un efect de turmă. Citeam pe un blog că dacă nu ai pe cineva cu care "să ieşi" de 14 februarie ar fi bine măcar să te prefaci că ai sau "să-ţi faci rost" căci nu de alta dar n-ai vrea să te vadă prietenii tăi fără o jumătate pe care s-o îmbrăţişezi de 14 februarie. Dar de ce nu ?
Or fi prietenii mei dar de ce ar trebui să le pese cu cine ies sau dacă ies cu cineva de 14 februarie ? Eu unul nu mă frământ pe astfel de aspecte şi nici nu mă interesează prea mult despre fiecare prietena cui este sau cutărescu cu cine este sau chestii de tipul acesta care ţin minţile adolescenţilor ocupate pentru prea multă vreme.
Un ultim aspect pentru care 14 februarie e de porc este faptul că, pe lângă originile total neromâneşti, există şi în tradiţia română o sărbătoare similară numită Dragobetele şi sărbătorită la 24 februarie. Semnificaţia zilei nu este chiar 100% echivalentă cu "Velăntains Dei" căci aceasta semnifica dragostea naturii fiind desigur o sărbătoare mult mai veche decât poporul american însuşi !
O ieşire în natură la Cap de Primăvară (sau de Dragobete) cu persoana iubită mi se pare mult mai firească, mai romantică dacă vreţi şi mult mai românească decât cheltuirea de sume impresionante de bani pentru kitsch-uri şi îmbogăţirea unor patronaşi de discoteci care ajustează preţurile în această zi (se practică în oraşele mari).
Există câte unii care vor să arate că au bani şi le "sărbătoresc" pe ambele. O fi bine aşa ? Eu zic că nu. Eu zic că dacă vrea cineva să-şi arate ataşamentul pentru persoana iubită o poate face în orice zi, că doar de-aia e persoana iubită, nu ?
Oricum ar fi, sărbătoarea de Velăntains Dei este ceva mai degrabă inventat decât tradiţional şi este perpetuat pe baza fundamentelor eronate după care oamenii îşi duc existenţa.
La final vă doresc doar să fiţi iubiţi în fiecare zi, mai puţin de 14 februarie. Poate-aşa va dispărea această sărbătoare kitsch.

3 comentarii:

  1. da , sunt de acord tot , si ai dreptate e un prilej de a cheltui bani inutil ,

    RăspundețiȘtergere
  2. Americanii idioti au emisiuni tv in care arata cat de buna e viata lor. De aia sunt copiati si invidiati. Defapt e vai de mama lor, sunt cea mai proasta natie din lume. Geniile lor de fapt sunt importate, nu e nici unul america macar din bunici. Ei au banii si cu asta stapanesc lumea. Las ca ii rezolva poporul ales.
    Cat despre Dragobete .. nu prea o sa tine pentru ca nu este asa de comerciala. De ce sa sarbatoresti o zi in care nu este nevoie sa cheltui bani pe ea, doar sa iesi in parc la o inghetata ? Nu, nu ... acei oameni de sus, trendset-eri, nu vor fi de acord cu ideea asta in veci !

    RăspundețiȘtergere
  3. Velăntains Dei... hmmm... serios acum, chiar avem nevoie de o data anume pentru a arata cuiva ca il iubim sau ca ne pasa de el? Suna cam asa: Te iubesc doar azi, de Sf.Valentin, ca apoi sa te ignor in continuare iar tu sa-mi faci obisnuitele-ti crize de gelozie. Asta nu ne dovedeste cat suntem de ipocriti?...

    RăspundețiȘtergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails