duminică, 19 aprilie 2009

Crăciun fericit !

Ete-l şi p-ăsta ! Bă ! E paştele !
Da, ştiu că-i paştele dar pentru mine e tot una.
Astăzi, teoretic, se încheie Săptămâna Mare. N-am prea înţeles. Adică, ce, are 12 zile sau de ce e mare ? Că văd că tot cu o luni şi tot cu o duminică se termină (pentru unii începe c-o duminică şi se termină c-o sâmbătă dar ideea e aceeaşi).
Nu am să vorbesc foarte mult despre cretinismul asiduu de care m-am lovit zilele astea. Pentru cretinismul din aceste zile are chiar şi societatea o denumire: "Creştini din an în Paşti".
Tot anul îi auzi înjurând şi "păcătuind" (aici mă includ, desigur, şi pe mine căci eu nu mă consider creştin) dar acum toţi te întâmpină cu un călduros "Hristos a-nviat!". Vai ! Când îi aud îmi vine să le dau profund doar apă, paie şi bătaie; apă stropit şi nu băut ca să nu întrerupem circuitul apei în natură căci e la modă să fii ecologist.
Tot n-am lămurit-o cu "Crăciun fericit!", nu ? Ia să încercăm.
Similitudinile între sărbătoarea numită generic "paşti" şi cea numită la fel de generic "crăciun" sunt nenumărate. Trecând peste cele semi-religioase cum că ambele au legătură cu tânărul evreu numit Hristos care-a trăit acum aproximativ 2000 de ani şi despre care se ştie sigur c-a murit şi deloc c-a înviat, ajungem la similitudinile provocate de societatea noastră profund infectă, uşor "ieuropenizată" şi presărată cu accent mioritic.
Vai, ce urât vorbeşte Vâlsan.
Astăzi mi-am permis şi eu să cam dorm toată ziua. M-au ajuns multe din urmă şi-n consecinţă am preferat să dorm vreo 14 ore. După atâtea ore... văzând că nu mai e foarte mult până la ora 00:00, mi-am zis că deja s-a mai domolit isteria asta cu paştele. Ei aş! Ţi-ai găsit!
Şi uite-aşa astăzi, deşi am fost indisponibil toată ziulica, tot am aflat că Patriarhia Română a adus în premieră pentru România lumină de la Ierusalim. Băi, tu-ţi dai seama ?
Eu stau şi mă întreb cum cari o lumânare (indiferent de care-ar fi ea) aprinsă de la Ierusalim şi până la Bucureşti. Şi-n plus nu văd care-i diferenţa între lumina dată de-o flacără produsă în România şi cea de-acolo.
Da, ştiu şi eu despre pseudo-miracolul ortodoxiei ce are loc an de an la mormântul gol al lui Hristos. Acel foc nu se "pogoară din cer" ci este rezultatul unui calcul matematic bine pus la punct cu ajutorul căruia clădirea este astfel amplasată încât să apară acel fenomen. Nu e nicio minune şi nimic dumnezeiesc în chestia asta. E doar matematică şi fizică ! E drept, multă matematică şi multă fizică dar tot aia e. Ştiaţi că în timpul zilei lumină este peste tot în piramidele egiptene deşi este o singură gaură prin care pătrunde soarele, şi aia destul de mică ? E cam acelaşi lucru şi cu lumina asta. În principiu poziţia soarelui într-un anumit moment al anului se poate calcula şi nu e chiar aşa de ciudat.
Of, iar m-am îndepărtat de subiect.
Paştele, ca şi crăciunul, sunt sărbători în care lăcomia din poporul ista iese la suprafaţă. De pildă în ziarul Obiectiv de Vaslui a apărut un articol intitulat Paştele ne arde la buzunare. Eu sincer am rămas fără cuvinte la acel articol.
Toti au uitat de crizã, de nesiguranta locului de muncã si necazurile familiale. Important e acum sã aibã pasca cea mai bunã, mielul frumos rumenit, drobul bine condimentat si ouãle cele mai “ochioase”.
Cât costã toate aceste bunãtãti si ce sacrificii fac oamenii pentru a le avea e destul de greu de precizat. Încercãm sã facem o micã estimare a costurilor, la care am adaugat, pe lângã bucate, si “micile” cheltuieli aditionale: haine noi si cadouri. Se arată în sursa citată.
Adică să înţeleg că dacă nu bag în mine ca într-un spital o tonă de bucate înseamnă că nu am voie să sărbătoresc Paştele, nu ? Şi tot n-am înţeles ce-i cu hainele noi şi cu cadourile. Adică hainele pe care le-am purtat luna trecută nu mai sunt bune, sau cum ? Poate mă lămuriţi dumneavoastră căci eu sincer sunt buimac în această privinţă.
Se tot scrie în aceste articole despre un personaj numit "Iepuraş"... ia uite o altă similitudine cu crăciunul. Acolo-l cheamă Moş Crăciun dar cam tot aceeaşi poveste e.
Poate ştiu eu greşit dar parcă tradiţia cu "Iepuraşul care vine de Paşte" era de sorgintă catolică, nu? Or, dacă-mi amintesc bine religia majoritară în această ţară era una tot creştină dar parcă-i zicea ortodoxă, nu? E, mai contează-n înghesuiala asta ?
Bineînţeles că nu mai contează având în vedere că totul se rezumă într-un final tot la principala afinitate a tuturor sărbătorilor şi anume... exact, aţi ghicit: BANUL !
Nu sunt creştin şi cu atât mai puţin ortodox dar urăsc când se amestecă marfa cu ambalajul.
Sacrificiul financiar meritã fãcut la urma urmei de fiecare dintre noi, chiar dacã ulterior vom fi nevoiti sã strângem cureaua. Bucuria de a fi la aceeasi masã cu toatã familia nu poate fi înlocuitã de nimic, iar traditiile specifice nu ni le poate fura nimeni. Niciunde nu sunt aceleasi obiceiuri ca la noi si prin orice colt de lume am prinde rãdãcini, tot ne vom gândi la pasca de pe masa mamei, la aroma de cozonac si la ouãle încondeiate. Se mai arată în sursa citată.
Cel mai tare mă enervează majoritatea celor care ţin post. Îi auzi mereu oftând: "Oh, abia aştept să se termine postul şi să mănânc!". Nu sunt creştin dar eu ştiu că postul înseamnă mult mai mult decât abţinerea de la anumite pofte trupeşti. Mai corect ar fi să te-apuci să mănânci decât să rişti să faci exces astăzi şi să dai naibii în vreo ocluzie intestinală sau în vreo comă alcoolică pe care medicii ţi-o tratează mai apoi tot pe banii noştri, ai tuturor, mai ales ai celor care nu ţinem post !
Că ziceam de excese. Pe la ora 22:00 am ieşit din casă. Trecând peste faptul că m-am întâlnit cu cel puţin 200 de persoane care-acum aveau motiv să iasă din casă... se duceau "să ia lumină"... ce aiurea sună expresia. În fine.
Pe lângă faptul că erau neobişnuit de mulţi oameni pe străzile micuţului oraş Bârlad, m-am întâlnit şi cu două maşini de Poliţie şi cu... nu mai puţin de 5 ambulanţe !!! Mă îndoiesc că ambulanţele se duceau şi ele "să-şi ieie lumină", cum ar spune lumea pe-aici. La urma urmei aveau deja lumină pe girofar.
Consumul necontenit este deviza acestor două sărbători: Paştele şi Crăciunul. Nu degeaba unii le numesc "sărbăutori".
Scriind aceste rânduri mi-am adus aminte de articolul unui blogger pe care-l apreciez (da, mai şi apreciez oameni deşi mai mereu critic în stânga şi-n dreapta). Articolul este legat de fermoare, acele gesturi stupide pe care le fac unii oameni când mijlocul de transport în care se află trece pe lângă o biserică.
Pentru mine noaptea de "Înviere" a fost o sâmbătă seară ca oricare alta în care m-am putut întâlni cu oameni pe care nu i-am mai văzut de ceva vreme şi în care am mâncat normal, am consumat alcool în catităţi moderate dar nu m-am dus să mă înghesui să-mi aprind o lumânare şi nici să văd cum arată o curte de biserică plină de oameni, amestecaţi cu fiinţe bipede (căci oricum nu puteai intra în biserică întrucât "ultraşii" şi-au ocupat locurile încă de pe la prânz). De ce am spus oameni şi fiinţe bipede? Păi oamenii sunt acei cetăţeni care chiar cred în spiritul acestei sărăbători şi o cinstesc aşa cum se cuvine din punct de vedere creştinesc. În opinia mea religia ar trebui să fie ceva opţional şi nu impus. Cine se simte creştin ortodox, este strict problema lui dar să nu mă incomodeze pe mine.
Fiinţele bipede, pe de altă parte, sunt acei cetăţeni care s-au dus acolo pentru că "dă bine". Nu vorbesc de cei care s-au dus din curiozitate, din plictiseală sau motive paşnice de tipul acesta. Nu, până şi ăia sunt în regulă până la un punct. Vorbesc de cei de tipul celor pe care i-am întâlnit pe la ora 00:30 pe stradă. Deci ei fuseseră la "bisecălă" (aşa cum zicea fratele meu când era mic) pentru a-şi lua lumină, întru pace sufletească, etc. etc. Dar, pe de altă parte, erau foarte preocupaţi să mă înjure pe mine şi pe alţi 4 prieteni deoarece nu le convenea modul în care am ales să ne îmbrăcăm (poate erau supăraţi că nu ne-am luat haine noi căci 3 dintre noi eram îmbrăcaţi la fel ca ieri şi alaltăieri).
Câţiva metri mai încolo răsună dintr-un alt grup de fiinţe bipede un telefon c-o manea direct din "puţul gândirii" şi c-o exclamaţie pe măsură: "Futu-ţi morţii mă-tii" (îmi cer scuze, dar aşa s-a exprimat).
Păi mie îmi spuneţi că acei cetăţeni sunt mai buni pentru societatea asta pentru că s-au dus să-şi ia lumină şi au trecut şi ei pe la biserică măcar o dată anul acesta ? Eu nu mă duc la biserică dar măcar nu oblig pe nimeni să-mi asculte repertoriul de înjurături şi nici nu încerc să-mi impun gusturile mele muzicale.
Faze similare se întâmplă şi de Crăciun. Atât legate consum cât şi de comportament stupid al cetăţenilor pe perioada sărbătorii. Aşadar, Crăciun, Paşte,... tot aia.
Ajung să cred că unii oameni sunt cretini doar de patru ori pe an: la Crăciun, la hram, de Paşte şi în fiecare zi.

Doamne ocroteşte-i pe români !

2 comentarii:

  1. Hmmm.... sa inteleg ca eu daca iti spun "Hristos a inviat!" tu nu o sa imi raspunzi la salut asa cum se obisnuieste? Lumea are nevoie de credinta, Lucian, indiferent daca noua ne place sau nu asta. Si pana la urma, chiar daca nu mai resimtim incarcatura religioasa a sarbatorilor ca parintii sau ca bunicii nostri, aceste zile au farmecul lor aparte :) .

    RăspundețiȘtergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails