sâmbătă, 25 aprilie 2009

Muzica şi societatea contemporană

1. Introducere

În ultima vreme am tot scris articole care s-au cam îndepărtat de tema blogului încrustată cu litere de şchioapă undeva deasupra acestor rânduri. Îmi pare rău că s-a întâmplat aşa însă dispoziţia de a reflecta nu este perpetuă, din păcate.
Asumându-mi un enorm risc de-a primi un sac de critici, mă lansez acum într-un subiect despre care multă lume vorbeşte dar despre care foarte mulţi doar vorbesc discuţii. Poate şi eu mă voi încadra în această categorie, nu ştiu, dar, măcar voi încerca să spun ceva.
Precizez de la bun început că acest articol este un studiu personal asupra acestei probleme şi în consecinţă este supus unui grad mai mare sau mai mic de subiectivitate.
Să purcedem aşadar în analiza controversatului şi complexului subiect.

2. Ce este muzica ?

Ce întrebare ! Dar ce nu ştim noi, ăia deştepţii, ce-i aia muzică ? Ei bine, se pare că nu prea ştim.
Muzica, luată cu sens ad-literam, este o vibraţie ordonată sau un aranjament de sunete.
Totuşi, o definiţie clară şi precisă a muzicii se pare că umanitatea nu prea a fost în stare să dea.
Când se vorbeşte despre muzică, de obicei, este vorba despre sunete organizate, de natură temporală, asociate cu un anume grad de ritm, melodie şi armonie, care impresionează analizatorul auditiv al fiinţelor datorită substratului afectiv-emoţional. [Enciclopedia Wikipedia]
Muzica este o artă. Asta ştim sigur. Ba încă una străveche. Şi despre asta ştim sigur.
Ceea ce diferenţiază muzica "bună" de cea "mai puţin bună" este, în opinia mea, modul în care aceasta reuşeşte sa impresioneze analizatorul auditiv (urechea) al majorităţii prin substratul afectiv-emoţional pe care-l conţine (asta dacă acesta există; vom vedea mai încolo că nu există mereu).
Ca orice artă şi, în general, ca orice fenomen, acesta evoluează. Muzica a evoluat foarte mult de-a lungul mileniilor împărţindu-se în nenumărate stiluri muzicale. Există chiar şi o ştiinţă care studiază sensul antropoligc al acestor stiluri muzicale, ea numindu-se etnomuzicologia.
Suficient cu istoria. Trecem direct la societatea noastră contemporană românească.
Din acest moment încolo vă atenţionez, stimaţi cititori, că există riscul să nu-mi pot stăpâni cuvintele care-mi trec prin cap despre un anumit stil muzical.
De-a lungul anilor, am tot întrebat în stânga şi-n dreapta despre muzică nenumărate persoane şi am primit răspunsuri care mai de care mai contradictorii. Da, ştiu, gusturile şi culorile nu se discută.
Cei mai mulţi dintre cei pe care i-am întrebat în ultimii doi ani, în special profesori, sunt de părere că muzica este un "ceva" dedicat exclusiv distracţiei. Am primit desigur şi răspunsuri extremiste de genul "muzica e răul ce va duce de râpă societatea" sau "muzica e viaţă, frate !".
Deşi scrierea acestor rânduri survine într-un ceas târziu de noapte, totuşi, am găsit pe cine să întreb chiar şi acum pentru a-mi face o idee cât mai apropiată de realitate despre atitudinea ce planează în prezent asupra fenomenului numit muzică.
Fără să le dau numele sau genul de muzică pe care-l ascultă cel mai des, voi cita în continuare câteva din răspunsurile pe care le-am primit. Totuşi, îmi voi lua libertatea de a scrie vârsta, profesia sau în ce an şcolar de studiu se află. Aşadar, întrebarea a sunat cam aşa: "Ce înseamnă muzica pentru tine?"
- nu stiu...grup de note...?propozitie in care cuvintele sunt inlocuite de note? , elev, 17 ani
- Pt mine muzica e acea chestie care ma face sa ma simt in al 9'lea cer si sa trec peste momentele cand is suparat si am probleme. Muzica e acea combinatie de sunete care' ma descrie.(trance) ,elev de liceu
- Muzica pentru mine este o metoda de exprimare ... o metoda de relaxare ... inseamna mai multe. , elev, clasa a XII-a
- muzica pt mine este viata mea ...totul prinde culoare cand ascult muzica ..nu pot trai fara ea , elev, clasa a XII-a
- pai ...e un mod de a-mi exterioriza sentimentele,starile...un mod de a-mi petrece tampul liber,hmm...muzica e de multe ori o metoda de "exorcizare" , elev, clasa a XII-a
- Hmm ceva care sa ma linishteasca sa sune bine la ureche , elev
- e unul din hobby-urile mele, dar nu ocupa cel mai important loc in viata mea si nu ma ghidez dupa ea , elev, clasa a XI-a
- pai muzica este o succesiune de sunete cu un anumit ritm, pe care ureachea o interpreteaza a fi ceva placut si nu doar ca zgomot, elev clasa a XII-a
- Muzica este o artă. Arta cea mai expresivă după părerea mea... cred că nimeni nu ne poate lua asta... eu o percep ca ceva ce m-atinge dincolo de limtele descrierilor în cuvinte , profesor, 31 de ani
- pfff. pai nu m-am gandit niciodata cu seriozitate la asta cu toate ca am dezvoltat o pasiune pentru muzica un mod de relaxare, un mod de refulare, un mod de comunicare,...... spun astea... da efectiv nu pot sa descriu ceea ce simt cand pun mana pe chitara sau cand dau din cap pe o melodie care imi place. E ceva... exista melodii ce imi declanseaza incarcatura emotinala.... bineinteles, conteaza si versurile.... dar vorbind doar de muzica. muzica e un "lucru" fara de care nu imi pot vedea existenta pe Pamant. , elev, 17 ani
- e un mod de exorcizare al subconstientului meu. E un mod de comunicare si de transmitere a celor mai adanci sentimente si idei. Mi se pare ca e mediul perfect prin care poti transmite o informatie cuiva, stiind sigur ca ii ajunge la suflet. Bineinteles, nu trebuie sa te folosesti de acest mediu in scopuri manipulative si sa iti mentii arta sincera si orientata spre suflet. , Cosmin Duduc - antropolog cultural, chitarist în Ashaena, 29 de ani
- muzica in ziua de azi e-o mare porcarie. eu as interzice dom'le o buna parte din ea. muzica nu mai e cea fost! (eu:)Dar ce-a fost ? a fost ceva bun. o arta parca de la D-zeu venita. muzica a avut rol spiritual si nu mai are, ceea ce e rau. , profesor , 49 de ani
- muzik e beton pt k ma face sa ma simt bn sh este mereu akolo knd ai nevoie de ea. ,elev, 19 ani
- muzica e ceva fain :) nu stiu sa spun mai multe... , elev, 15 ani
- La prima vedere mă gândesc la linişte. Când e vorba de muzică bună, aceasta te acaparează şi restul gunoaielor din cap tac., ziarist, 31 de ani
- Din perspectiva unui creator de muzica, muzica reprezinta enorm pentru mine. transpun toate gandurile, ideile si sentimentele in muzica. nu ma pricep la literatura, nu pot compune poezii, nu pot desena, nu pot picta, dar toate trairile mi se regasesc in muzica. de asta nu ma pot limita la un singur gen muzical. eu compun muzica de la drum'n'bass, muzica ambientala, tribala, death metal, grindcore, pagan metal, pana la suicidal black metal, avant-garde si depresiv. sunt un autodidact si ma invat constant sa cant mai bine, sa cant mai divers, mai complex si la mai multe instrumente.
Din punct de vedere al ascultatorului de muzica, aceasta inseamna si mai mult pentru mine. multa lume spune ca nu poate trai fara muzica. la majoritatea e o prostie. ei, la mine nu e asa. chiar nu pot trai fara muzica. inca o data, ascult muzica foarte diversa, de la pop si dance, muzica lautareasca, folk, pana la rock, metal, putin black metal, foarte mult death metal si grindcore; muzica electronica: trance, drum'n'bass, dubstep, breakcore, rave. muzica buna nu are gen. muzica buna e muzica buna. ma influenteaza foarte mult, imi da diverse stari, dar se intampla si invers desigur, sa ascult muzica in functie de starea pe care o am intr-un moment. consider muzica folositoare concentrarii, relaxarii, creatiei si multor alte activitati (despre care prefer sa nu aduc aminte acum :D).
Muzica leaga pretenii, muzica te face sa visezi, muzica te trimite peste hotare (si la propriu si la figurat). este cel mai bun lucru creat de om, din antichitate si pana astazi., Tudor Bostan, basist în formaţia Ashaena.
De menţionat este faptul că nu toţi cei ce-au răspuns întrebării mele sunt din Bârlad şi totodată nu toţi sunt bărbaţi însă am evitat folosirea genurilor (elev/elevă, profesor/profesoară, etc.) deoarece, în acest context, sunt irelevante. (unde mai pui c-am fost şi "corect politic" cu asta?)
Se observă totodată că unele dintre ele sunt copiate întocmai cu cele primite cu ajutorul resurselor electronice.
Aşadar, cele spuse mai sus despre faptul că o definiţie corectă, completă şi precisă a muzicii nu există, se confirmă.

3. Interpretări

Să încercăm acum să "despicăm firul în patru".
Indiferent cum am numi-o, muzica există şi ne influenţează pe noi toţi, într-o mai mare sau mai mică măsură, fie că vrem, fie că nu vrem.
Mie mi se pare cel mai greu de definit nu termenul de muzică ci termenii relativişti "muzică bună" şi "muzică mai puţin bună" (sau muzică naşpa, de c...t, de doi lei, diavolească, laică, în funcţie de educaţia şi/sau starea celui care face clasificările). Ei bine, am şi dat o parte din răspuns când am spus termeni relativişti.
Fiecare om este unic, este stric ceea ce este. Atât şi nimic mai mult sau mai puţin. Aşadar, deşi destul de multe presiuni social-politice vor/au vrut să ne facă să fim la fel, tot nu suntem.
Fiind diferiţi, logic, şi modul în care urechea noastră este impresionată de muzică diferă de la om la om.
Sună frumos în teorie şi, mergând pe aceeaşi idee, nu poţi să spui că o muzică este mai bună sau mai puţin bună decât o altă muzică întrucât există diferenţe în perceperea ei. Există totodată şi diferenţe în perceperea aceleeaşi muzici. Doi oameni pot considera o muzică "bună" însă argumentează asta în moduri, uneori chiar total, diferite.
În practică, însă, eu zic că modul în care percep muzica este un cumul de mai mulţi factori ce nu ţin numai de cel genetic (adică modul cum a fost "proiectată" urechea să perceapă muzica). De-aici pleacă, zic eu, aşa numita necesitate a culturii muzicale.
În trecut, sensul sintagmei cultură muzicală era puţin diferit faţă de cel din prezent. În trecut, existenţa acesteia era atribuită mai mult muzicienilor (celor care compuneau muzică) şi se referea strict la aspectele teoretice ale muzicii şi la cunoştinţele necesare pentru a compune sau interpreta muzică.
În prezent sensul este mult mai larg deşi sensul iniţial este încă păstrat.
Eu atribui acestei sintagme tot un cumul de cunoştinţe dar nu legat neapărat de teoria muzicii ci mai degrabă de cunoştinţele legate de muzica ce s-a cântat până la momentul în care percepi tu, ca individ, muzica.
Muzica, cu toate stilurile (genurile) şi subgenurile ei, reprezintă o resursă aproape infinită de exploatat întrucât fiind atât de veche şi atât de exploatată, nu cred că ajung 10 vieţi omeneşti pentru a studia întreg repertoriul muzical.
Începând cu secolul 20, muzica a început să fie din ce în ce mai disponibilă pentru din ce în ce mai mulţi oameni şi, în consecinţă, a ajuns să fie chiar şi o sursă de bani atât pentru artişti cât şi pentru mulţi oameni din jurul acestora.
Muzica, în prezent, este, în opinia mea, din ce în ce mai puţin cântată cu sufletul şi din ce în ce mai mult cântată pentru afinitatea fundamentală a societăţii de astăzi: banul.
Astfel, arta muzicală a devenit obiect "de consum". Se consideră ca muzica lui Ludwig Van Beethoven este de foarte mare valoare prin complexitatea sa dar şi prin faptul că a putut compune atât de mult într-un timp atât de scurt fiind şi surd pe deasupra. Da, aşa o fi. Dar, totuşi, cred că mai multă lume s-ar grăbi să catalogheze muzica lui Marius Moga(de exemplu) ca fiind "bună" şi mai puţini s-ar gândi la Beethoven. Să nu uităm că acestui individ îi este atribuit termenul de "Noul Mozart".(nu, nu fac şi aprecieri, încă)
S-a schimbat oare modul în care urechea este impresionată de muzică? Se prea poate căci şi ADN-ul uman s-a schimbat de pe vremea lui Beethoven şi până-n prezent. Unii zic c-a evoluat, eu mă abţin şi remarc doar că s-a schimbat.
Totuşi, eu cred că nu numai schimbările de ADN au dus la percepţii din acestea, dar şi societatea care, aşijderea s-a schimbat (din nou, evit să spun "a evoluat").
Exemplele de acest gen pot continua la nesfârşit.
Am să evit să comentez afirmaţia cum că "muzica este o artă de la Dumnezeu venită" căci argumentele în favoarea-i sunt cam "subţiri", ca să nu mă exprim mai dur.
Dintre răspunsurile ilustrate mai sus, nu pot să nu remarc faptul că cei mai mulţi repondenţi apropiaţi de vârstă cu subsemnatul sunt influenţaţi de muzică.
Despre influenţa muzicii asupra comportamentului vorbim îndată.
Despre influenţa muzicii asupra gândirii însă, am să spun acum câteva cuvinte. Ataşamentul faţă de un anumit stil muzical(sau gen muzical) depinde foarte mult de fundamentul de gândire de pe care porneşti atunci când începi să percepi muzica. De-acolo începe aşa-numita cultură muzicală.
Un copil expus la "Taraf" pe motivul că "îi place dom'le" va fi mereu fan al respectivului gen muzical, cu greu fiind cu putinţă să mai accepte la aceeaşi intensitate altul. Copilul pleacă de la un fundament al gândirii extrem de subţire, cultura lui muzicală fiind, practic, nulă.

4. Genuri(curente) muzicale, interpretările lor şi influenţele acestora:

Întrucât titlul articolului este "Muzica şi societatea" am să vorbesc despre cele câteva genuri ascultate de populaţia României într-un număr mai mare (nu vorbim de cei câţiva aşa-zişi "excentrici" pe care societatea nu-i înţelege şi, deci, îi respinge).
Nu am să vorbesc despre influenţa romantismului în muzica lui Giuseppe Verdi sau a lui Johannes Brahms şi nici despre muzica şi viaţa lui Elvis Presley. Nu pentru că n-ar fi lucruri notabile de spus însă în ziua de astăzi, altul este sistemul de valori când vine vorba de muzică.
Voi folosi în continuare câţiva termeni pe care îi voi considera cunoscuţi gen, muzică disco, muzică funk, dance, electro şi... o să mai vedeţi. În caz de nelămuriri, vă rog consultaţi Wikipedia.

4.1 Muzica electronic-dance
Ce? Te-ai tâmpit? Cu asta începi? Da, cu asta încep.
Muzica electronic-dance îşi are originile în muzica disco din anii '70 şi în muzica formaţiei germane Kraftwerk care-şi caracteriza genul ca fiind "pop experimental".
Scopul generic al acestui gen este de a fi produsă şi ascultată într-un club de noapte dar şi în medii în care concentrarea absolută este pe activităţi ce ţin de dans. Muzica electronică se produce şi ea cu ajutorul unor instrumente cum ar fi sintetizatoarele sau aşa-numitele "drum-machine".
Acest gen de muzică are o serie de subgenuri cum ar fi Hip-Hop-ul, Trip-Hop-ul, House, Techno, Drum and Bass şi Hardcore.
Dacă despre Hip-Hop am mai auzit măcar printre picături, despre celelalte cred că e o nebuloasă, nu-i aşa ?
Ei bine, nu am să vorbesc în detaliu despre fiecare întrucât există suficiente mijloace de informare.
Totuşi să atragem atenţia asupra acelui Hardcore (care mai este referit şi ca muzică "Gabber") care este un house ceva mai rapid. Am spus asta pentru că există riscul să fie confundat cu altceva.
Nu insist asupra teoriei pentru că, din păcate, cei mai mulţi ascultători români pe care subsemnatul i-a întâlnit şi care se declarau "fani" ai acestui gen sau ai unuia dintre subgenurile lui, nu cunoşteau nici măcar atât.
Eu nu sunt nici pe departe un fan al acestui gen de muzică însă ascult atât cât este nevoie să fiu informat despre schimbările ce mai apar prin el şi să ştiu câte ceva... aşa... "să nu mor prost" , după cum zicea bunicul meu acum ceva ani.
Genul acesta s-a dezvoltat, totuşi, cel mai bine, în Olanda fiind un gen adeseori categorisit ca "libertin" iar Olanda era locul perfect, în ciuda faptului că House-ul de pildă a fost creat în Chicago, SUA.
Comportamentul fanilor români ai acestui gen este, însă, de foarte multe ori îndoielnic.
Ei şi de-aici încolo începe Vâlsan să toarne...
Am întâlnit extrem de puţini oameni care să se declare adepţi ai unui anumit gen de muzică electronică şi care să fie în stare să explice măcar cât de cât ceea ce ei consideră ca fiind "muzică bună".
De foarte multe ori numesc unele subgenuri ale acestui stil ca fiind "nemuzică" din cauza monotoniei de care dă dovadă genul cu pricina. (Tum-Ţ, Tum-Ţ, Tum-Ţ, Tum-Tum-Ţ, Tum-Tum-Ţ, ŢŢŢŢ, Tum-Ţ, Tum-Ţ, şi tot aşa...)
Ceea ce denigrează şi mai mult imaginea acestui gen de muzică sunt, ca mai peste tot, fanaticii şi pseudo-fanii. Da! Există fanatici şi în acest gen !
În opinia mea, cea mai mare parte a acestui gen este perfectă atunci când vrei să te droghezi întrucât oricum după intrarea în sevraj nu-ţi mai dai seama cât de proastă e muzica :) .
Totuşi, când zic pseudo-ascultători mă refer la pestriţii noştri cocalari, nelipsiţi în cluburile "dă fiţe" şi care se autointitulează "hausări" sau, unii dintre ei ceva mai răsăriţi, îşi spun "ascultători de muzică electronică" dar dacă-i întrebi de Vangelis sau Jean Michel Jarre s-ar putea să se supere crezând că i-ai înjurat. Revin la asta când o să vorbesc despre manele şi influenţa lor.
Acest gen de muzică este, deşi nu-mi prea convine mie, cel mai important gen de pe piaţa muzicală autohtonă în acest moment datorită prezenţei lui în "instrumentalul" unor "trupe" care sunt "în vogă" pe plaiurile mioritice.
Inclusiv în manele este prezent acest gen, deşi asta nu convine multora.
În continuare un exemplu de prostie acută românească legat de acest gen:
Artist? Pin Pin & Dj Uny ! Ce melodios, nu? Nume piesă? Toma Caragiu - Aşa-i în tenis. Când mă gândesc că unii oameni dau şi bani ca s-asculte aşa ceva deja îmi vine să-mi aduc aminte că am mâncat cam mult astăzi. Nu vă dau legătură către piesă căci am milă de dumneavoastră, stimaţi cititori.

4.2 Muzica pop
Muzica pop este prezentă în România cam exact de la apariţia ei, tot prin anii '70 însă o perioadă a fost referită ca "muzică uşoară".
Muzica pop este considerată o muzică inofensivă, demnă de luat în seamă doar ca formă de divertisment. Acest gen de muzică, în România, este prezent aproape la tot pasul.
Fenomenul nu se întâmplă numai la noi ci cam peste tot fiind o muzică destinată culturii "de masă" aşa cum şi numele îi zice "pop"(de la popular). Totuşi, noi nu-i zicem muzică populară pentru că se poate confunda cu muzica ce rezidă din tradiţiile româneşti, ceea ce nu este cazul aici.
Muzica pop este, în opinia mea, lipsită de mesaj (întrucât genurile cu mesaj s-au desprins şi au mers pe făgaş propriu). Temele cele mai abordate în acest gen de muzică sunt dragostea, activităţile de zi cu zi şi în general evenimente cu caracter super modest.
Succesul acestui gen este dat tocmai de această pseudo-sinceritate de care dă dovadă genul prin banalitatea mesajului său.
În România, în prezent, sonoritatea acestui gen poate semăna şi cu alte stiluri (în special cu muzica electronică) însă esenţa este aceeaşi.
Prin simplitatea ei, muzica pop este în general plăcută de toată lumea exceptând doar pe "demenţi d'alde Vâlsan", "popi habotnici", "mamaia" şi alte categorii de tipul acesta.
Din ce am remarcat eu, cei mai mulţi ascultători ai acestui gen provin, din păcate, din rândul maneliştilor deşi am întâlnit suficient de mulţi care preferă acest gen ca argument pentru principiul "orice, numai manele nu!".
Inofensiv genul, inofensivi şi ascultătorii, nu ? Ei pe naiba. Doar ne referim la România.
Industria muzicală românească scoate pe bandă trupe pe care eu le descriu ca trupe care s-au înfiinţat mâine, vor cânta ieri şi se vor desfiinţa săptămâna trecută după un concert în WC.
Raţiunile comerciale predomină raţiunile plăcerii de a cânta şi de a asculta muzică atunci când vorbim de pop-ul românesc, astfel că eu mă declar dezgustat de acest gen.
E drept că o mare parte dintre ei (artiştii) sunt slab pregătiţi şi uneori deloc talentaţi dar, din păcate, există şi oameni cu potenţial care se complac în această mocirlă preferând banul în dauna oricărei alte plăceri, cum ar fi aclamaţiile fanilor care, se obţin cu mult mai greu şi pentru care trebuie să munceşti cu adevărat şi o perioadă mai îndelungată de timp.
Într-o societate de consum, muzica pop va fi mereu sus şi cu asta am încheiat.

4.3 Muzica folk
Mergem mai departe în analiza noastră şi ajungem la controversatul gen folk.
Denumirea de folk provine de la "folclor"(eng. folk = popor, lore=înţelepciune) şi, în consecinţă, ar trebui să numim "muzica populară" ca fiind muzică folk, nu ? Ei bine, nu.
Muzica folk diferă de celelalte genuri muzicale atât prin sonoritatea ei, mai caldă, cât şi prin versurile sale care sunt, în general, caracterizate ca fiind de o valoare poetică şi care-l caracterizează pe individ în relaţia sa cu istoria şi cu nedreptăţile societăţii.
Cam aşa s-a manifestat folk-ul şi la noi, cei mai cunoscuţi fiind membrii Cenaclului Flacăra care strecurau versuri voalate împotriva regimului comunist.
Şi alte trupe româneşti gen Focul Viu (care tratau relaţia individului cu istoria) sau Phoenix pot fi încadraţi în folk, cu menţiunea că pentru Phoenix se potriveşte mult mai bine denumirea de folk-rock.
Tot muzică folk este şi cea cântată cu instrumente tradiţionale (muzica populară?), termenul de muzică folk putând fi în prezent folosit ca sinonim pentru muzică tradiţională.
Totuşi, noi românii nu numim muzica tradiţională autohtonă ca muzică folk deşi nu ar fi incorect, zic eu.
Muzica folk este de multe ori numită de unii colegi de generaţie ca fiind "muzica aia de-o asculta tata când era ca mine" sau "muzică din aia simplă". Se mai merită oare să stau să explic ? Să încerc măcar puţin.
În prezent folkiştii sunt asociaţi cu acei oameni care umblă c-o chitară acustică în spate şi care sunt dependenţi de alcool. Nu putem nega faptul că, într-adevăr, cei mai mulţi artişti de folk sunt dependenţi de alcool sau au murit din cauza asta.(exemple: Ducu Bertzi, Valeriu Sterian, Florian Pittiş, etc.)
Totuşi, asocierea tuturor ascultătorilor de folk cu "nişte beţivi" este cel puţin forţată şi chiar ilogică. Muzica folk, deşi uneori nu prea pare, este o muzică de protest; născută din protest şi susţinută de protest.
Muzica folk poate uneori să fie şi o muzică dedicată distracţiei atunci când este combinată cu alte genuri cum ar fi metalul(acuşica şi despre asta).
Deşi nu mai este în vogă aşa cum era în 1980 în România, totuşi, genul folk păstrează foarte mulţi ascultători, în special de vârsta a doua şi a treia, însă, spre bucuria mea, există şi destui tineri cărora folk-ul le impresionează pozitiv analizatorul auditiv.
Influenţele folk-ului asupra ascultătorului sunt în ton cu versurile întrucât, după cum am spus, muzica folk este născută din protest.
În continuare un exemplu de folk în care sunt incluse aproape toate caracteristicile despre care am vorbit mai sus:


Focul Viu - Imn

4.4 Muzica punk, rock şi metal
Băi, nu-s totuna ! Ar putea suna una din reacţiile dumneavoastră.
Ştiu că nu-s totuna însă percepţia generală asupra acestora trei este aproape la fel, puţini (cu excepţia fanilor genului) reuşind să facă diferenţa între ele.
Să luăm pe rând:
Muzica punk, pentru români, în principiu, reprezintă un fel de folk cu o sonoritate mai dură şi cu un substrat intelectual mai redus.
Muzica punk s-a desprins din rock la începutul anilor '70 dând publicului trupe emblematice precum Sex Pistols sau The Clash.
Trupele punk, evitând excesele percepute ale rockului „mainstream” din anii '70, au creat o muzică scurtă, rapidă şi dură, cu instrumentaţie minimă şi versuri de multe ori politice sau nihiliste. Subcultura punk, asociată muzicii, se caracterizează prin rebeliune juvenilă, haine specifice, o varietate de ideologii anti-autoritariene şi prin atitudine DIY („do it yourself”). [Encliclopedia Wikipedia]
Totuşi, ce-a însemnat el atunci şi ce înseamnă acum au puţine în comun. Punk-ul a contribuit ulterior şi la dezvoltarea rock-ului alternativ. Dar să nu intrăm prea mult în detalii.
Îmi amintesc că un cunoscut, auto-intitulat punker, spunea că punk-ul e un fel de rock "mai vesel". Iniţial am vrut să-l contrazic însă realitatea românească părea să-i dea dreptate lăsându-mă pe mine, din nou, în afara subiectului.
Piese de genul "Da! Da! Da! Copacii înfloriţi" (sau Cristoşii răstigniţi, după cum zicea cineva de curând) se încadrează în genul punk şi, într-adevăr, pentru o mare parte din punkerii din România, acest gen se defineşte ca "un rock mai vesel". Prin urmare, nicio treabă cu ceea ce a reprezentat punk-ul la originile sale.
Influenţa în vestimentaţie dar şi în "look" este foarte vizibilă prin crestele purtate de fanii genului, dar şi prin numărul impresionant de lanţuri pe care aceştia le preferă ca accesorii. Din nou, nu intru în detalii.
Menţionez însă că petrecerile punkerilor sunt şi cele mai "periculoase", aproape la fiecare dintre acestea consumându-se droguri de mare risc, dar şi alcool "cu cisterna". Punkerii în stare de ebrietate (unii dintre ei, desigur) sunt şi foarte periculoşi scoţând din ei spiritul anti-tot.
Totodată, punkerii sunt primii remarcaţi în societate şi, din păcate pentru rockeri şi metalişti, percepţia publică nu poate face diferenţa dintre acest curent şi celelalte două.
Muzica rock este "baza temeliei fundamentale" pentru o paletă foarte largă de stiluri muzicale din prezent, fiind, încă, unul dintre cele mai importante genuri de muzică din lume în ciuda invaziei electronice şi al pop-ului banal
Muzica rock a apărut din combinarea genurilor country şi blues şi mai apoi rhythm and blues care au format rock'n'roll-ul anilor '50. De atunci şi până în prezent sonoritatea, temele abordate şi chiar instrumentele folosite s-au diversificat enorm de mult astfel că în prezent este foarte greu de categorisit fiind atât de multe criterii şi influenţe.
Din rock a apărut punk-ul, heavy metal-ul şi rock-ul alternativ. Până aici e uşor. De-aici încolo însă diversitatea genurilor care au apărut din fiecare din cei trei "fii" ai rock-ului este uriaşă.
Nu intru foarte mult în detalii.
În România, numărul rockerilor este încă destul de mare. Din păcate însă, cea mai mare parte dintre ei sunt trecuţi de prima tinereţe.
Dacă înainte de 1989 muzica celor de la Black Sabbath, Pink Floyd, The Rolling Stones, Deep Purple sau a autohtonilor Phoenix, Celelalte Cuvinte, Progresiv TM, Voltaj, etc. erau principalele preocupări ale tinerilor, în prezent acestea au intrat într-un profund con de umbră, interesul pentru rock scăzând dramatic după 1995 şi mai ales în ultimul deceniu.
Muzica metal este un subgen al rock-ului cu rădăcinile în Hard Rock.
Apogeul acestui gen este atins în anii '80 când în vogă erau trupe precum Judas Priest sau Scorpions. Cam pe-atunci a început metalul să se diversifice şi să apară o grămadă de subgenuri şi influenţe făcând din metal probabil cel mai complex gen de muzică dintre toate.
Revoluţionar, în opinia mea, a fost regretatul Freddie Mercury şi formaţia sa, Queen, formaţie în a cărei muzică apar pe lângă instrumentele clasice (tobă, chitară şi chitară bass) instrumente precum pianul sau flautul, deşi formaţia Queen se poate caracteriza mai mult prin Hard Rock şi mai puţin prin Metal.
Nu am să intru în detalii căci puteţi citi şi singuri.
Am să mai spun doar că tot cam prin anii '80 au devenit obiceiuri ale metaliştilor manifestările de exteriorizare precum headbanging-ul(datul din cap), pogo-ul sau busculada (împrumutat de la punkeri) dar şi controversatul semn cu pumnul strâns şi degetul arătător şi cel mic ridicate, numit mano cornuta sau mânuţa cu coarne.(despre controversele religioase,... altădată)
După 1990 metalul a intrat în underground iar fanii s-au împărţit înspre cele câteva (multe) subgenuri apărute din care amintesc de Folk Metal, Black Metal, Doom Metal, Death Metal, Thrash Metal, etc. etc.
Fiecare dintre aceste subgenuri au dat naştere la altele sau s-au combinat între ele dând naştere la concepte noi (exemple: Synphonic Black Metal, Brutal Death Metal, Thrash Death Metal, Doom Gothic Metal, National Socialist Black Metal, etc. etc.).
Dacă sunteţi curioşi, puteţi citi despre fiecare în parte.
Revenim la societate şi spunem că, în prezent, în opinia multora, rockerii, metaliştii şi punkerii sunt totuna.
Pe de altă parte există oameni care nu simpatizează cu genul dar admit faptul că rockerii sunt cei mai inteligenţi oameni cu care am putut sta de vorbă. Nici nu mă miră.
Societatea profund îndobitocită din prezent are prostul obicei de a respinge ceea ce nu înţelege. Acest gen, numit generic de necunoscători rock şi arareori heavy metal, este prin esenţa lui ceva foarte complex pentru care necesită timp de înţelegere şi timp pentru reflectare asupra mesajului.
Mai pe scurt, acest gen (sau cel puţin unele din subgenurile lui) nu este pentru "toată lumea" şi deci nu este dedicat "culturii de masă".
Şi nu pot să nu mă gândesc din nou la cocalari. Desigur, sunt şi oamenii care au asistat sau auzit de faptele vreunui punker sau a vreunui descreierat în general (a nu se înţelege că toţi punkerii sunt descreieraţi) care-i pun "pe toţi în aceeaşi oală" dar, dacă au ceva creier vor pricepe.
Dar cu cocalarii n-ai ce-i face tată ! (Acuş, acuş, zic şi de ei)
Ascultătorii acestui gen au de suferit şi din cauza asemănării îmbrăcăminţii (uneori, adeseori nu) dar şi a similitudinii termenilor cu adepţii curentului muzical (şi mai mult social) numit emo.

4.5 Muzica EMO
Ei, aici mă pricep mai puţin în ceea ce înseamnă genul în sine şi prefer să citez din Wikipedia:
Genul şi cultura EMO este un trend care adesea promoveaza hipersensibilitatea. Emo sunt ceva uşor de definit. Ca atare, depistarea rădăcinilor este dificilă. Numeroşi pretinşi "cunoscători" citează scena D.C. hardcore/punk - şi mai specific formaţia Rites of Spring - ca fondatorii Emo, dar istoria arată că e pripit a se pune formarea unui gen pe seama unei anumite formaţii.
O evaluare a scenelor muzicale de la sfârşitul anilor '80 şi începutul anilor '90 permite o determinare mai bună a rădăcinilor şi influenţelor care stau la baza subculturii emo şi care continuă să o influenţeze. Înainte de a înţelege de unde vine "emo" trebuie înţeles ce este astăzi. "Prefer să mă gândesc la el (emo) ca un punk rock care e mai melodic şi introspectiv/depresiv decât hardcore, dar totuşi cu tendinţele de energie primară şi furie" (DeRogatis 1).
Acest gen de muzică a creat o cultură cultura mai avansata şi de atunci a crescand continuu, de la începutul anilor '90. Majoritatea copiilor arată în felul următor: poartă ochelarii cu rama neagra, esarfe lungi de culori închise. Este foarte uşor să stereotipezi un puşti emo, deşi, ironic, nu poţi defini muzica emo. Cel mai bun mod de a descrie muzica emo este prin arpegiile uşoare ale chitarelor cu vocalize uşoare la care se dă drumul într-o orchestră de chitare distorsionate şi aduse după aceea din nou la partea uşoară. Versurile emo sunt în general foarte poetice şi au o arie de la iubirea pierdută până la credinţe religioase sau alte subiecte emoţionale.
Bun. Cam mult am citat dar... să zicem. Greşelile gramaticale vin la pachet din enciclopedie şi mi-e prea somn, foame şi lene la un loc ca să le corectez.
În România curentul emo, ca mai toate cele descrise mai sus, s-a manifestat uşor (mai mult) diferit.
Încerc să sar peste glumele legate de-un emo având în vedere c-am scris deja despre asta însă doresc să ilustrez că "a fi emo" în România este mai mult o chestie legată strict de vestimentaţie şi mai puţin de inteligenţă sau apartenenţă efectivă la modul de a gândi descris mai sus.
Kitsch-ul este la modă în România. Ei bine emo-kitsch este aşijderea la modă. A avea zgârâieturi pe mână, a te îmbrăca predominant în negru combinat cu toate culorile curcubeului şi a asculta muzică, în general cu o linie melodică haotică sau una simplistă dar "cu tentă", este ceva la modă printre unii dintre copiii de pe la noi din ţară. Asemănarea acestora cu rockerii şi metaliştii dăunează de asemenea imaginii celor de urmă acutizând antipatia de care "se bucură" aceştia.
Nu-mi face plăcere câtuşi de puţin să vorbesc despre asta aşa că trec la ultimul punct al acestui lung capitol 4.

4.6 Manelele
Ei da! Hai c-am ajuns şi-aici.
Maneaua, ca gen de muzică şi termen, există în spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic încă de pe vremea lui Ştefan cel Mare şi erau cântate de turci "la târg".
Maneaua, mai aproape de forma actuală, a ajuns pe la noi pe la mijlcoul anilor '80 când Mihaela Oancea scotea un disc la Electrecord ce conţinea câteva melodii destul de apropiate cu sonoritatea actuală a acestui gen de muzică.
Am vrut să caut pe Wikipedia ca să nu mă obosesc prea mult cu istoricul însă ia uitaţi peste ce frază am dat acolo:În lipsa unor studii riguroase din partea muzicologilor, dezvoltarea manelei moderne poate fi expusă doar la modul intuitiv, cu şanse semnificative de a comite erori. Nici interesul practicanţilor şi iubitorilor genului pentru trasarea istoriei lui nu este mai ridicat, astfel încât nu există publicaţii cu acest specific până în ziua de azi. Chiar şi discografiile muzicienilor sunt puţin şi imprecis cunoscute, îndeosebi pentru materialele produse înainte de anii 2000. Deci aţi îneţeles, da ?
Pe Wikipedia probabil că este interzis să spui că în prezent este o pseudo-muzică, un kitsch în adevărata-i splendoare şi un foarte bun instrument de scăzut coeficientul de inteligenţă, la mine pe blog nu-i interzis.
Dar să nu trecem prea repede la interpretări.
Maneaua a început să prindă popularitate prin 1997-1998 datorită a doi artişti a căror nume îmi scapă la această oră dar dacă-mi amintesc, promit că vă spun :) .
Eu am luat contact cu acest gen prin '99 când mergeam undeva în mediul rural şi în autobuz mi se administra ca o picătură chinezească o muzică ce, pe atunci, îmbina doar elemente orientale şi pop.
Este de prisos să spun că maneaua, în opinia mea, nu reprezintă un gen de muzică însă, dacă presupunem că aşa e, atunci nu ne putem mira că între timp, acest pseudo-gen a "evoluat" reuşind în prezent să fie un veritabil "borş" de muzică îmbinând elemente de hip-hop, dance, techno şi, mai nou, chiar şi jazz şi rock (!!!).
Desigur, rampa de "evoluţie" a "genului" a reprezentat-o infuzia de muzică lăutărească (despre care, în general, am o părere bună).
Maneaua îşi are "focarul de fani" în zonele sărace sau periferice ale oraşelor şi în mediul rural.
Cu muzica în sine poate n-aş avea prea multe dacă n-ar fi şi "fanii".
Vă spun sincer că nu-mi pot explica de ce comportamentul indivizilor se modifică atât de mult (mai mereu înspre neplăcut) atunci când începe să perceapă această veritabilă "ciorbă de muzică".
Am întâlnit şi ascultători de manele cu ceva mai mult creier şi care-şi ţineau capul şi pentru altceva decât ca să nu le plouă în gât. Unul dintre aceştia mi-a spus că maneaua se împarte în prezent în trei subgenuri: "de jale"(ca şi balada ţigănească), "de petrecere" şi "de dragoste". Aşa o fi. Chiar nu am cum să-l contrazic.
Întâlnind şi oameni mai oameni dar ascultători de manele, mintea mea bolnavă împarte ascultătorii acestui gen (mi-e greu să le spun "fani") în două categorii:
- manelişti - oamenii care ascultă manele
- cocalari - fiinţele bipede care ascultă manele
Nu intru în detalii privind etimologia termenului "cocalar". Mi-e lene.
Acest gen promovează în mod deosebit bunăstarea (un subiect important abordat este banul). Poate că şi de-asta are succes, mai ştii ? Tot n-am înţeles în ce gen de manea se încadrează aceea ironizată de Dan Capatos în care versurile sunau ceva în genul: "Pumnii mei minte nu are". Dar... ce să ceri şi, mai ales, cui să ceri ?
Din păcate pentru puţinii manelişti, domninaţi sunt cocalarii drept pentru care în mod intenţionat fac şi eu confuzie asupra propriei mele caracterizări a genului şi spun că maneaua este un gen de muzică dedicat exclusiv prostimii.
Cum rock-ul şi metalul sunt dedicate celor ceva mai inteligenţi, de-aici şi un conflict despre a cărui iniţiator nu se prea ştie.
Totuşi, în stradă, cocalarul îl va ataca pe rocker/metalist şi nu invers. De ce ? Nu ştiu. Presupun că deoarece nu-l poate înţelege.
Aş înţelege (într-un fel) dacă ar fura ceva de la el(rocker) dar nu, este doar simpla plăcere morbidă de a toca omul la cap până dincolo de orice limite umane ale rezistenţei nervoase.
Să fiu eu sănătos de câte ori n-am auzit "roachere partidu' te vrea tuns" sau "uăi raochere ia vino-ncoa". Pe unii dintre ei îi poţi convinge cu vorba (chiar foarte uşor) având în vedere că au ceva creier, rămas probabil din greşeală, ca reminescenţă. Totuşi pentru mulţi dintre ei se impune metoda "Aliona Pumninştain" şi chiar "Eine kleine puşculiţăn".
Frezele şi aspectele dizgraţioase ale unora dintre interpreţii genului de muzică manea, au fost copiate de către unii ascultători făcându-i pe aceştia mult mai dizgraţioşi decât orice rocker beat, drogat, obosit şi nespălat în acelaşi timp. Măcar rockerul îşi va vedea de treabă şi va căuta un duş.
Mă opresc aici cu interpretările pe acest subiect pentru că nu vreau să transform acest articol, şi-aşa lung, într-unul "anti-manele". Poate am să revin altădată.

5. Manifestările muzicale
Continuăm cu aspectul strict social al muzicii.
În prezent, accesul la muzică este mult mai facil şi, teoretic, formarea unei culturi muzicale ar trebui să fie la fel de facilă. Şi totuşi nu este, cel puţin nu la noi.
Când spun "manifestări muzicale" nu mă refer numai la concerte şi festivale ci la cum se manifestă ea în societatea noastră.
Evenimentele dedicate muzicii sunt nenumărate însă disproporţionate atât ca număr cât şi ca promovare în ceea ce priveşte distribuţia pe genuri. Banul dictează. Maneaua e profitabilă. Trupele de "2 la metru, 5 la kilogram" sunt profitabile. Folk-ul, Rock-ul sau Metalul, nu. Asta e realitatea.
Manifestarea muzicală pe care o resimt eu cel mai des este această "modă" de-a asculta muzică peste tot. Perechea de căşti, dispozitivul(care poate fi Ipod, mp3-player, telefon mobil, etc.) şi dă-i cu muzică. De cele mai multe ori, zic eu, că-i în regulă însă uneori apar şi abuzuri.
Ceea ce mă deranjează, însă, este "moda" de a asculta muzică la un dispozitiv ce redă tare muzica respectivă. Obiceiul este, în principal, al cocalarilor (ah! doar am zis că nu mai zic nimic despre asta!) dar am văzut că nu numai ei preferă să-şi impună genul de muzică în jurul său.
Pe ăştia de pun muzică tare la telefon i-aş băga într-o cameră izolată fonic şi le-aş pune 40-50 de telefoane să le cânte, cu genul lor preferat de muzică, dar cu melodii diferite. Aşa,... să vadă cum e !
Desigur, orice exces este dăunător. Să nu uităm că ascultarea îndelungată la căşti poate afecta definitiv şi irevocabil auzul, aşa cum expunerea prelungită la putere sonoră foarte mare poate afecta, pe lângă auz, inima, circulaţia sângelui, articulaţiile în funcţie de tempoul melodiei şi de numărul de bătăi pe minut.
Manifestarea muzicală se resimite, după cum spuneam şi mai sus, şi în vestimentaţie, în special la tineri cât şi în aspectul fizic (exemplu: părul lung la rockeri).
Totuşi, în ultima vreme am remarcat că nu mai este chiar ceva distinctiv îmbrăcămintea sau aspectul fizic întrucât există destui rockeri care preferă hainele largi (specifice rapperilor) şi părul scurt, manelişti care preferă să se îmbrace în negru şi să poarte coadă, sau chiar emo care preferă hainele strâmte şi frizurile în toate direcţiile aplicate pe păr scurt (oarecum specifice maneliştilor).
Manifestarea muzicală se poate vedea şi în exprimare. Mi-e mai greu să cred că un manelist se va exprima cu "dorinţa vindicativă abundentă ce mă apăsa" în loc de "aşa-mi venea să-i ard una că mi-a înjurat fimeia" şi exemplele pot continua.

6. Concluzii
Acestea fiind spuse, consider că muzica din prezent se îndreaptă într-o direcţie predominant incorectă, doar muzica din underground rămânând cât de cât pe un făgaş al artei.
Banii vorbesc şi în muzică iar asta strică totul.
Muzica îşi menţine şi astăzi rolul de artă pentru suflet însă modul cum aceasta atinge trăirile omului în prezent este, cel puţin diferit.
Cu speranţa că am atins măcar în linii mari subiectul, pun punct acestui lung articol pentru a cărui scriere şi concepere mi-a luat o noapte întreagă şi vă salut cu respect cititorii care-au avut răbdarea de a citi aceste rânduri.
Aştept părerile dumneavoastră dar şi completările pe care doriţi să le aduceţi acestui articol.

P.S. Oboseala e posibil să-şi fi pus amprenta asupra mea şi unele greşeli de exprimare sau de scriere e posibil să fi apărut. Le voi corecta pe parcurs. Îmi cer scuze anticipat pentru eventualele greşeli.

12 comentarii:

  1. La concluzie trebuia sa pui (iar) Holograf - Banii vorbesc... mergea si ca idee... si ca exemplu de trupa ce s-a curvit pentru bani.
    "De foarte multe ori numesc unele subgenuri ale acestui stil ca fiind "nemuzică" din cauza monotoniei de care dă dovadă genul cu pricina." Aici gresesti inca o data... si stii bine parerea mea in legatura cu acest gen muzical. Tocmai aceasta monotonie ii da farmec. Cum e si la drone. Este foarte relaxanta muzica aceasta (partea mai chill... trance, psytrance, minimal, progressive trance) sau foarte energica (breakcore, speedcore, electrocore si alte bazdaganii). Si pentru persoane sub influenta (aici merge The Chemical Brothers - Under the influence) muzica aceasta este perfecta.
    Despre manelisti si manele, nu sunt atat de groaznice. Manelistii sunt niste oameni ok si eu personal n-am nimic cu manelele. Pe de alta parte cocalarii... cum ai zis si tu... sunt niste jeguri, niste gunoaie ale societatii ce trebuie eliminate. Saracul Hitler se invarte in mormant cand vede ce fel au ajuns albii lui. Asta in gluma... mai mult sau mai putin.
    Si ca sa inchei... cum am mai spus, muzica buna exista in absolut toate genuri. Absolut toate. Pacat ca aceasta nu se vede dintre toate porcariile comerciale si cocalaresti (si aici tin sa fac precizarea ca exista cocalari in toate genurile de fani ale tuturor genurilor de muzica... vezi hip-hop, dance, goth, doom, minimal etc.).

    RăspundețiȘtergere
  2. Bre, meseria mea nu e aceea de chitarist. Aia fac fiindca imi cere sufletul. Sunt antropolog cultural, dealtfel, alta meserie ceruta de sufletul meu. Nu o zic ca pe o critica nici ca mi-ar place sa imi vad numele si meseria afisate cu opulenta, dar as fi preferat ca in loc de chitarist, totusi sa fie ceea ce e adevarat, dealtfel, ca status social: Cosmin Duduc - antropolog cultural, chitarist in Ashaena. Na, ca fac si reclama :)) Glumesc, evident! Dealtfel, un studiu bine sintetizat si inchegat frumos. Bravo!

    RăspundețiȘtergere
  3. Din păcate (nu ştiu pentru cine) măi Tudor eu nu-ţi împărtăşesc părerea pentru genurile "electro". Nu-mi plac şi basta. Am încercat (şi chiar am reuşit pe alocuri) să o înţeleg, am ascultat-o dar nu-mi place.
    Poate că analizatorul meu auditiv e conceput altfel :)
    Mi-a trecut prin cap pe când scriam ultimele rânduri să pun "banii vorbesc" dar n-am pus-o exact din motivul că mai este o dată pe blog şi nu vroiam să mă repet. Totuşi cred c-am s-o pun.
    Eu n-am spus de manelişti că sunt groaznici (după cum ai văzut, i-am clasificat). Totuşi, despre manele (în forma lor actuală) îmi menţin părerea negativă. De exemplu şi Maria Tănase îşi descria melodiile ca fiind "manele" însă ceea ce cânta ea suna, în opinia mea, mult mai "a muzică" decât ceea ce este cântat astăzi şi descris ca "manea".
    Există atitudini "cocălăreşti" în rândul tuturor fanilor ai tuturor genurilor, de acord, însă cei mai mulţi provin din rândul maneliştilor (la noi în ţară, mă refer).
    Există, într-advăr, muzică de o oarecare valoare în toate genurile însă asta nu trebuie să ridice un gen în general slab, părerea mea.
    De exemplu mie-mi place Vangelis dar genul său, pentru mine, rămâne tot "nemuzică" :)

    RăspundețiȘtergere
  4. As vrea sa stiu si eu daca se poate cum poti sa adaug la blogul meu un gadget prin care sa pot primi si eu comentarii.. cum e aceasta unde iti scriu eu. Lavi

    RăspundețiȘtergere
  5. AS vrea sa sflu asemanarile si deosebirile dintre drum and bass si celelalte stiluri muzicale..plz.+

    RăspundețiȘtergere
  6. controverse religioase zici, ce are de a face religia cu muzica? Sunt doua lucruri diferite.

    RăspundețiȘtergere
  7. Pentru ultimul anonim: Ia caută părerea bisericii despre muzica rock şi după aia mai discutăm.
    Sunt de acord că sunt două lucruri distincte (până la un punct) dar explică tu asta bisericii ;) .

    RăspundețiȘtergere
  8. Iti spun eu ce e muzica, simplu si fara atata vorbarie incat m-am plictisit sa o ascult.Acum multe sute de mii de ani, oamenii au incercat sa imite sunetele naturii si treptat s-a dezvoltat in ceva socio-cultural, in prezent utilitatea ei e cam 0 privita din pct. de vedere evolutiv, e ceva chiar primitiv si neproductiv.Sa clasezi un rahat mai presus decat alt rahat doar pentru ca este acoperit cu staniol si sa judeci oameni in functie de asta, e gresit; pe de alta parte nu poti sa nu observi indreptatarea majoritara a unor clase sociale/ psihologice spre anumite genuri, din nou, sa judeci oameni in functie de asta e ca si cum ai avea ceva cu o anumita etnie, ceva care tine de comportament majoritar.

    Nu am apucat sa citesc tot, mi se pare neinteresant

    RăspundețiȘtergere
  9. Aha... ok Marius, am înţeles. Articolul meu este neinteresant şi subiectul în sine este neinteresant.
    Dar, de neinteresant ce e, îţi faci timp la 23:25 să postezi un comentariu în care să spui cât de neinteresant e, fără ca măcar să citeşti până la capăt (după cum tu recunoşti).
    Cât despre utilitatea muzicii etichetată de tine ca 0 din punct de vedere evolutiv, dă-mi voie să mă îndoiesc.
    În primul rând, pentru ca oamenii să progreseze, au nevoie de repaos şi de distracţie/amuzament/etc... or... muzica ajută deseori în acest scop.
    Trecerea de la o dictatură la o formă (fie ea şi ciudată/surogată) de democraţie mi se pare (mie cel puţin) o formă de evoluţie (a unei societăţi). Ei bine, multe astfel de treceri s-au făcut prin voinţă populară insuflată, printre altele şi de muzică.

    Numai bine.

    RăspundețiȘtergere
  10. Articolul este interesant si subiectul si mai interesant, doar ca atatea consideratii subiective nu reusesc sa ma tina entuziasmat.

    In legatura cu ce ai spus tu, e o greseala de argumentare, ai putea sa spui la fel de bine ca pentru ca oamenii sa progreseze e nevoie de religie pentru ca e placuta, chiar daca stii ca e o porcarie.Discutia e mai extensiva, daca vrei sa te lamuresc contacteaza-ma pe yahoo.

    Salut!!Nu sunt agresiv, doar ca imi sustin punctul de vedere si sunt bucuros ca sunt si altele acolo, imi place diversitatea

    RăspundețiȘtergere
  11. Aţi văzut (auzit) ce muzică de cocoa difuzează supermarketurile din "kpitală"? Mă voi referi în special la ăla poreclit de mine "Ocean" pentru că mi-e lene să pronunţ ca'n limba aia a lui comment ça va comme çi comme ça.
    Toată muzica difuzată de ei e o manea englezească din aia de ghetou de New York şi dacă n'ar întrerupe-o cu câte "un angajat să vină la raionul de papuci", m-aş gândi dacă am fost cumva teleportat printr'o văgăună urbana a lumii "civilizate" şi prea-corect politice. Până şi colindele au ajuns tot din categoria aia de "Gingăl bells", iar dragostea o sărbătorim de Valentains (alt motiv de certat cu fetele că am îndrăznit să ignor americanismul şi să sărbătoresc Dragobetele care din păcate sunt cam târziu după valentine).
    Mă opresc aici. La muzică m-am oprit demult la anii 80.

    RăspundețiȘtergere
  12. Este un demers dificil a te apuca sa scrii , in general , despre arta , despre lucrurile care au relevanta numai din punct de vedere al perceptiei . Muzica este unul dintre acestea.Mi-e perfect indiferent de ce mie imi place , sa spunem , jazz-fusion si altora nu pentru ca si celor carora le place jazz-fusion s-ar putea sa nu le placa o piesa jazz-fusion pe care eu o ador.
    Deci , totul in muzica tine de perceptie care , la randul ei , tine de gradul de cultura , de cat de educat esti.Gustul este format de cultura si , intr-o oarecare masura de mediul social in care te invarti.
    De aceea am inteles perfect ce ai facut aici si cum te-ai abtinut de la aprecierile de valoare . E meritoriu .
    Puteai , totusi ,(sugestie tardiva)sa faci , macar in treacat , legatura dintre notorietatea unui gen de muzica si mediile de transmitere , si mass-media si sa pomenesti de cei care transmit muzica si subiectivitatea lor . De asemena puteai sa amintesti , tot fara a face aprecieri de valoare , in acelasi context , de sloganul: noi dam ce cere publicul;asta vrea , asta-i dam .
    In rest , numai bine iti doresc !

    RăspundețiȘtergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails