marți, 19 mai 2009

Agathodaimon - Phoenix

Recent, formaţia germană de Symphonic Black Metal Agathodaimon a scos un nou album la ca sa de discuri Irond Records intitulat Phoenix.
Istoria formaţiei Agathodaimon include şi momente ce leagă această trupă de România, o perioadă având la voce un român, trupa scoţând şi câteva piese în limba română.
Datorită (sau din cauza?) acestui istoric al trupei am auzit şi eu de ei pe la sfârşitul anului 2005.
De atunci şi până în prezent am avut tot timpul din lume să le studiez istoria, să le înţeleg muzica şi să le-o ascult pân' la puterea "hopa".
Albumul conţine 13 piese şi o versiune "Soundtrack" pentru cea de-a treisprezecea piesă, Alone in the Dark.
Ceea ce se remarcă încă după primele minute de ascultare a acestui material este că stilul trupei a suferit modificări profunde faţă de albumele precedente.
Pe acest album sunt mult (chiar prea mult, aş spune eu) prezente pasajele cu voce aşa-zisă "clean".
Deşi formaţia încă se referă la ea însăşi ca fiind o trupă de symphonic black metal, eu aş spune că pe acest album sunt mai degrabă industrial gothic death metal, deşi sunt păstrate câteva elemente de black.
Ascultând prima piesă, Heliopolis, am avut senzaţia că foobar2000-ul (playerul pe care-l folosesc eu pentru ascultat muzică) a sărit la vreo piesă a trupei The Kovenant (industrial black metal din Norvegia). Dar nu era aşa...
Încă de la prima melodie îţi poţi da seama (dacă ai ascultat şi albumele mai vechi ale lor) că stilul trupei s-a modificat substanţial.
Merg către a doua piesă, Devil's Deal, şi dau mai tare întrucât începutul piesei mă atrage. Senzaţia plăcută se stinge după numai 43 de secunde când piesa începe să sune din nou foarte comercial şi deloc pe placul auzului meu care încă păstrează vii amintirile unor piese ca "The ending of our yesterday" sau "Stindardul blasfemiei".
Cea de-a treia piesă, Decline, dar şi cea de-a patra, Ground zero, sună aproximativ la fel cu diferenţa că la "Ground zero" începutul este mai lent, făcut din clapă.
Piesa cu numărul 5, Ghost of a soul, este o piesă care, deşi sună la fel ca precedentele, mi s-a părut mie mai bine închegată. Are mai multe pasaje cu voce "growl" şi destul de multe pasaje unde aduce mai mult cu black metal-ul prestat odinioară de formaţia Agathodaimon.
Îmi zic "hai că poate de-acum încolo e mai bun" şi purced la cea de-a şasea piesă, Winterchild, continui cu Time is the fire (nr. 7), ajung la To our ashes (nr.8) şi... parcă ascult aceeaşi melodie.
Foarte, foarte monoton albumul.
Merg mai departe la Amongst the vultures, piesa cu numărul 9 şi încep să mai aud şi altceva. Îmi zic "uite încă una cât de cât în regulă" şi, după ce se termină dau click cu încredere pe piesa numărul 10, Oncoming storm.
Primele 50 de secunde ale acestei piese mă fac şi mai încrezător însă, din nou, sunt dezamăgit.
Sunt convins că greşesc eu ascultând acest album comparativ cu cele scoase anterior de trupă. Poate că dau dovadă de "close-minded" la chesti asta, însă nu pot altfel. Şi totuşi, ajunge piesa pe la jumătate şi din nou încep pasaje care se apropie de ceea ce-mi doream eu să aud în acest album.
Se termină şi ajung la piesa cu nr. 11, Throughout the fields of unshaded grace.
Ei... piesa asta m-a determinat şi să scriu acest articol. Această piesă este exact ceea ce mi-aş fi putut dori să aud de la Agathodaimon pentru acest nou album. Nu numai că începutul este perfect (de altfel începutul este bun la toate piesele de pe acest album) dar şi modul cum a fost ea gândită mă face să am o creştere, aidoma cu funcţia exponenţială, a moralului.
Extaziat de cele auzite în piesa cu numărul 11, înaintez spre finalul albumului şi ajung la piesa cu numărul 12 intitulată Grey whisper.
Această piesă are un început nepotrivit după părerea mea (contrar faţă de celelalte piese ale căror început mi s-a părut mult mai bun - dar şi singurul lucru bun!). Continuarea însă, deşi nu se ridică la nivelul melodiei precedente, este una foarte bună şi care mă face să mă bucur, totuşi, de acest nou album, în ciuda dezamăgirilor trăite ascultând primele 10 piese.
Se termină şi "Grey whisper" şi ajung la ultima piesă intitulată Alone in the dark.
Deloc surprinzător, piesa are un început fulminant şi, aşteptând să vină partea care m-a dezamăgit în primele 10 piese, constat că aceasta nu mai vine. Ascult cu "luare-aminte" restul melodiei şi, apoi, mai pun o dată "Throughout the fields of unshaded grace" :) .
Această ultimă piesă, Alone in the dark, ar fi a doua într-un clasament personal al impresiilor pozitive despre piesele ce alcătuiesc acest nou album Agathodaimon. Prima, desigur, este Throughout the fields of unshaded grace iar cea de-a treia poziţie este ocupată de melodia "Alone in the dark".
Per total, acest album este pentru mine dezamăgitor însă nu este o dezamăgire imensă, salvarea venind în ultimele trei piese ale acestui album.
În continuare, piesa pe care eu o consider ca fiind cea mai bună de pe acest album:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails