joi, 25 iunie 2009

Puţin fotbal...

Sătul de la a mă tot gândi dacă voi izbuti să promovez Examenul de Bacalaureat sau nu, să mă gândesc la cum se reprezintă forţele într-un sistem mecanic, cum se aplică legea lui Ohm pe porţiunea de circuit ce-mi trebuie mie, etc. etc. mi-am forţat o pauză pe care mi-am alocat-o fotbalului.
Aşadar, acum nu vorbesc de Bacalaureat.
În perioada asta cam toate sezoanele regulate sunt încheiate pe mai tot mapamondul, cel puţin la nivelul primelor divizii.
Să încerc să vă spun şi dumneavoastră ultimele noutăţi în materie de fotbal încercând totodată să mă menţin strict asupra a ceea ce s-a întâmplat sau urmează în scurt timp să se întâmple pe teren şi mai puţin în afara lui (scandaluri, transferuri ratate, chirii neplătite la stadion, etc. etc.).

1. Fotbal local:

La nivelul judeţului Vaslui cel mai important lucru este că după retragerea formaţiei FC Bârlad din Liga a III-a, acest judeţ va fi din nou reprezentat pe cea de-a treia scenă fotbalistică a ţării de către "satelitul" FC Vaslui II.
FC Vaslui II a promovat în liga a III-a după ce a câştigat barajul de promovare, scor 1-0, în faţa formaţiei Rapid Dumeşti, campioana judeţului Iaşi.
O altă veste bună (cel puţin pentru mine) este că FC Vaslui II îşi va disputa meciurile de pe teren propriu pe stadionul Fepa 74 din Bârlad, astfel că bârlădenii vor avea din nou posibilitatea să urmărească meciuri de fotbal.
Interesul aici în Bârlad pentru fotbal este destul de redus dar au fost şi momente când stadionul a fost arhiplin (în special la meciurile cu rivalii din Iaşi) şi când echipa era susţinută frenetic.
Regret desfiinţarea lui FC Bârlad însă dacă va fi timp, voi merge şi la meciurile lui FC Vaslui II măcar pentru a vedea meciuri de calitate. Între noi fie vorba, FC Bârlad - FCM Bacău II 3-2 (1-2 la pauză) a fost un meci mai frumos decât jumătate din meciurile de Liga I din ultimul sezon.
Tot la nivel local trebuie menţionată performanţa echipei FC Gârceni de a câştiga finala Cupei României faza judeţeană în faţa lui FC Vaslui II, scor 4-2.
În urma acestei performanţe FC Gârceni se va prezenta la startul oficial al Cupei României Timişoreana sezonul 2009-2010 şi va juca la Gârceni în faţa unei formaţii din Liga a III-a.
Marea perdantă a acestui sezon local este FCM Huşi care n-a izbutit nici de-această dată să acceadă pe cea de-a treia scenă a fotbalului naţional.

2. Fotbal naţional:

La nivelul României ultima perioadă, de după decizia TAS care a dus la modificarea clasamentului final al Ligii I, ştirile sportive au fost dominate de scandaluri nefondate.
Prima echipă românească ce va debuta în cupele europene este Steaua Bucureşti care îşi va începe traseul european în faţa formaţiei maghiare Ujpest Budapesta, în turul II preliminar al Europa League.
Statisticile sunt favorabile românilor.
De fiecare dată când Steaua a început în cupa UEFA (actuala Europa Legaue) de undeva dintr-un tur preliminar îndepărtat a izbutit calificarea în grupe.
Mai mult, de fiecare dată când Steaua s-a duelat cu echipe maghiare, militarii au avut câştig de cauză, pierzând o singură dată în faţa lui Honved Budapesta, în 1985 dar calificându-se după 4-1 pe stadionul Ghencea.
Primul meci va fi pe stadionul Ghencea în data de 16 iulie iar returul o săptămână mai târziu pe stadionul pe care naţionala României a pierdut acum 65 ani cu un scor ce nu s-a mai repetat, 0-9. Despre Ujpest, în capitolul următor.
Celelalte echipe româneşti îşi vor începe traseul european mai târziu fiind calificate în tururi superioare datorită poziţiei finale din clasamentul Ligii I mai bune.
Campioana Unirea Urziceni îşi va afla adversari direct la "masa bogaţilor" fiind calificată direct în grupele celei mai importante competiţii de pe planetă. Din păcate, din cauza coeficientului redus (0, adică) de club ialomiţenii vor fi repartizaţi în ultima urnă valorică având mari şanse să nimerească într-o grupă cu Manchester United, Arsenal şi Olympique Lyon.
Există şi combinaţii mai accesibile însă în fotbal orice e posibil.
Vicecampioana ţării, FC (Poli?) Timişoara, trebuie să joace două tururi preliminare (şi să şi treacă de ele) pentru a accede în Liga Campionilor.
Timişorenii au şi ei un coeficient slab aşa că nu vor beneficia de statutul de cap de serie astfel că bănăţenii vor juca cu una din următoarele 5 echipe: Şahtior Doneţk (câştigătoarea ultimei ediţii a cupei UEFA - Ucraina), Sporting Lisabona (Portugalia), Panathinaikos (Grecia), Anderlecht Bruxelles (Belgia) sau Celtic Glasgow(Scoţia). Toate cele 5 sunt tari şi gândindu-ne că mult mai slaba Partizan Belgrad i-a bătut rău pe timişoreni anul trecut... părerea mea e că pleacă cu şansa a doua indiferent cu cine vor juca.
Totuşi, în cazul în care va fi eliminată, FC Timişoara va ajunge în Play Off-ul Europa League, adică în turul al IV-lea, unde adversarii sunt ceva mai accesibili (aceeiaşi pe care-i va avea şi Dinamo şi KVSC).
Dinamo Bucureşti, marea perdantă a sezonului precedent de Liga I, este calificată direct în turul al IV-lea preliminar (sau play off-ul Europa League). Adversarul său va fi ales dintre 36 de echipe, 10 fiind calificate direct (ca şi Dinamo), restul venite din tururile precedente.
Există şi regula conform căreia echipele din aceeaşi ţară nu vor juca una împotriva celeilalte.
Acelaşi statut este şi pentru CFR 1907 Cluj.
Pentru acestea două există adversari mai tari precum: Hearts of Mithlotian (Scoţia), FC Genoa (Italia), Dinamo Moscova (Rusia), NAC Breda (Olanda) sau Trabzonspor (Turcia).
Totuşi cele două ar putea juca şi cu echipe mult mai accesibile în opinia mea precum: Ekranas Panevezys (Lituania), Brøndby IF (Suedia), FH Hafnafjørdar (Islanda - Dinamo a mai fost o dată eliminată de aceştia) sau Maribor Branik din Slovenia care a produs o dată o surpriză eliminând Villareal însă de atunci n-au mai izbutit nimic notabil.
FC Vaslui, echipă care, ca şi Steaua, a obţinut biletele pentru Europa League în ultima etapă, va juca din turul III preliminar al acestei competiţii.
Cei mai tari adversari posibili pentru galben-verzi ar fi: IF Elfsborg (Suedia - au eliminat pe Dinamo Bucureşti acum doi ani), Honved Budapesta (Ungaria), IFK Goteborg (Suedia - o fostă mare echipă a Europei) sau cele două echipe din Varşovia - Polonia şi Legia.
Cei mai accesibili adversari cu putinţă, aş spune eu, sunt: IF Vålerengen (Norvegia - eliminată lejer de Steaua acum 5 sezoane), Dinamo Tbilisi (Georgia), AA Gent (Belgia) sau Saint Patrick's Athletic (Irlanda).
Mai trebuie spus că în Liga I vor reveni echipele Ceahlăul Piatra Neamţ, Astra Ploieşti şi Apulum Alba Iulia, alături de ele venind în premieră formaţia Internaţional Curtea de Argeş.
Succes tuturor.
La nivelul echipei naţionale România păstrează cele 0,0001% şanse de calificare la Campionatul Mondial după revanşa luată în Lituania, prin victoria cu 1-0 la primul meci pe banca tehnică a echipei a lui Răzvan Lucescu.

3. Fotbal extern:

Ştirile de la acest capitol sunt marcate de meciurile de la Cupa Confederaţiilor ce se desfăşoară în Africa de Sud.
Adversara Stelei, Ujpest a învins în ultimul meci pe Vasas, scor 3-0 şi aşteaptă duelul cu roş-albaştrii.
Am zis că nu scriu din afara stadionului dar când e vorba de Iran n-ai cum să eviţi asta. Se pare că cei mai importanţi jucători ai naţionalei acestei ţări, Ali Karimi şi Mehdi Mahdavikia(fost jucător la Bayern Munchen - Germania), au fost suspendaţi pe viaţă de la echipa naţională pentru că au votat pe oponentul dictatorului Mahmoud Ahmadinejad. Urât lucru.
Revenind la Cupa Confederaţiilor menţionăm că Italia, în calitatea sa de campioană a lumii a izbutit performanţa de a se clasa pe ultimul loc într-o grupă cu Brazilia, SUA şi Egipt.
Cel mai mult m-am bucurat la victoria Braziliei, scor 3-0, fapt ce-a dus la una din marile umilinţe ale Italiei.
Precedenta înfrângere la trei goluri diferenţă a fost tot un 0-3 cu Olanda la Campionatul European din 2008. Brazilia nu e la primul meci în care calcă în picioare italia (cu i mic aşa, ca să bucur un cititor), în 1970, la finala Campionatului Mondial, Brazilia lui Pelle, Jaizinho şi Tostao care a tremurat în meciul cu România a trecut fără probleme de macaronari cu scorul de 4-1.
Din această grupă s-au calificat Brazilia şi Statele Unite, Brazilia având şi puţin noroc în meciul cu Egipt, câştigat cu 4-3 graţie unui penalty acordat în urma consultării probei video(cu televizorul adică).
Din cealaltă grupă s-au calificat Spania (campioana Europeană en-titre) şi Africa de Sud, ţara gazdă, în dauna Suediei (Of, la naiba!).
În prima semifinală am avut din nou motiv de bucurie căci Spania (una din ţările care în opinia mea nu au fotbal local, totul fiind pe bază de miliarde de euro şi jucători aduşi de peste tot) a mâncat bătaie rău de tot de la ... Statele Unite.
Şi nu oricum ci cu 2-0.
Ultimul meci pierdut de Spania s-a consumat în 2006 într-un amical disputat la Cadiz unde ibericii au cedat cu 0-1 în faţa României, unicul gol în poarta legendarului Iker Casillas fiind înscris atunci de Ciprian Marica.
Spania egalase recordul Braziliei de 35 de meciuri consecutive fără înfrângere şi dorea să-l depăşească cu "outsider-ii" americani. Şi nu l-au depăşit :).
Aşa a luat bătaie Spania:

Presa americană a ridicat în slăvi naţionala de fotbal având în vedere că SUA rareori a contat în fotbalul mondial şi a comparat performanţa actualei generaţii cu victoria de acum mai bine de 40 de ani când SUA a eliminat Anglia cu scorul de 1-0, în vremea când Anglia era super-putere iar naţionala Statelor Unite semăna ca organizare cu fotbalul de curtea şcolii practicat pe oriunde.
SUA are prima şansă din istoria naţionalei sale de a câştiga un trofeu disputând finala cu câştigătoarea dintre Africa de Sud şi Brazilia.
Şi dacă ceva merge rău pentru Spania apoi tot merge.
Şi la campionatul european pentru echipe sub 21 de ani Spania a ieşit din cursă încă din faza grupelor ratând calificarea în faţa Germaniei şi Angliei.
Anglia a făcut un egal "prietenesc" cu Germania, astfel că victoria Spaniei cu Finalnda (2-0) n-a fost suficient. Spania termină pe 3 cu 4 puncte, Germania pe 2 cu 5 iar Anglia pe prima poziţie cu 7 puncte.
Pentru nemţi a deschis scorul jucătorul de origine spaniolă Gonzalo Castro iar englezii au egalat repede prin Jack Rodwell de la Everton FC după un corner executat ca în Premier League.
În cealaltă grupă se pare că italia (iar cu "i" mic) va merge în semifinale, ultimul meci jucândul împotriva Belarusului şi cunoscându-le abilitatea defensivă e greu de crezut că Belarusul va câştiga cu 3-0. Dar... mai ştii ? Hai poate nu merge italia nici la competiţia asta !
Serbia va da piept cu Suedia care se califică şi cu o remiză, în vreme ce sârbii au nevoie mare de victorie pentru a merge în semifinale.

Aşadar, succes echipelor româneşti în cupele europene, succes Suediei cu Serbia şi Belarusului cu Italia :).

Numai bine.

Un comentariu:

  1. O mica rectificare, daca imi permiti. Africa de Sud s-a calificat in semifinale in dauna a doua echipe: Irak si Noua Zeelanda(care a terminat pe ultimul loc).

    RăspundețiȘtergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails