marți, 16 iunie 2009

Rockin' Transilvania - partea I

Bine v-am regăsit stimaţi cititori.
După cum pomeneam eu în articolele precedente, în loc de banchetul de final de clasă a XII-a, voi prefera o "escapadă" la Rockin' Transilvania. Eram cât pe-aci să nu le fac pe niciuna dar asta-i altă poveste.
Multe vorbe deloc de bine pentru Societatea Naţională a Căilor Fertae - Călători din cauza cărora am zăbovit ceva ore şi aiurea dar... tot răul spre bine.
Aşadar, vineri (n.r. 12.06.2009) m-am urcat în trenul accelerat 1664 din direcţia Iaşi cu destinaţia Sibiu pentru a suferi vreme de aproximativ 10 ore şi jumătate până în oraşul din sudul Transilvaniei, Sibiu, referit adeseori şi ca Hermannstadt.
Trenul cu vagoane şi mers de personal dar cu preţ de accelerat arăta ca mai toate trenurile din prin Moldova... adică rău. O parte din banchetele din compartimente erau rabatabile, geamurile se închideau şi deschideau... doar uneori... arareori la dorinţa călătorului şi adeseori la voinţa vântului sau a... sorţii.
Dar să nu fiu prea răutăcios.
În fond şi la urma urmei, eu am vrut aşa.
Imediat după staţia Adjud (staţie în care se mai adaugă vagoane, se schimbă locomotiva, etc.) drumul a devenit mai plăcut din perspectiva peisajelor ce se derulează în faţa ochilor călătorului.
Între staţiile Livezi Ciuc şi Siculeni (sau Madefalva, cum scrie pe plăcuţa din staţie) sunt nişte peisaje superbe. Uneori îi invidiez pe locuitorii acelei zone.
Până la Braşov drumul alături de proprietarul blogului 777.ro, originar din Iaşi, a fost plăcut şi chiar nu am simţit cele câteva (multe) ore.
După Braşov, am rămas pentru câteva minute singur în compartiment după care s-au urcat nişte unii, doi, un el şi-o ea, care, spuneau ei, erau din Ploieşti. Dacă cineva spune că Ploieştiul este un cartier la marginea Bucureştiului, să ştiţi că are dreptate.
În atitudinea şi exprimarea lor nu am simţit nicio diferenţă faţă de majoritatea celor din oraşul ăla cu 6 sectoare şi metrou.
Am căutat să-i ignor dar mă tot apăsau cu tot felul de întrebări, care mai de care mai stupide, şi tot încercau să mă provoace la discuţii despre nişte subiecte foarte interesante din "CAN-CAN"-ul "dă azi". Fiind foarte interesat de subiect, am tot căutat să-mi mut poziţia.
Plimbându-mă prin vagon, aud dintr-un compartiment răsunând dintr-un difuzor de laptop ceva ce aducea a metal. Mi-am luat inima-n dinţi şi am intrat şi eu în compartiment.
Aşa l-am cunoscut pe Adi din Braşov, student la Teologie în Sibiu.(ce fel sună!)
Un om foarte deschis şi care îi iubeşte pe maghiari mai rău ca mine. Nu am reuşit să înţeleg cum poate fi ateu şi în acelaşi timp student la Teologie (şi a făcut şi seminarul teologic în loc de liceu) dar, trecând peste asta, mi s-a părut un om minunat.
A spus că va încerca să intre la Rockin' Transilvania dar, dacă nu va putea, a spus că ne vedem la ArtMania. Din păcate eu nu cred că pot ajunge la ArtMania dar... lumea-i mică. E timp.
Odată ajuns în Sibiu, la ora 23:30, am fost întâmpinat de Paul şi de Marcian(Joey), alături de care luat-am Sibiul la picior. Şi-am mers... mult. Da' mult de tot. Ce căutam ? Un loc unde să se audă ceva muzică şi să putem bea ceva.
Optimişti mai eram. Am mers în patru locuri etichetate ca fiind "bodegi de roackeri" dar... peste tot era plin. Da' plin ochi nu aşa.
Văzând asta ne-am reorganizat într-o clasică "chetă", am pus mâna pe câteva peturi de bere şi mers-am acasă la Marcian, unde de altfel am rămas eu şi peste noapte (mai precis peste dimineaţă căci cine-a dormit noaptea?).
Cu Joey am intrat în contradictoriu cu privire la formaţia Metallica, el fiind un fan înrăit al americanilor (se vede din faţa blocului său steagul din camera lui cu Master of Pupets), eu, pe de altă parte, un om dezamăgit de ultimul album al celebrei şi influentei trupe.
Şi totuşi, am găsit puncte comune.
El se "pregătea" pentru un examen ce urma să vină iar eu mă "pregăteam" pentru Bacalaureat.
Sper să se fi descurcat la examen, aşa cum şi eu sper să mă descurc la Bacalaureat.
Deşi un bun chitarist, Marcian a ştiut să-şi păstreze laudele de sine.
Având atâta timp la dispoziţie, am avut timp să discutăm despre orice, la propriu orice. Am avut timp chiar să-l şi auzim pe Paul cântând la chitară. Sper ca data viitoare când vin în Sibiu să fie mai bine :)), glumesc desigur, având în vedere că eu nu pot cânta la chitară nici măcar aşa.
Pe la 5:30 am rămas doar eu cu Marcian şi-am zis că ne culcăm.
Da... bine. Ne-am culcat pe la 8:00.
Pe la ora 15:00, însoţit şi de Paul (cu tot cu cordeluţă:)) ne-am luat picioarele la subţioară şi ne-am îndreptat către Stadionul Municipal Sibiu, locul de desfăşurare al festivalului Rockin' Transilvania.
Ajunşi acolo, încă nu se auzea nimic. Nicio probă de sunet, nimic.
Ne cumpărăm bilete şi dăm să intrăm. Când colo, ditamai Miliţia.
Poliţie Comunitară, Jandarmerie, Poliţia Municipală Sibiu şi o firmă privată de pază. Băi deci Miliţie cât cuprinde.
În ilustraţie îl aveţi Paul care era controlat la sânge de către "organele" de Miliţie, în timp ce rucscaul îi era controlat de un alt organos şi întreaga operaţiune era supravegheata de un al treilea organ, lat de 2 metri şi înalt de 1,50, pe care m-am chinuit să-l evit din cadru, dar care tot apare undeva în dreapta.
Pe Paul care-a făcut greşeala să vină şi cu rucsacul, l-au pus să-şi arunce sandwich-ul mic pe care-l avea pe motiv că "poţi să cumperi mâncare dinăuntru!", de parcă cu cu un sandwich putea rezista atâtea ore.
În fine... n-ai cu cine.
Şi-am intrat, într-un final pe stadion.
O dată ajunşi acolo facem joncţiunea cu Bogdan din Bucureşti şi cu David din Suceava (singurul moldovean în afară de mine care-a mai participat la festival).
Ajuns pe stadion am avut un şoc puternic... foarte puţină lume. Şi nu s-a înmulţit prea mult.
Incredibil de puţină lume.
Noi ne-am grăbit să ne ocupăm loc în primul rând, ca să ne putem expune steagul cu Korpiklaani cărat din colţul hărţii de David.
De fapt, a fost extrem de uşor de ajuns în faţă, nimeni neavând nimic împotrivă întrucât oricum nu era lume la festival.
Cred c-au fost maxim 400 de oameni pe-un stadion ce putea găzdui lejer 10000 de oameni.
De multe cred că se pot plânge cei care-au bătut drum lung până la festival, dar nu se pot plânge de loc. Loc a fost şi încă mult.
Întrucât dimensiunile acestui articol devin cam mari, o să mă opresc aici cu relatarea şi voi reveni curând cu partea a II-a în care vă voi povesti despre "bătălia" (o să vedeţi de ce cu ghilimele) pentru Wacken Open Air ce-a avut loc în prima zi.

2 comentarii:

  1. Eu n-am mai fost la un concert de ani de zile si nici nu o sa ma duc. Motivul principal: ma enerveaza pana la congestie cerebrala numarul imens de jandarmi, politisti, bodyguarzi; regulile draconice si absurde (nu ai voie sa intri nici cu o sticla de apa). Mai multa libertate era la concertele din epoca lui Ceasca.

    RăspundețiȘtergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails