miercuri, 17 iunie 2009

Rockin' Transilvania - partea a III-a

Continui astăzi cu relatările din recenta încheiată călătorie, cu ultima trupă ce-a urcat în prima zi pe scena Rockin' Transilvania de la Sibiu.
Aşadar, după anunţarea celei mai controversate decizii ale momentului, prezenţa X-Plod din partea României la prestigiosul Wacken Open Air, au izbutit, după ceva chin cu sunetul, bată-l vina, formaţia germană In Extremo.
Eu am descoperit formaţia In Extremo acum vreun an şi ceva când am avut ocazia să văd un DVD lansat de ei cu un concert susţinut la Munchen (parcă).
Încă de-atunci am zis că-i folk metal cu voce de Rammstein. Şi totuşi, mi-au plăcut pentru că foloseau instrumente care mai de care mai deosebite şi, prin ţinuta şi prezenţa lor scenică, aduc mai aproape perioada despre care ei cântă.
Nu pot să spun că mi-am dorit enorm de mult să văd trupa In Extremo dar, având în vedere că pe lângă ei veneau Korpiklaani, am zis că nu-i rău. Aveam o curiozitate.
Impresia mea pe ansamblu este de dezamăgire. Da. Am fost dezamăgit de ceea ce am văzut şi mai ales de ceea ce am auzit la In Extremo.
Ideea cu artificii, nouă celor din primul rând nu prea ne-a picat bine având în vedere că ne-au intrat în ochi porcărie din aia şi puţea a petardă 10 minute după ce se ridicau chestiile alea.
Relaţia lor cu publicul ? ZERO.
Au vorbit numai în germană, deşi nu ştiu dacă erau 20 de nemţi prin zonă. Şi să se aştepte ca să aibă public în condiţiile în care le vorbeşti numai în germană ?
Şi, deşi In Extremo nu are piese numai în germană, mi mi-au sunat toate în germană. Au de pildă o piesă pe care-au şi cântat-o de-i zice "Ave Maria" şi care-i în latină. Ei... când ţi-o cântă un neamţ,... tot a germană sună. Cei care-au fost super atenţi se arătau foarte frustraţi întrucât cică vocalul trupei a sărit două strofe. O fi... nu-i contrazic.
Am filmat şi eu o piesă (din plictiseală) dar la cât de slab a fost concertul mi-e lene să-l urc pe youtube aşa că am să postez o filmare a utilizatorului isdrock75:

Nu pot spune c-a sunat rău, dar nu au putut transmite publicului acea senzaţie de care e nevoie. Se ştie că nemţii în general sunt mai "reci" dar ei au fost comparabili cu clima din arhipelagul Svalbard, nu alta.
Poate au vrut, dar n-au putut.
După cum v-am spus, sunt dezamăgit de prestaţia lor.
Vorbit în germană, piese prost alese, artificii proaste, aruncat cu sticla de bere în cap la om = dezamăgire totală.
Aveam eu un moft să-i văd. I-am văzut. Nu-mi mai trebuie.
Totuşi, cred că dacă ar fi cântat ei în deschidere la Korpiklaani ar fi fost mult mai bine,... sincer.
Korpiklaani nu-i trupă de cântat ziua... ci în toiul petrecerii... noaptea. În fine, la câte gherle au dat organizatorii, nu mă mir. Şi având în vedere că printre sponsori sunt "Consiliul Naţional al Germanilor din România", iarăşi nu mă miră.
N-aş fi zis nimic dacă erau numai nemţi şi eram eu singurul care nu ştia germană la perfecţie dar, având în vedere că nici jumătate din cei din public nu vorbeau germana... n-a fost deloc în regulă ceea ce au făcut. Uite trupa Superbutt putea să vorbească în maghiară, la urma urmei chiar că erau puţini care nu pricepeau nicio boabă de maghiară... şi n-au făcut-o, totuşi!
Cei care-au văzut şi precedentul concert In Extremo, tot de la Sibiu, spun că atunci au cântat mai bine şi că şi-au ales piesele pe care să le cânte mai atent. Îi cred pe cuvânt dar, eu personal, nu mă voi mai duce la un concert unde cap de afiş este In Extremo sau, dacă mă duc, nu stau la reprezentaţia lor.
Acest cadru este luat imediat după ce s-a dat "stingerea" şi eu, alături de Bogdan, Paul, David şi Ana, ne-am îndreptat către ieşirea din stadion.
Paul, care-a fost şi anul trecut îmi spunea că acum e curat în comparaţie cu ediţia precedentă.
Aşa o fi... eu nu pot să nu remarc câtă nesimţire a fost.
Fix în colţ am stat noi. Acolo este un singur pahar... în rest... mizerie ca-n codru.
Şi cică să mai fii civilizat. Uite, am fost şi pe 3 metri pătraţi deja nu se mai vede.
Pe de altă parte, la câte probleme au fost... şi mie-mi venea s-arunc cu berea pe scenă când am auzit "X-Plod".
Ei, noi să fim sănătoşi că belelele curg.
După finalul concertului, ştiam că pentru mine vor urma nişte ore lungi. Îmi pare totuşi rău că nu am insistat mai mult la Joey, dar ştiam că a sa casa era plină. Dar, tot răul spre bine.
Ideea e că până pe la 4:30 am stat în minunatul club "Free Eagles" care se afla undeva după liniile de tren.
În ilustraţia alăturată sunt eu şi cu David din Suceava, pe la ora 2:30 noaptea în celebra Piaţă a Sfatului din Municipiul Sibiu.
David, a fost mai norocos şi mai "pe fază" decât mine anunţându-şi cunoştinţele din Cluj, astfel că trenul lui pleca în jur de ora 5:00 şi avea să-l ducă la Cluj unde putea prinde nişte somn înainte să se pornească spre Suceava.
Pe mine nu m-a dus mintea (şi rău am făcut) iar trenul meu pleca abia peste 18 ore de la momentul în care această poză a fost făcută.
I-am ţinut companie lui David căruia îi cam picau ochii în gură
După care au urmat câteva ore lungi.
Ce să faci singur, într-un oraş străin, în crucea dimineţii ?
Mai întâi am chemat miliţia ca să evacueze ţiganii care dormeau în mijlocul gării şi emanau şi un miros ce făceau imposibilă şederea fără mască de gaze.
A venit miliţia, i-a trimis la plimbare, am ţinut uşile deschise, s-a aerisit, acum se putea sta în gară. Bun,... ce mai faci ?
Mai numeri liniile, mai faci o poză cu răsăritul, studiezi atent gara... şi tot mai e timp. Ce mai faci ?
Mai pozezi pe ăla de doarme mut de beat în mijlocul peronului (al naibii n-a ieşit bine poza aia !). Şi tot mai e timp.
Vorbisem cu Paul că vine el să mă ia din gară pe la ora 9:00. Îl sun pe Paul de... multe ori... şi... nu răspunde. Ei... "no cred că doarme aista!". Şi dormea exact ca un bolovan. Era şi normal, era şi el obosit. Şi eu eram obosit, dar eu trebuia să rezist.
Mi-am pus două întrebări: "Eşti în Sibiu şi nu te duci la Brukenthal ?" şi "Da' oare n-oi nimeri eu şi singur muzeul cu pricina ?".
Mi-am luat inima-n dinţi şi-am început să hoinăresc prin oraş pe sistemul "avem gură tovarăşi!" în caz de mă rătăceam.
Sunt câteva (multe) străzi în Sibiu care seamănă aproape leit cu cele din Cluj, astfel că mi-a venit uşor să mă orientez.
Şi, încet, încetişor mai o poză, mai un ziar citit, m-am trezit în Piaţa Sfatului şi, undeva în faţă, Muzeul Naţional Brukenthal. Dar până atunci, să vă mai arăt şi alte poze din Sibiu:
Uite ceva frumos, ce la noi, pe-aici prin Moldova nu prea vezi.
Biserica îşi respectă statutul de instituţie, plătită din bani publici şi arborează steagul României. Aşa ar trebui, în opinia mea, să facă toate bisericile din România.
Trecând prin aceste locuri, într-un final, orbeşte, am nimerit şi Piaţa Sfatului.
Imaginile pe care le vedeţi la TV cu porumbeii sunt pe bune.
Am făcut poze de la 20 de cm de porumbei şi nu fugeau.
Dacă alergi, vor fugi, dar dacă mergi pur şi simplu, e bine să fii atent căci există riscul chiar să calci vreunul.
Momentele cu ridicăturile fântânii arteziene, combinat cu sunetul clopotelor vechi de sute de ani şi cu imaginea porumbeilor zburând din toate direcţiile şi totuşi organizat, m-au făcut să uit pentru moment că mai am multe ore de stat în Sibiu şi să apreciez momentul.
Mă uit la ceas şi văd 9:49. La 10:00 se deschidea la Brukenthal.
Mai stau puţin şi văd că deja se adună ceva lume în faţa imenselor uşi ale bătrânei clădiri.
Pe la 10:05 se deschid larg porţile pentru cei aproximativ 40 de oameni care-au reprezentat primii vizitatori din zi.
Erau şi oameni simpli dar şi grupuri organizate de elevi.
M-am "lipit" şi eu repede de un grup de elevi căruia i se asigura şi ghid.
Aveam să mă despart la un moment dat de ei şi asta doar pentru că eu eram prea obosit ca să pot asimila atât de multe şi să stau în picioare atât de mult în muzeu.
Chestia este că acest baron von Brukenthal, deşi nu a fost român, a lăsat pe teritoriul României o moştenire inestimabilă astăzi ca preţ.
Vă daţi seama că omul acesta a cumpărat literalmente toate cărţile ce s-au publicat în epoca sa ?
Muzeul Naţional Brukenthal, dacă e să-l vizitezi integral, petreci cel puţin 6-7 ore acolo.
Eu am încercat în două ore şi ceva să prind cât mai mult.
Încă un lucru extraordinar: Doamna custode (c-aşa se spune acum), adică ghidul, era totodată şi cercetător al muzeului.
Practic, domnia sa ştia tot despre ceea ce a însemnat Brukenthal în perioada sa şi istoricul achiziţionării fiecărui exponat din epoca sa.
Nu ca pe-aici prin Moldova (în special la Bârlad şi la Palatul Culturii din Iaşi) unde dacă puneai o întrebare despre un exponat ţi se răspundea în genul "ah, dar nu ştiu exact, era ceva cu.... în fine". Şi înţelegeai tot.
Ei nu, la Sibiu totul ca la carte. Ireproşabil.
Fotografiatul era strict interzis înăuntru aşa că vă arăt doar poze din curtea interioară a palatului Brukenthal, acolo unde eu, cel puţin, nu am văzut niciun semn care să indice că n-am voie să pozez.
Am izbutit să explorez întreaga secţiune de pictură, cea de sculptură şi cea legată de tehnologie, căci baronul Samuel von Brukenthal a colecţionat şi tehnologie.
Nu am ajuns să văd cele 17000 de monede colecţionate de baron şi au mai rămas secţiuni pe care nu am apucat să le vizitez.
De altfel nici partea de tehnologie nu am apucat s-o văd temeinic.
Dar... lasă... că n-au intrat zilele-n sac.
După vreo două ore şi ceva de stat în Palatul Brukenthal, sună telefonul. Era Paul. Izbutise să se trezească şi era în drum spre Piaţa Sfatului.
Am făcut joncţiunea cu el şi am început să hoinărim pe străzile oraşului Sibiu, mult mai plin decât cu 12 ore înainte când am mers prin aceleaşi zone, după concert.
În Sibiu se auzeau patru limbi: română, germană, engleză şi maghiară. În această ordine.
Turiştii nemţi emanau însă cele mai multe fiţe. Nu mi-a plăcut de ei.
Începu să m-ajungă şi-o foame astfel c-am luat loc la un mini-fast-food... naiba ştie ce era... că nu era nici restaurant, nici cârciumă, nici ... nimic... era un mini-ceva care vindea şi câte ceva de mâncare.
După care, cu ajutorul nemărginit al lui Paul, mi-am umplut rucsacul cu mâncare căci multe alte ore aveau să cadă peste mine până când ajungeam acasă.
Acestea fiind zise... ne-am îndreptat către Stadionul Municipal Sibiu unde avea să înceapă cea de-a doua zi a festivalului Rockin' Transilvania, zi pentru care eu nu cumpărasem bilet, ştiind că plec cu mult înainte de final.
Paul şi cu Bogdan au intrat.
Probabil că dacă mă stresam enorm de mult, izbuteam până la urmă să intru şi eu dar... chiar nu am vrut. Totuşi, nu pot să nu remarc din nou numărul impresionant de forţe de ordine desfăşurate.
Cel puţin până la 19:30 când am plecat eu de la stadion, cred că erau cel puţin tot atâţia poliţişti câţi metalişti prezenţi la concert. Oribil.
În drum spre stadion, am avut ocazia să admir această operă a unora a căror creier cred că se scursese de mult în WC.
Acesta era un ghid turistic electronic, acum, doar un ecran spart.
Interesant este că în urmă cu o zi funcţiona, ceea ce mă face să cred că unii participanţi la festivalul acesta au comis aiastă grozăvie.
Şi ne mai mirăm de ce metaliştii au o imagine nu tocmai grozavă.
Ei uite de ce !
În mare parte am auzit concertele de din afara stadionului (se auzea chiar foarte bine!). Am văzut o parte din recitalul celor de la Distruction de undeva din lateral, zonă accesibilă dar patrulată de jandarmi. Văzând că vin din ce în ce mai des, am renunţat şi am revenit pe banca din faţa stadionului.
La 19:20 a ieşit Paul pentru a mă conduce spre gară de unde se forma trenul accelerat 1751 cu destinaţia Suceava, vagoanele 1,2 şi 3 urmând a circula către staţia Iaşi.
La 20:14, am părăsit municipiul Sibiu după 68 de ore de stat în oraşul fostă capitală culturală a Europei.
Despre drumul de întoarcere n-am multe de spus, în mare parte fiind marcat de-un somn provocat de o cruntă oboseală. Pot doar să vă spun că la Miercurea Ciuc (sau Csikszereda, după unii) erau exact -8 grade şi m-am trezit din cauza frigului.
La staţia Adjud, unde se despart vagoanele de Suceava de cele de Iaşi, am coborât pentru o binemeritată ţigară şi a trebuit să-i suport ifosele unei tanti din Suceava care se plângea că a fost prea cald şi ei i se îmbolnăveşte copilu' dom'le. Reacţia conductorului de tren (naşului) a fost fermă şi corectă: "Apoi la colegu'(n.r.: în vagoanele de Iaşi) n-a dat deloc. Noi am dat, deşi n-avem voie să dăm în iunie căldură căci am văzut că-i frig. Nu era mai bine dacă nu dădeam să fi văzut colo la Miercurea Ciuc frig ! Ia uite dom'le vrei să faci bine şi tot de rău dai !".
Dacă ştiam stăteam în vagoanele de Suceava până la Adjud.
Auzi, i se îmbolnăveşte copilul. Eu şi cu doi elevi din Huşi care făceau liceul la Odorheiul Secuiesc, am degerat în vreme ce ei au stat cu geamul deschis şi tot ei se plâng. Aşa-i românul!
În jurul orei 6:15 am ajuns în gara Bârlad, locul care-mi place cel mai mult din Bârlad, atât când plec cât şi când mă întorc.
Ei bine, nu m-am înscris la cazuri sociale pentru toci şi robe dar măcar am fost într-unul dintre cele mai frumoase oraşe ale ţării, am văzut un concert per ansamblu bun, am vizitat un muzeu deja celebru în Europa şi am cunoscut oameni noi.
Îi mulţumesc lui Marcian că m-a ţinut o noapte în condiţiile în care mă vedea pentru prima dată (un moldovean n-ar face asta!), îi mulţumesc lui Paul pentru tot, mulţumesc oraşului Sibiu că m-a găzduit (credeţi-mă, merită) şi îmi mulţumesc mie că n-am dat înapoi de la această excursie.
Această excursie a ţinut loc de banchet pentru mine. A fost, într-un final, ceva mai scumpă dar investiţiile au fost exclusiv în favoarea-mi şi nu regret nicio secundă.
Sper să revin cât mai curând cu putinţă în Sibiu căci sunt convins că mai sunt multe de văzut. Cine ştie... poate chiar voi putea ajunge şi la ArtMania... rămâne de văzut.
Acum o lună nu ştiam sigur că mă duc la acest festival. De fapt, nici cu o zi înainte nu ştiam sigur că mă duc.
Poate nu e bine cum fac eu... că iau toate deciziile în ultima secundă. Totuşi, pe de altă parte, ceva planificat este supus sentimentului de dezamăgire. Ceva decis ad-hoc pare să aibă mai mult impact asupra-mi.
Vă doresc multă sănătate, stimaţi cititori şi vă recomand cu plăcere să vizitaţi oraşul Sibiu, dacă aveţi ocazia.
Cât despre metalişti, sper să ne vedem sănătoşi curând la un alt festival.
Rock ON !

3 comentarii:

  1. Cred ca tinerii din ziua de astazi ar trebui sa puna mai mare accent pe pastrarea valorilor nationale.
    Aceasta se poate realiza intr-un fel prin amintirea acestor valori cu ajutorul muzeelor.
    Muzeul Universitatii Politehnica Bucuresti a fost realizat de catre studentii universitatii publicat temporar la adresa
    http://muzeuupb.uuuq.com.
    Pentru sugestii de imbunatatire a site-ului care este doar o macheta puteti scrie un mesaj catre administratorii site-ului in formularul de
    Contact multumim pentru ajutor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pfai... Ce-ai facut?! Ai chemat militia sa alunge niste cetateni pentru ca nu-ti placea mirosul lor? As intreba care erau mai multi: voi ori tiganii. Ca daca ei erau mai multi e de kkt... E spatiu public, amice! :))) In fine... Nu stiu daca sa fiu revoltat sau amuzat, asa ca o las in coada de peste...

    RăspundețiȘtergere
  3. Spaţiu public spaţiu public dar să puţi de să pice varul de pe pereţi... aia cum e?
    Sincer, dacă-mi amintesc bine aminte, cred că noi, călătorii care aşteptam trenul şi nu puţeam eram mai mulţi.
    Că doar mai erau şi alţi ţigani care aşteptau trenul dar ăia nu puţeau şi-şi vedeau de treaba lor şi n-avea nimeni niciun stres cu ei.

    RăspundețiȘtergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails