miercuri, 8 iulie 2009

Bine-aţi venit în junglă ! Varianta rurală

Dacă în articolul precedent vă vorbeam despre ce poţi păţi dacă eşti sentimentalist(ă) în societatea modernă, iată ce poţi păţi numai pentru simplul fapt că exişti şi că locuieşti în mediul rural din acest judeţ al foamei.
Satul Unirea din comuna Cozmeşti, judeţul foamei Vaslui, a fost devastat la sfârşitul săptămânii trecute de nişte mulţi ţigani, conform ziarului Obiectiv de Vaslui.

Prezentarea pe scurt a subiectului

Sâmbătă spre duminică, nişte ţigani, mulţi la număr au venit morţi de beţi şi extrem de furioşi (supăraţi că au luat bătaie de la alţi ţigani, conform unui localnic citat de ziarul mai sus amintit) în sat şi-au început să distrugă tot ce le-a ieşit în cale.
Le-au smuls gardurile oamenilor folosindu-se de căruţe, unora chiar le-au smuls geamurile de la casă şi le-au aruncat pietre în cap celor care au cuvântat la măreaţa operaţiune a ţiganilor furioşi.
Declaraţiile localnicilor cred că sunt cele mai potrivite. Aşadar:
“Pe la trei dimineaţa, am auzit că pârâia ceva. Când am ieşit din casă, am văzut vreo zece inşi. Au legat gardul cu piedica de la căruţă şi-au mânat caii până au smuls gardul. Toţi sunt din Fâstâci, iar capul lor e Lili al lui Buzdugan, cu Dan Ungureanu. S-au îmbătat şi s-au dus să se bată cu cei din satul Buda. Cred că au luat bătaie, iar de ciudă au venit să se răzbune pe noi”, ne-a declarat Vasile Dănilă.
“O căruţă plină de ţigani din Fâstâci au vandalizat tot satul. Erau foarte mulţi, iar dacă te puneai cu iei, îţi aruncau cu pietre în cap. Îmi era frică să ies în ograda mea”, a spus Mihai Matei.
“Am văzut cum mi-au smuls poarta în plină noapte, dar mi-a fost frică să ies din casă. Cum să te pui cu ei? Am sunat la poliţie, la şeful de post, dar nu a răspuns nimeni”, a spus Ileana Băisan.
“Eu m-am uitat de pe geam. Am văzut vreo zece oameni. Au smuls gardurile şi porţile, au spart becurile de pe drum. Îmi era frică să ies. Nimeni nu face dreptate. Plătim la primărie câte şapte sute de mii de lei în fiecare an pentru pază, dar nu am văzut niciun paznic”, s-a revoltat Mioara Cop.
“Când am văzut că îmi smulge gardul, am ieşit afară să-i fugăresc. Mi-au aruncat cu piatra în cap. Am anunţat poliţia şi mi-au spus că nu poate să vină nimeni, că e zi liberă”, a reclamat Aurelia Toderică.
Sunt întrebări?
Cică mai mint şi mai exagerează uneori civilii, adică noi ăştia proştii plătitori de taxe şi cadre din afara MAI (Ministerului Administraţiei şi Internelor) dar chiar un sat întreg ?
Următoarea declaraţie mă tulbură de tot:
“Au tras de poartă cu caii în plină noapte. Au smuls gardurile Nu a avut curajul să iasă un om să se pună cu ei. Am sunat la 112 şi mi s-a spus să vorbim cu şeful de post de la comună, dar nu era. Poliţia a zis că vine azi (ieri - n.r.). Am aşteptat să vină, dar n-a venit, ce putem face? Nu poţi să te duci la poliţie, să-i iei de mână şi să-i aduci. Fiecare îşi face meseria cum crede. Âştia pot să facă orice în ograda mea, că n-am cum să mă apăr. Am 85 de ani, sunt veteran de război şi nu mai sunt în putere să mă apăr”, ne-a declarat Mihai Buruiană.
Adică omul ăsta a luptat pentru integritatea naţională şi acum este târâit prin noroi de nişte ţigani? Nu-i bun. Ceva-i putred.
Poliţia? Era, aşa cum reiese şi de mai sus, în zi liberă. Sărăcuţii... că şi muncesc tare mult.
Mereu am spus că nu sunt sexist dar strict în această privinţă, sunt! Ce caută o femeie ca şef de post într-un sat cu violenţe ?!?!
După şedinţă, am constatat că reprezentantul poliţiei locale era de fapt o “ea”, care ne-a motivat absenţa poliţiei în duminica de 5 iulie.
“Deocamdată, nu se ştie nimic. Facem cercetări. Nu era nimeni duminică la Postul de Poliţie Cozmeşti pentru că nu avem locuinţă de serviciu aici. Acum au venit colegii de la Vaslui şi urmează să identificăm autorii”, ne-a declarat Andreea Moga, cea care îi ţine locul şefului de post din comună, aflat în concediu.
Ce face mă ? Nu ai locuinţă de serviciu şi deci duminică nu era nici dracu' în comună ?!
Ei bine... da!
Astfel că ţiganii au devastat ce-au vrut şi putut iar acum odată prinşi sunt cercetaţi "în stare de libertate" pentru distrugere. Totul la 3 zile de la eveniment.
Halal promptitudine poliţienească !

Comentarii personale

Aşadar, în România poţi distruge proprietăţile altora fără să păţeşti, în principiu, nimic. Cercetările pentru distrugere efectuate de Poliţia Rurală (că nu se mai cheamă "şeful de post" căci era incorect politic) sunt cam zero căci cel mai probabil vor primi câte o amendă contravenţională în valoare (sau "în cuantum", cum e la modă acum) de 200-300 de RON pe care evident că n-o vor plăti.
Ce se-ntâmplă dacă n-o plăteşti ? În cel mai rău caz se mişcă mai repede Administraţia Financiară şi ţi-o pune pe impozit înainte de "prescrierea faptei" şi o plăteşti eşalonat... cândva. Dacă nu plăteşti impozit pe nimic ? Cazul unora dintre făptaşi este cam aşa. Păi... nu păţeşti NIMIC !
Pe vremuri exista închisoarea contravenţională. Nu puteai plăti amenda? Făceai niţică "răcoare" şi acum pe căldura asta prindea bine la băieţii tuciurii.
Ei nu, a venit U.E. şi a scos-o pentru că încalcă drepturile omului. De acord dar care oameni ? Ăia-s oameni ?
U.E. ne-a "armonizat" legislaţia încurajând infractorii.
Dar măcar suntem "cilivizaţi" ce pelicanul Mariei, nu ?
România este ţara tuturor posibilităţilor. Nu SUA, ROMÂNIA ! Păi ce, în SUA mai erai în viaţă după ce făceai chestia asta ? Nu, că şi la 85 de ani ieşea nenea cu puşca şi te găurea. La noi nu.
Aşadar, nimeni nu este în siguranţă nicăieri indiferent de voinţa lui !
Când mai aud trepanaţi care spun că "poţi să eviţi scandalurile dacă nu te bagi... bla bla". NU! Nu le poţi evita! Vin ele peste tine !

În concluzie, aveţi grijă de propria dumneavoastră existenţă ! Mâine s-ar putea să vi se întâmple şi dumneavoastră. Într-adevăr, nimeni nu este mai presus de lege căci toţi infractorii sunt mai bine protejaţi.
Unde eşti tu Ţepeş doamne?

2 comentarii:

  1. Hallo Lucian,

    ce scrii Tu aicia este de strigat la Cer.
    Intradevär aveti Probleme foarte mari.
    Tu cunosti , eu cunsoc si restul Lumii incä cunoaste Rezeta de rezolvare: sä se schimbe Politicienii si sä invete Oamenii cä asa cum isi astern asa si dorm.
    Problemele astea cu Tiganii le-am mai citit si pe alte Bloguri , si Zic cä devin tot mai acute.
    Am väzut si niste Filme pe YouToube cu Parlamentarii vostrii..Nivelul lor vorbeste pentru calitatea Politicii Rominiei.Dureros....
    Si adminsitrativ System al vostru este de strigat la Cer. Personal de Ordine primeste un Job acolo la voi ca la Cosa Nostra. Femeia aia este cu Sigurantä Cunoscuta/Verisoara sau Sora lui äla care repartizeazä personal.
    Imi pare räu de Tine si de toate Perosanele care sufere de la Conditiile astea.

    Salutäri Jacob

    RăspundețiȘtergere
  2. Fura tiganii astia de rup; mi-au spart casa in care locuia bunica de doua ori; lui taica-miu i-au furat portmoneul in autobuz; iar politia doarme in cizme si nu le face nimic; uneori nici nu iti primesc plangerea (sub motivul ca, oricum nu putem sa-i prindem pe hoti). In fine, nu e totdeauna vina politistilor; chiar daca ii prind pe hoti, le dau drumul judecatorii (fie din lipsa de probe; sau pentru ca respectivii au "spate").

    RăspundețiȘtergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails