Primele 19 veri

Mda... astăzi 13 iulie 2009 subsemnatul bifează cea de-a 19-a vară în care "face umbră pământului".
Vineri, 13 iulie 1990 la ora 23:13 la o lună de când alţii încheiau cu mineriade, îşi făcea apariţia Iulian Lucian Octavian Vâlsan, adică autorul prezentului blog.
Multe s-au schimbat atât în ceea ce mă priveşte cât şi în ceea ce priveşte lumea din juru-mi de acum 19 ani şi până-n prezent.
Dacă în 1997, pe 13 iulie, priveam cu încredere şi nerăbdare către începutul şcolii (ce-avea să se consume două luni mai târziu) acum privesc cu scârbă, dezgust şi lehamite în urmă, 12 ani mai târziu când conturile sunt deja încheiate definitiv şi irevocabil.
Din 2004 încoace, 13 iulie nu a însemnat pentru mine decât puţin mai mult decât o oricare altă zi. Presiunea financiară m-a făcut să uit că este ziua mea. Nici măcar la 13 iulie 2008 când era acel controversat moment de "turning 18" nu am simţit mare chestie.
Chestia este că din 2005 încoace mai degrabă supravieţuiesc decât trăiesc şi nu mai pot să simt nici măcar bucuria propriei aniversări. Unii ar spune că-i prea devreme. Dacă-i aşa, atunci de ce mă condamnaţi când spun că nu merită să trăieşti prea mult ?!
Lumea de astăzi nu-ţi mai lasă timp să te bucuri pentru tine. Există câţiva care pot şi au timp şi restul care nu au posibilitatea. Mai există şi o a treia categorie, a celor care încă nu au pătruns complet (unii, chiar deloc) în lumea reală. Uneori îi invidiez pe-aceştia din urmă.
Aş vrea şi eu să pot exista ca ei şi să pot afirma că "trăiesc". Măcar ei apucă să se bucure de ziua lor.
Aş vrea şi eu să-mi pot permite aşa cum mulţi îşi permit să pună pe "pauză" întreaga lume din jurul lor pentru simplul motiv că "e ziua lor ce pelicanul Mariei". Ei bine, eu nu pot.
Eu trebuie să plec curând (poimâine mai precis) către Cluj Napoca. Mai apoi să aştept înfrigurat (sau nu) rezultatele. Apoi să-mi fac griji unde stau în studenţie. Apoi, cu ce voi supravieţui (e greşit spus, a trăi). Mai apoi, cum voi învăţa. Ce pretenţii sunt? Etc. etc.
Peste tot numai pretenţii, peste tot numai se aşteaptă ceva de la tine şi nu ţi se oferă nimic niciodată. Deja trece şi peste limita junglei.
În şcoală profesorii se "aşteptau" ca eu să vin pe la oră deşi mulţi dintre ei nu meritau nici poza să le-o priveşti. Tot profesorii se "aşteptau" ca Vâlsan să le vorbească frumos deşi mulţi dintre ei te priveau cu un aer de superioritate cu facultatea lor absolvită la "Spiru Haret".
Mai apoi, societatea se "aştepta" ca eu să intru la liceu, dacă se poate acelaşi liceu în care am făcut şi clasele V-VIII că deh... aşa "trebuie". Mai apoi, aceeaşi societate se "aştepta" ca eu să mă las călcat în picioare şi să port voma aia de unii o numeau "uniformă".
Tot societatea şi aşa-zişii apropiaţi se "aşteptau" ca eu să termin cu nu-ştiu-ce medie liceul. Nici nu-şi puneau problema ca nu-l termin. Aceiaşi apropiaţi se "aşteptau" ca eu să promovez bacul.
Aceiaşi apropiaţi se "aşteaptă" acum ca eu să "intru la o facultate".
Aceiaşi societate se va "aştepta" ca s-o şi termin.
Întrebare legitimă: Dar la ce mă aştept eu nu se gândeşte nimeni ?
Peste tot numai pretenţii şi "aşteptări" dar nimic oferit în schimb. Mie mi se pare legitim să mă întreb la un moment dat "da' pentru ce toate astea ?", "da' la urma urmei de ce ?".
De ce să vreau şi să iau din oficiu ca "bune" aceste aşteptări şi să încerc în mod corect să le şi trec? Pentru ca mai apoi să-mi vină unu' să-mi râdă-n nas "hehe fraiere am media cu X mai mare ca a ta ! Am dat bacu' în sesiunea a II-a şi am luat 9.90... 15 milioane şi s-o rezolvat! Ce? Ca tine? Să stau să-nvăţ? Mă duc în Spania frate, acolo-i viaţa!" ?!
Şi credeţi-mă când vă spun că sunt nenumărate note/medii luate fix ampulea, pardon, aleator. Am văzut cu surprindere note de 3.70 sărite exact la 5.00 după contestaţii. Măi al dreacu'! Cazuri de tipul ăsta sunt cu miile în ţară.
Sistemul cretinoid de admitere în facultăţi mă va pune în postura de-a mă bate cu unul din ăsta pentru un loc la facultate căci acolo se pune dosar lângă dosar. Nu pasă nimănui cum ai luat examenul sau cum ai luat mediile din IX-XII.
Nimănui nu-i pasă că ai făcut liceul la "Forestier" şi cu "Kent mai vii pe la noi peşte vreo două săptămâni c-un dosar cu foi cu sute" sau l-ai făcut pe bune într-o instituţie care încă este de învăţământ. Nu. Se vor uita doar pe borâta aia de foaie matricolă şi vor vedea la tine o notă şi la el o notă mai mare. El admis, tu respins. De ce ? Pentru că de-aia !
Şi tot "pentru că de-aia" ăştia se pot bucura de aniversarea lor, eu nu.
Banul, afinitatea fundamentală a societăţii contemporane, contează. Ai bani, eşti cineva. N-ai bani ? Stai jos ! 4 !
Îmi doresc să nu fi cunoscut acest fenomen atât de aproape. Poate aşa puteam acum să mă bucur de viaţă şi de aniversarea mea căci probabil aş fi făcut şi eu o "combinaţie" şi acum nu priveam cu jind în stacana goală de cafea şi în pachetul nemilos golit de ţigări.
Mi se tot spune pe-un ton părintesc "las' c-o să vie vremea când învăţăturile-ţi vor fi apreciate". Întreb şi eu "Când?". "Eh... mai târziu!".
Începe să-mi pară rău că am absolvit un liceu de prestigiu. De ce ? Pentru că dacă absolveam şi eu Liceul "Forestier" aveam şi eu 9.95 media din liceu şi în timpul ăsta mai strângeam şi bani de "atenţie" şi aveam 9.60-9.70 şi la bac (cu b mic, aşa!). Şi, cu siguranţă nu erau probleme nici cu cafeaua acum.
În mod cert, aş fi fost mai slab dezvoltat intelectual şi, probabil, că acest blog n-ar fi existat. Aşa, şi ? Dar măcar nu trebuia să-mi fac griji de nimic. Aş fi fost suficient de trepanat încât să nu-mi dau seama.
Privesc în urmă la cei 19 ani scurşi şi cu greu îmi dau seama cam cum au trecut. Încă nu reuşesc să-mi dau seama dacă nu cumva am pierdut câteva multe momente pe care-ar fi trebuit să le trăiesc "altfel".
Da, ştiu deja că viaţa extrem de dură. Nu e nevoie să-mi reamintiţi. Ştiu asta.
Şi mai ştiu că nimănui nu-i pasă niciodată de nimeni.
Interesant este că atunci când am eu probleme nimănui nu-i pasă dar când cineva are probleme este chiar o surprindere când respect şi eu logica şi spun "nu-mi pasă!".
Niciodată nu am învăţat pe nimeni să fie solidar. Niciodată nu voi învăţa pe nimeni să fie sensibil. Nu ! Călcaţi pe cadvre! Fiţi insensibili! Sistemul, lumea în sine este insensibilă cu voi.
O, dar vai ce nesimţit este Vâlsan când se opune cu vehemenţă şi chiar pune beţe-n roate campaniilor de "sensibilizare a populaţiei" privind situaţia unuia sau altuia. Vai... "dar dac-ai fi tu în locul lui?". Interesant este că de multe ori am fost în situaţia unora pentru care s-au făcut campanii de sensiblizare.
Şi totuşi, eu am avut coloana vertebrală să nu cerşesc milă. Norocul mi l-am făcut singur. Când am cerut ajutor, de puţine ori când naivitatea încă nu mă părăsise, pentru mine "nu s-a putut".
O să-mi spuneţi că nici liceul (cel puţin clasele a XI-a şi a XII-a) şi nici facultatea nu sunt obligatorii. O să-mi mai spuneţi referitor la campanii că "dacă nu vrei, nu dai!".
În principiu, privind strict superficial, aţi avea şi mare dreptate.
Totuşi, săpatul de şanţuri nu "mă prinde".
Cât priveşte campaniile sunt de acord dar vin cu o întrebare nesimţită: Şi atunci de ce mă obligi să-ţi ascult mesajul lacrimogen şi siropos ?! Marş de-aici să nu te mai văd !
Aşadar, ziua care-mi marchează primele 19 veri de făcut umbră pământului va trece, cel mai probabil, neobservată cel puţin de către mine.
Totuşi, fiind ziua mea am să-mi permit să-mi dedic singur o melodie: