marți, 22 septembrie 2009

Nunţile şi prostia omenească

"Două lucruri sunt infinite: Universul şi prostia omenească dar despre prima încă nu sunt sigur", Albert Einstein.

Ce legătură are ceva atât de frumos, pur şi, după unii, chiar divin cum este nunta cu ceva atât de cretinoid, aiurea şi extrem de "de porc" cum este prostia omenească ? E simplu, ambele sunt infinite sau, în termeni mai adecvaţi metodei de desfăşurare a evenimentului pe la români, sunt "fără număr" !
Vă spuneam în articolul de duminică despre experienţa mea profund neplăcută de a o face pe omul care pune muzică la... o nuntă.
Ziceam eu că scriu luni dar luni am fost mult prea ocupat cu tratament muzical aplicat pe sine pentru a-mi reface auzul după tona de non-muzică suferită în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Să vă povestesc mai întâi despre nunta unde am avut eu sarcina de-a pune muzică pentru ca, mai apoi, să încerc o analiză mai amplă asupra nunţilor, în general, pornind de la acest caz particular.

Având doar 36 de ore să mă pregătesc şi absolut nicio melodie pregătită, am mers şi eu cam cu ce m-a dus capul pe post de listă de melodii.
Sâmbătă la ora 17:00 eram prezent alături de Ştefănel la BT-NN unde avea să aibă loc minunata petrecere de nuntă ce consfinţea unirea destinelor a doi tineri însurăţei.
Cel mai în vârstă nuntaş era... mirele. 61 de ani trăi-i-ar familia lui! În floarea vârstei... ce mai?!
Fericita doamnă, era o doamnă în toată regula, o doamnă cu greutate. 140 de kilograme şi pe care dacă o îmbrăţişai, cred că Stejarul din Borzeşti ţi se părea o glumă.
La aşa miri, cam tot aşa invitaţi, nu?
Pe la 22:00 abia de veniseră vreo 10 invitaţi. Iniţial erau preconizaţi a veni.... nu mai puţin de... 40.
Fiind preconizaţi 40, eu şi Ştefănel (cu titlul de "lăutari", în acea seară) a trebuit să stăm afară. Frig. Da' frig rău iar pentru Ştefănel asta fost-a o traumă. Eu, deşi nu-s chiar aşa tare înrudit în greutate cu mireasa, am cu ce să rezist la frig!
Până la 23:30 abia ce s-au strâns 18 invitaţi.
Şi hai să-i dăm cu nuntă.
Mai trebuie să vă povestesc că am făcut un drum până acasă pentru că nu mi-am putut închipui că "foaie verde cinci chiperi" poate reprezinta un ditamai şlagărul de neînlocuit sau că piesa "în faţa naşului (cu găina)" este ceva fără de care o nuntă nu poate exista.
Şi dă-i cu nuntă.
Vă spun sincer că am aşteptat să înceapă nunta până la 4 dimineaţa când ne-au cerut să oprim muzica.
Ba încă pe la ora 2:00 cam tot plecau.
La 4:30 am auzit chiar plânsete. Motivul? Au "scos" "doar" 50 de milioane. Hmm... ce mă?!
Din punct de vedere financiar şi al "condiţiilor de lucru" e clar că nu a meritat pentru mine însă, din punct de vedere al posibilităţii de a studia nemărginirea prostiei omeneşti a meritat cu vârf şi îndesat.
Nu cred că e un secret pentru nimeni că subsemnatul are o consideraţie pentru genul de muzică manele cam cum are un câine de a linge sare. Şi totuşi... am îndurat cu stoicism câteva multe ore de manele combinată cu muzică populară de-o calitate artistică cel puţin îndoielnică (exceptând vreo 10, poate 15 piese) peste care s-au adăugat câteva piese din care n-am putut înţelege nimic.
Ştiaţi că există oameni care pot cheltui pentru un costum de mire şi pentru o rochie de mireasă 1500 de euro ? Ei bine, atât au cheltuit nuntaşii descrişi mai sus pentru ca mai apoi, pentru că nu le-au venit nu-ştiu-ce oameni cu "dar gras", să se ţigănească cu mine şi cu Nea' Nelu pentru 100 de lei!
Eu înţeleg că o nuntă este costisitoare dar, după această nuntă, a rămas mâncare cred că pentru două luni şi vin de să pot face vreo 3 petreceri cu mulţi prieteni invitaţi în stilul pe care eu îl agreez. Ca să nu mai vorbim de numărul impresionant de sticle de coniac.
Eu cu Ştefănel am stat toată noaptea afară, în frig, singura sursă de căldură fiind laptop-ul. Nişte coniac mai mult şi pentru noi n-ar fi stricat. Nici nu vă pot explica ce greu a fost să pun şi eu mâna pe o sticlă de coniac.
Ei dar... "hasta-i nuntă-mpărătească cu Salam mânca-ţi-aş", nu ?! Ce PeLicanul Mariei ?
Desigur, decât să stau acasă degeaba mai bine am stat acolo degeaba (păcat doar de frig) şi am câştigat şi un leu cinstit.
Totuşi, acest eveniment mi-a amintit încă o dată de ce urăsc eu nunţile.

De ce urăsc eu nunţile şi despre inutilitatea evenimentului

În continuare voi vorbi despre nunţi în general făcând referiri la cazul mai sus relatat dar şi la alte cazuri cunoscute mie la care am fost prezent dar în calitate de cameraman. Niciodată nu am fost la vreo nuntă în calitate de invitat şi nici nu-mi doresc.
De ce urăsc eu nunţile? Păi pentru că urăsc cocălăreala de doi lei vechi şi mă deranjează ca la un eveniment la care eu vreau să mă distrez să fie prezent atâta băbăret şi moşnegăret care să-mi toace creierii mărunt de parcă n-aş fi eu şi-aşa destul de instabil în ceea ce priveşte nervii.
Deşi în cazul meu momentul pare extrem de îndepărtat, în general, sunt dispus să înţeleg căsătoria, în speţă cununia civilă.
E clar, refuz din prima să văd vreo utilitate la cununia religioasă. De ce? Pentru că este costisitoare (burta popii nu se întreţine aşa de uşor!) şi pentru că are exact zero foloase pentru parteneri.
Şi totuşi, după cununia civilă, înţeleg să fac o petrecere la care să fie invitaţi prietenii celor care alcătuiesc cuplul respectiv.
Să spunem că Ion şi Maria se căsătoresc. Ce să caute la nuntă Gigel, vărul cumnatei soacrei Mariei ?!
Am mai fost eu la un eveniment de tipul acesta şi invitaţiile fuseseră făcute în funcţie de cât aveau ăia în cont şi deci, cât puteau să "dea la dar".
Întrebare legitimă: De ce-aş chema unul care are bani dar pe care nu-l suport sau nici măcar nu-l cunosc în locul unui prieten mai modest dar în prezenţa căruia mă simt mult mai bine?
Desigur, refuz din start să-i înţeleg pe cei care argumentează cu fraze de tipul "se supăra naşa dacă nu-l chemam pe X". Ei d'apoi dar cum ?! Nu-i convine? FLIT !
E nunta lor, a lui Ion şi al Măriei. Este cel mai important eveniment din viaţa lor (cică) drept pentru care, consider eu, au tot dreptul din lume să cheme pe cine le doreşte lor pipota.
În opinia mea, o petrecere post-cununie civilă ţinută la cineva acasă sau într-un restaurant la care toată lumea să se simtă bine şi fără "dar", "dansul găinii în faţa naşului şi a mirilor" şi fără "braşoveanca de sfârşit" ar avea un succes mai mare.
Dacă ar fi nunta mea, eu mi-aş chema prietenii care au fost acolo pentru mine atunci când aşa-zişii prieteni nu erau. Şi eu îl chem pentru că vreau eu şi nu pentru că vreau să-mi pună nu ştiu câţi bani în plic !
Am văzut prietenii distruse pe motive de genul: "da' vii la nuntă la mine şi numai două milioane în plic?!". Sau, mai rău: "De ce n-ai venit la nuntă la mine?", "păi... n-aveam bani!". "Ah... nasol... mai bine că n-ai venit că şi-aşa n-am scos prea bine, mai veneai şi tu...".
Ceea ce am citat mai sus mi-a trecut pe lângă urechi de trei ori. Este din fapt real.
"Ei, dar ce mă Vâlsane, ai tăi n-au făcut nuntă?". Răspuns: Nu, au făcut petrecere. (fără dar, par, dansul găinii, dansul pinguinului, braşoveanca, etc. etc.)
Mai ştiu şi alte cupluri care au procedat la fel şi cinste lor pentru asta.
Să presupunem că m-aş însura mâine.
Pe mine m-ar costa petrecerea de nuntă (fără să fac economii ci doar să cheltui eficient banii) cel mult 3000 de lei noi. Invitaţi puţini (pentru că prieteni în adevăratul sens al cuvântului chiar am puţini) cărora le-aş plăti tot eu drumul până la Bârlad(în cazul celor care nu locuiesc deja în Bârlad). De ce? Pentru că eu vreau să-i văd alături de mine. Au sau n-au bani, eu îi vreau prin preajmă, nu să vină să-mi dea bani.
Transformarea propriei nunţi într-o afacere mie mi se pare de porc târâită printr-o parcare de vidanje pline deoarece poate stârni animozităţi de tot felul care, până una alta, nu-şi prea au rostul.
Eu nu pot să înţeleg cum oameni de la care aveam eu pretenţii se lasă călcate în picioare de aşa-zisele "neamuri" pe motivul că: "nu poţi să pui rock la nuntă". Hai să mori tu? Căutaţi pe youtube.com şi o să vedeţi că se poate.
Nu pot să înţeleg cum oameni de bună credinţă se lasă călcate în picioare într-o imensă cocălăreală şi cheltuie nişte bani absolut fără rost cum ar fi costum de mire de 800 de euro (de parcă ăla la 200 de lei îi stătea în gât) sau onorariul preotului (500 de euro). Vrei să cheltui bani? Păi de exemplu ai putea să cumperi nişte ţigări pentru băieţii care-ţi pun muzică. Vrei să cheltui bani? Păi de exemplu ai putea să-ţi iei costum de mire de 200 de lei, să nu faci cununie religioasă şi să păstrezi banii rămaşi pentru o lună de miere cu adevărat faină. Şi, desigur, ai putea să investeşti mai puţini bani în mâncare că doar nu faci cantină, faci petrecere!
Nu, cum să nu? Păi e nuntă! Să fie din belşug! Fără număr! Cicalacacichicean! Hei hei hei! Nu?
Păi da, dar... ştii... mâine s-ar putea să nu ai ce mânca. Ei lasă mă că mai e până mâine... las' să fie acu că-i nuntă ce mama naibii?!

E o imensă problemă cu nunţile.
Problema se acutizează însă atunci când apar "ciumegi" care se împrumută la bancă pentru a merge la o nuntă. Ştiu eu unul care între timp a ajuns demnitar.
Cred că animozităţile privind "darul" şi goana după această formă de răsplată au apărut de îndată ce au apărut nişte unii care s-au împrumutat la bancă pentru a face nunta. Drept pentru care trebuiau să scoată din dar măcar de două ori suma "investită" pentru a-şi acoperi creditul, dobânda şi a rămâne şi mirii cu ceva bani "de ţigări".
Problema cea mare, însă, în opinia mea, este faptul că s-a încetăţenit perpetuarea acestui gen de cocălăreală apăsătoare. Intru cam săptămânal în contact cu oameni care trăiesc dintr-un ajutor social sau dintr-o pensie de dizabilitate. Şi, când îi cauţi spun că nu pot veni în data X pentru că au treabă. Ce treabă? Păi... merg la o nuntă. De ce? "Păi, ştiţi... am obligaţie!". Mă cum naiba vine asta?!
Răspunsul a venit chiar duminică dimineaţă când ajuns acasă am dat peste o fătucă cu ceva experienţă în acest domeniu al nunţilor. Ia s-o cităm: "Păi... se zice că dacă X a fost la nuntă la tine, şi tu trebuie să te duci la el". Hai... na !
Şi uite-aşa apare "aşa-zisa" obligaţie.
Băi, dacă ar merge Roman Abramovici cu Bill Gates la nuntă n-aş avea prea multe împotrivă. Dă-i în mă-sa că au bani şi-şi permit literalmente orice.
Dar, când tu trăieşti, ca şi mine de altfel, într-o sărăcie aproape de limita subzistenţei într-o ţară superbă dar condusă prost, ce faci? Te duci la nuntă, nu?
Acum vreo trei săptămâni mi-a fost dat s-aud ceva ce mi-a picat ca un fulger: "Nu am bani să-mi plătesc curentul, las' că-l plătesc luna viitoare, văd eu cum fac, că luna asta am cam fost dat peste cap c-am fost la nuntă la văr-miu'". 10 secunde mai târziu, altcineva îl corectează şi-i spune: "Eeeh, păi vezi, eu am strâns bani un an şi am avut cu ce mă duce la nuntă la nepotu'miu".
Am crezut că înnebunesc pe loc şi, sincer vă spun, ceva gânduri criminale mi-au trecut prin faţa ochilor.
Păi fir-aţi voi al dracului!
Bani să strângeţi un an să mergeţi să vă plătiţi singuri tratamentele în staţiuni nu aveţi (aşteptaţi pomană de la stat!) dar bani să-i futeţi într-o seară la behăială şi rachiu ieftin aveţi!

Ei uite de-asta eu aş interzice nunţile şi aş impune impozit pe darul de la nunţi. Darul să se dea în prezenţa unui inspector de la Fisc şi acesta să perceapă impozit la suma încasată de însurăţei. Domnul Pogea, notaţi! E sursă bună de venit la bugetul de stat!

Vă doresc sănătate şi să vă feriţi de nunţi !

P.S. În Bârlad e, mai nou, la modă să tragi cu artificii la nuntă(aproape în fiecare sfârşit de săptămână se trage cu artificii). Pe vremuri era nevoie de avize speciale acum... bag seamă că nu. Ţara cocălărimii şi a consumului necontenit. Şi ne mai întrebăm de unde vine criza...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails