miercuri, 29 decembrie 2010

Retrospectivă - dorinţe

În curând se termină şi 2010, încă un an de "sacrificiu" şi de vremuri grele, al dracu-ştie-câtâlea an până când va fi bine şi-n ţara asta.
Evident nu-mi doresc ca-n 2011 să fie bine pentru că ar fi o doriţă fundamental nerealistă.
E crucea dimineţii şi eu în loc să dorm, că doar sunt în vacanţă, bântui prin casă căţărat pe pereţi de o durere insuportabilă de măsea. Durere pe care-aş fi putut-o suprima dacă aş fi putut să-mi achiziţionez de la farmacie nişte nenorocite de antibiotice de 3RON.
Numai că, statul are mare grijă de mine şi mă trimite de la Ana la Caiafa şi mă pune să vin la farmacie cu reţetă ca să-mi cumpăr 3 tetracicline pentru un rahat de abces dentar.
Problema? Cel mai apropiat loc de unde-aş putea obţine prescripţie se află la o grămadă de staţii de troleu distanţă iar biletul costă mai mult decât pastilele în sine. Şi nici asta n-ar fi o mare problemă cât faptul că între 23 decembrie şi 5-6 ianuarie nu munceşte nici dracu' în ţara asta, darămite doctorii. Salarii mari îşi doresc dar cu munca mai slăbuţ.
Şi uite-aşa, mulţumită minunatului sistem sanitar de pe la noi plus bonus prietenul care n-a mai ajuns la mine (se pare că în Bârlad poţi cumpăra tetracicline fără reţetă dar... pân' la Bârlad nu-s decât 700 de km) s-ar putea (sigur!) să fac revelionul cu un ditamai abcesul dentar şi cu nişte dureri groaznice de măsea.
Evident, nu-l cred pe Boc că ieşim din recesiune în 2011 aşa cum nu-l cred nici că i s-a bârlărit lui în vreun fel de electricianul care s-a aruncat în cap în plenul Parlamentului. Dar, tot spun că parcă ar fi frumos ca în 2011 să nu se mai arunce nimeni în cap în Parlament şi să nu mai ghiorăie maţele de foame în 80% din populaţie, ci măcar în 75!
Sigur, nu mi-ar strica nici dacă în 2011 n-aş mai stat cu târşa-n cur că n-am cu ce-mi cumpăra cele necesare traiului de pe-o zi pe alta. (o parte din 2010 am avut parte din plin de asta!)
În 2010 am fost nevoit să fac datorii pentru a o scoate la capăt de la o lună la alta. Ceva-mi spune că o să aplic procdeul ăsta şi anul care vine că dacă se adoptă legea votului prin poştă, ne-am dus dracu' şi nu mai scăpăm în veci de fraude.
Îmi doresc ca în 2011 să nu mai fim atât de penali încât să ajungem să îi fie milă şi unui plod cu coşuri din Canada de noi. Puţină infuzie de orgoliu n-ar strica în naţia asta în 2011. Dă-o-n mizda păsii de treabă, aşa rău? Mai rămâne ca ăla de se umezesc mamele singure de 40+ din Twilight să manifeste milă pentru România şi să coste 20000 de RON / km deszăpezirea şi gata. Ah... sau stai că ultima e deja rezolvată. Încă nu reuşesc să mă prind pe ce dracu' atâţia bani. Să-mi dea mie banii ăia şi deszăpezesc cu lopata 10 km, pe bune de nu!
Mi-aş dori ca în 2011 să nu mai existe mai multe Românii - România politicienilor, România celor care au foarte mulţi bani, România celor care se descurcă cum pot şi România celor disperaţi.
Mi-aş dori ca în 2011 să facem câţiva paşi mărunţi în a pricepe că nu toată lumea trebuie să termine un liceu, nu toată lumea trebuie să lucreze în PR, HR, plimbător de acte, aplicator de ştampile şi altele de genul. Ah... că am pomenit de HR(adică departamentul de resurse umane dar acum e la modă să nu mai foloseşti termeni româneşti): Cei care se ocupă de recrutări bag seamă că habar n-au pe ce lume trăiesc. Căci dacă ar avea, nu s-ar mai plânge în presă că primesc CV-uri alandala. Bă nene! Se numeşte disperare pentru un loc de muncă iar dacă tu ai pupat vreun dos sau ai arătat bine şi-ai ajuns la Resurse Umane, nu înseamnă că toată lumea are acelaşi noroc şi, dacă tu ai un loc de muncă nu înseamnă că ai să-l ai pe vecie şi ar trebui să uiţi de unde-ai plecat şi că-n aceiaşi situaţie ai fost şi tu. Eh... ce pretenţii mai am şi eu!
În 2010 s-a scumpit benzina atât de mult (şi evident toate produsele odată cu ea) încât unii şoferi, ajunşi la capătul răbdării, au recurs la forme de protest simpatice. Într-un mod similar am protestat şi eu în 2007 când eram constant fentat la rest şi am cumpărat ţigări în monede de un ban. Eh... dar una e să plăteşti 3-4 lei cât era un pachet de ţigări atunci în monede de 1 ban şi alta e să plăteşti 30 de lei în monede de 5 bani. Da' las' c-aşa-i frumos!
Problema e că acum sunt mulţi care au timpul liber necesar să stea o oră la benzinărie dar curând nu va mai fi aşa astfel că... vom înghiţi şi această nouă scumpire de la 1 ianuarie. Oare până când vom mai înghiţi?
Apropo de înghiţit. La Bucureşti s-a organizat pomana porcului. A fost şi la Cluj acum câteva luni "pomana puiului" când nişte bucătari au vrut să doboare (şi au reuşit) un record mondial de număr de pui fripţi într-o tigaie. Ce e îngrijorător e numărul foarte mare de oameni dispuşi să stea cu orele la coadă pentru câteva grame de carne friptă.
Mi-aş dori în 2011 să văd mai puţină religie. Serios! Faptul că în România în secolul XXI se predă în şcoală, pe bani publici, geocentrismul mă face să mă gândesc serios la redactarea unui tratat prin care creştinismul să fie declarat boală psihică. Pentru cei care susţin că poporul român e un popor majoritar creştin şi că debilul sunt eu că stric sfintele sărbători, le recomand să urmărească acest filmuleţ pentru a vedea cam care mai e pulsul religios al naţiunii.
Şi, că tot vorbim de religie, hai să ne şi amuzăm puţin şi să urmărim cea mai simpatică ratare de Crăciun care vine de pe un stadion din Belgia unde un nene cere în căsătorie pe o tanti iar tanti o ia la fugă. Şi asta cu căsătoria tot de la religie se trage. Să mor de-i înţeleg. Cunosc cupluri stabile şi foarte fericite de 20 de ani şi stau mult mai bine decât cupluri căsătorite de 5 ani pe care le ştiu eu. În fine, poate-s eu redus mintal şi nu văd decât dezavantajele căsătoriei. Pe la americani mai sunt ceva avantaje legale dar la noi, în afară că dai nişte bani la stat şi, eventual la popă dacă eşti creştin, nu prea! Ah... plus bonusul de alergături pentru soţie ca să-şi reînnoiască actele!
Şi dacă tot am ajuns la soţi, ia uite de ce-i bine să nu fii căsătorit. O româncă stabilită în Spania şi-a înscenat propria răpire ca să vadă câte de mult o iubeşte soţul. Îţi dai seama cât chin acum pentru bietul soţ cu divorţul? Aşa, era mai simplu: "Relaţiile se bazează pe încredere. Tu n-ai aşa ceva! Deci, marş!" - şi gata.
În 2010 am avut parte de multă agitaţie,... în 2011 vreau mai multă stabilitate! Pe sistemul "opriţi planeta, vreau să cobor".
Am alergat prea mult. M-am ramolit. Acum vreau să stau pe loc.
Şi, într-un final, în 2011 vreau o educaţie mai bună. Evident n-o să se întâmple dar măcar să nu mai existe dobitoci care să arunce cu noroi în olimpicii ţării... cred că s-ar putea. Totuşi, chiar să compari olimpiadele internaţionale cu competiţiile de dans şi 200 de metri garduri mi se pare total deplasat. În regulă, am înţeles, educaţia e cam praf la noi. Da' s-arunci cu o furtună cu câcat exact în ăia care mai aduc o brumă de onoare? Parcă-i cam deplasat. Eh... vorbim totuşi de iRealitatea aşa că... ce vântu' meu să cerem?
Ah da... ce fac de revelion? Păi... ce-am făcut şi de cărciun: Stau!
Ah... şi nu primesc cu uratul :) .

Dacă nu ne vom mai citi anul acesta, vă spun de pe-acum preventiv "La mulţi ani" şi să ne citim sănătoşi şi poate mai puţin încruntaţi (nu îndrăznesc să sper la zâmbete căci realist ar fi imposibil).

marți, 14 decembrie 2010

Luna cadoaelor

Bine v-am găsit în astă zi de mij' de decembrie.
La Cluj a nins necontenit ier toată ziua străzile au fost aglomerate, mai aglomerate decât de-obicei într-o zi de luni. Astăzi, s-a instaurat un fel de frig (în măsura în care -5 grade înseamnă frig pentru cineva ca mine obişnuit cu iernile de la Moldova) şi cam rişti să-ţi rupi gâtu' pe stradă căci, în mod absolut surprinzător comparativ cu anul trecut, n-a ieşit nimeni să cureţe şi trotuarele. Probabil erau ocupaţi.
Cu ce? Păi cum cu ce? Vine sărbăutoarea aia pentru care şi românii cheltuiesc mai mult decât pot că deh... vin sărbătorile.
Acum 2 ani, când financiar vorbind lucrurile stăteau altfel, scriam despre crăciun că este un prilej de-a-ţi arăta inconştienţa şi prostia.
Pe-atunci erau alte vremuri. Abia trecuseră alegerile pentru care de asemenea se chletuiseră foarte mulţi bani... eehaaa... alte vremuri dom'le.
Faptul că românii au din ce în ce mai puţini bani, strict în ceea ce priveşte sărbătorile de iarnă, este un lucru bun. De ce? Pentru că astfel poate vom evita să mai avem spitalizări fără număr datorate ocluziilor intestinale şi/sau a comelor alcoolice.
Ei aş! Poate asta se va întâmpla în oraşele mai mici căci în 2009 (tot an de criză - chipurile) s-au tocat economiile făcute iniţial pentru altceva (deci, nicio diferenţă faţă de 2008!) iar acum, în 2010, cel puţin în oraşele mai mari, începe să se vadă o vagă revenire (şi asta încă de prin octombrie) astfel că vor fi bani de topit pe prostii.
Revenirea financiară nu se datorează măsurilor luate de vaşnicul guvern (în princpiu deloc) ci principiului ciclicităţii evenimentelor economice şi auto-reglării pieţei.
Dar nu despre macroeconomie vreau să vorbesc ci despre ipocrizie crasă.
Dacă nu mai sunt vremurile îmbelşugate de-acum doi ani, nu înseamnă că ipocrizia specifică acestei sărbători a dispărut.
Suntem abia la mijlocul lunii decembrie şi deja am auzit de aproape un triliard de ori "acum, în luna cadourilor, să fim şi noi mai buni... să ne curăţăm sufletul". Ăăăăh? Ce mă?
Chestia asta cu împăcatul de crăciun şi cu "să fim mai buni, măcar acum", eu n-am priceput-o niciodată şi mi se pare o dovadă de ipocrizie cronică. Adică ce? Nu pot să fiu bun de 1 iulie? Sau de 28 februarie? Sau pe parcursul lunii septembrie? Trebuie neapărat în luna cadoaelor?
Despre izul preponderent comercial al acestor sărbători am tot scris şi s-a tot scris în general astfel că n-o să dezvolt prea mult în direcţia asta.
Ce e interesant de observat, însă, este fenomenul prin care oamenii cooperează cu acest aspect. Adică, altfel spus, până şi oamenii care sunt de acord că sărbătoarea de la capătul lunii decembrie este doar un prilej de a forţa cumva populaţia să scoată banii de la saltea cooperează cu această idee.
O grămadă de oameni m-au întrebat: "Ce faci de crăciun?" - Ie-te stau! Cum aşa? Ie-te-aşa! Stau! E o perioadă minunat de stat şi nefăcut nimic. Nu pot produce nimic pentru că nimeni nu munceşte, la şcoală nu pot merge că-i vacanţă deci... stau!
De fapt, cea mai mare parte a românilor vor sta pur şi simplu doar că unii preferă să toace sume impresionante de bani pregătindu-se pentru a sta.
Pe de altă parte, însă, sunt îngrijorat de faptul că nu prea voi avea ce face. Eu nu-s prea familiarizat cu statul atât de mult. Mai ales că n-am ce căuta pe programele TV care mă vor inunda cu mesaje de îndemn spre a fi mai bun, măcar acum, 3 zile, că după aia poţi să te-apuci de cristoşit şi dumnezeit din nou.
Ce mă bucură, însă, e că nu va trebui să fac drumuri în această perioadă şi, bonus, Clujul se va mai degaja puţin şi nu voi mai fi călcat în picioare când merg pe trotuar.
Până una alta, vă las cu una din piesele din calupul pieselor de crăciun ce rulează la Radio Classic Rock FM (99,2 FM în Cluj!), radioul mulţumită căruia am început şi eu să folosesc funcţia "radio" de la telefon :) .
Audiţie plăcută.

miercuri, 8 decembrie 2010

Incredibil! - 2 ani!

Bine v-am regăsit stimaţi cititori, în cel de-al 322-lea articol postat aici în cei fix doi ani de existenţă ai blogului de reflexie.
Cum necum, şontâc-şontâc, aproape "scremut" aş putea spune fără exagerare, blogul a ajuns la frumoasa aniversare de doi ani.
Vă spun sincer că nu mă aşteptam deloc ca blogul să ajungă până aici.
Pe undeva la vreo lună după articolul ce marca aniversarea a un an de existenţă, aveam chiar de gând să-l închid.
De ce nu l-am închis? Nu ştiu.
Totuşi, ce mă supără pe mine este că nu am timp suficient să scriu la fel de mult ca în primul an de activitate. Abia dacă reuşesc să scriu o dată la o săptămână ceea ce este destul de rău şi a avut repercursiuni destul de serioase asupra "audienţei" blogului. Totuşi, pe undeva e mai bine aşa. Astfel rămân doar cititorii devotaţi, frustraţii obsedaţi doar pe dat click pe "slab" excluzându-se singuri ajungând la capătul răbdării aşteptând un nou material pentru a-l categorisi ei direct "slab" după doar o derulare şi, cel mult, o citire pe diagonală a textului.
Am scris puţin, doar 84 de articole (inclusiv acesta), în comparaţie cu 238 în primul an.
Şi totuşi, aceste 84 de articole amărâte au strâns 107 reacţii "corect", 81 de reacţii "interesant" şi 72 de reacţii "slab", astfel că "la general", pe ansmblul celor doi ani, articolele de-aici au fost considerate ca fiind corecte de 639 de ori(1,98 reacţii "corect" per articol), de 374 de ori interesante(1,16 reacţii "interesant" / articol) şi de nu mai puţin de 404 ori, cititorii au considerat articolele de-aici ca fiind slabe (1,25 reacţii "slab" per articol). Articolul care a primit cele mai multe reacţii de orice fel de pe parcursul ultimului an este articolul legat de noua lege a educaţiei, O vomă totală.
Totuşi, faţă de primul an, numărul de vizitatori pe zi a crescut uşor la 28,97 (faţă de 28,78 cât era la un an), ceea ce e surprinzător pentru mine având în vedere că numărul articolelor a scăzut şi ştiut fiind faptul că în ziua postării unui articol numărul de vizitatori este net mai mare decât într-o zi în care nu s-a postat nimic.
Tot prin comparaţie cu cifrele din 8 decembrie 2009, a căzut dur în ZeList până pe poziţia 3296 în prezent, departe rău faţă de momentul similar de anul trecut când prezentul blog ocupa poziţia 1387. Totuşi, anul trecut prezentul blog era pe poziţia 1387 din 36171 de bloguri înscrise. Acum, se află pe poziţia 3296 din 59424, ceea ce face căderea chiar şi prin comparaţie să nu mai pară atât de dură ca la prima vedere.
Desigur, trebuie luat în calcul şi schimbarea algoritmului de calcul al coeficientului de blog, implementat de ZeList undeva anul acesta, algoritm care favorizează blogurile care constant fac noi schimburi de link-uri şi noi parteneriate. Or... eu nu mă ştiu un om care să umble cu milogeala după schimburi de link-uri. Cred că am făcut maxim două (de unul îmi aduc aminte sigur!) schimburi de link-uri la iniţiativa mea în cei doi ani de existenţă. Restul, au venit la iniţiativa celorlalţi.
Şi-apropo de milogeală. Zicea un blogger mai demult că pentru a câştiga câte ceva din "blogging" trebuie să te milogeşti teribil sau să te prostituezi şi să scrii "ce vrea piaţa" (adică modelling, tabloid, niţel fotbal şi altele). Fotbalul îmi place dar nu scriu despre asta pentru bani (cel puţin nu momentan dar m-ar încânta să lucrez într-o redacţie sportivă) iar cu celelalte două domenii exemplificate sunt total paralel (ca să nu spun că le detest din rărunchi). Şi totuşi, ie-te că fără să mă milogesc, fără să fac o campanie agresivă blogului şi fără să scriu "ce vrea piaţa" totuşi nu pot să mă declar nemulţumit. Ah... că nu am nicio şansă să pot trăi din blogging.... asta-i altă poveste. Dar eu nu mi-am făcut blog ca să mă umplu de bani sau să-mi iau i-phone. Nu. Scopul a fost, este şi rămâne cu totul şi cu totul altul.
Numărul de urmăritori ai blogului a crescut de la 59, câţi erau în 8 decembrie 2009, la 78 în prezent. Nu e mult, cu siguranţă. Dar, e cu siguranţă mult mai mult decât ce mă aşteptam la 8 decembrie 2008.
Pe sistemul "non c'e due senza tre"(nu doar doi fără al treilea), dacă nu l-am închis până acum, oricum ar fi, acest blog va exista cu siguranţă cel puţin până la 8 decembrie 2011.
Ce va fi, va fi. Până una alta, mulţumesc cititorilor constanţi, le mulţumesc şi celor care aruncă ocazional câte-un ochi pe-aici şi le mulţumesc chiar şi celor care accesează http://vilo13.blogspot.com/ doar pentru a clicăi masiv pe "slab", dar asta doar aşa, că suntem în luna ipocriziei, pardon, a cadourilor.

Până un a alta, vă salut cu respect.
Lucian Vâlsan

miercuri, 1 decembrie 2010

A 92-a aniversare - gâfâind

După cum bine ştiţi (sau ar fi foarte bine să ştiţi), astăzi este ziua naţională a României, zi care marchează 92 de ani de când s-a înfăptuit marea unire, eveniment petrecut la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, eveniment în urma căruia toate teritoriile româneşti au format un tot unitar, atunci când s-a format aşa-numita vremii "România dodoloaţă".
O să încerc să m-abţin de la aprecieri categorice (vă daţi seama că nici eu nu sunt nici măcar vag convins că voi reuşi) având în vedere că vorbim, totuşi, de unul din simbolurile naţionale (alături de limba română, stema, drapelul sau imnul) protejate de Constituţie. Cât o mai fi şi asta.
Din nefericire nici anul acesta nu am putut ajunge la Alba Iulia pentru că Societatea Naţională a Căilor Ferate Române (SNCFR) nu a binevoit să pună un tren din Cluj Napoca, altul decât cel care pleca la 4:32 din gara Cluj Napoca. La ora aia nici nu circulă nimic din partea RATUC or... 2,3 RON / km la taxi... să dea guvernul Boc.
Aşa că, fiind imposibil atât din cauza constrângerilor financiare cât şi din cauza orarului groaznic, am zis totuşi că sunt în Cluj, oraş important pe harta României în general şi, prin urmare, oricum aş putea să marchez într-un fel momentul şi aici.
Aşa că, în ciuda vremii urâte, am decis să-mi iau prietena de braţ şi "să mergem la defilare".
De ce-am pus ghilimelele? Pentru că numai defilare n-a fost aia din Piaţa "Avram Iancu".
Depuneri de coroane din plastic vai morţii lor şi de către iluştri necunoscuţi şi defilări ale câtorva poliţişti şi jandarmi şi ale unor persoane de sex masculin îmbărcate în verde (căci orice numai militari nu erau ăia!). Plus, bonus, la un difuzor anemic (mai anemic chiar şi decât cel din gară) se auzea vocea unei femei care semăna leit cu vocea robotului care anunţă trenul în gară (o fi fost chiar doamna care a înregistrat şi acele mesaje?) şi care spunea: "Se depune o coroană de flori din parte X", unde X a fost pe rând Parlamentul României, PSD, UDMR, Prefectura Cluj, Direcţia Judeţeană de Informaţii Cluj şi... or mai fi fost şi alţii dar eu pe ăştia i-am auzit pronunţaţi în clar.
Şi... după îndelungi aşteptări a venit şi mult aşteptata defilare care a ţinut exact 3 minute. De altfel, toată manifestarea din Piaţa "Avram Iancu" a ţinut 45 de minute iar în vreo 10 minute chiar a fost total întreruptă circulaţia.
Acum... trecând peste locul prost ales (intersecţia autobuzului 29, cu troleele 4 şi 31), nu pot să nu mă întreb de ce atâta deranj? Nu mai bine nu făceau nimic? Era mult mai bine, serios.
Toată lumea s-a aruncat să-i critice atât pe ăia de la Garda Secuiască (mişcare care sărbătoreşte tot pe 1 decembrie înfiinţarea cu scopul păstrării tradiţiilor maghiare în interiorul României Mari) cât şi pe ăia de la Noua Dreaptă anul trecut când aceste mişcări au organizat manifestări de amploare pe Bulevardul Eroilor şi Piaţa Matei Corvin (Mattias Korvin Köztér - pentru minorităţi). Aah... că s-au mai bătut între ei şi că au ieşit şi scântei, asta-i viaţa. Dar măcar au făcut ceva mai de amploare şi mai în ton cu evenimentul care este totuşi mai semnificativ decât o defilare de 3 minute, o slujbă ortodoxă exclusivistă şi o lansare de carte pe care-o s-o cumpere maxim 100 de oameni. Asta faci la zilele oraşului, nu de ziua naţională!
Eu sincer preferam să văd din nou atât Noua Dreaptă cât şi Garda Secuiască defilând pe străzile Clujului pentru că măcar ei ar fi făcut-o cu mândrie şi cu mult chef în comparaţie cu cei care-au făcut-o sub ochii mei în Piaţa "Avram Iancu".
După ce că vremea a fost aşa cum a fost (asta nefiind în mod clar vina autorităţilor), locul a fost groaznic ales. Piaţa Unirii, Bulevardul Eroilor sau Piaţa Matei Corvin erau, după părerea mea de neclujean getbeget locuri mult mai potrivite atât pentru că ar fi perturbat într-o măsură mult mai mică traficul cât şi pentru că oricum manifestarea a fost de o extrem de mică amploare.
Personal, aducerea lui Smiley să cânte "moca" în piaţa "Lucian Blaga" nu mi se pare o investiţie bună. De ce nu Ovidiu Lipan Ţăndărică? Sau orice alt titan al muzicii româneşti autentice, nu de pe Marte?
De ce am pus "gâfâind" în titlu? Pentru că defilarea mândră a semănat mai mult cu o "gâfâială" presărată şi cu un sictir ce transmitea "off... hai să mai facem o tură să se termine o dată şi-asta".
Gâfâim parcă din ce în ce mai tare când vine vorba de ziua naţională. Dacă e să mă uit pe ansamblul ultimilor 10 ani, de la an la an a fost mai superficială şi mai în sictir organizate evenimentele, doar la Bucureşti păstrându-se o urmă de decenţă şi nu pentru că la Bucureşti ar fi lumea mai responsabilă ci pentru că acolo te mai vede şi altcineva şi să "dai bine în poză".
În ritmul ăsta de organizare în sictir (că eu n-o cred p'aia cu criza invocată de Primăria Cluj. Ia bani de la catedrala mastodont din Mănăştur şi fă ziua naţională ca lumea! Români suntem cu toţii, ortodocşi doar 40-45 % în Cluj!) eu nu cred că ziua naţională va prinde a 100-a aniversare.
Şi mai e un motiv pentru care mă îndoiesc de asta şi anume că apar din ce în ce mai multe voci care vorbesc de mutarea zilei naţionale prin mai-iunie ca să fie mai frumos afară. Pe de o parte, nu e rea ideea dar, la cum îi ştim noi pe români, ce vă face să credeţi că nu i-aţi vedea pe mulţi la un grătar cu mici şi bere sub un drapel la colţul blocului? Aşa... las' să rămână ziua naţională iarna căci astfel de ponegriri măcar rămân în spatele uşilor închise în apartamente şi nu trebuie să le văd şi eu.
Ziua naţională a României nu mai înseamnă nimic astăzi şi e păcat. Deseori mi-am exprimat dezacordul faţă de naţiunea americană şi faptul că nu-i înghit deloc. Ei bine, au şi ei două chestii faine: Sistemul judiciar (net superior tuturor din Europa) şi patriotismul.
Păi bă nene, în SUA, când e 4 iulie, nimeni nu respiră fără să cânte imnul naţional, să-şi arboreze un drapel în faţa casei şi să nu se felicite şi îmbrăţişeze între ei. Şi, mai mult, fac asta cu mândrie, chiar dacă mulţi cetăţeni americani nu sunt născuţi pe teritoriul acestei ţări şi întreaga lor ţară are maxim 450 de ani de istorie!
Ce să mai spunem de norvegieni care şi-au dobândit o limbă scrisă mai târziu decât momentul Unirea lui Cuza dar nu cu mult înainte de unirea de la Alba Iulia?
Sau, poftim, Ungaria care, este o ţară mai săracă decât România (e drept, totuşi cu autostrăzi şi drumuri adevărate!) şi care are două sărbători dedicate (15 martie - ziua maghiarilor de pretutindeni şi 20 august - ziua naţională a Ungariei) totuşi îşi organizează cu mult mai mult fast aceste sărbători.
De ce am dat aceste exemple? Şi, mai ales, de ce sunt nemulţumit de lipsa fastului? Pentru că dincolo de diferenţele religioase, de sărăcia cruntă care ne apasă pe din ce în ce mai mulţi, de guvernul incompetento-inexistent care ne decimează sau de diferendele cu vecinul de la scara alăturată privind restanţele la întreţinere, noi cu toţii suntem români. Iar ziua naţională ar trebui să ne unească. Fie şi doar formal şi pentru câteva ore.
Ce? Credeţi că americanii în timp ce se îmbrăţişează şi se felicită între ei uniţi de 4 iulie nu gândesc ceva de genul: "ei las' că vezi tu vecine. ai noroc că azi e 4 iulie da' mâine vezi tu topor în cap pentru banii ăia de-ai uitat să mi-i dai!". Sau ce? Credeţi că pe 15 martie maghiarii de pretutindeni nu gândesc şi de naşpa la adresa României, Serbiei, Croaţiei, Ucrainei sau alte ţări pe care se află maghiari din fostul imperiu? Ei aş! Normal că fac asta. Dar atunci, de ziua naţională, toate astea iau o pauză!
E culmea că ziua naţională e într-o zi care marchează unirea şi exact asta nu mai face: Nu ne mai uneşte!
Prin urmare, pe lângă clasicul "La mulţi ani tuturor românilor", urarea mea de 1 Decembrie este "Să fiţi uniţi cu toţii, măcar azi!".

Vă salut cu respect,
Lucian Vâlsan.

joi, 25 noiembrie 2010

Despre lehamite, sictir, spirit de observaţie şi chef din părţi

Îu! Da' chiar c-a ieşit lung titlul. Eh... de-amu' lasă-l aşa că doar n-o să editez până mâine.
Fac ce fac şi nu ajung să scriu mai des de o dată pe săptămână dar, deh, e criză şi în materie de subiecte de scris căci atunci când eşti pragmatic, articolele vechi spun totul şi e greu să vii constant cu ceva nou.
În fine, una peste alta şi despre sictir am mai scris dar într-un caz particular. De data asta sper să iasă mai generalist.
"Nimic nu e chiar întâmplător", spun conspiraţioniştii; "Un personaj imaginar le aranjează pe toate şi scrierile de acum mii de ani se vor adeveri", spun religioşii de orice fel.
Eu spun doar că istoria are prostul obicei de a se repeta şi o lege a lui Murphy zice cam aşa: "Oamenii învaţă un singur lucru din istorie şi anume acela că oamenii nu învaţă nimic din istorie".
De ce sictir? Pentru că iniţial eram tentat să aloc multe rânduri explicând de ce temerea potrivit căreia atacul Coreei de Nord asupra unei insule aparţinând Coreei de Sud este primul pas spre al Treilea Război Mondial este nefondată. Dar... ce rost are? Nu e destul de evident că n-are nimeni interesul unei conflagraţii la nivel global când e mult mai simplu să-i cucereşti şi să-i domini pe toţi apăsând nişte butoane la bursă? (Ia uite spiritul de observaţie!)
De ce lehamite? Pentru că de asemenea vroiam să aloc mult spaţiu pentru a lăuda măsura potrivit căreia indemnizaţia pentru creşterea copilului va fi redusă curând de la doi ani, la un an. Am obosit scriind că femeile, în marea lor parte, în România sunt puturoase şi s-au învăţat (prost!) că totul li se cuvine, că ele sunt sensibile şi nu trebuie să facă nimic pentru a primi. Dar, ele se vor egale cu bărbaţii şi porcii de bărbaţi nu vor dom'le să le trateze ca atare, iar când o fac, se plâng.
De ce chef din părţi? Pentru că nici măcar să mai critic sistemul de învăţământ (eternul candidat la ploaia de cuvinte obiective pe-aici) nu-mi mai arde. Ce să mai ceri când anual 40000 de elevi se pişă pe ea şcoală şi caută să facă rost de mâncare? Există o piramidă a nevoilor şi cu stomacul gol, n-ai nevoie decât de acoperiş şi de mâncare. Nici într-un caz de şcoală! Pot doar să felicit studenţii din Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord pentru tăria de a protesta pe bune. Cam pe când şi pe la noi? Noi, studenţii români, am putea protesta pentru condiţii ca cele de-acum ale englezilor. Şi tot ar fi o treabă. Eh... ei cu ei, noi cu noi.
Şi-acum... după ce-am lămurit astea, ce mai e de zis?
În general, ce mai e de zis când întreţinerea Palatului Victoria costă cât întreţinerea întregului oraş Suceava?
Ce mai e de zis când una dintre puţinele decizii unanime luate corecte de către poporul român, aceia de a feri adolescentele de vaccinul experiment anti-HPV (al cărui reacţii adverse nu se cunosc nici astăzi) este calificată ca "deplorabilă" de către un om care el însuşi este deplorabil, cu tot premiul lui Nobel cu tot?
Şi că veni vorba de întreţinere şi stat la bloc. Acum 10 ani, râdeam de cei câţiva bârlădeni care îşi construiseră sobă în apartament şi făceau focul cu lemne. Ei bine, astăzi, în anul de graţie 2010, fenomenul este chiar unul comun în multe oraşe ale ţării.
Cum să nu-mi fie lehamite când un om pe care l-am apreciat îndelung, Mugur Isărescu, s-apucă şi el de mâncat câcat cu kilu' pe la tembelizor învinovăţind tot cetăţenii pentru datoria externă a României?
Nu zic ba, creditele luate cu buletinul şi garantate din părţi, sunt factor ce determină o criză financiară. Dar, chiar şi-aşa, jumătate din populaţia activă a României are un credit iar datoriile totale se ridică undeva pe la 22 de miliarde de euroi. Bine, bine, dar datoria României este aproape de suta de miliarde de euroi. Păi... şi cine-i vinovat pe bune? Populaţia care are cumulată mai puţin de un sfert din vină? Sau conducerea financiară incompetentă care numără mai puţini indivizi dar a căror creier este direct proporţional în calitate cu numărul firelor din cap ale distinsului Băsescu? Pe bune că multă vreme mi-a fost drag Isărescu. Deja e a doua gherlă urâtă pe care o aud ca din partea lui. Ceva scârţâie. Şi scârţâie rău şi nu a plăcere!
Măi cum naiba nu sunt bani dar când vine vorba de noi sedii ale BOR mereu sunt bani? Argumentul suprem al Primăriei Cluj Napoca pentru reducerea facilităţilor şi-aşa puţine pentru studenţii care doresc abonamente de transport în Cluj este lipsa banilor. Bun. Să zic că mă fac că-i cred. Şi-atunci de ce Primăria e sponsor principal la catedrala mastodont ce se ridică la mine în cartier? Şi-n plus, numai de 3 luni de când stau eu aici şi lucrările au avansat serios! Deci sunt bani! Clar lucru!
Şi ne mai mirăm de ce suntem declaraţi şi oficial cea mai tristă naţie din Europa. De fapt, cred eu că românii nu sunt neapărat trişti cât demotivaţi şi dominaţi de lehamite şi sictir.
Eu aşa o simt mai degrabă decât o tristeţe.
Şi, colac peste pupăză, ne şi încăpăţânăm să rămânem pe loc din inerţie. Ne încăpăţânăm (nu eu, sau dumneavoastră cititorii, ci noi românii cu excepţiile de rigoare) să credem că generaţiile şi viaţa sunt la fel şi trebuie să fie la fel - trase la xerox (da, ştiu, fotocopiator îi zice) din generaţie în generaţie. Nu vrem deloc să pricepem că viaţa e mult mai complicată decât nişte învăţături scrijelite pe-o piatră acum multe milenii. Ne complacem în mizerie şi ne şi place.
Şi eu mă complac uneori dar eu măcar din când în când mai fac şi ceva pentru mine în sensul ăsta. Dar câţi o fac?
La ce mă refer aici? Evident, la cutume. La acele pseudo-reguli care încep cu "se zice că este bine să..." . Alea ne vor mânca multă vreme ca naţie.
Dar despre cutume... altădată.

Până atunci, vă salut cu respect.

miercuri, 17 noiembrie 2010

Educaţie şi superficialitate

Bine v-am regăsit şi scuzaţi-mi îndelungata absenţă cauzată pe de o parte de dorinţa ca articolul comemorativ la adresa lui Adrian Păunescu să stea cât mai mult primul, dar şi de faptul că am avut nişte zile realmente pline.
Printre altele, momentan încă mă aflu în Bârlad (venit de circa o săptămână), oraş pe care-l voi părăsi în cursul nopţii ce stă să vină.
Ar fi trebuit să plec ieri dar, mânat de faptul că în cursul acestei dimineţi mai am câteva probleme de rezolvat, am decis să particip şi eu la o oră (mă rog... două ore de fapt dar o oră după modelul univsersitar) de dirigenţie ţinută la o clasă de a VIII-a din cadrul Şcolii Generale Nr. 1 din Bârlad, recent orwellizată.
Aşadar ieri, de la ora 15:00, am fost în prezent alături de alţi trei oameni de la Asociaţia "New Chance".
Iniţial nu-mi prea doream să merg întrucât tema dorită era educaţia sexuală or de tema asta sunt sătul. Dar, citind întrebările adresate în scris de elevi înainte de acest moment am "mirosit" cu totul şi cu totul alte probleme decât cele privind educaţia sexuală şi astfel m-am gândit că s-ar putea să fie mai deschişi să stea la poveşti cu mine, care am avut vârsta lor în urmă cu 6-7 ani, decât cu nişte oameni care au avut vârsta lor acum mai bine de 30 de ani şi care fie compară cu gândirea pe care o aveau ei atunci fie, mai rău, nici nu-şi mai amintesc precis cum gândeau atunci.
Şi am "mirosit" bine şi m-am gândit bine, se pare.
Contrar planului iniţial, eu am beneficiat de întreaga oră a doua(care într-un final s-a dovedit insuficientă) şi, ajutat şi de noroc, am reuşit să sparg bariera pregătirilor.
Prima oră la care a asistat (degeaba) şi psihologul prestigioasei şcoli a fost destul de anostă întrucât elevii se pregătiseră sau, mai bine spus, fuseseră pregătiţi. N-am păţit niciodată să merg la o acţiune în şcoală şi să văd elevii punând întrebări de pe fiţuică, ridicându-se în picioare şi rămânând aşa până la finalul răspunsului. Ca să nu mai vorbim că elevii au cheltuit mulţi bani pe nu-ştiu-ce prăjiturele şi pe buchete de flori. Am suspinat când am văzut ce s-a înţeles prin ceea ce doream noi de fapt să facem.
Că adolescenţii sunt în general superficiali şi foarte superficiali, nu este un secret şi nu este ceva ieşit din comun ei aflându-se la vârsta la care se cunosc pe ei înşişi formându-şi totodată personalitatea şi definitivându-şi principii pe care cu greu şi le vor mai schimba pe viitor.
Dar, superficialitatea de care au dat dovadă şi de care am văzut că dau dovadă profesorii m-a lăsat mască.
Ce-am zis eu de naşpa de profesorii de la "Codreanu"? Vaaaai, păi ăia-s zei pe Pământ în comparaţie cu ce-am văzut ieri la Şcoala nr. 1.
Cu tot respectul pentru profesorul diriginte organizator, este şi vina acestuia pentru asta. Cât despre procesul verbal final al acţiunii, eu refuz să cred că în secolul XXI mai poate exista o asemenea exprimare tipică unui secretar de UTC(Uniunea Tineretului Comunist) sau tipică, cel mult, unui profesor de religie.
Păi eu mi-am criticat dirigintele din clasele V-VIII pentru că era habotnic creştin. Dar, cu toate acestea, orele de educaţie sexuală, educaţie pentru sănătate şi educaţie socială nu au lipsit din tematica orelor de dirigenţie şi, chiar dacă tentaţia era mare, au fost ţinute sub aspect laic şi ţinute pe bune, nu doar pe hârtie.
Păi îmi venea să arunc pe geam vreo doi profesori când elevii mi-au recunoscut că psihologul a dat "o dată sau de două ori" pe la ora de dirigenţie dar în ora dânsului s-a jucat "spânzurătoarea" şi "scara mâţii", nici într-un caz nu a fost vorba de vreun act educaţional de vreun fel.
Şi astfel de oameni se plâng că le-au fost tăiaţi 25% din salariu? Eu le-aş tăia 99% şi 1% rămas li l-aş impozita! Şi-apoi se plâng unii sau alţii că "nesimţiţii" jignesc instituţiile statului şi nu le respectă? Păi de ce-aş respecta instituţii care plătesc din banii mei oameni ca să stea degeaba?
Iniţiativă să picteze o ditamai icoana(ortodoxă, desigur) de 2 metri înălţime şi un metru lăţime pe un perete interior al şcolii şi să expună cel puţin 50 de icoane fix de la intrare s-a putut avea. Dar o iniţiativă pentru a îmbunătăţi actul educaţional, cam pe când?
Se mai plângeau cadre didactice că elevii sunt turbulenţi la oră, că sunt obraznici, că nu sunt receptivi, că sunt nu-ştiu-cum... mă nene da' eu cum m-am putut înţelege cu ei fără să am bâtă, catalog, sau orice altceva? Şi eu n-am niciun fel de calificare de profesor sau orator ci doar câteva experienţe similare şi cam atât.
Scriptic vorbind eu sunt inferior unui profesor şi totuşi eu m-am putut face ascultat, mulţi profesori nu se pot face ascultaţi?
Cum oare mie nu mi-a ajuns o oră ca să acopăr măcar jumătate din cât ar fi trebuit şi profesorii nu pot umple o oră? (şi aici mă refer în special la diriginte, profesorul de biologie şi la profesorul de cultură/educaţie civică - materii de care se leagă direct carenţele pe care le au elevii)
De ce până şi cei mai tăcuţi dintre cei mai tăcuţi au putut pune întrebări?
Răspunsul e simplu: Până acum tematicile au fost tratate superficial şi asta în cazul fericit în care chiar au fost tratate.
Că pentru situaţia asta există un cumul de vinovaţi, între care şi părinţii, este o realitate.
Mai bine de jumătate din elevii din clasă au spus că au acasă părinţi autoritari şi cu care le-ar fi imposibil să discute atât de liber cum au putut-o face ieri.
Pe părinţi e mai greu să-i educăm, asta-i clar. Dar dacă părinţii nu pot, profesorii sunt superficiali, psihologul şcolii este inexistent şi situaţia materială nu-i permite unui elev să meargă la un psiholog cu cabinet privat... atunci unde credeţi că se va duce? La anturaj, desigur!
Şi-apoi avem tupeul de a ne mira de ce se întâmplă lucruri ce nu se întâmplau în urmă cu 5-6-7-10-20 de ani. Păi uite de-aia!
Actul educaţional a ajuns o bătaie de joc. Dar bătaia de joc nu a venit de jos în sus neapărat.
Înclin mai degrabă să cred că tot de sus în jos a venit iar adolescenţii pe care mulţi îi critică sunt victime ale acestei superficialităţi crase ce domină învăţământul actual.
Dacă n-ar fi plătit atât de prost m-ar tenta măcar un an-doi să predau ştiinţe sociale într-o şcoală dar numai gândul că un superficial precum psihologul şcolii ia aceiaşi leafă ca mine (sau mai mare că e titular pe post) mi-ar aduce multe frustrări aşa că mai bine nu mă leg la cap dacă nu mă doare.
Trebuie făcută reformă salarială în învăţământ ca să nu mai plece profesorii valoroşi şi să vină toţi neaveniţii? Trebuie, fără de tăgadă doar că scăderile şi majorările de salarii nu ar trebui făcute de-a valma sau în funcţie de categorii de profesori (de real, de uman, titulari, suplinitori, etc. etc.) ci în funcţie de rezultatele avute la clasă.
Să mai menţionez că unii dintre elevi nu stăpâneau deloc limba română şi nu puteau formula o întrebare deşi erau români născuţi şi crecuţi în Bârlad? Păi ce pretenţii să mai am în judeţele Covasna şI Harghita?
Că există unii elevi care se autoeducă, bravo lor, înseamnă că ceva le-a stârnit interesul pentru educaţie şi suplinesc acasă ce nu primesc la şcoală. Dar cu ăia de n-au posibilităţi? Ce facem cu ei căci parcă până în clasa a X-a învăţământul era obligatoriu şi gratuit?!
Am mers la această acţiune mânat şi de faptul că am primit nişte critici potrivit cărora nu aş fi eu bine ancorat în realitate şi că de fapt lucrurile nu stau chiar aşa. Ieri am avut confirmarea că stau EXACT aşa şi chiar mai rău decât precedntul meu contact cu învăţământul preliceal.
Soluţii sunt, atât de motivare a profesorilor cât şi a elevilor. Trebuie doar să vrem să le vedem şi, mai ales, să vrem să le aplicăm.
Dar ar cam fi cazul să vrem cât mai curând căci nu de alta dar dacă nu ne grăbim, aceşti copii cu educaţie incompletă şi incosistentă vor ajunge (într-o formă sau alta) să conducă ţara.
Or... eu sincer n-aş vrea să fiu aici când se întâmplă asta cât oi fi eu de patriot.

Vă salut cu respect,
Lucian Vâlsan.

duminică, 7 noiembrie 2010

Adrian Păunescu - sfârşit

După cum probabil bine ştiţi, vineri, 5 noiembrie, poetul Adrian Păunescu a încetat din viaţă la vârsta la care norvegienii abia ies la pensie, 67 de ani.
Iniţial vroiam să scriu acest articol sub o altă formă, mai structurată dar am renunţat la idee pentru că deja până astăzi, în ziua înmormântării, cam toată lumea s-a înghesuit să-şi prezinte regretele, omagiile dar şi injuriile la adresa personalităţii Adrian Păunescu.
Repetatele mele amintiri ale activităţii Cenaclului Flacăra aşternute aici mă fac să nu mă simt printre ipocriţii care au scuipat pe imaginea cuiva şi apoi sunt brusc fani după ce respectiva personalitate trece în nefiinţă. (Vezi cazurile Laura Stoica, Mădălina Manole sau Florian Pittiş)
Şi iată că la mai puţin de doi ani de când copilul de suflet al lui Adrian Păunescu, Tatiana Stepa, a trecut în nefiinţă şi iniţiatorul Cenaclului trece în lumea umbrelor.
Am citit chiar multe poezii ale lui Adrian Păunescu (chiar mai multe decât ale autorilor pe care i-am studiat la şcoală) şi, chiar cu riscul să enervez multă lume, o spun cu subiect şi predicat că poezia sa nu este una de slabă calitate dar nici pe departe una genială aşa cum s-au hazardat cei de la Antena3 în cursul zilei de ieri.
Peste tot aud fie de faptul că Adrian Păunescu i-ar fi adus osanale lui Ceauşescu (şi deci era un comunist convins), fie că era poet, publicist şi om politic.
Să le luăm pe rând.
În primul rând, 80% din populaţia României a auzit de Adrian Păunescu şi totuşi când el a candidat la Preşedinţia României, a obţinut mai puţine voturi decât Remus Cernea, despre care mai puţin de jumătate din Românie auzise.
În al doilea rând, cea mai mare parte din editorialele scrise de Adrian Păunescu nu aveau trecere la nimeni. Să fim serioşi, cine deschidea ziarul ca să citească ce mai zice Păunescu? Mai nimeni.
Despre poezia sa deja am vorbit.
Dar, pe de altă parte, NIMENI nu vorbeşte în detaliu despre cel mai notabil lucru întreprins de Adrian Păunescu: Cenaclul Flacăra.
Adrian Păunescu, prin cele întreprinse de el, a reuşit ceea ce nimeni până la el şi nimeni de la el încoace (poate cu mici excepţii sporadice) nu a mai reuşit: Să umple stadioanele!
Că a avut el simpatiile lui pe Ceauşescu, e discutabil, dar sigur nu i-a picat deloc bine sistemul de sub Ceauşescu, sistem care, după cum am mai spus-o pe-aici, nu era nici pe departe în totalitate sub controlul tovarăşului.
Şi totuşi, dacă nu ar fi avut el această simpatie pentru Ceauşescu, aproape tot ceea ce numim astăzi "folk românesc" nu ar fi existat de fel. Valeriu Sterian, Nicu Alifantis, Vasile Şeicaru, Ducu Berţi, Tatiana Stepa,... şi mulţi alţii, sunt artişti lansaţi exclusiv mulţumită lui Adrian Păunescu.
Să nu fi fost el, determinarea şi încăpăţânarea lui şi cenaclul lui, în România nu ar fi existat folk deloc!
"Nimica nu se face în poziţie de drepţi!" - Este un vers scris de Adrian Păunescu şi urlat pe un stadion "Dunărea" Galaţi arhiplin în 1980 de Nicu Alifantis.
Că poate uneori mai zicea şi de bine de regim sau că băga "la urgenţă" un text cu osanale când Miliţia se apropia de scenă pentru a opri spectacolul sunt, din punctul meu de vedere, deloc condamnabile ci dimpotrivă, lăudabile prin modul în care reuşea să transmită mesaj libertanist mulţumind simultan şi temutele comisii de cenzură.
Tinerii fugeau de-acasă în colţuri opuse de Românie ca să vadă o reprezentaţie a Cenaclului. Ia ziceţi-mi un alt artist român, din poezie sau muzică, ce reuşeşte asta în mod constant în prezent.
Am mai auzit pe unii care numesc Cenaclul Flacăra "programul intens de spălare a creierului tineretului - cântau osanale pentru tovarăşul şi se simţeau liberi şi rebeli". Mă trăi-v-ar familia voastră dar de "Imn" sau "Tu Ardeal" aţi auzit?
Niciodată nu am fost un fan înfocat al poeziei lui Adrian Păunescu, al editorialelor sale sau a personalităţii sale politice. Dar întotdeauna am respectat activitatea pe care a depus-o în perioada Cenaclului, activitate care, cu excepţia loviturii de stat din 1989, cred eu c-a mişcat cea mai mare masă de oameni.
E interesant cum oameni care l-au înjurat acum vin şi-l plâng şi la fel de interesant este că oameni care au avut o părere indiferentă vis-a-vis de activitatea (trecută sau actuală) a lui Adrian Păunescu, s-au trezit acum să-l înjure şi să-i minimalizeze importanţa.
Odihnească-se-n pace. Adrian Păunescu, cu bune şi cu rele, este nemuritor în conştiinţa celor care au auzit de Cenaclul Flacăra, a celor care i-au admirat poezia şi chiar a unui segment al lumii fotbalului.

La final, să dăm ascultare unei piese scrisă de Adrian Păunescu:
Nicu Alifantis si Florian Pitis - Imn


Dacă şi-asta vi se pare a osanală la adresa regimului, atunci mă scuzaţi că mi-am permis să aduc un mic omagiu unei reale valori româneşti.

miercuri, 3 noiembrie 2010

Educaţia la tembelizor

Bine v-am regăsit în noiembrie.
Mai întâi de toate "La mulţi ani!". Nu e treaba nimănui cui şi de ce dar simţeam eu nevoia s-o spun.
Mai apoi, e bine de ştiut că Guvernul va sări peste procedura totalitară ce-o plănuia pentru că CCR (deşi este o instituţie politică sub control PD-L) a declarat neconstituţională ideea guvernului Boc şi, prin urmare, odioasa lege a învăţământului recent comentată de mine, va fi adoptată în procedură democratică şi de bun simţ. (Dacă au elevii şi puţin noroc, poate o parte dintre articolele cu iz totalitar vor fi aşijderea eliminate - eh... de unde-atâta noroc?)
Tot bine de ştiut este că fostul tovarăş preşedinte, prim secretar de Partid şi comandat suprem al forţelor armate, Nicolae Ceauşescu, precum şi Ţaţa Leana (distinsa soţie a tovarăşului) sunt pe bune îngropaţi acolo unde scrie că sunt îngropaţi.
De ce-am zis astea când titlul e despre altceva? Păi... de unde credeţi c-am aflat astea? De la tembelizor că doar nu din altă parte. Da' ce-mi veni mie cu Ceauşescu? Păi... la scurt timp după uciderea mişelească precedată de un proces stalinist, se scanda: "Aţi prostit poporul, cu televizorul".
Din păcate pentru noi toţi (şi din fericire pentru câţiva), acea scandare este greşit pusă la perfectul compus; nu, ea trebuie pusă la indicativ prezent: PROSTIŢI poporul cu televizorul!
Programul meu încărcat şi multele griji mă încurcă astfel că sunt deseori în criză de inspiraţie aşa că m-am gândit să împrumut subiectul pe care-l are de dezbătut prietena mea într-o competiţie de profil. Întrebarea ce se pune în respectiva competiţie este dacă statul ar trebui să oblige într-un fel televiziunile private să-şi introducă în grilă emisiuni cu caracter educativ.
Nu stau acum să explic întreg mecanismul şi că televiziunile private există ca să facă bani, nu ca să facă lecţii de viaţă şi, în plus, ele difuzează ce cere audienţa ca s-o poată stimula şi să facă şi mai mulţi bani. E foarte simplu.
Totuşi, chiar şi-n ciuda ahtierii lor după bani, televiziunile private fac emisiuni educative.
Că din punctul meu de vedere, cea mai mare parte dintre ele eşuează lamentabil, e altă poveste. Cu totul şi cu totul altă poveste.
De pildă emisiunea educativă pe care o agreez în prezent este "România, te iubesc!", o emisiune în spatele căreia se află o muncă jurnalistică titanică şi, ca om care a făcut niţică presă la viaţa lui, chiar nu pot să nu apreciez. Ca să nu mai vorbim de rezultatele remarcabile obţinute.
Totuşi, emisiunea mai sus amintită este difuzată duminica, la o oră de minimă audienţă în cadrul ştirilor. E bine că-i duminica, dar ora e pusă prost. Nu stau să elaborez teorii conspiraţioniste doar că e de înţeles ora aleasă întrucât emisiunea aia nu-i pentru toată lumea.
Să prezinţi pe bune şi cu cifre starea ţării noastre scoţând în evidenţă că-i mai rău decât acum 30 de ani, nu e pe placul tuturor. Şi-n plus, câtor oameni chiar le mai pasă de ce se-ntâmplă în ţărişoară? Serios acum... prea puţini mai sunt cei care se interesează. Gândirea prin stomac e unicul model pentru mulţi. Unii poate nici nu sunt de condamnat pentru asta.
Dar nu despre asta îmi propusesem să vorbesc ci despre emisiunile regizate de tip "reality show" care au în vedere minori cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani şi care nu sunt la fel ca turma.
Exemple aici: Fata lui tata (Kanal D), Copii contra părinţi (Naţional TV), Schimb de mame(Prima TV) şi Comanda la mine (World's strictest parents), de la Antena 1.
Din primele două am urmărit câte două ediţii la vremea lor iar din cea din urmă am urmărit o singură emisiune, cea de acum câteva zile şi pe care aş vrea s-o comentez pe fond de mesaj transmis în următoarele rânduri.
În ediţia supusă analizei, un Emonel de 16 ani din Hunedoara şi o Emonică de 14 ani (habar n-am de unde) au fost căraţi în Craiova într-o familie de ciudaţi din extrema cealaltă.
Emisiunea a avut 6 personaje: Cei doi emonei, cei doi părinţi noi şi ciudaţi plus cele două fiice ale acestora.
Strict din punct de vedere personal, nu mi-a plăcut niciunul din cele 6 personaje şi personal i-aş fi băgat pe fiecare-n parte într-un centru de reeducare.
Că şi din punctul meu de vedere piercing-urile reprezintă echivalentul uman al belciugelor şi un semn al plăcerii automutilării sau că şi eu la 16 ani fumam fără să mă toace la cap părinţii pe tema asta (cu diferenţa că eu şi produceam, nu eram doar etern consumator) reprezintă câte un argument în favoarea fiecărei dintre părţi.
Totuşi, nu asta vreau să comentez (detalii din emisiune) întrucât sunt convins că cea mai mare parte a celor care citesc acest articol nu au văzut emisiunea cu pricina şi nu-i pot condamna pentru asta având în vedere că şi eu dacă aş fi avut orice altceva mai bun de făcut sau de văzut, aş fi făcut-o fără ezitare.
Problema e de fond: Şi televiziunile private se implică în educaţie prin emisiuni cu caracter educativ dar în ceea ce priveşte cele legate de educaţia pentru tineret, o fac, în opinia mea, într-un mod fundamental greşit!
În primul rând, educaţia nu se face prin intimidare emoţională. (Una din fiice avea un handicap la un picior)
În al doilea rând, educaţia nu se face prin "nu e bine pentru c-aşa spun eu".
Şi, în al treilea rând, educaţie nu se face dărâmându-i personalitatea individuală a minorului şi forţând înlocuirea acesteia cu dogma de partid şi de stat. Au mai încercat şi alţii şi s-a lăsat cu sânge!
Emisiunea cu pricina a fost regizată, ăsta e un fapt. Dar, pe de altă parte, sunt ferm convins că o parte dintre cei care au urmărit-o, nu ştiau asta. De asemenea, o parte dintre cei care nu ştiau asta şi au urmărit emisiunea, erau părinţi. Aşadar, ce mă face pe mine să cred că nu cumva măcar UN minor va avea de suferit grav în ceea ce priveşte psihicul său de pe urma unei emisiuni difuzate tenedenţios dar şi din cauza faptului că părintele său este uşor (mai mult) limitat intelectual şi nu face diferenţa între regie şi realitate şi înţelege ad-literam sintagma "reality show"?
Scena potrivit căreia Emonel nu este primit în şcoală pentru că e pletos mi-a lăsat un profund gust amar, pe lângă gustul amar al evidentei greşeli de regie: Emonel avea 16 ani iar ea 14 şi era clasa a 8-a? Cum naiba au nimerit în ACEIAŞI clasă?! Eh... să trecem peste.
Am fost elev câţiva ani într-o unitate net superioară ca prestigiu unei şcoli de cartier din Craiova şi totuşi nu s-a pus niciodată problema în acest fel. Cum oare?
E adevărat că în trecut am relatat şi eu despre un caz de tot rahatul din Sibiu şi că mai există astfel de cazuri izolate, cel mai recent fiind unul în Bucureşti, chiar anul acesta.
Şi totuşi, aceste cazuri sunt izolate şi trebuiesc tratate cu maximum de duritate din partea părinţilor acestor elevi persecutaţi pe motive stupide şi nefondate de către profesorii care se cred vreo 4 divinităţi întruchipate şi care au senzaţia că ei au întotdeauna dreptate. Şi totuşi... cum naiba exact într-o astfel de şcoală au nimerit ăia?
Şi dacă se trezeşte vreun părinte redus mintal să-i spună progeniturii sale: "Bă, ia tunde-te că am văzut eu la televizor că e neregulamentar. Nu ţi-or fi spus nimic acum dar nu vreau să mă trezesc chemat la şcoală (a se citi întrerupt din a bea banii tăi de alocaţie)"? Trage cineva la răspundere televiziunea pentru promovare şi diseminare de informaţie falsă? Nu, evident că nu!
Scenele destul de bine realizate cu noii părinţi repezindu-se efectiv asupra minorului pe sistemul "tu-l ţii şi eu-l tund" reprezintă o imensă traumă, din punctul meu de vedere. De ce? Păi tot în aceiaşi emisiune era spus că ambii copii proveneau din familii dezorganizate şi cu certuri frecvente în familie. Prin urmare, oricum nu erau prea stabili din punct de vedere psihic.
De asemenea, modelul "bun" de educaţie prezentat de părinţii craioveni reprezintă, din punctul meu de vedere, una din formele foarte grave de spălare a creierului. Ce să-ţi spun, fetele lor erau "bine" pentru că ştiau ce-i aia o metaforă şi nu aveau un accent oltenesc prea pronunţat dar, pe de altă parte, nu prea erau în stare efectiv de nimic. Nu că emoneii ar fi fost în stare de ceva sau mai puţin superficiali. Nu, departe de mine gândul ăsta. Doar că în realitate, între fetele lui "bine educate" şi emoneii răzvrătiţi nu era NICIO diferenţă de fond! Era doar diferenţă de formă. Alea arătau "bine" (a se înţelege mediocru) iar ăştia arătau "urât" în opinia închişilor la mine prezentate în emisiune ca nişte emisari ai bunei educaţii.
Partea bună e că nu au inclus în emisiune şedinţe de rugăciuni ortodoxe sau porcării inutile de genul ăsta c-abia atunci aş fi înjurat crunt.
Şi totuşi, ceea ce m-a revoltat cel mai mult şi m-a făcut să abordez pe larg subiectul de faţă a fost momentul în care în timpul certei dintre Emonel şi tatăl nou, acesta din urmă coboară brusc tonul şi începe să-i vorbească pe un ton povăţuitor tânărului explicându-i el cum "e bine" să faci în viaţă. Şi-i spunea cam aşa (citat aproximativ): "Nu e bine să arăţi cum arăţi tu. Trebuie să arăţi ca toată lumea. Să arăţi ca un băiat normal. Nu trebuie să ieşi tu în evidenţă cu nimic. E cel mai bine aşa". POFTIM?!?!
Asta-i lecţie de viaţă? Dacă nu zici nimic, nimeni nu-ţi zice nimic. Fii mediocru! Cam aşa-mi sună mie!
Bomboana de pe colivă am "gustat-o" spre finalul emisiunii când am aflat că Emonica avea o ditamai colecţia de diplome şi cupe câştigate pe la diferite concursuri de literatură şi chiar la un concurs de matematică iar suferinţa ei extremă era că părinţii ei nu apreciau deloc asta.
Între noi fie vorba, acele diplome o să-i folosească mai puţin spre deloc în viaţă dar, în acest moment, la această vârstă, ea le era net superioară din punct de vedere intelectual cât şi din punct de vedere al rezultatelor de orice fel fiicelor cretine care-i dădeau ei la începutul emisiunii lecţii de limba română şi care o jigneau în mod josnic pentru accentul uşor rural al Emonicii. Măi să fiu al dracu'.
Şi, colac peste pupăză, cea cu gura cea mai mare era cea cu handicapul la picior care pe la mijlocul emisiunii căuta compasiune de la cei doi emonei. Măi să fie! Halal lecţie de viaţă!
Întâi scuipi şi apoi lingi!
Ce să zic, bună lecţia de viaţă.
De ce sunt atât de revoltat pe o emisiune regizată şi în urma căreia participanţii au primit nişte bani?
Sunt revoltat pentru că sigur există nişte "unii" care "o iau de bună" iar un astfel de model implementat în viaţa unui adolescent mă înspăimântă.
Să fim bineînţeleşi: Consider că părinţii naturali ai celor doi poartă o mare parte din vină şi, de asemenea, consider că fiecare cum îşi aşterne aşa doarme. Dar, pe de altă parte, sunt profund revoltat şi dezamăgit în acelaşi timp de modelul de educaţie propus prin călcarea în picioare a individualităţii şi prin inducerea spiritului de turmă.
E suficient ca 4-5 părinţi să "ia de bun" mesajul cretinoid transmis şi deja este, din punctul meu de vedere, o imensă problemă.
Într-o Românie în care totul a luat-o razna, de la situaţia economică până la fundamentul de respect din relaţiile interumane, mesajele şi măsurile de tip radical prind foarte repede. Asta ştim. S-a întâmplat şi-n trecut, se va întâmpla şi de-acum înainte.
Într-o Românie în care mentalităţi de tipul "tineretul din ziua de azi a luat-o razna" , "unde se pomenea înainte "aşa ceva" ?!" sau "e normal şi logic să fii heterosexual, abstinent până la căsătorie, nefumător, creştin şi să-ţi respecţi părinţii până la adânci bătrâneţi chiar dacă aceştia îţi dau în cap - cei care nu sunt aşa sunt nişte oameni cu deviaţii grave de comportament, nişte tâmpiţi care duc ţara de râpă" sunt la ordinea zilei; într-o Românie în care a lua atitudine este considerată o "nesimţire"; într-o Românie în care drepturile şi libertăţile cetăţeneşti NU SUNT DELOC respectate; într-o Românie în care Biblia şi pupatul de cadavre este mult mai important decât orice şi într-o Românie în care prostia este ridicată la rang de virtute iar inteligenţa terfelită prin desert turcesc, astfel de mesaje profund dăunătoare pentru viitorul individului prind foarte uşor!
Aporpo de abstinenţa până la căsătorie. Am citit pe site-ul unde activez sub numele de "kongeriket" un comentariu ce mai avea puţin şi îmi crea senzaţii de vomă. Ia uitaţi aici: Cei care duc o viaţă desfrînată, contribuie în primul rînd să dăuneze conştiinţei altor personae, dar si lor insusi. Cel imoral răpeşte altor persoane ocazia de a intra curaţi într–o căsnicie. Poate că aduce dispreţ, ruşine, necaz rudelor celeilalte persoane, precum şi asupra rudelor sale. De asemenea poate să pericliteze sănătatea celuilalt în ceea ce priveşte spiritul, firea şi corpul său. Întreaga cretinătate o puteţi citi aici în răspunsul unuia dintre cei mai retardaţi utilizatori, "Afrodita" (scris de-amboulea cu majuscule intercalate). Între noi fie vorba, dacă vreţi să vă minunaţi de prostie în stare pură, mai citiţi aici şi orice răspuns al utilizatorului andre999. Succes!
Cu alte comentarii, o să mai revin.
Până atunci, rămân întrebările: Este oare "educaţia" oferită de tembelizor, indiferent de raţiunile pentru care este oferită, una justă?
Contribuie oare acest model de educaţie la uniformizarea noastră a tuturor şi la distrugerea individului?
Şi, întrebare ce le sintetizează pe primele două: Este prostit poporul cu tembelizorul?

Cu deosebit respect,
Lucian Vâlsan.

vineri, 29 octombrie 2010

O vomă totală

"Ascultaţi ce vă zic: Când puteţi, cu prima ocazie, luaţi primul avion şi duceţi-vă. Aici oricum n-are sens nimic!" - fost profesor pe care l-am avut în liceu.
După cum bine ştiţi, cu scorul de 0-219, guvernul Boc "fără număr" (mai ştie cineva al câtâlea cabinet Boc este ăsta?) a rămas în picioare în urma moţiunii de cenzură de miercuri.
Interesant este că de luni, începe caterinca din nou şi la Parlament va fi depusă o nouă moţiune de cenzură. De ce de data asta şi de ce aşa de repede?
Păi pentru că guvernul şi-a asumat răspunderea (aşa se numeşte procedura - nu că într-adevăr chiar ar fi în stare guvernul actual să-şi asume vreo răspundere pe altceva decât pe spinarea noastră, a fraierilor) pe legea Educaţiei, una dintre cele mai mari cretinătăţi pe care mi-a fost dat să le văd până în acest moment. Sunt totuşi convins că n-am văzut nici pe departe ce-i mai rău care va să vie curând. Ehaa... până-n 2012 nu pleacă ăştia şi mai e mult până atunci.
Mai întâi de toate să pun legături către sursele la care mă voi referi pe parcursul acestei scrieri pentru a evita citatele lungi şi astfel a păstra dimensiunile articolului în limite rezonabile pentru ochiul obosit al cititorului. Aşadar, surse: 1,2,3 şi 4.
Această nouă lege "vomată" de către Executiv va fi implementată dacă moţiunea de cenzură va fi din nou repinsă (cel mai probabil scenariu) sau va fi remodificată în cazul în care moţiunea va trece şi guvernul va fi demis (aleluia deşi e extrem de puţin probabil să se întâmple asta).
Am lecturat şi textul complet dar am preferat surse care scriu mai pe înţelesul tuturor căci nici eu şi nici dumneavoastră nu cred că sunteţi fani ai textului riguros şi sec de tip legislativ.
Citind prevederile noi din această lege mă bucur odată în plus că am terminat liceul şi că nu va mai trebui să iau parte la noi experimente ale Ministerului Anti-Educaţiei. Spun asta şi pentru că eu voi fi terminat de mult facultatea până când prevederile ce vizează învăţământul superior vor fi pe deplin aplicate.
Aşa cum a mai fost în România pe vremuri, clasa a IX-a revine la gimnaziu şi, o dată cu ea se încheie şi învăţământul obligatoriu, liceul rămânând la latitudinea elevului dacă va mai dori să-l urmeze sau nu. Totuşi, în învăţământul obligatoriu va intra grupa pregătitoare.
Marea problemă aici este că, devenind obligatorie, grupa pregătitoare, deşi va face parte din învăţământul obligatoriu garantat de stat, va fi o povară pentru părinţi. De ce? Pentru că se va face în continuare în interiorul grădiniţelor. Grădiniţie care, ia ghiciţi, COSTĂ! MULT!
Ştiţi cât costă acum ca să ţii un copil la grădiniţă? între 350 şi 600 de RON PE LUNĂ! Băi nene... 6 milioane pe lună? Păi asta e pentru unele familii venitul total.
De unde să scoată unele familii cel puţin 32 de milioane? Şi stai... că astea nu sunt singurele costuri căci copilul mai trebuie şi îmbrăcat, îi mai trebuie chestii de-acasă care... toate COSTĂ. Cine va plăti? Dacă plăteşte statul, iar e o problemă. De ce? Pentru că nu sunt nici pe departe locuri suficiente în grădiniţele de stat şi atunci se vor dezvolta noi afaceri dubioase în virtutea legii parteneriatului public-privat. Şi nici asta nu m-ar deranja dacă nu s-ar fi ÎNCHIS şcoli pe motiv de "neperformanţă conform standardelor de cost".
Adică cum... închidem şcoli şi finanţăm grădiniţe private cu banii economisiţi?
Şi o altă întrebare: Ce se va "studia" la această grupă pregătitoare? Nu de alta dar mi se pare că "fură" din pâinea învăţătorului/învăţătoarei.
Am zis învăţător? Mă scuzaţi. Conform aceleiaşi legi, învăţătorii vor fi înlocuiţi tot de profesori care vor avea 6 ani de studii superioare.
Şi dacă aici lucrurile nu sunt foarte clare, purcedem la aspectul cu care toate ministerele educaţiei s-au jucat din '98 încoace: Admiterea în licee.
Nu, nu se revine la testele naţionale ci, mai rău, apare o nouă găselniţă în fundul preotesei: Portofoliul educaţional.
Prin urmare, liceele îşi vor organiza singure (dacă vor) concursuri de admitere care, însă, vor reprezenta doar 30% din media de admitere. Restul, de 70% va fi compus din media claselor V-IX şi găselniţa denumită eufemistic portofoliu educaţional.
Despre acest portofoliu educaţional, probabil singurul lucru pe care-l ştim cert, e că va fi întocmit de către dragii noştri profesori de gimnaziu cărora li se acordă o importanţă din ce în ce mai mare în viitorul individului.
În portofoliul educaţional vor conta comportamentul, absenţele, dorinţa de învăţare şi atitudinea faţă de învăţare.
Bun, comportamentul îl "măsori" prin nota la purtare (bănuiesc). Absenţele le numeri pur şi simplu şi, bănuiesc, că ăla de are absenţe mai multe, ia calificativ mai "naşpa" la portofoliu.
În schimb, ultimele două, întreb şi eu... cu ce le vor măsura? Şi cum? Cu învăţometrul? Se vor cuantifica în "învăţeli"? Un învăţel, doi învăţeli, un kiloînvăţel, hectoînvăţel, sau cum?
Nu de alta dar astea îmi sună a slobozeli relativiste vomate de guvern ca să dea şi mai multă putere profesorilor. Pe sistemul... dacă nu-mi place de faţa ta, zic că ai o atitudine naşpa faţă de învăţat. Sau... unul supradotat căruia evident i se rupe de ore căci oricum ştie toate alea, poate lua un calificativ negativ pentru că are o dorinţă de învăţare mai mică decât a colegului cărat cu sarmale din Pocreaca-din-Deal. Nu? Mie aşa mi se pare. Aştept să fiu contrazis.
Sau.. alt exemplu: Eu sunt pasionat de fizică. Şi îmi place să citesc despre realizările lui Nicolae Teslea şi vreau să le înţeleg. Pe de altă parte, o am pe doamna Silvestru(credeaţi că v-am uitat?) ca profesoară de geografie care-mi zice de Podişul Bărăganului, că la Baziaş România intră în ţară sau că Dunărea are 11075 de km pe teritoriul României. Evident, faţă de ce citesc eu, am o atitudine pozitivă căci e o mare chestie ce-a făcut domnul Teslea; în vreme ce pentru actul de învăţare practicat de doamna profesoară, nu pot avea nici în 10 milioane de vieţi o atitudine pozitivă din motive mai mult decât evidente. Şi, ce fac? Ea are dreptul să-mi dea calificativ naşpa pentru atitudine slabă faţă de actul de învăţare şi eu n-am niciun cuvânt de spus? Se pare că da.
Şi nici nu va mai fi alegerea de a-i evita pe cât posibil ora pentru a nu-ţi omorî neuronii. Nu de alta dar în cazul ăsta îţi bagi părinţii în rahat care vor trebui să scoată din buzunar chiar şi 50 de milioane pentru absenţele tale sau să sape şanţuri în folosul Primăriei.
Vă spun sincer că un elev ca mine, care mai lucra, mai făcea şi voluntariat şi care, în general, avea şi altă treabă în afară de şcoală, nu ar fi terminat şcoala în condiţiile astea.
Şi staţi pe pace... că aspectele care calcă în picioare demnitatea şi libertăţile elevului, nu se opresc aici.
Tot conform acestei legi elevii sunt înscrişi din oficiu la orele de îndoctrinare şi îndobitocire religioasă. Prin urmare, ca să termini şcoala eşti obligat să fii ortodox!
Dacă tot avem garduri imense şi gratii la geamurile şcolilor plus camere de luat vederea, acum avem şi un cadru prin care legal elevilor li se vor călca în picioare TOATE libertăţile şi-i va face pe profesori, chiar mai dumnezei decât se visau în urmă cu câţiva ani când aveam eu contre cu ei.
Şi, mai rău de-atât, acum se reglementează în mod legal, ceea ce domnul Valeriu Braşoveanu a făcut la Colegiul Naţional "Gheorghe Roşca Codreanu" în 2008-2009: Călcarea definitivă peste cuvântul elevilor şi politizarea completă a deciziilor ce se iau în şcoli.
Prin acest act normativ, se prevede ca în consiliul de administraţie a şcolilor (adică acolo unde se iau cele mai importante decizii) să fie o treime profesori, o treime părinţi şi o treime reprezentanţi ai consiliului local.
Dacă asta nu-i politizare (e drept, locală, dar tot politizare) a sistemului, să mă stuchiţi între faruri.
Am mai spus despre ce s-a făcut la codreanu cu uniformele: S-au întrebat în mod formal (că nu i-a păsat nimănui în realitate) elevii, apoi decizia au luat-o şmecherii. Cum? Păi simplu: Profesorii au votat cum "trebuia" şi la fel şi comitetul şcolar de părinţi a cărui componenţă nu o cunoştea nimeni cu excepţia domnului mai sus amintit.
Vreţi să-mi spuneţi mie că părinţii cu capul pe umeri au timp de consilii la şcoală? Nu! Căci muncesc de le sar capacele ca să plătească lefurile profesorilor. Aşa că... pentru a se respecta legea, treimea de părinţi va fi asigurată fie de părinţi pensionari cu mintea în anii '60 (şi cică asta e reformă a învăţământului) fie de părinţi cu foarte mulţi bani care vor lua deciziile în raport cu nivelul LOR de trai şi care nu vor clipi la o decizie care ar implica, de exemplu, ca fiecare elev să care 100 de lei pentru nu-ştiu-ce eveniment. Ce mai contează că poate pentru unii 100 de lei reprezintă traiul pe o săptmână? Vi se pare absurd? Dacă se adoptă legea, eu pun pariu că în maxim 5 ani se va ajunge la astfel de abuzuri!
E interesant că deşi în licee sunt şi mulţi majori, acestora li se calcă şi mai multe drepturi în picioare dar văd că nu-i prea pasă nimănui.
Să mor dacă pricep: Nici liderii de sindicat, nici opoziţia şi în general NIMENI dintre cei care se dau apărători ai învăţământului românesc pe care bau-baul Boc vrea să-l distrugă nu sesizează că din toată această schemă este sărit principalul element: ELEVII!
Şi asta nu-nţeleg mulţi profesori: Dacă pleacă ei, vin alţii în loc, nu-i stres. Dar dacă pleacă elevii, dânşii devin nişte oameni care ştiu chestii, calitatea lor de profesori devenind nulă instantaneu!
Eu să am acum copil de vârsă şcolară, aş face împrumut la bancă şi l-aş înscrie în şcoli private. Serios! Aşa ceva este un abuz şi un afront direct la libertăţile de care ar trebui să beneficieze elevii!
Uite încă o chestie pe care mă chinui să o înţeleg şi nu prea reuşesc: Şcoala este neinteresantă. Şi ăsta este un fapt de necontestat. Există câţiva profesori, care fac câteva dintre ore, să fie utile şi interesante. Dar, per ansamblu, şcoala în sine este profund neinteresantă.
Aceste reguli, incluse în noua lege, nu fac decât să oblige elevul ca împotriva voinţei lui şi a stării de fapt, să fie interesat de şcoala neinteresantă.
Pe cale de consecinţă, întreb şi eu: Pe profesori când aveţi de gând să-i obligaţi să nu mai vină când îşi aduc aminte la oră sau să nu mai fie plictisiţi şi să predea materia de-a futu-i lelea în speranţa că poate vin elevii la meditaţii?!
Impresia generală pe care mi-o lasă mie profesorimea este că ştie doar să facă greve şi să se plângă. Şi atât!
Apropo de greve, ştiţi că e tantea aia învăţător care s-a pus pe cură de slăbire prin greva foamei de vreo lună jumate? Aş spune despre dânsa dar există deja o părere foarte bine exprimată aici. (articolul cu pricina este interzis minorilor, cardiacilor şi celor care au o părere bună despre profesori!)
În mediul universitar mai e cum mai e. Există organizaţii studenţeşti, mai mult sau mai puţin manipulat politic sau după interesele unora dar există. Studenţii sunt puternic reprezentaţi atât în consiliile profesorale cât şi în senatele universităţilor; astfel că deciziile fundamental porceşti nu trec. Ah... că şi cei care sunt acolo sunt adeseori coruptibili sau deja corupţi... e altceva. În acest caz să-şi rezolve studenţii problema între ei. Dar măcar există!
Există posibilitatea să acţionezi şi de sus în jos. De ce? Pentru că universităţile înţeleg că nu există fără studenţii lor.
La nivel de elevi... ce există? Consiliile elevilor şi Consiliile judeţene ale elevilor? Să fim serioşi.
Şi ce putere au alea? ZERO! Când eram eu elev la "Godreanu", de acolo provenea preşedintele consiliului judeţean al elevilor, era cu un an mai mic decât mine şi-l chema Lucian ca pe mine.â
Nu era băiat rău doar că, deşi pe hârtie avea putere de decizie mare la multe faze, în realitate nu-l băga nimeni în seamă când venea vorba de decizii importante care afectau toţi elevii. De ce? Pentru că strcturile decizionale erau (şi sunt în continuare) organizate de-aşa natură încât opinia elevilor (indiferent sub ce formă sau prin cine sau cum ar fi exprimată aceasta) să conteze cât mai puţin spre deloc.
Pe sistemul ţăceţi dracu' din gură că noi ştim cel mai bine ce-i bine pentru voi chiar dacă părinţii voştri sau chiar voi ne plătiţi!
Băi nene... apă caldă sau WC-uri decente măcar la oraş nu sunteţi în stare să faceţi, dar legi aberante care subjugă definitiv psihicul şi libertăţile elevului, numa' numa'.
Că veni vorba de diferenţele dintre rural şi urban. Cum oare o să se aplice legea asta la ţară? Acolo unde copiii ca să aibă ceva de mâncare dau şi ei cu sapa cot la cot cu părinţii iar la şcoală ajung şi ei când pot între două prăşeli, 3 nămeţi cât casa şi ceva febră musculară. Ce faci? Îi amendezi şi pe ăia?
Sau pe părinţii care-s plecaţi afară? Ălora ce le faci?
Şi elevii-s de vină, oricum. În Olanda au ieşit elevii în stradă pentru că guvernul a refuzat creşterea alocaţiei de la 100 la 120 de euro pe lună.
La noi e sub 10 euro pe lună alocaţia şi pe-aia o impozitează Boc!
Da băi nene, o fi similar cu legea asta şi prin alte ţări. Dar în ţările alea elevii sunt respectaţi şi motivaţi să vină la şcoală. La noi... elevii au doar obligaţii, drepturi mai din părţi.
Iar când câte-un nesimţit cum am fost eu, îndrăznea să uzeze de drepturile ce i se cuveneau prin lege, era privit cu sictir de parcă trăiam pe moşia mămicilor lor!
Cum în România sunt 18300 de biserici ortodoxe întreţinute de stat şi doar 4300 de şcoli generale (din care se vor mai închide), cred că cea mai bună investiţie acum ar fi să-ţi faci liceu privat sau şcoală generală privată.
Eu cred că ar fi clienţi, mai ales dacă ştii cum să-ţi calculezi diferenţiat taxele.
Am tot dat exemplu colegiul din Bârlad. Ei bine, acolo la catedra de matematică există cel puţin 2 profesori foarte buni, la catedra de limba română cel puţin unul, la catedra de fizică cel puţin 2, la catedra de engleză doar unul (din păcate eu nu am prins-o pe dânsa) şi tot aşa. Şi aşa cred că e-n toate liceele.
Pe ăştia foarte buni îi poţi angaja, dându-le salariu de încadrare cel de la şcoală (nemicşorat cu 25%) plus... 50-100 de lei să zicem. Şi impui teste la nivel de clase şi în funcţie de rezultatele elevilor, dacă cresc, stagnează sau, regresează (deci profu' nu face ora interesantă) le măreşti, păstrezi, respectiv reduci salariile.
Şi să vezi apoi ce se vor pune serios pe treabă domnii profesori.
La stat e greu spre imposibil de aplicat asta, dar într-o şcoală privată vă garantez că funcţionează!
Cam atât despre legea vomitată de guvern şi adoptată în mod totalitar. Aşteptăm moţiunea şi apoi aplicarea ei.
Să trăim bine!

marți, 19 octombrie 2010

Un soi de independenţă

În această zi ploioasă şi aşteptând să plec la şcoală, am reluat lectura articolelor pe care le-am marcat în ultima vreme cu speranţa că poate voi apuca să le comentez aici. Aşa am ajuns la articolul despre un domn din judeţul Iaşi care, pe lângă faptul că este poligam, este şi foarte independent, neavând nevoie de nimeni pentru a-şi duce traiul.

Prezentarea pe scurt a subiectului

Ei bine, este vorba de George Chirilă, un sătean din comuna Ţigănaşi, judeţul Iaşi, care are 12 copii (6 băieţi şi 6 fete), cu două femei, ambele fiind soţiile sale. Cele două soţii ale sale sunt, printre altele, surori între ele ceea ce face ca ale sale progenituri să fie simultan fraţi şi verişori primari.
În fine... asta contează prea puţin spre deloc.
Ce contează este că domnul Chirilă, de profesie medic veterinar, trăieşte într-o casă foarte bună dar care nu este racordată nici la gaz, nici la curent, copiii săi sunt înscrişi în forme de învăţământ la domiciliu şi veniturile sale sunt exclusiv din vânzarea produselor pe care le obţine din stupii, oile, caprele, vitele şi cele 14ha de pământ pe care le deţine. Singurul ajutor de la stat pe care-l primeşte este subvenţia pentru ovine (care şi aia e plătită de UE nu de statul român).
Toţi copiii săi sunt educaţi (atât doar că nu ies din casă pentru a merge la şcoală), soţiile sunt mulţumite şi niciunul dintre ei nu pare să moară de foame.
Şi totuşi, statul e nemulţumit.
Întreaga poveste o puteţi citi aici.

Opinii personale

BRAVO NENE! Nu ştiu cum a făcut şi cum face dar bravo lui că reuşeşte să stea complet sub "radar".
Practic, asta e marea chestie ce-i "roade" pe ăştia de la stat: că nu-l pot avea la mână cu nimic.
Nu ia alocaţii pentru copii, nu are datorii la bănci, nu are datorii la stat şi nici nu se umileşte pentru ajutorul de căldură sau cel din legea 416. Nu! El se descurcă SINGUR!
Interesant este că până acum statul nu prea are ce să-i facă. Poligamia este interzisă în România dar cu sensul de a fi însurat cu două femei simultan cu acte. Dar concubinajul cu două femei nu este interzis (ar fi şi culmea!).
De asemenea, copiii nu sunt rezultatul unei acţiuni de incest, nu sunt nici neglijaţi, abuzaţi sau exploataţi şi, în ciuda opoziţiei faţă de sistemul educaţional de masă, sunt educaţi.
Cam un mare "ciu-ciu" de la domnul Chirilă pentru statul român!
Marea problemă a statului român cu acest Chirilă e că domnul în cauză nu este nici alcoolic şi nici prost. Ia uitaţi ce zice el despre învăţământul de masă: Pe linga cunostinte, in scoala se invata acum a fi superficial, a umbla dupa rezultate imediate, a mima. Eu nu vreau ca ai mei copii sa mimeze, eu vreau sa ia greul in piept pentru ca asa vor razbate in viata. Eh? Cum e?
Băi nene deci într-o propoziţie nenea ăsta a zis cam tot ce-am zis eu despre sistemul educaţional de pe la noi de vreun an încoace. De altfel, despre faptul că părinţii îşi distrug deseori copiii cocoloşindu-i şi că mulţi ajunşi la 20 de ani nu sunt în stare să mişte un pai fără mămicuţa şi tăticuţul, am mai scris şi eu şi partenerii.(exemplu1, exemplu2)
Atât de tare îl doare pe stat să-i curme viaţa independentă lui Chirilă întrucât a ajuns să-l întrebe pe Ionel Nechita ce se poate face. Din punctul de vedere al codului penal, barbatul nu incalca nici o lege. Cu siguranta exista insa anumite normative care sa-l oblige sa se supuna unor reguli generale ale societatii. Autoritatile locale trebuie sa ia masuri si se poate ajunge chiar la retragerea tutelei asupra copiilor. A spus avocatul ajuns deja expert în scos decizii aberante pe bandă rulantă.
Ei bine, cum se face că totuşi nenea ăsta se descurcă şi rămâne independent?
De ce-l doare atât de tare pe stat având în vedere că existenţa lui Chirilă şi a familiei sale nu-l costă nimic?!
Serios vorbesc, cea mai mare dilemă a mea cu privire la acest caz este de ce mama dracu' atâta stress? Pentru ăia care trăiesc pe banii noştri, ai tuturor, nu e un mare stress să-i scoată statul din situaţia asta dar aici? Ce vrea statul prin trompeta DGASPC Iaşi de la faza asta?
Lămuriţi-mă vă rog căci eu nu pricep.

Vă salut cu respect,
Lucian Vâlsan

vineri, 15 octombrie 2010

Intelect vs. burta plină

Atunci când am refuzat să mă rog lui dumnezeu pentru mâncarea din faţa mea, a fost prima dată când am început să am diferende de opinie cu toată lumea. Am spus atunci: dumnezeu nu ţine de foame.
Mai apoi, am tot extrapolat şi am scris în diferite locuri că filosofia sau înalta cunoaştere şi, în general intelectul, valorează fix 0(adică zero!) căci cu burta goală tot aia e.
Ce chef mai ai să creezi sau să lucrezi într-un mediu înalt din punct de vedere intelectual când "n-ai o chiflă în stomac", ca să citez un nene care n-are un neuron în cap dar are o chiflă în stomac?!
La ce folos să bagi în tine studii economice cu "kilu'" şi în general să bagi şcoală ca maniacu' în tine, să ajungi să lucrezi la Fisc şi apoi la capătul lunii să iei 470 de lei?! Păi eu ca student din "trei lulele, trei surcele" şi tot fac mai mult! Şi asta fără să-mi folosesc prea mult creierul!
Îmi place să fac facultate dar banii de traiul zilnic nu-i fac folosind cunoştinţe ce se pot dobândi în mediul universitar (nu neapărat la facultatea ale cărei cursuri le urmez eu). Facultatea consumă bani (şi încă mulţi! - sau în fine, mai mulţi decât un salariu de bugetar) ca să te ajute să "produci în viitor". Problema e că sloganul de la Dialog (pentru cine mai ţine minte) nu mai e valabil. Nu! Viitorul sună prost! sau... "The future's dark! The future's black!". Sună mai realist aşa.
Deşi sunt în mare proporţie convins că încăpăţânarea şi ambiţia mea nu mă vor duce până-ntr-acolo, totuşi nu pot să nu privesc cu inima cât un purice când văd că intelectualii ajung să mănânce la cantina de ajutor social.
400 de persoane mâncau, anul trecut, la cantina săracilor din Timişoara. Anul acesta numărul asistaţilor sociali s-a dublat.
„Am fost informat că au apărut cazuri de intelectuali care au ajuns să primească masa la Cantina Socială în Timişoara. Nu pot să fac publice numele lor pentru că este vorba de demnitatea persoanelor respective. Însă când li s-a făcut dosarul s-a văzut că aveau diplome şi au fost oameni perfect normali din punct de vedere social până mai ieri. Au avut funcţii, au avut joburi, poziţie de studii superioare, şi astăzi au ajuns să mănânce la Cantina Socială", a spus viceprimarul Timişoarei Adrian Orza. Se arată în sursa citată.
Cum sistemul "Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara" al dracu' se încăpăţânează să funcţioneze de 21 de ani aproape încoace, nu pot să nu mă gândesc la cât de crunt vom ajunge curând!
Tot din Timişoara a venit capitalismul ăsta sălbatic (haljat meg hanyasban Tokes!), tot din Timişoara a venit valul II pro-băsescian şi acum tot din Timişoara vine continuarea firească: FOAMEA!
Ce ne mai aşteaptă oare dinspre oraşul de pe Bega?!
Toată ziua se dă vina pe comunism pentru mentalitatea românilor de a da "ceva" ca să-şi rezolve problemele. Poate aşa o fi dar Pile Cunoştinţe şi Relaţii n-ar mai funcţiona aşa de bine dacă... nu ştiu... ăia de la Fisc n-ar trăi mai prost decât un măturător?!?!
Păi cum s-am eu încredere că ăla-mi va gestiona corespunzător impozitele şi cum să am pretenţia de la aceşti funcţionari să absoarbă fonduri europene de investiţii destinante statului, când ei au salariul mai mic decât a unui împărţitor de pliante din Cluj?!
Cum să am eu curaj să mă mai duc la doctor la spital de stat şi să mă las pe mâna lui când e foarte posibil ca acesta să câştige mai puţin decât mine care muncesc part-time?!
Şi-apoi ne mirăm de ce, de exemplu, în Brăila (cunosc 3 cazuri documentate), profesori de matematică renumiţi pe plan internaţional, au plecat să şteargă babe la cur în Italia?! Păi de ce nu?!
Nu e prima oară când spun aici că unora dintre profesori eu le-aş da doar 25% din salariu, dar sunt şi profesori merituoşi care nu merită un astfel de tratament dar pe care statul li-l aplică şi apoi îi urechează că au prea mulţi repetenţi şi-i obligă să-i treacă clasa pe toţi meltenii gelaţi care, ce-i drept, au o chiflă în stomac, dar nu ştiu câte urechi au în cap.
O fi şi mentalitatea românului de vină, care-şi cumpără "merţan" înainte să aibă "o chiflă în stomac" sau care face foamea să-şi cumpere i-phone (sau, mai rău, face credit) ca să fie "în rând cu lumea". O fi şi mentalitatea românului de vină care este mânat de religie şi morbid căci altfel nu pot explica sutele de mii de oameni (unii din ei cu serioase probleme financiare şi de sănătate) care s-au înghesuit să pupe cadavrul Praschivei şi cadavrul lui Maxim Mărturisitorul.
Am şi eu o mărturisire de făcut: TOŢI care se înghesuie acolo sunt nişte subdezvoltaţi intelectual. TOŢI, făr' de excepţie!
De ce? Pentru că admiţând etica pupării de moaşte (în care eu nu cred), recent am aflat că rămăşiţele pământeşti ale femeii care cică ar fi fost sfântă, se află la acea catedrală PE TOT PARCURSUL ANULUI! Aşa că nu e nevoie să te calci în picoare şi să te ia apoi SMURD-ul că te-a luat mama dracu' şi-ai baldosit după ce ai înaintat 400 de metri în 6 ore!
Apropo de SMURD, Crucea Roşie şi alte ONG-uri cu scop sanitar. Probabil ştiţi că există un formular special prin care poţi direcţiona 2% din impozitul pe venit către o instituţie.
Hai să vă zic o treabă: 29% din populaţia României a direcţionat acele fonduri către Biserică! Băi nene, eu ştiu că trebe bani pentru catedrala mastodont, dar parcă totuşi... În vreme ce pentru SMURD, au direcţionat mai puţin de 1% ! Aia nu se pune?!
Şi când baldosesc ăştia pe la o coadă la pupături de moaşte de ce nu-i scapă biserica? Nu de alta dar tot SMURD-ul îi ajută. De ce?!
Bani pentru subvenţii la încălzire nu are primăria Iaşului dar să plătească câteva (ştiu, cacofonie!) angajate ca să facă 67000 de sarmale pentru cei care fac foamea la coadă la "cuvioasa", văd că se găsesc. Dar de ce?
Am văzut la TVR1 oameni care au făcut 29 de ore până la Iaşi şi apoi se mirau de ce li s-a făcut rău căci nu au avut bani să şi mănânce bine si... deh... nu toţi au organism rezistent.
Dacă era nevoie de intervenţia unui efectiv mare de jandarmi? Nu se putea căci toţi erau detaşaţi la "cuvioasa" ca să stăpânească norodul avid de pupat cadavre care e-n stare să-l calce literalmente în picioare pe celălalt s-ajungă el "primu".
Unii nu sunt în stare nici măcar să PARĂ creştini. Exact ca şi cu treaba cu fermoarul. Sau la bobotează când la Mitropolia din Bucureşti se bat efectiv pentru 1L de apă cu busuioc şi ţinută în aluminiu (că doar aia-i dă gustul ăla special nu "sfinţirile" - grea fizica!).
Am divagat... oare? Nu prea am divagat căci astea fac parte din mentalitatea multor români iar raţiunea a fost de mult înlocuită de religie or... naţiile dominate de religie... nu prea au progresat din ce cunosc eu. În fine, excepţie făcând ţările care deţin MULT petrol da' acolo-i altă treabă.
În multe cazuri e şi vina românilor că n-au "o chiflă în stomac" iar statul în cur pe fotoliu şi înjurat guvernul e aproape sport naţional. Totuşi, în aceste vremuri, suferim şi cei care facem ceva pentru noi, dar facem din ce în ce mai degeaba.
Iată un alt exemplu de familie din România: El de prin părţile Bacăului, ea de pe-acolo, se stabilesc în concubinaj în Jariştea. Cred că e în judeţul Vrancea dar nu sunt sigur şi mi-e lene să caut. Mă corectaţi dacă nu-i aşa.
Şi acum, fac cerere pentru ajutorul de căldură, mai ales că tavanul casei în care stau stă să pice peste ei. Bonus, au un copil care este persoană cu handicap. Până aici n-ar fi aşa de rău şi zici că statul e "naşpa". Dar, pe de altă parte, cei doi mai au încă doi copii, sănătoşi, unul de 2 ani şi unul de 10 luni!!!!!! Păi băi nene dar de "cep" n-aţi auzit?!
El are 0 clase, maică-sa e paralizată, taică-su inexistent iar ei i-au murit ambii părinţi.
Bun. E pe de o parte de vină statul că-i tărăgănează drepturile (mai ales pentru că are şi o persoană minoră cu dizabilităţi în îngrijire) dar, pe de altă parte, la fel le era situaţia şi acum 2-3 ani. Întrebare: DE CE EXISTĂ şi ceilalţi doi copii?! Că "i-a dat Dumnezeu"? Nu... p'asta n-o cred.
Uite eu n-am făcut cerere de ajutor de căldură pentru că nu mă încadram. Ah... sau studenţii care şi produc nu au voie, nu? Ei trebuie doar să plătească taxe la timp la UBB şi treaba-i bună. Puţin îi doare pe profesori cum trăiesc studenţii. Ei ştiu doar să aibă pretenţii şi să nu vină la cursuri. Atât!
Oare eu îmi voi putea plăti întreţinerea pe lunile de iarnă? Răspuns: Cui îi pasă? Şi în general, cui îi pasă de tinerii care acceptă ORICE slujbă pentru un pumn de mărunţiş cu care realist vorbind NU se descurcă? Neeeaahh... pensionarii care-au frecat manganu' la muncă sunt mult mai importanţi. (cu excepţiile de rigoare - menţionez mereu ca să nu fiu acuzat de generalizare)
Eu nu înţeleg de ce trebuie subvenţionaţi pe banii noştri pensionarii care stau la bloc. Serios... da' o casă la ţară ce-are? Stai la bloc cu tot confortul cât eşti tânăr şi PRODUCI. Pentru că... eu nu prea aud pe cei care stau la ţară să se plângă că mor de foame. Serios. Mai o găină, mai un ou... la ţară nu se moare de foame!
Iată de pildă în Cluj, studenţii care sunt nedreptăţiţi de sistem şi de foamea statului de bani şi studiază în regim cu taxă, trebuie să plătească un sac de bani pentru un abonament pe o singură linie RATUC (Regia Autonomă de Transport Urban Călători Cluj Napoca), în vreme ce studenţii în regim bugetat au parte de gratuitate doar pe o singură linie; şi asta în condiţiile în care anul trecut, de pildă, era 23 de lei pentru o lună pe două linii pentru cei în regim cu taxă şi 0 lei pentru cei în regim bugetat, tot pe două linii. 23 de lei pe lună nu mi s-ar fi părut mult pentru două linii că-mi dădea libertate de mişcare. Dar 50 de lei pentru o singură linie?! Băi nene!
Şi nu m-ar deranja dacă transportul din Cluj n-ar fi cel mai scump din România şi, bonus, pensionarii plătesc ZERO! Dar de ce? Cum era şi la Brăila... numai că acolo era mult mai dramatic căci 75% din populaţie era formată din pensionari.
Şi atunci ne mai mirăm de ce cea mai mare parte a tinerilor locuiesc cu părinţii pân' la adânci bătrâneţi? Eu şi unul dintre cei mai buni şi vechi prieteni, suntem excepţia care confirmă regula. Dar, aşa este, pentru cea mai mare parte a tinerilor este practic IMPOSIBIL altfel.
Trăim într-o ţară unde cei care ne administrează impozitele au salariu de ajutor social (470 de lei/lună); într-o ţară unde după 15-18 ani de şcoală, mănânci la cantina de ajutor social; într-o ţară unde pensionarii îşi permit să se plimbe prin ţară şi să meargă în staţiuni - tinerii NU; într-o ţară în care femeile muncesc mai puţin - bărbaţii trag ca hamalii câte 45 de ani şi la final sunt huliţi că nu respectă femeia.
Trăim într-o ţară unde bisrica este mai importantă decât serviciul de asistenţă medicală de urgenţă, unde ajunsul la pupatul de cadavre este mai important decât însăşi siguranţa cetăţenilor, unde juma' de miliard de euro pentru o biserică se găsesc dar câteva milioane pentru susţinerea studenţimii sau pentru reabilitarea de spitale - nu.
"Dragostea de ţară naşte proşti. România e o ţară plină de bănci, farmacii, cazinouri şi şaormării. E o ţare de prostituate, de hoţi de buzunare şi portari cu simţul răspunderii. Ceilalţi muncesc ca fraierii. Noi trăim. Suntem aici să scoatem acidul din apa plată!" - Paraziţii.

Vă salut cu respect,
Lucian Vâlsan.

marți, 12 octombrie 2010

Hai România?!

După cum am mai spus, sunt bolnav. Mama ei de faringită streptococică. Bag în mine antibiotice destinate celor ce cântăresc de la elefant în sus şi stau sub plapumă la +24 de grade celsius şi tremur. Sau mă rog... asta am făcut de sâmbătă până ieri. Astăzi chipurile mi-a fost mai bine.
Şi, dacă tot mi-a fost mai bine, m-am gândit să mă uit la tot meciul naţionalei României de la Paris (în transmisiune directă nu am văzut decât ultimele 30 de minute şi aia cu ochii înceţoşaţi) şi transmisiunea directă de la Botoşani, unde naţionala României U21 juca returul barajului de calificare la Euro 2011 cu selecţionata similară a Angliei.
Să le luăm pe rând:

Franţa - România 2-0 ('84 Remy, '90+1 Gourcuff)

Trecând peste ironia sorţii şi anume că marcatorii francezilor nu au alte goluri marcate la naţională, decât împotriva României, trebuie remarcat că golul de 1-0, marcat după o cursă foarte bună a francezului Remy finalizată cu gol în poarta uriaşului Costel Pantilimon, a apărut în urma unei pase la întâlnire. Nimic rău dacă Remy nu era cu 2 metri în spatele liniei româneşti de apărare. În manualele de începători într-ale fotbalului, asta se numeşte off-side şi se anulează întreaga faza dictându-se lovitură liberă indirectă în favoarea adversarului.
Ei... asta dacă eşti oricine sănătos la cap care joci fotbal. Dacă eşti naţionala Franţei, din rândul căreia se trage preşedintele UEFA şi unul dintre cei mai influenţi oameni din conducerea la nivel înalt a fotbalului din toate timpurile... ei... atunci poţi să şi dai goluri cu mâna (vezi returul barajului pentru Cupa Mondială din 2010, Franţa - Irlanda 1-1, gol marcat după o pasă cu mâna a lui Thiery Henry) sau goluri din off-side de 2 metri. E ok, că doar dom' preşedinte are el grijă.
De-aia-mi place de Kiros Vasaras, arbitrul grec care toacă mărunt toate echipele aparţinând ţărilor de origine ale arbitrilor ce au greşit împotriva naţionalei Greciei sau a unei echipe de club greceşti. Şi uite-aşa acum Grecia are parte de un arbitraj fantastic de bun şi nimeni nu mai are tupeu să arbitreze ostentativ în stilul de l-am văzut sâmbătă sau în stilul lui Borski, de la Steaua-Napoli.
Dar, trecând peste greşeala decisivă de arbitraj şi concentrându-ne efectiv asupra jocului, jocul a fost genial de prost. Slab, foarte slab.
De altfel, acele 30 de minute de le-am văzut eu şi-n transmisiune directă, se pare că au fost şi singurele momente în care s-a jucat şi fotbal căci în rest a fost un fel de na-ţi-o ţie, dă-mi-o mie.
Şi, mai tare m-a scos din sărite un fotbalist francez căruia când i s-a adus la cunoştinţă că s-a marcat dintr-un offside vizibil şi din OZN, a răspuns cu un tupeu şi cu o nonşalanţă incredibilă: "eh... nu ştiu. Nu am văzut. Şi, chiar dacă a fost aşa, oricum meritam să câştigăm". Hai să mori tu?!
Raportul ocaziilor CLARE de gol a fost 4-4, inclusiv golurile francezilor şi şutul în bară. Păi... 4 ocazii de poartă în faţa a 70000 de spectatori, pe teren propriu? Şi meritaţi oricum să câştigaţi chiar dacă v-a ajutat decisiv arbitrul? Eh... măi băieţi. Hai să nu ne tragem de şireturi.
Şi totuşi, pe de altă parte, nu pot să nu remarc faptul că România joacă mai bine fără Adrian Mutu. Şi nu glumesc!
Iar Florescu mi se pare un pariu bun. Răzvan Lucescu însă în continuare mi se pare un pariu greşit. Dar nu-i nimic: Las' că i-a mai dat federaţia un kil de bani şi i-a prelungit contractul. Poate-l motivează să nu mai fie penal.
Deşi... e ca maşina aia de transformat unt din rahat (dar nu turcesc). E în funcţie şi de ce-ai băgat.
În fine... pe de altă parte aflu că în acest an România va mai juca un meci, un meci amical împotriva Squadrei Aiurea.
Totuşi, detaliile sunt consemnate greşit în unele surse. Meciul se va juca la Klagenfurt, Austria - unde am mâncat noi bătaie 1-2 de la austrieci - şi deci pe teren neutru, nu în deplasare.
Ah... şi România are 10 înfruntări cu macaronarii, 6 victorii ale Squadrei Aiurea, două egaluri şi două victorii româneşti - cea din 1983 (gol Ladislau Boloni) şi cea din 1989, gol Ioan Ovidiu Sabău). Eh... las' că merge-aşa că doar cine e "jmecher" e acum jurnalist sportiv.

România U21 - Anglia U21 0-0

Să trecem la partida de astăzi, disputată pe stadionul din Botoşani, partidă începută la 14:26 (sunt moldovean şi n-am nimic cu moldovenii dar, serios, aia-i oră de început meciul? Ce-avea 14:30?).
În meciul tur, disputat sâmbătă la Norwich, britanicii s-au impus cu 2-1 (0-0) la pauză, golul egalării la 1 fiind marcat de jucătorul echipei din Gruia, Hora, englezii obţinând victoria pe final.
În retur România avea nevoie de un 1-0, un gol al calificării care n-a mai venit...
În 2009 nu m-am uitat dar în 2003, 2005 şi 2007 am urmărit campionatele europene de tineret atât U21 cât şi U19 şi de fiecare dată Anglia avea o echipă care chiar juca şi ceva fotbal. Corect... avea!
Nu am văzut meciul tur dar în acest meci Anglia nu a arătat nimic!
Raportul ocaziilor clare de gol a fost 8-3 pentru România, posesia a fost 57-43%, am fost peste ei la absolut toate capitolele şi totuşi nu i-am putut depăşi.
Putem chiar să invocăm lipsa de noroc care, naiba să-l ia, ţine mereu cu cei potenţi financiar.
Totuşi, de azi înainte, la nivel de echipă naţională, o să refuz să vorbesc sau să consider ca argument plauzibil când aud din partea altcuiva, considerente de tipul "spiritul englez", "englezii au inventat fotbalul", "englezii sunt duri", etc. etc.
Nu! Naţionala U21 care s-a prezentat astăzi la Botoşani a fost o naţională de fetiţe şi a semănat mai degrabă cu naţionala statului Burkina Faso care alergau după primul punct în deplasare după 5 ani de secetă.
Practic erau doar 4 englezi pe teren, restul de 7 nici măcar nu erau născuţi în Anglia ci prin Zair, Zimbabwe şi altele, ţări care, din câte ştiu eu, au şi ele echipă naţională... de ce nu joacă acolo? În regulă, să joace la echipe de club englezeşti că se câştigă bine, dar să joace la naţionala ţării lor! Ei nu azi.
Englezii au tras de timp încă din minutul 10 (când România deja ratase două ocazii mari de gol), portarului englez luându-i aproape de fiecare dată câte 30 de secunde să bată out-ul de 6 metri.
Şi, cel mai tare, mă calcă pe nervi tot românii care comentează acum în genul "dom'le că trebuia să le dăm noi şi bla.... bla... bla...". Când se trage de timp în favoarea noastră şi pierdem, condamnăm lipsa de fair-play şi "băgăm" vechea placă: "aşa suntem noi românii; anti-joc şi tot timpul să mai "furăm" un pic şi nu putem fi fair-play". Dar când adversarii trag de timp împotriva noastră, mai ales dacă adversarul e cu "nume" zicem "eh... sunt mici trucuri ale fotbalului".
De ce nu suntem în stare să comentăm cu subiect şi predicat hoţiile pe bune?!
Şi o altă întrebare, mai abstractă aşa: De ce mama naibii nu avem şi noi măcar o dată noroc în ultimul minut de joc?
De ce nu prelungeşte şi pentru noi arbitrul un meci până când marcăm noi?!
De ce la cea mai mică infracţiune jucătorii noştri sunt taxaţi ferm de arbitri în vreme ce adversarilor li se permite orice?!
Cel mai trist este că această generaţie de fotbalişti, în frunte cu Florin Gardoş (Steaua Bucureşti) şi mai ales Sabin Sburlea (Rapid Bucureşti), a ratat o imensă ocazie de a se afirma căci la un turneu final U21 vin O GRĂMADĂ de scouteri de la toate echipele şi şansa ca ei să se maturizeze la cluburi importante din Europa era foarte mare, ceea ce, desigur, ar fi fost un real câştig şi pentru naţionala mare, naţională care, după cum am scris şi mai sus, se află într-o profundă criză de identitate şi se impune un schimb de generaţii.

Dar... până la urmă, ăsta-i fotbalul şi trebuie judecat ca atare şi mers înainte. Din fericire în fotbal există aproape întotdeauna "sezonul următor" şi ai aproape mereu ocazia să înveţi din greşeli. Păcat... unii nu vor mai avea ocazia.

Vă salut cu respect,
Lucian Vâlsan

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails