luni, 11 ianuarie 2010

Aglomerat, complicat, dificil şi sictir

Cam astea sunt caracteristicile timpului meu de când am revenit la Cluj şi stările de spirit ce mă încearcă în ultima vreme.
Colocviul de vineri a decurs (în mod absolut surprinzător) foarte bine.
Îmi cer scuze că nu am mai scris însă această săptămână, ce a început de 4 ore şi ceva la momentul scrierii acestui articol, se anunţă una mai mult decât aglomerată.
Cum este posibil să am 7 examene într-o singură săptămână şi asta doar la o singură facultate, căci dacă îl adaug şi pe cel de la cealaltă, se fac exact 8 examene într-o săptămână?! Pe de altă parte, există "facultăţi" gen... Studii Europene unde sunt 6 examene de toate.
Dincolo de programul cel puţin inuman impus la facultate, starea mea de spirit devine din ce în ce mai pesimistă de la o vreme încoace căci constat că simpla existenţă de zi cu zi (mâncare, apă, cafea, tutun) începe să se transforme doar într-un vis frumos în vreme ce Honorius Prigoană bagă 50000 de euro (şi suplimentează la nevoie) în campanie electorală.
Păi să nu pui mâna pe topor şi să te urci în trenul de Bucureşti?
Nu mai poţi mânca decent în propria ţară dar "societatea civilă" comemorează eroi ai lovitorilor de stat (pardon, revoluţii anti-comuniste) sau salută victoria dreptei.
Toată lumea îi plânge acum pe fosilele de profesori de pe la catedre dar nimeni nu spune că progeniturile lor nu plătesc un leu la facultate şi, prin urmare, au mai multe şanse să trăiască decent ca studenţi faţă de noi, ăştia, muritorii de rând care n-am avut bulanul ca părinţii noştri să ajungă profesori cu diplomă la X şi 0.
Dar, există şi aspecte mai fericite, sâmbătă am văzut Negură Bunget în formulă nouă. Ce pot să zic... nu se observa diferenţe prea mari după schimbarea formulei ceea ce e bine, zic eu.
Şi totuşi, iată, miercuri vor concerta în Cluj trupele Marduk şi Vader. Da, dar nu toată lumea e băiat "dă baştan" prin urmare mulţi vor lipsi de la acest concert din cauza preţului ridicat al biletelor.
Cum se poate ca indivizi cu puf în cap să-şi poată permite să dea 300 de lei pe-un banal tricou şi asta cel puţin lunar iar indivizi cu măcar vagi urme de creier să nu poată să dea 60 de lei o dată la un an şi ceva pentru un concert bun?
Iar îmi doresc să fiu mai prost căci din ce în ce mai rar întâlnesc oameni inteligenţi şi care duc un trai decent.
De ceva vreme conexiunea la Internet din campus este mult sub execrabilă şi nori negri se întrevăd.
Ah da... era să uit. Băi deci e culmea.
După ce a murit un supraponderal, care era "cunoscut" pentru emisiunea de "divertisment" de la extrem de importantul post Prima TV (medie de audienţă 0,3% pe ultima lună), de asfixiere, acum toţi se vaccinează împotriva gripei de porc.
Să fim bineînţeleşi, actorul obscur de la Cronica Cârcotaşilor avea 150 de kilograme şi inima înfăşurată în grăsime. Ar fi murit oricum prin asfixiere. În fine... poate nu anul acesta dar la anul mai mult ca sigur. Da, dar dacă avea printre altele şi gripă porcină, mass-media a indus prostimii că... a murit de gripă porcină. De fapt, cam orice gripă sau pneumonie i-ar fi cauzat asta căci ar fi fost un catalizator.
Da, dar dacă e vorba de gripă de porc... de ce să nu se exploateze puţin fenomenul, nu?!?!
Urmează aşadar o săptămână al dracu de grea ce debutează cu două examene astăzi şi continuă dur până vineri seara.
Pe prima pagină în ziare tot Salam, Cartof, Tornadă, Vijelie, Minune, şi care paştele mă-sii or mai fi şi totuşi, undeva în colţ, mai multe ziare anunţă că rata abandonului şcolar s-a triplat în ultimii 5 ani.
Iată o altă realizare a guvernelor boc şi a dictaturii băsesciene.

Afară-i frig, în casă-i frig,
Deschid fereastra larg şi strig,
Îţi mulţumesc PD-L iubit,
Că m-ai călit.

Amin!

Un comentariu:

  1. In primul rand,mult succes la examene!

    Despre gripa porcina si moartea "artistului" nu pot spune ca m-a mirat.Daca nu ma insel,presa (atat scrisa cat si audiovizuala) nu este obligata sa prezinte numai adevarul si a publica articole despre moartea unei persoane cunoscute este o metoda foarte buna de a creste ratingul.

    In Barlad s-a instalat panica deja.Trei profesori de la Godreanu si-au facut vaccin si nu-stiu-cati medici de la spitalul de copii.Un vaccin nu iti poate face bine oricum,avand virusul in stare latenta pentru crearea anticorpilor.Majoritatea celor care fac vaccin sunt epuizati de la ser.Eu zic ca e mai bine daca iti lasi corpul in pace si sa nu-l strici cu medicamente si vaccine.

    RăspundețiȘtergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails