miercuri, 3 martie 2010

Cam gol...

Bine-am revenit pe-aici prin blogul de reflexie.
Povesteam eu în ultima zi a lunii februarie că voi încerca un mic tur prin Valea Prahovei, celebrul loc unde se adună ca muştele bucureştenii veniţi, chipurile, "la munte".
Din cauza preţurilor realmente nesimţite (mai mult decât imense!) practicate de hotelieri şi de cârciumari (or fi ele mai "fancy" dar tot cârciumi sunt), nu mai vine nici dracu' pe Valea Prahovei acum când încetul cu încetul câcăul de care vă vorbeam la realegerea lui "El lider majimo" începe să-şi facă simţită prezenţa.
Şi, pe lângă asta, indolenţa locală este aşijderea la ea acasă.
Poezele, după cred că vă puteţi da seama, sunt din oraşul Sinaia, pe vremuri perla Carpaţilor, astăzi o aşezare amestecată cu ruine, speculanţi de terenuri, magazine de haine "dă firmă" cu preţuri exorbitante, shawormerii şi artizanate kitsch (dar scumpe!) şi un sac de cârciumi cu preţul pentru o bere între 7 şi 15 lei pe bucată.
Şi, desigur, plin peste tot cu oferte de paşte.
Şi, după ce paştele va fi trecut, vom putea întreba oamenii banalitatea absolută: "ce-ai făcut de paşti?" şi vor răspunde mândri, aproape orgasmici: "am fost la munte!".
Ce înseamnă de fapt asta dacă e să mă iau după ofertele cărora le-am dat citire pe-acolo?! Înseamnă ajuns acolo, mâncat, dormit, apoi băgat în cârciumă (restaurant non-stop în noaptea de paşti), eventual trecut pe la unul din sediile Băncii (bisericii) Ortodoxe Române din teritoriu, mult alcool şi mahmureala de după. Mai apoi, urcat în maşină/tren/avion/căruţă/tricicletă etc. etc. şi mers înapoi la Bucureşti, Cluj, Timişoara, Galaţi... şi de pe unde-or mai veni turiştii.
Am zis că merg în centrul ţării ca să mă aerisesc dar mai mult m-am enervat.
Pe de o parte mă întristează că lucrurile stau aşa de prost în acea zonă dar pe de altă parte mă bucur teribil că se întâmplă aşa căci am fost pe-acolo şi când "lucrurile mergeau bine" şi vreau să vă spun că acolo valoarea banului era mult mai scăzută totul fiind extrem de scump căci "deh, e staţiune ce PeLicanul Mariei?!".
Timpul a fost destul de scurt şi nu am avut timp de prea multe poze dar măcar am văzut/revăzut unele locuri faine.
Ce vedem aici? Un afiş pe care scrie "daţi-i pişării o şansă"!
Am văzut în urmă cu ceva vreme un documentar despre cât de importantă este toaleta/WC-ul/căcătoarea pentru un restaurant/cârciumă din punct de vedere financiar şi despre potenţialul de marketing al budelor.
Ei bine... măcar afişul ăsta de deasupra pişoarului e bun de destindere dar, stau şi mă întreb: la buda pentru femei cum le stârneşti zâmbetul doamnelor?!
Nu o să dau numele restaurantului că doar nu primesc nimic la reclamă dar vă spun că e un restaurant tot din Sinaia.
Acestea fiind spuse, închei relatările despre această scurtă deplasare de câteva zile în centrul ţării şi sper să ne recitim curând.

P.S. În ultimele 9 zile am făcut 1003 kilometri cu trenul!

4 comentarii:

  1. IN ULTIMI 5 ANI, DOAR EXPERIENTE NEPLACUTE AM AVUT IN ZONA VALEA PRAHOVEI...REFUZ SA MA MAI DUC!

    RăspundețiȘtergere
  2. e frumoasa valea prahovei, dar noi batman, alegem bulgaria pentru vacanta&co. ...
    asa-i romanu'

    RăspundețiȘtergere
  3. pentru verde amar: Asta subliniez eu: Sunt preţuri mult prea mari la noi! Personal şi eu aş merge în Bulgaria căci chiar sunt mult prea mari în raport cu calitatea preţurile de pe la noi, în special în Valea Prahovei. Dacă vreum (şi eu presonal vreau) neapărat România, aş merge în zona Sucevei (Vatra Dornei) sau în Valea Jiului.
    pentru Dan Ciulea: Ce-ai păţit de-atâta ură-ţi zace intrinesc? :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Romania e frumoasa! pacat ca e locuita...( si nu ma opresc aici)... de oameni ignoranti!

    RăspundețiȘtergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails