duminică, 21 martie 2010

Să plătim mai mult şi din ce în ce mai mult!

Pe lângă triliardele de taxe prin care se vrea "scoaterea ţării din criză" şi triliardele de accize pe practic orice, mai nou şi sistemul de învăţământ de 10 clase începe să fie din ce în ce mai cenzitar.
Cu fiecare zi ce trece îmi dau seama cât de tare mă bucur că am terminat liceul.
Ultima găselniţă este din domeniul educaţiei.
Mai nou, părinţii vor munci în folosul comunităţii sau vor plăti în bani absenţele copiilor lor.
Să-mi mai spuneţi că-s tâmpit când spun că "prezervativele stau între mine şi sărăcia lucie".
Şi hai că dacă în unele cazuri fiţele şi "viaţa de noapte" fac ca elevii să nu ajungă la şcoală, de cele mai multe ori motivele nu sunt nici pe departe reavoinţa sau comportamentul neadecvat.
Ce ne facem cu miile de familii care abia pot trăi de azi pe mâine şi măcar o dată la două săptămâni, dacă nu o zi pe săptămână, dacă e mai dezvoltat, îşi reţin şi copilul la muncă pentru a fi siguri de pâinea pe a doua zi. În ritmul ăsta 40 de absenţe se adună imediat.
Măsura ar fi bună dacă noi am avea un nivel de trai să zicem... similar cu cel din Norvegia, Suedia, Finlanda sau Danemarca, acolo unde ca nativ în ţara respectivă doar reavoinţa şi lenea te opresc să mergi la şcoală.
Printre motivele care stau la baza absenteismului ar mai fi trebuit totuşi amintite şi valoarea scăzută a profesorilor.
Eu am lipsit enorm de la şcoală doar pentru că era mult prea slab profesorul.
Sunt mult prea puţini profesori care au ales această meserie simţindu-şi vocaţia. Acum toţi se fac profesori pentru bani, fie că sunt făcuţi pentru asta, fie nu.
E minunat să fii profesor (mai ales la şcoală generală - la liceu, e drept, e mai greoi) în ziua de azi. Locurile de muncă sunt mai sigure. An de an o mai pui şi de-o grevă că vrei leafă mai mare (fără să-ţi îmbunătăţeşti performanţa la locul de muncă în vreun fel ca să meriţi creşterea pe care o pretinzi). Munceşti doar 9 luni pe an. Ce să mai... minunat.
Salariile sunt deseori mici însă şi volumul de muncă e mic. Şi-n plus... mai o meditaţie la oraş, mai o găină la ţară. Te descurci.
Chiar că profesor aş vrea să fiu. Glumesc, desigur.
Şi nu-i destul că elevii sunt obligaţi să vadă astfel de specimene pe post de modele în viaţă dar mai trebuie să dea şi bani dacă refuză de câteva ori să le vadă moacele obosite.
Nu-i destul că şcolile arată ca adevărate închisori sau lagăre de concentrare şi copiii sunt obligaţi să meargă acolo, acum mai sunt şi amendaţi dacă nu se duc. Incredibil!
În ce ţară trăim? Desigur, în România unde drepturile omului şi drepturile copilului sunt mereu respectate. Sigur că da.
Acum la facultate e mult mai simplu. Dacă ştii la examen, de-aia nu mai poate profu' că nu-i frecventezi ora.
Dar nu dom'le, în şcoală nu ai voie să nu suporţi pur şi simplu un profesor... trebuie să te duci la toate orele ca să nu cumva, mai nou, să iei amendă. E incredibil.
Se zice în ştirea citată că banii "s-ar întoarce tot la elevi".
Eu sunt dispus să fac pariu că odată introdusă măsura... nici în doi ani de la instaurarea ei banii tot nu se vor fi întors la elevi. Pariu?
Mai mult decât atât, eu întreb cine plăteşte absenţele "aleşilor neamului" din Parlament?! Ah sau alea sunt "motivate" că doar sunt "oameni ocupaţi". În realitate: De ce-ar veni prin traficul greu din Bucureşti să doarmă la Parlament când poate dormi acasă?!
Când pleacă profesorii în mod nemotivat ei nu păţesc nimic iar când e vorba de sancţiuni noi, tot în cârca elevilor apar.
Adică nu-i destul că sporul natural al României este negativ de ani buni. Nu-i destul că se fuge în masă din ţara asta. Şi nu-i destul că au început să apară sinucideri din cauza notelor şi absenţelor. Nu. Nu-i destul. Haideţi să mai băgăm câteva măsuri totalitare că doar ce PeLicanul Mariei, fraierii plătesc!
Da, sunt de acord ca cei ce beneficiază de "Bani de Liceu" sau alte programe derulate de stat să aibă probleme dacă au nu-ştiu-câte absenţe. E normal, ăia sunt "plătiţi" să vină la şcoală, practic.
Dar de-aici şi până la a lua bani tuturor, e o tâmpenie absolută. Nici măcar pe vremea lui mult-prea-devreme-împuşcatul nu se întâmpla aşa ceva.
Sunt 30-30 şi ceva de săptămâni într-un an şcolar. Există minimum două obiecte inutile în şcoală: Educaţie Fizică şi Religie. Mai adăugăm un desen şi o muzică (obiecte utile dar în 95% din cazuri predate de-amboulea sau deloc) şi iaca sunt minim 2 sau chiar 4 ore pe săptămână în care nu ai vrea să te duci la şcoală. 4x30 = 120 de absenţe. Să spunem că la 10-15 nu-ţi pune, te duci la vreo 20 ... şi tot rămân absenţe (peste 40) pe care nu ai cum să le motivezi dar, pe de altă parte, nici "cultura ta generală" nu are de suferit prin faptul că n-ai făcut tumbe într-o sală veche cu echipament din anii '80 şi ai preferat să alergi prin parc şi că nu ai văzut un popă care se bagă în priză ca la liturghie şi contrazice toţi elevii cu acelaşi implacabil argument: "dumnezeu a zis că nu-i bine aşa, voi sunteţi mici în faţa lui, supuneţi-vă şi nu mai comentaţi!".
Şi-n plus, sistemul stupid de admitere în facultăţi chiar le-a dat autoritate unora dintre profesorii frustraţi de liceu care acum se cred dumnezeu şi Allah pe Pământ. Acum să-i aibă la mână pe elevi şi cu absenţele. Pfoai! O să fie crunt!
Sincere condoleanţe prietenilor care încă sunt în licee şi odihniţi-vă în pace în lagărele de concentrare, pardon, şcolile generale, stimaţi tineri năpăstuiţi să aveţi între 11 şi 15 ani în această cruntă perioadă pentru dezvoltarea voastră psihică.
Şi se miră societatea actuală de ce oameni ies? O fi mă şi vina lor şi a părinţilor. Este, nu zic nu. Dar în momentul în care îi ţii efectiv SUB TEROARE la şcoală, nu e oare firesc să se poarte animalic la ieşirea pe uşile închisorii, pardon, şcolii?

5 comentarii:

  1. Traiasca scutirile de la cabinetul scolii/medicul de familie/ala care le vinde pe 5 lei necompletate !

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, aşa o fi KillerPixie dar, curând nu o să mai meargă asta dacă măsurile din articolul de mai sus chiar vor fi puse în aplicare.

    RăspundețiȘtergere
  3. de 20 de ani, susnumitii, nu au facut altceva, decat sa duca tara de rapa... toate reformele, au fost facute pe termen scurt si/sau foarte scurt... nu a fost gandit nici o reforma pe termen mediu/si sau lung... stai linistit, ca peste 3-4 ani se va schimba tot ce inseamna sistemul de educatie.

    RăspundețiȘtergere
  4. "E minunat să fii profesor (mai ales la şcoală generală - la liceu, e drept, e mai greoi) în ziua de azi. Locurile de muncă sunt mai sigure. An de an o mai pui şi de-o grevă că vrei leafă mai mare (fără să-ţi îmbunătăţeşti performanţa la locul de muncă în vreun fel ca să meriţi creşterea pe care o pretinzi). Munceşti doar 9 luni pe an. Ce să mai... minunat."
    Hai, ca vorbesti aiurea... Serios... Unde vezi tu siguranta locului de munca? Unde vezi tu volum redus de munca? Acum pe bune: daca nu ai fi atat de subiectiv si rau intentionat n-as mai spune nimic... Dar e o doza rea vointa care poate fi combatuta foarte usor cu argumente.
    Si zi asa, nu e de ajuns ca sistemul isi va bate joc de mine cand voi fi profesor de desen. Va veni si elevul Vâlsan jr. Sa imi spuna ca ora mea e inutila si ca a zis tac-su ca ma cam fute in gat cu educatia mea vizuala cu tot. De ce ar mai veni la oara mea sa deprinda cateva notiuni despre ce inseamna arta (una din caracteristicile unice ale speciei umane.
    Sa-mi bag picioarele, camarade! Ma las de tot de ideea de a fi profesor. Sau poate nu. Ca numai prin vocatia pe care o simt am sentimentul ca voi putea ajuta cat mai multi pusti debusolati sa nu o ia razna pe campii sau sa cada in ghearele indoctrinarii de orice fel...
    Nu e vorba musai ca imi apar "breasla", ca am avut si eu profesori de rahat (ooo, atat de multi!!!) si atat de putin mentori adevarati, dar mereu le-am tinut partea, chiar si cand eram elev, pentru ca anumite realitati sunt evidente. Stiu ca eu insumi voi avea o mare problema cu mancatoria din cancelarie, stiu ca se vor uita urat pentru ca nu voi zambi frumos, stiu ca ma vor barfi pentru metodele mele didactice "controversate". Prostia e enorma peste tot dar trebuie trait cu ea...
    Da' las' asa... Da-i inainte...

    RăspundețiȘtergere
  5. "Când pleacă profesorii în mod nemotivat ei nu păţesc nimic iar când e vorba de sancţiuni noi, tot în cârca elevilor apar."... Nu-i asa. Sunt si profesori nesimtiti si care au pile la director, si lipsesc nemotivat; dar astea sunt exceptii. In rest, vezi ce spune geronimo, ca are dreptate!

    RăspundețiȘtergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails