miercuri, 14 aprilie 2010

În mijlocul nicăierului (II)

Continui astăzi relatările din vacanţa de Paşte, vacanţă pe care, după cum v-am mai spus, am petrecut-o într-un veritabil mijloc de nicăieri, oraşul Buhuşi.
De îndată ce am ajuns în Buhuşi, ne-am cumpărat câte ceva de-ale gurii şi apoi somn de voie până a doua zi căci nu de alta dar aveam deja vreo 30 şi ceva de ore de nesomn din care vreo 14 de când eram pe drum.
La un moment dat, ne-am gândit să ne plimbăm nocturn (şi deloc romantic!) prin minunatul Buhuşi. Problema e că deşi pe Wikipedia scrie acolo 39,85 km², vă spun sincer că în 54 de minute eram înapoi în apartament. Motivul? Se terminase oraşul!
Şi totuşi, aşa mic cum e, Buhuşiul e minunat. Aşa ceva nu cred că poţi vedea în altă parte.
Nu voi putea documenta cu poze toate cele ce vă voi spune însă puteţi merge la suprafaţa locului că nu e scump şi să vă convingeţi cu ochii dumneavoastră.
Aceasta este statuia din centrul minusculului oraş, statuie care se află, după cum se observă, în singurul sens giratoriu din oraş. Poza nu-mi aparţine ci este luată de aici.
Un fost coleg şi bun prieten glumea spunând că e admirabil că în acest colţ de nicăieri chiar există un sens giratoriu.
Oricum, este ca să fie căci în principiu poţi traversa prin mijlocul său fără să se supere nimeni, acest oraş fiind, ca s-o citez pe prietena mea: "cred că singurul oraş din Moldova unde se merge şi se desfăşoară lucrurile cu viteză de Ardeal".
Un oraş pe cât de sărac, pe atât de calm.
"Paulică", aşa cum îi zic localnicii soldatului necunoscut din această statuie, este singurul monument din oraş, recent dotat şi cu tunurile de lângă.
Iată şi blocul cu 7 etaje de care buhuşenii par să fie foarte mândri.
Poza am luat-o de aici căci nu am considerat relevant să pozez un banal bloc iar abia apoi am aflat pe pielea mea că este singurul bloc din tot oraşul care are mai mult de 4 etaje şi are aspect de bloc urban şi nu de cămin de nefamilişti aşa cum arată câteva blocuri din zona Spitalului Orăşenesc, aflat la 3 minute de mers pe jos de centru.
De fapt, cam orice obiectiv este la maxim 15 minute de mers pe jos faţă de orice obiectiv.
Mai puţin gara care-i la cam 25 de minute de mers pe jos, gară care oricum e cam inutilă din moment ce atunci când ai nevoie de ea este închisă.
Da, aţi citit bine! La gară la Buhuşi se închide în funcţie de un program scris cu mâna de "doamna" (casieriţă) care dacă are cumetrie, e pe stop, are indigestie sau îi e lene, pleacă şi modifică programul gării în funcţie de asta.
Şi, colac peste pupăză, după ce că e program la gară, nici ăla nu e respectat.
Am vrut să mergem la Piatra Neamţ (şi-am mers până la urmă dar nu cu trenul) şi aveam tren la ora 9:40.
Ştiind că la acea oră e închisă gara, fapt ce în Buhuşi e normalitate, ne-am spus că mai bine facem o plimbare nocturnă şi ne luăm bilet în avans cu o seară înainte ca să nu fim nevoiţi să venim de la 8:30 în gară ca să ne putem lua bilet şi să păzim gara până la 9:40.
Am ajuns în gară la 21:45.
Surpriză: ÎNCHIS!
Încep să strig "aloooo" de-mi auzeam ecoul.
O linişte de mormânt!
Până la urmă iese un nenea chior de somn (ăla cică era paznicul) care mă mai şi ia la rost că "la ora asta bilete?". "A închis că e târziu, numai până la 10 e program.". Încerc să-i explic omului că e până la 22:30 după cum scrie acolo şi, chiar şi aşa, e 21:50 deci mai sunt 10 minute chiar şi până la închiderea spusă de dânsul.
Paznicul chior de somn îmi replică sec: "Ei... o fi plecat şi doamna. O să deschidă la 3:30, puteţi veni atunci".
În zadar încerc să-i spun că în principiu nu pot să-mi iau bilet oricât de bineintenţionat aş fi că el o ţinea pe a lui şi pace.
Acum, că unele case de bilete mai au program, pot să fac un efort să înţeleg. Problema e că se închide gara cu totul, nu numai casa de bilete căci casa de bilete este cumva în sala de aşteptare.
Pe uliţa principală a comunei Buhuşi, pardon, scuzaţi exprimarea, pe artera principală a oraşului Buhuşi, Bulevardul Republicii, pe lângă bănci de lemn nevopsite şi neîngrijite de ani buni, se mai află acest izvor denumit simplist "fata cu ulciorul" de către localnici.
Îmi pare rău că nu am făcut o poză şi din lateral căci măcar aşa ar fi stârnit ceva amuzament în rândurile acestea despre un oraş mai trist decât tristeţea însăşi.
Cred că şi tristeţea este prea tristă ca să stea în Buhuşi.
Şi totuşi, pe cât de mic este oraşul, pe atât de mari sunt fiţele.
Oraşul e mic şi sărac dar am văzut mai multe maşini străine aproape noi decât am văzut în Cluj. Desigur că "maşinaţii" melteni cocalari făceau "faleza" pe bulevardul Republicii mergând cu viteza patrulei de poliţie în căutare de "maşiniste" dispuse să "stea o tură" că doar "ăla are maşină faină".
La cât e de mare Buhuşiul, clopotele de la cele câteva biserici m-au înnebunit bătând la toate orele posibile şi imposibile căci oricât de departe ar fi fost de mine biserica, tot se auzeau tare clopotele căci e aşa de linişte în Buhuşi de rişti să-ţi audă şi alţii gândurile. E normal pentru că până şi zarvei însăşi îi este oarecum să existe în Buhuşi.
Din diferite motive am trecut destul de des prin preajma Spitalului Orăşenesc aflat la 50 de metri de singurul liceu, Colegiul Tehnic "Ion Borcea" (care s-a născut în Racova, la 4 km de Buhuşi). Spre ruşinea mea, deşi am fost în satul Racova (care e mai sărac chiar şi decât Buhuşiul) nu am vizitat casa memorială "Ion Borcea". Şi totuşi nu mă întorc acolo ca să fac asta.
Într-o seară treceam pe lângă Spitalul Orăşenesc. Era cam ora 22:00. Era deja linişte în oraş că "era târziu". (A se menţiona că un singur magazin ţine "până târziu deschis", adică până la ora 23:00 şi este adeseori numit "non-stop" pentru programul până la ore înaintate.) Şi, cum treceam eu, văd că într-un corp al spitalului fâlfâia lumina cu drag şi spor. Mă uit puţin mai deasupra şi văd firma semi-luminoasă (că fâlfâia şi aia) pe care scria "Ambulatoriul de specialitate". Uşile închise, ferecate bine iar lumina înăuntru fâlfâia.
Fascinant! Sunt lămurit repede de prietena mea care-mi spune că nu li se face prea des rău multora şi mai ales noaptea şi că oricum rolul spitalului din Buhuşi este să-ţi spună că ai hernie de disc şi să te trimită la Bacău.
Două seri mai târziu trec iarăşi pe-acolo şi de această dată lumina era complet stinsă. Cineva s-a gândit să curme suferinţa becului ce se chinuia să menţină măcar aparenţele că la spital este totuşi deschis, măcar la Ambulatoriu, ambulatoriu care are în "parc" o ambulanţă semi-decentă şi o Dacie Break. N-o fi având 18000 de locuitori dar 10000 tot are oraşul ăla. Cum faci faţă numai cu două ambulanţe? Ei... în fine. Şi eu ce întrebări pun!
Nu aveam aparatul la mine dar într-o altă zi, după amiaza, pe cum urcam pe Bulevardul Republicii dinspre gară (cred că abia veniserăm de la Piatra Neamţ), am văzut şi maşina de pompieri. O maşină de intervenţii din anii '50 cu şasiul strâmb, dar atât de strâmb că mergea practic în zig-zag pe marele bulevard buhuşean.
Bonus, am putut urmări şi lipsa acută de stres din oraş. Venea maşina de pompieri cu semnalele acustice şi luminoase pornite şi prietena mea dintr-un colţ "cred că au ceva exerciţiu căci în Buhuşi nu arde nimic că până şi focului îi este lene să ardă" iar în mijlocul străzii un nene povestea ceva intens cu un alt nene aflat pe trotuar. Apoi nenea s-a hotărât să termine de traversat strada, apoi s-a mai oprit puţin căci mai avea ceva de lămurit, toate astea în vreme ce maşina de pompieri cobora în zig-zag răcnind "nino-nino" şi având becurile de deasupra capotei toate aprinse.
Şi totuşi, nimic nu se compară cu un capac de ghenă de gunoi pus pe post de streaşină la intrarea în casa scării!
Nici izolaţiile de bloc de culoare roz amestecat cu verde, galben şi mov plus găurile pe la mijlocul blocului de câte un apartament nelocuit sau locuit de oameni săraci care nu au avut bani să pună pentru izolaţie termică.
Şi modelul ăla de izolare e de porc ca şi Primăria care le-a dat autorizaţie de construcţie pe zecime de treime de măsură.
Şi totuşi, nimic nu se compară cu capacul de container pentru resturi menajere, fixat cu atenţie şi îndemânare pe post de streaşină la intrare în casa scării de bloc.
E frumos tare Buhuşiul, în special când nu stai acolo.
Cu impresii generale, concluzii dar şi relatări şi poze din Piatra Neamţ revin în articolul viitor.

6 comentarii:

  1. taranule...te-ai vazut ziarist si tu...mars la gaura din fundul curtii!

    RăspundețiȘtergere
  2. Anonimul lu' peşte prăjit, fi drăguţ şi dezvăluie-ţi identitatea, explică în clar ce anume vrei să critici din articolul de faţă şi, mai presus de orice, încearcă să foloseşti un limbaj demn de băgat în seamă.
    Să înjurăm ştim cu toţii!
    Ah şi încă ceva: Oi fi eu multe dar ziarist cu drepturi şi obligaţii depline nu sunt. Eu îmi expun părerea a ceea ce am văzut într-un oraş minuscul.
    Toată lumea are dreptul la liberă exprimare dar asta pare-se că matale înţelegi prea puţin.

    RăspundețiȘtergere
  3. Catre necivilizatul Anonim,
    Poate ai uitat ca esti pe blog-ul celui care a scris articolul si el poate sa se exprime cum vrea, ca doar e tarina lui aci pe blogul lui.
    Asa ca .. pana sa se mai ciopleasca si romanul mai e. Pana una alta se vede ca e buna zicala" Cine zice ala este"- la treaba cu "taranul".
    Parerea mea!
    Z.

    RăspundețiȘtergere
  4. Intradevar orasul nu este mare si nici foarte modern si innoit... Dar este urasul in care multi s-au obisnuit,si este "casa" noastra.Nu ai dreptul sa spui asa ceva pentru ca daca ai locui aici ai sti ca nu-i chiar asa cum spui tu. Oricum este mult mai bun decat multe alte orase sau comune.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ba da, am dreptul să spun că un oraş este oribil atunci când îl văd. Şi, după cum vezi, o spun.
      Şi asta pentru că, spre nemulţumirea unora, nu e nimeni în măsură să-mi spună mie ce am voie să spun şi ce nu pe tarlaua mea.
      "Oricum este mult mai bun decat multe alte orase sau comune." - Tipic mentalitate de învins apriori în cursa pentru dezvoltare.

      Stai jos, 4!

      Ștergere
  5. M-am nascut si am copilarit in Buhusi. Am urat efectiv acest oras, pana am plecat la facultate si am scapat din acel hellhole. Intre timp si parintii s-au mutat de acolo si am scapat de tot de el. Chiar si dupa 5 ani de la ultima vizita, ura a ramas proaspata. Orasul ca orasul, dar mentalitatea oamenilor de acolo e ceva .. de groaza..

    RăspundețiȘtergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails