marți, 20 aprilie 2010

Mai frumos de sus decât de jos

Am rămas dator cu relatări din Vacanţa de Paşte.
Cum vă spuneam, am vrut neapărat să mergem la Piatra Neamţ şi cum gara era închisă, am zis că vom lua bilete de la "naş" în tren căci altă soluţie nu părea să se întrevadă.
Trenul era la ora 9:40 şi, prin urmare ar fi trebuit să ne trezim cam pe la 8. Nu s-a putut şi abia pe la 9:15 ne-am trezit. Iniţial am vrut să nu mai mergem deloc dar apoi am revenit asupra deciziei şi am decis că mergem cu maxi-taxi care era totuşi mai scump de două ori şi jumătate decât trenul şi făcea şi mai mult. Dar... nu mai era alt tren şi nu aveam de ales.
Am ales fascinantul autobuz "Buhuşi-Piatra Neamţ" care, după cum se poate observa, era dotat şi cu găuri în pardoseală, probabil pentru a putea vedea mai bine drumul proaspăt reparat dar şi pentru a resimţi mai bine mireasma balegii de Podoleni, comuna măricică prin care autobuzul face un mic ocol.
Cu găuri în pardoseală dar, slavă cerului, fără acompaniament manelistic, am pornit către Piatra Neamţ în jurul orei 11:00.
În drum spre Piatra Neamţ nu vezi decât case extrem de sărace amestecate cu "viloase" de neam prost făcute de cei care nu gândesc înainte de a-şi construi o casă.
Odată ajunşi în Piatra am dat fuguţa la gară pentru a ne interesa de tren de întors.
Nu ştiam cât vom sta acolo, dacă vom avea ce face şi dacă nu cumva vremea va deveni neprietenoasă.
Piatra Neamţ e amplasat oarecum similar cu Miercurea Ciucul (a Csikszereda, pentru minorităţi) şi vremea poate fi extrem de înşelătoare.
Era cald de se putea sta în tricou, chiar mai cald decât la Buhuşi.
Prin urmare, în drum spre gară, am admirat puţinele chestii care se pot vedea de jos în oraşul Piatra Neamţ şi, cel mai important, am apreciat străzile cu trotuare late şi destul de curate.
Nea "Pinalti" chiar a făcut o treabă bună în sensul ăsta.
După ce ne-am lămurit la gară, am dat fuguţa la telegondolă căci, ne gândeam noi (şi ne-am gândit bine) că de sus s-ar putea să se vadă mai bine decât de jos.
O imagine face cât 1000 de cuvinte aşa că, să le lăsăm să vorbească de la sine:

Se pare că, într-adevăr, arată mai bine de sus.
Ultima poză, cea care este făcută cel mai de sus, este capătul de telegondolă de unde se întinde o pădure care arăta cam trist.
Se pare însă că se doreşte prelungirea traseului telegondolei, ceea ce n-ar fi chiar o idee rea.
N-am izbutit, din păcate, să dau de Sandra, o nemţeancă pe care o ştiu de acum vreo 3 ani. Ea mi-ar fi spus mai multe despre oraş.
Prin urmare, am apelat la un coleg de facultate să-mi spună unde pot găsi un loc(preferabil bar) relativ retras, cu specific rock/metal şi cu preţuri decente. Şi mi-a explicat...
Am mers nu foarte mult dar ni s-a părut mult din cauza oboselii (de la ce oare atâta oboseală?).
Şi, când am ajuns exact unde ne fusese indicat, nu reuşeam să localizăm barul intitulat Draconix. Şi aflăm de la un nene foarte de treabă de la o spălătorie auto că barul este undeva printr-un gang (asta fiind cea mai mică problemă) dar că barul este de obicei închis ziua şi, în plus, nici seara nu va fi deschis căci recent patronul s-a sinucis în urma unei emisiuni de "Din Dragoste" (bre!) cu Mircea Gardu', pardon, Radu.
Minunat!
E 15:30 şi avem tren la 17:24 sau abia la 20:31 iar cu maxi-taxi înapoi deja era prea scump.
Ne-am proptit într-un alt gang şi am servit o bere boschetărească pe o căldură surprinzător de copleşitoare şi apoi am pornit încet către gară.
Uşor deranjaţi de faptul c-am mers destul şi cam degeaba dar pe de altă parte mânaţi de vremea frumoasă şi de voia bună ce domnea plus cu bateriile proaspăt reîncărcate (o bere la timpul ei face minuni!), am ajuns parcă mai repede înapoi la gară.
În timp ce aşteptam trenul (mai avea vreo 15 minute până la plecare) am aflat şi de ce peste zi fusese aşa de cald: Urma să vină o ploaie.
Ne-a picurat puţin dar am ajuns în stare nemurată înapoi la Buhuşi care, surprinzător, avea gara deschisă.
Trenul a făcut mult mai puţin decât autobuzul (jumătate din timp) iar biletul a costat pentru amândoi mai puţin decât pentru unul la maxi-taxi.
Ajunşi înapoi la Buhuşi, în afară de maşina de pompieri cu şasiul strâmb (despre care am povestit în partea a II-a), am avut ocazia să văd şi "şmecherii oraşului" care mergeau cu 10km/h pe uliţa principală făcând "faleza" şi încercând, cel mai probabil, să agaţe şi ei ceva pentru seara respectivă.
Acum, ce să zic, fiecare îşi rezolvă problema cum ştie şi cum poate mai bine.
Pe 11 aprilie am pornit din nou la drum cu destinaţia Cluj Napoca întrucât devenea mult prea monoton Buhuşiul şi, în plus, începea facultatea. Nu că neapărat aveam să mă şi duc pe la ore dar, măcar intenţia.
Desigur, am schimbat în Paşcani, într-o gară super-aglomerată şi ne-am urcat în eternul tren accelerat Iaşi-Timişoara Nord, tren în care cred că am stat mai mult decât am stat în pat în ultimele 18 luni.
Nu m-am putut abţine să nu imortalizez această erupţie a frustrării emanate din studenţii care merg ca sardelele în minunatul tren accelerat.
Vina că merg ca sardelele aparţine însă, în cea mai mare parte, studentelor.
Deci alea până nu-şi iau casa după ele, nu se simt bine.
Şi în personalul Adjud - Paşcani, cu care am mers de la Bacău era plin ochi de bagaje, 95% din ele fiind bagaje de peste 50 de kg ale unor fete care doar cu tot cu cărămizi ajungeau la 50 kg.
Nu m-am putut abţine şi le-am întrebat ce mama naibii cară acolo. Răspuns: "haine". Pentru tot căminul, sau cum?!
Eu când m-am mutat cu totul la Cluj am avut două genţi de voiaj pe care eram în stare să le car singur; genţi în care aveam tot mai puţin calculatorul care a fost mult mai profitabil să-mi fie trimis prin curierat rapid.
Două genţi şi ăla era tot bagajul meu. Astea când s-au mutat au mers cu maşina (o colegă de la rusă chiar în două ture) şi parcă tot nu au tot ce le trebuie. Cred şi eu când ai 161 de perechi de pantofi...
Şi la urma urmei nu mă interesează pe mine cât îşi cară ele atâta vreme cât nu mă afectează. Dar mă afectează căci nu pot sta eu comod în tren pentru că sunt genţi care mai de care mai imense şi, colac peste pupăză, după ce că se bagă în sufletul tău cu 200 de kg de bagaje uriaşe, mai au şi tupeul nesimţit, atunci când sunt aproape de destinaţie, să-ţi ceară ajutor să le dea jos din tren. Dar de ce?
Când ţi le-ai luat nu te-ai gândit că nu eşti în stare să le cari?
Şi când le refuzi spunând că ţii mai mult la rinichii tăi decât la ovarele ei, se supără şi spune că eşti porc. Tupeu nesimţit şi pe fătucile astea. Şi apoi se miră de ce-şi bat bărbaţii joc de ele.
Bine le fac!

Nu am avut o vacanţă luxoasă şi nu mi-am permis prea multe. Cu toate acestea, a fost prima vacanţă din ultimii 4 ani când chiar m-am simţit în vacanţă. Am făcut ce am vrut, am dormit când am vrut, am mâncat ce am vrut şi când am vrut şi, cel mai important pentru mine, au sunat telefoanele doar când le-am dat eu voie să sune. Am avut cu adevărat vacanţă şi chiar pot spune că mi-am reîncărcat bateriile.

Vă salut cu respect şi să ne citim în continuare.
Lucian Vâlsan.

P.S: Pozele din acest articol nu sunt pentru uz multiplu. Întrebaţi în caz de folosire.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails