miercuri, 21 iulie 2010

Despre Arad

Am revenit în sfârşit după lupte seculare care-au durat cam o săptămână de când am zis că revin şi până când chiar am făcut-o.
Ce bine era când eram în liceu c-aveam timp şi de două articole pe zi. Acum... mai complicat; dar să nu divaghez încă din primele rândului că deja ar fi extrem de trist.
După cum spuneam, între 6 şi 13 iulie am fost în Arad, mai precis între 7 şi 12 căci zilele de 6 şi 13 iulie au fost zile în care am mers cu trenul. 17 ore la dus, 19 la întors (mama lui de accelerat care întârzie).
Asociaţia care a găzduit manifestaţia (căreaia am să-i dedic un articol cu "dulcegării" în viitor) ne-a cazat la "Hotelul" Moara cu Noroc, o chestie care teoretic era "hotel de o stea", practic nici de un colţ de stea însă la un preţ de cazare uriaş. Deh... doar nu plăteau ei ci plătea Comisia Europeană.
Condiţiile din hotel erau similare căminului XVI din Haşdeu - Cluj Napoca iar preţul de 18 ori mai mare decât acolo.
Pe de altă parte, lăsând puţin la o parte ONG-ul pe care cu greu mă abţin să nu-l critic şi-aici, Aradul este un oraş inferior ca frumuseţe Clujului dar totuşi un oraş cu un farmec al său şi net superior Galaţiului, Bacăului, Bistriţei sau altor oraşe pe unde am mai fost eu în ultima vreme şi vai ce nu m-aş mai duce prea curând din nou pe-acolo.
În prima fotografie(făcută în drumul de la hotel până la locul unde s-a ţinut training-ul - vizavi de rectoratul Universităţii "Goldiş") se poate vedea în stânga o faţă a Teatrului "Ioan Slavici" o clădire imensă şi foarte frumoasă din punctul meu de vedere. Tot înainte este o altă clădire imensă care este o casă de rugăciuni pentru neoprotestanţii maghiari dacă e să judec după inscripţia "Az én házam imádsag" (casa mea de rugăciuni) ce tronează deasupra imensei intrari.
Clădirea poate fi admirată în toată splendoarea ei în a doua fotografie.
E frumoasă zona de-acolo dar e foarte greu de încadrat în poză clădirile imense aşa că îmi cer scuze pentru maşinile din cadru din poza a treia unde se poate vedea faţa principală a Teatrului din Arad.
Deşi e destul de întins, în prezent Aradul e plin de şantiere astfel că o mare parte din oraş este inaccesibilă sau dacă te încumeţi să te duci, ca bonus la poze şi la arhitectură frumoasă, iei în nas mult praf de moloz astfel că am evitat asta.
Dacă te încumeţi să cauţi pe Internet locuri ce merită văzute din Arad, vei găsi printre o tonă de biserici (pentru care nu m-am sinchisit să pierd timpul) aşa numita "Casă cu Lacăt" din Piaţa Plevnei.
Piaţa Plevnei de fapt este un scuar minuscul, mai mic decât "Platoul" din Bârlad sau distanţa dintre două blocuri în cartierul Militari din Bucureşti. Piaţa Pleveni este un pătrăţel, un loc între două clădiri vechi, un pătrăţel cu latura cam de lăţimea străzii Crişan care duce în Gruia din Cluj Napoca.
În "colţul", dacă e să spunem aşa al Pieţei Plevnei se află această Casă cu Lacăt pe care era cât pe-aci s-o ratez.
După cum se poate vedea şi-n poză, este o casă care are o imitaţie de lacăt la colţul dinspre strada pe care circulă tramvaiul 1.
Ca de altfel şi-n alte oraşe ale ţării (cum ar fi Brăila sau Galaţi), şi în Arad este aceiaşi problemă şi anume că nu s-a investit un leu în ultimii 20 de ani în renovarea acestor clădiri vechi, veritabile monumente arhitectonice unele dintre ele dar de pe care acum tencuiala stă să cadă sau chiar cade pe alocuri punând în pericol totodată şi viaţa trecătorilor.
Dar, dacă n-a murit nimeni pân' acum, nu are sens să se-apuce nimeni de treabă. Şi când va muri cineva, vor pune inscripţii cu "Atenţie! Cade tencuială!" cum au făcut la Bârlad după ce au căzut două balcoane de bloc într-o săptămână.
Rămâneam fără baterie aşa că nu am putut apela la funcţiile de luminare a pozei dar, totuşi se cunoaşte.
În această fotografie este unul dintre cele 3 poduri peste Mureş, poduri pietonale, din care Primăria Aradului scoate bani frumoşi căci ca să treci acest pod costă 2.50 lei de persoană pentru a ajunge la "Ştrand", care de fapt e o zonă întreagă de agrement în care este, într-adevăr, şi un ştrand dar sunt şi multe baruri (de altfel la unul din ele am văzut şi finala Cupei Mondiale) printre care şi un bar destul de mare dedicat rockerilor.
În afară de Bucureşti, până la "Nerv" din Arad, nu am mai văzut bar de rockeri aşa de mare ca întindere în alte oraşe prin care am mai fost.
Clujul are multe de acest gen dar niciunul nu e mare ca întindere. Poate "Taverna" din Iaşi (îmi scapă numele actual al barului) rivalizează puţin, deşi "Nerv" are şi etaj aşa că eu personal nu ştiu să existe în alt oraş (exceptând Bucureştiul) care să aibă un bar dedicat rockerilor aşa de mare.
Şi, în plus, preţurile sunt foarte decente în comparaţie cu restul barurilor din zona de agrement Ştrand, ceea ce atrage şi clienţi care nu-s neapărat fani ai rockului sau ai metalului.
În aceste ultime două poze se poate admira Primăria (sau o încercare de poză cu aceasta) şi un monument dedicat eroilor Patriei, monument în spatele căruia se află un părculeţ odinioară frumos dar care în ultima vreme nu a mai fost îngrijit şi dă ca aparţinând unui oraş părăsit.
Constant cât am stat acolo, am comparat Aradul cu Suceava căci, deşi la distanţă mare unul de celălalt, cele două oraşe seamănă în unele privinţe.
Deşi este mai curat decât Suceava, oamenii de-acolo nu ţin aşa de mult cont de istoria locului aşa cum o fac sucevenii şi, deşi are mai multe clădiri vechi şi mai mari, oamenii de-acolo nu au avut grijă de ele aşa cum sucevenii au avut grijă de puţinele clădiri vechi rămase în picioare după atâtea secole de războaie.
Cert e că omul sfinţeşte locul căci zău că aşa de multe maşini cu "DJ", "TM" sau "AR" din care să duduie basul sau, mai rău, manele la greu, cred că doar în însăşi Craiova mai poţi vedea.
Cât priveşte scopul principal pentru care m-am dus acolo, am învăţat sau mai precis mi s-a reiterat faptul că nu există toleranţă, că cel mai "bine" e să nu spui ceea ce gândeşti, că nu contează ce-ai în cap ci contează pe cine şi cum pupi în dos şi, cel mai important, am plecat şi mai îngrijorat decât eram înainte în ceea ce priveşte viitorul sumbru care se întrevede pentru ţărişoara asta blestemată care nu învaţă deloc din propria istorie deşi şi-o cunoaşte foarte bine.
Pe de altă parte, am legat o prietenie, sper eu trainică şi serioasă cu un arădean participant şi el la aceiaşi mascaradă pentru care însă eu am bătut 1900 de km.
Am fost plăcut surprins când am constatat că mai exista un om care gândea ca mine acolo.
Sincer nu mă aşteptam însă faţă de gradul de incultură şi superficialitate pe care-l prevedeam eu şi ce-am găsit acolo, e distanţă ca de la Arad la Bârlad. Mult mai rău decât m-aşteptam eu.
Când o să fiu în dispoziţia necesară, voi relata cu lux de amănunte despre acest training care a fost mai degrabă o mascaradă, organizată foarte prost şi, ca să fie tacâmul complet cu tematici profund îndoctrinatoare întru corectitudinea politică pe care, după cum se poate citi în arhiva acestui blog, o detest din rărunchi.

Până la o următoare citire, vă salut cu respect.

4 comentarii:

  1. Salut! Am aşteptat postarea asta, dar nu la fel de mult pe cum o aştept pe cea plină de critici la adresa organizaţiei ce va urma. Sunt curios pentru că gândirea ta e mult diferită şi critică faţă de gândirea altora. Păcat, mi se pare, e că nu am avut suficient timp să schimbăm mai multe vorbe şi nu în vânt. Repet, aştept ceea ce va urma din partea ta! Respect.

    Packo

    RăspundețiȘtergere
  2. Noi avem in Bucuresti Calea Plevnei, care este renumita pentru curve.

    RăspundețiȘtergere
  3. "Tot înainte este o altă clădire imensă care este o casă de rugăciuni pentru neoprotestanţii maghiari "
    E catedrala catolica aia.

    RăspundețiȘtergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails