marți, 27 iulie 2010

Mediul ONG arădean - Ofensiva tinerilor partea I

După cum am amintit în treacăt în articolele anterioare, recent am avut primul (şi sunt convins că şi ultimul) contact cu mediul ONG din judeţul Arad, în speţă cu Asociaţia "Ofensiva tinerilor" din Municipiul reşedinţă de judeţ Arad.
Aş putea să trec direct la subiect căci am destule de spus cel puţin în ceea ce priveşte ultimul lor proiect (care este încă în desfăşurare) dar s-ar putea să nu se înţeleagă mare lucru aşa că ar cam trebui să încep cu începutul.

Istoric

Undeva în luna aprilie prin newsletter-ul de la Direcţia Judeţeană pentru Tineret Vaslui, primesc un mail de tip "forward" provenind de la un ONG din Arad care organizează un stagiu de voluntariat de o lună în Budapesta, Ungaria, toate cheltuielile fiind suportate de organizator cu puternic sprijin de la Duma Socialistă de Stat, pardon, Comisia Europeană.
Evident, primele întrebări erau "ce facem acolo?", "câţi mergem?" şi "care-s condiţiile de participare?". Apoi, "cum mă înscriu?".
Am aflat repede. Conform documentaţiei lor, acolo urma să meargă două grupuri de câte 25 de oameni, unul în luna iulie, unul în luna august.
Eu încă nu ştiam cum o să am sesiunile dar am zis "ce naiba? de ce nu?", mânat şi de faptul că activităţile principale descrise că vor fi întreprinse acolo fiind filmări, montaje video şi prelucrări foto. Super tare! Deci fac ce-mi place şi ştiu destul de bine (zic eu) să fac, văd şi Budapesta aproape gratis şi poate am şansa să lucrez şi pe scule mai performante decât pe ce-am apucat să lucrez pân' acum.
Condiţie de participare: "Să fii persoană cu oportunităţi reduse". Din păcate, greşeala mea, eu m-am gândit strict la partea financiară nu şi la alt fel de "oportunităţi reduse". (O să vedeţi mai încolo de ce spun asta)
Trimit formularul de înscriere, CV-ul şi aştept.
În câteva zile sunt sunat şi mi se spune că mi s-au expediat nişte teste psihologice în formal "xls" pe care trebuie să le completez şi să le trimit înapoi în câteva zile.
Unul din acele teste a fost făcut în variantă electronică cu directa mea implicare acum vreo câţiva ani, prin urmare cunoşteam foarte bine algoritmul de calcul ceea ce făcea irelevant testul, după părerea mea.
Un alt test dintre acelea, îl mai făcusem acum câţiva ani (acum vreo 8 ani, mai precis) şi, prin urmare, era de asemenea irelevant pentru că ştiam precis ce trebuie să răspund ca să iasă "cum vreau eu".
În vreme ce celelalte două (că 4 au fost de toate) puteau fi completate, admirat rezultatul şi modificat astfel încât să iasă "cât mai bine".
În fine, le completez şi le trimit şi în câteva zile mi se transmite că am "trecut" testul psihologic şi sunt întrebat de o dată şi o oră la care sunt disponibil pentru interviu.
Eu speram că mă cheamă la Arad pentru asta dar, din nou, sunt neplăcut surprins că interviul avea să se desfăşoare la telefon sau pe messenger folosind căşti şi microfon.
În fine, împrumut de la un coleg căşti cu microfon, stabilesc o dată şi o oră, ora 13:00 pentru debutul interviului.
La 12:59 mă postez în faţa calculatorului, cu messengerul deschis şi aştept să fiu sunat. Şi aştept... şi aştept... se face 13:15, 13:20... nimic. Bă ce naiba? La 13:27 sună telefonul.
"Bună ziua, sunt ?????? de la Ofensivă şi am sunat pentru interviu". Păi parcă era vorba de ora 13:00?! A fost ora 13:00! "Eh da, mă scuzi...".
În fine, trec cu vederea şi după ce se mai chinuie vreo 10 minute să mă adauge în lista de messenger (că e greu al dracu'), pe la 13:45 începe interviul în care mi s-au pus nişte întrebări atât de interpretabile încât era practic imposibil să dai un răspuns corect şi cu atât mai puţin complet.
Ca să nu mai vorbim de faptul că în timpul interviului (care-a ţinut vreo 20 de minute) la un moment dat eu le intervievam pe ele şi nu invers. Ia uite exemplu de conversaţie:
"Eşti în Budapesta, e târziu seara, eşti cu ceilalţi colegi voluntari la un bar şi ai şi băut câte ceva. La un moment dat, trece o ţigară cu marijuana şi ajunge la tine. Ce faci?".
Păi de care ţigară cu marijuana? Cu haş, fără haş, tratată, netratată, de ce provenienţă, cât de târziu e, cât am băut, unde e barul, e-n centru sau la periferie, cât de departe e poliţia? Întrebări de bun simţ după părerea mea. Prin fereastra de messenger se simţea indignarea căci nu puteau răspunde şi vai ce mirate erau de acest gen de întrebări.
În fine, cu o serie de momente penibile din partea intervievatoarelor, în special a uneia dintre ele (nu o să-i dau numele, se ştie ea mai bine), se termină interviul şi mi se spune că o să mi se spună rezultatul în câteva zile.
După câteva zile, primesc un mail în care sunt felicitat că sunt unul dintre preţioşii lor voluntari şi că în curând mi se va expedia documentaţie detaliată şi un acord nominal pe care trebuie să-l semnez şi să-l trimit scanat înapoi. Tot atunci sunt întrebat în care grup vreau să fiu, cel din iulie sau cel din august, moment în care am decis pentru cel din august (pentru că-n iulie era posibil să fiu încă în sesiune).
Buuun, semnez hârţoaga aia care avea o prevedere cam ciudată, aceea că dacă renunţi tre' să le dai lor 1000 de euro. În fine, aveam aspectul legal în cap şi aveam asigurate vreo 3 căi legale de atac în caz de nevoie şi 1000 de euro tot nu vedeau de la mine.
Ah, era să uit că iniţial mi-au trimis un acord nominal greşit, paginat de-amboulea şi adecvat pentru grupul din iulie.
Aşadar: Interviu de proastă calitate, cu mare întârziere (27 de minute la nivelul ăsta mi se pare mult) şi seriozitate zero în materie de documentaţie expediată către participanţi. Deja 3 bile "negre".
A trecut luna iunie, a trecut sesiunea, am plecat din Cluj, am mai făcut o incursiune în judeţul Bacău şi pe 1 iulie am ajuns la Bârlad (pe 6 trebuia să fiu în Arad).

Pre departure training

Ei, acest capitol o să fie lung. Ceva-mi spune că o să avem două părţi.
Exact în ziua în care am sosit în Bârlad, primesc mail în care mi se spune să aduc acordul nominal în original, să am dovadă că sunt student, să am câteva poze tip buletin la mine şi să transmit exact cât costă biletul de tren, autobuz, avion, metrou sau cu ce mama naibii ne deplasăm şi să spunem exact ora la care sosim ca să ne aştepte cineva la gară şi să ne conducă la hotelul unde vom fi cazaţi.
Din fericire, iniţial, din păcate ulterior, de la Iaşi la Arad avea să am companie căci din judeţul Vaslui mai era un participant din oraşul Vaslui care aflase accidental de la şcoală. Spun din păcate căci nu am prea auzit cuvinte deloc din partea participantei din Vaslui, nici în tren nici pe parcursul trainingului pe care-l voi relata probabil în articolul următor.
Eu nu mai fusesem de 4 ani în Arad dar, de bine de rău cât de cât ştiam despre ce-i vorba. Am întrebat la telefon care-i adresa şi ce puncte de reper sunt prin preajmă ca să nu cumva să mă trezesc tras pe pix de vreun taximetrist optimist şi pus pe jecmănit studenţi amărâţi.
Ajungem noi în Arad, după aproape 17 ore cu trenul şi, ia ghiciţi, nu era nici Dracu' în gară. Mare bilă neagră. Seriozitatea lu' peşte prăjit.
Ne urcăm în taxi, îi explic taximetristului cu accent ardelenesc şi cu aer ca şi cum aş fi de-al locului unde vrem s-ajungem şi astfel merge pe drumul corect până la "Hotel" Moara cu Noroc. (nu, n-am pus ghilimelele greşit)
Ajunşi acolo, spun la recepţie că suntem voluntari din cadrul proiectului "Step by Step" implementat de Asociaţia "Ofensiva tinerilor" şi că ar trebui să fim cazaţi acolo. La recepţie suntem întrebaţi: "Cum, nu sunteţi de la Milenium?". Evident noi: "Ce? Ce-i aia?".
Ulterior am aflat că Milenium este a doua asociaţie pe lângă Multikultura din Budapesta cu care ONG-ul arădean desfăşura proiectul. Poate n-ar fi fost rău să ni se spună şi nouă ce să spunem la recepţie. Ei... las-o bă că merge-aşa.
În fine, ne înţelegem cu recepţionerul şi ne trimite în cameră.
Aşadar, aşteptat în gară canci, cină canci plus neînţelegeri la recepţie din cauza comunicării reduse ONG organizator - participant. Încă 3 bile negre, în total 6 până acum.
Cine mă cunoaşte ştie foarte bine că eu cu dormitul în tren nu suntem deloc prieteni aşa că la scurt timp după ce am ajuns şi mi-am dat jos rapănul marca CFR de pe mine, m-am cufundat în patul similar cu cel din cămin şi am dormit până a doua zi la 8 cu sforăituri de se închideau şi deschideau sertarele.
A doua zi, trebuia să fie prima zi de training.
Pe la 9 suntem scoşi din pat şi aruncaţi în magazia hotelului (ei îi spuneau bucătărie, eu rămân la ale mele) unde să luăm "micul dejun". Atunci am aflat că mâncarea va fi servită la caserole pe tot parcursul stagiului adus de o firmă de "catering". Zic "no bine" şi oftez şi strâng din dinţi. Să mai spun că mâncarea nu era nici pe departe suficientă? Ei... las' că voluntarii mănâncă mai puţin căci astfel sigur gândesc mai puţin şi pun mai puţine întrebări. Bilă neagră. 7 până acum.
Apoi, vine o tanti de la ONG-ul organizator, aceiaşi tanti care intrase fără să bată la uşă în camera de hotel în seara în care ajunsesem eu şi se uita foarte cruciş la mine că eu defilam în chiloţi proaspăt ieşit de la duş de parcă eu eram nesimţitul şi nu ea care nu a auzit de minima decenţă de-a bate la uşă înainte să intri într-o încăpere. Bilă neagră. 8 până acum.
Aceiaşi tanti ne spune să o urmăm până la locul unde avea să se desfăşoare trainingul pe jos. Nu era stress că nici nu era mult de mers plus că eu-s un fan al mersului pe jos. Ce m-a deranjat însă şi am ripostat dur a fost atitudinea de sictir şi de superioritate cu care m-a tratat pe mine şi pe un alt participant din Bacău aproape ordonându-ne să cărăm câte-un bax de Cola şi un bax de apă minerală ca să avem ce îngurgita la training. Păi stai puţin, am plecat 11 de la hotel (dacă-mi amintesc eu bine). De ce paştele mă-sii să cărăm numai noi? Păi pentru că restu' de 9 erau fete. Aşa, şi? N-au mâini sau ce?
11 oameni, 12 sticle. Ok, car eu două, dar restul ia pune câte una în mâna fiecăreia că nu-i cad ţâţele 300 de metri până la locul de desfăşurare! Bilă neagră. 9 până acum.
Ajunşi acolo, ne strângem pentru prima dată şi ne numărăm: 28 de indivizi din 29 câţi se anunţaseră iniţial, asta după ce a venit cu ceva întârziere şi "grupul din Timişoara". De-atunci ceva mi-a "puţit a naşpa" cu acest "grup din Timişoara". Ceva era în neregulă.
În fine, zic că-s eu paranoic şi conspiraţionist şi mă fac că nu văd iniţial.
Ce-a urmat de-aici încolo este demn în multe cazuri de filmele cu proşti sau de momentele de după Golaniadă când intelectualii erau luaţi în derâdere şi prostia era ridicată la rang de virtute chair prin opresiune şi astuparea de guri.
Există participanţi care abia aşteaptă relatările mele. Cu lux de amănunte despre training, într-un articol viitor, în "partea a II-a".

Vă salut cu respect,
Lucian Vâlsan.

3 comentarii:

  1. Am o propunere pt tine
    http://www.axyy-filme.com
    in dreapta am acolo o categorie : BLOGURI INTERESANTE
    te-ar interesa sa ajungi acolo sa te citeasca 5.000 de oameni zilnic ?
    Add id messenger happy_dar

    RăspundețiȘtergere
  2. Bun! Sună promiţător până aici? Am priceput că nu ai fost mulţumit mai deloc de nimic ce a însemnat experienţa din Arad. Cam câte bile negre vor fi până la final? Sau câte bile albe, că sunt mai puţine? Sau nu sunt?

    Respect!
    Gabi (Packo)

    RăspundețiȘtergere
  3. Răbdare Packo, răbdare.
    Vor fi, desigur şi bile albe, corect intuit-ai că mai puţine totuşi.
    Sincer nu ştiu câte bile negre căci eu nu-mi fac schiţă la articol dinainte scriu după cum îmi amintesc şi le adun la sfârşit :).
    Nu am spus că nu am fost mulţumit de nimic, nu am fost mulţumit de atitudinea ONG-ului cu pricina dar nu totul se învârte în jurul unui ONG cu site-ul neactualizat de ani buni şi cu forumul în construcţii ;).
    Salut!

    RăspundețiȘtergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails