joi, 19 august 2010

Ca studentul amărât - Cheile Bicazului

Rămăsesem dator cu câteva imagini şi relatări de la "suprafaţa locului".
M-am lăudat în articolul anterior c-am fost la Cheile Bicazului. Am fost... în stil studenţesc şi ca vai mama mea dar am fost.
Frumos loc!
Era unul din locurile naturale din ţărişoară unde în mod surprinzător nu fusesem. Şi acum ştiu şi de ce - pentru că nu am maşină.
Există legătură feroviară până acolo însă linia a fost fie vândută celor de la Carpatcement (care printre altele a fost cumpărată la rându-i de un grup evreiesc), fie dezafectată.
Ba mai mult, deşi mă aflam în Buhuşi, localitate care feroviar se află între Bacău şi Bicaz, trenurile erau la ore imposibile.
În fine, m-am trezit pe 8 august şi cu prietena de mână am urcat în impresionantul "expres" personal Bacău-Piatra Neamţ.
Păcat că mai nou este izolată din punct de vedere feroviar, dar clădirea în sine a gării din Piatra Neamţ îmi place mult.
În fine, o dată ajunşi aici, mergem la autogară (care spre deosebire de Bacău, unde e la 3km, se află fix în spatele gării feroviare) unde aflăm că maxi-taxi spre Bicaz sunt din sfert în sfert de oră.
Ştiind că nu avem de ce să ne grăbim, mergem către un magazin alimentar, încărcăm o sacoşă cu de-ale gurii, ceva lichid şi pornim.
Ajunşi în Bicaz, constatăm că maxi-taxiul cu pricina nu merge spre judeţul Harghita aşa că n-avem nicio şansă să ajungem la Chei.
Nu ne lăsăm păgubaşi, mergem puţin prin minuscula localitate Bicaz şi ieşim la clasicul "ia-mă nene".
Dotaţi cu o foaie pe care trona mare "Bicaz Chei", începem să facem cu mânuţa în speranţa că ia cineva şi doi studenţi amărâţi dornici să vadă nişte locuri faine.
Într-un final, un nene cu o maşină cu 8 locuri îşi face milă de noi şi ne ia.
Prietena mea, avea statut de cunoscătoare a locului întrucât mai trecuse de două ori pe-acolo şi chiar oprise o dată.
Ei... chiar şi-aşa, cum ne şade bine, am coborât greşit în centrul localităţii Bicaz Chei, de-acolo până efectiv în Parcul Naţional fiind cam 3-4 km.
Salutăm chiar şi o bornă kilometrică pe care scria: Lacu Roşu - 12km.
Super tare, mergem 12 km pe jos.
Oricum, se vedeau în depărtare Cheile Bicazului şi, în ciuda căldurii, mergeam pe marginea drumului cu tărie că vrem să vedem locuri faine.
Până una alta, mi-am clătit ochii cu porţi de genul celei din imagine, porţi care mie mi se par foarte interesante. Dacă n-ar fi fost şi câte-un simbol cre(ş)tin în aproape fiecare curte, chiar aş fi putut spune că m-am îndrăgostit de localitatea Bicaz-Chei întrucât în rest totul era foarte rustic.
După câţiva kilometri, au început locurile faine dar, având în vedere că ne aflam pe unul din drumurile care leagă Moldova de Ardeal, evident multe maşini şi mulţi cocalari care opreau să vadă şi ei locurile faine şi eventual să le devasteze.
Decorurile sunt cu adevărat superbe însă, din păcate, în unele locuri Bicazul (care arată mai degrabă a pârâu pe această porţiune) este plin de deşeuri (de la cine oare?) şi au apărut chiar inscripţii şi pe monumentele pietroase ale Mamei Naturi.
Inscripţii cu "Cutărescu+Futilica=Love". Îmi venea să vomit.
Uite că şi eu m-am dus cu prietena dar am admirat în tăcere minunăţiile naturale, am mâncat în linişte, am cărat deşeurile pe jos în sacoşă până am ajuns în localitatea Lacu Roşu, judeţul Harghita şi le-am aruncat la coş lăsând locurile naturale în urma noastră exact aşa cum le-am găsit.
Oare alţii chiar nu pot face aşa? (Mai multe poze pe facebook unde o să găsiţi şi aia cu îndrăgostiţii care scrijelesc Cheile Bicazului)
Băi nene, era plin de maşini pline. Cu căţel, cu purcel, cu cârdul de plozi şi manelele la maxim, tot poporul oprea acolo de n-aveam loc să fac şi eu o poză decentă fără să aud înjurături, manele şi urlete de plozi frustraţi.
În fine, după ce am făcut un sac de poze, am făcut pauză să mâncăm, ne-am continuat drumul spre localitatea Lacu Roşu.
Nu sunt foarte mulţi kilometri dar mers în urcare şi pe serpentine, se parcurge destul de greu şi pe jos şi cu maşina.
Ei, cum să nu fiu enervat şi cum să nu evit să spun că Bârladul este în judeţul Vaslui?!
Băi tată, e un tunel important între două monumente ale naturii foarte faine! Şi ce faceţi mă?
Mi se bârlăre mie de WC Vaslui şi de Peluza lu' Peşte Prăjit. FC Vaslui - Lille 0-5, pronosticul meu! Aşa, ca să vă treacă să vă scrijeliţi numele infect pe monumentele naturale faine ale ţării!
De ce nu pot şi galeriile româneşti să-şi susţină echipele sufleteşte şi pe stadion. Pfff.
Atâta mai ţin şi eu minte din clasa a VIII-a de la latină (obiect de la care am chiulit masiv): Nominam scriptorum, scripco rocorum!
Ah, am uitat să spun: de cu vreo 2 km înaintea tunelului şi până la intrarea în localitatea Lacu Roşu, toate bornele kilometrice sunt vopsite în alb. Era foarte enervant că nu puteam şti cât mai avem de mers până la destinaţie.
În fine, depăşind momentul cu galeriile iresponsabile ale echipelor româneşti şi cocalarii care răcnesc tulburând liniştea naturii şi plozii frustraţi, continuăm să mergem.
Cam când nu prea ne mai simţeam picioarele, vedem o pancardă pe care scria "Lacu Roşu". Aia-i tati! Am mers pe jos din judeţul Neamţ în judeţul Harghita!
Imediat am căutat un loc unde putem să ne băgăm picioarele-n Bicaz, la propriu.
Erau 33 de grade, chiar dacă eram în vârful muntelui şi totuşi apa Bicazului era atât de rece... pfoai... lux având în vedere că mă dureau tălpile groaznic.
Aveam 8 ore de când plecaserăm din Buhuşi şi totuşi, după ce am ieşit din Bicaz şi m-am încălţat, aveam senzaţia că abia acum plecasem la drum.
E foarte reconfortant să stai aşa cu picioarele într-un râu de munte în miezul verii după un drum parcurs pe jos.
În fine, după ce nu prea pricepeam noi cum naiba e aşezată localitatea harghiteană, ne-am prins şi am găsit şi celebrul Lac "Roşu" care nu era prea roşu (da, ştiu, seara în amurg când bate soarele "câş" are culoare roşiatică).
Desigur, cei din Buhuşi cu care mai conversaserăm spuneau că e doar "un lac cu cioate şi cu culoare cam câcănie".
Ce-i drept, cam aşa-i, da' peisaju-i fain.
"Trasu'" cu barca era 15 lei (scump dom'le scump) aşa că ne-am abţinut.
Oricum fuseserăm pe toate marginile accesibile de pe mal şi cam tot pe-acolo mergeau şi bărcile că-n rest nu aveau loc de "cioate" aşa că investiţia ar fi fost inutilă.
După ce mi-am băgat picioarele şi-n Lacu Roşu, am făcut câteva poze prin împrejurimi, am ascultat Turnul Babel de-acolo căci se-auzeau simultan portugheză, spaniolă, italiană, maghiară, rusă, ucraineană, poloneză, engleză, greacă şi română cu accent moldovenesc.
N-am ales bine momentul, era totuşi dumincă. Erau prea mulţi oameni pe-acolo.
Am mai zăbovit puţin şi am mers înapoi către drumul naţional unde, cu o hârtie pe care scriseserăm "Bicaz - Piatra Neamţ", am început din nou să facem cu mâna.
Aflăm de la localnici că în curând avea să treacă un autobuz.
După vreun sfert de oră, vine şi autobuzul Cluj Napoca - Piatra Neamţ condus de un moş senil (corect politic ar fi "un domn în vârstă uşor dezorientat") care a oprit vreo 200 de metri mai încolo de staţie (să fi văzut un grup de amărâţi alergând după autobuz, faină imagine).
Moşul habar n-avea cât să ne ia de acolo până la Piatra Neamţ. Adună el, scade, împarte kilometrii cu numărul lui de la pantof şi ne spune că ne costă 12 lei de persoană (60 de km). Mi se păru cam mult dar problema mai mare era că nu era niciun bancomat prin preajmă iar eu şi prietena aveam doar 21 de lei (sadic, dar nu ne ajungea).
Îi spunem moşului să ne dea până la Bicaz (pe sistemul "mai vedem noi de-acolo"). Până acolo ne-a luat 10 lei (adică 5 lei de fiecare).
Totuşi, având în vedere că-l bătuserăm la cap mult cu Piatra şi cu bilet de Piatra, moşul a uitat că într-un final i-am dat doar până la Bicaz.
Când să ne apropiem de Bicaz prietena-mi spune: "Ştii ce? Ia hai să coborâm la Piatra că şi-aşa moşu' nu ştie!".
Şi aşa a fost, a trecut prin oraşul Bicaz ca vântul şi a mers întins până în autogara Piatra Neamţ. Am coborât pe uşa din spate ca să nu dăm ochii cu el şi uite-aşa am venit mai ieftin.
Spre norocul nostru am ajuns foarte bine în Piatra căci numai 40 de minute ce-aveam de aşteptat până să avem tren până la Buhuşi.
Cu tot cu căruţa Piatra Neamţ-Bacău, la 21:30 eram înapoi la Buhuşi. A urmat un somn lung şi mult amuzament pe seama moşului senil.
V-am povestit cu detalii (bine, şi pentru că aşa fac de obicei) pentru a vă recomanda şi dumneavoastră să vizitaţi acele locuri minunate şi, mai ales, să observaţi că nu este chiar atât de costisitor să mergi şi să vezi locurile faine ale ţării. Tot ce-ţi trebuie este chef, răbdare, câţiva nu foarte mulţi bănuţi şi un strop de nebunie!

Vă salut cu respect,
Lucian Vâlsan.

2 comentarii:

  1. Faina povestire si minunate locuri!! le-am vizitat si noi in vara asta.

    RăspundețiȘtergere
  2. ce ignorant esti cand vorbesti de simboluri crestine... datorita ortodoxiei poporul asta exista.. .bun, rau, dar exista! altfel te-ar fi chemat gyorg sau mehmet... in fine, alta data inainte sa dai cu bata, mai citeste si tu putin.

    RăspundețiȘtergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails