joi, 9 septembrie 2010

Despre motivaţii - cum apar şi cum dispar

De ce? Care este motivaţia? Cine (mai) câştigă?! Eu ce câştig? - Sunt genul de întrebări pe care mi le pun ori de câte ori analizez o situaţie, indiferent care este aceasta şi pe cine implică. Sunt întrebările cele mai simple dar şi cele mai grele deopotrivă întrucât stau la baza oricărei acţiuni sau concept indiferent de amploare şi indiferent de rezultate sau de natura sa pozitivă ori negativă.
Deşi nu am mai bătut monedă pe asta, încă nu am reuşit să-mi răspund mie la întrebările "De ce să fii student?", "Care estemotivaţia" şi "Eu ce câştig?".
Pentru "Cine câştigă" am deja răspunsurile. Câştigă economia oraşului în care studiezi prin banii pe care îi produci tu ca student (sau ţi-i cară părinţii de-acasă), câştigă Universitatea la care studiezi, câştigă profesorii o pâine, etc. etc.
În curând debutează noul an universitar, ceea ce înseamnă că atunci când ajung cu tramvaiul în centrul Clujului, iar o să fiu călcat în picioare de studenţi, unii mai calmi, alţii mai debusolaţi care te-ntreabă disperaţi pe unde se-ajunge la nu-ştiu-ce adresă sau care mă vor opri pe coridorul facultăţii să mă întrebe unde sunt toate sălile, la naiba să le ia de săli că toate au nume de "neni şmecheri".
În vremurile bune, dacă erai student aici, beneficiai de reducere 50%(adică vreo 20 de lei) sau de gratuitate (depinde de ce noroc aveai) pe două linii de transport în comun. Acum, nu mai e "la modă" ci e la modă 26 de lei pe o singură linie, ca să nu mai spunem că biletul cu două călătorii nu mai costă de mult 3 lei ci 3,50. E incredibil! La Bucureşti sunt de două ori mai mulţi bani decât aici şi totuşi e mai ieftin!
Ah... să mai pomenim că dacă te-apuci acum să cauţi chirie îţi trebuie un sac de bani de-acasă?! Sau las' că stai la cămin unde deocamdată se stă în "silenzio stampa" şi nu spune nimeni despre scumpirile ce-i pasc pe studenţi o dată cu startul cazărilor. Nu-i stres, află ei când se trezesc la uşa căminului.
Acuşica se împlineşte un an şi jumătate de când mă aflu într-o ditamai criza motivaţională şi, având în vedere că sunt doar vreo trei luni de când chiar mă pot considera ieşti din această criză personală, nu mă pot abţine să nu spun că-i înţeleg pe cei cărora le este lehamite de... tot!
Mai trist pentru mine a fost atunci când chiar am avut îndrăzneala nesimţită de a căuta ajutor în a trece peste această criză la cunoscuţi. Mare greşeală! Fie am fost luat la mişto, fie am fost "îmbărbătat" cu vorbe de tipul: "Las' că te descurci tu că mereu ai făcut-o!".
Aşa de motivaţionale au fost discursurile încât din singuraticul absolut era să mă transform în singuraticul îndepărtat (mai pe româneşte, aşa ce-mi venea să-mi iau câmpii...).
Nu scriu aceste rânduri ca să mă plâng întrucât tocmai am spus c-am reuşit să trec peste ("aşa cum mereu am făcut-o") dar scriu aceste rânduri pentru a reitera că suntem o naţie din ce în ce mai nemotivată. Totul e nemotivant în jur.
De ce să mai fii student când în aceste vremuri nimeni nu mai respectă studenţii serioşi şi suntem cu toţii catalogaţi ca fiind burtoşi beţivi întreţinuţi de părinţi?! Care e motivaţia să mai fii stundent când vezi că profesorul din faţa ta este mai slab pregătit decât tine şi care, deşi trăieşte din banii aduşi de tine ca student, nici măcar n-are decenţa să-şi vadă de treaba lui şi să se informeze.
De ce să mai fii serios dacă ştirile pentru studenţi le afli de la profesori care le ştiu de la "ce-au auzit prin troleu" pentru că nu au avut "timp" să meargă la şedinţele dedicate profesorilor?!
De ce să mai fii serios când cel care este plătit tot din banii tăi, student prost, să se ocupe de tine nu ştie când şi dacă îţi vei primi drepturile cuvenite prin lege.
De ce să nu-ţi doreşti să ai brusc 80 de ani având în vedere că pensionarii au mai multe drepturi în ţara asta decât orice altă categorie socială?!
Eu nu îmi pot permite măcar o săptămână de vacanţă într-un loc fain din România că mă costă de mă hâţână la bani dar ca pensionar îţi iei "bilet" şi te doare la bască.
De ce să-mi mai doresc să fiu student în România când în propria mea ţară ţiganii şi moldovenii au mai multe drepturi decât mine?! E minunat să fii student moldovean în România. Nu pici niciodată la taxă, poţi rămâne şi repetent, loc gratis în ce cămin vrei, (dacă eşti moldoveancă şi mai bine căci căminele de fete chiar arată "uman") asistenţă medicală gratuită plus bursă de întreţinere acordată de Universitate. Păi să tot faci facultate băi nene!
Ca student român, doar dacă eşti primul din grupa ta ai şanse la o bursă (care oricum e mai mică decât cea a moldoveanului care nu trebuie să facă nimic în afară de a respira pentru a o primi) şi doar uneori primeşti 50% reducere la UNELE servicii medicale (pe la unii stomatologi, de pildă).
Ca student român îţi toceşti creierii serios şi tot pe studenţii români îi blamează statul nu pe cei veniţi aici numai la golit!
La bursă sunt unele condiţii, dar, în rest, aceleaşi facilităţi le au şi cei care se declară ţigani, dar tot ei se plâng că sunt discriminaţi.
Ce vină am eu că părinţii mei nu sunt profesori? Sau cu ce sunt mai presus odraselele de profesori faţă de mine de ei nu plătesc nicio taxă (nici taxă de înscriere, nici taxă de procesare, nici regie la cămin... băi nene... NIMIC) şi eu da?!
De ce să-ţi mai doreşti să fii student când locuri de muncă oricum nu prea există? Cel puţin nu în domeniul în care te chinui cu trudă să te specializezi.
Şi... în final... de ce să te mai chinui să supravieţuieşti când luminiţa de la capătul tunelului nu apare nici măcar în legende darămite să o zăreşti undeva departe?!
Pe dumneavoastră, ce vă motivează să mergeţi mai departe? Cum reuşiţi unii să fiţi atât de optimişti (în afară de a apela la ignoranţă) ?!

Vă salut cu respect,
Lucian Vâlsan.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails