miercuri, 15 septembrie 2010

Din nou la drum

Motivat sau nu, mulţumită perseverenţei mele şi călcării pe cadavre, viitorul sună în sfârşit VAG optimist şi pentru mine.
De ce "vag" optimist? Pentru că de două săptămâni încoace, doar 60% din veştile primite au fost veşti proaste, ceea ce e minunat, în comparaţie cu lunile precedente când procentul era constant peste 90!
Mâine iar mă "dau cu trenul" toată ziua pentru, sper eu, ultima vizită pe anul acesta calendaristic în oraşul natal, de unde va urma să-mi car ultimele lucruri pentru a putea într-un final locui în condiţii super-decente.
Aşadar, ne recitim la capătul săptămânii în curs.

Numai bine.

Un comentariu:

  1. numai bine :) si sa speram macar la un echilibru intre vestile bune si cele proaste

    RăspundețiȘtergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails