joi, 25 noiembrie 2010

Despre lehamite, sictir, spirit de observaţie şi chef din părţi

Îu! Da' chiar c-a ieşit lung titlul. Eh... de-amu' lasă-l aşa că doar n-o să editez până mâine.
Fac ce fac şi nu ajung să scriu mai des de o dată pe săptămână dar, deh, e criză şi în materie de subiecte de scris căci atunci când eşti pragmatic, articolele vechi spun totul şi e greu să vii constant cu ceva nou.
În fine, una peste alta şi despre sictir am mai scris dar într-un caz particular. De data asta sper să iasă mai generalist.
"Nimic nu e chiar întâmplător", spun conspiraţioniştii; "Un personaj imaginar le aranjează pe toate şi scrierile de acum mii de ani se vor adeveri", spun religioşii de orice fel.
Eu spun doar că istoria are prostul obicei de a se repeta şi o lege a lui Murphy zice cam aşa: "Oamenii învaţă un singur lucru din istorie şi anume acela că oamenii nu învaţă nimic din istorie".
De ce sictir? Pentru că iniţial eram tentat să aloc multe rânduri explicând de ce temerea potrivit căreia atacul Coreei de Nord asupra unei insule aparţinând Coreei de Sud este primul pas spre al Treilea Război Mondial este nefondată. Dar... ce rost are? Nu e destul de evident că n-are nimeni interesul unei conflagraţii la nivel global când e mult mai simplu să-i cucereşti şi să-i domini pe toţi apăsând nişte butoane la bursă? (Ia uite spiritul de observaţie!)
De ce lehamite? Pentru că de asemenea vroiam să aloc mult spaţiu pentru a lăuda măsura potrivit căreia indemnizaţia pentru creşterea copilului va fi redusă curând de la doi ani, la un an. Am obosit scriind că femeile, în marea lor parte, în România sunt puturoase şi s-au învăţat (prost!) că totul li se cuvine, că ele sunt sensibile şi nu trebuie să facă nimic pentru a primi. Dar, ele se vor egale cu bărbaţii şi porcii de bărbaţi nu vor dom'le să le trateze ca atare, iar când o fac, se plâng.
De ce chef din părţi? Pentru că nici măcar să mai critic sistemul de învăţământ (eternul candidat la ploaia de cuvinte obiective pe-aici) nu-mi mai arde. Ce să mai ceri când anual 40000 de elevi se pişă pe ea şcoală şi caută să facă rost de mâncare? Există o piramidă a nevoilor şi cu stomacul gol, n-ai nevoie decât de acoperiş şi de mâncare. Nici într-un caz de şcoală! Pot doar să felicit studenţii din Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord pentru tăria de a protesta pe bune. Cam pe când şi pe la noi? Noi, studenţii români, am putea protesta pentru condiţii ca cele de-acum ale englezilor. Şi tot ar fi o treabă. Eh... ei cu ei, noi cu noi.
Şi-acum... după ce-am lămurit astea, ce mai e de zis?
În general, ce mai e de zis când întreţinerea Palatului Victoria costă cât întreţinerea întregului oraş Suceava?
Ce mai e de zis când una dintre puţinele decizii unanime luate corecte de către poporul român, aceia de a feri adolescentele de vaccinul experiment anti-HPV (al cărui reacţii adverse nu se cunosc nici astăzi) este calificată ca "deplorabilă" de către un om care el însuşi este deplorabil, cu tot premiul lui Nobel cu tot?
Şi că veni vorba de întreţinere şi stat la bloc. Acum 10 ani, râdeam de cei câţiva bârlădeni care îşi construiseră sobă în apartament şi făceau focul cu lemne. Ei bine, astăzi, în anul de graţie 2010, fenomenul este chiar unul comun în multe oraşe ale ţării.
Cum să nu-mi fie lehamite când un om pe care l-am apreciat îndelung, Mugur Isărescu, s-apucă şi el de mâncat câcat cu kilu' pe la tembelizor învinovăţind tot cetăţenii pentru datoria externă a României?
Nu zic ba, creditele luate cu buletinul şi garantate din părţi, sunt factor ce determină o criză financiară. Dar, chiar şi-aşa, jumătate din populaţia activă a României are un credit iar datoriile totale se ridică undeva pe la 22 de miliarde de euroi. Bine, bine, dar datoria României este aproape de suta de miliarde de euroi. Păi... şi cine-i vinovat pe bune? Populaţia care are cumulată mai puţin de un sfert din vină? Sau conducerea financiară incompetentă care numără mai puţini indivizi dar a căror creier este direct proporţional în calitate cu numărul firelor din cap ale distinsului Băsescu? Pe bune că multă vreme mi-a fost drag Isărescu. Deja e a doua gherlă urâtă pe care o aud ca din partea lui. Ceva scârţâie. Şi scârţâie rău şi nu a plăcere!
Măi cum naiba nu sunt bani dar când vine vorba de noi sedii ale BOR mereu sunt bani? Argumentul suprem al Primăriei Cluj Napoca pentru reducerea facilităţilor şi-aşa puţine pentru studenţii care doresc abonamente de transport în Cluj este lipsa banilor. Bun. Să zic că mă fac că-i cred. Şi-atunci de ce Primăria e sponsor principal la catedrala mastodont ce se ridică la mine în cartier? Şi-n plus, numai de 3 luni de când stau eu aici şi lucrările au avansat serios! Deci sunt bani! Clar lucru!
Şi ne mai mirăm de ce suntem declaraţi şi oficial cea mai tristă naţie din Europa. De fapt, cred eu că românii nu sunt neapărat trişti cât demotivaţi şi dominaţi de lehamite şi sictir.
Eu aşa o simt mai degrabă decât o tristeţe.
Şi, colac peste pupăză, ne şi încăpăţânăm să rămânem pe loc din inerţie. Ne încăpăţânăm (nu eu, sau dumneavoastră cititorii, ci noi românii cu excepţiile de rigoare) să credem că generaţiile şi viaţa sunt la fel şi trebuie să fie la fel - trase la xerox (da, ştiu, fotocopiator îi zice) din generaţie în generaţie. Nu vrem deloc să pricepem că viaţa e mult mai complicată decât nişte învăţături scrijelite pe-o piatră acum multe milenii. Ne complacem în mizerie şi ne şi place.
Şi eu mă complac uneori dar eu măcar din când în când mai fac şi ceva pentru mine în sensul ăsta. Dar câţi o fac?
La ce mă refer aici? Evident, la cutume. La acele pseudo-reguli care încep cu "se zice că este bine să..." . Alea ne vor mânca multă vreme ca naţie.
Dar despre cutume... altădată.

Până atunci, vă salut cu respect.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails