luni, 24 ianuarie 2011

Hai să ne dăm pe net! E fain! Dar cât de sigur?

În 1997, când subsemnatul descoperea Interenetul, lucrurile stăteau cu totul şi cu totul diferit. Intrai pe Netscape şi navigai prin mult mai puţinele pagini web, yahoo-ul arăta chiar mai gheu decât acum, dar măcar avea mai puţine bling-bling-uri cauzatoare de crash prin browsere.
Maximul posibil era să-ţi faci o adresă de e-mail "numai a ta" pe net şi ţi se părea o chestie foarte tare să intri pe un site găzduit la mii de km distanţă de tine şi să tastezi un nume de utilizator şi o parolă alese de tine şi apoi să intri în căsuţa ta de e-mail. E o banalitate acum dar în urmă cu 14 ani era o mare chestie. Plus că, să nu uităm că atunci când vine vorba de IT, 14 ani înseamnă un secol având în vedere viteza de dezvoltare a tehnologiilor, atât hardware cât şi software.
În vara anului 1999 am descoperit, pur accidental, un site care se presupunea că te pune în legătură cu astronauţii prezenţi pe staţia spaţială internaţională lansată la începutul acelui an. Într-un anumit interval orar, puteai discuta online cu cineva care spunea că este astronaut de pe acea staţie. Cel mai probabil nu era aşa însă la vârsta mea de-atunci şi în general la nivelul anului 1999, simplul concept de-a sta de vorbă cu cineva pe Internet aflat la mii de km distanţă de tine (mai puţin relevant dacă pe verticală sau nu) era fascinant.
Dar nu despre cum am descoperit eu Internetul şi despre fascinaţiile mele interioare de la sfârşitul secolului trecut din pre-pubertatea mea vreau să povestesc aici ci despre evoluţia extraordinară a Internetului în primul deceniu al secolului XXI, evoluţie care, de la un punct încolo, ar putea fi privită fără prea mare greşeală şi ca una înspăimântătoare.
Perioada 2000-2005 a fost, după părerea mea, perioada de glorie a Internetului, perioada în care chat-urile au explodat, reţelele de socializare au apărut ca ciupercile după ploaie şi, tot atunci, conexiunea la Internet a început să devină accesibilă (din punct de vedere financiar) pentru din ce în ce mai mulţi cetăţeni.
Ce face perioada 2000-2005 atât de specială? Faptul că navigatul pe Internet era cu adevărat anonim. Dacă intram undeva şi spuneam că mă numesc Ion Popescu, am 47 de ani şi sunt din Stulpicani, judeţul Suceava, apoi Nelu din Stulpicani de 47 de ani eram fără echivoc. Acum, aşa ceva este aproape imposibil.
În acea perioadă Internetul era mijloc de informare şi mediu de distracţie... PUNCT. Ce reprezintă acum Internetul? Internetul a ajuns acum să fie pentru unii un mod de viaţă, pentru foarte mulţi o obsesie, pentru unii un mod de a doborî recorduri, pentru alţii chiar un veritabil hobby, dar ce-i mai trist e că din cauza abolirii lente dar sigure a anonimităţii pe net, a ajuns sursă de conflicte şi spionaj.
Ei bine, despre asta aş vrea să discut. Despre faptul că Internetul nu mai este un mijloc prin care mai aflăm câte ceva mai rapid decât un drum până la bibliotecă, un contact cu bibliotecara frustrată şi răsfoirea printr-un maldăr imens de cărţi. Şi, de asemenea, Internetul, deşi a rămas încă o modalitate de a te distra, distracţia pe net nu mai este în totalitate gratuită iar acolo unde este, sigur este pe de altă parte o sursă mare de bani pentru cineva.
Nu mă deranjează atât de tare gândul că Internetul a devenit un loc unde se fac şi afaceri. La urma urmei era firesc să se întâmple asta mai devreme sau mai târziu.
Ce e cu adevărat deranjant e că Internetul a devenit un fel de "conştiinţă comună" sau un fel de "the stream" aşa cum e numită în filmele SF cu oameni care au un cip la tâmplă cu care "se conectează". Vrând-nevrând lumea acum se împarte în două: "the onliners" şi "the offliners", oricât de ciudat ar părea şi oricât de SF-istic ar suna.
Ştim prea multe despre ţări ca Nepal, Nigeria, Bolivia, Sudan sau Mongolia? Desigur, în afară de ce putem găsi în enciclopedii (atât enciclopediile online cât şi cele offline). Ştim ceva despre modul lor de viaţă din viaţa de zi cu zi? Ce vedete locale au? Cum se simt elevii în liceele din aceste ţări? Cât costă o asigurare medicală în aceste ţări? În fine... detalii amănunţite, cunoaştem? Răspuns: Nu prea.
Dar despre SUA, Franţa, Suedia, România, Grecia sau Japonia? Despre acestea ştim cele întrebate mai sus? Răspuns: Cu siguranţă.
Motivul? Ţările din prima enumeraţie sunt ţări ocupate cu războaie civile, foamete (deşi Mongolia iese curând din acest con de umbră pentru că au descoperit că au cărbune pe care-l vor vinde la chinezi iar fiţeturile deja au început să apară în această ţară), războaie de secesiune, sau viaţa groaznică din vârful muntelui. Prin urmare, nu au nici banii, nici timpul şi nici climatul necesar "datului pe net". Prin urmare, ele reprezintă "the offliners", în opoziţie cu ţările din a doua enumeraţie care, fără doar şi poate reprezintă grupul "the onliners".
Unde vreau să ajung cu asta?
E simplu! În din ce în ce mai multe societăţi Internetul este aproape valoarea fundamentală a societăţii şi a relaţiilor interumane.
Ţineţi minte că mă plângeam eu de faptul că relaţiile interumane s-au deteriorat crunt în ultimele două-trei decenii? E foarte posibil ca şi Internetul să fi jucat un rol în treaba asta având în vedere că auzim cu toţii din ce în ce mai des de "relaţii pe Internet". Nu contează de ce natură sunt relaţiile respective. Pur şi simplu pentru că sunt pe Internet e problema. Iar în momentul în care ca individ ai mai multe relaţii pe Internet decât în lumea reală, problemele apar inevitabil. Prima dintre ele: Izolarea!
Izolarea este practicată ca formă de agravare a pedepsei în închisorile din întreaga lume. Ei bine, din ce în ce mai mulţi oameni fac asta în mod voluntar izolându-se în faţa unui ecran.
În unele părţi ale lumii, ceea ce am spus eu despre Internetul ca fiind "conştiinţa comună", deja se aplică. Interacţionările fizice cu diferite persoane fiind condiţionate de ce ştie Internetul despre persoana în cauză. Şi nu e o glumă deloc!
Până şi la şcoală am fost educat în spiritul "dacă la tastarea numelui tău în Google, nu apare ceva legat de tine ca persoană în primele 10 link-uri, înseamnă că nu exişti".
Şi, la fel ca şi în lumea reală, în goana după profit şi pe Internet au început să apară pericole. Dacă în lumea reală există posibilitatea ca viaţa să-ţi fie pusă în pericol de dragul profitului, pe Internet există riscul ca intimitatea să-ţi fie pusă în pericol de dragul banilor pe care-i primeşte administratorului site-ului de la terţi interesaţi de baza de date rezultată din cookie-uri.
Dacă în perioada 1997-2005, când aveam eu o vârstă nerecomandată accesului la Internet în prezent, pericolul nu era aşa de mare (având în vedere că accesam Internetul de la săli de Internet iar nivelul de anonimitate era mult mai mare), în prezent este chiar riscant să-ţi laşi copilul să navigheze pe Internet având în vedere că aceştia sunt mai ţintiţi la cookie-uri (şi deci la urmărire şi încălcarea intimităţii) decât adulţii.
Plan pe termen lung de îndobitocire a populaţiei sau pur şi simplu noi modalităţi de a identifica "tendiţinţele pieţei"?
Oricare dintre aceste variante ar fi, cert este că Internetul în sine nu are nicio vină dintr-un simplu motiv: Acela că o reţea formată din maşinării nu gândeşte şi nu ia decizii! Şi-atunci a cui e vina? A oamenilor, evident! A oamenilor care nu reuşesc să facă diferenţa dintre real şi ireal dar şi a oamenilor care nu înţeleg că tot încălcarea intimităţii reprezintă şi intratul cu forţa în datele din calculatoarele oamenilor.
La noi în România va ajunge mai greu fenomenul amintit mai sus. De ce? Pentru că o mare parte dintre noi românii folosim softuri piratate şi ne formatăm hard-disk-ul măcar o dată pe an(şi deci cookie-urile se duc de tot!). Ca să nu mai spunem de procentul încă destul de mare al populaţiei care păstrează o doză considerabilă de scepticism în ceea ce priveşte declinarea datelor personale pe un calculator (server) care nici măcar nu e în România şi deci susceptibile (datele) de a fi văzute de oricine.
De ce scriu astea? Pentru că devine îngrijorător având în vedere că s-a ajuns la părinţi care-şi ucid copiii pentru că-i întrerup de la Farmville, uciderea soţiei pentru că s-a declarat "singură"(şi deci necăsătorită sau implicată în vreo relaţie) pe un site de socializare, divorţ în dauna unui joc online sau scoaterea la licitaţie online a soţiei infidele.
Pentru din ce în ce mai mulţi oameni (şi asta se întâmplă deja şi în România), ceea ce se întâmplă pe Internet în general şi cu imaginea lor în special a ajuns mult mai important decât ceea ce se întâmplă în realitate. Nu mică mi-a fost surprinderea când am constatat că jignind o persoană, chiar şi cu public, în viaţa reală, fie n-a observat fie n-a încercat în vreun fel să se apere sau să-mi răspundă într-un fel. Aducându-i fix aceleaşi jigniri într-un mediu online (cu acelaşi public dar cu potenţial de public mai lărgit), brusc persoana în cauză s-a arătat extrem de jignită de vorbele mele.
Atenţie mare pentru toată lumea: Internetul e doar o reţea alimentată de curent electric. Scoţi din priză şi s-a dus tot.

Vă salut cu respect,
Lucian Vâlsan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails