marți, 25 ianuarie 2011

Printări/imprimări ieftine

Am scris atât printări cât şi imprimări în titlu pentru că nu sunt încă sigur care dintre cele două forme este acceptată în limba română, xenismul printări (de la "to print") sau traducerea oferită de cei ce traduc soluţii software, imprimări.
În fine, nu despre cum se spune academic la "a trage la imprimantă" vreau să vă vorbesc astăzi" ci despre un sistem cu adevărat foarte util pe care recent l-am descoperit.
Desigur, produsul despre care vreau să vă vorbesc nu se adresează celor care printează (sau imprimă?) 10 pagini pe an ci celor care printează cu adevărat.
Când stăteam la Bârlad printam în jur de 100 de pagini pe zi şi uneori umpleam cartuşele chiar şi de două ori pe zi.
Cea mai mare parte a oamenilor pur şi simplu aruncă vechiul cartuş şi cumpără altul (ceea ce face ca printarea să fie extrem de scumpă întrucât preţul cartuşelor poate ajunge uneori să fie foarte aproape de preţul unei imprimante noi cu tot cu cartuşe) dar în cazul meu găsiserăm modalităţi (cel puţin în cazul unora dintre tipurile de cartuşe) să le reumplem.
Pe cartuş scrie că pot printa PÂNĂ LA 400 de pagini (pe unele scrie chiar şi un număr mai mare) dar realitatea mi-a confirmat că după 100... poate 120 de pagini cartuşul îşi dădea obştescul sfârşit. Adevăru-i că au puţină cerneală din fabrică mai ales că într-un cartuş nou (şi deci presupus plin) puneam cerneală de mi se acrea până chiar era plin.
De fapt, producătorii calculează acel număr de pagini ca număr de pagini printate "draft" sau "fast draft" sau "fast normal", aşa cum se numesc opţiunile prin driverele imprimantelor. Pe scurt, printări rapide şi superficiale cu consum redus de cerneală dar şi cu o calitate cel puţin îndoielnică a printării.
Ei bine, aici intervine sistemul ciss (de la Constant Ink Supply Source) despre care vreau să vă povestesc şi pe care vi-l recomand tuturor celor care printaţi într-un ritm de maniac şi pe care costurile printărilor sau eforturile reumplerilor v-au scos peri albi.
CISS este un sistem pe îl poţi achiziţiona de pe site-ul cissmarket.ro. În ce constă? E practic un cartuş de imprimantă (şi sunt disponibile spre achiziţionare ciss-uri pentru mai multe modele de imprimantă şi mai multe mărci) care are ataşat de el nişte furtune care duc la nişte călimări imense care vor sta lângă imprimanta ta.
Astfel că pe măsură ce tu consumi din cartuş, sistemul ciss ia din acele călimări şi prin furtunaşele de care am vorbit mai sus pune la loc cerneală în cartuş.
Mi se pare o chestie foarte faină pentru că spre deosebire de umplerea manuală (fie ea acasă sau la centrele de reumplere cartuşe) presiunea în interiorul cartuşului este constantă şi, în plus, nu mai trebuie să scoţi cartuşul şi să-l bagi înapoi în imprimantă de fiecare dată când se termină. Şi, de asemenea, nu mai trebuie să te chinui să-i reechilibrezi culorile.
Reechilibratul culorilor e o chestie foarte enervantă la cartuşele color pentru că prin reumpleri repetate, acestea amestecă în mod neplăcut culorile iar reechilibrarea lor e o treabă care durează mult iar în unele cazuri este imposibilă.
Când se termină cerneala din călimările alea imense, pur şi simplu mai cumperi cerneală de pe site-ul cissmarket.ro (au cerneluri calitative de vânzare), cerneală care, oricum ar fi e mult mai ieftină decât preţul unor cartuşe noi.
O altă chestie faină la acest sistem e că poate fi folosit o perioadă destul de îndelungată el nenecesitând înlocuirea atât de rapidă precum cea a cartuşelor care, fie ele şi reumplute, se deteriorează mult mai repede.
Există disponibile CISS-uri pentru mai multe mărci şi modele de imprimante şi nu doar cele listate acolo ci şi altele. Ca să afli dacă există un CISS şi pentru modelul tău de imprimantă, merită să dai un telefon la numerele de pe site şi să întrebi. Nu te costă nimic să afli dacă se poate. Iar dacă se poate, cât te costă ca să-ţi pui CISS e nimica toată în comparaţie cu cât te costă să printezi ca maniacul fără CISS.
Ce mi se pare mie foarte tare la cei care vând produsul ăsta e că se oferă inclusiv să te sune ei. Dacă de pildă locuieşti în Dej şi eşti în cârdăşie cu provider-ul local şi nu-ţi taie netul la prima neplată dar cu criza asta ai telefonul "suspendat pentru neplată" completezi formularul de pe site şi te sună ei şi îţi răspund la eventualele întrebări sau solicitări pe care le ai.
Cel mai rău îmi pare că nu i-am descoperit anul trecut când locuiam în căminul studenţesc şi-mi terorizam colegii de cameră cu cartuşe şi tuş peste tot şi chinurile imense să-mi reduc costurile de printare plus înjurăturile pe care le înghiţeau săracii de fiecare dată când mi se termina cartuşul (şi se întâmpla des!).
Aşadar, dacă sunteţi oameni care printează mult şi des, achiziţionarea unui ciss este o soluţie!

Vă salut cu respect,
Lucian Vâlsan.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails