luni, 10 ianuarie 2011

S-au dus dracu'!

Bine v-am regăsit în 2011, an care a adus, din păcate pentru generaţiile viitoare de români, noua lege a educaţiei, lege care va îngropa definitiv viitorul acestei naţii.
Probabil unicul destin al unora dintre elevi va fi acela de a lucra pe autostrada spre Barcelona iar bărbaţii, dacă nu cumva sfidează moda şi se căsătoresc, vor lucra poate la spălătoria sfântă. Căci în rest, ce şanse reale de altceva mai ai având în vedere că educaţie nu mai există?
Ne mirăm că în Turcia o jurnalistă va face 138 de ani de "mititica" pentru părerile ei pro-PKK. Dar de ce oare ne mirăm? Cumva noi suntem altfel? Şi la noi "o iei" de la Miliţie dacă îndrăzneşti să spui sau să filmezi adevărul. Am păţit-o şi eu când filmam încompetenţa angajaţilor CFR şi ai Poliţiei Transporturi Feroviare Galaţi.
Ei bine, în ţara în care libertatea cuvântului şi libertatea de expresie este din ce în ce mai subţire era firesc să se facă ceva şi cu "nebunii ăştia din şcoli", "nebuni" printre care m-am numărat şi eu şi să li se pună definitiv şi irevocabil şi lor pumnul în gură.
Eu mă plângeam că sistemul era penal şi că mi se punea pumnul în gură şi nişte foarte mulţi profesoraşi nemulţumiţi făceau pe dracu' în patru să mă discrediteze sau să se pişe pe părerile mele? Huh... am senzaţia, lecturând noua lege a educaţiei, că atunci era rai pufos în comparaţie cu ce va fi de-acum încolo.
Când eram eu elev, de bine de rău, dacă nu-ţi conveneau unii profi şi era şi intangibili sau erai prea plictisit ca să mai deschizi un conflict (sau avea deja un sac de conflicte şi nu mai aveau timp pentru încă unul) pur şi simplu plecai. Îţi luai notele şi apoi îţi vedeai de treabă.
Mare chestie, îţi luai un 9 la purtare pentru absenţe dar măcar nu-ţi terminai psihicul cu toţi neaveniţii de profi eşuaţi pe la catedre (vezi profesoara mea de geografie din clasa a XII-a - sunt relatări destul de elocvente aici pe blog).
Sau, dacă un prof era enervant pentru toţi, protestai frumos prin neprezentarea întregii clase câteva ore la rând şi gata. Că doar nu-şi permitea profu' să-i taie din leafă!
Ei... de-acu' gata! S-a-nchis la pită! De-acum, cel puţin în gimnaziu, eşti constrâns din toate încheieturile să te duci acolo şi să-i înduri pe profii care te calcă pe nervi pur şi simplu.
Cum te obligă? Destul de simplu! Mai nou, nu mai iei alocaţie pur şi simplu pentru că mergi la şcoală. Acum, alocaţia este diferenţiată. Pe vremuri toată lumea lua puţin sub 10 euro, adică 42 de lei. Acum, unii vor lua 30 (cei care au ambii părinţi) iar alţii 50 (cei care sunt în familii monoparentale).
Totuşi... de la 42 la 30.... e o problemă. Dar, marea problemă este că de-acum îţi trage şi din acei puţini bani dacă ai absenţe.
Şi nu vorbim aici de absenţe în adevăratul sens al cuvântului (cu sutele) ci de câteva amărâte de absenţe suficiente ca să-ţi pună beţe-n roate. Să fim serioşi! Cu toţii am fost sau suntem elevi: 10 absenţe se fac instant!
Dacă luăm numai orele de religie şi desen, mai adăugăm un chiul la "mate că m-ascultă" şi o întârziere că "n-am prins tramvaiul/mi-a stat ceasul" şi gata!
În afară de asta, părinţii vor plăti amenzi pentru că progenitura lor a lipsit câteva ore de la şcoală. Hai să spunem că unii se vor mai putea sustrage de la această problemă. Cine şi cum? E simplu! Cei care au ambii părinţi plecaţi în străinătate şi locuiesc cu o mătuşă dar care nu le este tutore legal. Eh... ălora ce le faci? Le iei boii de la bicicletă! Da... dar nu cumva chiar această categorie de elevi este campioană la absenţe? Desigur dar... ce mai contează în înghesuiala asta?!
Şi, deasupra tuturor, este problema cretinătăţii ăleia de portofoliu educaţional, portofoliu asupra căruia au putere de decizie, evident, doar profii care în situaţia sunt pur şi simplu Dumnezeu pentru că-n funcţie de rahatul ăla de portofoliu se va decide întreg viitorul elevului. Or... numărul de absenţe cântăreşte decisiv aproape la calificativul final.
Prin urmare, pot spune fără probleme că dacă această lege ar fi fost în vigoare acum 10 ani, pot numi lejer 100 de oameni, incluzându-mă şi pe mine, care au ajuns toţi de la "binişor" în sus care n-ar fi treminat sub nicio formă şcoala în condiţiile astea.
Dar aceşti 100 de oameni care-mi trec prin minte acum nu erau, nu sunt şi mă îndoiesc că vor fi vreodată oameni proşti sau supuşi în vreun fel. Erau oameni care gândeau pentru ei şi nu se sfiau să spună cu subiect şi predicat atunci când ceva era în neregulă.
Nu erau oameni care să spună "da dom' profesor" la orice inepţie debitată de prof! Şi cu siguranţă n-au ajuns oameni care să se trateze la mitropolie de dependenţă de sex(da! în secolul XXI există oameni în lumea civilizată care merg la biserică să-şi rezolve unele probleme hormonale).
Practic, cu noua lege a educaţiei, singurul drept al elevilor este să spună "să trăiţi!" şi "am înţeles". Atât şi nimic mai mult! Nu ai voie să ai păreri sau idei, nu ai voie să fii decât ortodox, nu ai voie să ai antipatii faţă de un profesor, indiferent de justificarea acesteia, nu ai voie să te abaţi de la politica de partid şi de stat. Ai voie să fii un roboţel care vine supus la şcoală urmărit atent de camerele video din şcoli şi urmează orbeşte tot ce-i spune profu'!
Şi-apoi ne mirăm de ce adolescenţii devin violenţi sau se opun oricărui sfat bun dat de cineva? Sau ne mirăm de ce aceştia nu mai respectă şcoala?! Păi... pe ei îi mai respectă cineva?
Vi se pare cumva că sistemul actual de învăţământ şi, mai ales cu "îmbunătăţirile" de-acum îi tratează ca pe indivizi, ca pe oameni? Mie mai degrabă mi se pare că-i tratează ca pe saci de cartofi robotizaţi!
E şi firesc ca şcolarul să se comporte în ultimul hal când ajunge acasă de la şcoală când acolo i se taie din start orice tentativă de dezvoltare psihologică individuală, când este ignorat sau pus la zid pentru părerile lui, ostracizat pentru "look-ul" său sau notat cu 2 de către profe feministe frustrate sexual pe motive aberante. La urma urmei... ce? Adulţii nu fac tot la fel? Ei ba nu! Şi încă cum!
Şcoala ştie să se plângă de modelele prea libertine promovate de presa interesată să facă doar bani şi de faptul că şcolarii o iau razna din cauza anturajelor. Pe undeva au şi dreptate mai ales când persoane care au făcut bani cu ajutorul pizdei, aspectului fizic plăcut şi furtului sunt prezentate ca modele de succes. Dar şcoala ce alege să facă? Să promoveze modelul exact diametral opus!
M-am lungit cu educaţia pentru că e un subiect care mă frământă şi sunt foarte supărat pentru că întâlnesc des adolescenţi şi deja nu mai pot da vina pe ei că sunt ignoranţi şi uneori de-a dreptul proşti pentru că asta a devenit între timp politică de stat şi nu mai pot şti sigur în ce măsură mai e vina lor.
Dar nu numai educaţia s-a dus dracu' în ţara asta ci şi bunul simţ de-a tăcea dracu' din gură când ştii că eşti penal. Eu când ştiu c-am dat o gherlă, fie îmi cer scuze (caz foarte rar întâlnit), fie o dau aiurea şi evit/schimb subiectul, fie nu spun nimic şi las tăcerea să fie interpretată ca un răspuns. Când ştiu că voi da o gherlă (sau că este o mare posibilitate de a se întâmpla asta) nu spun nimic. Tac şi-mi văd de treabă.
Bine, bine... eu sunt eu, Boc e Boc. Boc acum 7 ani(uooo! 7 ani?!) ne spunea că pensionarii sunt umiliţi şi că noi în general mâncăm ca la război. Nenea boc! Eram în viaţă şi pe-atunci şi-ţi spun sincer că eu personal mâncam mult mai bine atunci decât acum! Cât despre pensionari, atunci se împrumutau la C.A.R. ca să-şi pună termopane, ca să-şi pună centrală de apartament, ca să meargă în staţiuni, etc. etc. etc. Acum? Acum se împrumută de câteva sute de lei ca să aibă cu ce trăi de pe-o lună pe alta!
Nenea boc! E nevoie să-ţi reamintesc că atâta vreme cât a fost Adrian Năstase prim-ministru n-a încercat nimeni să se sinucidă în timpul discursului său?
Poate ar merita să fie spus că o combină muzicală adusă de la turci în '90 nu reprezinta semn de bogăţie în 2004 dar în 2011 da!
Ar mai merita spus faptul că între 2000 şi 2004 s-au luat cele mai multe măsuri privind libertatea cuvântului (vă amintiţi de Paraziţii - Jos cenzura!, nu?). Nu de alta dar acum se aplică exact inversul acelor măsuri dar acum societatea civilă e preocupată să moară de foame şi n-are timp şi vlagă să reacţioneze!
Între timp, întru d'ale Uniunii, libertatea de asociere a fost interzisă în Germania iar în Franţa se face lobby serios pentru legalizarea spyware-ului (adică să se uite statul în calculatorul tău când vrea şi cât vrea fără ca tu să fii anunţat în vreun fel în prealabil), alăturându-se Angliei care încearcă din răsputeri să legalizeze un program creat de... (nu se ştie dar se bănuieşte că MI6 ar avea o idee) prin care webcamul tău ar putea fi activat de la distanţă ca să vadă şi statul ce faci. De altfel, libertatea presei în întreaga Europă e în declin, aşa că, nu suntem doar noi speciali. Da, dar noi suntem ipocriţi. Măcar ăia recunosc că-şi bat joc de proprii cetăţeni. Noi nu!
Noi o tot ardem în chec şi ne tot facem că nu vedem că se duce dracu' şi puţinul construit/obţinut după lovitura de stat din '89.
Să mai amintim de WikiLeaks care supravieţuieşte acum mulţumită oamenilor obişnuiţi care au norocul de-a locui în state netotalitare sau care cunosc folosirea proxy-urilor?
În cazul WikiLeaks e vorba de o ditamai tona de abuzuri făcute atât de Uniune şi de SUA cât şi de terţi cum ar fi Elveţia (care, în opinia mea, riscă să-şi dea dracu' neutralitatea după faza asta!). În ceea ce priveşte susţinerea WikiLeaks, se pare că nici deminitarii de stat nu sunt scutiţi de abuzuri. De ce am amintit de WikiLeaks? Pentru că până şi Vladimir Putin (ostracizat media de către Occident pentru atitudinea sa faţă de libera exprimare) şi-a exprimat susţinerea pentru WikiLeaks şi îngrijorarea cu privire la abuzurile comise. Or... când spune asta un om familiarizat cu controlul presei, atunci chiar e o problemă!
Deocamdată pentru problema asta există o "luminiţă" iar luminiţa se numeşte Islanda, ţară în care s-ar putea muta toţi jurnaliştii certaţi cu sistemul.
Ce s-a mai dus dracu'? Păi... sistemul penal de la noi. Bine... el era dus dracu' de mult dar acum două luni am dat peste-un articol ce prezenta un incident pe care nu l-am discutat pân' acum pentru că... nu ştiu de ce. Da' vi-l zic acum: Ei bine, un nenea din Galaţi a mers 600 de km (mă rog, a călătorit doar n-a mers pe jos!) ca să jefuiască o biserică. A pătruns în biserică, a furat fabuloasa sumă de 33 de RON iar apoi a declanşat sistemul de alarmă (în valoare mult mai mare, evident) şi l-a prins Miliţia. E pasibil de "mititica" până la 7 ani pentru furt calificat.
Prin comparaţie, fătuca aia de la Kikiriki-Miki Gărls sau cum mama dracu' le cheamă, a furat dintr-un supermarket de vreo 40 de lire sterline (adică ceva mai mult de 200 de ron). Tot furt calificat se cheamă dar ea a primit AVERTISMENT!
Tot prin comparaţie, Monica Iacob Ridzi, pe vremea când era ministru al tineretului, a "fentat" statul de vreun milion de euro, adică vreo 4,3 MILIOANE de lei (nu 33!). Furtul a fost demonstrat clar ca lumina zilei de ancheta jurnalistică a Gazetei Sporturilor, anchetă condusă atunci de Cătălin Tolontan. Ce s-a-ntâmplat cu doamna Ridzi? Este cumva la Târgşor (penitenciar de femei n.)? Nu, evident că nu!
Tot prin comparaţie, Biserica a raportat vânzări de colăcei, iconiţe şi alte dintr-astea în valoare de aproximativ un milion de euro la ultima sfântă Parascheva. A plătit impozit pentru asta?! Evident, nu!
Dar pentru suma aia de 33 de ron din cutia milei, a plătit biserica impozit? Sau avea de gând să plătească? Întreb pentru că eu când am câştigat câţiva lei din banner-ul din dreapta scrisului am plătit impozit, 16%! Nu, evident că n-au plătit pentru că SC BOR S.A. este societate privilegiată pe la noi.
Şi-atunci, dacă nu-s bani legali, de ce e ilegal să-i furi?
Ce s-a mai dus dracu'? Aparenţele! Dacă pe vremuri pensionarii şi creştinii (grupuri care coincid din ce în ce mai mult) ştiau şi puteau să menţină aparenţele, acum nu mai pot. Creştinii au devenit violenţi, indiferent dacă se află la biserica "Sfântul mormânt" sau la o piaţă din Vaslui.
Care este scopul acestui articol lung despre chestii care s-au dus dracu'? E simplu!
Pe scurt, s-a dus dracu' lumea bună şi s-au dus dracu' şi puţinele chestii pozitive care mai erau. Ce urmează? Cred că nici dracu' nu ştie. Dar cum dracu' e un personaj fictiv, putem spune fără de tăgadă că nimeni nu ştie.

Până una alta, vă salut cu respect ca de-obicei şi să ne citim curând.
Lucian Vâlsan.

P.S.: S-au dus vremurile când eram "băieţi deştepţi" şi-n prezent preferăm să pupăm dos evreiesc de la FMI şi să le dăm cu flit chinezilor. Am aşa o presimţire c-o să regretăm groaznic chestia asta!
P.S.S.: Pentru conspiraţionişti, mistici, visători şi alţii care vă mai ştiţi: Au început să moară păsări prin mai multe zone ale lumii. O luăm razna sau în 2012 ne ia mama dracu' pe toţi?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails