vineri, 18 februarie 2011

De ce credinţa în Dumnezeu nu este un "pariu sigur"

Motto: Ideea că ar trebui să crezi în Dumnezeu aşa... "în caz că" trivializează atât credinţa în sine cât şi realitatea conducând din start disputa pe credinţă către eşec înainte ca aceasta să fi început.

"De ce să nu crezi în Dumnezeu? Dacă crezi şi se dovedeşte că nu există, n-ai pierdut nimic. Dar dacă nu crezi şi se dovedeşte că există, ai pierdut totul. Nu e un pariu mai sigur să crezi?"

În dezbaterile despre religie, acest argument tot apare, la nesfârşit de nu mai scapi de el. În aproape toate dezbaterile despre religie, dacă dezbaterea durează suficient de mult, cineva aproape în mod garantat va folosi acest argument. Argumentul acesta are şi un nume: Pariul lui Pascal (PLP sau plp - prescurtat în continuare în restul articolului), după Blaise Pascal, filosoful care a formulat argumentul şi a ajuns cunoscut.

Argumentul acesta îi face pe atei să vrea să-şi smulgă părul din cap.

Şi nu pentru că este un argument grozav, ci pentru că este un argument chiar prost. Nu are niciun sens. Nu are un sens practic. Trivializează întreaga idee atât de credinţă cât şi de necredinţă. Trivializează însăşi banalitatea. De fapt, renunţă la a dezbate înainte de a fi început efectiv să dezbată. Demontarea PLP este ca şi cum ai împuşca un peşte într-un butoi. Un peşte neobişnuit de lent într-un butoi foarte mic! Aproape că mă simt vinovată că scriu un întreg articol despre asta.

Dar vai, e un argument de-a dreptul comun şi ridicol în acelaşi timp. De fapt, e unul dintre cele mai comune argumente în favoarea religiilor. Aşa că astăzi, o să trag bine aer în piept, îmi pun un fes ca să nu-mi smulg părul din cap şi o să petrec ceva timp anihilându-l.

Care Dumnezeu? Prima şi cea mai evidentă problemă cu acest pariu? Presupune că există o singură religie şi o singură versiune de Dumnezeu.
PLP consideră alegerea dintre religie şi ateism este simplă. Alegi religiozitatea sau nereligiozitatea. Credinţa în Dumnezeu sau necredinţa în Dumnezeu. Una sau cealaltă.

Dar, aşa cum oricine a citit o ţâră de istorie ştie - sau cine s-a uitat la televizor în ultimul deceniu - există sute de religii diferite şi zei diferiţi în care aceste religii cred. Mii dacă numeri şi sub-sectele mai mici separat. Zeci de mii sau chiar şi mai mult dacă numeri fiecare religie de-a lungul istoriei în care cineva a crezut vreodată. Chiar şi astăzi printre cele mai populare 5 religii există sute de variaţiuni: sectele creştinismului, de exemplu, includ catolicismul, baptismul, ortodoxismul, presbiterianismul, anglicanismul, metodismul, luteranismul, mormonismul, Bierica Unită a lui Christos, Martorii lui Iehova, etc. etc. etc. Şi există şi subsecte ale acestei secte care includ Biserica Romano-Catolică, Biserica Ortodoxă Greacă, Biserica Baptistă de Sud, Biserica Baptistă Americană, Mormonismul (acela comercial LDS), Mormonismul (versiunea cu cultul poligamiei), Mormonismul (versiunea repulsivă care torturează copii), Biserica Angliei, Episcopiatul American, Biserica Evanghelică de ziua a 6-a din Wisconsin, Sinodul Lutheran...

Cum ştim pe care dintre ele să pariem?

Diferenţele dintre aceşti dumnezei şi religii nu sunt deloc banale. Dacă te supui regulilor uneia dintre ele, garantat le încalci pe cele ale alteia. Dacă îl slăveşti pe Iisus şi Islamul se dovedeşte adevărat - ai pus-o! Dacă-l preaslăveşti pe Alah şi iudaismul se dovedeşte a fi adevărat - iar ai pus-o! Dacă-l preamăreşti pe Iehova şi jainismul se dovedeşte a fi adevărat - iar ai pus-o! Şi chiar dacă respecţi regulile de bază, s-ar putea să ai probleme în detalii. Şi în multe religii, detaliile contează enorm. Iei împărtăşania sau nu o iei? Botezul la naştere sau la vârsta la care poţi gândi raţional? Hirotonisirea femeilor ca preoţi sau nu? Oricare dintre astea te pot trimite direct în iad. Nu contează că eşti catolic, baptist, anglican, mormon sau ce-o fi.... sunt o grămadă de alţi creştini care sunt absolut convinşi că ai înţeles creştinismul total greşit şi că-L enervezi pe Dumnezeu din ce în ce mai mult pe zi ce trece.

Deci cum oare poate fi religia un pariu mai sigur?

E la fel de posibil ca tu să-l enervezi pe Dumnezeu cu credinţa ta aşa cum o fac ateii cu lipsa ei!

Pentru mulţi credincioşi, răspunsul la "Care dumnezeu?" pare evident. E dumnezeul lor, desigur. Ca şi cum dăăh eşti prost? Dar pentru cineva care nu crede - pentru cineva căruia îi este prezentat Pariul lui Pascal ca motiv de a crede - răspunsul la "Care dumnezeu?" este orice mai puţin evident. Pentru cineva care nu crede, întrebarea este atât derutantă cât şi crucială. Şi fără ceva dovezi decente care să susţină ipoteza unui dumnezeu în dauna unui alt dumnezeu, întrebarea "Care dumnezeu?" face PLP cu totul inutil.

Dacă nu cumva ai dovezi clare şi sigure că religia ta anume este cea corectă şi că toate celelalte se înşeală, pariul tău cu Dumnezeu este cel puţin la fel de şubred ca pariul ateilor că acesta nu există.

Şi dacă ai avea dovezi clare care să arate fără de tăgadă că religia ta e cea corectă, n-ai mai apela de la bun început la PLP ca să-ţi susţii teza.

Lui Dumnezeu îi pasă măcar? PLP nu numai că presupune că există un singur dumnezeu şi o singură religie. Presupune şi că lui Dumnezeu îi pasă dacă tu crezi sau nu în El. Presupune că Dumnezeu îţi va răsplăti credinţa cu viaţă veşnică în rai... şi că va pedepsi necredinţa cu o viaţă veşnică în infern.

Dar de ce am presupune asta?

Potrivit multor religii - cele mai progresist-ecumenice ce-mi vin în minte - lui Dumnezeu nu-i pasă dacă îl venerezi pe calea cea dreaptă. Sau, dacă îl venerăm într-un fel. În aceste religiii, atâta timp cât ne tratăm unii pe alţii bine, în concordanţă cu cea mai bună înţelegere a noastră a noţiunilor de bine şi rău, Dumnezeu va fi fericit în ceea ce ne priveşte şi ne va răsplăti în viaţa de apoi. Aceşti credincioşi n-au nicio problemă cu ateii - de fapt, n-au nicio problemă atâta vreme cât ne ţinem gura închisă şi nu deranjăm pe nimeni cu argumente enervante - şi ei sunt chiar convinşi că noi, ateii, nu vom arde în flăcările iadului.

De fapt, potrivit multor religii din acestea progresiste, Dumnezeu are mai mult respect pentru ateii sinceri care fără teamă îşi proclamă necridinţa decât pentru "credincioşii" nesinceri care pretind doar că au o credinţă pentru că e mai uşor şi mai sigur şi nu vor să zgâlţâie "corabia". Potrivit acestor progresişti, ateismul sincer este chiar un pariu mai sigur. Ipocrizia întru Pariul lui Pascal e mai probabil să-l gâdile la nas şi să-l enerveze pe Dumnezeu.

Aşadar, chiar dacă tu crezi că ipoteza existenţei unui dumnezeu este plauzibilă şi coerentă... de ce ar rezulta în mod automat că a crede în Dumnezeu este o parte esenţială a acestei asigurări pentru viaţa de Apoi pe care se presupune că o cumpăraţi cu acest "pariu mai sigur"?

De fapt, am observat (şi am şi scris despre asta) o versiune ateistă a PLP care ia această enigmă în calcul. In varianta Pariul Ateu, ai putea la fel de bine să fii o persoană cât poţi tu de bună în această viaţă şi să nu-ţi faci griji despre Dumnezeu sau viaţa de Apoi. Dacă:

a) vreun dumnezeu există şi este bun, nu o să-i pese dacă tu crezi sau nu în el, atâta vreme cât ai fost cea mai bună persoană pe cât puteai tu fi.

b) Dumnezeu este capricios, egoist, un ticălos nesigur ale cărui lecţii despre cum să te comporţi şi cum să fii ca persoană sunt atât de neclare încât după mii de ani încă nu le-am înţeles... atunci nu avem cum să ştim care dintre comportamente va conduce la o pedeapsă sau la o recompensă din partea Lui şi am putea la fel de bine să fim buni conform înţelegerii noastre proprii

c) Nu există niciun dumnezeu, atunci merită să fii bun de dragul de a fi bun: pentru că avem compasiune faţă de alţi oameni (evident, nu faţă de toţi) şi pentru că a fi bun şi corect atunci când merită face în general lumea un loc mai plăcut de trăit, atât pentru noi înşine cât şi pentru ceilalţi.

Şi-acum, să fim bine înţeleşi: De fapt, nu cred nici că Pariul Ateu este un argument bun pentru ateism. Cred că cele mai bune argumente pentru ateism nu sunt bazate pe ce fel de comportament este mai sigur de adoptat şi "pariat" pentru o viaţă de apoi mai bună, ci pe întrebarea dacă religia este, ştiţi voi, până la urmă adevărată. Pariul Ateu este amuzant şi punctează câteva aspecte valide, dar nu e nici pe departe un argument convingător îmtru motivele pentru care nu ar trebui să credem în Dumnezeu.

Şi totuşi, are mult mai mult sens şi e mai clar decât PLP.

Dacă nu ai vreo dovadă clară că lui Dumnezeu îi pasă de credinţa noastră religioasă, pariul tău cu Dumnezeu este cel puţin la fel de şubred ca pariul ateilor că Dumnezeu nu există.

Şi, dacă ai avea cu adevărat ceva dovezi care să ateste fără de tăgadă că lui Dumnezeu îi pasă de credinţa noastră religioasă, nu ai mai apela de la bun început la PLP pentru a-ţi susţine teza.

Este Dumnezeu uşor de prostit? Şi că tot vorbeam dacă lui Dumnezeu îi pasă de religia pe care o adoptăm şi în care credem: Dacă lui Dumnezeu îi pasă dacă credem sau nu în El... chiar crezi că o să fie prostit de acest gen de oameni care s-au agăţat de un pariu?

Să zicem, de dragul dezbaterii, că Dumnezeu există şi este real. Şi, pentru moment, să zicem că lui Dumnezeu îi pasă dacă noi credem în El sau nu. Să zicem, de fapt, că-i pasă atât de mult dacă credem în El sau nu că atunci când decide unde vom "locui" în viaţa de apoi cea veşnică, această credinţă sau lipsa ei este de fapt factor decisiv.

Va fi prostit Dumnezeu de PLP?

Când stai la coadă la porţile vieţii veşnice pe care creştinii o descriu şi Dumnezeu se uită adânc în sufletul tău - şi vede că a ta credinţă se bazează pe "Hei, de ce să nu cred, nu e ca şi cum aş avea ceva de pierdut şi am o întreagă viaţă de apoi de vremuri bune de câştigat, aşa că... sigur 'cred' în Dumnezeu" - tu chiar crezi că Dumnezeu va fi impresionat? Chiar crezi că o zică "Oh, ce şmecher, ia uite ce mod ingenios de-a pune problema şi ce întrebări faine ai acolo, avem nevăstuici alunecoase în Rai, hai încoa!"? Va fi el flatat că este văzut, nu ca un creator al întregii existenţe care insuflat viaţă în tine şi în toţi cei pe care i-ai iubit, ci ca un "pariu mai sigur"?

Eu nu cred în Dumnezeu. Asta e evident. Cred că ipoteza unui dumnezeu este cel puţin neplauzibilă şi incoerentă. Dar dintre toţi zeii neplauzibili şi incoerenţi pe care i-am văzut ilustraţi în ipoteze, cel care pedepseşte ateii sinceri care iau suficient de în serios existenţa Lui pentru a o studia şi a ajunge s-o respingă când observă că nu e susţinută şi în acelaşi timp să răsplătească religioşii nesinceri agăţaţi de un pariu ilogic care sunt credincioşi ca parte dintr-o încercare egoistă de a obţine premiul cel mare la sfârşitul vieţii lor... dumnezeul ăsta e clar printre cei mai hilari.

Dacă nu ai dovezi clare că:

a) Dumnezeu există

b) Lui Dumnezeu îi pasă pasionant de mult de credinţele noastre religioase şi totuşi...

c) E suficient de tălâmb încât să fie prostit de Pariul lui Pascal,

Atunci pariul tău cu Dumnezeu este cel puţin la fel de şubred ca pariul ateilor că acesta nu există.

Şi dacă ai avea dovezi clare şi incontestabile pentru oricare dintre cele de mai sus, nu ai apela la PLP pentru a-ţi susţine argumentul.

Toate astea mă conduc la:

Asta măcar se pune ca fiind "credinţă"? Acesta e unul din aspectele care mă enervează cel mai tare când vine vorba de PLP. De câte ori cineva aduce acest argument pur şi simplul îmi vine să-mi smulg părul din cap şi să ţip interogativ: ţie chiar nu-ţi pasă dacă cele în care crezi sunt adevărate?

Credincioşii care propun PLP se pare că se gândesc că poţi alege (în) ceea ce crezi la fel de uşor ca atunci când îţi alegi perechea de pantofi pe care o cumperi. Ei par să creadă că "credinţa" înseamnă "aderarea la o opinie, indiferent dacă tu crezi sau nu că este adevărată". Şi sunt în acelaşi timp înfuriată cât şi derutată de acest mod de gândire. Pur şi simplu n-am nici cea mai vagă idee ce înseamnă "a crede" în ceva bazat în totalitate pe ceea ce ar fi cel mai convenabil fără nicio grijă dacă este într-adevăr adevărată respectiva credinţă sau falsă. Ca să-l parafrazez pe Inigo Montoya: Tot foloseşti cuvântul "credinţă". Eu nu cred că-nseamnă ceea ce crezi tu că-nseamnă şi ce sens i-ai atribuit tu.

Dacă nu ai vreun argument solid pentru motivele pentru care "credincioşii" agăţaţi de un pariu iraţional se consideră credincioşi "pe bune", atunci pariul tău cu Dumnezeu este cel puţin la fel de subţire ca pariul ateilor pentru inexistenţa lui Dumnezeu.

Şi dacă ai fi avut un argument solid pentru versiunea nesinceră de "credinţă" sigur n-ai mai fi apelat la Pariul lui Pascal pentru a-ţi susţine ideile.

Costurile credinţei chiar sunt neglijabile? Şi, desigur avem esenţa premizelor din PLP. Nu numai că presupune că recompensa pentru credinţă este infinită, dar presupune şi costurile credinţei ca fiind inexistente.

Iar asta este în realitate total neadevărat.

Să luăm un exemplu. Să zicem că-ţi spun ţie că Monstrul Zburător al Spaghettilor(FSM prescurtat pe viitor) te va răsplăti cu stripperi/stripteuse şi bere în rai când vei muri - şi ca să primeşti această răsplată, pur şi simplu trebuie să spui cuvintele "Eu cred în FSM, binecuvântat fie apendicele său" o dată şi doar o dată. S-ar putea să crezi că sunt sărită de pe fix. Ok, aproape sigur o să crezi că sunt sărită de pe fix. Dar doar pentru că sacrificiul de timp şi energie ar fi atât de mică, s-ar putea, de dragul întăririi pariurilor tale, să spui cuvintele cu pricina. (măcar fie şi de dragul amuzamentului)

Dar dacă-ţi spun că FSM te va răsplăti cu stripperi/stripteuse şi bere în rai când vei muri - şi ca să primeşti această răsplată trebuie să-mi trimiţi mie o cutie de trufe Godiva în fiecare sâmbătă, să-ţi tatuezi pe antebraţ o imagine color a Monstrului, să fii necinstit de nepoliticos cu oricine care provine din Detroit sau are vreo legătură cu acesta şi să spui cuvintele "Cred în FSM, binecuvântat fie-i apendicele" în fiecare oră pentru restul vieţii tale... este foarte, foarte puţin probabil ca tu să vrei. O să te gândeşti că sunt sărită de pe fix şi nu-ţi va păsa de soluţia mea pentru a-ţi salva sufletui neumuritor de la o eternitate lipsită de stripperi/stripteuse şi lipsită de bere. Te vei gândi chiar că urmarea obiceiurilor sacre ale credinţei în FSM ar fi ridicole şi o irosire totală de timp, energie şi resurse. În mod cert nu te vei gândi că este un pariu mai sigur!

Observaţi unde vreau să ajung?

Majoritatea religiilor nu doar cer enoriaşilor săi să creadă că Dumnezeu există. Ei cer să faci sacrificii şi să aderi la un set de reguli. Şi nu doar cele necesare ca să fii moral/de succes/fericit(ă) în fiecare zi a vieţii tale. Religiile în mod tipic cer sacrificii importante şi supunere către un cod de reguli stricte care pot interfera serios cu fericirea, succesul şi chiar şi cu însăşi moralitatea pe care totuşi ei şi-o asumă. Religiile cer oamenilor să doneze bani, să participe la ritualuri, să petreacă timp în case pentru rugăciuni, să urmeze reguli despre ce să mănânce, ce să poarte, ce medicamente să evite, cu cine să facă sex şi cum. Religiile cer oamenilor să-şi taie prepuţurile, să-şi taie clitorisurile, să-şi întrerupă definitiv legăturile cu copiii lor de orientare gay, să se îmbrace modest, să-şi suprime sexualitatea, să respingă evoluţia. Să se opună transfuziilor de sânge (atât pentru ei cât şi pentru copiii lor), să refuze căsătoriile interconfesionale, să refuze chiar şi prieteniile cu persoane din altă credinţă, să memoreze un text religios foarte lung şi să-l recite în public la vârsta de 13 ani. Să-şi petreacă week-end-urile bătând la uşa străinilor propunându-le să se alăture credinţei, să doneze bani pentru acoperişul bisericii, să doneze bani să se trimită biblii în Nicaragua, să doneze bani ca predicatorul să-şi cumpere Merţan. Să facă atât de mulţi copii cât sunt capabili fizic. Să-şi dezmoştenească propriii copii dacă părăsesc credinţa, să se supună soţilor fără crâcnire, să nu mănânce carne de porc, să nu-şi facă tatuaje, să se trezească devreme şi să meargă la biserică o dată pe săptămână în una din cele doar două zile pe săptămână pe care le au libere. Să-şi acopere trupurile din cap până-n picioare. Să trateze oamenii ca fiind impuri sau necuraţi pentru că s-au născut în credinţe diferite. Să trateze femeile ca fiind păcătoase dacă fac sex în afara căsătoriei. Să-şi bată sau să-şi ucidă soţiile şi/sau fiicele dacă fac sex în afara căsătoriei. Etc. Etc. Etc.

Religiile, în mod tipic cer sacrificii.

Şi acest fapt simplu şi clar, el însuşi, demontează fundamentul presupunerii Pariului lui Pascal.

Presupunerea PLP este că orice alt pariu este pariul unui fraier. PLP nu doar presupune că răsplata câştigului pariului este binecuvântarea infinită şi că problema pierderii constă în suferinţă eternă. Dar mai şi presupune că miza pariului este zero.

Dar mizele nu sunt deloc zero.

A fost deja dezbătut - corect, zic eu - că sacrificiile pe care religia le cere sunt un factor esenţial pentru propagarea ei. (Gândiţi-vă la botezurile din fraternităţi - aici autoarea se referă la fraternităţile din universităţile americane, concept inexistent la noi n.t.- După ce ai suferit şi ai făcut sacrificii pentru o credinţă, un proiect sau o afiliere la un grup, e mult mai probabil să rămâi acolo... ca să te convingi pe tine că sacrificiile au meritat. Aşa funcţionează mintea raţională umană!)

Şi dacă religia cere sacrificii... atunci Pariul lui Pascal se prăbuşeşte. Un pariu cu răsplată infinită şi zero miză? Sigur, ăsta da pariu "sigur". Dar un pariu cu răsplată infinită şi mize reale(sacrificiile)? Asta e mai puţin evident. În special când sunt, aşa cum am spus mai sus, mii de pariuri concurente, toate cu cerinţe contradictorii pentru câştigul specific pe care se presupune că-l urmăreşti. Şi, mai ales, în special când nu există nicio dovadă solidă că oricare dintre aceste pariuri concurente nu e mai probabil să fie câştigat decât oricare altul... sau că vreunul dintre ele are vreo şansă plauzibilă de vreun fel să fie câştigat vreodată. Din nou: Dacă nu vrei să pariezi pe religa Monstrului Zburător al Spaghettilor, cu cererile sale destul de rezonabile de ciocolată, tatuaje, rugăciune din oră în oră şi fobie fanatică pentru cei din Detroit, atunci de ce ai paria pe religia ta?

Dacă această viaţă scurtă e singura pe care o avem, atunci contorsionându-ne vieţile în restricţii înguste şi absolut arbitrare şi urmând reguli care ne rănesc şi distorsionează în mod grotesc moralitatea şi renunţăm la aspecte care sunt inofensive şi etice şi ar putea să ne facă pe noi înşine şi pe alţii profund fericiţi, totul pentru niciun motiv real,... abia ăla e pariul fraierului!

Pe lângă asta... dacă niciuna din astea nu sunt reale? Chiar dacă credinţa în Dumnezeu n-ar cere absolut niciun sacrificiu în niciun fel? Fără ritualuri, fără reguli, fără circumcizie, fără vină sexuală, fără execuţii pentru adulteri, fără copii gay ruşinaţi şi abandonaţi, fără copii morţi care ar fi trăit dacă ar fi primit transfuzia de sânge, fără bani în cutia milei? Nimic altceva decât credinţa în sine?

Tot ar avea costuri!

Iar acestea tot ar fi semnificative!

Ideea de credinţă religioasă? Ideea că are sens să crezi în fiinţe invizivile, în forţe nedetectabile şi evenimente care se întâmplă după ce murim? Ideea că are sens să crezi într-o ipoteză care fie este în totalitate netestabilă sau a fost testat de mii de ori şi deovedită ca fiind greşită? Ideea că ne putem baza în totalitate pe intuiţia personală să ne spunem nouă înşine ce este şi ce nu este adevărat despre lume... ignorând dovezile clare care ne contrazic intuiţia? Ideea că nu doar că este acceptabil, dar este bine şi pozitiv, să crezi în chestii pentru a căror existenţă nu ai nici măcar o vagă umbră de dovadă?

Ideea costă! Această idee ne subminează gândirea critică. Ne închide minţile în faţa unor noi idei. Ne susţine prejudecăţile şi ideile preconcepute. Ne lasă vulnerabili la idei cu adevărat rele. Ne lasă vulnerabili în faţa înşelăciunilor şi a şarlatanilor. Ne lasă vulnerabili în faţa liderilor politici manipulativi. Ne conduce la devalorizarea dovezilor şi raţiunii. Ne conduce spre a trivializa realitatea.

Aşadar, prin ea însăşi, chiar şi fără sacrificii evidente de bani sau stil de viaţă restricţionat ori alegeri etice de-a dreptul oribile, credinţa religioasă ne formează modul în care ne trăim vieţile. Şi o face într-aşa fel încât putem comite enorm de mult rău.

Dacă nu ai cumva o dovadă clară şi de netăgăduit că sacrificiul de timp/bani/fericire/bunătate/etică/toleranţă etc. cerut de religie - şi sacrificiul scepticismului sănătos, gândire critică şi pasiune pentru adevăr - va conduce la o binecuvântată şi fericită viaţă de Apoi, pariul tău cu Dumnezeu este cel puţin la fel de subţire ca cel al ateilor privind inexistenţa acestuia.

Şi, dacă ai avea vreun fel de dovadă că Dumnezeu există şi că aceste sacrificii au şanse mari să fie răsplătite, nu ai mai recurge le Pariul lui Pascal pentru a-ţi susţine ideea.

Pierderea dezbaterii înainte ca tu s-o fi început. Dacă nu înţelegi sau nu vrei nimic altceva de la acest articol atunci ia asta:

În momentul în care propui PLP, acela este momentul în care ai pierdut dezbaterea.

PLP nu este un argument pentru existenţa lui Dumnezeu. PLP este, de fapt, un argument 100% în afara întrebării dacă Dumnezeu există sau nu. PLP nu oferă nicio dovadă că Dumnezeu există - nici măcar "dovada" subţire a intelligent design sau presupusa reglare perfectă a universului sau sentimentele din inima ta. Nu oferă niciun argument logic de ce Dumnezeu trebuie să existe sau probabil există - nici măcar "logica" subţire ca foiţele din biblie a argumentului cauzei primare. Nu oferă nicio o dâră de raţiune pozitivă pentru a gândi că Dumnezeu e real.

Pariul lui Pascal este o direcţionare greşită. O distragere. Este un mod de a distrage atenţia de la cât de subţiri, vagi, evazive şi ilogice sunt în realitate argumentele pentru existenţa lui Dumnezeu. Este, dacă vreţi, o evaziune, o alunecare, o evitare, un truc care se doreşte inteligent de la a evita adevărata dezbatere sau discuţie în contradictoriu. Este un mod de a-l face pe susţinătorul lui Dumnezeu să se simtă posesor al liberului arbitru şi ingenios, în timp ce ignoră adevărata întrebare supusă discuţiei.

Nu este un argument. E o scuză pentru faptul că nu avem un alt argument. Şi este în totalitate o scuză jalnică.

Dacă te bazezi pe Pariul lui Pascal pentru credinţa ta, ai putea la fel de bine să crezi în unicorni, elfi, Zoru Astru, Zeus, dragonul invizibil din garajul lui Carl Sagan sau Monstrul Zburător al Spaghettilor care a creat lumea prin apendicele său binecuvântat. Pariul lui Pascal este la fel de bun ca argument pentru aceste credinţe cât este şi pentru orice religie în care oamenii cred acum.

Dacă ai fi avut un argument mai bun pentru Dumnezeu, l-ai fi folosit. Ai fi oferit dovezi clare pentru existenţa lui Dumnezeu; ceva explicaţii logice pentru motivul potrivit căruia Dumnezeu trebuie să existe. Nu ai recurge la această scuză leneşă, alunecoasă, agăţată de un pariu ilogic ca să te eschivezi că nu gândeşti de fapt la întrebarea pusă.

Pariul lui Pascal nu este nu argument.

Este o recunoaştere că de fapt n-ai niciun argument!

Autor: Greta Christina / AlterNet , articol preluat de aici.
Traducerea şi adaptarea: Lucian Vâlsan.
Această traducere poate fi citată oriunde cu condiţia menţionării sursei!

Nota traducătorului: Acest articol reprezintă în mare măsură şi poziţia mea în raport cu subiectul în cauză însă în mod cert acest articol o spune mai bine decât mine.
Am înlocuit unele link-uri din original cu articole româneşti şi am adăugat în unele locuri link-uri de la mine pentru a întări mai bine afirmaţiile care în limba română sună un pic mai blânde.

9 comentarii:

  1. Eu am alt pariu pentru crestini - Dumnezeu e un mistocar care vrea sa faca diferenta intre naivi si sceptici. Naivii or sa se prajeasca in Iad, caci lui dumnezeu ii plac indivizi d-alde Einstein ori Bertrand Russell, nu baba Paraschiva de la tara; ce ar putea sa discute o eternitate Dumnezeu cu ea? Deci cei care sunt creduli or sa o imbulineze daca nu se convertesc degraba la credinta cea dreapta in logica si scepticism. Daca-l mananca pe vreunul pielea sa n-o faca - treaba lor, ii astepata distractia in Iad.

    RăspundețiȘtergere
  2. Si pana la urma ce-i mai presus de a fi sincer tu cu tine? Nu cred ca merita viata asta sa te minti singur, daca tu faci asta, atunci Dumnezeu de ce n-ar face-o cu tine?

    RăspundețiȘtergere
  3. Am ajuns aici urmînd un link de aici:
    http://www.realitatea.net/orele-de-religie-spaima-parintilor-uite-cu-ce-idei-se-intorc-copiii-de-la-scoala_954228_comentarii.html#comentariu-6892912
    (V. cu q.)

    RăspundețiȘtergere
  4. Nasol e că, după un aşa articol, nu prea mai e de spus decît că <>

    RăspundețiȘtergere
  5. Ai carente grave de logica si de teologie (ortodoxa). Ai un limbaj tipic ateu, stupid, fara nici o noima.

    In primul rind faci o confuzie foarte grava, amesteci religiile. Aici e o problema de logica, destul de simpla: Adevarul este numai unul, minciuni sint milioane. Cade in sarcina oamenilor sa gaseasca Adevarul. Asa ca (surpriza) numai maxim o religie este adevarata.

    In al doilea rind dai exemple de tot felul de rataciti care se pretind "solii lui Dumnezeu pe pamint" si care comit pacate grave. Uiti ca ar trebui sa astepti un raspuns de la insusi Dumnezeu in legatura cu cine ii este rob si cine nu.

    In al treilea rind (si poate cel mai important) ai carente grave in a intelege care este rolul omului pe pamint si de ce oamenii sint in situatia (halul) in care sint. Pe scurt mediteaza (si informeaza-te) intens la Adam si al caderea lui din Rai.

    sint mlte de spus dar eu ti-s sugera sa citesti multa teologie ortodoxa, sa mergi regulat la o biserica (ortodoxa) si sa te spovedesti si impartasesti (de minim 2 ori pe an). ATENTI: informeaza-te despre ceea ce trebuie sa faci (si de ce trebuie sa faci) inainte de Sfinta Impartasanie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bun, deci răspunsul tău la întrebarea din articol „Care Dumnezeu” este „Dumnezeul ortodox”, corect? Dacă-i așa, care-s argumentele tale că Dumnezeul ortodox e mai tare decât Dumnezeul presbiterian sau Dumnezeul musulman?

      „Asa ca (surpriza) numai maxim o religie este adevarata.”

      Sigur, maxim 6 cai frumoși. Probabilitatea ca o religie să fie adevărată este identică cu numărul real de religii adevărate - adică exact 0 (Zero).

      „sint mlte de spus dar eu ti-s sugera sa citesti multa teologie ortodoxa, sa mergi regulat la o biserica (ortodoxa) si sa te spovedesti si impartasesti (de minim 2 ori pe an). ATENTI: informeaza-te despre ceea ce trebuie sa faci (si de ce trebuie sa faci) inainte de Sfinta Impartasanie.”

      Măi a dreacu ortoprostia asta cum e soluția pentru toate.

      Ștergere
    2. Tu esti un habotnic indoctrinat!

      Ștergere
  6. D-le Lucian Vâlsan,jos palaria! Imi place al dracului de mult acest articol! Eu de mult combat ideea de religie,de orice orientare sau coloratura! Sa ne amintim doar de cruntele cruciade,de crimele inchizitiei si ar fi deja suficient ca religia sa se discrediteze total. Dar,daca observam si inversunarea cu care preotii din zilele noastre,se insinueaza in societate,nu-ti vine sa crezi ca,in secolul informatiei,mai pot fi oamenii atat de habotnici...

    RăspundețiȘtergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails