marți, 15 februarie 2011

Victimele fanatismului

Am scris recent despre fanatici în general şi cât de periculoşi pot deveni aceştia, mai ales dacă-s mulţi. Vorba lui Lăpuşneanu: "Proşti, proşti da' mulţi!".
Totodată, constat c-am fost un om naşpa şi de Velăntains Dei am scris de gherlele Google-ului şi de accesorii pentru telefoane mobile şi alte gadget-uri. Asta după ce şi anul trecut am uitat de 14 februarie şi am amintit doar puţin, pe 15 februarie reiterându-mi poziţia exprimată acum 2 ani.
De altfel, poziţia pe care mi-am exprimat-o în articolul de acum 2 ani rămâne valabilă şi deşi unele aspecte ale gândirii mele s-au mai schimbat/şlefuit, bazele au rămas aceleaşi.
Ca om raţional, nu poţi fi atât de îngust încât să crezi că doar într-o singură zi se poate exprima iubirea.
Exemplu personal: Pe 14 februarie 2010 eu şi prietena mea eram în "expresul" Iaşi - Timişoara Nord rupţi de oboseală de la cărat bagaje grele. Pe 14 februarie 2011, ea este în oraşul natal rezolvându-şi câteva probleme personale, eu învăţ pentru un examen. Mă rog, am învăţat, acum scriu articolul ăsta şi după aia somn că vine examenul! Înseamnă asta oare că nu ne iubim pentru că nu cheltuim bani pe inimioare roz şi cadouri kitschoase?
În fine, trecând peste asta, ne uităm puţin pe ştirile internaţionale privind acest subiect şi aflăm câteva chestii interesante.
De exemplu, în Malaysia, autorităţile fundamentalist-religioase au declarat "război" sărbătorii americăneşti şi chiar au mobilizat forţe de ordine care să facă raiduri prin hotele ca nu cumva tinerii să întreţină relaţii sexuale înainte de căsătorie.

Ei poftim cultură! Cu o mare parte din populaţie trăind sub limita subzistenţei (mai pe româneşte, cam mor de foame!) guvernul toacă bani pe raiduri să pândească curul cetăţenilor.
De-asta nu arăt eu niciun fel de empatie pentru sărăcia din unele ţări pentru că pur şi simplu şi-o MERITĂ!
Nu vă-nchipuiţi că doar musulmanii sunt într-atât de scrântiţi căci nici fraţii noştri întru ortodoxie, ruşii, nu sunt mai prejos. Nici nu-i de mirare având în vedere că 1 din 3 ruşi crede că Soarele se învârte în jurul Pământului.
Râdem noi râdem dar şi 42% dintre români cred în geocentrism!
O să-mi spuneţi că Velăntains Dei este sărbătorit mai degrabă de adolescenţi. Ok, sunt dispus s-o cred şi pe-asta. Dar mai e o treabă: Ştiaţi că 40% dintre adolescenţii români sunt semianalfabeţi? Bă nene! 40%! E enorm!
Şi-n total România totalizează vreo juma' de milion de analfabeţi.
O să fie în curând recensământ la noi (mai prin preajma lui am să scriu pe larg şi despre asta!) dar eu sunt convins că România are maxim 17 milioane de locuitori în prezent.
Ei bine, 500000 din 17000000 înseamnă cam 3% din populaţie. Nu vi se pare cam mult? Mie da!
Tot victimă a fanatismului este şi fata de 14 ani care a decedat în Bangladesh după ce a suferit 100 de lovituri de bici dictate ca sentinţă pentru sex premarital de către un cleric local.
Tot victimă a fanatismului este şi fata de 16 ani executată prin spânzurare în Iran tot pentru sex pre-marital. E interesant aici că boşorogul de 51 de ani care abuza de ea nu a primit nicio pedeapsă. Deh... el era căsătorit şi un respectant al valorilor instituţiei familiei, nu?
Se pare că s-a uitat dar şi la noi a fost o măicuţă victimă a fanatismului aceasta fiind crucificată şi lăsată să moară la Tanacu! Ce s-a-ntâmplat? Popă ăla fanatic a primit 14 ani de pârnaie, instanţei supreme i s-a făcut milă de sfinţia sa şi a rămas doar cu 7 şi probabi pentru bună purtare o să iasă după 3, poate 4 ani! În vreme ce Marcel Ţundrea, de pildă, a stat 12 ani la mititica pentru o crimă pe care nici măcar n-a comis-o el!
Tot victime (de data aceasta indirecte) ale fanatismului sunt şi bolnavii români din spitale care deseori mor sau ies mai bolnavi decât au intrat din cauza subfinanţării sănătăţii în dauna Bisericii!
Tot pe principiul "ţara arde şi baba se piaptănă", în Malawi băşitul în public va fi pedepsit. Situaţia e de râsu-plânsu căci Malawi este o ţară care suferă de foamete. Aici e altă sursă, mai actualizată. Aşadar, cu 70% din populaţie aflată în risc mare de a muri de foame la propriu, tu stai şi faci dezbateri privind băşinile?
Mai mult decât atât, ca să apară flatulenţa, pentru început trebuie să mănânci ceva. Or... mâncatul nu este nici pe departe o activitate zilnică printre cetăţenii statului Malawi.
Revenind la români, am dat peste o ştire din Suceava, unde primăria a turnat 6 miliarde de lei vechi pentru catedrala de pe Mărăşti. Oraşul ăla, când am fost ultima dată pe-acolo, era inuman de murdar. Nişte bani în curăţarea oraşului, nu se poate? Nu.
Tot victime ale fanatismului mai sunt şi copiii care mor pentru că părinţii lor aleg să se roage în loc să apeleze la un doctor, sau cei care nu se mută la timp din casa părinţilor fanatici religioşi.
Apropo, ştiaţi că mai nou dezintoxicarea se face în România cu aghiazmă mare? Acum, dacă textul ăla era pe Trinitas TV, post aflat sub patronatul Corporaţiei Ortodoxe Române, poate nu m-ar fi deranjat atât de tare. Dar, fiind vorba de TVR Cultural, acum îmi dau seama că eu astăzi o să mă duc să plătesc curentul şi implicit taxa Radio TV din care trăieşte TVR-ul. De ce? Eu vreau să plătesc pentru educarea naţiunii nu pentru îndobitocirea ei! Şi nu doar TVR Cultural o arde religios ci şi Radio România Cultural.
Victime clare ale fanatismului sunt şi viitoarele generaţii de tineri din Republica Moldova. În ţara vecină, cazul bebeluşului mort la botez a fost amintit doar în treacăt ba încă a fost şi muşamalizat, bebeluşul fiind declarat bolnav înainte de botez. De ce oare era bolnav? De înec?
După ce că gafele Corporaţiei Ortodoxe Moldoveneşti sunt trecute sub preş, totodată, în această ţară s-au interzis manuale precum Deprinderi de viaţă (un manual pe care eu l-aş recomanda cu tărie în România!) dar şi "Sexul povestit celor mici". Totul în numele religiei. Şi, colac peste pupăză, de anul acesta, tinerii moldoveni vor studia după abecedarul ortodox!
Şi-aşa moldovenii-s vai de mama lor şi nedeprinşi în multe... fix ortodoxizare în masă le mai lipsea! De altfel, Repbulica Moldova nu e foarte departe de Malayisia sau Malawi (evident, nu la depărtarea geografică mă refer). Şi e fix aceiaşi chestie: Ţara arde şi baba se piaptănă.
Dar nici nu e de mirare că lucrurile stau aşa având în vedere succesul de care se bucură citatele lui Petre Ţuţea care plasează" dihorii atei laureaţi de Nobel" sub o babă lingătoare de moaşte!
Regret că am văzut afişul mult prea târziu şi n-am mers când Dan Puric a venit să facă prozelitism religios la mine-n facultate însă sper să nu-i piară activismul din el şi să mai calce prin Cluj. E incredibil cum oamenii ăştia chiar sunt băgaţi în seamă!
Ce mi se pare interesant este că atunci când fiul senatoarei Plăcintă, mort de beat fiind, a ales să urineze pe-o troiţă, ziarele s-au grăbit să titreze că ATEUL Plăcintă a urinat pe troiţă. În mod normal apartenenţa sau neapartenenţa la vreo religie n-ar trebui să constituie subiect de presă. Dar, înghit în sec şi trec mai departe. Şi totuşi, după acest model, de ce n-au titrat ziarele în cazul crimei de la Timişoara: Un fiu de preot ortodox şi-o adventistă au tranşat un penticostal?
Reclama de la RedBull şi reclamele la prezervative au fost interzise de CNA pentru că-s "imorale". Şi totuşi, faptul că un Ministru al Educaţiei numeşte ateii din România barbari şcoliţi, nu intră în niciun fel sub incidenţa legii? Doamna Andronescu, tocmai aţi pierdut vreo 30 de puncte procentuale în gradul meu de apreciere faţă de dumneavoastră. În curând ajungeţi pe minus!

Am lăsat un rând pentru că am să dedic această a doua parte a articolului unui subiect mai punctual, iar acesta este sexul la adolescenţi şi sarcinile la adolescente.
Este un subiect fierbinte şi despre care am mai scris acum mai bine de-un an.
Chiar dacă nu stăm atât de rău precum americanii, suntem oricum pe drumul cel bun. Numai în judeţul Vaslui se nasc cam 6 copii pe an din mame minore! Dacă la noi motivul principal pentru această problemă este lipsa educaţiei sexuale în şcoli şi lipsa informării privind protecţia, la americani e mai degrabă ignoranţa şi, s-o spunem p-aia dreaptă, prostia în adevăratul sens al cuvântului.
Pentru că cum altfel decât prin prostie am putea explica faptul că 17 minore au făcut un "pact" şi au rămas însărcinate intenţionat aproximativ în acelaşi timp?
La noi lumea îşi pune problema dacă o relaţie va funcţiona în funcţie de al câtâlea născut eşti tu şi al câtâlea născut e partenerul tău. Americanii, pe de altă parte, au campionat naţional de simulat act sexual.
Ce vreau să spun prin astea? Că noi şi americanii avem abordări diferite dar care au un punct comun: Ambele sunt greşite!
Nu! Nu prin pus sex peste tot înveţi "boborul" să aibă o conduită sexuală sănătoasă (adică să nu toarne plozi aiurea şi să se umple de boli!). Dar, cu siguranţă, nici prin propagandă religioasă şi cultivarea vinei morale nu rezolvi problema.
Merită citat un studiu comparativ între SUA şi Olanda. Acolo e diferenţa clară între abordarea religioasă practicată în masă de SUA şi abordarea pragmatică şi seculară practicată de Olanda.
Rata naşterilor la adolescente este de 10 ori mai mică în Olanda decât în SUA. Infectările cu HIV de 6 ori mai puţine, sifilisul are o incidenţă de 2,7 ori mai mică, incidenţa gonoreei e de 32 de ori mai mică în Olanda, iar avorturile în rândul adolescentelor sunt de aproape 10 ori mai puţine decât în SUA!
Da, dar mentalitatea insuflată adolescenţilor în Olanda este: Dacă ai vreo nelămurire, dă fuguţa la primul profesor pe care-l găseşti sau la cabinetul medical al şcolii şi ÎNTREABĂ! Iar la cabinetul medical nu ţi se va spune că eşti o curvă imorală şi că ţi-ai pierdut dreapta credinţă ci vei fi îndrumat(ă) spre a alege o metodă de protecţie adecvată!
De fapt, adolescenţii au făcut dintotdeauna sex. Doar pentru că în trecut femeile se căsătoreau la 16 ani nu înseamnă că era ok. Acum nu se mai căsătoreşte mai nimeni la 16 ani dar asta nu înseamnă că nevoia de sex a dispărut. Nici pe departe!
Olandezii au priceput asta şi au luat-o ca atare. Ei au înţeles că predicând pro-moralitate religioasă în viaţa sexuală n-o să câştige nimic, întrucât adolescenţii vor face oricum sex.
Problema este însăşi ipocrizia: Creştinii(dar şi activiştii pro-life în general) se plâng de numărul mare de avorturi ei manifestând o simpatie nejustificat de mare pentru un fetus, în dauna vieţii femeii care-l poartă. Prin urmare, ei doresc scăderea dramatică a numărului avorturilor. Şi, cu toate acestea, refuză categoric implementarea măsurilor care s-au demonstrat a fi eficiente!
În SUA fanatismul a ajuns până-ntr-acolo de se solicită public şi se şi pune în aplicare, asasinarea medicilor care practică avortul. În Olanda, pe de altă parte, se investeşte în a evita avortul printr-o informare corectă şi o viaţă sexuală sănătoasă şi protejată.
Practic în această problemă (de fapt în modul american de abordare) victime ale fanatismului sunt chiar înşişi adolescenţii care pot dezvolta depresii din cauza sentimentului de vină indus de religie, suferă operaţii de avort foarte dureroase şi riscante sau, cel mai rău, nasc şi-şi ratează întregul viitor. Bonus, victime ale fanatismului cat şi medicii care-şi fac datoria!

Cam atât despre victimele fanatismului momentan.
Dacă sunteţi părinţi sau sunteţi pe cale de-a deveni părinţi şi citiţi aici, nu uitaţi să fiţi deschişi cu copiii voştri privind sexualitatea căci e mai bine să previi sănătos şi fără riscuri decât să tratezi!

Vă salut cu respect,
Lucian Vâlsan.

3 comentarii:

  1. Acord total; pacat totusi ca n-ai pus filmuletele cu ursuleti facute conform educatiei sexuale abismale din State. Cum sa uiti de faptul ca daca nu te mariti virgina esti ca o cana in care au scuipat toti, sau imperfecta ca un trandafir din care s-au rupt petale? Plus, bonus! daca esti o gagica ce are niscaiva pareri despre orice, printul cel frumos nu se insoara cu tine, ca deh, printesele cuminti tac frumos;)
    Ma bag in seama deci http://www.youtube.com/watch?v=IoIeXgCfwNI&feature=channel

    http://www.youtube.com/watch?v=jmwJvgKTTjw&feature=relmfu

    RăspundețiȘtergere
  2. "De-asta nu arăt eu niciun fel de empatie pentru sărăcia din unele ţări pentru că pur şi simplu şi-o MERITĂ!" Haidi, breee... Las-o asa, nu o da in cinisme ca imi vine sa-ti spun de dulce... "Si-o merita"... Pfff...

    RăspundețiȘtergere
  3. Geronimo: Hai zi de dulce dar măcar argumentează!
    Sunt ţări în care se risipesc resurse multe pe religie când ar putea fi folosite pentru bunăstarea ţării respective. De exemplu în Grecia a ieşit mare tam-tam că i-a chelit guvernul, dar faptul că 17% din PIB-ul acestei ţări merge către Corporaţia Ortodoxă Greacă, nu a deranjat pe nimeni. Eu zic că-şi merită sărăcia pentru asta!
    La fel şi în ţările musulmane unde femeilor li se permite prea puţin sau deloc să muncească şi-apoi se miră de ce-s săraci.
    Păi e simplu, nu munceşti, nu ai. În momentul în care doar 20% din populaţie e "aptă religios" de muncă, e şi firesc să ai sărăcie generalizată. Nu şi-o merită? Eu zic că şi-o merită.
    Acum aştept argumentul tău potrivit căruia nu şi-o merită.

    RăspundețiȘtergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails