marți, 1 martie 2011

Iresponsabilitate şi etnobotanice

Schimbăm puţin registrul şi vorbim astăzi despre un fenomen pe cât de periculos, pe atât de prost şi iresponsabil tratat de către autorităţile române.
Eu personal am fost cam deconectat de aceste probleme pentru că, exceptând un caz din octombrie când nişte elevi oricum problematici au adus etnobotanice pe la şcoală, aici în Cluj numărul consumatorilor de astfel de produse oricum nu este atât de mare (procentual vorbind) iar consumatorii care sunt, fac ce fac şi nu ajung în spitale de să mi se umple ştirile locale cu tripaţi etnobotanişti.
Pe de altă parte, în zona de est a României dar şi în Bucureşti, fenomenul a luat serios amploare.
Însă, mai preocupat sunt de oraşul meu natal, Bârlad, în care voi merge curând şi în a cărui unităţi de învăţământ voi ţine câteva ore (şi) despre această temă.
Pentru a continua discuţia, vă invit mai întâi să citiţi relatările ziarelor Vremea Nouă şi Obiectiv de Vaslui care relatează despre un caz din Bârlad, în care o minoră de 14 ani a fost supusă la pornografie infantilă şi care a fost drogată (printre altele) cu etnobotanice.
Vreau să marşez în principal pe tema iresponsabilităţii parentale. Nu de alta dar varianta lacrimogenă cu mama eroină care "nu ştie ce să mai facă" (de parcă în afară de arunca plozi prin vagin ar fi făcut vreodată ceva-n viaţa ei) o puteţi citi în sursele citate.
Aici pe blog nu (prea) am zis-o cu subiect şi predicat însă prin alte medii on-line am mai spuso: Sunt enervat la culme când citesc/aud poveşti în care "din condei", vina părinţilor este eludată, aruncându-se întreaga vină asupra minorului şi/sau a "societăţii denaturate", părinţii fiind prezentaţi într-o aliură sfântă sau cumva... în regulă în raport cu situaţia. Ei bine, eu numesc asta iresponsabilitate! Aşa cum ai sânge-n tine ca părinte să-ţi asumi meritele copilului tău (chiar dacă deseori o faci într-un mod abuziv şi fals!), asumă-ţi şi eşecurile copilului tău (chiar dacă asta te aruncă în rahat!).
În continuare o să dau citare din declaraţia mamei eroine:
El (principalul suspect în acest caz, n.m.) este de vinã si am aflat multe lucruri. Eu lucrez în Italia din 2003, ca sã îmi ajut familia cu bani, dar din septembrie am venit acasã, cã nu se mai putea întelege nimeni cu fata mea. A abandonat scoala, dupã ce a fãcut numai patru clase.
Deci fata are 14 ani. 2011-14=1997. Tu ai plecat în 2003, deci când fata avea 6 ani şi deci era cel mult clasa I. Ea a abandonat şcoala după 4 clase, deci în 2007 sau 2008. Iar tu te-ai întors să vezi ce mai face fiică-ta în... 2010?!?!
Păi şi-n aceşti 2-3 ani ce pupeze ai păzit?!
Aceste probleme văd că nu şi le pune niciunul din cele două articole citate. Ambele marşează pe lacrimile de crocodil tardive ale mamei eroine dar nu suflă o vorbă despre faptul că avem de-a face, printre altele, cu o mamă total iresponsabilă!
Să mai cităm din mama eroină:
Am ajuns să-mi zică fata că nu-s a ei, că am părăsit-o.
Păi şi... nu cumva are dreptate?! Nu vreau să o fac pe avocatul diavolului dar mie aşa mi se pare.
Eu înţeleg că e greu şi că eşti săracă şi că oamenii în general sunt săraci în România! Nimic de comentat! Dar dacă eşti săracă şi fără competenţe nu torni 7 plozi!!!
Şi dacă tot ai făcut 7 copii şi-ai plecat în Italia ca să-i poţi creşte, cum spui tu, eu mai întreb o altă chestie: Fiică-ta cea mare, de 22 de ani, ce face?! Ea nu poate munci ca să nu lase toată povara financiară pe tine ca mamă?! Sau ea încă aşteaptă să găsească un prinţ pe cal alb, din cale-afară de inteligent şi din cale-afară de bogat?!
Bun! Eu înţeleg că Poliţia s-a mişcat (şi încă se mişcă) cu două viteze; extrem de încet şi deloc; dar tu, ca mamă, în toţi aceşti ani, ce ai păzit?!
Consider aberant faptul că toată lumea îi plânge de milă "săracei mame" când vinovată, în primul rând, pentru ceea ce i se întâmplă fiicei sale este chiar mama, mai apoi surorile mai mari (care înţeleg că încă locuiesc cu ea) şi abia apoi "interlopii" (care-n realitate sunt doar nişte "descurcăreţi", nici într-un caz interlopi sau mafioţi cum i-a numit presa locală!) sau "societatea" sau "poliţia lentă" sau cine mai vrei tu.
De aceea critic eu des (şi foarte des) sistemul de învăţământ de la noi şi pe majoritatea profesorilor: că nu se ocupă de problemele reale pe care le au (sau le pot avea) elevii iar programa de învăţământ nu prevede niciun fel de materie care să aibă legătură cu realităţile secolului XXI.
Iar celor de la Obiectiv de Vaslui, poate le spune şi lor cineva că nu este prea legal şi prea etic să dai numele în clar a unui minor în ziar! Dar nu mă miră, Obiectiv de Vaslui are antecedente în această privinţă întru nerespectarea drepturilor minorului.

La final câteva fapte:
1. Când s-a insistat pentru introducerea educaţiei sexuale în şcoli ca materie obligatorie sau ca parte a programei unei materii deja existente, s-a răspuns în stilul taliban: "Vreţi să-nvăţaţi copiii prostii de mici?!".
2. Când s-a cerut scoaterea religiei din şcoli pentru că îndoctrinează elevii şi-i transformă în victime şi totodată crează noi părinţi de genul mamei eroine de mai sus (prin dogma stupidă în care sexul protejat sau avortul reprezintă crime!), s-a răspuns în acelaşi stil taliban: "Atacaţi fundamentul credinţei naţionale!".
3. Însăşi o parte din profesorime încă se opune vehement ca acest lucru (educaţia sexuală şi educaţia civică adaptată la secolul XXI) să fie făcut (măcar) de către societatea civilă (ONG-uri) acuzându-i pe aceştia din urmă că încearcă să "strice" viitoarea generaţie.

O să revin cu tema asta în următoarele două săptămâni cu noi impresii după vizitele pe care le am programate în şcolile bârlădene.

Vă salut cu respect,
Lucian Vâlsan

7 comentarii:

  1. pai daca i-a incalcat dreptu civil da-i tu idee sa se imbogateasca dupa urma ziarului..
    zic si eu, nu prea le am cu legile...dar oricand e loc de suprize din partea celor cu putere.

    RăspundețiȘtergere
  2. Anonim: Ai văzut tu vreun proces între un civil amărât versus un ziar câştigat de civilul amărât în România? Eu nu.
    Şi-n plus, dacă s-ar obţine în instanţă daunele legale aferente, ar trebui să închidă ziarul Obiectiv definitiv :)).

    RăspundețiȘtergere
  3. Total de acord cu opinia ta despre parinti imbecili de care e plina Romania.
    Cat despre adolescentii care se drogheaza ... ma indoiesc ca o sa ai spor sa-i lamuresti. Pentru ca o fac, in lipsa altor perspective si atunci, tot ceea ce leramane este evadarea in lumi imaginare : exact la fel face si 80 % din societatea "onorabila" care crede in Mnezei ( evadeaza intr-o lume imaginara, ca sa-i ajute sa suporte realitatea de zi cu zi ).

    Nu toata lumea reuseste sa suporte realitatea mizearabila in care traim ( societate primitiva si sclavagista ) fara a evada in iluzie. Drogul ofera o iluzie convenabila. Ca si religia. Ca si iubirea. Ca si celelalte droguri legale .

    Parerea mea e ca trebuie umblat la cauza : remediati societatea si aboliti sclavia, ca sa puteam trai intr-o realitate care sa nu ne innebuneasca, astfel incat sa fim nevoiti a ne droga cu diferite chestii, ca sa putem suporta realitatea fara sa ne pierdem mintile.
    Dar stapanii societatii nu doresc asta. Si atunci, sclavii se drogeaza ....cam asta e tot ce pot face.
    Iar discursurile cu " nu va drogati", sunt doar povesti in cazul de fata : puse fata in fata cu realitatea, e cauza pierduta.

    RăspundețiȘtergere
  4. Am uitat : ce ar fi daca ati legaliza marijuana ? Nu creaza dependenta, e planta medicinala ( folosita ca atare ) ... Realitatea o demonstreaza ca in tarile in care e legalizat consumul de marijuana, a scazut numarul infractiunilor, a scazut consumul de alcool,si nu e populatia drogata non-stop. Vezi Olanda.

    RăspundețiȘtergere
  5. Tzipi: N-ai să mă vezi pe mine ţinând discursuri seci gen "nu vă drogaţi". Sunt conştient că printre altele, unul din motivele pentru care oamenii (nu doar adolescenţii) se droghează este cel ilustrat de tine.
    ÎNSĂ, eu când vorbesc despre droguri cu scop preventiv folosesc mai degrabă un discurs de genul "nu te droga cu chestia AIA care-ţi crează dependenţă de la prima doză, te bagă-n spital după două doze, etc...".
    Şi eu sunt de acord marijuana ar trebui legalizată însă societatea românească nu este (încă) pregătită pentru aşa ceva.
    Şi nu e vorba neapărat de conducătorii societăţii sau de politicienii cam curve, etc. etc. ci pur şi simplu societatea în ansamblul ei nu este pregătită de aşa ceva.
    Pe mine şi pe generaţia din care fac parte a cam funcţionat puterea exemplului (uite ce naşpa a ajuns ăla).
    Eu aş marşa mai degrabă pe coborârea vârstei la care poţi consuma alcool legal la 16 ani. Având în vedere că poţi avea carte de muncă la 16 ani, consider aberant să nu-ţi poţi cheltui banii pe ce vrei tu la 16 ani.
    De regulă cei care nu s-au (prea) apropiat de droguri puternice sunt cei care au trântit vreo două beţii crunte în liceu şi, după ce le-a fost rău, nu le-a mai trebuit decât maxim alcool în cantităţi moderate.
    "ma indoiesc ca o sa ai spor sa-i lamuresti." - Poate că da, poate că nu. Sunt destul de "agnostic" când mă gândesc la tema asta.
    Poate că nu deoarece eu stau o oră de curs cu ei şi dacă din varii motive nu voi avea un discurs suficient de convingător din prima, s-a dus naibii scopul.
    De aceea spun că ar trebui introduse în şcoli ore speciale dedicate scopurilor ăstora (educaţie sexuală, educaţie despre droguri, educaţie civică adaptată la sec. XXI, etc.). Mie nu-mi rămâne decât să zic că dacă un elev dintr-o clasă se va răzgândi gândindu-se de două ori înainte să bage porcării chimice în el, scopul meu va fi fost atins.
    La urma urmei eu reprezint societatea civilă când mă duc într-o clasă şi nu o persoană plătită din bani publici să facă doar asta.

    Numai bine.

    RăspundețiȘtergere
  6. De acord cu tine : "nu te droga cu chestia aia care te baga in spital" Problema e ca n-au acces la alta ... marijuana e ilegala, tutunul ucide, alcoolul e cancer ...
    Pe buna dreptate o sa intrebe, cu ce ne drogam daca renunatm la etnobotanice ? Cu vise ? Nu toata lumea reuseste ( doar romanticii si religiosii ) ...
    Eu iti doresc succes !

    RăspundețiȘtergere
  7. Ei pe dracu' şi mâncatul e cancer.
    Nu vreau să revin la discuţia despre tutunul ucide din simplul motiv că nu a reuşit nimeni să demonstreze în clar că măcar O persoană a decedat EXCLUSIV din cauza tutunului.
    Mai pe scurt, fumatul POATE să ucidă, la fel cum poate mersul pe bicicletă, condusul maşinii, mâncatul de cartofi prăjiţi, respiratul aerului poluat, etc. etc.
    Iar cât priveşte alcoolul, acesta este dăunător în anumite cantităţi(ca de altfel şi marijuana, heroina, morfina, etc.). În cantităţi mici spre moderate este chiar medicament!

    RăspundețiȘtergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails