duminică, 17 aprilie 2011

Apelul la autoritate şi pseudo-scandalizarea

Cuvântul "pseudo" o să-l tot vedeţi în următoarea perioadă în titlurile de-aici întrucât sunt într-o perioadă în care am chef de scris iar despre dezbaterile publice pe probleme inexistente nu am scris pe larg aici.
Aşa cum ieri am vorbit despre pseudo-discriminări şi despre dezbaterile aprinse purtate pe discriminări care nu există, astăzi vom vorbi despre o pseudo-scandalizare generalizată urmată de apeluri repetate la autoritate şi/sau majoritate pe o problemă (mai precis un fapt) care în sine nu este nici pe departe scandalos.
Poza este luată de pe site-ul opiniatimisoarei.ro, unde puteţi totodată citi un pseudo-articol scris parcă mai degrabă pe genunchi în timp ce vorbea la linia fierbinte (hot-line-ul heterosexual, desigur).
I-auzi aici titlu: Şocant! Un bebeluş promovează homosexualitatea în plin centrul Timişoarei pe un panou publicitar!

Ce mă?
Când am văzut doar titlul şi până să se încarce şi poza cu netul meu cel lent am crezut că avem de-a face cu o "minune" căci eu pân' acum n-am mai văzut sau auzit despre bebluşi care să vorbească, darămite să promoveze o idee, un curent, un stil de viaţă, drepturile vreunei minorităţi sau în general orice!
Ei nu mă frăţică e doar o poză folosită încă de-acum 4 ani prin alte părţi. E o poză cu un bebeluş cel mai probabil făcut în Photoshop (sau ceva similar) cu o brăţară de spital pe care scrie "homosexual" şi cu un mesaj care contravine bigotismului, un mesaj despre orientarea sexuală care, aşa cum orice om sănătos la cap ştie, nu este nicidecum o alegere sau o boală ci mai degrabă ceva cu care te naşti.
Ce-i drept în principiu nu există bebeluşi nici homosexuali şi nici heterosexuali căci identitatea sexuală se defineşte la vârsta pubertăţii.
Mesajul de fond e bun, zic eu, însă, ca de obicei, românii s-au luat rău de tot de formă (aspect la care, până la un punct, au dreptate întrucât bebeluşii nu au nicio identitate sexuală - nici hetero şi nici gay) şi, desigur, au amestecat şi religia în tot borşul ăsta că doar suntem o ţară creştină, nu?
Şi-acum să vorbim văzând ambele feţe.

1. Reacţiile de porc

Trebuie spus însă că acest panou nu este doar în Timişoara (doar ziarul timişorean a catadicsit să se "scandalizeze") ci şi în alte oraşe precum Braşov, Bucureşti sau Iaşi. Sincer nu l-am văzut şi prin Cluj însă poate nici nu e nevoie (sau e?).
De ce mă întreb retoric dacă ar fi sau nu nevoie de o campanie naţională pe subiectul ăsta? Pentru că Timişoara, în puţinele momente când am dat eu pe-acolo, mi-a lăsat impresia unui oraş cosmopolit, foarte tolerant şi în general mai deschis.
Dacă aş fi auzit de astfel de reacţii la Iaşi, la Suceava sau la Botoşani, n-aş fi fost atât de surprins. Nu am nimic nici cu Iaşiul şi nici cu Suceava (cu Botoşaniul am însă) dar pur şi simplu procentual bigotismul şi fundamentalismul ortodox este mai ridicat acolo decât în Timişoara.
Şi totuşi, "boborul" este "scandalizat dom'le".
Eu când văd un titlu de ştire care începe cu "Şocant!" mă gândesc la un masacru, un carnagiu pe o şosea, un criminal în serie, un pedofil, un popă care răstigneşte măicuţe, un islamist care ucide cu pietre o femeie pentru nesimţirea de a ieşi din casă fără să fie îmbrăcată în cort,... ştiţi... chestii de genu' cu-adevărat şocante!
Totuşi, titlul e parţial bun, dar nu neapărat pentru site-ul opiniatimisoarei.ro ci mai degrabă pentru site-ul realitatea.net, site care a preluat uşor truncheat ştirea şi care la rubrica de comentarii are cu adevărat afirmaţii şocante.
Dar să revenim la articolul original şi complet şi să cităm:

Alertati, politistii locali au mers sa analizeze situatia la fata locului, insa nu stiu daca pot sa faca ceva pentru ca acea reclama sa dispara: daca nu are autorizatie, va disparea. Daca are, va ramane acolo pana in ziua in care expira autorizatia.

Reprezentantii Primariei Timisoara s-au aratat uluiti, dar nu stiu al cui este acel panou. “Cei care au acel panou sunt responsabili de ce au pus acolo, nu noi. Politia Locala sa mearga sa verifice”, spune Lacramioara Condea, purtator de cuvant al Primariei Timisoara.

[...]

Revoltat de aparitia reclamei s-a aratat si deputatul de Timis, Marius Dugulescu. Din functia sa de vicepresedintele al Comisiei pentru drepturile omului, din Camera Deputatilor, Dugulescu a incercat sa sensibilizeze autoritatile sa reactioneze la o astfel de sfidare. Acesta a facut hartii peste hartii atat la Primarie, cat si la Protectia Copilului, insa pana la aceasta ora afisul nu a disparut.

“Eu le recunosc drepturile, insa sa si le tina in spatiul intim nu in spatiul public, in centrul Timisoarei. Eu am ramas stupefiat de acel afis, din care vad un copilas purtand acea inscriptie ca si cand ar avea catuse. In timp ce toti crestinii se sfiintesc si se pregatesc de Paste, aceasta minoritate imprastie mizeriile in spatiul public. Eu nu agreez promovarea de acest gen inaintea praznicului Invierii Mantuitorului”, spune Dugulescu.

Mitropolia Banatului condamna promovarea de acest fel pe care o socoteste drept una extrem de agresiva, mai ales ca sunt implicati copii. “Este regretabil ca exista astfel de promovari “agresive” ale homosexualitatii, care implica inclusiv fiinte nevinovate, precum sunt copiii. Dupa cum se stie, Biserica dezaproba pacatul “impotriva firii”, tratand insa cu toata grija pastorala pe cei care au cazut, cu voia sau fara voia lor, intr-un astfel de pacat. Homosexualitatea nu poate fi acceptata sub nicio forma ca normalitate sau firesc, in ciuda unor campanii care atenteaza la bunul simt al oamenilor si la buna cuviinta a majoritatii crestine a acestui popor”, spune Marius Florescu, purtator de cuvant al Mitropoliei Banatului.

Am înroşit părţile, zic eu, relevante. Ce-avem aici? Apeluri constante la autoritate şi mai ales la majoritate.
Însă cel mai tare mă deranjează reacţia acelui individ care cică e vicepreşedinte în Comisia pentru Drepturile Omului din camera inferioară a Parlamentului.
Comisia pentru drepturile omului, după cum îi zice şi numele, aderă la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului care zice la art. 19 cam aşa:
Orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimarii; acest drept include libertatea de a avea opniii fara imixtiune din afara, precum si libertatea de a cauta, de a primi si de a raspândi informatii si idei prin orice mijloace si independent de frontierele de stat.
Ba mai mult, la articolul 20 alineatele 1 şi 2 din acelaşi act se spune cam aşa:
1. Orice persoana are dreptul la libertatea de întrunire si de asociere pasnica.
2. Nimeni nu poate fi silit sa faca parte dintr-o asociatie.
Nu cumva ce spune Marius Dugulescu intră puternic în contradicţie cu comisia la care este vicepreşedinte şi cu actul pe care el trebuie să vegheze la respectarea-i?
Practic, domnul Dugulescu ne spune că noi toţi trebuie să facem parte din "Asociaţia Creştinilor Practicanţi Obedienţi şi Bigoţi din România" şi să ne abţinem să ne răspândim ideile (adică să ne exercităm un drept conferit şi apărat chiar de comisia pe care el o prezidează) pentru că aşa vrea el şi pentru că aşa vrea majoritatea.
Nu sunt surprins de atitudinea Holding-ului Regional Ortohoţ Român din Banat şi nici de atitudinea celor din Primărie (întrucât multe primării din ţară oricum habar n-au ce se întâmplă în oraşul lor deci de ce-ar fi Primăria Timişoarei mai brează?) însă atitudinea acestui domn Dugulescu intră, zic eu, în contradicţie cu funcţia pe care o ocupă.
Şi-acum, să cităm în continuare din articolul cu pricina, cum vede "boborul" (atent selectat de jurnalişti bănuiesc căci refuz să cred că toţi timişorenii sunt bigoţi):

Oamenii care trec pe acolo se opresc, arunca un ochi peste panou si citesc mesajele. Unii injura printre dinti, iar altii isi fac cruce. Cert este ca reactiile sunt foarte diferite.

“Nu sunt eu de acord cu asa ceva. Cum sa fiu. Dar cu tineretul din ziua de astazi nu te pui. Nu ar fi normal ca ei, homosexualii sa se bage in viata noastra, asa cum o fac acum”, spune Ariclia Florescu, o timisoreanca trecuta bine de prima tinerete.

“Nu e normal, chiar nu e normal. Eu ca om normal(?) nu ma duc in casa lor de homosexuali sa le arat cum se fac copii si din astea. Asa ca sa nu vina nici ei la mine in casa. Lor si se pare normal, dar nu e asa. Normal e cum ne-a lasat Dumnezeu, Adam cu Eva, nu Adam cu Adam sau Eva cu Eva. Homosexualii prezinta aceasta boala ca pe ceva acceptabil si chiar ca pe un model de urmat de catre tineri”, spune Dorinel Matei.

Mi se pare revoltator, agresiv. N-am nimic cu homosexualii, dar sa nu ma agreseze vizual cu astfel de imagini absolut deranjante. Sa faca bine sa dea jos reclama aceea”, ne-a spus Amalia Tache.

“Aceasta arata degradarea in care am ajuns. De ce nu se face reclama pentru promovarea familiei, candva celula de baza a societatii? Imi spuneti mie? Peste tot oricum vad numai homosexuali si divorturi la televizor. Divorteaza Columbenii, Pepe si Oana, si mai stiu eu cine. Mi-e scarba”, a adaugat Lucian Manciu.

“Este de un prost gust, fara masura, sa te folosesti de un bebelus pentru a-ti promova orientarea sexuala. Acest afis este o ofensa adusa familiei normale si nu cred ca are alt scop decat acela de a soca”, a declarat pentru www.opiniatimisoarei.ro Bogdan Popa, presedintele Noua Dreapta Timisoara.

Să-i luăm pe rând.
În primul rând, pentru domnii ziarişti: Măi al dreacu' TOŢI care trec pe-acolo fie scapă printre dinţi un "grijania mamii lor de poponari" fie bagă repede un fermoar. Deci niciunul din cei care se orpresc să citească nu dă din umeri şi plece mai departe sau să zâmbească sau să aibă o reacţie neutră, nu?
Continuăm cu doamna Ariclia Florescu, căreia îi reamintesc că mulţi dintre susţinătorii acestor campanii nu sunt deloc tineri ci şi ei "trecuţi bine de prima tinereţe" iar unii dintre ei nici măcar nu sunt homosexuali ci pur şi simplu oameni raţionali care văd stigmatizarea ca pe o tâmpenie.
Domnul Dorinel Matei are un discurs în care cuvântul "normal" apare de 5 ori. Practic, un normal/propoziţie în medie! Poate ar trebui reamintit faptul că "normal" e un termen relativ şi este de evitat atunci când vrei să argumentezi ceva pro sau contra. În fond normalul meu şi normalul vecinului de la 3 s-ar putea să nu coincidă. Însă, atâta vreme cât normalul meu şi normalul vecinului de la 3 nu se interferează şi ne putem desfăşura normalurile liniştiţie, ambele noţiuni de normal, atât a mea cât şi a vecinului de la 3 sunt socialmente acceptabile. Şi, desigur, domnului Matei ar trebui să i se dea un vraf de cărţi despre homosexualitate căci în mod evident habar n-are despre subiect.
Amalia Tache este românul tipic cu reminescenţe staliniste: "Nu-mi place mie - să se INTERZICĂ", arătându-ne cu prisosinţă asta prin discursul non-argumentativ pe care ni-l oferă. Deci pentru că i se pare ei revoltător, ar fi "bine" (alt termen relativ) ca reclama să fie "dată jos". Şi mie mi se pare uneori "bine" ca unora dintre români să le fie "dat jos" capul pentru că-l poartă doar ca să nu le plouă în gât dar uite că nu se întâmplă.
Domnul Manciu Lucian, este însă probabil cel mai răspândit ca "specie". Dânsul are un discurs tipic babei de la colţul blocului care sparge seminţe şi ştie tot şi toate de la unica şi credibila sursă Radio Şanţ. Plus bonusul de apel la majoritate. "Cândva celula de bază a societăţii"(referindu-se la familie). Domnule Manciu, "cândva" şi proletariatul era celula de bază a societăţii. Tot "cândva" şi Inchiziţia era celula de bază a purităţii sociale. Şi ie-te că nu mai sunt! Faptul că ceva era "cândva" considerat bun nu-l face neapărat bun dar nici neapărat rău.
Cât despre opinia celui de la Noua Labă, mă scuzaţi, Noua Dreaptă (că vechea stângă ruginise sau are păr pe ea, mai ştii?) sunt surprins de tonul totuşi moderat.
Pe de altă parte, nu văd nicio opinie pro sau măcar o opinie indiferentă! Măi al dreacu' treabă! Jurnaliştii lu' peşte prăjit băi nene, nu alta! Oare chiar să nu existe ONG-uri care să apere comunitatea LGBT în Timişoara? N-aş prea crede!
De ce nu este prezentă şi o opinie contrară? Fie ea şi măcar una.
Şi-acum să trecem la comentariile de pe realitatea.net, comentarii care zic eu, confirmă din nou, dacă mai e cazul că sunt mulţi defecţi în ţara asta:
homosexualitatea este O ALEGERE, NU ESTE O BOALA!!!!!!
Cine zice altfel, minte, iar cine crede ca e o boala.... imi pare rau despre ei.... Ce pacat ca asta se intampla chiar acum in pragul Pastelui, Isus a murit pentru noi toti , dar unii isi bat joc... [klaus]

Batuti cu lantul in piata publica....Eu am avut un vecin poponaut. L-am caftit cu trei tovarasi intr-o seara (cu fetele acoperite) de l-am lasat lat, cu un bilet pe el. Te muti din cartier sau data viitoare nu te mai ridici. Ce a facut poponautul? A plecat...[MAXX3300]

Promiscuitatea fotografiilor din Timisoara este imensa, de exemplu Sergio MJario, un pornograf nesimtit, socheaza cu fotografiile lui sovine, in care prezinta romani dezbracati bagati cu capul in cosul de gunoi. Il intrece chiar si pe Costel Iancu sau pe Csiki Barna.
Tot de prin Timisoara provin si pozele cu femei goale in biserica sau prezentate ca la control ginecologic. [gica Franaru]

Ma frate, pai asta este atac la bunul simt popular! Chiar sunt chiori toti acesti primari? [Uimit] (există aşa ceva? - întreb atât legat de "bunul simţ popular" cât şi de primari)

Primarul se considera crestin democrat dar permite astfel de afise de pura reclama in urbea sa !!!!! [intrebare] Nu se punea "?" după o propoziţie interogativă?

Deja este obraznicie din partea acestor homosexuali , au transformat lupta pentru drepturi in lupta pentru privilegii . Este cazul ca societatea sa fie vigilenta cu ei . [parere] - (e interesant că în cazul ţiganilor chiar e vorba de privilegii de facto, în vreme ce aici nu-i vorba de asta)

La care realitate sa se trezeasca romanii? Deja stim ca exista devianti pe lumea asta. Ii toleram, desi stim ca aleg sa-si distruga viata, morala, sufletul prin acte homosexuale. Nu putem permite insa sa ni se bage cu forta pe gat ideologia din spatele culturii gay. Panoul e mincinos, pentru ca homosexualitate ESTE o alegere, dupa cum confirma si multi homosexuali. Si mai e si pervers, pentru ca propune si cauta sa atraga spre acest stil de viata, bazandu-se pe aceasta minciuna.
Daca avem legi pentru a o face, trebuie sa fortam autoritatile sa aplice legea si sa indeparteze aceasta uriasa spurcaciune din spatiul public. [traian]
Nu e frumos?
Am vorbit în articolul precedent despre privilegiile pe care le au ţiganii şi cetăţenii moldoveni şi am comparat situaţia cu minorităţile sexuale care nu cer privilegii ci drepturi egale.
În prezent, diferenţa juridică e de câţiva centimetri. Dacă penisul meu ajunge într-un vagin, am voie la certificat de căsătorie, am voie să adopt copil, am voie să las moşteniri, am voie să fac credite familiale şi am mici şanse să fiu etichetat ca deviant. O să fiu etichetat ca deviant pentru că-s ateu şi rocker pletos dar măcar o să fiu considerat "normal" din punctul ăsta de vedere. Dacă penisul meu ajunge într-un rect printr-un anus, nu am voie la certificat de căsătorie, nu am voie la adopţii, nu am voie să las moşteniri, cu atât mai puţin lui Vasile (nume generic), nu am voie să fac credite familiale şi am 150% şanse să fiu etichetat ca deviant. Indiferent dacă-s medic, avocat, translator, programator, om de servici, asistat la 416, văcar, creştin, musulman, rocker, manelist, evreu, ungur, ţigan sau bănăţean sau orice altă etichetă socială pusă în prezent pe diferite criterii mai mult sau mai puţin subiective care ţin mai mult sau mai puţin de individul în sine.
Chestia asta e de porc. Exact cum în urmă cu nu prea mult timp diferenţa dintre a conta şi a nu conta era dată de ce-ţi atârna între craci sau nu. Dacă-ţi atârna ceva, aveai voie să votezi, să faci credite, să te implici în societate, să lucrezi, să scrii filosofie, să bei bere şi să râgâi după, etc. Dacă nu-ţi atârna nimic între craci, nu votai, nu făceai credit, nu te implicai în societate, lucrai doar cu acceptul scris al soţului (dacă n-aveai soţ nu lucrai deloc!), nu scriai filosofie şi nu beai bere. În acest caz mişcarea feministă a fost foarte utilă. Acum, evident, nu-şi mai are rostul.
Se prea poate ca după ce toate revendicările comunităţii LGBT vor fi fost implementate, şi aceştia să înceapă să comită abuzuri. Nu e exclus. Dar până atunci, avem parte de revendicări legitime.
Nu am văzut apărători ai LGBT cerând locuri în parlament (aşa cum recent au făcut feministele), nu au cerut arborarea drapelului LGBT lângă drapelul României, nu au cerut predarea în practică a homosexualităţii în şcoli (aşa cum Biserica a cerut să-i fie predate ideile în şcoli pe banii noştri şi a şi obţinut), nu au cerut locuri speciale în universităţi, nu au cerut scutirea de la plata impozitelor, ci tratarea ca cetăţeni ai acestei ţări şi nu ca indivizi de rang inferior.
Ce pot să spun... mă bucur că sunt heterosexual dar nu sunt mândru de asta pentru că nu eu am ales să fiu atras de femei ci m-am născut aşa. Or... dacă nu eu am ales să fiu atras de femei, de ce-ar fi prin definiţie adevărat că un alt bărbat a ales să fie atras de bărbaţi?
Şi... mai ales, dacă alt bărbat nu vine la mine să-şi manifeste atracţia şi să mă abuzeze, de ce m-ar deranja pe mine că doi bărbaţi care se simt atraşi unul de celălalt vor să se mute împreună şi să aibă o relaţie exact cum am eu cu prietena mea?
De ce insist pe bărbaţi? Pentru că deşi mulţi blamează comunitatea LGBT în general, foarte mulţi n-au în minte decât partea cu G şi B din ea, lesbienele având un statut oarecum "socialmente acceptabil". Despre asta am scris în urmă cu mai bine de 2 ani.
Însă nu toate sunt lapte şi miere, aşa că vorbim în continuare despre...

2. Reversul medaliei

Şi-acum s-o fac puţin pe "avocatul diavolului".
Spre deosebire de presa românească, eu o să prezint şi argumente contra acestei campanii. Presa românească, după cum am văzut, nu a prezentat niciun argument pro şi un sac de argumente (în fine, apeluri la majoritate şi autoritate care logic vorbind nu sunt argumente dar să lăsăm asta...) contra.
Ştiaţi că există http://info-lgbt-romania.blogspot.com/? De pe acest blog aflăm că există organizaţii care pretind că apără drepturile homosexualilor şi care stârnesc scandaluri sociale din cauza crizei economice.
Cel puţin la prima vedere, toată afacerea pare a fi cusută cu aţă albă. Dacă nu este vorba despre rea credinţă, cu siguranţă la mijloc este mai multă prostie decât ar putea înghiţi albia Dunării.
Realitatea.net a postat vineri, 15 aprilie 2011, un articol cu titlul: “Şocant: Un bebeluş promovează homosexualitatea pe un panou publicitar din Timişoara”. Ştirea pare a fi de necrezut, însă imaginile demonstrează cele afirmate în text. Aparent, panoul publicitar este finanţat de ONG-ul PSI România, condus de Tudor Kovacs, persoana care se declară gay şi care spune adesea în emisiunile TV în care este invitat că şi-ar dori să aibă dreptul de a adopta copii, în calitatea lui de homosexual.
Lăsând deoparte aspectul ştiinţific al cauzelor bănuite că ar determina orientarea sexuală încă din faza intrauterină, gestul celor care au finanţat panoul publicitar este scandalos, atât din persoectiva majorităţii, cât şi din cea a minorităţii. [...]
În cazul panoului publicitar din Timişoara strategia de marketing a dat roade. S-a creat vâlvă în jurul gestului, oamenii au devenit mânioşi, opinia publică este indignată, homosexualii sunt detestaţi. Aşadar ar fi cazul să vină noi fonduri din afară care să servească celor ce pozează în apărători ai drepturilor. [...]
Dacă acţiunea aparţine într-adevăr PSI România, aceasta nu este singulară. La sfârşitul lunii martie, site-ul ŞtiriGay.ro informa despre o altă lovitură dată de PSI împotriva persoanelor gay, pe internet. Conform celor de la ŞtiriGay.ro, PSI România a creat un site în care erau promovate mesaje de instigare la ură şi violenţă împotriva homosexualilor. “În urma cercetarilor noastre am descoperit că domeniul antigay.ro este înregistrat pe numele PSI România, de Tudor Kovacs şi este găzduit pe serverul totalgay.ro” scriau cei de la ŞtiriGay.ro.
Aşadar, blogul cu pricina susţine că un ONG pro-gay găzduieşte un site anti-gay pentru a-şi justifica fondurile primite din afara ţării.
Folosind bătrânul Google, aflăm că cele scrise în blogul cu pricina sunt destul de adevărate. În sensul că acel domeniu chiar este înregistrat pe acel nume şi că site-ul arată cum cam aşa iar premiza unei premeditări este foarte probabilă.
De altfel, aşa cum am spus şi la începutul articolului, forma mesajului de conştientizare lasă rău de dorit întrucât bebeluşii nu au orientare sexuală de nicun fel. Au, eventual, predispoziţii genetice care se vor concretiza sau nu în timpul pubertăţii.
Deşi sunt de acord pe fond cu mesajul potrivit căreia homosexualitatea este mai degrabă o chestiune din născare decât de alegere, îmi menţin părerea că modul de expunere n-a fost unul fericit aducând, după cum se vede, mai multe deservicii comunităţii LGBT decât servicii.
Totuşi, site-ul accept-romania.ro nu ia poziţie vis-a-vis de această problemă deşi numele acestui ONG este vehiculat. În fond de ACCEPT au auzit mai toţi întrucât sunt prima organizaţie (şi momentan singura) de drepturile omului din ţara noastră admisă la CEDO pentru a formula în scris opinii consultative privind un caz în care România este judecată. E vorba de un caz numit AG vs. România în care AG reclamă comportamentul abuziv din anul 2000 al unor miliţieni care l-au arestat pentru că ar fi fost homosexual şi l-au pus în cel mai pur stil securistic să denunţe toate persoanele pe care el le ştie ca fiind gay. Autorităţile din România au respins acuzaţiile şi n-a avut loc niciodată vreo anchetă.
Pe de altă parte, de PSI România eu unul am auzit doar în treacăt deşi sunt la curent cu lumea ONG-urilor pe drepturile omului.
Una peste alta, este destul de sigur să spunem că PSI România este un ONG cam dubios iar Tudor Kovacs o persoană cam încrezută. Măcar Florin Buhuceanu când apărea la tembelizor apărea la emisiuni serioase şi nu la Acces Direct (emisiune de o credibilitate îndoielnică) iar Florin Buhuceanu dă interviuri pe la publicaţii cât de cât serioase şi nu pe bloguri obscure.
Sper să nu fiu înţeles greşit: Nu am nimic cu Tudor Kovacs însă dacă el chiar vrea să susţină comunitatea LGBT din România, aşa cum pretinde că vrea, ar face bine să aibă mai multă grijă şi să nu-şi creeze imaginea de om "dubios" pe care eu o percep acum citind tocmai publicaţiile care fac activism pro-gay.
Pentru că sunt în porţiunea cu "reversul medaliei", îmi permit să spun că este oarecum de aşteptat ca majorităţii să-i sară ţandăra din moment ce un mesaj corect este prezentat distorsionat. În plus, site-ul ONG-ului este în construcţie! Păi cum te-apuci tu să faci o campanie naţională (aşa cum este aceasta cu afişul publicitar) fără să ai un site unde să-ţi declini în clar nişte date de contact? Ce legitimitate arătaţi voi în ochii celor pe care doriţi să-i sensibilizaţi?
Fix în momentul de faţă campania lasă impresia unei campanii organizate de un ONG fantomă cu oareşce interese ascunse. Nu-mi lasă neapărat mie impresia asta însă românul de rând nu cunoaşte toate mecanismele de funcţionare a ONG-urilor. La naiba sunt funcţionari publici în România anului 2011 care nu ştiu ce-i ăla ONG. Prin această acţiune de "outreach publicitar" nu faceţi decât să vă daţi singuri cu tesla-n ouă. Ceea ce este însă trist, e că daţi cu tesla-n ouă şi celor pe care pretindeţi că vreţi să-i apăraţi.
Da, aţi şocat opinia publică. Poate că şi de şocuri au nevoie românii ca să-şi mai schimbe mentalitatea şi să fie mai deschişi în general. Pe de altă parte, prin această campanie riscaţi să vă şocaţi şi susţinătorii.
Râdem şi glumim pe seama bigoţilor ce postează pe forumuri. Recunosc, e amuzant, chiar dacă şi îngrijorător în acelaşi timp. Totuşi, prin această opacitate manifestată de ONG-ul organizator, suspiciunile fanaticilor conspiraţionişti sunt alimentate şi chiar cvasi-confirmate.
Sunt convins că trebuie şi bani pentru un activism susţinut şi de efect. Dar oare nu ar fi dat Islanda (care are ca preşedinte o lesbiană), Principatul Liechtenstein şi Regatul Norvegiei fonduri? Trebuia neapărat să accentuaţi vrajba dintre comunitatea LGBT şi homofobii trepanaţi pentru a obţine noi fonduri? Dacă da, cele trei ţări de mai sus sunt ipocrite.
Dacă nu, atunci aţi dovedit că nu sunteţi cu nimic mai presus decât politicienii vremii, care şi ei sunt dispuşi să omoare români pentru bani (vezi închiderea spitalelor şi a şcolilor). Diferenţa e că politicienii au în spate maşinării puternice de partid astfel că "se scot" ei cumva.
Comunitatea LGBT însă, nu-şi permite să se ungă singură cu câcat pe faţă şi-apoi să spună că nici usturoi n-a mâncat da' nici gura nu-i pute!
Să nu uităm că respectul nici nu se merită prin definiţie dar nici nu se pierde ci doar se câştigă. Or.. prin asta nu v-aţi câştigat respectul nimănui, nici din partea majorităţii în general, nici din partea heterosexualilor care vă susţin într-o oarecare măsură, categorie la care intră şi subsemnatul (aici mă refer la drepturile egale, posibilitatea încheierii unui parteneriat civil deocamdată nepermise în România) dar nici chiar din partea membrilor comunităţii LGBT.
Să fim bine înţeleşi: Personal mi se bârlăre de dubioşenia PSI România şi nici nu am fost şocat de afiş sau de campanie în sine. Însă dacă vrei să atragi de partea ta persoane heterosexuale cu atitudini moderate vis-a-vis de homosexualitate (adică persoane care nici nu vă detestă visceral şi ireconciliabil dar nici nu vă susţin demersurile considerând că "e prea mult"), nu o faci printr-un mesaj extrem şi care poate fi cu uşurinţă înţeles greşit.

Aşadar, avem parte pe de o parte de o pseudo-scandalizare întrucât mulţi se arată deranjaţi de formă şi nu neapărat de fond sau de scandalizare bazată pe înţelegerea greşită a mesajului, mesaj care, repet, nu a fost transmis în cea mai fericită-i formă.
Dacă scopul PSI România este într-adevăr, aşa cum afirmă Tudor Kovacs, promovarea mărturisirii publice a orientării sexuale (aşa-numitul "coming-out") atunci PSI România tocmai a făcut un uriaş pas înapoi în realizarea acestui obiectiv. Or la o problemă atât de sensibilă, mizeria la nivel de relaţii publice (PR mess) se curăţă mult mai greu.
Da, ştiu, e de porc că în România e mai uşor să treci în ochii publicului cu o fraudă grosolană în Parlament pe bani publici (vezi cazul Roberta Anastase despre care DNA tace mâlc) decât dacă adopţi o strategie nefericită în domeniul lobby-ului pentru comunitatea LGBT. E de porc dar asta e realitatea. Poţi alege să te adaptezi la realitate sau să încerci s-o schimbi. Dar ca s-o schimbi, tot trebuie în primă fază să te adaptezi la ea.
Oricum, bine că greşeala asta (dacă într-adevăr e greşeală şi nu intenţie malevolentă) s-a întâmplat la noi unde comunitatea LGBT oricum este privită mai bine decât în Uganda sau Republica Moldova, spre exemplu.

Vă salut cu respect.

2 comentarii:

  1. "Boborul " , " Noua Laba " ?!!
    Tin sa precizez ca imi esti foarte simpatic :)
    Imi place sa iti citesc postarile , ascultand muzica si de ce nu, savurand o bere .
    Totusi as vrea sa stiu ce parere ai despre "Romanii are talent " ? Poate ai sa faci o postare pe subiectul acesta .
    De asemenea imi plac articolele tale despre ateism / dumnezau , ar fi bine-venit ceva de genul " greselile unui zeu imperfect " .
    Si un alt subiect pe care ma mir ca nu l-ai abordat , este divertismentul romanesc in care gasesti numai prostii si promoveaza numai non-valorile precum : nunta lui Borcea , divortul Columbenilor , scandalurile Oanei Zavoranu cu ma-sa si desigur pitipoancele Andreea Tonciu , Sanziana Buruiana si Simona Pizdual .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. http://vilo13.blogspot.com/2011/04/sarac-fara-scoala-netalentat-succes.html# - Deja mi se pare suficient un articol pe sezon de "Rromânii n-au tal3nt".
      http://vilo13.blogspot.com/2011/04/nunti-si-crestinopati-altceva-n-aveti.html# - M-am mai legat şi de nunţi.

      E chestia că eu am renunţat la dispozitivul numit televizor de prin 2006. Iar din 2009 nici măcar n-am mai avut unul prin zonă. Puţinele chestii pe care le mai urmăresc la tv le pot vedea şi on-line.
      Personal nu consider că merită să uzez biţi din on-line ca să mă uit să văd ce face Borcea sau la umorul rromânesc de-am nevoie de maşină de gâdilat ca să pot zâmbi.

      Ștergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails