luni, 20 iunie 2011

Educaţia parentală - eu te-am făcut, eu te omor!

"Eu te-am făcut, eu te omor!" este mentalitatea şi motto-ul după care se ghidează imensa majoritate a părinţilor români chiar dacă mulţi dintre ei nu mai recunosc asta în prezent sau, mai rău, nici măcar nu-şi dau seama că aplică asta în fapt deşi (poate) iniţial nu intenţionau asta.
O perioadă lungă de timp am fost implicat într-un ONG care se ocupa preponderent cu asistenţa socială la cam toate nivelurile. Prin urmare, ce voi afirma în rândurile următoare se bazează pe observaţiile pe care le-am făcut în timp, în perioada 2006-2009 pe 609 părinţi din 6 judeţe (preponderent judeţul Vaslui, la care se adaugă Iaşi, Brăila, Galaţi, Bacău dar şi Cluj) părinţi de generaţiile '50, '60, '70 şi chiar '80 (doar 30 de cazuri). La acestea se mai adaugă o serie de observaţii ale subsemnatului făcute mai mult bazate pe discuţii decât pe fapte concrete demonstrate cu acte, observaţii din care am eliminat de cam considerat eu ca fiind "înflorituri" de-ale unora pentru a părea mai "ciumegi" în relaţia lor cu progeniturile lor.
Fără a avea pretenţia că sunt vreo autoritate în domeniu sau că metodele mele sunt infailibile, voi încerca în cele ce urmează să creionez realitatea relaţiilor părinte-copil din România sfârşitului de secol XX şi început de secol XXI.

1. Despre ce vorbim, cum se manifestă şi la ce niveluri

Considerentul "eu te-am făcut, eu te omor!", pe care-l vom numi pe scurt "ETEOM" (nu, nu este o denumire ştiinţifică!) nu este neapărat unul literalmente ci şi la niveluri mai subtile şi mai puţin perceptibile de către o bună parte dintre adulţii care au şi calitatea de părinte.
Şi simplul fapt că părinţii declară la recensământ religia copilului ca fiind religia lor, deşi "copilul" are 16-18 ani, este tot un ETEOM.
Faptul că mulţi români (dintre aceştia mulţi dintre ei şi părinţi) consideră că generaţiile trebuie să fie la fel, trase la xerox, contribuie la apariţia şi perpetuarea ETEOM. De fapt, ETEOM contribuie în principal şi la transformarea deja existentului şi firescului gol dintre generaţie (generation gap) într-o imensă prăpastie dintre generaţii, prăpastie care pe viitor va fi generator puternic de conflicte ireconciliabile dintre părinţi şi copiii ajunşi la maturitate. A sunat cam pompos, aşa-i?
Pe scurt, modul autoritar în care înţeleg părinţii români să facă educaţie este şi principalul motiv pentru care apar certurile în familie. Iar aici de vină sunt în principal lipsa de educaţie şi religia. Vom discuta îndată de ce.
Manifestarea ETEOM este foarte complexă şi mi-ar trebui măcar o licenţă în psihologie ca să fiu în stare s-o descriu complet, licenţă pe care evident n-o am. Şi totuşi, cele mai pregnante manifestări sunt şi cele mai evidente, în speţă la nivel psihologic (călcarea în picioare a libertăţii de conştiinţă), la nivel fizic (impunerea unui anumit standard) şi la nivel social.
Deşi manifestările sunt distincte, acestea trei sunt interconectate şi foarte rar apar cazuri în care ETEOM este aplicat doar la nivel fizic şi social sau doar la nivel psihologic, sau în oricare altă combinaţie. De regulă, dacă părinţii merg pe principiul ETEOM, îl aplică la toate nivelurile şi manifestarea asupra viitorului adult apare aşijderea la toate nivelurile.
Desigur, există şi numeroase excepţii însă acolo trebuie creditat copilul pentru caracterul mai puternic şi eventualul noroc pe care l-a avut. Exemplu concret: Un copil dintr-o familie autoritariană găseşte imediat după Bacalaureat un loc de muncă sau este admis la studii într-o altă ţară. Acela este un individ norocos şi la care se vor vedea mai puţine manifestări ale ETEOM, tocmai datorită ruperii de acel mediu în cel mai scurt timp cu putinţă. În continuare vom trata în detaliu cele trei manifestări identificate.

2. ETEOM la nivel psihologic

Aceasta este cea mai cruntă, crudă şi iremediabilă formă de ETEOM. Totodată, la această formă sunt mai predispuse fetiţele.
Am auzit de mai multe ori decât mi-am schimbat şosetele răspunsul "Bine, dar tu eşti băiat/bărbat, e altă treabă". Răspunsul acesta îl auzeam de fiecare dată când spuneam "Băi da' ai mei nu mă băteau la cap la 16 ani să fiu la 22:00 acasă", "Ai mei nu mi-au impus ce şcoală să aleg", "Ai mei nu mă întrebau la 18 ani cu cine ies, unde mă duc, ce fac, de unde am bani" etc. etc. Invariabil, primeam acelaşi răspuns de la fetele/femeile cu care discutam despre familie extinsă, părinţi, relaţii şi alte cele.
Am o prietenă care are 23 de ani şi care din motive care nu ţin de ea şi pe care nu le voi detalia aici încă locuieşte cu mama sa. Ne cunoaştem de când eram ţânci amândoi şi, evident, o dată pe an, sau mai rar, când avem ocazia să ne vedem, ieşim şi noi ca orice adulţi care ne ştim de-o viaţă, la o bere şi la un pahar de vorbă. Ei bine, absolut de fiecare dată conversaţiile noastre trebuiesc întrerupte de cel puţin 10 ori de telefonul ei care sună la capătul celălalt fiind maică-sa întrebând-o invariabil "Când vii acasă". Asta după ora 22:30. După ora 00:00, discursul mamei se acutizează şi se transformă în "ai ieşit la vagabondat cu băieţii" şi altele pe care am să mă abţin să le discut aici. Singura şansă să nu iasă şi mai rău e să merg mai apoi cu ea până acasă şi să-i explic eu în persoană maică-sii că a fost cu mine în locul X, moment în care maică-sa se mai domoleşte uşor ştiind că cu mine nu iese la vagabondat. Asta, deşi însăşi fiică-sa îi spusese la telefon că e cu mine în locul X şi stăm la o vorbă! Şi totuşi, pe mine, pe care mă vede o dată la 2 ani, mă crede când vin cu ea acasă, dar pe fiică-sa, nu!
Mult timp m-am întrebat de ce până când mi-am dat seama că răspunsul era fix în faţa mea: de vină este mentalitatea patriarhală de prost gust (ia să vezi feminazistele cum vor cita de-aici că recunosc eu că există patriarhat - lol). Practic, maică-sa avea mai multă încredere într-un bărbat care-i spunea despre fiică-sa decât în fiică-sa care-i spunea despre ea.
"Un fleac, un caz izolat", am spus eu la vremea respectivă. Ulterior însă am constatat cu imensă tristeţe dar nu şi cu foarte multă surprindere că nu era deloc un caz izolat.
De ce spun că fetiţele sunt mai predispuse la acest mod de abuz emoţional? Pentru că mentalitatea patriarhală este un pilon de bază al mentalităţii multora dintre părinţi. Prin urmare, acestora li se pare legitim să-i dicteze fiicei lor fiecare aspect din viaţa lor, în vreme ce unui eventual fiu nu li se mai pare atât de legitim, aplicând cu o mult mai mare uşurinţă principiul "e major, facă ce-o vrea". Asta neînsemnând chiar deloc că aceeași chestie nu e din ce în ce mai prezentă și în cazul fiilor - în special în cazurile familiilor monoparentale, unde sexul copilului nu contează deloc căci părintele tot va dori să dicteze tot sub pretextul că „dorește ce-i mai bine pentru copilul său”.
Cunosc părinţi (sau tutori legali - care îndeplinesc şi îndatoria de părinţi) care caută răspunsuri pentru educaţia minorului în scrierile religioase. Şi nu sunt deloc puţini!
Iată o mostră:
Cea mai mare datorie pe care o aveti voi cei casatoriti, asta este: sa aveti mare grija cum va cresteti copiii. Daca in familie, cat ai copilul acasa in cei sapte ani, nu te-ai grijit sa-l inveti rugaciuni, sa faca cruce, sa stie Tatal nostru, Crezul, sa-l duci la biserica, sa stie ce inseamna post, sa stie ce inseamna pacat, sa se fereasca de pacat, atunci cresc niste bestii, niste fiare. Vai si amar de lumea asta!
Sa nu credeti dumneavoastra ca-i gluma. Copilul, daca nu stie ce-i pacatul, ce-i rusinea, ce-i ascultarea de parinti, devine o fiara. [pr. Arsenie Papacioc]
Ei bine, ce-avem aici? Păi cum ce-avem? Un îndemn clar, răspicat şi evident, la modelul autoritarian de educaţie sub ameninţarea unei nenorociri folosind falsa dilemă şi apelul la sentimente şi ignoranţă, apeluri care din păcate funcţionează foarte bine în mentalul colectiv românesc.
Hai să mai luăm două mostre şi după aia vă explic de ce atâtea referinţe religioase:
Nu mai putin daunatoare pentru viata de familie sunt si casatoriile mixte, adica cele care se incheie intre crestinii ortodocsi cu parteneri apartinand altor confesiuni, catolica, protestanta sau cultelor neprotestante sau chiar necrestini: mahomedani, evrei, budisti, hinduisti, brahmani si altii. [Preot Nicolae Necula]
V-am spus la inceput ca nunta este radacina firii omenesti si daca radacina a pornit prost si-i salbatica si stricata - ca s-au luat doi care sunt satui, femeia de barbat si barbatul de femeie -, de la inceput rele sunt si ramurile. Sa nu asteptati fericire in casatorie sau liniste sau impacare sau avere sau cinste, ci blestem, sfada, saracie, boala si toate rautatile care vin din necinstirea Tainei Nuntii. [Cleopa]
Casatoriile, nu mai vorbim, se fac de-a valma, fetele pentru un ghiul, un inel, leaga prietenie cu negri, finlandezi, arabi si se casatoresc cu ei. [tripatul legionaro-ortodoxoid Iustin Pârvu]
Ei bine, aici avem în multe cuvinte şi cu mult apel la zeul iudeo-creştin, ceea ce auzim în mod constant şi ne calcă pe nervi în jurul nostru zilnic.
Deşi majoritatea părinţilor nu citesc neapărat aceste scrieri şi poate nici nu sunt religioşi practicanţi ci cel mult ortodocşi miserupişti (adică d'ăia de se declară la recensământ şi se bazează Corporaţia Ortodoxă pe ei când suge din banul public), aceştia impun în mentalul progeniturilor lor "învăţăturile" acestor habotnici creştinopaţi experţi în tot şi-n toate şi care-şi dau cu părerea vis-a-vis de vieţile tuturor oamenilor şi judecă în mod îngust şi nefundamentat.
Fără să-şi dea seama, fix asta fac şi părinţii autoritarieni practicanţi de ETEOM cu copiii lor! Le impun acestora ceea ce lor le-a fost impus la rândul lor şi, mai mult, îi sperie pe aceştia că nerespectarea celor impuse de către ei va duce la un imens dezastru personal pentru ei.
De altfel, mentalitatea ETEOM la nivel psihologic este unul din principalele motive pentru care "instituţia" căsătoriei încă mai există.
Pe sistemul "cum îi turcu'-i şi pistolul", ETEOM a pătruns şi în şcoală. Cunosc personal două doamne profesoare care au promovat (şi încă o fac) în clasele în care erau preponderent fete mentalitatea "sunteţi frumoase şi deştepte, măritaţi-vă cu unul cu bani şi o să vă fie bine".
Tot ce am scris mai sus ar putea fi demolat cu afirmaţia "părinţii au dreptul de a-şi educa progeniturile după propriul lor sistem de valori". Ei bine, tocmai asta pun eu la îndoială. ETEOM exact asta este şi observăm că nu prea funcţionează (ca să nu spunem că e de porc târâit prin parcarea de vidanje pline).Link
Din păcate, soluţia la ETEOM găsită de unii părinţi este fix contrariul, care este de asemenea o soluţie greşită, în speţă venerarea copiilor. Îndoctrinarea copiilor că ei sunt speciali, cei mai cei dintre cei mai cei şi necontenirea în aprecieri şi superlative este de asemenea o idee proastă, mai ales când superlativele nu sunt fundamentate nici pe departe. Am întâlnit părinţi de copii care făceau clasa a VII-a a treia oară şi care erau ferm convinşi că fiica lor e frumoasă şi deşteaptă şi că profesorii aveau ceva cu ea. Sunt dispus să cred că un profesor poate avea o ranchiună personală pe un elev. Se întâmplă des în România. Pe de altă parte, e destul de improbabil ca 12 profesori să aibă ceva cu un elev trei ani la rând.
Tot o manifestare psihologică a ETEOM este neîncrederea în alţi oameni, naivitatea excesivă şi obedienţa. "Dacă nu zici/gândeşti/faci cum îţi spun eu, poţi nici să nu te mai consideri fiul/fiica mea!". Această propoziţie au auzit-o, o aud şi din păcate o vor tot auzi foarte mulţi copii români - în această formă sau în alta gen "Eu ştiu cel mai bine şi doar eu îţi vreau binele aşa că bine-ai face să zici/faci/gândeşti ca mine că oamenii sunt răi".
Ameninţările şi autoritatea excesivă, combinată cu îndobitocirea religioasă transmisă copiilor şi patriarhatul prost înțeles (și mai des perpetuat de mame), conduc la numeroase drame.
În absolut toate cazurile de naşteri în rândul minorelor, vina aparţine în mod exclusiv părinţilor care au aplicat ETEOM la nivel psihologic îndoctrinându-şi fetele că trebuie să fie virgine în noaptea nunţii, că sexul în afara căsătoriei e un păcat, că nu trebuie sub nicio formă să facă sex (că dacă faci, mie nu-mi vii acasă că "ne faci de ruşine!") şi că avortul e un păcat de moarte.
În judeţul Vaslui, de pildă, în ultimii 3 ani a fost doar un singur caz de minoră cu părinţi libertini, care nu aplicau ETEOM şi care a născut. Motivul: I-a fost frică de operaţia de avort iar părinţii i-au spus că o susţin indiferent ce decizie ar lua.
În rest, toate celelalte cazuri au fost cu minore care au ascuns sarcina de frica părinţilor sau care chiar nu au ştiut de sarcină decât când era mult prea târziu, tocmai pentru că părinţii au considerat că educaţia sexuală nu îi este necesară.
Şi-acum eu mă întreb: Care e răul mai mare? Să ştie copilul de la 11-12 ani de "perversiunile diavoleşti", să facă sex protejat şi cu responsabilitate de la 15-16 ani şi să-şi termine studiile şi să aibă un orizont de carieră cât de cât conturat? Sau să nască un copil/să devină tată la 15-16 ani, să fie mâncat de vină tot restul vieţii că "are un copil din flori", să-şi rateze complet viitorul prin întreruperea prelungită a studiilor şi să fie un candidat sigur la Legea 416?!
Modelul autoritarian de a face educaţie, atât în familie cât şi în şcoli, este unul totalmente depăşit însă la noi nu s-a înţeles nici pe departe asta. Cunosc un profesor de liceu, de unde va din România. Dânsul practică metoda dialogului, deşi predă o ştiinţă exactă şi-mi spunea: "Luci, am nevoie mai mere de minim un semestru ca să-mi obişnuiesc elevii să dialogheze cu mine. Unii chiar îmi recunosc pe faţă că se obişnuiesc greu pentru că-s obişnuiţi de la celelalte materii cu formula - vine profu', pictează nişte formule pe tablă, mai dictează ceva, înţelegi ce poţi, munceşti pe rupte acasă dacă vrei notă mare şi... asta e! Eu nu pot să fac asta. Eu vreau să ajut elevii să descopere singuri ştiinţa şi din aproape-n aproape, prin dialog, chiar funcţionează şi reţin pentru mult mai multă vreme decât dacă aplic aşa-zisa 'metodă clasică'. Totuşi, merge greu."
Profesorul în cauză aplică ceea ce se face în Finlanda (ţara cu cel mai bun sistem educaţional din Europa) de ani buni. Şi la ei funcţionează. Va funcţiona şi la noi, dar atunci când din 14 profesori, măcar 12 vor gândi aşa! Acum, din 14 profesori, eşti un norocos dacă ai la catedră măcar 2 care gândesc aşa. Or... astfel nu se poate face educaţie performantă.
De altfel, mulţi copii şi viitori adulţi nici măcar nu realizează că este o problemă în ETEOM şi că-i afectează la nivel psihologic, tocmai pentru că văd asta şi în şcoală. Tot din această cauză, o bună parte dintre ei au în prezent probleme în a se adapta pe piaţa muncii unde "noi muncim, nu gândim" este de mult istorie.
Tot din cauza aplicării constante a ETEOM, mulţi adulţi de astăzi cu vârstele între 19 şi 29 de ani, au serioase probleme în a lua o decizie şi-şi pun constant problema vis-a-vis de "ce-o să zică mama/tata/bunica/mătuşa, etc.". Am o colegă de facultate ce-şi minte părinţii că locuieşte la cămin deşi locuieşte cu prietenul ei. De ce face asta deşi are 24 de ani? Pentru că prietenul ei este arab iar părinţii ei ar face ca toţi dracii dacă ar afla că fiica lor trăieşte "imoral" cu un "necreştin". Deşi nu mai depinde de ei financiar şi deşi se consideră liberă, are în continuare o teamă uriaşă de părinţii ei, o teamă ce izvorăşte din subconştientul ei deşi raţional este conştientă că aceştia nu au ce să-i facă. Da! Până-ntr-acolo duce ETEOM la nivel psihologic.

3. ETEOM la nivel fizic

Dacă la nivel psihologic lucrurile sunt destul de abstracte, controversate şi uneori subtile, la nivel fizic ETEOM îşi arată colţii într-un mod foarte clar şi pragmatic.
Principiul este simplu: E copilul meu, deci am voie să-l mutilez cum vreau eu, să-i fac găuri unde vreau eu, să-l îmbrac cum vreau eu (şi mai apoi să-i dictez cum să se îmbrace) şi să-i dictez cum să arate ca să-mi placă mie, indiferent de ce consideră el că e frumos, util, plăcut, util, inutil etc. etc.
Aici se pot încadra cu uşurinţă circumcizia la băieţi (procedură care are utilitate reală zero - excepţie făcând cazurile de fimoză), mutilarea genitală feminină (care, spre deosebire de mutilarea genitală masculină, este interzisă), găurile în urechi pentru cercei la fete (generatoare de traume în copilărie - traume pe care ulterior fetele le reneagă pe motiv că "aşa trebuia să fie") şi impunerea unui cod vestimentar (inclusiv modul în care-ţi porţi podoaba capilară).
În România secolului XXI, dacă o fetiţă/adolescentă este tunsă zero, este considerată fie scăpată de la orfelinat, fie pedepsită de părinţi (cunosc caz de fată care a fost rasă în cap de tatăl ei după ce a aflat că şi-a pierdut virginitatea la 17 ani!). La rândul lor, băieţii/adolescenţii cu pletoşi sunt consideraţi potenţiali infractori, drogaţi, satanişti sau nespălaţi.
Aceste prejudecăţi provin tot din ETEOM, copiii fiind deseori învăţaţi de mici: "Eşti băiat/fată, eşti obligat(ă) să te comporţi ca atare! Mă vezi pe mine sau pe oricare bărbat matur pletos? Nu! Deci şi tu trebuie să fii la fel! O vezi pe maică-ta cheală? Nu! Deci şi tu trebuie să fii la fel". Modul ăsta de gândire e generat tot din mentalitatea stupidă cum că generaţiile trebuie să fie la fel, trase la xerox.
Nu mai vorbim de ce probleme au cei care vor să-şi bage sârme în ei (piercing-uri). Mie nu îmi plac piercing-urile sub nicio formă. Pe de altă parte, nu consider corect ca eu să dictez altcuiva, indiferent cine e acel altcineva, dacă să-şi bage sau nu sârme în el. N-aş avea nimic cu o astfel interdicţie din partea părinţilor dacă n-ar fi ipocriţi. Adică e ok să-ţi expui copilul la un pericol de moarte prin botez, la pericol de contractare a hepatitei B prin împărtăşirea cu o linguriţă pe care au pus gura şi alţi 100 de oameni, la sufocare şi bruscare cărându-l după tine la concurs de pupat moaşte sau să-i dăm "măcar una aşa... peste gură" când te contrazice(Merită citit acest articol). Toate astea, împotriva voinţei lui. Deci alea sunt "ok". Dar nu e ok ca progenitura ta să se expună în deplină cunoştinţă de cauză, unui risc de 0,1% să facă o infecţie locală minoră, puându-şi un piercing într-un mediu steril şi curat.
"Ţin la integritatea corporală a copilului meu, arată inestetic piercing-ul şi-n plus, pân' la 18 ani trebuie neapărat să asculte de mine că de nu...". E interesant că atunci când vrea plodul să se mutileze cu un risc calculat, părinţii îşi găsesc brusc moralitatea.

4. ETEOM la nivel social

Aici treburile sunt şi mai evidente şi de-a dreptul crunte. De asemenea, această categorie se intersectează cu ETEOM-ul la nivel psihologic însă efectele sunt mult mai vizibile.
Principiul aici sună cam aşa: "Eşti copilul meu, deci ai voie/poţi să faci în societate doar ce-ţi recomand eu (a se citi "dictez") că e bine".
De nenumărate ori am auzit părinţi scuzându-se pentru impunerile bruşte din viaţa socială a copiilor lor spunând "aşa o fi cum zici tu [n.m. că au făcut o greşeală impunându-şi punctul de vedere acolo unde nu era deloc necesar] dar e mai bine-aşa".
În această categorie intră cu precădere părinţii ultra-protectivi şi paranoici. Părinţii care îşi supun copilul la un veritabil interogatoriu ori de câte ori acesta vine acasă după ce a fost plecat singur mai mult de 20 de minute până la magazinul din colţ. "Unde-ai fost, ce-ai făcut, cu cine-ai fost, zi-mi-i pe nume pe toţi, cine-s părinţii ălora, ce gândesc ăia?" - toate acestea sunt întrebări pe care părinţii ultra paranoici le pun constant, deseori şi după ce copilul trece bine de 18 ani.
Iar acum, de când telefonia mobilă a devenit accesibilă din punct de vedere financiar pentru toţi românii, părinţii le cumpără copiilor telefon mobil în special pentru a-i putea controla cât mai în timp real cu putinţă. Am colegi de facultate pe care-i sună părinţii de cel puţin 3 ori pe zi pentru a verifica dacă au mers la cursuri, cu cine umblă, ce fac, dacă se culcă devreme, dacă nu cumva beau şi ei o bere după sesiune, etc. etc.
Aţi văzut filmul "Prayers for Bobby"? Vi-l recomand cu căldură. Filmul prezintă un caz extrem (şi real!) de ETEOM la nivel social!
Cunosc caz real din Bârlad de părinte care considera că şi-aşa a făcut o imensă concesie permiţându-i fiului său de 17 ani (!!!) să iasă 4 ore sâmbăta cu "roackerii ăia satanişti" dar considera total inacceptabil ca noi să-i explicăm fiului său că morala nu are monopol religios, că femeile nu sunt incubator de plozi sub tutelă patriarhală şi alte asemenea. Acesta a trebuit mai apoi să mituiască (da, da, pe bune! să mituiască!) un profesor care să spună că făcea "pregătire la matematică" cu el pentru ca acesta să poată ieşi. Nu vă spun ce scandal a făcut taică-su când l-a văzut pe acesta vorbind cu noi în pauză în curtea şcolii. "Educaţia i-o fac eu! Să nu vă mai prind pe lângă copilul meu! Din cauza voastră a ajuns acum să-l conteste pe dumnezeu şi să umble după fete înainte de însurătoare!".
Spre norocul individului ce avea atunci 17 ani a prins o bursă de studiu în SUA iar acum are imense dureri în sex de habotnicia părinţilor dezicându-se total de ei nemaivrând vreodată să audă de părinţii lui şi de taică-su în special care acum regretă tardiv modul cum s-a comportat cu fiul său.
ETEOM-ul la nivel social afectează pe viitor progenitura şi în relaţiile cu sexul cu opus. Multe fete/femei se plâng de băieţi/bărbaţi că sunt curvari şi disperaţi după sex şi mulţi bărbaţi se plâng de femei că sunt curve materialiste şi superficiale. Este adevărat că atât mentalitatea cât şi atitudinea de tipul ăsta provine atât din superficialitate cât şi din lipsă de educaţie sănătoasă.
Pe de altă parte, cel puţin o parte din vină o poartă "educaţia" din familie.
Cunosc părinţi (vreo 30 numai în Bârlad) care şi-au educat fetiţele în felul următor: "Când îţi place un băiat, uită-te mai întâi să nu fie vreun terchea-berchea ce n-are-un leu. Să nu-mi vii dup-aia mie acasă să-mi ceri bani să ieşi cu el. Şi-n plus, dacă ajungeţi să vă căsătoriţi, să aibă ce să-ţi asigure, nu să tragi ca proasta cot la cot la el!". Zadarnic poţi încerca să le explici acestora că 1. nu e obligatoriu ca fiică-sa să se căsătorească vreodată şi 2. mai mult rău îi faci învăţând-o să fie materialistă pentru că nu se va mai concentra foarte mult pe dezvoltarea sa ca persoană.
De asemenea, cunosc şi părinţi de băieţi care şi-au învăţat progeniturile în felul următor: "Bă, dacă nu vrei să te-nsori cu ea, uită-te măcar s-arate cât de cât de să nu-ţi fie ruşine când ieşi cu ea pe stradă şi să prinzi ceva experienţă cu ea dacă tot cheltui bani pe ea. Vezi să nu te-ndrăgosteşti ca bou' că te-ai dus în cap. Femeia e mai rea decât Dracu'!". Zadarnic încerci să le explici acestor părinţi (spre surprinderea mea am aflat că nu doar taţii îşi învaţă copiii astfel ci şi mamele!) că 1. E eronat să-ţi înveţi copilul că femeia e obiect sexual (pentru că nu e), 2. Că nu e obligatoriu să se însoare niciodată cu niciuna dintre femeile din viaţa sa, şi 3. Că mai mult rău îi faci învăţându-l să fie misogin şi nepăsător.
De ce am spus că se intersectează cu ETEOM-ul la nivel psihologic? Pentru că astfel de "învăţături" venite din partea părinţilor se impregnează adânc în subconştientul viitorului adult întrucât copiii au o susceptibilitate mai mare de a lua de bun tot ce zic părinţii. Prin urmare, dacă a fost învăţat de mic(ă) să desconsidere femeia/să fie materialistă, greu îşi mai schimbă concepţiile chiar şi dacă va avea parte ulterior de o educaţie sănătoasă.
Tot în această categorie intră şi părinţii care trasează copiilor un traseu în viaţă şi le forţează mâna să urmeze acel traseu. Există nenumăraţi studenţi în România care fac drept, economie, business sau chiar medicină, din simplul motiv că aşa au vrut părinţii şi nu pentru că s-ar simţi atraşi de respectivul domeniu.
Sigur că putem să-i învinovăţim şi pe ei pentru că nu au avut tăria de a se opune familiei dar când eşti îndoctrinat de mic(ă) că familia este cea mai importantă din viaţa ta şi că este bine să asculţi de părinţi întotdeauna şi fără ezitare şi că aceştia au tot timpul dreptate şi "ştiu mai bine", lucrurile nu mai stau chiar aşa. Îmi vine să mă dau cu capul de pereţi când aud fraza asta cu "părinţii ştiu mai bine". Bun venit în realitate! Părinţii, de cele mai multe ori, habar n-au nimic!
Cum ar fi să-mi spună mie părinţii la ce facultate să mă duc, ce să fac, ce să lucrez, cu cine să lucrez şi ce să aleg pentru că "ei ştiu mai bine"? Cum ar putea ei şti mai bine când ei au terminat facultatea acum 30 de ani într-un sistem cu totul şi cu totul din temelii diferit şi nu au mai călcat prin Cluj de 20 de ani? Cum ar putea ei şti mai bine decât mine, care stau aici, ce-ar fi mai bine pentru mine să aleg şi să fac în Cluj?! Desigur, părinţilor mei li se pare foarte raţional să-şi vadă de treabă şi să nu-mi dea mie lecţii de genul ăsta pentru că înţeleg că lucrurile nu stau nici pe departe cum ştiau ei acum mulţi ani. Din păcate însă, mulţi părinţi au senzaţia că ei ştiu cel mai bine şi ei deţin adevărul absolut iar progeniturile lor trebuie să asculte şi să se supună fără comentarii deciziei lor.
Tot aici putem încadra fără greşeală adolescenţii şi tinerii care nu îşi cer drepturile. Am fost de mai multe ori refuzat atunci când m-am oferit gratis să reprezint interesele unor elevi sau studenţi abuzaţi emoţional (şi chiar hărţuiţi sexual!) de către profesori pe motivul că "mama a zis că să nu fac nimic. Şi-are dreptate. Las' că acuş termin şi gata. Ce să mai fac eu valuri şi să creez probleme?!". Nu m-ar fi deranjat dacă m-ar fi refuzat pe mine pe motiv că n-aveau încredere în mine sau în competenţele mele şi ar fi mers la un avocat sau s-ar fi descurcat singuri. Dar nu! Pur şi simplu au refuzat să încerce să-şi găsească dreptatea acceptând să fie călcaţi în picioare.
De cele mai multe ori această atitudine are legătură tot cu ETEOM. Dacă au fost îndoctrinaţi de mici să asculte fără crâcneală de părinţi, atunci când părinţii le comunică faptul că profesorul X are dreptul să-i facă orice, individul se supune orbeşte şi se lasă călcat în picioare tocmai pentru că deja este obişnuit cu asta şi uneori chiar ajunge să creadă că merită asta!

5. Precizări şi concluzii

5.1. Precizări
1. M-am referit în special la părinţii a căror copii au între 12 şi 26 de ani.
2. Prin acest articol nu doresc să desconsider faptul că părinţii aleg şcoala primară a copilului lor sau faptul că părinţii au deseori cele mai bune intenţii. Ce contest eu este legat de modul cum aceste alegeri se fac, de gradul de corectitudine a lor şi de educaţia în sine a părinţilor, care nu realizează că trebuie să înveţe şi ei câte ceva.
3. O sursă principală de erori la acest mini-studiu este faptul că 104 cazuri din cele observate reprezintă părinţi de copii cu dizabilităţi, unele dintre ele destul de grave şi în care lucrurile stau oricum un pic diferit. De menţionat însă faptul că 38 dintre cazuri sunt părinţi de copii infectaţi cu HIV, unde observaţiile generale se aplică întrucât în prezent copiii infectaţi cu HIV pot duce o viaţă normală graţie medicinei moderne şi nu rugăciunii.
4. Îmi asum omisiunile şi eventualele corectări sau completări însă garantez pentru calitatea observaţiilor întrucât cazurile "de studiu" le cunosc până în cele mai mici detalii şi deci relativitatea este redusă.
5. Între cei 609 părinţi observaţi atent şi pe o perioadă mai lungă se află atât persoane cu puţine studii (şi chiar trei cazuri de persoane analfabete), cazuri de doctori, avocaţi, ingineri şi medici dar şi cazuri de părinţi plecaţi peste hotare care acum fac educaţie mai mult prin telefon. (despre asta altă dată)

5.2. Concluzii

Aşadar, având în vedere aceste aspecte, este total iraţional şi fantezist să sperăm că se va schimba ceva în bine în România următorii 20-30 de ani. Pur şi simplu nu ai oameni ca să faci aşa ceva!
O mână de oameni raţionali câţi mai sunt prin ţară sunt pur şi simplu insuficienţi pentru a face diferenţa în România.
De asemenea, este foarte improbabil ca o revoluţie în orice formă din partea tinerilor să aibă loc în următorii ani. De ce? E simplu! Din cauza ETEOM-ului la nivel social! Din cauza faptului că ne învăţăm copiii (noi ca societate, nu eu sau cititorii de-aici în special) să fie obedienţi, să asculte negreşit de părinţi şi de toate formele de autoritate "autorizate" de aceştia - profesori, biserică, politicieni sau cărţi "sfinte".
Atâta vreme cât românii consideră că părinţii, biserica sau statul au voie să se bage până în cele mai mici detalii în vieţile lor şi mai apoi ei înşişi au voie să dicteze altuia ce să facă, România nu va înainta nici cât un penis de colibri.
"Libertatea de exprimare nu înseamnă libertate pentru aspectele pe care le agreezi ci mai degrabă pentru aspectele pe care le deteşti visceral" - Larry Flint. Câtă vreme acest aspect nu va fi înţeles în România, mentalităţi diferite decât cea de turmă nu vor pătrunde în spaţiul românesc decât sporadic şi în enclave mici.
Câtă vreme în România sunt interzise reclamele la prezervative până la ora 00:00 dar bucile pe ecran la ora 19:00 la ştirile "sportive" sunt ok; câtă vreme în România educaţia în şcoli e o bătaie de joc în timp ce Corporaţia Ortodoxă Română prosperă; câtă vreme educaţia parentală este zero barat iar tinerii se informează de pe unde-apucă şi de cele mai multe ori eronat şi câtă vreme statul nu are bani pentru cercetare dar are pentru Catedrala Mântuirii Neamului Prost, România nu va progresa!
Avem motive reale să ne temem de schimbul de generaţii. Dar nu pentru că această nouă generaţie ar fi mai slab pregătită, mai "degenerată" sau mai nu-ştiu-cum. Ci dimpotrivă! Pentru că această nouă generaţie are foarte mari şanse să fie exact la fel! Adeptă a sistemului autoritarian excesiv şi nejustificat, bigoată, îngustă în viziune şi cu tendinţe totalitare.

Vă salut cu respect,
Lucian Vâlsan.

P.S.: Dacă cumva va folosi vreodată cineva articolul ăsta ca sursă pentru ceva, îl/o rog să menţioneze sursa. Mulţam' anticipat.

10 comentarii:

  1. Habar n-am cum gasii articolul asta! Prin linkuri de la atei, de pe facebook... Dar e bun, e stiinta pura! Glumesc, nu are statistici, nu prelucreaza date, dar face descrieri foarte bune. Pe mine ma ajuta sa inteleg mai bine de ce ne merge asa rau la serviciu, daca venim din alte lumi. Cand eram mica, ma revoltam tot timpul de ce auzeam si vedeam la colegii de scoala, pe care ii gaseam foarte inapoiati. Dar de atunci, lucrand in laborator, m-am cam rupt de lume. Ma lovesc de irationalitate cu sefii, cu colegii care prefera sa linga decat sa-si ceara drepturile, dar am uitat de ce. Adevaratele cauze nu le-am stiut niciodata. NU am stiut cum sunt educati colegii de scoala, eu vedeam doar rezultatele.
    Ai idee cum devin copiii educati in acest fel? Nu e de dat inainte de ora 12, ca e film de groaza. Sa te adaptezi ca adult in lumea asta nu e mai usor decat sa te adaptezi ca elev de scoala. Stii ce cred ei despre oamenii rationali, liberi, care gandesc cu creierul lor? Ca sunt nebuni!Esti nebun daca iti ceri drepturile, daca ceri sa se voteze asupra unei probleme, de exemplu, daca aduci critici conducerii.

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte interesant articol! Eu tocmai fac un stagiu de pediatrie si am observat o multime de comportamente si atitudini mai mult sau mai putin gresite "induse" de parinti.

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  4. Adi, am crezut c-am fost destul de clar când ţi-am spus că prezenţa ta nu mai este permisă pe-aici. Noapte bună!

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte bun articolul! Ma regasesc partial in situatia copiilor descrisi de tine si probabil majoritatea dintre noi au avut cel putin unele probleme de care zici. Nu mi-e clar insa, nici mie, care ar fi solutiile...

    RăspundețiȘtergere
  6. Adrian Avarvarei: Nu e destul de evident? Educaţia!
    Poate am fost mai clar în acest articol: http://vilo13.blogspot.com/2011/06/educatia-parentala-in-romania.html .

    Mentalităţi idioate au fost, sunt şi vor tot fi. Însă, dacă sistemul educaţional continuă trendul decadent (nu descendent, ci eminamente decadent!) pe care-l are acum, mentalităţile idioate se vor transmite la următoarele generaţii în procente similare cu anii 1850 în România.
    Soluţia e să nu mai dăm 2% din PIB pentru educaţie ci măcar 5, să nu mai facem profi la normă şi, mai ales, să introducem sancţiuni şi pentru profesorii care calcă pe bec, nu numai pentru elevi.

    RăspundețiȘtergere
  7. Cât de adevărat... Eu mă chinui cu maicămea să mă asculte şi pe mine şi să îşi dea seama că pot şi eu lua o decizie, şi am destul cap cât să ştiu ce e bine şi ce-i rău..şi nu e nevoie să mă tot urmărească oriunde şi să-mi pună nşpe mii de întrebări.Puţină încredre să aibă în mine n-ar strica..de vreme ce ea nu are..eu una nu găsesc încrederea în mine prea uşor.


    Fain blogul,bune articole.

    RăspundețiȘtergere
  8. In timp ce citeam articolul, vara'mea si sotul ei erau prin preajma. Lor nu prea le plac actiunile si gusturile mele, mrg, uneori le plac foarte tare. Nu faci ca restu, clar esti considerat nebun. Asa ma rog. Si ma intreaba ce citesc, si le-am zis ca niste chestii[decat incepusem si nu aveam chef sa ma intrerupa].
    Cand ajung pe la 3 ma opresc si ii intreb: "Ba voi ce parere aveti despre baietii cu parul lung? Vi se pare ca sunt drogati, satanisti, nespalati sau infractori?" [eu sunt fata] si au raspuns foarte concret si convinsi pe ei "Da! Sunt! Chiar sunt! De ce, ti-ai dat si tu seama?" le raspund: "Nu. Nu eadevarat. Daca au parul lung nu inseamna asta, fiecare cu cei place", contraataca "Ba nu." "Despre asta scrie aici, chestii de genu si sunt adevarate. "A da? Si cel care a scris asta e pletos?" "Nu stiu, si nu conteaza. Ar trebui sa cititi.Sa cititi." "Lasa."
    Mentalitatea romanilor.

    P.S.: Sunt Biahop =D

    RăspundețiȘtergere
  9. Este foarte interesant articolul. Esti amuzant cand tratezi problema religioasa, mai ales cand dai importanta declararii religiei de ortodox la recensamant. Am vazut asta in mai multe articole ale tale. Referitor la parinti pot spune ca aveam aceleasi pareri "extremiste" ca si tine insa am devenit ceva mai permisiv in urma unei discutii cu mama.
    Am prieteni care sunt copii de parinti ce aplica "ETEOM" si care mereu amana sau anuleaza din aceasta cauza orice plan facut in grupul de prieteni. Unii chiar au ajuns sa refuze dinainte orice propunere care "nu corespunde" opiniilor parintilor. Discutia cu mama a pornit in urma unei invitatii a catorva dintre colegi pentru a invata pentru bac (dau bacul anul asta) invitatii ce au fost refuzate din motivele enuntate mai sus. Revoltat fiind am inceput o discutie cu mama ce a pornit de la "Cum pot unii parinti sa fie asa de incuiati la minte incat sa nu lase baieti la 20 de ani sa doarma la alti colegi o noapte?! Tu mereu m-ai lasat sa fac ce vreau, ei cum de nu pot?". Raspunsul ei insa m-a linistit si surprins in acelasi timp: "E cel mai greu pentru un parinte sa-si lase copilul sa faca ce vrea, eu mereu v-am lasat sa va alegeti singuri drumul, insa nu mi-a fost deloc usor. Unii parinti sunt pur si simplu mai slabi de inger.". Atunci am inteles ca unii parinti aplica acest "ETEOM" pur si simplu pentru ca tin prea mult la copiii lor si din frica incearca sa le controleze viata. Evident, nu spun ca este bine sa se intample asa ceva si de asemenea cred ca e bine ca un copil, dupa o anumita varsta, sa incerce sa tempereze aceste "apucaturi" ale parintilor. Sunt sigur ca o discutie serioasa cu mama/tatal pe aceasta tema va rezolva problema.
    Sunt unul din copiii fara frica de parinti desi tata are uneori apucaturi de genul insa e linistit de cele mai multe ori de mama. Sunt de asemenea in situatia in care desi cer un sfat cu privire la alegerea unei facultati primesc raspunsul "Faci ce vrei, alegerea e a ta", ceea ce e destul de amuzant. Pot spune ca libertatea totala, desi extrem de solicitanta pentru parinti, este benefica pentru dezvoltarea copilului.
    Poate ca n-o sa stim niciodata cat de greu este sa acorzi aceasta libertate insa ar fi mai interesant sa aflam cum este si sa comparam gandirea noastra de acum cu cea din postura de parinte.
    P.S.: Un video care probabil iti va placea foarte mult:
    http://www.youtube.com/watch?v=oeLr2oElXHQ
    Am fugit la invatat pentru bacul la info. Keep up the good work.

    RăspundețiȘtergere
  10. Dacă citiți asta, să știți că nu aveți idee cât de mult mă regăsesc, din nefericire, în tot ce e scris aici.Cu atât mai mult cu cât am aproape 18 ani și trăiesc de la 2-3 ani cu bunica. Mama: plecată în străinătate de ani buni, tatăl: de la 6 ani încoace l-am văzut o singură dată. Mentalitatea bunicii e.. ei bine, ca a celor mai mulți bunici. Destul de similară cu ce este descris mai sus.Mentalitatea mamei, de asemenea, fiind crescută într-un mediu destul de nasol, pe perioada comunismului când mai trăia tatăl ei și filosofiile de viață de genul ETEOM erau mult mai întâlnite și chiar preferate.Locuind cu bunică-mea, am contact cu multe persoane cu vârste apropiate de a ei și aud de mic copil discuții care mai de care mai ETEOM-iste si nu numai. :] Ce să mai spun de faptul că de mică bunică-mea a tot încercat să-mi inoculeze mentalitatea ei sperând că voi ieși după tiparul pe care și-l dorea. De pe la 12 ani am început să mă trezesc și să mi se acrească , greața fiind mult mai accentuată acum că am crescut. Din fericire sunt o fire încăpățânata și detest tot ce înseamnă regulă sau normă impusă pe motivul că "de aia"/"așa trebuie să fie" așa că am devenit ,din cele mai multe puncte de vedere, chiar opusul acelei persoane dorite de mamă și bunică. Asta a dus la crearea acelei "prăpăstii între generații" și la o permanentă atmosferă de încordare în casa mea, cel puțin pentru mine. Am ajuns destul de sensibilă,instabilă emotional, și am tot felul de sechele, de nesiguranțe, pentru că am crescut privată de o viață socială normală (citez,"nici maică-ta ,nici eu,nici mama mea, nici mama mamei mamei mamei mele nu umblam vagaboante pe strazi cu orele sau stateam pe afara după ora 8 la 16-17-18 ani!!! cine a mai pomenit așa ceva? dar cine ești tu,draga??? ") și au existat mereu atat reproșuri ("de ce nu esti normala?" și "cine a mai pomenit copil care să se comporte așa ca tine, ca o bestie?",sunt doua dintre preferatele mele) cât și o presiune constantă să fiu o elevă cât mai bună (adică să iau mereu premiul 1, ăsta a fost mereu standardul tâmpit. nu voi lua premiu anul ăsta, sunt curioasă ce circ o să fie). Am făcut totuși tot posibilul pe parcursul adolescenței mele să am experiențe cât de cât normale și am ajuns să fac cumva si suficiente prostii,poate chiar mai multe decât unii care poate au mai multă libertate.Mi-ar plăcea la nebunie ca peste câțiva anișori să le povestesc lui buni și lui mami cum la 16 ani mă strecuram afară din apartament la 2-3 dimineața ca să fac sex cu prietenul,cum îmi făceam de cap de fiecare dată când nu era bunică-mea acasă o noapte si alte povestioare haioase, doar ca să le arăt cât de ineficace e sistemul lor. dar eh , probabil tot pe mine și pe faptul că sunt soi rău ar da vina :d ("Cu tac-tu ăla semeni !" :)) )
    Nu e o situație prea încântătoare și durerea e că nu sunt singura din țara asta care a trecut prin așa ceva, ba chiar sunt mult prea mulți în poziții chiar mai puțin fericite decât a mea.
    Sunt recunoscătoare în fiecare zi că sunt o persoană inteligentă și capabilă dar probabil voi fi mereu invidioasă pe oamenii care au avut copilării și adolescențe fericite și cat de cat normale. Mă simt de parcă mi s-a furat o perioadă semnificativă din viață , una care ar fi avut potențialul de a fi cea mai frumoasă pe care aș fi putut să o trăiesc, dar asta e. Nu pot decât să visez la ziua în care mă voi desprinde în sfârșit de mediul ăsta.Mă simt un pic mai bine, acum că am scris asta undeva,chiar dacă poate nu va fi citit comentariul. Îmi place blogul , by the way. Încerc de câteva zile încoace să citesc tot ce a fost postat dar e aproape imposibil!

    RăspundețiȘtergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails