duminică, 3 iulie 2011

Discriminarea pozitivă, femeile şi codul civil - Partea I

1. Prefaţă

Întâi de toate vă recomand să vizionaţi reportajul publicat de realitatea.net. Voi face referiri la el.
Mai apoi, menţionez din capul locului că acest articol nu se doreşte a fi vreun studiu aşa că invit cititorul să-l trateze ca atare. Structurarea pe capitole este strict pentru a uşura citirea şi pentru a evita divagările.
Vom vorbi puţin, poate prea puţin, despre noul cod civil, despre cum acesta avantajează în mod implicit şi nejustificat femeile şi despre justificarea unor discriminări evidente sub umbrela corectitudinii politice şi a "susţinerii categoriilor defavorizate".

2. De la 1 octombrie se instaurează de facto "Închisoarea căsătoriei", afectând toţi cetăţenii majori ai României care au relaţii cu alte persoane

Înainte să spunem orice, recomand (re)citirea articolului publicat aici despre căsătorie. Link scurt: http://tiny.cc/casatorie.
Sunteţi pregătiţi? Să-i dăm drumul! Ca să-l citez pe Sorin Ovidiu Bălan care cică ar fi mason. Minunat, poate vin şi conspiraţioniştii pe-aici.
În primul rând, Codul Familiei, aşa cum există el astăzi dispare cu totul şi se include (cu tot cu nişte adăugiri discutabile) în Codul Civil. Noul Cod Civil, care intră în vigoare peste 3 luni poate fi citit integral aici. Pe noi însă ne interesează Cartea a II-a, titlurile I, II şi III în mod special. Asupra acestora vom pune accent, deşi modificările sunt şi în alte părţi ale Codului şi de asemenea discutabile pe alocuri.
Şi-acum să le luăm pe rând:

2.1 Realităţi din România şi nu numai

Înainte să discutăm despre prevederi, merită să vedem întâi în ce stadiu ne aflăm şi cărei societăţi se vrea acest Cod să fie aplicat.
Femeile câştigă mai puţin decât bărbaţii. Asta e o realitate atât în România [1] cât şi în alte părţi [2][3].
Ameninţarea bărbaţilor cu divorţul care implică cedarea tuturor posesiilor lui către soţie este deja realitate în SUA. Nu-i de mirare că au apărut şi primele grupuri anti-căsătorie. [4]
Citat relevant (traducere aproximativă):
Ea a învăţat că ameninţarea cu divorţul este o armă efecientă şi mereu la dispoziţie. Şi de fiecare dată când nu eram de acord cu ea, mă ameninţa cu divorţul.
Aşa că iată-mă aproape să construiesc o casă de două sute de mii de dolari şi o fermă de 97 de mii şi să trăiesc cu o soţie care a fost deja şi la un avocat ca să afle ce-mi poate face. Şi indiferent cât aş încerca să discut raţional cu ea, pur şi simlu nu pot să merg să împrumut atâţia bani să construiesc o casă ştiind că mă paşte un divorţ. [...]
De fapt, avocatul ei e un prieten de-al ei din era "new age". Face o grămadă de bani din divorţuri. După ce am aflat asta am ştiut că nu voi mai sta căsătorit cu soţia mea ştiind că Bill Wear este implicat în viaţa ei aşteptând la cotitură şansa de a-mi lua tot ce deţin.
Povestea este halucinantă şi recomand celor care ştiu limba engleză să citească tot articolul de la [4].
În România nu prea, căci nu ai cum însă în Occident, din cauza unui sistem stupido-cretinoid, sunt foarte mulţi divorţaţi care îşi iau un al doilea job ca să poată să întreţină şi fosta nevastă, chiar dacă nu are copii cu ea!
Fie că le convine unora sau nu, fie că ne place sau nu, în România, cea mai mare parte a femeilor sunt dependente total din punct de vedere financiar de soţii lor. În mediul rural procentul se apropie binişor de 90%.
Nu cred că numărul violenţelor domestice asupra femeii e chiar atât de mare (un act de violenţă la 30 de scunde) aşa cum sugerează realitatea.net. Însă fenomenul există şi este deseori accentuat în mediul rural tocmai din cauza dependenţei financiare de care am vorbit mai sus.
Mă îndoiesc că procentul violenţelor nereclamate ajunge chiar la 75% însă cel mai probabil jumătate dintre ele într-adevăr nu sunt raportate însă aici sunt şi alţi factori responsabili şi nu doar dependenţa financiară: Aici se încadrează fără probleme religia predominant creştin-patriarhală, lipsa de educaţie precum şi frica iraţională de gura lumii. (Ce-o să zică lumea?!)
Ce omite însă reportajul realitatea.net (intenţionat sau nu) sunt cazurile în care femeile încep violenţele iar legitima apărare a soţului sunt considerate violenţă domestică pentru că nimeni nu crede un bărbat care merge să-şi reclame soţia. De cele mai multe ori este crezut abia când e mult prea târziu. [5]
Acestea sunt fapte. Indiferent de părerea mea, a dumneavoastră sau a oricărei feministe obosite, faptele sunt fapte.
O altă realitate este că presa ascunde sub preş cazurile în care soţii sunt ucişi cu sânge rece de soţiile lor. Am căutat pe Google cazuri punctuale despre care aveam notiţe şi brusc articolele au dispărut. Unele dintre ele mai sunt încă păstrate de Google însă în cazurile în care soţia a fost ucisă de soţ, articolul ce prezintă cazul îl găseşti chiar şi dacă a fost acum 9-10 ani.
Discriminarea vădită a bărbaţilor în dauna femeilor este încă la început, exact cum era acum 40-50 de ani prin Occident.

2.2 Prevederile din noul Cod Civil

Întâi le enunţăm, încă nu le discutăm.
Nu o să dau citate din articole de presă din simplul motiv că unele mai şi exagerează şi n-aş vrea să aloc spaţiu contracarând o prevedere care nu există sau care a fost citată tendenţios sau truncheat.
Şi-acum să le luăm pe rând. Începem cu Titlul I:
Art. 259. - (1) Căsătoria este uniunea liber consimtită între un bărbat si o femeie,
încheiată în conditiile legii.
Cât de inocent pare. Atâta doar că nu doar bărbaţii şi femeile au relaţii între ei, dar să trecem peste că doar am zis că nu discutăm.
Purcedem la Titlul II:
Art. 266. - (1) Logodna este promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria.
(3) Încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalităti si poate fi dovedită cu
orice mijloc de probă. [frumos, nu?]
Art. 268. - (1) În cazul ruperii logodnei, sunt supuse restituirii darurile pe care
logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea
căsătoriei, cu exceptia darurilor obisnuite. [ce înseamnă "obişnuite"?]
Art. 269. - (1) Partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată la
despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, în măsura în care au fost potrivite cu împrejurările, precum si pentru orice alte prejudicii cauzate.
(2) Partea care, în mod culpabil, l-a determinat pe celălalt să rupă logodna poate fi obligată la despăgubiri în conditiile alin. (1).
Nu e frumos? Trecem la Capitolul II din Titlul II şi selectăm următoarele:
Art. 276. - Este interzis să se căsătorească alienatul mintal si debilul mintal.
Art. 277. - (1) Este interzisă căsătoria dintre persoane de acelasi sex.
(2) Căsătoriile dintre persoane de acelasi sex încheiate sau contractate în
străinătate fie de cetăteni români, fie de cetăteni străini nu sunt recunoscute în
România. [la fel şi cu parteneriatele civile, conf. art. 3]
Art. 281. - (1) În declaratia de căsătorie, viitorii soti vor arăta că nu există niciun impediment legal la căsătorie si vor mentiona numele de familie pe care îl vor purta în timpul căsătoriei, precum si regimul matrimonial ales. [vedem imediat de ce e important]
Art. 295. - (1) Căsătoria încheiată în alte scopuri decât acela de a întemeia o
familie este lovită de nulitate absolută. [Sigur, şi marmota?]
Mai departe e ca şi cum aş citi din Arsenie Boca. Pe bune, nu ştiam că ţara asta are un text legislativ atât de bigot. În fine, mergem mai departe:
Art. 312. - (1) Viitorii soti pot alege ca regim matrimonial: comunitatea legală,
separatia de bunuri sau comunitatea conventională. [aici o să fie mult de discutat]
Art. 317 - (2) Fiecare sot poate să facă singur, fără consimtământul celuilalt, depozite bancare, precum si orice alte operatiuni în legătură cu acestea. [o să vedeţi că e contrazis mai încolo]
Art. 318. - (1) Fiecare sot poate să îi ceară celuilalt să îl informeze cu privire la bunurile, veniturile si datoriile sale, iar în caz de refuz nejustificat, se poate adresa instantei de tutelă. [şi staţi că asta nu e tot!]
(4) Atunci când informatiile solicitate de un sot pot fi obtinute, potrivit legii, numai la cererea celuilalt sot, refuzul acestuia de a le solicita naste prezumtia relativă că sustinerile sotului reclamant sunt adevărate. [păi deci am voie să ţin bani ascunşi de nevastă, sau nu? Mergem mai departe]
Art. 324. - (1) La desfacerea căsătoriei, dacă nu este posibilă folosirea locuintei de către ambii soti si acestia nu se înteleg, beneficiul contractului de închiriere poate fi atribuit unuia dintre soti, tinând seama, în ordine, de interesul superior al copiilor minori, de culpa în desfacerea căsătoriei si de posibilitătile locative proprii ale fostilor soti. [Cu alte cuvinte, poţi fi dat afară din casa pentru care tu plăteşti chirie]
(2) Sotul căruia i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere este dator să plătească celuilalt sot o indemnizatie pentru acoperirea cheltuielilor de instalare într-o altă locuintă, cu exceptia cazului în care divortul a fost pronuntat din culpa exclusivă a acestuia din urmă. Dacă există bunuri comune, indemnizatia se poate imputa, la partaj, asupra cotei cuvenite sotului căruia i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere. [super! şi fără casă şi cu banii luaţi!]
Art. 328. - Sotul care a participat efectiv la activitatea profesională a celuilalt sot poate obtine o compensatie, în măsura îmbogătirii acestuia din urmă, dacă participarea sa a depăsit limitele obligatiei de sprijin material si ale obligatiei de a contribui la cheltuielile căsătoriei. [o să fie interesant!]
Hai să trecem la regimul matrimonial. Aici e un talmeş-valmeş total!
Art. 329. - Alegerea unui alt regim matrimonial decât cel al comunitătii legale se face prin încheierea unei conventii matrimoniale. [super! mai multe hârtii, mai mulţi bani la stat!]
Art. 341. - Veniturile din muncă, sumele de bani cuvenite cu titlu de pensie în cadrul asigurărilor sociale si altele asemenea, precum si veniturile cuvenite în temeiul unui drept de proprietate intelectuală sunt bunuri comune, indiferent de data dobândirii lor, însă numai în cazul în care creanta privind încasarea lor devine scadentă în timpul comunitătii. [poftim?!]
Art. 343 - (3) Pentru bunurile mobile dobândite anterior căsătoriei, înainte de încheierea acesteia se întocmeste un inventar de către notarul public sau sub semnătură privată, dacă părtile convin astfel. În lipsa inventarului, se prezumă, până la proba contrară, că bunurile sunt comune.
Art. 346. - (1) Actele de înstrăinare sau de grevare cu drepturi reale având ca obiect bunurile comune nu pot fi încheiate decât cu acordul ambilor soti.
(3) Sunt, de asemenea, exceptate de la prevederile alin. (1) darurile obisnuite. [iar asta cu obişnuite?]
Art. 366. - Regimul comunitătii conventionale se aplică atunci când, în conditiile
si limitele prevăzute în prezenta sectiune, se derogă, prin conventie matrimonială, de
la dispozitiile privind regimul comunitătii legale. [Asta e un fel de "contract prenupţial" - bună idee!]
Hai că nu e chiar aşa de rău. Ar spune unii. În plus, unele dintre aceste prevederi nu sunt chiar noi. Şi totuşi, hai să vedem cum e cu divorţurile că aici chiar e complicat rău: Trecem peste divorţul cu acordul soţilor şi divorţul la notar. Acolo e simplu. Însă, avem divorţul din culpă, care instaurează închisoarea căsătoriei:
Art. 384. - (1) Divortul este considerat pronuntat împotriva sotului din a cărui culpă exclusivă s-a desfăcut căsătoria.
(2) Sotul împotriva căruia a fost pronuntat divortul pierde drepturile pe care legea sau conventiile încheiate anterior cu tertii le atribuie acestuia. [Cu alte cuvinte, dacă ai cumpărat o casă din banii tăi dar ai trecut-o pe familie, divorţul din culpă te lasă pe drumuri şi cu banii luaţi, indiferent de ce spui tu]
Art. 388. - Distinct de dreptul la prestatia compensatorie prevăzut la art. 390, sotul
nevinovat, care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, poate cere sotului
vinovat să îl despăgubească. Instanta de tutelă solutionează cererea prin hotărârea de divort. [O să fie un articol lung]
Şi-acum vine adevărata închisoare:
Art. 389. - (1) Prin desfacerea căsătoriei, obligatia de întretinere între soti încetează.
(2) Sotul divortat are dreptul la întretinere, dacă se află în nevoie din pricina unei incapacităti de muncă survenite înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei. El are drept la întretinere si atunci când incapacitatea se iveste în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei, însă numai dacă incapacitatea este cauzată de o împrejurare în legătură cu căsătoria.
(3) Întretinerea datorată potrivit dispozitiilor alin. (2) se stabileste până la o pătrime din venitul net al celui obligat la plata ei, în raport cu mijloacele sale si cu starea de nevoie a creditorului. Această întretinere, împreună cu întretinerea datorată copiilor, nu va putea depăsi jumătate din venitul net al celui obligat la plată.
(4) Când divortul este pronuntat din culpa exclusivă a unuia dintre soti, acesta nu beneficiază de prevederile alin. (2) si (3) decât timp de un an de la desfacerea căsătoriei.
(5) În afara altor cazuri prevăzute de lege, obligatia de întretinere încetează prin recăsătorirea celui îndreptătit.
Cu alte cuvinte, dacă nu te recăsătoreşti rapid, şi deci să intri într-o nouă închisoare, s-ar putea să plăteşti pentru toate tâmpeniile făcute de fosta soţie, inclusiv cele cu care tu n-ai nicio treabă.
Art. 390. - (1) În cazul în care divortul se pronuntă din culpa exclusivă a sotului pârât, sotul reclamant poate beneficia de o prestatie care să compenseze, atât cât este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divortul l-ar determina în conditiile de viată ale celui care o solicită.
(2) Prestatia compensatorie se poate acorda numai în cazul în care căsătoria a durat cel putin 20 de ani. [Fain! Deci divorţăm la 10 ani că e mai ieftin]
Art. 392. - (1) Prestatia compensatorie poate fi stabilită în bani, sub forma unei sume globale sau a unei rente viagere, ori în natură, sub forma uzufructului asupra unor bunuri mobile sau imobile care apartin debitorului. [Maxim! Deci să-i plăteşti şi rentă viageră după ce ţi-a mâncat zilele! Mamă ce de treabă o să aibă avocaţii!]
Art. 393. - Instanta, la cererea sotului creditor, îl poate obliga pe sotul debitor să constituie o garantie reală sau să dea cautiune pentru a asigura executarea rentei [chiar că s-au gândit la toate!]
Art. 394. - (2) În cazul în care prestatia compensatorie constă într-o sumă de bani, aceasta se indexează de drept, trimestrial, în functie de rata inflatiei. [Absolut la toate!]
Art. 395. - Prestatia compensatorie încetează prin decesul unuia dintre soti, prin recăsătorirea sotului creditor, precum si atunci când acesta obtine resurse de natură să îi asigure conditii de viată asemănătoare celor din timpul căsătoriei. [Cum spuneam, intrarea într-o altă închisoare]
Cam acestea ar fi în mare prevederile noi care transformă pseudo-instituţia căsătoriei de acum în veritabilul lagăr al căsătoriei. Mai sunt şi altele cel puţin îndoielnice precum şi detalieri exhaustive ale prevederile pe care le-am citat mai sus dar din motive de spaţiu mă opresc aici şi le vom discuta doar pe acestea.

2.3. Consecinţele juridice şi sociale ale acestor prevederi

Înainte de a da frâu liber comentariilor pe care mă mănâncă tastatura să le scriu, să ne gândim mai întâi la consecinţele logice pe care le au asemenea prevederi.
În primul rând articolul 295 care obligă încheierea căsătoriilor doar cu scopul de a întemeia o familie devine de facto NUL.
Nu zic, poate în Norvegia un cod de genul ăsta ar funcţiona. Nu ştiu. Însă ţinând cont de realităţile prezentate la 2.1., în România aceste prevederi lovesc în primul rând în articolul 295. Aici cred că şi susţinătorii familiei tradiţionale sunt de acord cu mine.
Atunci când o lege permite un abuz, acel abuz se va întâmpla. E o lecţie pe care refuzăm s-o învăţăm deşi am văzut-o de-atâtea ori întâmplându-se.
Având în vedere numărul mare de cocalari şi piţipoance din România, aceste prevederi vor semi-legaliza prostituţia. Sună dur?! Ei... poate nu chiar prostituţia cât mai degrabă curveala pe bani. Iar asta e valabilă la ambele sexe, că doar n-or fi bărbaţii sfinţi. Nu de alta dar nu există şi n-au existat vreodată sfinţi.
În realitate, de cele mai multe ori unul din parteneri este îndrăgostit lulea. Dacă se întâmplă ca acel partener să fie şi cel cu mai mulţi bani, treaba e nasoală rău. Cei care cad pradă îndrăgostelii maxime şi neglijează raţiunea considerând "frumos" sentimentul, se supun unui risc imens.
E o chestie simplă şi observată în practica multor cunoscuţi de-ai mei: Cel îndrăgostit are tendinţa de-a se grăbi să se căsătorească cu "alesul/aleasa inimii". Dacă alesul/aleasa este pe fază, se poate îmbogăţi peste noapte în doar un an de zile (căci doar după un an de zile poate face pe nebunul/nebuna în condiţiile acestui Cod).
Exemplu teoretic: Sunt o persoană (indiferent de sex) a cărei unică trăsătură pozitivă este că arăt bine şi vorbesc relativ decent. În rest, sunt sărac şi ratat. Ce pot face? Prostesc o persoană de sex opus cu bani să se îndrăgostească de mine şi să se căsătorească cu mine. Timp de un an de zile aburesc persoana în cauză că eu crăp de îndrăgostit(ă) ce sunt şi după un an îmi trag un avocat adevărat şi cer divorţ. Eventual, în timpul ăsta, fac cumva ca partenerul să pară vinovat de divorţ. Procesul se poate dovedi relativ lung însă efortul merită din plin! Dacă eşti femeie, şansele cresc considerabil.
De asemenea, aceste prevederi vor transforma căsniciile într-un joc de-a şoarecele şi pisica. În plus, la cea mai mică problemă în căsnicie soţii nu se vor mai gândi cum să se împace sau să treacă de momentul dificil ci mai degrabă cum să-şi păstreze averile sau cum să smulgă cât mai mult de pe spinarea celuilalt.
Prevederile care înlătură necesitatea plăţii rentei viagere şi a celorlalte aberaţii în cazul recăsătoririi sunt un bun exemplu pentru cât de mult încurajează acest cod rea credinţa deşi codul e ticsit cu termenul de "bună credinţă".
Păi dacă eu sunt Bill Gates şi divorţez, pe lângă tonele de bani cheltuiţi pe procese, tre' să-i dau fostei soţii rentă viageră.
Ei bine, proastă ar fi soţia să se recăsătorească pentru a mă scuti pe mine de renta viageră. Ca să îşi asigure un nivel de trai apropiat celui din timpul căsătoriei este exclus din start din motive evidente.
Crimele împotriva fostei soţii sau fostului soţ reprezintă acum o raritate în România. De regulă dacă e să se omoare se omoară când sunt căsătoriţi. După divorţ de regulă segregarea e totală şi apele se liniştesc.
Ei bine, eu dacă aş fi Bill Gates şi-aş fi în situaţia descrisă mai sus aş lua în considerare şi angajarea unui asasin care să-mi rezolve problema.
Mai discutăm după doi-trei ani de aplicare a acestui cod şi veţi vedea că acest gen de crime va cunoaşte o urcare vertiginoasă ca fenomen.
Culmea e că deşi e mult mai justificat să te saturi de soţ/soţie după 20 de ani, codul ăsta pedepseşte mai drastic chiar fix aceste cazuri.

2.4. Consecinţele la nivel de percepţie

În mod paradoxal, acest Cod va face pe termen lung un imens bine. De ce? Pentru că va contribui considerabil la creşterea dispreţului faţă de instituţia căsătoriei în sine.
Ce om raţional s-ar mai căsători în condiţiile astea? Vor fi doritori în primele luni însă după câteva cazuri de oameni rămaşi pe drumuri în mod abuziv în urma divorţului, să vezi după aia ce o să scadă numărul de optimişti dornici de semnat chitanţe.
În plus, acest Cod se aplică şi cuplurilor căsătorite deja existente, ceea ce după părerea mea e abuziv. Nu de alta dar cei căsătoriţi acum 10 ani nu au semnat pentru aşa ceva! Dacă cei care s-au căsătorit acum 10 ani ar fi ştiut de acest nou Cod poate că nu s-ar mai fi căsătorit niciodată. Pur şi simplu nu e corect să schimbi regulile în timpul jocului.
Discriminarea pe motiv de convingeri religioase este interzisă în România dar văd că Biblia nu este interzisă. De ce? Tocmai pentru că Biblia a fost scrisă înainte de 2006 când s-a dat legea!
Aceiaşi chestie şi cu căsătoriile. Eu m-am căsătorit, să zicem, în 1992. În caz de divorţ ar trebui aplicate prevederile Codului Familiei din 1992 căci eu când m-am căsătorit am luat decizia asumându-mi acele obligaţii iar în acel cod nu se pomenea de rentă viageră în caz de divorţ!
Prezentul Cod este o formă de abuz împotriva celor care trăiesc în concubinaj. Practic, ca să fiu scutit de aceste prevederi ar trebui să nu scriu niciodată nimic prietenei mele.
Nu de alta dar dacă logodna poate fi dovedită cu orice mijloc de probă şi este considerată promisiunea de a încheia căsătoria înseamnă că un bileţel pe care scrie "Te iubesc şi vreau să te iubesc pentru totdeauna" se poate considera mijloc de probă. Dacă cei doi mai şi locuiesc împreună şi cel care vrea bani argumentează că de fapt s-au mutat împreună pentru a face ceea ce unii numesc "căsătorie de probă", şansele să fii chelit(ă) de bani în instanţă cresc considerabil.
De ce spun asta? Pentru că nu este reglementat nicăieri ce înseamnă "rupere abuzivă a logodnei". Practic, Codul ăsta ar avea nevoie de un Cod mai mare anexat care să explice cum se aplică.
E clar că dacă o prind cu altul nu intru sub incidenţa Codului. Ba dimpotrivă, aş putea-o eu da în judecată. Dar dacă pur şi simplu m-am răzgândit?!?! Se pune ca rupere abuzivă?
De asemenea, mereu am contestat atât în Codul vechi cât şi în acesta prevederea potrivit căreia există situaţii în care poţi fi dat afară din propria casă!
Este pur şi simplu cretinoid, indiferent de motive, să dai proprietarul de drept afară din casa lui în urma unui divorţ. Adică proprietarul îl primeşte gratis în casa lui pe celălalt soţ şi pentru că după 21 de ani de căsnicie îl înşeală, acesta este culpabil pentru divorţ şi poate pierde casa şi să fie supus şi la plata unei rente viagere.
Cu codul ăsta ajung la concluzia că a fi onanist nu mai este chiar aşa o mare ruşine sau un motiv de băşcălie ci mai degrabă o alternativă viabilă! Laba sau vibratorul n-o să te dea în judecată pentru prejudicii morale prin folosirea celeilalte mâini sau a unor bile vaginale şi nici dacă le combini între ele.
De asemenea, faptul că poţi pierde bani produşi de tine şi doar de tine în favoarea celuilalt soţ doar pentru că aşa a picat data scadentă este cel puţin idiot.
Să luăm un exemplu ipotetic: Eu sunt un arhitect. Şi proiectez o clădire de 1,5 km înălţime. Plata mea la treaba asta constituie într-o sumă de bani la începutul implementării proiectului, să zicem 50 de lei, o sumă de bani la finalizarea construcţiei şi trecerea ei de nişte teste, să zicem 100 de lei şi comision de 5 lei pe fiecare apartament vândut din clădire.
Să spunem că termin proiectul în 2011 şi-mi iau cei 50 de lei. După care, mă căsătoresc.
Ei bine, din cauza crizei, clădirea se termină de construit abia în 2013 când îmi iau cei 100 de lei iar apartamentele se termină de vândut în 2016 când îmi iau comisionul de... să zicem 1000 de lei.
Să zicem că cu aceşti 1100 de lei cumpăr o casă pentru mine şi soţie. Apoi, prin 2019 soţia decide să divorţeze pentru că m-a prins cu amanta.
Conform noului Cod, cei 1100 de lei sunt bani comuni pentru că au data scadenţei în timpul căsătoriei, cu toate că eu am muncit pentru ei înainte de căsătorie şi i-am câştigat practic atunci. Prin urmare, casa cumpărată din cei 1100 de lei este bun comun. Pentru că m-a prins cu amanta eu sunt de vină pentru desfacerea căsătoriei.
Coroborând cu Codul Penal, eu risc vreo 2 ani de pârnaie pentru adulter, îmi pierd casa şi trebuie să-i plătesc fostei soţii o rentă viageră. Superb! Crimele nu sunt aşa de aspru pedepsite. Pe bune!
S-ar putea să ajung la concluzia că e mai ieftin să-mi omor soţia decât să divorţez.

Desigur, acesta este un exemplu ipotetic. Desigur că un avocat bun te scoate mai ieftin. Cel puţin de pârnaie te scapă sigur. Şi totuşi, banii tot îi dai, măcar pe avocat.
E interesant că deşi căsătoria este un act liber consimţit de către soţi şi e pentru a ţi-o trage cu contract, statul e primul care vine şi ţi-o trage în caz de neînţelegeri cu soţul/soţia.


Despre justificările discriminării pozitive şi despre cum acest Cod avantajează în fapt femeile vom vorbi în partea a II-a.

Vă salut cu respect

4 comentarii:

  1. E într-adevăr stupidă aplicarea acestei legi cuplurilor deja căsătorite și mai ales introducerea elementelor religioase, dar mi se pare că exagerezi în restul analizei ei.

    În general căsătoriile au loc între persoane din aceeași categorie socială și trăitul împreună presupune de obicei stabilirea unor obiective comune, efort comun pentru a le îndeplinii și o grămadă de compromisuri din partea ambilor soți. Mie mi se par normale acele prevederi.

    În plus dacă unu/una cu mulți bani ia în casă unu/una care nu prea are nici după ce brea apă, există posibilitatea să se protejeze, chiar dacă necesită o cheltuială mai mare. La banii lui Bill Gates ( că tot l-ai folosit ca exemplu ) acea diferență este nesemnificativă.

    RăspundețiȘtergere
  2. Am o intrebare pentru ca nu conosc prea bine legile si oricum e destul de stresant daca nu enervant sa citesti pasaje intregi de debitari idioate ale 'unora'..

    exista o forma legala ce nu necesita casatoria de convetuire impreuna a unor persoane?

    pentru ca ma gandesc la cum sunt legile oarecum in favoarea femeilor dar nu neaparat, unul din parteneri sa spunem poate fi abuzat doar printr-o simpla minciuna.

    ex. ea il da in judacata pe el pentru abuz sexual, sarmanul nu prea are ce face..decat in instanta, la fel daca sa zicem ea are grija sa ramana insarcinata cu el...de aici o noua serie de legi si probleme;

    sincer am observat ca este pe undeva posibilitatea de a face un contract de casatorie personalizat in care sa iti mentionezi propriile drepturi si indatoriri la care cei doi sa cada de acord si sa-l semneze, astfel rezolvand problemele celor 2 indiferent de legea "default" a casatoriei.

    RăspundețiȘtergere
  3. (5) În afara altor cazuri prevăzute de lege, obligatia de întretinere încetează prin
    recăsătorirea celui îndreptătit.

    Cu alte cuvinte, dacă nu te recăsătoreşti rapid, şi deci să intri într-o nouă închisoare, s-ar putea să plăteşti pentru toate tâmpeniile făcute de fosta soţie, inclusiv cele cu care tu n-ai nicio treabă.


    Cred ca ai gresit aici.
    Acolo spune ca cel care plateste nu mai trebuie sa plateasca daca cel care primeste banii se recasatoreste.
    Tu ai spus ca daca cel care plateste se recasatoreste, nu mai trebuie sa plateasca.

    RăspundețiȘtergere
  4. Legea stupida favorizeaza smecherii si smecherele, dar ei/ele beneficiaza doar doar daca stiu legea.
    Ma tem insa de altceva. Legea asta n'a fost data pentru a favoriza niste paraziti sau parazite matrimoniale, ci pentru a descuraja casatoria si a distruge familia, pentru ca daca orice detinut si-ar dori sa evadeze din puscaria unde a intrat pentru o fapta comisa, orice om si-ar dori sa evadeze din lagarul in care a fost inchis pe nedrept si pentru o crima pe care n'a comis-o.
    Casatoria devine o crima sau in cel mai fericit caz, un lux.
    Un aspect juridic pe care nu-l cunosc este insa ce se intampla daca ma duc si ma casatoresc in Australia sau in Japonia sau vreun emirat arab, chiar daca partenerul/partenera e tot de aici. Se poate spune ca m-am casatorit dupa legile arabe, japoneze sau australiene? Daca pe mine ma doare la basca si nu vreau sa inregistrez casatoria aici, iar legile de acolo spun cu totul altceva decat minunatul Cod Civil mioritic? Se poate invoca legea romana pentru un act incheiat dupa legile altei tari? Ma poate obliga cineva sa legalizez aici un asemenea act?
    Americanii se duceau nu stiu pe unde sa se insoare si prin alta parte sa divorteze. Ma opreste cineva sa ma duc la Honolulu sa ma insor si sa-i arat micii profitoare legea hawaiiana dupa care am spus "da", in timp ce ea acum imi baga in ochi codul civil romanesc?
    Dupa masini inmatriculate in Bulgaria, ajungem si la casatorii inmatriculate in Cipru sau cine stie pe unde. Poate si prin Liberia, ca vapoarele.

    RăspundețiȘtergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails