sâmbătă, 3 septembrie 2011

Lupta pentru principii şi lipsa simţului civic

Lupta pentru principii este în mare parte inexistentă în Republica Trepanat-Ortodoxă România. Atâta vreme cât în sate în care literalmente se moare de foame se ridică noi biserici pe bani publici, e de-a dreptul cretinoid să vorbeşti despre luptă pentru principii.
Voi expune în rândurile următoare trei cazuri de luptă pentru principii purtate în România (încheiate sau nu). Veţi vedea că puţinii care luptă pentru principii sunt de asemenea şi cei mai înjuraţi pentru nesimţirea de a tulbura status-quo-ul şi pentru nesimţirea de-a-i face să se simtă aiurea pe practicanţii sportului naţional generalizat de la noi - statul în cur pe fotoliu şi înjurat guvernul.

1. Definiţia termenilor

Întâi de toate să definim termenii ca să înţelegem despre ce vorbim.
Prin luptă pentru principii înţelegem orice formă de activism şi acţiuni legale şi legitime împotriva unei situaţii sau a unei stări de fapt ilegitime dar acceptate de o anumită majoritate. Fiind o luptă strict principială, purtarea acesteia de regulă nu aduce niciun beneficiu material iar în eventualitatea în care această luptă este câştigată beneficiul de bază este senzaţia că s-a făcut dreptate.
Exemple de lupte pentru principii: Mişcarea LGBT, mişcările anti-discriminare de orice fel (rasiale, religioase, familiale - ex: mişcarea anti-discriminare a tăticilor) sau chiar mişcarea pentru drepturile animalelor. Reţineţi: am spus ansamblul de activităţi legale şi legitime.
Prin simţ civic cei mai mulţi români înţeleg doar forma superficială a noţiunii în speţă ansamblul de acţiuni directe şi indirecte care ajută la îmbunătăţirea pe moment sau pe termen lung a indivizilor unei societăţi fără pretenţia obligatorie de-a primi ceva în schimb. Românii înţeleg doar partea cu "acţiuni directe" şi "pe moment". Partea cu "indirecte" şi "pe termen lung" le este în general total străină sau dacă le este familiar conceptul sunt fie împotriva-i fie indiferenţi.
Mai pe româneşte, prin simţ civic românii înţeleg să militeze pentru mersul la vot, să ajute un om căzut pe stradă, să arunce gunoiul la coş şi să-i muştruluiască pe cei ce nu fac asta, să păstreze parcul curat căci nu sunt ei ultimii vizitatori şi alte mizilicuri de genul acesta. Sigur, nu e nimic greşit în a susţine acele demersuri. Dimpotrivă! Însă nu doar asta reprezintă simţul civic.
Simţul civic include şi demersuri ceva mai profunde şi care ţin tot de îmbunătăţirea unei traiului indivizilor în societate însă la un alt nivel. Această parte a simţului civic este aproape inexistentă în conştiinţa colectivă românească.
În rândurile ce urmează vom vedea exemple de astfel de demersuri şi cât de bine sunt ele văzute în societatea românească.

2. A câştigat în instanţă dreptul de a da BAC-ul

Hai mă... nu se poate! Iar cu Bac-ul, iar cu educaţia?! Nu iar, ci din nou.
Mirarea mea a fost că s-a putut în România, ţara-n care e mai uşor să scapi nepedepsit cu crimă decât să-ţi găseşti dreptatea într-un abuz comis de stat. Omul a fost eliminat de la examen în baza unui regulament cretin iar instanţa i-a dat dreptate.
În timpul probei scrise de matematică a sesiunii din vară a bacalaureatului, Tudor Tătar, [...] a fost prins de supraveghetori având asupra sa telefonul mobil[...].
Deşi nu l-a folosit, metodologia prevede eliminarea din sală a candidatului care nu mai are voie să susţină examenul. Tânărul a considerat că a fost neîndreptăţit şi a atacat la Tribunalul Hunedoara, în contencios administrativ, actul care îl împiedica să susţină din nou examenul de bacalaureat în luna august.
[...]Magistraţii au dat câştig de cauză elevului, dar reprezentanţii ISJ Hunedoara au atacat sentinţa prin recurs. Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Alba Iulia, care a respins acţiunea ISJ.
"Elevul a reuşit să obţină suspendarea actului administrativ, motiv pentru care se poate prezenta la probele pe care le are de susţinut în cea de-a doua sesiune din acest an. Deşi metodologia este clară şi tânărul nu avea voie cu telefonul în sala de examen, au fost nişte portiţe care i-au permis să câştige. În septembrie se va judeca însă procesul privind anularea actului administrativ. Dacă ISJ are câştig de cauză, examenul elevului va fi anulat, chiar dacă el obţine note de trecere a exemului de bacalaureat. Am încredere că avem toate şansele să câştigăm acest proces, pentru că legea este de partea noastră”, a declarat juristul ISJ Hunedoara, Nicolae Bota.
Judecătorii de la Tribunalul Hunedoara au mai avut de soluţionat şi alte cereri similare, venite din partea a patru absolvenţi ce au încercat să se inspire în timpul examenului. În cazul lor, judecătorii au dat câştig e cauză Inspectoratului Şcolar al Judeţului Hunedoara, însă cei patru, spre deosebire de Tudor Tătar, au fost prinşi cu fiţuici.
Bun. În primul rând ar merita discutat faptul că atâta vreme cât nu există variante publice din care s-a ales (şi deci nici rezolvările nu sunt publice), posibilitatea de a copia cu telefonul la matematică tinde asimptotic spre zero. Nu e istorie şi nu e nici literatură ca să copiezi
În al doilea rând, dacă e să luăm principiul precedentului, juristul ISJ are fix pix de partea lui că legea sigur nu. Din moment ce justiţia a făcut clar distincţia şi a dat deciziile în consecinţă între cei ce au folosit mijloace de copiere şi cei ce nu au folosit, tov. jurist poa' să se dea liniştit cu curu' de pământ.
Prin urmare, legal vorbind, Tudor a câştigat lupta cu sistemul şi bravo lui c-a făcut asta. Deşi... ştie dom' jurist ce ştie - la câte aberaţii a făcut justiţia din Rromânica - are motivele lui să spere că îşi va justifica existenţa cu aceste cazuri.
Lăsând asta la o parte, discutăm aici despre lupta pentru principiul în sine.
Apelul la lege funcţionează doar dacă legea în sine nu încalcă prevederile unei alte legi sau a unui act normativ superior lui. De exemplu există o lege specială cu privire la Catedrala Mântuirii Banului. Pentru că suntem în Republica Teocrat-Ortodoxă România, legea e încă în vigoare. Însă, când discutăm raţional, apelul la legea aceea este un cretinism pentru că legea în sine este injustă şi neconstituţională (Constituţia - act normativ superior).
Acestea fiind spuse, apelul la metodologie este un cretinism. De ce? Pentru că Legea Educaţiei (Legea 1/2011 - care include şi termenii de desfăşurare a examenelor naţionale) prevede interdiciţia folosirii materialelor de inspiraţie în timpul examenelor şi nu prevede nicio sancţiune pentru prezenţa lor şi cu atât mai puţin nu prevede nicăieri că elevii trebuie eliminaţi doar pentru simplul fapt că au un telefon stins în buzunar.
Şi, deşi suntem în România, justiţia a înţeles acest aspect şi a acţionat întocmai dând dreptate ISJ-ului în cazul folosirii materialelor cu potenţial de inspiraţie şi dând dreptate elevului în caz contrar.
Metodologia (act inferior legii educaţiei) prevede, într-adevăr, eliminarea pe loc a candidaţilor care sunt prinşi (nespecificându-se cum) că au asupra lor orice mijloc potenţial de inspirare (inclusiv telefon) indiferent dacă acestea au fost folosite sau nu. Problema? Metodologia în sine e un cretinism. Pur şi simplu. În plus, la ce mai ai camere de luat vederea şi supraveghetori plătiţi? Din moment ce dai afară tot ce mişcă nepăsându-ţi de prezumţia de nevinovăţie, e clar că recunoşti din start că nu eşti capabil (tu ca sistem de organizare a examenului) să depistezi frauda. Păi dacă nu e capabil, înlocuim sistemul - nu perpetuăm incompetenţa şi comitem abuzuri pe parcurs.
Ia să cităm acum câteva reacţii ale românilor "din popor":
N-am dubi in ceea ce priveste corectitudinea cu care s-a judecat aceasta speta, dar e jenant sa-ti Bac-ul la tribunal. Acuma, ca i s-a facut o nedreptate, da poate umbla sa-si caute sa-si faca dreptate in instanta. Da prea e cusuta cu ata alba, daca restul de 20-30 din sala pot renunta in timpul examenului la telefon pt 2 ore, in care ai ce face , nu mergi sa stai pe facebook, putea sa faca si el atata, ca nu i se intampla absolut nimic.
Ce-avem aici? Exemplarul perfect de cetăţean semidoct, cu păreri despre orice şi obedient. Această abordare este exact motivul pentru care românii suferă de lipsa simţului civic şi din cauza căreia nu prea se duc lupte pentru principii în România. Dacă ăilalţi 30 au putut, să poată şi el - ce dacă e ilegal, neconstituţional sau ce-o mai fi. Să facă şi el la fel şi toată lumea e mulţumită - de ce să iasă el în evidenţă şi să ducă Bac-ul la tribunal?
De altfel aşa-şi învaţă în genere părinţii români copiii: Nu fi tu mai cu moţ. Ce fac ăilalţi faci şi tu şi nu comenta. Ţine pentru tine că-i mai bine.
Altu':
eu nu inteleg un lucru; daca exista un regulament ,publicat ,afisat , si care a fost incalcat in cunostinta de cauza cum poate veni coana Justitie sa ne dea cu acest regulament in cap? eu cred ca exista judecatori bolnavi care nu au ce cauta la impartirea dreptatii
Nici ăsta n-a-nţeles mare lucru. Tocmai că regulamentul în sine e idiot. Deşi cineva îl lămureşte şi-i spune chiar că regulamentul e idiot şi că pe aceeaşi logică ai putea să iei un pumn în faţă de la bodyguard-ul unui magazin pentru că ai buzunarele prea largi - şi deci ai venit să furi - chiar dacă buzunarele sunt goale. Şi tocmai pentru că realitatea.net n-are buton anti-prost, vorba lui Mircea Badea, vine altu':
nu cumva elevul este progenitura vreunui judecator de pe acolo? asta ar cam schimba datele p[roblemei. stiti cu totii ce fel de justitie are tara
Ăăăăh?! Nu mai comentez că-mi creşte tensiunea.
Pe scurt, această metodologie foloseşte un principiu neconstituţional - în speţă prezumţia de vinovăţie (ai telefon la tine = vrei să copiezi = marş afară!) şi se substituie unui act normativ superior - legea educaţiei.

3. 10000 de euro pentru 9 ani din viaţă şi un părinte stins în lipsa sa

Da! Un român a făcut pârnaie degeaba în România (şi nu e deloc singurul din păcate) iar pentru asta va primi 10000 de euro. Între timp, cât el a stat nevinovat şi abuziv la pârnaie, tatăl său a murit el neputând fi lângă acesta.
Avea 22 de ani când a intrat în atentia politistilor antidrog. El si doi prieteni au fost arestati într-un restaurant, unde erau si agenti sub acoperire. Sub masa lor a fost gãsitã o pungã cu doua mii de pastile de ecstasy. Desi tinerii au sustinut cã drogurile au fost plantate de politisti, judecãtorii care i-au condamnat s-au bazat exclusiv pe rapoartele agentilor.
RAZVAN BULFINSKY: "Ne-am dus sã cumpãrãm niste haine si niste parfumuri si am venit la puscãrie traficanti de droguri de mare risc si mare bandã de traficanti!"
Pedeapsa initialã de 4 ani a fost majoratã la 12, pentru cã tinerii erau studenti, deci oameni cu educatie. Sentintele au fost date fãrã audieri de martori, fãrã amprente luate de pe punga incriminatorie, fãrã stupefiante gãsite asupra suspectilor sau la ei acasã. Anul trecut, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a decis cã instanțele din România i-au încãlcat tânãrului dreptul la un proces corect.
Nu e minunat? O să spuneţi "bine, bine, da' ăsta a luptat pentru a fi eliberat şi mai puţin pentru bani". Hmm... se prea poate. Tocmai de aceea tot aici o să vorbim mai pe larg despre Ion Alexandru Ţiriac, fiul lui Ion Ţiriac, care cere peste un milion de euro pentru o reţinere nefundamentată şi interzicerea abuzivă a unor drepturi.
Ţiriac junior dixit:
Prejudiciile de imagine, în plan profesional şi personal, ce mi-au fost aduse printr-un astfel de tratament inadecvat, gratuit şi mai ales nelegal, sunt inestimabile.
Mai mult, demersul judiciar pe care l-am demarat este şi un semnal de alarmă tras asupra neajunsurilor Ministerului Public din România. (...) în cazul în care instanţa se va pronunţa în favoarea acţiunii mele, banii obţinuti vor fi folosiţi în scop umanitar. Astfel, intenţionez să înfiinţez o fundaţie care să analizeze şi să susţină cazurile acelor cetăţeni abuzaţi din punct de vedere procedural şi juridic şi ale căror drepturi constituţionale au fost încălcate.
Ei bine, Ţiriac, spre deosebire de Răzvan, are foarte mulţi bani. Şi totuşi, el nu cere o grămadă de bani pentru că n-are ci cere pentru a lupta pentru un principiu - principiul prezumţiei de nevinovăţie.
România e o ţară coruptă. Nimic de dezbătut aici. Având în vedere acest aspect, pe fiul lui Ţiriac nu-l avantajează cu nimic material sau personal că dă statul în judecată. Are suficienţi bani încât chiar şi dacă ar comite o infracţiune pe bune îşi poate permite "să se scoată".
Şi totuşi, ceea ce spune el este exact semnul unei lupte pentru principiul în sine ca drepturile constituţionale să fie respectate iar intenţia sa de a face o fundaţie care să sprijine şi pe alţi oropsiţi ai sistemului (căci asta sunt) este o dovadă de simţ civic.
Cum reacţionează "boborul" la aşa ceva? Ia hai să auzim vocea poporului:
Sa demonstreze cu analize ca n-a luat cocaina si n-a dat si la altii. E o forma de intimidare a justitiei si inca una de a-i arata lu tata ca stie sa tepuiasca statul roman.
urat din partea ta mestere
daca esti asa darnic si vrei sa faci o fundatie umanitara fa-o cu banutii tai munciti din greu nu cu banii statului roman si nici cu ai lui tata .
Uite de-aia nu ar merge un proces cu juraţi în România. În viziunea acestui dobitoc, Ţiriac trebuie să demonstreze că e nevinovat şi nu statul că e vinovat. Exact pe dos faţă de cum funcţionează o instanţă în orice democraţie. Orice afirmaţie trebuie dovedită şi până la proba contrarie inculpatul este curat ca lacrima.
De fapt, vocea boborului se îndreaptă în mod constant asupra persoanei lui Ion Alexandru Ţiriac şi nu asupra ideii pe care o emite. Idee şi acţiune perfect legitimă.
În fond, chiar dacă Ţiriac jr. ar fi un curvar drogat făcut din onanism[necesită citare], aşa cum susţin comentariile "boborului", acest aspect nu conferă miliţienilor dreptul de a-l reţine şi de a-i interzice în mod arbitrar nişte drepturi fără niciun fel de dovadă palpabilă. Revenim la final asupra acestui aspect.

4. Cazul AG versus România

Dacă stăpâniţi limba franceză, găsiţi documentaţie de la CEDO aici. De asemenea, în format PDF[în limba engleză], puteţi găsi şi punctul de vedere exprimat la CEDO de către asociaţia ACCEPT.
E mult de tradus aşa că citez pe scurt din ştirea aferentă:
AG a dat in judecata statul roman pentru abuz din partea autoritatillor publice, in acest caz din partea politiei. In anul 2000, politia romana l-a retinut ilegal pe reclamant pentru ca ar fi fost homosexual. La momentul respectiv, AG era membru al Asociatiei ACCEPT.
Acesta a fost retinut si pus sa ii numeasca pe toti cei pe care ii stia ca fiind homosexuali. In urma acestei situatii, AG a depus mai multe plangeri la procuratura, in baza articolului 247 - abuz in exercitarea autoritatii asupra drepturilor unei persoane si a articolului 250, paragraful 1 din Codul Penal (Comportament abuziv). Autoritatile au respins toate plangerile si nu au deschis niciodata o ancheta in acest sens.
Celebrul şi medievalul articol 200 era căzut deja în desuetitudine şi avea să fie abrogat complet aproape un an mai târziu şi, poate mai important, România îşi asuma public faptul că va proteja minorităţile de orice fel împotriva abuzurilor la acea vreme.
Acest AG locuieşte de mult în Canada şi nu mai are nicio treabă dacă-i până-ntr-acolo cu România. Singurul motiv pentru care insistă cu acest proces este principiul în sine şi simţul civic: Să se facă dreptate pentru cazul lui şi să se prevină situaţia astfel ca alţii să nu mai treacă prin ce-a trecut el.
Şi tocmai că li s-a întâmplat şi altora[raport complet - format PDF - în limba română]. Ba încă unii dintre ei s-au şi sinucis din cauza presiunii exercitate de autorităţi.

5. Concluzii - De ce aşa puţin?

Nu este o problemă doar a românilor. După cum am văzut în articolul anterior - şi americanii au problemele lor cu oamenii imbecili. Însă, spre deosebire de noi, la ei lupta pentru un principiu are deja tradiţie şi se duce până-n pânzele albe cu multă tenacitate. La noi... mai anemic. Mult mai anemic şi extrem de rar în raport cu necesitatea.
În cazurile de abuzuri pe criterii sexuale nici măcar nu sunt raportate prea multe dintre ele.
Românii s-au învăţat să trăiască prost, să fie călcaţi în picioare, să li se dea câte-un şpiţ în trei litere şi să li se şi pară normal asta. Românii se supără când li se spune că-s mămăligari. E drept că mămăligari cu sensul propriu nu prea (mai) suntem. Însă mămăligari într-un sens mai metaforic, referindu-ne la conştiinţa civică şi/sau socială suntem din plin. Şi, după cum bine ştim, mămăliga nu explodează.
E un cerc vicios aici: Românii nu raportează în niciun fel abuzurile autorităţilor (decât cel mult sub protecţia anonimatului pe forumuri anonime). Neraportându-se, ele nu există. Neexistând, nu există nici mişcări (fundaţii, asociaţii, etc.) care să încerce să exploateze această nişă.
Tocmai de aceea îi doresc succes lui Ţiriac jr. cu fundaţia aceea. Poate constituindu-se fundaţia şi beneficiind de acoperire mediatică (măcar în tabloide - care oricum au tiraj uriaş) cei abuzaţi de sistemul judiciar românesc vor "prinde glas" cum se spune. La fel cum a fost şi cu asociaţia TATA (ONG care apără drepturile tăticilor în instanţele misandre româneşti) sau cu ONG-ul care apără şoferii jefuiţi la drumul mare de indivizi cu haine pe care scrie Poliţia Rutieră.
Vina principală o au însă tot românii aşa-zişi "de rând". Mentalitatea e de vină şi, din păcate, aceasta persistă şi va persista foarte multă vreme de-acum încolo.
"Dacă toţi au făcut aşa, ce trebuia să fie el mai cu moţ să dea statul în judecată?", "Dacă toţi se închină şi fac ora de religie, cine te opreşte tu să faci tema la altceva dacă nu te interesează? Stai la oră că de-aia-i şcoală!", "Drogatul ăsta se plânge că l-a ţinut poliţia câteva ore?", "Bine că n-a păţit mai rău ca alţii înaintea lui. Şi-acum dacă stă în Canada ce-i mai trebuie?" - Acest gen de mentalităţi care ratează din start esenţa discuţiei sunt genul de mentalităţi predominante în rândul românilor. Românilor pur şi simplu le lipseşte din gândire conceptul de a gândi principial şi raţional.
Deşi este ilogic, mulţi români consideră că dacă un drogat spune ceva adevărat, acel adevăr devine cumva relativ sau chiar suspect de a fi minciună pentru că cel care o spune este drogat. Deşi este ilogic, mulţi români consideră că în orice dispută elev-profesor sau elev-sistem de învăţământ cel din urmă are dreptate pentru simplul fapt că e autoritatea. Mai mult, după cum am văzut, românii pur şi simplu refuză să gândească critic o lege sau un regulament (mai ales în cazuri şcolare) chiar şi atunci când e vorba de copiii lor. Prefer să ia respectivul regulament pe nemestecate şi să forţeze elevul să-l respecte.
Pur şi simplu românii, în majoritate, nu au instinctul de a se opune fărădelegilor de principiu.
În viziunea românească, dacă nu te-a omorât, bătut sau închis - totul e OK.
Pe lângă mentalitatea de tipul: "Ei şi ce dacă se face religie confesionar-teocrat-ortodoxă în şcoli în mod obligatoriu şi pe bani publici? Las' că n-a murit nimeni dacă a auzit de o normă de moralitate şi despre dumnezeu", mai există şi un alt tip de mentalitate larg răspândit pe la noi, genul de mentalitate pe care eu îl numesc "se poate/este mai rău".
Mulţi români sunt de părere că atâta vreme cât se poate mai rău sau că există mai rău - totul e-n ordine şi nu este necesară luarea de atitudine.
Exemplu: "Instanţele din România tergiversează procese cu anii pentru acte de spălare de bani publici şi ăştia stau şi judecă speţe derizorii cu chiulangii care copiază la bac. Să ia să-nveţe!".
Exemplu 2: "În România se moare de foame dar se plătesc despăgubiri pentru traficanţi de droguri şi homosexuali pe care i-a muştruluit poliţia. Nu e normal!".
Aş putea continua la nesfârşit. Genul acesta de mentalitate este cel puţin la fel de periculos ca şi primul prezentat.
Şi, ca să încheiem tot cu educaţie, aşa cum am început, mai dăm un exemplu care sumarizează cam tot ce-am spus până acum: Elevii au obligaţia să vină la ţol festiv la +40 de grade celsius pentru c-aşa vrea tovarăşa profesoară.
Elevii, în loc s-o trimită la origini pe băbăciune, s-au conformat. Spre deosebire de Tudor, ei n-ar fi riscat să dea ISJ-ul în judecată deşi le-ar fi fost chiar mai uşor decât lui Tudor întrucât partea cu vestimentaţia nu apare deloc în nicio metodologie sau lege. Prezenţa în pantaloni scurţi la un examen (în special când sunt 40 de grade) nu este sancţionabilă conform niciunui regulament.
Mi-a amintesc când am dat eu Bac-ul că la română la proba orală m-am dus la costum însă am renunţat la sacou deşi am aşteptat doar 30 de minute (spun "doar" pentru că au fost colegi care au aşteptat şi două ore). Era inuman de cald.
Iar la engleză m-am dus în tricou şi pantaloni scurţi pentru că pur şi simplu transpirai în maxim 10 secunde dacă erai la costum. Însă (din fericire?!) mai multe apostrofări am primit din partea unor foşti profesori sau atenţionări de la unii colegi decât de la profesorii din examen care au fost mult mai interesaţi de engleza mea şi de ce-aveam de spus şi mai puţin interesaţi de vestimentaţia mea.
Dacă citiţi comentariile de la acel articol veţi vedea "la lucru" fix mentalităţile înguste şi anti-progresiste de care am vorbit mai sus.

Va fi mai bine? Daţi-mi voie să fiu sceptic.
Ce se poate face? Ca la mai toate problemele pe care le ilustrez pe acest blog, şi în cazul acesteia răspunsul este acelaşi: Educaţie!

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

P.S.: Până una alta, intenţionez să urmez exemplul lui Flaviu Moţi.

Un comentariu:

  1. frumos ce zici tu, realitatea e ca atata vreme cat perceptia generala asupra sistemului/status quo-ului e de omnipotenta iti trebuie resurse serioase si nervi de fier ca sa i te opui.

    RăspundețiȘtergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails