duminică, 11 septembrie 2011

Panta ascendentă şi deturnarea atenţiei

În ultimele săptămâni (ca să nu zic în ultimele două luni) am intrat în câteva clinch-uri puternice cu niscaiva pravoslavnici atât în mediul virtual cât şi în afara lui.
Acum... că o dispută cu un pravoslavnic poate provoca dureri de cap şi chiar atac cerebral din cauza aberaţiilor/cm/s², o ştie orice om raţional care trăieşte în România. Însă, din păcate, m-am lovit de o serie de erori de logică şi argumentare şi în discuţii cu oameni de la care aveam ceva mai multe pretenţii. Nasol!
Discutăm azi despre două erori grave de logică şi argumentare pe care, din păcate, le întâlnim cu toţii destul de des nu doar în contextul în care se dezbate cât 100% din religie e aberaţie ci şi în alte contexte.

1. Panta ascendentă.

1.1. Definiţie şi exemple
Panta ascendentă este o combinaţie de mai multe erori logice menită să creeze un "omuleţ de paie" (straw man) în ceea ce priveşte o propunere. Mai pe româneşte, a face din ţânţar armăsar.
Vă place desenul meu? Veţi spune că panta mea arată a una descendentă. Şi-atunci de ce-i spune ascendentă? Vă explic imediat.
Linia punctată arată cum ar trebui în mod normal să curgă o argumentare iar linia continuă roşie arată cum curge o argumentare în cazul pantei.
Punctele albastre reprezintă momentele de cotitură iar linia neagră reprezintă sistemul la care se raportează (teoretic) cei doi interlocutori.
De ce ascendentă? Pentru că argumentele ajung să frizeze înaltul ridicolului. De ce reprezentată aşa? Pentru că scopul lor (al argumentelor din pantă) este să ducă ideea cât mai jos - cât mai la baza sistemului de referinţă întru a o demoniza complet.
Suficient cu teoria. Să luăm un exemplu discutat şi ultra-discutat.
Se dă moţiunea: "Ar trebui ca statul să recunoască în egală măsură cuplurile homosexuale aşa cum le recunoaşte pe cele heterosexuale".
Oamenii de bun simţ vin şi spun: Da, ar trebui asta pentru că oamenii sunt egali, pentru că nu-i treaba statului ce face fiecare-n dormitorul său, pentru că toţi ar trebui să avem aceleaşi drepturi şi deci şi Ion trebuie să aibă voi să-i lase lui Vasile casa în care au trăit, etc. etc. Nu mai continuu aici căci am dezbătut deja pe acest blog.
Şi-apoi, vine gigi-contra. Ei bine, unii gigi-contra folosesc următoarea argumentaţie: (vă rog urmăriţi cu atenţie pe pantă)
De ce să legalizăm o abominaţie? Este nenatural! (discutabil)
Ce urmează dacă legalizăm căsătoriile gay? O să-i lăsăm să şi adopte copii? Copiii noştri să fie crescuţi de asemenea desfrânaţi? (deja avem primul punctuleţ albastru)
Şi dacă legalizăm, mâine-poimâine vom vedea activism şi pentru drepturile zoofililor. La urma urmei şi ei sunt oameni şi cine-am fi noi să le spunem pe cine să iubească. (al doilea punctuleţ albastru)
Dacă legalizăm căsătoriile homosexuale, cine ştie, poate curând vom vedea şi pedofili care îşi vor cere "drepturile". (al treilea punctuleţ albastru)

În fine, nu mai continuu că nu-mi iese să imit. Ideea pantei e simplă: Se pleacă de la o afirmaţie discutabilă şi, prin analogii total eronate şi neinspirate se ajunge la ceva cu adevărat monstruos şi total în afara legăturii cu subiectul supus dezbaterii. De la discuţia privind legalizarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex până la decriminalizarea pedofiliei e cale ca de la Madrid la Vladivostock. Însă, prin panta ascendentă, se ajunge uşor cu argumentarea până la punctul de a echivala legalizarea mariajului gay cu pericolul ca toţi copiii să fie violaţi brutal de pedofili care şi-au cerut drepturile.
Panta ascendentă, în acest caz, include atât apel la sentimente (forţarea interlocutorului să se gândească la faptul că propriul său copil ar putea fi violat de un pedofil care este liber pentru că are drepturi şi are drepturi pentru că interlocutorul susţine mariajele gay) dar şi apel la majoritate (nu este normal pentru că majoritatea nu este gay) precum şi analogii total diferite (homosexualitatea, zoofilia, pedofilia şi violul nu sunt în acelaşi film).
Tot pe acelaşi principiu al pantei, se poate argumenta că introducerea cardului de sănătate este mâna sioniştilor-satanişti masoni care conduc lumea, că a te vaccina anti-rabic când te muşcă un maidanez este echivalent cu susţinerea politicilor big-pharma(!), că a te revolta pe maidanezi înseamnă că eşti un potenţial criminal în serie sociopat(vezi asociaţiile de mieunători care ne ţin javrele pe străzi), că a-i spune Elenei Udrea că-i ipocrită înseamnă apel la patriarhat şi o dovadă clară de misoginism şi discriminare sexuală (vezi feministele obosite), etc. etc.
Prin apelul la panta ascendentă, poţi argumenta orice.
Problema? Procedeul este eronat şi-ntr-o dezbatere raţională te faultezi singur folosindu-l!

1.2. Contraexemple
Ca să ilustrăm şi mai bine ridicolul la care se expun cei ce folosesc astfel de tehnici de argumentare, o să încercăm două contra exemple.
Exemplu 1: "Ar trebui ca statul să legalizeze căsătoriile gay".
Model de contraargumentare la panta ascendentă cu pedofilii:
Menţinerea căsătoriilor doar pentru heterosexuali este nocivă. De ce să ne încăpăţânăm în halul ăsta? Şi dacă tot se militează pentru menţinerea "instituţiei tradiţionale a familiei", în acest ritm, ce urmează? Interzicerea sexului? Reintroducerea controalelor ginecologice obligatorii în şcoli? Pedepsirea celor care trăiesc în concubinaj? Confiscarea proprietăţilor celor care trăiesc în afara căsătoriei? Decăderea din drepturile părinteşti a celor care concep un copil în afara căstoriei?
Menţinerea acestui status-quo este o cale directă spre Poliţie Morală şi spre dictatură teocratică!

Sesizaţi ridicolul? Hai să mai luăm un exemplu.
Exemplu 2: "Ar trebui ca statul să interzică plantele etnobotanice"
Model de argumentare în discurs negator:
De ce să le interzică? Dacă plantele etonobotanice vor fi interzise înseamnă că şi toate substanţele care compun aceste produse trebuiesc la rândul lor interzise. Între ele se află şi produse benefice. Veţi spune că acelea vor putea fi achiziţionate doar de la comercianţi autorizaţi şi sub supraveghere.
Însă, printre componentele etnobotanicelor se află plante precum muşeţelul sau menta. Introducerea comerţului supervizat de muşeţel şi mentă crează alte probleme. Ce va urma după? Să nu mai avem voie niciunul să creştem în curte plante din care să ne facem ceai că vine statul să spună că ne drogăm sau facem trafic de droguri? Prin această măsură încurajăm big-pharma să ne vândă doar produsele lor chimice şi încurajăm o industrie toxică.
Şi-apoi ce va urma? Interdicţia tratamentelor naturiste? Ştim foarte bine (?!) că tratamentele naturiste au efect pentru că aşa spune dr. Zilverman Ecaterina sau dr. Ziceţivoipseudo Savantaici. Lucrările lor vor fi interzise? Deschideţi calea spre cenzură prin asta! Inclusiv cenzură academică!

Deci se poate! Fără prea mare efort se poate ajunge de la etnobotanice la cenzurarea libertăţii de expresie. Dacă mă mai chinui un pic ajung la interzicerea respiratului.
În ambele exemple am urmat exact schema: am plecat de la o afirmaţie nu neapărat falsă dar profund discutabilă şi a cărei valoare de adevăr am stabilit-o eu unilateral fără să mă consult cu nimeni şi apoi, prin analogii forţate şi repetate, am escaladat atât de mult cu "argumentarea" c-am ajuns la cu totul şi cu totul altceva faţă de subiectul discuţiei.

2. Deturnarea atenţiei

2.1. Definiţie
Deturnarea atenţiei, aşa cum îi spune şi denumirea, înseamnă direcţionarea interlocutorului spre un subiect cel mult vag tangenţial cu subiectul dezbaterii şi mutarea ariei de conflict spre acel subiect care per ansamblu este total irelevant sau puţin relevant în ceea ce priveşte aria principală de conflict.
Deturnarea atenţiei se face de regulă şi cu "ajutorul" nemijlocit al altor erori de logică: ad hominem, red herring, cherry picking, ad popullum şi-aşa mai departe.
Mai pe româneşte, mutarea discuţiei în derizoriu, sau vorbitul pe dealuri de dragul sosului de limbă.

2.2. Cum apare, cum o depistăm şi unde o găsim.
Acest procedeu apare de regulă când interlocutorul simte că nu poate aduce contraargumente viabile la teza în cauză şi, pentru a evita să cadă în ridicol apărându-şi cu dinţii teza pe care nu o poate apăra raţional, apelează la deturnarea atenţiei spre o arie de conflict în care se simte stăpân. Şi, în eventualitatea în care câştigă această arie secundară de conflict, va considera că a câştigat şi dezbaterea. Dacă nu merge aşa, nu-i nicio problemă, expertul în deturnarea atenţiei va folosi din nou procedeul şi va sări la alt subiect. Şi dacă nicicum nu merge, va considera că discuţia este inutilă şi va considera meciul egal. Oricum ar dao, cel care deturnează atenţia nu pierde.
De fapt, nu pierde în ochii lui căci în ceea ce priveşte logica şi argumentarea, pierde din secunda în care apelează la acest procedeu.
Cel mai des m-am lovit de acest procedeu în discuţiile cu oamenii religioşi. Oamenii religioşi care au (ne)norocul de a mă stârni constată destul de uşor că nu mă pot combate cu Biblia în mână întrucât deseori se dovedeşte că le ştiu comunicatul de presă mai bine decât ei. Constatând asta, mută repede subiectul discuţiei către moralitate în general. După ce constată că şi-acolo le este şubredă toată treaba, mută discuţia spre "complexitatea universului". Când încep mai bine să argumentez cum universul nu este deloc perfect aranjat şi cum universul în mod cert nu este creat de niciun zeu şi cu-atât mai puţin universul nu există pentru noi - rasa umană, religiosul schimbă iar macazul şi o dă spre comunism şi prigonirea creştinilor. Şi tot aşa. Şi, foarte important, face aceste schimbări de arie de conflict înainte ca eu să apuc măcar să termin o frază în care să explic precedenta sa întrebare sau să combat precedentul său argument.
O mare parte dintre apologeţi au un set de întrebări "simple" care necesită un răspuns complex, lung şi cu apel puternic la cunoştinţe temeinice din mai multe domenii. E pur şi simplu imposibil să răspunzi în maxim 20 de cuvinte ca să poţi după aia să legi argumentaţia de următoarea deturnare de atenţie pe care o face religiosul.
Pe lângă faptul că e obositor pentru interlocutor acest procedeu, el este şi inutil pentru că îndepărtează discuţia de subiectul iniţial al dezbaterii. În plus, pe lângă asta, acest procedeu are rolul de-a pune interlocutorul pe o poziţie psihologică inferioară - aceea de a se apăra / de a-şi apăra ideile.
Însă, din păcate, am întâlnit acest procedeu şi la oameni de la care mă aşteptam la mai multe.

2.3. Exemple

Exemplu 1:
Moţiune: "Ar trebui ca poliţia să aibă autoritate sporită în România"
Interlocutor 1: Îmi doresc siguranţă pentru mine şi familia mea. În cartierul meu, din cauză că sunt mulţi ţigani şi poliţiei îi este frică de ei, nu pot avea aşa ceva. Şi nici nu-mi pot permite o altă casă. Eu vreau ca poliţia să mă poată apăra. Eu îi vreau împuşcaţi în stradă pe cei care scot săbiile la mezaţ şi nu le-aruncă la somaţii...
Interlocutor 2: Tu vrei oameni împuşcaţi în plină stradă doar pentru că sunt ţigani! Rasistule! La tine în peşteră nu s-a auzit de drepturile omului şi de dreptul fiecăruia de a avea parte de un proces echitabil?

Am asistat neputincios la o discuţie în acest gen într-un loc unde nu mă aşteptam la asemenea reacţii. Deci, Interlocutor 1 a spus că-şi doreşte siguranţă şi autoritate sporită pentru poliţie şi ca exemplu a spus că ar vrea ca poliţia să poată împuşca pe cineva care atacă oameni cu sabia şi nu aruncă arma în momentul în care poliţia îl somează să facă acest lucru. Interlocutor 2 a deturnat atenţia de la subiect selectând doar partea cu "împuşcaţi în stradă" (red herring) şi partea că locuieşte într-un cartier de ţigani (cherry picking) şi a conchis că Interlocutor 1 se opune drepturilor omului - inclusiv a dreptului la un proces echitabil. Mai apoi, l-a atacat pe Interlocutor 1 considerându-l rasist şi deci nedemn să-şi expună punctul de vedere (ad hominem).
Ce-a realizat Interlocutor 2 prin acest procedeu? L-a pus pe Interlocutor 1 în poziţie inferioară psihologic forţându-l să argumenteze de ce nu este rasist, de ce este legitim ca poliţia să aibă o autoritate sporită şi să explice cu lux de amănunte de ce nu este un discurs rasist ceea ce a spus el tocmai pentru că şi-a dorit ca toţi cei care nu aruncă arma la somaţia poliţiei să poată fi împuşcaţi, nu doar cei din cartier de la el - care se-ntâmplă să fie ţigani.

Exemplu 2: (ăsta-i clasic pe la Românica)
Moţiune: "E timpul să afirmăm finanţarea bisericii şi predarea religiei în şcoli aduce prejudicii laicităţii statului român"
A(afirmator): Conform legii, statul este indiferent faţă de orice religie sau ideologie atee. Prin urmare, finanţarea bisericii este în primul rând ilegală. În plus, finanţarea bisericii într-o ţară care duce lipsă de spitale dotate şi în care se închide o şcoală la 3 zile este contraproductivă pentru generaţiile viitoare dar şi pentru români în genere. Apoi, predarea religiei în mod confesional-dogmatic încalcă libertatea de opţiune a elevilor, în special din cauza sistemului de tip opt-out legiferat de Legea Educaţiei Naţionale. Mai mult decât atât, predarea religiei în şcoli în mod obligatoriu prin profesori aleşi de culte dar plătiţi cu bani publici încalcă de asemenea legea care certifică indiferenţa şi independenţa statului faţă de orice ideologie, religioasă sau nu.
N(negator): Aşa spuneau şi comuniştii când dărâmau biserici şi băgau pe gât copiilor marxism-leninismul, materialismul dialectic şi ateismul ştiinţific. Am văzut cu toţii cât bine aduce o societate laică şi lipsită de credinţă în zei. Şi ce dacă se face Catedrala Mântuirii Neamului? Şi Naţional Arena s-a construit pe bani publici şi nu a obiectat nimeni. Şi ce dacă se face religie şi sunt icoane în şcoli obligatoriu? Tu dacă nu crezi, ce-ai păţit dacă ai făcut şi-ai avut icoane în şcoli? Ai murit?

După cum observaţi, N pune întrebări aparent simple dar care toate necesită răspunsuri ample. Însă, mai presus de toate, îl pune pe A în postură inferioară psihologic. În postura de a se apăra, de a se disculpa şi mai apoi de a argumenta pe arii de conflict irelevante.
A va fi tentat să se disculpe ca fiind necomunist, de a se distanţa de dărâmările de biserici, de a argumenta apropierea comuniştilor de unele culte (în special cultul ortodox - despre asta altădată) şi mai apoi să răspundă amplu întrebărilor. A va trebui să explice că Naţional Arena este o investiţie (cluburile de fotbal şi organizatorii de concerte plătind chirie şi taxe primăriei şi statului) în vreme ce CMN e o gaură neagră de bani publici. Şi, după ce va fi explicat toate acestea, va trebui cumva să iasă din postura discriminatorie şi sentimentul de obligativitate întru a accepta discriminarea, postură în care a fost pus prin întrebări de genul "Aşa, şi? Ai murit?". După asta, va trebui să argumenteze că nu bucata efectivă de lemn pictată bizantin din clasă şi nenea cu robă şi catalog e problema ci conceptul în sine de a studia dogmă în şcoli laice pe bani publici.
Practic, A va pierde o grămadă de timp răspunzând şi demolând argumentele lui N, argumente care de la bun început nu au nimic de-a face cu dezbaterea în sine ci cu alte dezbateri, conexiunea fiind cel mult tangenţială şi total irelevantă cu subiectul suspus dezbaterii.

3. Cum ne ferim?

Nu există o soluţie "magică" pentru a te feri de aceste procedee. Totul depinde de subiectul dezbaterii dar şi de interlocutori.
De pildă în exemplul 2 de la deturnarea atenţiei, dacă eşti într-o dezbatere academică, te fereşti spunând "aceste aspecte nu fac obiectul dezbaterii, noi aici discutăm..." şi gata. Însă, dacă nu eşti într-o dezbatere academică, vrând nevrând va trebui măcar pe scurt să explici interlocutorului de ce nu are dreptate şi eventual să-i şi explici de ce ceea ce spune el n-are legătură cu subiectul finanţării cultelor.
Sau... poţi să faci cum fac eu uneori: Prietene, eşti prea tripat pentru secolul ăsta. Caută-ţi o viaţă. La revedere, bine pa! (Buton anti-prost apăsat)
De panta ascedentă te poţi feri ceva mai uşor întrebându-l pe interlocutor "ce treabă are una şi cu alta?" însă depinde foarte mult de interlocutor, dacă este capabil în primul rând să realizeze greşeala făcută şi mai apoi dacă e capabil să revină pe "şine" sau nu.

Pe de altă parte, cum evităm să comitem noi înşine aceste greşeli? Aici e mult mai complicat. Tocmai de aceea se poartă dezbateri cu arbitri, căci este posibil şi să nu ne dăm seama când le comitem. Eu am ilustrat doar exemple evidente pentru a face cunoscut conceptul însă treaba asta cu distragerea/deturnarea atenţiei merge mult mai adânc.
Soluţia pentru a evita să comiţi tu însuţi aceste greşeli pare destul de simplă: Gândeşte 3 secunde înainte să deschizi gura. Sau "nu te arunca cu capu' înainte".
Deturnarea atenţiei poate apărea şi involuntar, tocmai de aceea într-o dezbatere e sănătos să "procesezi" şi sfaturile interlocutorului, dacă dezbaterea e una neacademică pentru că uneori chiar nu-ţi dai seama.
Distragerea atenţiei apare la prima analogie greşită/neinspirată şi continuarea firului argumentării pe acea analogie. De-aceea zic "gândeşte 3 secunde 'nainte să deschizi gura": Mare atenţie la relevanţa analogiilor. Nu poţi compara mere cu scobitori încercând să înţelegi telefoanele mobile la fel cum nu poţi compara Catedrala Mântuirii Neamului pe bani publici cu Naţional Arena pe bani publici încercând să înţelegi laicitatea unui stat.
În ceea ce priveşte panta ascendentă, aceasta apare dacă cel care o emite este fie iraţional fie paranoic, fie nesigur. Abordarea prin panta ascendentă este rodul, în principal, al nesiguranţei pe propriile argumente. Fiind nesigur(ă) pe argumente, interlocutorul foloseşte panta ascendentă încercând apelul la sentimente mizând pe faptul că acesta "merge".
Exemplul cu gay-ii şi pedofilii este foarte elocvent în acest sens. Mulţi oameni s-ar putea lăsa convinşi de apelul la sentimente prin panta ascendentă vizualizându-şi mental copiii molestaţi de-un pedofil. Aceşti oameni nu vor adera la poziţia contrară pe care o au dar ar putea (re)deveni neutri în ceea ce priveşte subiectul sau rezervaţi în ceea ce priveşte legitimitatea lui.

De fapt, de-asta şi discutăm erorile de logică. Pentru ca atunci când ne modificăm o părere sau scădem din intensitatea convingerii unei opinii, să o facem în urma unei argumentaţii logice şi nu în urma unui apel la ignoranţă, apel la sentimente sau, cel mai rău, apel la majoritate sau în urma unei selecţii observaţionale.

Vă salut cu respect.

2 comentarii:

  1. Foarte bun articolul si argumentarile! Chiar iti multumesc, deoarece am gasit informatii folositoare! totusi inca mintile unor habotnici imi raman greu de patruns..... :D

    RăspundețiȘtergere
  2. AntiPravoslavnici20 decembrie 2014, 12:22

    Foarte inteligent sa fii ateu: "Dumnezeu nu exista, Diavolul nu exista"; prin urmare intr-o discutie cu un pravoslavnic ce va spune ca esti "posedat de diavol" si ca argumentul tau "e de la diavol", tu ii vei spune ca "Diavolul nu exista" si l-ai facut KO in 2 timpi si trei miscari. :)

    RăspundețiȘtergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails