joi, 24 noiembrie 2011

Doi atei lideri la Closer2Oxford - episodul 2

E timpul să afirmăm că nesupunerea civilă este legitimă într-o democrație?
Aceasta a fost de data aceasta întrebarea supusă dezbaterii de către echipa Closer2Oxford.
Pentru a doua oară consecutiv Andrei Chiper din Iași și subsemnatul am participat în această competiție constituindu-ne echipă negatoare într-unul dintre cele 25 de meciuri jucate în această etapă.
Poziția pe care ești repartizat este trasă la sorți. Însă, deși am fost repartizați pe poziția contrară valorilor noastre, am reușit din nou, a doua oară din două participări, să ne clasăm pe primul loc în ierarhia națională, la egalitate de puncte cu o echipă din Iași - tot cu 53 de puncte ca și data trecută.
Ce mă bucură pe mine e că am reușit să învingem în acest meci fără să apelăm la argumente mai degrabă stângiste, în ciuda poziției noastre incomode de a apăra statul în această dezbatere.
În clasamentele regionale echipa noastră s-a impus în Cluj și a terminat la egalitate cu echipa formată din Teodora Oprea și Horia Ciochina echipă cu care de altfel împărțim supremația la nivel național în această etapă.
Pe locul 2 s-au clasat tot două echipe (una din Iași și câștigătoarea din București) iar pe locul 3 s-au clasat 4 echip (două echipe din Iași, una din Cluj și una din București). În aceasta etapă regiunea Timișoara nu a prins deloc podiumul.
Meciul a avut loc în perioada 6-14 noiembrie iar decizia a venit în cursul zilei de ieri. Regulile au fost la fel ca etapa trecută.
Vă invit în continuare să urmăriți desfășurarea meciului (discursurile sunt redate întocmai cum au fost ele scrise de autorii lor):

Meci: 'Teo si Noemi' (afirmatori) vs 'Andrei si Lucian 428' (negatori)

A1 (Teodora Oprea)

Nesupunerea civica este legitima intr-o democratie

=caz afirmator=

Daca democratia directa este impracticabila, acest lucru nu inseamna ca democratia indirecta exclude in totalitate posibilitatea cetatenilor de a-si exprima direct vointa colectiva. In anumite cazuri nesupunerea civica reprezinta o modalitatea de exercitare directa a vointei poporului si deci un act de democratie veritabila.

Vom intelege nesupunerea civica ca un act de nerespectare a legii in cadrul unei declaratii colective pentru determinarea schimbarii normelor fundamentale ale unui stat, cand acestea contravin vointei poporului. Vorbim de o nesupunere civica in cazul boicotului autobuzelor din Montgomery, al distrugerii proprietatii militare ca forma de protest impotriva razboiului din Irak, al distrugerilor plantatiilor pentru eliminarea organismelor modificate genetic[1] sau impotriva uzinelor de carbune[2] din Marea Britanie.

Vom sustine ca nesupunerea civica este legitima, adica indreptatita si permisa chiar prin natura unui regim democratic, argumentand ca aceasta se subsumeaza unei manifestari exprese a vointei poporului care o devanseaza pe cea a conducerii delegate, ca uneori este singura modalitate de a genera o schimbare reala si ca este singura metoda prin care se pot introduce schimbari majore de paradigma la nivel constitutional.

1. Intr-o democratie, poporul poate sa-si exprime vointa colectiva in orice mod

Democratia in forma practica actualmente este una imperfecta, caci vointa poporului este implementata prin intermediul unui grup restrans de indivizi care ar trebui sa dea forma acestei vointe in crearea unui cadru legislativ care oglindeste mentalitatea si valorile comune.

In aceste cazuri, un regim democratic veritabil trebuie sa permita indivizilor sa isi manifeste vointa mai presus de stipulatiile normative, caci in fond doar vointa colectiva legitimeaza normele sociale si juridice existente [conform teoriei democratiei reprezentative[3]]. S-ar putea afirma ca vointa colectiva este mai presus de lege atunci cand legea nu mai reflecta valorile si interesele comune. In acest sens, nesupunerea civica nu mai reprezinta un act de exceptie de la regimul democratic, ci actul sau definitoriu, prin care populatia da forma regimului democratic in conformitate cu vointa sa actualizata.

2. Mecanismele legale nu fac posibila impunerea vointei poporului in mod direct

Regimurile democratice actuale nu permit o revizuire constanta a reprezentativitatii alesilor si nici interventia directa a cetatenilor in reglementarea cadrului social si politic. Chiar daca cetatenii au drept de initiativa legislativa [art. 74 alin. 1 al Constitutiei Romaniei[4]], ea este conditionata de filtrul parlamentar. De asemenea, mandatul acordat demnitarilor nu poate fi retras atunci cand increderea populatiei dispare. Deseori insa reprezentantii populatiei pierd de facto increderea populatiei [in Romania, increderea in Guvern si Parlament este doar 7%, iar cea a partidelor politice de 5% in 2010[5]] si atunci reglementarile propuse de acestia nu mai sunt in concordanta cu vointa poporului.

Din aceste motive, de multe ori populatia este impiedica efectiv din a-si manifesta vointa, aceasta fiind inlocuita de vointa particulara a reprezentantilor alesi. Nesupunerea civica este deci legitima atunci cand ea se manifesta sub forma unui refuz colectiv, si nu doar unul individual, de a mai gira pentru reprezentantii sai alesi si pentru actele acestora.

3. Este singura metoda de schimbare a paradigmelor fundamentale ale unei societati

Nu orice stare de nemultumire a populatiei in raport de reglementarile juridice indreptateste un act de nesupunere civica. Pentru modificari ce privesc marirea taxelor sau obligativitatea stagiului militar, care nu fac obiectul unor valori majore sociale, populatia are la indemana alte mijloace de exprimare a vointei: fie atacarea acestor norme pe cale judiciara, fie manifestarea vointei prin intermediul protestelor, al grevelor sau al petitiilor. Insa, atunci cand se impune modificarea majora a valorilor si normelor fundamentale, iar conducerea refuza sa opere aceasta schimbare, este indreptatita si necesara impunerea vointei poporului prin nesupunerea civica, prin ignorarea activa, declarata a legilor decazute in raport de vointa colectiva, pana cand se opereaza modificarea acestora.

Asadar, consideram ca posibilitatea exercitarii vointei colective prin intermediul nesupunerii civice este nu numai legitima, dar si definitorie pentru o democratie.



[1] “GM crop-stomping protest-18 July 1999”, Genetix, recuperat la 8.11.2011 de pe http://www.urban75.com/Action/genetix10.html

[2] “How to kill a coal plant”, Mark Engler, Salon Core, august 2009, recuperat la 8.11.2011 de pe http://www.salon.com/2009/08/18/climate/

[3] John F. Knutsen, 2004,“Popular sovereignity”, recuperat la 8.11.2011 de pe http://www.basiclaw.net/Principles/Popular%20sovereignty.htm

[4] Constitutia Romaniei din 2003, recuperat pe 8.11.2011 de pe http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/const_2003.php#074

[5] Realitatea, “Cati romani mai au incredere in Guvern si Parlament”, realitatea.net, recuperat pe 8.11.2011 de pe http://www.realitatea.net/cati-romani-mai-au-incredere-in-guvern-si-parlament_848684.html


N1 (Lucian Vâlsan)

În primul rând A1 definește nesupunerea civică „un act de nerespectare a legii în cadrul unei declarații colective[...] când acestea contravin voinţei poporului”, însă, mai jos, A1 sugerează legitimitatea unor acte precum distrugerea proprietăţii, îndreptarea populaţiei generale spre foamete [organismele modificate genetic(OMG) au apărut tocmai pentru că nu se mai poate produce suficientă hrană după vechiul model, distrugerea acestora înseamnând condamnarea la foamete a unor oameni] sau lăsarea unor localităţi fără curent electric.

Scuzând astfel de fapte antisociale, A1 nu doar sugerează legitimitatea vandalismului dar sugerează şi că ar exista undeva măcar o comunitate în care toată populaţia aderă la principiile anticapitaliste ale Green Peace, la principiile alarmiste şi nefundamentate ştiinţific a celor care se opun OMG-urilor sau la alte valori (legitime sau nu) oricare ar fi ele.

A1 afirmă că „voinţa colectivă este mai presus de lege” uitând că într-o democraţie libertatea individului se termină acolo unde începe libertatea unui altuia. Jumătate dintre români[1] doresc reintroducerea pedepsei cu moartea. Proporţional mai mulţi decât aderenţii la valorile ecologiste. Dacă urmăm logica înşiruită de A1 putem „concluziona” că este legitim ca cei care doresc pedeapsa cu moartea implementată să înceapă implemetarea ei înşişi. Tot conform afirmaţiilor făcute de A1 putem sugera ca toţi creştin-ortodocşii din România să se apuce de o „purificare a naţiunii” întrucât în România nu sunt doar ortodocşi ci şi o mulţime de alte minorităţi religioase. Însă, conform celor spuse de A1, nesupunerea civilă prin pornirea unei cruciade împotriva non-ortodocşilor şi călcarea în picioare a principiului democratic care garantează libertatea individuală este legitimă întrucât legea „nu mai reflecta valorile si interesele comune”.

Aruncarea cu statistici despre încrederea de care se bucură actuala conducere în rândul populaţiei demonstrează cel mult că actuala conducere este incompetentă, fapt ce va fi sancţionat la următoarele alegeri, dar nu demonstrează nici pe departe legtimitatea anarho-socialismului propus de A1. Belgia, ţară cu tradiţie în democraţie, a stat 459 de zile fără guvern[2]. Dacă cetăţenii ar fi aplicat nesupunerea civilă, care de facto era legitimă nefiind putere executivă, ce s-ar fi ales de Belgia de n-ar fi fost guvernele regionale? Ne putem uita la Grecia unde tocmai constanta nesupunere civilă aruncă ţara înspre prăpastie.

În al doilea rând A1 afirmă că „nesupunerea civică este legitimă când” avem „un refuz colectiv şi nu unul individual”. Însă, pentru susţinerea acestei afirmaţii A1 oferă refuzuri „colective” a unor minorităţi care oferă ca soluţie pentru cauza lor vandalismul, distrugerea proprietăţii publice şi sacrificarea interesului tuturor cetăţenilor.

În al treilea rând A1 afirmă că nesupunerea civică este singura cale „de schimbare a paradigmelor fundamentale societăţii”.

Exemplu: Paradigma fundamentală în SUA sfârşitului anilor ’60 era că viaţa este sfântă şi că viaţa începe de la concepţie, iar asta legitima interzicerea avortului. Această paradigmă nu a fost răsturnată prin nesupunere civilă ci printr-un proces de răsunet[3] prin care paradigma fundamentală s-a schimbat la 180 de grade. Procesul a durat câţiva ani dar a fost exact soluţia disponibilă în orice democraţie unde dacă ai argumentele viabile cu tine câştigi până la urmă orice dispută.

Exemplu2: Paradigma fundamentală în SUA, era că americanii albi pot deţine sclavi. Şi totuşi Senatul şi apoi Congresul au adoptat al 13-lea amendament al Constituţiei prin care sclavia a fost abolită. Această schimbare de paradigmă de asemenea nu a apărut ca urmare a nesupunerii civile ci ca urmare a exercitării corecte a democraţiei. Politicienii care au iniţiat demersurile deţineau la rândul lor sclavi dar mâna le-a fost forţată de către cetăţenii care-i votaseră şi în numai 2 ani de la propunere, măsura a fost adoptată.[4]

Prin aceste exemple demonstrăm afirmatorilor că nesupunerea civilă nu numai că nu este legitimă(după cum am arătat mai sus) dar nu este nici singura cale de răsturnare a paradigmelor fundamentale dintr-o societate.

În ultimul rând, amintim afirmatorilor că democraţia nu înseamnă tirania majorităţii. Aşadar, orice politică publică trebuie să aibă în vedere drepturile tuturor cetăţenilor, nu doar a celor care cred într-un fel.

A forţa prin nesupunere civică politici publice care afectează o proporţie mare din populaţie şi a încălca legi pentru a-ţi atinge acest scop înseamnă subminarea democraţiei şi impunerea unei dictaturi unui anumit grup arbitrar autoales (majoritar sau nu), ceea ce sigur nu este definitoriu pentru o democraţie.

[1] - http://www.cotidianul.ro/jumatate_dintre_romani_vor_reintroducerea_pedepsei_cu_moartea-125485/

[2] - http://www.ziare.com/europa/stiri-europa/belgia-criza-politica-se-deblocheaza-dupa-459-de-zile-fara-guvern-1120835

[3] - http://en.wikipedia.org/wiki/Roe_v._Wade

[4] -http://en.wikipedia.org/wiki/Thirteenth_Amendment_to_the_United_States_Constitution


A2 (Noemi Suru)

In primul rand, diferenta dintre o revolta si nesupunerea civica este ca, in cazul celei de-a doua, impactul nu este daunator, dar este mai mare decat cel al unui comentariu public. Putem spune astfel ca impactul este destul de mare incat sa atraga atentia, dar nu reprezinta un pericol pentru societate. In plus, nesupunerea civica este definita ca un act nonviolent.

In cadrul acestui discurs voi vorbi in 2 puncte despre atacurile aduse de negatorul 1.

1. In cazul de fata, in cazul in care majoritatea, vrea o schimbare, nu cred ca e cazul sa vorbim despre o incalcare a libertatii unui alt om. Pentru a clarifica situatia, vom da un exemplu clar de nesupunere civica. Aceasta este Partida de ceai de la Boston. In cadrul careia, colonistii, si-au aratat nemultumirea aruncand din vapor, incarcaturile de ceai, in apa. In urma acestui eveniment s-au adunat reprezentantii celor 13 state la Philadelphia, unde au discutat problemele existente. La a doua intrunire, s-a redactat „Declaratia de Independenta”, document ce sta la baza Constitutiei Statelor Unite ale Americii, recunoscut ca un model de democratie. Prin acest exemplu, vedem clar cum democratia a luat nastere in urma unei nesupuneri civice. Cum atunci ar putea sa nu fie legitima intr-un asemenea system?

2. In al doilea rand, nesupunerea civica, chiar daca nu e singura cale de schimbare, este cea mai eficienta. Cum am mai spus, impactul acesteia este moderat. Adica destul de mare cat sa semnaleze o problema dar nu la fel de incisiv ca si o revolta spre exemplu. Este totodata adevarat ca nu toate schimbarile majore au aparut in urma nesupunerii civice, fapt subliniat in cele doua exemple ale negatorului 1. Cu toate acestea, nu se poate spune ca nesupunerea civica nu a adus nicio schimbare, dat fiind exemplul concret al Partidei de ceai de la Boston, care stim cu totii ca a dus in final la Declaratia de Independenta. In plus, pentru a clarifica situatia, inainte de a se lua o decizie, se ia in calcul si numarul oamenilor care vor schimbarea, astfel nu se va intampla ca pentru o minoritate sa se ia decizii care afecteaza majoritatea.

In concluzie, chiar daca nesupunerea civica nu este singura solutie de schimbare, ea este una dintre cele mai eficiente, fiind si neincisiva. In plus, doar prin nesupunere civica poate poporul intradevar sa guverneze cum ar trebui intr-o democratie adevarata.


N2 (Andrei Chiper-Leferman)


”O idee falsă, dar exprimată clar şi precis, va avea întotdeauna o putere mai mare în lume decât o idee adevărată, dar complexă”- Alexis de Toqueville

Într-o democrație, conform Declarației Drepturilor Omului, există principiul egalității sub lege [1], principiu care este menit să asigure protecție egală tuturor împotriva discriminării. Acesta apără în special pe cei aflați în minoritate sau lipsiți de putere politică și încearcă să asigure că toți cetățenii unui stat, indiferent de poziția lor în societate, răspund la fel în fața legii. Argumentele afirmatorilor însă se bazează pe o înțelegere eronată a democrației din moment ce susțin și insistă asupra faptului că un grup care reprezintă o majoritate are dreptul să își impună voința colectivă asupra minorității. Așa cum afirmă și N1, democrația nu trebuie să însemne tirania maselor asupra drepturilor minorității. Mecanismul prin care libertatea unora este încălcată de alții poate fi exprimat foarte simplu : impunerea intereselor unui grup va determina întotdeauna subminarea intereselor altuia. Așa cum ”drepturile unui individ nu ar trebui să fie supuse votului” [2], nici legile care susțin aceste drepturi, sub presiunile maselor.

Partida de ceai de la Boston nu a dus numai la apariția Declarației de Independență, ci a fost una dintre cauzele care au stat la baza declanșării războiul în colonii, sfârșit cu peste 50.000 de morți și răniți [3]. Astfel, deși pornind ca un act nonviolent, ea poate ușor degenera în violență sau război civil. Nu putem nici să considerăm tânărul stat american o democrație legitimă până la momentul abolirii sclaviei în 1865.[4]


Având în vedere cele spuse, considerăm că nu avem posibilitatea de a determina, dovedi, sau măcar defini eficiența unei mișcări de nesupunere civică, neștiind ce urmări va avea sau la ce riscuri este expusă populația. Chiar dacă o considerăm o cale spre schimbare, indiferent cât de nonviolentă și bine-intenționată ar fi, pur și simplu nu putem cunoaște consecințele ei pe termen lung. Exemplul Greciei rămâne elocvent : grevele generale din țară, având un impact puternic asupra economiei grecești, au costat atât sectorul de stat cât și sectorul privat sume enorme de bani. Parafrazându-l pe Milton Friedman, trebuie să judecăm o acțiune politică după rezultate, nu după intenții”. A promova nesupunerea civică înaintea altor forme de exprimare a societății civile ar fi în mod cert contra-productiv.

Mentalitatea de masă nu permite luarea unor decizii raționale. Prin urmare majoritatea formelor de nesupunere civică, analizate individual, nu au nici măcar o ideologie sau un scop comun. Singurul numitor comun care unește indivizii din cadrul unei astfel de mișcări este instinctul de turmă, tendința primitivă de a urma un lider sau o cale ce le-a fost impusă. Astfel, mișcarea de nesupunere va fi ea însăși supusă mereu manipulării și propagandei, iar oprimatul putând deveni oricând opresor.


Din moment ce A2 se exprimă în termeni vagi și nu oferă surse care să susțină afirmațiile sale, nu putem considera argumentele sale decât fiind simple speculații.

Considerăm și concluzia sa, conform căreia doar prin nesupunere civica poate poporul intradevar sa guverneze,a fi eronată logic, deoarece nesupunerea civică nu reprezintă o formă reală de guvernare, ci dimpotrivă, o piedică în calea ei.

Legitimitatea democrației se bazează tocmai pe stabilitatea guvernării sale în încercarea de a apăra în mod egal atât drepturile majorității cât și ale minorității. Într-un stat de drept nesupunerea civică nu ar avea justificarea morală sau politică necesară.[5]

**************************************************************************************

[1] http://www.un.org/cyberschoolbus/humanrights/declaration/7.asp

[2] Ayn Rand, "Collectivized 'Rights,'" The Virtue of Selfishness.

[3] Howard H. Peckham, ed., The Toll of Independence: Engagements & Battle Casualties of the American Revolution (Chicago: University of Chicago Press, 1974), xii.

[4] http://en.wikipedia.org/wiki/Slavery_in_the_United_States#Emancipation_Proclamation

[5] http://plato.stanford.edu/entries/civil-disobedience/#Jus



Decizia:

Teodora Graur

Felicitări ambelor echipe pentru o dezbatere structurată și documentată, mi-a făcut plăcere să citesc discursurile.

Decizia mea se bazează pe două arii principale de conflict, care s-au distins la finalul dezbaterii:

1. Este legitim ca un grup de oameni, care nu reprezintă în mod oficial populația unei țări, să ia acțiune și să decidă pentru majoritate?

Afirmatorii susțin că voința colectivă este mai presus de lege atunci când legea nu mai reflectă valorile și interesele comune, dar se pune problema în ce măsură această voință colectivă este reprezentativă și daca este justificat ca aceasta să primeze, indiferent de ce exprimă. Negatorii arată prin exemplele folosite că uneori voința unui grup poate merge în direcții care nu sunt neapărat în interesul întregii societăți (”jumătate dintre români doresc introducerea pedepsei cu moartea”) și, mai mult decât atât, impunerea intereselor unui grup va determina întotdeauna subminarea intereselor altuia. Prin urmare această arie de conflict este câștigată de echipa negatoare.

2. Este nesupunerea civică este cel mai eficient mijloc de schimbare, în contextul în care într-o democrație există și alte instrumente de exprimare a opiniei colective?

Inițial echipa afirmatoare argumentează că actul de nesupunere civică este singura metodă de impunere a voinței poporului atunci când conducerea refuză să o asculte, după care acceptă și existența altor căi, cu amendamentul că nesupunerea civică este cea mai eficientă. Însă atunci când se analizează impactul unui astfel de act, afirmatorul 2 spune că ”înainte de a se lua o decizie, se ia în calcul și numărul oamenilor care vor schimbarea, astfel nu se va întampla ca pentru o minoritate să se ia decizii care afectează majoritatea ”. În aceste condiții nu mai este clar dacă acțiunea de nesupunere civică va avea puterea să schimbe ceva și dacă schimbarea reflectă într-adevăr voința populației. În plus, echipa negatoare vine cu exemple care arată că mijloacele de exprimare garantate prin lege dau rezultate (legalizarea avortului, abolirea sclaviei) și posibilele consecințe negative sunt mult mai reduse (spre deosebire de Partida de ceai de la Boston care a dus la un război civil). Nesupunerea civică, prin natura ei – act împotriva legii, presupune mai multe riscuri și efecte pe termen lung care nu pot fi anticipate. În acest context nu este justificabil să promovezi nesupunerea civică înaintea altor forme de exprimare a societății civile.

În concluzie, decizia mea merge către echipa Negatoare.

Feedback individual:

A1: (25 = 12 + 8 + 5)

- felicitări pentru un discurs foarte bine structurat și documentat, apreciez trimiterea către niște exemple concrete de acte de nesupunere civică; discursul trasează clar argumentele afirmatoare și stabilește un cadru concret al dezbaterii

- atenție la utilizarea statisticilor - procentele ce vin în sprijinul argumentului 2 sunt valabile doar pentru România și s-ar putea să nu reflecte situația la nivel regional/global; pe viitor, când folosiți statistici analizați mai întâi relevanța lor

N1: (27 = 14 + 8 + 5)

- apreciez contraargumentarea punctuală și documentarea făcută

- folosești exemple foarte bine punctate, dar îți recomand să nu lași arbitrul/echipa adversă să intuiască concluzia argumentului construit pe baza acestor exemple, ci să o formulezi tu clar; în special când faci analogii, arată de ce sunt relevante și pentru cazul general (de exemplu, când explici cum au stat belgienii fără guvern, concluzia ar putea fi că ”o democrație poate funcționa și fără guvern central, fără să fie nevoie de acte de nesupunere civică”)

A2: (21 = 10 + 7 + 4)

- din păcate aici s-a șubrezit linia de argumentare afirmatoare

- atenție la alegerea exemplelor atunci când vrei să ilustrezi un argument: exemplul cu Partida de ceai de la Boston a fost relevant ca model de act de nesupunere civică, dar nu ai luat în calcul toate consecințele acelui act, ceea ce a funcționat în detrimentul vostru la final

- din motivul de mai sus este recomandat să nu îți bazezi toată resusținerea cazului afirmator pe un exemplu, îți poate strica întreaga linie argumentativă; în deschiderea discursului A1 aveați cel puțin două exemple de nesupunere civică ce puteau fi detaliate, cu efecte benefice asupra societății, erau mai recente și mai greu de contrat

N2: (26 = 13 + 8 + 5)

- un discurs bun, care și-a îndeplinit rolul de sumarizare a dezbaterii

- atenție la introducerea de argument nou (”mișcarea de nesupunere va fi supusă manipulării”); este tardiv să folosești idei noi în ultimul discurs, deoarece afirmatorii nu mai au șansa să le contraargumenteze și ca arbitru nu le pot lua în seamă

A1 -> 25 puncte
N1 -> 27 puncte
A2 -> 21 puncte
N2 -> 26 puncte
Castiga echipa:

Andrei si Lucian 428 (negatoare)


Amendamentul meu la arbitraj este acela că afirmația colegului meu Andrei - ”mișcarea de nesupunere va fi [...] supusă manipulării” vine în completarea şi susţinerea afirmaţiei din finalul discursului meu - "A forţa prin nesupunere civică politici publice [...] înseamnă subminarea democraţiei şi impunerea unei dictaturi unui anumit grup arbitrar autoales (majoritar sau nu)". Pe cale de consecinţă, nu face obiectul regulii fair-play de a nu introduce argumente noi.
Cât priveşte observaţiile arbitrului direct îndreptate spre mine, le consider foarte corecte şi le voi lua în considerare.

Acest meci a fost un test foarte bun (şi reuşit cu brio) pentru mine şi cred că şi pentru Andrei. Capacitatea de a argumenta măcar decent şi de pe poziţia opusă valorilor tale este importantă şi chiar necesară pentru a putea argumenta cât mai bine propria poziţie atunci când este necesar.

Vă salut cu respect,
Lucian Vâlsan.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails