luni, 31 decembrie 2012

Planuri pentru anul al șaselea

Anul 2013 va fi al șaselea în care va exista blogul ăsta, după 2008, 2009, 2010, 2011 și 2012.
La fiecare final de an zic că anul următor o să scriu mai mult despre fotbal și, cum necum, la finalul anului constat că iar n-am depășit bariera de 4 articole dedicate sportului rege. Ei, nu-i nimic - poate la anul.

În 2013 or să fie o mulțime de evenimente interesante deși fără discuție 2014 e anul pe care-l aștept cu interes. Însă până atunci, în 2013 probabil că voi scrie la fel de rar ca în 2010 când n-am scris nici măcar 80 de articole. Motivul e simplu: Sunt prea multe locuri în care trebuie să scriu și am prea puțin timp disponibil - iar asta nu se va schimba prea curând și, sincer, nici nu vreau să se schimbe.

În 2013 probabil o să scriu în engleză (și în alte limbi) mai mult decât în română - ceea ce va fi o premieră, având în vedere că eu nu sunt chiar un mare fan al scrisului în limbi străine.
Unul din locurile unde voi scrie este platforma A Voice for Men și un altul este platforma Debate@Europe căci competiția precedentă a fost prea scurtă să apuc să critic Uniunea Europeană din toate punctele de vedere. În plus,... mai vreau la Amsterdam :).

Tot în 2013 vreau să umblu mai mult. Exceptând luna decembrie - când am călătorit ca-n vremurile bune (adică mii de km cu trenul și cu avionul de eram mai mult pe drumuri decât într-un punct fix) - de ceva vreme cam tot stau pe loc, E drept, într-un loc fain și din care nu intenționez să mă mut. Însă perioada asta lungă de stat pe loc m-a cam ramolit. Așa că trebuie să mă mai mișc.
Dacă-mi iese asta, e bine pentru toată lumea căci a trecut ceva vreme de când n-am mai împărtășit cu cititorii poze ciudate și relatări și mai și de prin călătorii dubioase.

Desigur, în 2013 nu ne vom opri cu scoaterea în evidență a bullshit-ului corect politic și marxist cultural. De altfel, chiar în primele zile ale lui 2013 o să lovim tare cu un material foarte bun, suprinzător de scurt și pe înțelesul tuturor despre cât de criminal, în cel mai propriu sens, este marxisum cultural. Însă, în 2013 n-o să mai stau la fel de mult la dezbateri cu leftiștii decât dacă e strict necesar - și nici atunci prea mult.
Vremea dezbaterilor a trecut. Cred că e timpul să intrăm efectiv la partea în care îi călcăm pe cap (intelectual vorbind, desigur) și le evidențiem minciunile.
Cum spuneam: Întâi te ignoră, apoi râd de tine, apoi se bat cu tine - și-apoi câștigi. Deja suntem în plină etapă a treia și nu mai e loc de politețuri și de dezbateri cu niște oameni care mint și când respiră.

La capitolul dorințe, abia aștept să văd falimentul Franței - de preferință cât mai puternic.
Mai am și o semi-dorință: Să admir falimentul Suediei. E o semi-dorință pentru că cifrele economice nu mint și e clar că Suedia va da faliment. Rămâne însă de văzut dacă în 2013 sau în primul trimestru al lui 2014. Și la cum stau lucrurile cu voința politică acolo - mi-e greu să cred că vor reuși să cotească direcția țării spre evitarea dezastrului.

În 2012 numărul de cititori constanți a crescut enorm. Dacă în 2011 abia dacă erau vreo 4000 de oameni care se uitau măcar o dată pe săptămână pe-aici câte 4-5 minute, în 2012 numărul lor a crescut depășind 15000 de oameni și există chiar un nucleu de oameni care intră des și citesc folosind Google Translate. Asta e bine.
În 2013 vreau să mai triplez o dată numărul de cititori și cred c-o pot face. În noiembrie, la A Voice for Men Radio, emisiunea cu mine aproape a bătut recordul maxim de audiență în live iar per total sute de mii de oameni au căutat emisiunea cu mine. Dacă reușesc cifre similare în Ianuarie la următoarea emisiune, atunci nu văd de ce n-aș reuși și-aici să-mi ating cifrele. Vom vedea.

Deocamdată atât.
Vă salut cu respect și vă spun și eu „La mulți ani”.
Lucian Vâlsan.

miercuri, 26 decembrie 2012

Ah, deci se poate! Felicitări, numai să nu vă opriți!

Căutând cu totul și cu totul altceva am dat peste o știre din noiembrie pe care regret că n-am văzut-o la timp însă în acea perioadă eram ocupat până peste cap și numai de știri nu-mi ardea.
Întâi am dat de știrea asta postată pe bacau.net și apoi preluată și de RTV.
Să cităm de-acolo:
Joi dimineata, mai multi elevi ai Colegiului “Mihai Eminescu” din Bacau au blocat strada, revoltati ca nu sunt primiti la ore fara uniforme scolare. Suparati ca nu li se permite accesul in liceu, elevii au strigat lozinci impotriva directoarei : “Joi Eminescu!” , “Ieşi afară, javră ordinară!” si au blocat strada.
Nu vă pot explica ce satisfacție am avut când am citit rândurile astea. Aproape că nu-mi vine să cred că în România, într-un oraș sărac și obișnuit cu totalitarismul, un număr de elevi mai mare de 5 (vreo 200 chiar!) s-au supărat și-au zis: „Gata! Până aici!”.
„Javră ordinară” mi se pare o descriere potrivită pentru o bună parte dintre directorii de școli și licee care se comportă ca pe propria moșie acolo. Și știu ce spun căci de directorași cu figuri îs sătul până-n vârful pletelor mele.
Și continuă:
“Avem legitimaţii şi stăm ca proştii la poartă. Acum s-au trezit, pe timpul ăsta, pe frigul ăsta să ne ţină aici? Dânsa stă la căldură şi noi stăm în frig. Ne-am săturat! Nu e prima oară”, s-au plâns elevii, care au mai povestit că împotriva lor s-au folosit şi spray-uri paralizante Conform regulamentului şcolar, elevii trebuie să poarte cămaşă albă sau lila, vestă şi cravată. Numai că elevii se plâng că preţul uniformei este prea mare. Pretul unei uniforme ar ajunge la peste 200 de lei.
Prețul unei uniforme la liceul cu pricina este exact 230 de lei. Problema e aceeași la orice liceu în care directorul are propriul business cu uniforme. Și da, la absolut orice liceu din România unde uniformele sunt obligatorii, acele caraghioslâcuri penibile numite eufemistic „uniforme” sunt într-un fel sau altul business-ul directorului sau a unui profesoraș influent de-acolo. Absolut de fiecare dată e la fel! Că tot veni vorba, văd că nimeni nu-i mai zice nimic tovarășului Brașoveanu despre șmenul cu uniformele de la Colegiul „Codreanu” din Bârlad (Colegiul Național „Gheorghe Roșga Godreanu” Bărlad - cum era scris pe uniforme). Și cum după el au fost numai colegi de partid de-ai domniei sale și corb la corb nu-și scoate ochii - elevii au plătit și plătesc, elevii sunt trași pe pix de sute și sute de lei și astăzi și nimeni nu comentează.

Ei, cam la fel e și aici la Bacău. De fapt... nu „cam la fel” ci exact la fel. Numai că în rol de Valeriu Brașoveanu e doamna Constantina Hulea, o profesoară de biologie extraordinară dar probabil cel mai dezastruos manager pe care l-a avut vreodată liceul ăla - după cum spun foștii elevi.
Și exact cum se apără orice gunoi ajuns pe post de director de liceu, și doamna Hulea face exact la fel:
 “A fost un avertisment pentru părinţi. Trebuie să fie informaţi şi ei. E rău faptul că elevii noştri nu transmit corect mesajul nostru acasă”, a declarat la rândul ei drectoarea liceului, Constantina Hulea. După o oră de protest, elevii au fost primiţi în clase. Insperctorii şcolari au demarat o anchetă la liceu.
Bineînțeles, tot elevii sunt de vină că n-au de unde să se cace 690 de lei pe loc căci calitatea uniformelor ălora e atât de bună încât ai nevoie de minim 3 seturi ca să nu te duci împuțit la școală.
Povestea însă este detaliată pe îndelete de siteul bacauexpress.ro și vă recomand să citiți acel articol căci e mai exhaustiv și de unde am adus și eu cele două poze.

Imediat ce vor trece sărbătorile, chiar am să dau un telefon la inspectoratul băcăuan căci sunt foarte curios de rezultatul anchetei declanșate de ISJ. Nu de alta dar de foarte multe ori aceste „anchete” sunt tărăgănate până când e sigur din punct de vedere al PR-ului să se pună batista pe țambal. Am văzut-o întâmplându-se de-atât de multe ori încât nu mai sunt deloc impresionat de faptul că ISJ a început o anchetă. O să fiu impresionat când vor cădea capete și totalitarismul va fi eradicat din școlile românești - fie și cu pași mărunți și câte-un prof dement pe rând.

Până atunci însă sunt sincer impresionat de gestul totuși mărunt al elevilor de-a striga cu voce tare împotriva celei care le îngrădește drepturile și se încadrează foarte bine în descrierea de infractoare.
Nivelul de apatie din școlile (și mai ales liceele) românești e atât de mare încât dacă faci apel la rațiune, elev fiind, tu ești ăla ciudat. Norocul meu că eram mai mulți „ciudați” în generația mea - dar totuși mult prea puțini și nu de puține ori până la capăt mergeam doar eu căci părinții interveneau și își rugau odraslele să n-o mai supere pe tovarășa profesoară - chiar și când încalcă o sumedenie de legi.
Faptul că 200 de elevi au refuzat să mai plece capul și să-i strige clar infractoarei: „Ieși afară, javră ordinară!” mie mi se pare absolut fabulos!
Și voi continua să numesc astfel de „directoare” în termenii cei mai duri și mai ales „infractori” până când o să înțeleagă și tagma profesorimii că să-i dictezi cuiva cum să se tundă și exact ce anume să poarte reprezintă atingere la adresa integrității fizice și morale a individului și este o infracțiune. Nu vă convine? Trist, nu-mi pasă!
Să folosești spray-uri paralizante când niște adolescenți încearcă să-și exercite dreptul la educație pentru care părinții lor (sau chiar ei înșiși - în unele cazuri) plătesc taxe înrobitoare unui stat corupt și ultra-hoț este nu numai aberant dar de-a dreptul criminal.
Mai mult, acest protest are o valoare mai mare și prin prisma faptului că dacă va fi repetat, tovarășii de la ISJ nu mai pot pune batista pe țambal și doleanțele elevilor trebuiesc adresate. Asta spre deosebire de alte situații din alți ani când elevilor li s-a pus pumnul în gură. Acum un an și jumătate am scris un articol exhaustiv pe tema ipocriziei profesorale și am povestit chiar de un caz din Bacău când un elev a remarcat că liceul în care învață deja seamănă cu o închisoare.
De altfel, în articolul din bacauexpres.ro, o elevă a explicat cât se poate de clar - așa ca pentru doamna Hulea:
Nu este vorba numai de uniformă aici. Este vorba despre faptul că ni se închid porţile în timpul programului de curs în condiţiile în care nu avem un magazin de unde să ne cumpăram de mâncare şi ne mai si mutăm de la oră la oră – adică nu avem o clasă stabilă.
Am văzut o mulțime de licee în multe orașe din România care aduceau mai mult cu centre de reeducare și pușcării decât cu instituții de cultură în care se dezvoltă armonios generația de mâine.
Dar, aparent pentru doamna Hulea e mai importantă uniforma (și banii pe care și-i trage de pe urma vânzării lor) decât să rezolve porblema sălilor de clasă care chiar ține de domnia sa - nu de altcineva.

Știu sigur că există cel puțin 40 de cititori constanți ai acestui blog care locuiesc în orașul Bacău. M-aș bucura enorm ca elevii care au participat la protest să ajungă cumva aici și să citească despre respectul pe care li-l port pentru ceea ce au făcut.
Vă rog nu vă opriți! Dacă rămâneți fie și numai 50 până la capăt și e suficient să câștigați fără probleme și tovarășa Hulea să plece cu totul din învățământ, nu doar din funcția de director, și chiar să aboliți cu totul obligativitatea purtării oricărei forme de uniformă.

Uniforma, după cum îi spune și numele, are rolul de a uniformiza, de a reduce individul la cel mai mic numitor comun, la un simplu număr,... la o simplă cărămidă din zid. Prin urmare, uniforma obligatorie, ca de altfel și uniformizarea forțată de orice fel, nu are ce căuta într-o școală care-și dorește să crească oameni liberi.
Succes în continuare. Și-acum puțină muzică.

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

miercuri, 19 decembrie 2012

Ia închideți-mă și pe mine!

Astăzi, la judecătoria sectorului 4 din orașul ăla cu sute de mii de câini vagabonți, șase sectoare și metrou va fi prima înfățișare dintr-un proces cretin prin definiție.
Cine-s părțile combantante? Zenyth Pharmaceuticals și... Automattic Inc. Automattic Inc. e corporația care deține Wordpress! Iar Zenyth Pharmaceuticals e corporația care produci ColonHelp, unul din miliardele de mizerii de produse așa-zis medicale cu zero efect dar preț mare.

Ce-are ColonHelp cu Wordpress-ul? Păi un tip simpatic, pe numele său Ionuț, are un blog și mai simpatic care se numește Insula Îndoielii în care a scris o mulțime de articole documentate între foarte bine și excelent despre cum produsul ColonHelp este despre nimic și cum curăță ceva ce de fapt nu există și că per ansamblu respectivul produs e bun doar de curățat portofelul fraierilor care refuză să se informeze sau sunt prea disperați.

Oricum, ColonHelp nu e singurul produs de care s-a legat Ionuț, sau singura inepție care e crezută de foarte mulți creduli. S-a legat și de revendicările complet nerealiste ale ăstora de fac Aqua Carpatica, a deconstruit cu multă răbdare (poate prea multă) vrăjelile ăstora care au senzația că-i ia mama dracu poimâine pe 21 decembrie, și-așa mai departe.
Oricum, per ansamblu e simpatic blogul său și aruncatul unui ochi pe-acolo măcar o dată la 3 săptămâni cum fac eu e chiar foarte util.

Însă mult mai simpatic e acum căci ăștia de produc Căcat Help au trimis amenințări la adresa ăstuia somându-l să-și șteargă articolele că dacă nu... că dacă nu, nu știu... ceva nasol cică. Detalii la Ionuț pe blog.
Spre cinstea lui Ionuț, nu s-a lăsat intimidat și i-a poftit pe ăștia de la Zenyth să arunce cu niște argumente și niște studii științifice care să-i contrazică documentarea lui.
Cum contraargumente la analiza lui Ionuț nu prea există pentru că produsul ColonHelp chiar e o vrăjeală per ansamblu, alde ColonHelp, a cărui om de PR cred că e absolvent de SNSPA căci altfel nu-mi dau seama cum putea fi atât de slab, au decis să ceară ăstora de la WordPress să zică numele complet al lui Ionuț sau să șteargă blogul.

Surpriză! Wordpress are aceleași reguli ca și Blogger/Blogspot (care e deținut de Google) - nu dăm date ale utilizatorilor și nu ștergem bloguri decât dacă e vorba de infracțiuni informatice grave (warez, viruși, etc.), pornografie cu copii sau genociduri grave... în fine, ați prins ideea.
Supărați, ColonHelp au dat acum în judecată Wordpress-ul ca să-i forțeze în instanță și cer 100 de mii de euro daune de la Ionuț că le-a prejudiciat imaginea.
Bă nene, e ca-n filmele cu proști, jur!

Azi am aflat și eu (mă rog, azi noapte) că chiar se va ajunge la proces. Citiți și articolul din TOTB.ro pentru mai multe detalii.

Ionuț vrea să rămână anonim - e decizia lui. Eu nu sunt anonim. Eu sunt Iulian Lucian Octavian Vâlsan din Bârlad și locuiesc în Cluj Napoca și susțin public toate afirmațiile făcute de Ionuț pe blogul Insula Îndoielii!
Acestea fiind spuse, nu trebuie să dați în judecată Google, mă găsiți direct!
Sincer, acum regret că n-am preluat articolul lui Ionuț chiar din prima zi când l-am citit că poate acum mă dădeau și pe mine în judecată și mă distram un pic și eu. Dar poate nu e timpul pierdut.

E timpul ca adepții cenzurii din România să afle și ei că atunci când încerci să suprimi un mesaj de pe Internet, efectul e exact invers. Probabil că cei ce fabrică produsul ColonHelp n-au citit despre efectul Barbara Streisand.
Evident, blogul lui Ionuț a explodat în termeni de audiență, mai ales după ce s-a apucat de scris și în engleză despre cele întâmplate și după ziua de azi probabil va fi printre cei mai cunoscuți bloggeri din România. Lasă c-așa le trebuie!

Acestea fiind spuse, rog ColonHelp să ia loc la rând că e îmbulzeală mare între cei ce vor să-nchidă bloguri.

Atât.

marți, 18 decembrie 2012

Cică iar ne-am votat

Un cititor m-a căutat pe e-mail să mă-ntrebe când scriu despre alegeri iar un altul a întrebat despre același lucru chiar în ziua în care mă bucuram și eu c-am ajuns la 4 ani de când scriu pe-aici.
Recunosc că n-am nici acum motivația să scriu despre mascarada din 9 decembrie pe care unii încă se încăpățânează să le numească „alegeri parlamentare”.
Chiar după alegeri am zis că singurul lucru bun întâmplat pe 9 decembrie e că referendumul de la Roșia Montană a trecut și că în sfârșit vor tăcea o dată activiștii de carton care stau în mediu urban dezvoltat (Cluj sau București) dar nu mai pot ei de nivelul de trai din Roșia Montană care e blocat în timp prin sec XVII. Din păcate, după modelul referendumului din vară, a contat mai mult cine a numărat voturile așa că totuși cică n-a trecut.

Însă există totuși o veste bună: Aceste alegeri parlamentare au avut în sfârșit un rezultat care să fie altul decât „hai să vedem cine o să fie partenerii de guvernare ai UDMR”. Serios, dacă și acum intra UDMR-ul la guvernare, noi cei care ne-am săturat de mecla lui Marko Bela, Gyorgy Frunda sau Kelemen Hunor cred c-o luam cu capul. Dă-o-n mizda pă-sii de treabă! UDMR e partid de 2% maxim (au luat 5% pentru că prezența la urne a fost, din nou, vai morții ei) și cu toate astea ei au fost la putere aproape neîntrerupt. Chiar nu e sănătos așa ceva!

Dar, dincolo de acest mic și trecător motiv de zâmbit, toate celelalte evenimente întâmplate în ultimele 10 zile sunt de-un morbid și de-o tristețe cruntă.
Practic, s-au ales între ei și ele aceleași japițe ordinare cu mențiunea c-au intrat și niște nimeni în drum pe lângă japițele clasice de-am ajuns să avem un parlament comparabil cu al Germaniei deși avem o populație comparabilă cu a Olandei (Olanda are cam 18 milioane de locuitori - 100 de parlamentari, noi 19,6 milioane de locuitori după ultimul recensământ - 588 de parlamentari).

La mine-n colegiu, la Bârlad, practic n-aveam ce vota. La deputați era un nene simpatic care s-a certat cu trei partide pentru că nu vrea să voteze ca robotul după ce spune șeful de partid. Măcar pentru asta l-am votat - cu-atât mai mult cu cât ARD venea c-un medic care a vrut să-i taie degetele lui taică-miu pentru că „nu se mai poate face nimic”. Asta acum câțiva ani. Tata are în continuare toate degetele perfect sănătoase - dar asta pentru că tata l-a ignorat și a cerut altă opinie. De PSD nici nu mai zic - pe Adrian Solomon nu l-aș vota nici picurat cu ceară. La senat a fost chiar mai rău căci ARD era cu un nimeni absolut în fața căruia și eu câștigam iar PSD a venit c-un gunoi feminist. Când am văzut buletinul de vot pentru senat am regretat că mi-am uitat pixul acasă.
Peste toate astea, adăugați și faptul că țiganii care se interesează de Partida Rromilor, primiseră deja dispoziție să susțină candidații PSD/USL - deci vă dați seama cam în ce regim s-au disputat alegerile în județul Vaslui...

Așa cum arată și imaginea, pentru care le mulțumesc celor de la „Cealaltă Capitală”, practic, nu aveai ce vota.

Dar cel mai și cel mai trist lucru nu e nici că am avut de votat partide între care singura diferență era că unul era mai de stânga decât altul și nici că legea electorală a fost atât de cretin scrisă încât am ajuns să avem un legislativ uriaș. Cel mai și cel mai trist lucru e că țara asta (mai precis economia ei) poate fi asemuită cu un TGV care se îndreaptă cu peste 300km/h către o stâncă solidă.
Sunt în totalitate în asentimentul blogger-ului Capitalism pe Pâine că alegerile din 9 decembrie au fost o condamnare la moarte și singurul lucru pe care l-am ales a fost modul în care va fi executată iar campania electorală a fost ultima masă a condamnatului.

Și mai trist e că presa (toată presa!) a tăcut ca peștele prăjit la problema asta fiind ocupați mai mult să scormonească în arborele ginecologic genealogic al candidaților sau alte nimicuri similare care n-au nimic în comun cu problemele reale care ne trag în jos pe toți - taxele prea mari, ajutoarele sociale prea mari, etc. etc.

Scrutinul din 9 decembrie a demonstrat, pentru a dracu-știe-câta-oară în ultimii ani, că votul universal e în sine o idee proastă atâta timp cât întreținuții pot vota ca eu, întreținătorul, să fiu furat mai tare ca ei să fie întreținuți mai bine. Tot zic c-am să-mi scriu și cazul împotriva votului universal - și-am s-o fac curând.

Mai rău e că toată presa s-a ocupat în perioada asta de întrebări cretine de genul: „îl va nominaliza Băzeus pe Ponta premier sau nu?”, pe viziunile fără orizont de „politici de reunificare” ale tovarășului Ponta sau pe ce scria în fițuicile de i le-a dat Băzeus unuia dintre marile gunoaie umane din UE, tovarășul comunist Martin Schultz. Și nu numai că s-au ocupat așa, că erau pe agenda zilei - ci s-au ocupat la modul exhaustiv, de parcă răspunsul la aceste dileme chiar contează la ceva sau valorează ceva efectiv în lumea reală, mai mult decât un căcat uscat sau, dacă vreți cu clișeu, o ceapă degerată.
Nu suflă nimeni din presă (din guvern nici vorbă, oricum) o vorbă despre faptul că Dacia e pe cale s-o tireze din România pentru că ăia de la Renault deja au răgușit răcnind către stat: „Tăiați dracului taxele că dacă nu, ne mutăm în Maroc!”. Ei,... și dacă pleacă Dacia... să vezi dup-aia distracție!

De asemenea, foarte rău e că nu există deloc formațiuni de dreapta pe bune în România. Să fim serioși, PD-L-ul e de dreapta cum sunt eu feminist. Practic, PSD/USL va guverna ca prin brânză căci nenii ăia dubioși ajunși în parlament din partea, sanchi, ARD nu prea știu câte urechi au în cap unii dintre ei, darămite să facă o opoziție serioasă la o guvernare care se-anunță fără-ndoială neserioasă.
Sigur, s-ar putea să mă-nșel cu privire la opoziție (deși rareori mă înșel) însă aș fi cu-adevărat dat pe spate dacă m-aș înșela în privința guvernării. Nu de alta dar refuz să mai aștept orice urmă de decență și bun simț din partea unor leftiști. M-am fript o dată - mi-ajunge. Noroc că nu era miza mare atunci.

Norocul meu a fost c-am fost deconectat de lume de pe 28 noiembrie și până zilele trecute și astfel am putut să-mi adun gândurile un pic. Dar totuși, nici măcar nu s-a instalat oficial noul guvern, că deja avem promise noi creșteri de taxe, mai mult statism, mai mult totalitarism, mai multă hoție, mai puțină libertate, mai puțină responsabilitate individuală și, desigur, mai puțină bunăstare - căci un guvern de stânga nu poate redistribui decât sărăcia.

Dar, desigur, pe la noi pe-aici mai avem vreun secol până când vom învăța (dacă vom învăța!) chestiunile astea. Și spun „pe la noi pe-aici” referindu-mă cam la toată Europa căci gunoaiele comuniste au obținut un scor record în Cehia, în Franța deja vedem taxe de 75% (și în curând vom admira un faliment francez de toată frumusețea), în Germania madam Merkel are șanse mici să mai câștige o dată alegerile, Italia are un guvern marionetă pus de URSS, pardon, UE (nu știu ce-am de le tot încurc) iar în Olanda probabil vom vedea din nou alegeri cât de curând căci gunoaiele stângiste au ieșit la egalitate cu gunoaiele populiste (partidele de dreapta au obținut scoruri mediocre spre irelevante).

Și cea mai proastă veste e că nu vine niciun sfârșit la lumii pe 21 decembrie - ceea ce-nseamnă că va trebui să-i suportăm pe toți căci până nu se liniștesc un pic treburile, emigrarea în Emiratele Arabe Unite sau Arabia Saudită încă nu e oportună.

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

duminică, 9 decembrie 2012

4 ani pe-aici

Bine v-am (re)găsit stimaţi cititori în cel de-al 101-lea articol în anul 2012 şi în cel de-al 559-lea din toată existenţa acestui blog.
Ieri s-au împlinit 4 ani de când scriu aici şi de când dumneavoastră intraţi ca să citiţi, să mă apreciaţi, să mă înjuraţi, să dezbatem sau, după caz, să mai încercaţi o dată să-mi raportaţi pagina în speranţa deşartă că acest blog va pica de pe net.
Aş fi scris ieri câteva gânduri - când poate-aş fi fost mai coerent şi eventual aş fi oferit şi nişte cifre - însă E-ON Moldova n-a fost de acord, întrerupând alimentarea cu energie electrică de mai multe ori în tot oraşul Bârlad pentru perioade lungi, arzându-mi şi-un hard disk în proces.

Sunt deja 4 ani de când scriu pe-aici şi-n cazul unora sunt mai bine de 3 ani de când încearcă asiduu să dea jos această pagină. Lor le urez succes în continuare şi îmi rezerv dreptul să-i ironizez în timp ce mă bucur alături de restul cititorilor pentru faptul că am ajuns la 4 ani de scris aici şi încă nu m-am plictisit.

Oricum, probabil nu mă voi plictisi prea curând căci în ultimul an n-a existat niciun moment în care să fi dorit să închid blogul - ceea ce înseamnă că stau ceva mai bine cu motivaţia decât stăteam la 8 decembrie 2011 sau la 8 decembrie 2010.

În mod cert nu voi scrie la infinit - dar voi mai scrie foarte mult după unele standarde şi exact cât trebuie după mine. La un moment dat voi decide că acel "infinit" va fi fost atins şi mă voi opri. Dar până la acel moment care sper să fie cât mai departe, voi continua să scriu articole "kilometrice" în limba română căci este mare nevoie de material în româneşte pe subiectele abordate aici.

Vom mai vedea ce-o mai fi. Cert e că acest blog îşi menţine tendinţa de creştere la capitolul audienţă şi numărul de oameni care nu vorbesc limba română dar citesc blogul ăsta folosind Google Translate e în creştere. Atâta timp cât ei reuşesc să înţeleagă în mare parte şi s-ajungă să fie şi de acrod - înseamnă că mi-am făcut treaba.

Acestea fiind spuse, le mulţumesc tuturor cititorilor, indiferent de motivul pentru care accesează http://vilo13.blogspot.com/ şi să ne citim cu bine în continuare în cel de-al 5-lea an existenţă a acestui blog.

Vă salut cu respect,
Lucian Vâlsan.

marți, 4 decembrie 2012

Mai evident nu cred că se putea

După cum probabil știți, în perioada 28 noiembrie - 2 decembrie am fost în Amsterdam pentru a participa la faza finală a competiției Debate@Europe, competiție care a reunit într-un turneu final de dezbateri de tip BP (British Parliamentary) 43 de echipe cu 86 de vorbitori.
N-o să povestesc acum despre competiție, formatul ei, cum a fost sau alte detalii. O să fac și asta săptămâna viitoare (probabil).
Acum o să povestesc doar despre momentul finalei în care au fost prezenți trei români (cea mai bine reprezentată țară).

Finala s-a ținut în cadrul unui eveniment ce s-a vrut fastuos dar care a ieșit până la urmă crunt de sforăitor, căci în afară de meciul final, tot restul evenimentului a constat în propagandă. Evident, propagandă socialistă.
Finala a avut loc într-un loc cochet și select din Amsterdam care se numește Rode Hoed.

Și-aici vine partea interesantă...

Rode Hoed sau Pălăria Roșie, se întâmplă să fie bastionul extremei stângi din Amsterdam unde tot puhoiul de „armchair socialists” se adună să discute despre „zbaterile clasei muncitoare”, se bat pe spate unul pe celălalt și se felicită de cât sunt ei de minunați ca oameni pentru că „le pasă de cei oprimați”. Desigur, asta în timp ce fiecare dintre ei câștigă minim un milion de euro pe an și dețin câte-o casă lângă un canal din Amsterdam (adică cele mai scumpe imobiliare din Olanda). Și știm foarte bine că acei comuniști bogați sunt și cei mai periculoși și grețoși deopotrivă.

Apoi, am aflat că niciunul dintre politicienii care trebuiau să vină nu vor mai fi prezenți pentru că fie se certau pe buget (cazul politicienilor olandezi), fie aveau treburi mai importante de făcut decât să vină într-un bastion stângist și să audă aberațiile pe care sunt nevoiți să le suporte ca parte din fișa postului de politician.
Și, ca o consolare la asta, au venit niște pupincuriști ai UE în loc - unul cu limba ceva mai adânc înfiptă între bucile SovietEuropei pentru că avea un post mai înalt, mai călduț și mai bine plătit de nefăcut nimic în uriașul aparat etatist al UE și unul mai neica nimeni așa de felul lui, care putea concura lejer ca număr de ore muncite efectiv cu Remus Cernea.

Și, ca să fie tacâmul complet, moțiunea finalei acestui eveniment a fost: „Acest parlament consideră că partidele de dreapta trebuiesc oprite de a mai participa la alegeri”.
Cam atunci a fost momentul când am gândit cu voce tare: „Mai evidenți de-atât puteți fi?” - după care eu și alți 3 oameni din Olanda și Estonia ne-am ridicat și-am mers să ne mai plimbăm prin oraș, căci orașul e unul fantastic și în care nu prea ai cum să te plictisești. Dar chiar și dacă ar fi fost un oraș urât, tot era mai frumos decât masturbarea intelectuală în grup propusă de Pălăria Roșie.

Îmi era absolut evident încă din fazele preliminare ale competiției, din septembrie, că toată șmenozeala e ușor (mai mult) înclinată spre stânga. Însă, mă gândeam că la evenimentul final lucrurile vor fi păstrate într-o oarecare limită a bunului simț - și nici într-un caz la o manifestare ce la un moment dat semăna foarte mult (înspăimântător de mult, chiar) cu întâlnirile dintre comuniști în care se făceau că dezbat probleme, se masturbau intelectual intens și în grup și numeau asta „dialectică”.
Însă probabil că e și vina mea - căci m-am așteptat la bun simț și decență din partea stângii, ceea ce prin definiție reprezintă un oximoron având în vedere că aceștia sunt în stare să mintă despre orice, oricând și în orice circumstanță.

E bine totuși că a câștigat dezbaterea una dintre echipele din opoziție - semn că arbitrajul n-a purtat pălăria roșie. Însă rămâne gustul profund amar lăsat de alegerea acestui loc în dauna oricărui alt loc din Amsterdam care nu e afiliat politic, această alegere nefericită (sau poate intenționată) fiind oricum ultima dintr-un șir destul de lung de decizii nefericite luate de organizatori.

Mulți au râs înainte de eveniment când eu și un alt debater olandez am spus că organizarea în acest loc este o dovadă în plus că marxismul cultural a acaparat deja și acest colț - chiar dacă majoritatea debater-ilor sunt într-o formă sau alta de dreapta.
După eveniment însă, mai toți care ne vedeau veneau să ne spună că am avut dreptate și să-și exprime regretul că nu au plecat și ei odată cu noi.

Cel mai șifonat însă a ieșit reprezentantul UE care a fost ironizat din greu, luat la mișto pe față sau complet ignorat de către aproape toți concurenții prezenți în finală sau cei veniți să încurajeze finaliștii.

După acest moment, am rămas în minte cu două întrebări: Cât îi mai suportăm? Și când începem să-i trimitem în masă la origini?

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

marți, 27 noiembrie 2012

Closer2Oxford Episodul 4: Victorie seacă, dar logică

Probabil ați remarcat că am trecut la episodul 4, fără să scriu nimic despre episodul 3. Asta pentru că episodul 3 a fost cam ca meciul Danemarca - România 2-2 în care România a jucat impecabil și a dominat cu autoritate partida iar arbitrul a decis că România nu trebuie să câștige.
Cam așa am pățit eu și destoinicul meu coleg de echipă Andrei Kiper în etapa a 3-a când am cedat 46-49 cu un adversar bun dar cu un arbitru care deși a admis că meciul a fost dominat autoritar de noi, a decis inexplicabil să-i proclame pe adversari câștigători. Firul etapei și cum am pierdut acum 3 luni în al treilea meci îl puteți urmări aici.
Am amintit de eșecul din al treilea meci pentru că acum, în a 4-a etapă, deși am învins la o diferență chiar mai mare decât o arată scorul (48-42), victoria nu ne-a mai propulsat atât de sus cum ne-am fi dorit, clasându-ne abia pe poziția a 7-a (din 17) în regiunea Iași și doar pe locul 2 în regiunea Cluj deși regiunea Cluj era până acum dominată autoritar de echipa noastră. În plus, la nivel național ne-am clasat pe poziția a 12-a, cu puțin mai sus decât în runda în care am pierdut, atunci clasându-ne pe 19 și fiind o mare surpriză având în vedere că noi eram formația care câștigaserăm două etape consecutiv (ceea ce nu s-a mai întâmplat în concurs nici până la noi și nici de la noi încoace).
Îi spun victorie seacă deoarece clasarea slabă are de-a face tocmai cu calitatea adversarului. Vă invit să urmăriți firul dezbaterii pe moțiunea „E timpul să interzicem publicitatea adresată copiilor” în care eu și Andrei ne-am constituit echipă negatoare într-unul dintre cele 22 de meciuri jucate în această etapă.

Meci: 'Doina si Loredana' (afirmatori) vs 'Andrei si Lucian' (negatori)

A1 (Loredana Alina Anghel) 

Tehnologia  din domeniul mass-media a evoluat atat de mult incat si numarul de programe difuzate la televizor a crescut. Problema care a aparut  o data cu aceasta evolutie este cea a reclamelor  care pe zi ce trece sunt tot mai multe si tot mai agresive.
Reclamele ridica o mare  problema in randul copiilor deoarece ei sunt un public tinta pentru multe companii.
Pentru a intelege mai bine problema trebuie mai intai sa intelegem conceptul de ”copil” si cel de ”reclama”.
Termenul de ”copil” este greu de definit deoarece definitiile lui difera de la o tara la alta, de la o zona la alta. In general ”copil” face referire la o fiinta umana care nu depaseste o anumita limita de varsta. De exemplu in Franta, Germania, Grecia se considera a fi copil, individul care are 14 ani sau sub. Conform Conventiei pentru drepturile copilului ONU ca 18 ani este varsta pana la care un individ este considerat a fi copil.
Publicitate este orice forma de promovare e unui produs, serviciu, cauza sau idee pentru a obtine profit.
Reclame pentru copii sunt  orice mesaj comercial platit care se adreseaza unui program pentru copii. De aseamenea poate cuprinde orice mesaj comercial care este clasificat de catre compania de televziune ca adresandu-se direct copiilor si sa fie difuzat pe orice program.
Reclamele adresate ar trebui interzise copiilor ar trebui cel putin limitate si trecute printr-un control strict daca nu chiar interzise de tot. Pentru a sustine acesta ipoteza avem urmatoarele argumente: mintea unui copil este usor de manipulat si nu poate distinge intre ce este necesar si ce nu, reclamele sunt prea multe si prea agresive si incurajeaza consumul excesiv de produse.
In primul rand pentru ca atunci cand un copil aude un slogan sau un joc de cuvinte acestea i se imprima in memorie si i se creeaza dorinta de a detine acel produs motiv pentru care isi preseaza parintii pentru a i se  cumpara acele produse. Un studiu efectuat in Qubec a aratat ca interzicerea reclamelor despre fast-food copiilor a dus la reducerea ratei obezitatii deoarece copii nu mai au acces la acele imagini sau sloganuri care sa ii convinga ca mancarea sau bauturile pline de zahar sunt cele mai bune sau le sunt vitale.
In al doilea rand companiile care produc produse pentru copii si chiar si companiile farmaceutice investesc in reclamele pentru copii doarece sunt constiente ca acest public  este unul dintre cei mai mari consumatori chiar daca nu sunt ei cei care face efectiv cumparaturile. Toate acele produse in forma de dinozauri sau figurine amuzante ii fac pe copii sa fie entuziasmati si sa le ceara parintilor sa le cumpere acele produse. De cele mai multe ori parintii se vad in situatia in care trebuie sa cumpere acele produse pentru ca un simplu ”nu” nu mai este suficient pentru a calma dorintele copilului.
In urma studiilor s-a dovedit ca atunci cand copilul creste si ajunge sa aiba bani de buzunar incepe sa consume produse din ce in ce mai nesanatoase. Astfel de rezultat a avut studiul facut de catre doctorul  Leah Lipsky si doctorul Ronald Iannotti de la Eunice Kennedy Shriver National Institute of Child Health and Human Development, studiul poarta numele de “Associations of Television Viewing With Eating Behaviors.
Prin urmare interzicerea reclamelor adresate copiilor ar fi un lucru benefic pentru ei deoarece nu ar mai fi predispusi la acele reclame agresive care ii manipuleaza si le stimuleaza simtul consumului fara control.

N1 (Lucian Vâlsan) 

În primul rând trebuie să menționăm că în România noțiunile de „copil” și „minor” nu coincid. Minorul este persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani, în vreme ce copilul este persoana care nu este răspunzătoare penal. În România, minorii sunt răspunzători penal de la vârsta de 14 ani, şi de la 16 ani se pot căsători[1], pot munci și plăti taxe. A1 nu clarifică dacă de exemplu reclamele direcţionate către adolescenţi reprezintă o problemă sau nu. Şi dacă da, de ce?
În al doilea rând, echipa negatoare recunoaşte că nu izbuteşte să înţeleagă ce doreşte A1 să transmită prin următoarea frază: „Reclamele adresate ar trebui interzise copiilor ar trebui cel putin limitate si trecute printr-un control strict daca nu chiar interzise de tot.”. Ar trebui interzise sau doar limitate? Și dacă doar limitate, cât de limitate?
În al treilea rând, așa cum recunoaște și A1, părinții sunt cei care au ultimul cuvânt, nu copiii înșiși. Pe cale de consecință, considerăm că este responsabilitatea părintelui să aibă grijă ca al lor copil să nu piardă ore-n șir în fața televizorului și să se ocupe de o dezvoltare armonioasă a copilului. Propunerea înaintată de A1 încalcă atât libertatea economică ce dă dreptul agentului economic să-și facă reclamă așa cum dorește și în același timp prezumă că părinții nu sunt capabili să-și educe copiii de-așa manieră încât să discearnă realitatea de ficțiune și să îi facă să înțeleagă ce e bun și ce nu pentru ei.
În al patrulea rând, îi rugăm pe afirmatori să ofere o sursă pentru acel studiu efectuat în Quebec căci concluziile presupusului studiu nu sunt convingătoare. Doar pentru că printr-o măsură punitivă copiii nu mai văd niște imagini la televizor nu înseamnă neapărat că nu își vor mai dori unele produse. Să nu uităm că aceștia merg la școală sau grădiniță și ies în oraș singuri sau cu părinții și socializează, astfel luând contact cu alții copii (sau adulți) care au fost la respectivele restaurante fast-food și care le recomandă și lor. În plus, unele restaurante fast-food au reclame luminoase uriașe, ceea ce face interzicerea reclamelor pentru copii la televizor să fie oricum în mare parte inutilă.
În al cincilea rând, îi rugăm pe afirmatori să ne ofere măcar un exemplu de companie farmaceutică ce investește în reclame pentru copii. Și, pe lângă asta, îl rugăm pe A1 să aducă o dovadă pentru faptul că într-adevăr există un număr foarte mare de copii care-și presează părinții să le cumpere medicamente chiar și când nu sunt bolnavi.
Mai apoi, echipa negatoare este de părere că dacă unii părinți nu sunt capabili să-și convingă propriii copii cu un simplu „nu” că respectivul produs nu le este necesar, probabil că părinții înșiși ar trebui să caute ajutor și nici într-un caz statul să intervină în defavoarea tuturor pentru că unii părinți nu fac o treabă tocmai bună.
În al șaselea rând, rugăm echipa afirmatoare să detalieze care sunt studiile acelea care au dovedit că „atunci cand copilul creste si ajunge sa aiba bani de buzunar incepe sa consume produse din ce in ce mai nesanatoase”. Rugăm afirmatorii să facă aceste precizări pentru că singurul studiu pe care l-au numit în treacăt (fără să facă nicio referință clară) demonstrează doar că uitatul prelungit la televizor corelează cu săritul peste micul dejun și consum mai mare de fructe, suc și mâncăruri fast-food, obiceiuri pe care autorul studiului le consideră nesănătoase[2]. Însă studiul spune că simplul act de uitare prelungită la televizor corelează cu acest comportament, nu și conținutul programelor urmărite. Altfel spus, conform studiului, și uitatul la Discovery Science și uitatul la „Românii au talent” corelează cu acest tip de comportament.
Or, corelația nu implică neapărat și cauzalitate. Prin asta, demonstrăm că A1 se înșeală atunci când spune că acel studiu îi demonstrează afirmația.
Prin urmare, echipa negatoare consideră că reglementarea guvernamentală nu va avea niciun efect pozitiv asupra copiilor, însă va genera noi dureri de cap televiziunilor și-așa sufocate de reglementările din ce în ce mai multe și mai restrictive aplicate de CNA și de Stat în general.
__
[1] Codul Civil, art.272 alin. 2 - http://www.dreptonline.ro/legislatie/codul_civil_republicat_2011_noul_cod_civil.php
[2] http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22566548

A2 (Doina Goro) 

În primul rând, chiar dacă a fost adusă o clarificare a noțiunilor  de ,,copil’’ și ,,minor’’,informația nu este prea relevantă în contextul în care și adolescenții  în egală măsură ,de cele mai multe ori,sunt expuși publicității ,,bine fabricate’’ de agențiile de publicitate.În spatele fiecărui spot publicitar se află persoane cu un nivel de pregătire destul de înalt în domeniul psihologiei.Chiar dacă e posibilă o delimitare ,în acest sens,între termenii mai sus menționați,oricum acest public-copiii,adolescenții sau minorii ziceți-le cum vreți sunt direct influențați de reclamele,,copioase’’ și foarte bine,, programate’’.
În al doilea rând, ca să clarific fraza,citată de N1 ca fiind neânțeleasă,voi reproduce ideea:,,Reclamele adresate copiilor ar trebui limitate,trecute printr-un control foarte strict,iar ca ultimă măsură ar putea fi folosită interzicerea lor’’.
În al treilea rând,au părinții ultimul cuvânt dar nu întotdeauna.Cum rămâne cu copiii ai căror părinți nu sunt alături de ei din diferite motive(de ex:sunt plecați peste hotare și rămân în grija bunicilor),atunci nu ar fi bine să-și pună televiziunea umărul la educarea corectă a copiilor și la promovarea unui mediu sănătos pentru aceștia?Această idee mi se pare foarte indiferentă,și dacă ar crede  toată lumea la fel cum rămâne cu viitorul nostru?
În al patrulea rând,trebuie să recunoaștem că impactul reclamelor de la televizor este mai mare decât publicitatea care se face prin ,,viu-grai’’ ,a promovărilor care apar involuntar în procesul de socializare al oamenilor.Ideea e că până la o anumită vârstă copii sunt însoțiți peste tot și atunci nu neapărat dau tocmai peste acele panouri publicitare,în timp ce la televizor sunt foarte expuși,în timp ce urmăresc o emisiune sau un program preferat.Și aici...părinții nu pot sta ca jandarmii,nu pot interzice,pentru că se lezează personalitatea copilului.
În al cincilea rând,poate nu e vorba neapărat de o companie farmaceutică ,ci de toate farmaciile ce au promoții la tot felul de produse îndeosebi  la vitamine,mai colorate,mai rotunde,mai alungite-de tot felul,și când zic asta mă refer la vitaminele efervescente,prezentate ca supliment alimentar și care pe lângă toate,,beneficiile’’prezentate,au în compoziție prea multe  E-uri. Prof. univ. dr. Gheorghe Mencinicopschi, Director Stiintific al ,,Institului de Cercetare Alimentare’’ , - R&D București   afirmă că organismul stochează și inactivează temporar unele E-uri în grăsimea corpului, acumulându-le în timp. De aceea, s-a constatat că sub influența E-urilor, mai ales a conservanților, cadavrele nu mai putrezesc. De asemenea, susține faptul E-urile care sporesc gustul și aroma alimentelor pot astfel exacerba preferința copilului pentru gusturile dulce, sărat, gras. În timpul copilăriei, unele E-uri, în special coloranții de sinteza, pot declanșa sindromul de hiperactivitate și deficiența de concentrare a atenției .
În al șaselea rând nu ar trebui să fim indiferenți ,sau să lăsăm toată treaba pe umerii părinților,statisticile scot la iveală cifre crescătoare și îngrijorătoare atunci când ne refrim la rata obezității. Conform datelor furnizate de Centrul Naţional de Evaluare şi Promovare a Stării de Sănătate din România (CNEPSS), prevalenţa obezităţii la copiii 3-16 ani a crescut din 2004 -în 2010 de la 0,7% în mediul rural şi 1,6% în mediul urban la 1,5%, respectiv 3,1%(1).O fi ăsta doar impactul așa numitei publicități ce vehiculă ca urmare a proceselor de socializare?Nu cred,publicitatea are cel mai mare rol în furnizarea unor informații eronate privind cum ar trebui să arate și ce gust ar trebui să aibă o mâncare sănătoasă.
În al șaptelea rând,copiii sunt și așa înfluențați de reclamele care poate nu îi au pe ei în vizor,dar îi tentează .Ca exemplu aduc aici băuturile alcoolice.(2)La ora actuală: publicitatea pentru produsele alcoolice este interzisă: pe prima şi pe ultima copertă sau pagină din materialele tipărite în presa scrisă; pe biletele de călătorie pentru transportul public și cam atât.
Nu mi se pare relevantă grija purtată de N1 pentru durerile de cap ale televiziunilor.Până la urmă nu asta ne interesează,ci sănătatea fizică și intelectuală a copiilor și valorificarea unor concepte adevărate,fără a fi eronate,cu referință la mâncara,,bună’’din fast-food-uri ,a vitaminelor ce te fac energic.Până când sunt bune toate astea?Și de ce nu ar veni televiziunea în ajutor?Poate o să survină aici întrebarea că atunci când cresc acești copii oricum vor consuma  și chiar dacă nu văd un spot publicitar oricum vor consuma,dar putem face minimul necesar-de a reduce numărul acestora.

Citez sursa pentru studiul realizat în Quebec:  http://parenting.blogs.nytimes.com/2012/07/13/ban-on-advertising-to-children-linked-to-lower-obesity-rates/
(1)http://www.umfcv.ro/files/o/b/Obezitatea%20primara%20la%20copil,%20aspecte%20etiopatogenice,%20clinice%20si%20profilactice.pdf
(2) http://cna.ro/

N2 (Andrei Chiper-Leferman) 

În primul rând, considerăm că echipa afirmatoare nu reușește să interpreteze corect moțiunea curentă, nereușind să facă diferența între noțiunile de ”adolescent” și ”copil”. Considerăm evident faptul că discernământul, interesele și motivațiile unui adolescent diferă radical față de cele ale unui copil. Mai mult, din punct de vedere legal, adolescenții pot întreține relații sexuale, se pot căsători, pot plăti taxe și munci, așa cum bine punctează N1, având venituri proprii și o libertate mai mare de consum.
Reclamele destinate celor două categorii nu pot fi compuse și judecate după aceleași criterii; În esență rolul tuturor reclamelor este de a ”influența”, sau mai degrabă a convinge consumatorul de a cumpăra un produs.
În al doilea rând, moțiunea de față pune în discuție interzicerea, și nu limitarea reclamelor, iar echipa afirmatoare nu precizează ce ar presupune aceasta și prin ce mecanisme ar fi posibilă.
În al treilea rând, copiii vor fi mereu dependenți de un adult, părinte, sau tutore legal pentru a avea acces la diversele produse etalate în reclame. A2 deviază de la tema dezbaterii și comite o eroare de logică printr-un apel la consecințe :dacă ar crede toată lumea la fel cum rămâne cu viitorul nostru?[1]
În al patrulea rând, nu sunt aduse argumente clare menite să susțină ideea conform căreia ”impactul reclamelor de la televizor este mai mare decât publicitatea care se face prin viu-grai”. Considerăm că în viața de zi cu zi intervin o multitudine de alți factori, precum instictul gregar, nevoia de a aparține la un grup, nevoia de a fi remarcat, etc.
De exemplu : toți copiii prieteni cu Gigel au o jucărie roz cu luminițe. Prin urmare, Gigel își va dori și el respectiva jucărie pentru a-și afirma apartenența la grup.
Rolul părinților nu intervine în a-și păzi polițienește copiii de orice ”influență” străină, ci de a le refuza capriciile atunci când consideră că este justificat.
În al cincilea rând, toate produsele vândute în farmacii au indicația ”A nu se lăsa la îndemâna copiilor”. Administrarea corectă a acestora rămâne din nou o datorie a familiei și nu a firmelor producătoare de reclame.
În al șaselea rând, echipa afirmatoare nu a reușit să stabilească o relație de cauzalitate clară între rata obezității și reclame. Sedentarismul este considerat principala cauză a obezității la copil [2], indiferent dacă individul este expus constant sau nu la publicitate.
De asemenea, considerăm că nu revine agențiilor de publicitate obligația de a ne aleage mâncarea, a ne învăță modul corect de a mesteca, sau de a ne spăla pe dinți.
În al șaptelea rând, reamintim echipei afirmatoare că moțiunea dezbaterii se referă strict la publicitatea adresată copiilor, iar a discuta despre problema publicității produselor alcoolice ar însemna să deviem de la subiect. Toate reclamele la alcool au mențiunea ”pentru cei peste 18 ani”.
În concluzie, considerăm că publicitatea care se adresează copiilor nu ar trebui interzisă, deoarece responsabilitatea ultimă revine părinților sau tutorilor legali în privința modului în care își cresc copiii și ce produse vor consuma aceștia, studiile citate de echipa afirmatoare nu sunt concludente, o corelație clară între reclamele de la televizor și obezitate nu a fost stabilită, iar dorințele de consum ale copiilor sunt motivate puternic și de alți factori.
----------------------------------------------------------------------------------------------
[1] http://www.scientia.ro/homo-humanus/60-erori-de-logica/214-erori-de-logica-apelul-la-consecinte.html
 [2] http://www.medicalnewstoday.com/releases/7140.php


Decizia:

Mihaela Gherghe 

A1:
In primul rand tin sa iti atrag atentia asupra modului cum ti-ai structurat discursul. Desi este, categoric, necesar sa definim termenii cheie ai motiunii, esential pentru a sustine pozitia pe care o argumentam este sa oferim argumente in sprijinul acestei pozitii. Or, in cadrul discursului tau, aproximativ 50% din discurs este rezervat definitiilor, si doar jumatate este rezervat argumentelor propriu-zise. Raportul ar trebui sa fie cam 20%-80%, in functie de cat de dificil de definit sunt termenii motiunii.
De asemenea, pe viitor, cand prezinti un studiu (cum ar fi cel efectuat in Quebec la care faci referire) este necesar sa oferi si sursa la care ai gasit acel studiu, pentru ca echipa adversa si arbitrul sa poata sa-l studieze la randul lor (si sa-l contraatace).
Cat priveste argumentele propriu-zise, din cauza faptului ca au fost expuse foarte sumar, ele nu au nici impactul pe care ar fi putut sa il aiba asupra motiunii.
Punctaj:
Continut: 9
Strategie: 7
Stil: 4
Total: 20
N1:
Au fost utile precizarile cu privire la diferenta copil/minor si la modul cum este apreciat discernamantul unui minor in functie de varsta sa de catre legislatia civila. Este clar ca motiunea nu are in vedere adolescentii de 16-18 ani, ci mai degraba copiii carora le lipseste, realmente, discernamantul.
De asemenea, aveai dreptate cand ai cerut o sursa pentru sondajul invocat de afirmatori, insa incearca pe viitor sa contraargumentezi ideea din spatele acelui sondaj, fara sa te rezumi doar la sondajul propriu-zis - asa cum ai facut-o in cazul celui de-al doilea sondaj, in care l-ai identificat singur si ai demonstrat, cu succes, ca nu poate fi clar identificata legatura de cauzalitate la care fac referire afirmatorii. 
Punctaj:
Continut: 11
Strategie: 8
Stil: 5
Total: 24
A2:
Desi este perfect adevarata, nu am identificat impactul precizarii pe care o faci referitor la copiii care nu se afla in grija parintilor. Si in aceste cazul, fondurile de care dispune copilul pentru a-si satisface nevoile/poftele nu sunt administrate tot de alta persoana? Totodata, nu oferi niciun rationament logic care sa sustina ca publicitatea de la televizor are o influenta mai mare decat recomandarile prietenilor sau decat banner-ele luminoase. 
Nu reiese clar nici impactul argumentelor oferite cu privire la companiile farmaceutice/rata obezitatii - in primul rand, din nou nu oferi o sursa pentru studiul realizat de Prof. univ. dr. Gheorghe Mencinicopschi, si chiar in absenta acestui detaliu, nu argumentezi esenta, si anume daca reclamele realmente influenteaza copiii sa consume medicamente care nu le sunt necesare.
Punctaj:
Continut: 11
Strategie: 7
Stil: 4
Total: 22


N2:
Sunt de acord cu delimitarea pe care o faci intre cele doua categorii, de copil si adolescent. De asemenea, am retinut si faptul ca ideea ineficientei publicitatii prin "viu-grai" nu a fost sustinuta de afirmatori. 
Cu privire la rolul parintilor/tutorelui, problema nu este la fel de simpla pe cat pare. Aici, dezbaterea care ar fi meritat a fi purtata era daca, in societatea secolului XXI, in care parintii sunt mult mai putin prezenti in viata si in educatia copiilor lor, este sau nu nevoie ca statul sa intervina pentru a cenzura influentele negative la care acestia sunt expusi, in conditiile in care o astfel de cenzura ar intra in conflict cu o serie de drepturi ale companiilor care comercializeaza produse/servicii.
Punctaj:
Continut: 12
Strategie: 8
Stil: 4
Total: 24




Decizia mea merge catre echipa negatoare. 
In cadrul dezbaterii nu putem vorbi despre arii de conflict clar conturate, ci mai degraba despre arii de discutie pe care echipele s-au concentrat mai mult. 
Astfel, cu privire la diferenta copil/adolescent, avand in vedere ca ambele echipe discutau in cadrul argumentelor lor despre problemele care rezulta din lipsa de discernamant a publicului-tinta, putem fi de acord ca precizarile echipei negatoare cu privire la cum ar trebui sa fie interpretata notiunea de "copil" au stabilit cadrul dezbaterii.
Alta discutie a fost cu privire la o corelatie intre expunerea la reclame si obezitate/consumul de E-uri etc, insa, in lipsa unor dovezi solide ale afirmatorilor care sa demonstreze legatura de cauzalitate, atacurile negatoare au ramas "in picioare".
Dupa cum spuneam si negatorului nr. 2 in feedback-ul individual, discutia care merita a fi purtata era referitoare la raspundere - daca, in continuare, ea ar trebui sa apartina exclusiv familiei sau daca, fiind clar ca familia nu mai face fata, ea ar trebui sa fie preluata si de stat intr-o anumita masura. Insa discutia nu s-a conturat sub forma aceasta pe parcursul dezbaterii, pierzandu-si astfel relevanta.
Va felicit pentru o dezbatere de calitate, si imi reiterez sugestiile cu privire la importanta citarii unei surse pentru afirmatiile pe care le facem si cu privire la o buna economie a discursului si la cat de important este sa demonstram care este impactul ideilor noastre in contextul motiunii. 
A1 - 20 puncte
N1 - 24 puncte
A2 - 22 puncte
N2 - 24 puncte
Castiga echipa:

Andrei si Lucian (negatoare)


Nicio secundă nu ne-am închipuit eu sau Andrei că nu vom obține a 3-a victorie din 4 participări în acest concurs. Însă, după cum se poate vedea în firul meciului, dezbaterea a arătat ca o discuție pe net cu câte-un etatist care are senzația că doar coerciția statului e sfântă și că libertatea economică e mai mult o comoditate decât o necesitate fundamentală a unei societăți funcționale și sănătoase la cap.
Înainte să aflăm pe ce poziție vom juca, eu și Andrei discutaserăm și eventualitatea în care vom pica din nou pe poziția contrară valorilor noastre individuale și chiar schițaserăm un caz destul de decent pentru eventualitatea nefericită în care am fi picat pe poziția afirmatoare.
Ce vreau eu însă să evidențiez este că, deși fără îndoială echipa noastră a fost mult mai bună, adversarul s-a prezentat atât de slab încât practic ne-a fost imposibil să ridicăm din nou ștacheta peste bariera de 50 de puncte și să obținem din nou o clasare bună.
Meciul ăsta ar fi fost ca și cum ai pune Manchester United să joace cu FC Zalău. Sigur, în 100% din cazuri bate Manchester United însă United nu va impresiona pentru că nivelul jocului arătat de învingători depinde foarte mult și de opoziția arătată de învinși și de ritmul acestora.

Să ne-nțelegem: Nu vreau să scuz clasarea slabă - până la urmă o victorie e o victorie și echipa noastră fără-ndoială și-a făcut treaba excelent.
Însă vreau să subliniez că, în ultimul an, calitatea adversarilor în dezbaterile organizate sau neoficiale este într-o vertiginoasă scădere iar asta este foarte trist.
Nu ai cum să performezi și să faci o dezbatere de calitate atâta timp cât adversarul povestește despre studii semi-imaginare, inventează corelații pe care nu le demonstrează și, într-un final, vine și mănâncă din piesele de șah de pe tablă și apoi încearcă să proclame șah-mat.

Iar în această dezbatere, această problemă s-a văzut din plin.

În fine, contează mai puțin acum. Important e c-am câștigat și am un moral bun pentru ce-o să se întâmple la Amsterdam în curând, iar pentru asta trebuie să-i mulțumesc în primul rând coechipierului Andrei Kiper.

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

duminică, 25 noiembrie 2012

Viszlát, Románia? No bine!

Mi s-a acrit până-n vârful pletelor mele lungi și înapoi de subiectul ăsta cu autonomia așa-zisului „Ținut Secuiesc”. Mi se pare un subiect la fel de cretin precum ăla cu reinstaurarea monarhiei.
Însă, cel mai simplu să scapi de niște cretini care cer o chestie absolut cretină, și care refuză categoric să înțeleagă că ceea ce cer ar fi în primul rând în detrimentul lor, e chiar să le dai ceea ce cer.
Ieri, domnul Csibi Barna, umbla prin centrul orașului Sfântu Gheorghe c-o pancartă pe care scria „Viszlát, Románia” (La revedere, România). Acum, luată din context, ai putea înțelege că domnul Csibi Barna plănuiește să se care din țară, nu? Ei aș... normal că nu.
În opinia lui, orașul Sfântul Gheorghe nu e în România ci în unitatea imaginară „Ținutul Secuiesc” care este (sau trebuie să fie, în opinia lui) ceva diferit față de România din toate punctele (sau „puncturile” - cum se exprimă el) de vedere.
Acum, dac-ar fi să fiu rău, aș zice că n-ar strica să i se retragă cetățenia română. Însă nu sunt rău - ba chiar parțial empatizez cu domnul Csibi Barna căci și eu când aveam 14 ani eram tentat să gândesc ca el. Dar măcar eu aveam 14 ani, n-aveam drept de vot și nu lucram ca bugetar și costam statul român 10 dolari pe lună - dar asta-i altă poveste.

Cei de la iRealitatea zic că vorbele domnului Barna „șochează România”. Eu nu cred că mai șochează pe nimeni. Poate, eventual, pe câte-un legionar verde rătăcit - deși cred că și ăia s-au săturat să rumege aceleași argumente ad nauseam.

Realitatea e simplă: Majoritatea locuitorilor județelor Covasna, Harghita și Mureș nu-și doresc o autonomie teritorială. Mai mult, autonomia economică pur și simplu nu este posibilă. De fapt, posibilă este, dar ar însemna un dezastru căci niciunul din cele trei județe nu e-n stare să acopere în totalitate cheltuielile pentru sănătate și celelalte forme de asigurări sociale. În plus, în afară de pită cu cartofi (care ce-i drept e bună rău), cartofi, ceapă, mere și apa minerală Borsec (de-asemenea foarte bună) - alte produse de calitate nu prea vin din zona aia. Deci cam greu de suplinit prin producție proprie de bunuri și servicii.
În plus, oricine stă în Cluj cunoaște cel puțin un individ venit din zona HarCov sau din satele de la marginea județului Satu Mare (de după Carei) care constată că nu se poate angaja pentru că nu vorbește limba română aproape deloc.
Eu am avut un coleg de cameră maghiar care nu știa aproape deloc românește - și nu pentru că n-ar fi vrut să învețe ci pentru că părinții săi au institat să meargă la liceul maghiar din Satu Mare, asta dupå ce fåcuse 8 clase la el în sat tot exclusiv în limba maghiară iar acum face facultatea tot în ungurește.
În cuvintele lui: „Când aveam 14 ani m-am bucurat că n-a trebuit să mă stresez cu limba română, dar acum, când mai am un pic și termin facultatea, îmi dau seama că am șanse mici să îmi găsesc ceva de lucru dacă nu mă grăbesc să învăț bine românește înainte să termin facultatea”.

Așadar, prin acest segregaționism pe care l-au practicat intens, mulți dintre ei deja și-au creat singuri probleme (iar unii dintre ei nici măcar nu sunt de vină pentru asta - ci mai degrabă părinții lor) iar o eventuală autonomie teritorială și economică ar fi dezastruoasă.

Dar,

În virtutea dreptului la auto-determinare mai mult sau mai puțin bine înțeles, eu chiar propun o formă prin care să-i mulțumim pe acei foarte puțini care chiar vor o formă extremă de autonomie pe criterii etnice.
Eu chiar aș vrea să se organizeze un referendum la nivel național (ca să poată vota și maghiarii din Cluj, Maramureș, Oradea, etc. etc.) cu întrebarea: „Doriți existența unei țări autonome maghiare pe actualul teritoriu al României?” și opțiunile „DA” și „NU”.
Apoi, numărăm voturile „DA” și astfel aflăm cam câți locuitori ar avea viitoarea „țară”. Pariul meu e că nu sunt mai mult de 50 de mii de oameni în toată România care chiar să dorească așa ceva. Dar, de dragul discuției, să zicem că sunt 500 de mii.
Fiind 500 de mii, asta înseamnă aproximativ numărul de locuitori din Covasna și Harghita. Prin urmare, declarăm județele Covasna și Harghita teritoriu suveran și punem graniță și oricine dorește să se mute de-acolo nedorind să locuiască într-un regim ales pe criterii etnice (sau din orice alt motiv) îl vom trata așa cum se cuvine și oricine dorește să se mute acolo, îl vom trata ca pe orice alt individ care vrea să părăsească România - adică îi vom ura mult succes.

Și-aici vine partea frumoasă. Secesiunea dintr-un teritoriu aparținând UE nu atrage după sine păstrarea acelui teritoriu ca membru al UE. Asta înseamnă că noua țară - să-i zicem Republica Maghiară Harcov - trebuie să aplice din nou pentru aderare. Or, pe lângă faptul că județele alea nu îndeplinesc deloc criteriile de aderare, chiar și dacă le-ar îndeplini, e nevoie de acordul unanim al statelor membre pentru a intra în UE și așa cum Macedonia nu intră în UE pentru că nu vor grecii, la fel n-ar intra și noua republică maghiară pentru că nu vom vrea noi. Desigur, asta presupunând că UE ar mai exista până atunci.
De asemenea, asta mai înseamnă că statul român nu trebuie să respecte niciun fel de acord cu autoritățile de la Sfântu Gheorghe sau Miercurea Ciuc sau unde-și vor pune capitala. Nefiind nevoie de asta, putem să tratăm noua republică creată (sau poate vor monarhie, mai știi?) ca pe teritoriu ostil intereselor noastre - ceva în stilul în care tratăm Republica Kosovo în acest moment.
Astfel, îi putem taxa cu sume exorbitante de fiecare dată când vor să străbată teritoriul românesc în drum spre Ungaria, putem să le cerem cvadruplu decât prețul obișnuit pentru cereale (căci să le importe din Ungaria e scump și nefezabil - dar să le „importe” din jud. Vaslui e foarte fezabil) și, desigur, le putem impune condiții draconice de obținere a vizei de tranzit sau de ședere temporară. Ceva în stilul în care procedăm în prezent cu cetățenii Republicii Kosovo care vor să vină în România. Intrați pe site-ul Ministerului de Externe ca să-nțelegeți la ce mă refer.
Sună draconic ceea ce zic? Poate!
Dar gândiți-vă și-așa: Le vom respecta granițele suverane, vor putea să-și numească orașul Csikszereda în loc de Miercurea Ciuc și Sepsziszentgyörgy în loc de Sfântu Gheorghe și nimeni nu-i va mai obliga să pună plăcuțe bilingve! Vor putea avea plăcuțe într-o singură limbă - maghiara - și pot da chiar o lege prin care să interzică limba română și să pretindă că nu există. De asemenea, își vor putea preda modelul revizionist de istorie în școli fără să-i întrebe de sănătate „oprimatorii români” de la București.
De asemenea, nu vor mai trebui să se „simtă jigniți” când cei 100 de români din Sfântu Gheorghe sărbătoresc ziua națională pe 1 Decembrie și Laszlo Tokes va avea în sfârșit ocazia să aibă orgasme multiple în fiecare milisecundă a zilei. Unde mai pui c-ar putea institui obligativitatea intonării „imnului Ținutului Secuiesc” la orice început și final de sindrofie?
Nu e minunat?

Ce poate fi mai minunat decât să le dăm tot ceea ce cer dar cu tot cu responsabilitățile care decurg din asta?!
Atât eu cât și bunicii mei am trăit momente umilitoare în jud. Covasna când am fost tratați cu sictir de către unii „maghiari primitori” care îmi spuneau că „abia așteaptă să fie nevoie de pașaport ca să vină românii la ei”. E drept, trebuie să recunosc că am întâlnit și oameni minunați în jud. Harghita în special în Siculeni (Mádéfalva) - însă aceia erau cei mai vehemenți anti-UDMR-iști și anti-autonomiști pe care i-am întâlnit - și cu argumente cât se poate de raționale.
Însă, ce poate fi mai minunat pentru ungurii verzi decât să-și vadă visul cu ochii?

Desigur, acest „vis” ar ține maximum 5 ani până când colapsul financiar ar deveni total ș-apoi ar veni în genunchi rugându-se să-i reanexăm - dar asta-i altă poveste. Sau, cine știe, poate noua republică maghiară s-ar descurca imediat și ar deveni un nou Liechtenstein, mai știi?

Acum, revenind în lumea reală, încă nu pot să-mi dau seama de ce povestea asta cu autonomia încă mai este un subiect politic având în vedere că în termeni de civilizație și ieșit din Evul Mediu, județele Covasna și Harghita nu sunt deloc diferite de vecinele lor Neamț și Bacău sau de alte județe precum Vaslui sau Vrancea ale căror nivel mediu de trai e varză spre inexistent. Adică pe bune, chiar s-au terminat toate problemele din viața de zi cu zi a cetățenilor încât exact asta mai trebuia făcută?!
Partidele astea compuse din start pe principii dezaxate precum UDMR și PPMT nu scot scoruri de doi lei în alegeri pentru că-s puțini maghiari - ci pentru că ușor-ușor, moșii care-au prins „vremurile de aur ale lui Horthy” dau firescul ort al popii iar tinerii maghiari care au mai ieșit din propria comunitate realizează că româniii nu-i urăsc în mod spcial și că, per ansamblu, abureala asta cu autonomia e în fapt o non-problemă.

Nu mă înțelegeți greșit - autonomia în general este o idee bună. Așa cum este și descentralizarea. Însă propaganda în favoarea autonomiei așa-zisului „Ținut Secuiesc” chiar nu își are argumentele ancorate în lumea reală. Una e să fii Scoția și să ceri independența față de Regatul Unit al Marii Brtianii sau să fii Catalunya și să ceri independența față de risipitoarea Spanie (care-i târâie și pe catalani în rahat deși ca societate catalanii sunt cei productivi) și cu totul și cu totul (sic!) altceva e să fii în top 10 cele mai praf județe ale țării în termeni de resurse și economie și să vrei autonomie sau independență când nu ești în stare ca societate să-ți întreții cele câteva spitale vai mama lor și amărâtele alea de pensii și concurezi cu județul Vaslui la primul loc pe țară ca cele mai puține firme care înregistrează profit.

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Misandria elvețiană

Ai crede că țara europeană care a legiferat votul universal abia în 1971 și care e singura țară din Europa care permite cetățenilor săi să poarte arme pentru a se apăra, e totuși ceva mai sănătoasă la cap, mai puțin tixită de comuniști și marxiști pe față și mai puțin misandrică în ceea ce privește instanțele de divorț și legislația în general.
Recunosc că eu așa am fost tentat să cred, deși nu m-așteptam la minuni ci doar la o fărâmă suplimentară de creier din partea celor care conduc țara cantoanelor prin comparație cu restul Europei care e deja profund scufundată în căcat marxism.
Însă, așa cum se-ntâmplă de cele mai multe ori când judeci după percepție, m-am înșelat.
Elveția e foarte comparabilă cu matriarhatul suedez iar ținuturi cucerite bine de marxismul cultural precum UK sau Franța, par adevărate raiuri prin comparație cu ce se-ntâmplă în Elveția în ceea ce privește misandria din legislație și din practica judiciară.

Vă propun un documentar realizat de televiziuna Россиа2 (Rusia 2) despre practicile anti-masculine din jurisprudența familială helvetă, precum și despre faptul că în Elveția feminizdele nici măcar nu se ascund cu faptul că promovează marxism-leninismul și își asumă deschis identitatea de gunoaie comuniste.
Documentarul are 24 de minute, interviurile sunt dublate în limba rusă și conține implicit subtitrare în limba română. Subtitrarea e 98% bună (am mâncat vreo două litere și am trântit o exprimare cam anapoda) dar, având în vedere condițiile în care am făcut-o, sunt mulțumit de ea și, evident, invit pe cei mai competenți decât mine să facă una mai bună.
Dacă din varii motive nu puteți vedea filmulețul inclus din vimeo.com, l-am pus într-o variantă în două părți pe youtube. Pe youtube, partea I o găsiți aici și partea a II-a o găsiți aici.
Vizionare plăcută.


Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

duminică, 18 noiembrie 2012

Nu există nicio „identitate europeană”

Încă de la lansarea monedei euro, s-a tot băgat în cap populației civile din țările UE o doză crescândă de optimism nerealist cum că ne așteaptă pe toți un viitor strălucit fondat pe ceva dubios și nedefinit precum „identitatea europeană.
În țara mea, România, foștii profesori de „socialism științific în societatea socialistă multilateral dezvoltată” (un obiect intens studiat în vremea lui Ceaușescu) s-au apucat acum de predicat studenților atât în licee cât și în universități, despre aceeași noțiune ciudată și nedefinită a „identității europene”.
O profesoară chiar a început să mă-njure pe mine și pe câțiva dintre colegii mei pentru că nu putea înțelege cum de cineva îndrăznește să pună la îndoială existența „identității europene” - asta în timp ce ea uita lecțiile pe care tot ea ni le predase care vorbeau despre războaiele interminabile pe care națiunile le-au purtat una împotriva celeilalte. Ea nu putea nici măcar concepe că cineva ar putea totuși pune la îndoială colaborarea durabilă dintre Franța și Germania, două țări care s-au umilit reciproc în războaie sângeroase de mai multe ori în ultima sută de ani.
Dar nu e doar asta. Problema cu „identitatea europeană” e că pur și simplu nu există. Mai puțin de jumătate din populația care locuiește în UE consideră că apartenența la acest construct este un lucru bun[1] și 53% sunt ferm convinși că vocea lor nu contează absolut deloc în UE - iar asta era înainte de problemele economice și înainte ca vreo țară să înceapă să-și repună vămile în funcțiune și să revoce unilateral unele dintre prevederile acordului Schengen.
Oameni c-o gândire precum Baroneasa Ema Nicholson sau Jose Manuel Barroso, care cred că oamenii sunt în totalitate la fel și toți se bucură de minunățiile „identității europene” sunt mai degrabă o raritate, decât norma. Mai mult decât atât, ascultându-i discursurile lui Barroso, pare din ce în ce mai clar că el și colegii lui eurocrați trăiesc în afara lumii reale.
Think tank-uri compuse din oameni ca domnul Barroso acum recunosc pe față că vor să schimbe pur și simplu istoria[2] și denumesc acest proces „investiție în identitatea europeană”. În ziua de azi, în multe școli din UE este obligatoriu să pui așa-numita „istorie în context european” deasupra istoriei naționale, fapt ce duce la o eludare drastică a adevărului istoric. Doar pentru că statul german există abia din 1871, asta nu-nseamnă că istoria populațiilor vorbitoare de germană nu poate fi studiată ca „Istoria Germaniei” - așa cum spun aceste think tank-uri. La fel și cu istoria României - care există ca stat din 1859 dar uniuni teritoriale de populații vorbitoare de română au existat încă din secolul al XIV-lea, cel puțin. La fel se poate spune despre aproape toate țările din Europa - atât țări membre UE câte și țări non-UE.
Soluția oferită de birocrații nealeși pentru toate aceste probleme nu este o invitație la mai multe dezbateri sau un apel la răbdare - ci o invitație la „mai multă integrare” care de fapt se traduce în erodarea și mai abitir a democrațiilor naționale și a dreptului la auto determinare a individului și a popoarelor și transferarea acestor puteri în mâinile Comisiei Europene.
Una e să convingi 27 de națiuni să fie de acord pe standardele cu privire la ambalajul mâncării și cu totul și cu totul altceva să crezi că poți să convingi 27 de națiuni complet diferite să fie de acord pe politici privitoare la imigrație, sistem de sănătate, bugete sau politici agricole.
În plus de asta, să spui că oamenii care-s din ce în ce mai rigizi în a-i asculta pe eurocrații care le spun ce pot și ce nu pot să facă sunt „extremiști populiști de dreapta” nu va rezolva deloc problema - ci mai degrabă va mări prăpastia dintre UE și cetățenii săi.
Majoritatea partidelor politice naționale nu vorbesc nici măcar în treacăt despre politicile europene la convențiile lor sau în campania electorală[3]. Și nici n-o vor face prea curând atâta timp cât prezența la vot la alegerile europene este sub 30% în vreme ce alegerile generale naționale aduc cel puțin 60% din electoral la vot.
Pe cale de consecință, din ce în ce mai multe voci își exprimă îngrijorarea că sistemul european este mai degrabă unul anti-democratic[4] decât unul democratic. Respingerea acestor voci ca fiind nedemne de a-și exprima o opinie nu numai că va diminua orice urmă de coeziune care poate exista înainte între europeni, dar va aduce cu sine și o creștere a animozității cu privire la prăpastia crescândă dintre Europa și europeni.

____

[1] http://www.foreignpolicy.com/articles/2012/01/03/the_myth_of_europe
[2] http://euobserver.com/political/115759
[3] http://www.spiegel.de/international/europe/citizens-of-the-eu-how-to-for...
[4] http://www.youtube.com/watch?v=aw2SvdfKzbw


Publicat de mine pe 23 septembrie 2012 pe platforma Debate@Europe. Aceasta este o variantă tradusă din engleză în română. Originalul poate fi citit aici.
Acest articol a fost al doilea cel mai comentat articol din competiție și al treilea în topul celor mai multe vizualizări și accesări unice.

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

P.S.: Pregătesc o surpriză pentru prietenele noastre feministe. În curând pe ecrane.

vineri, 16 noiembrie 2012

„Gen” hai sictir!

Mai țineți minte când Autoritatea Electorală Permanentă spunea că e ilegal să îndemni populația în campanie electorală să meargă la vot? Spuneau asta în timpul campaniei electorale pentru referendumul din 29 iulie.
Ei, da, dar atunci era atunci. Acum, la nici 4 luni distanță, aceeași instituție, a decis să arunce pe foc peste două miliarde de lei vechi (50 de mii de euro) pentru o campanie în care îndeamnă populația... să voteze.

Dar trecând peste inconsecvența logică din discursul celor de la AEP (întrucât oricum inconsecvența logică a ideilor e norma pe la noi), problema cea mai mare e modul cum a ales această instituție să chletuiască banul public pentru a transmite acest mesaj.
Nu o să pun filmulețul aici, însă-l puteți vedea în știrea de pe Mediafax.
Din același link citim:
Autoritatea Electorală Permanentă a lansat joi campania pentru promovarea prezenţei la vot, la alegerile parlamentare, pentru tinerii între 18 ani şi 20 de ani, sub sloganul "Dă un refresh la fază gen votează", fiind prezentate o serie de clipuri ce se adresează acestora.
Ce-i aia „gen votează”? Sincer am intenționat să pun ca titlu pentru acest articol „Gen du-te-n paștele mă-tii!” - însă am renunțat din rațiuni de Pi-aR.

Însă dincolo de cum aș vrea eu să-i înjur pe inițiatorii acestui mesaj absolut jenibil, nu pot să nu întreb în primul rând dacă chiar există măcar un singur om în România care s-ar lăsa convins de-un astfel de mesaj și-n al doilea rând dacă nu cumva mesajul este per total mai degrabă zeflemitor la adresa tinerilor.
Nu mi-ar păsa câtuși de puțin de această „campanie” dacă n-ar fi făcută pe bani publici. Dar pentru că e și pe banii mei, îmi permit să întreb: „Bă voi sunteți sănătoși la cap?”.

Și zice vicepreședintele acestei instituții, a cărui nume n-am să-l menționez (poate-l uităm):
„Şi pe mine m-a surprins puţin atunci când au venit cu această propunere , i-am şi rugat să-mi prezinte câteva date. Din câte am înţeles, şi cred că aşa este, este noul limbaj pe care generaţia tânără îl utilizează, şi eu sunt în grupa de vârstă peste 30 de ani şi cred că există un soi de prăpastie între noi şi cei care vin din spate. Deci cred că este un mesaj aplicabil acestui segment de vârstă.”
Ah... păi zi-i așa frate! Deci dac-ai văzut tu „câteva date” și așa ai „înțeles” tu, înseamnă c-așa și este, nu?
Eu sunt în grupul țintă. Locuiesc în mediu urban dezvoltat și am între 18 și 25 de ani. Însă consider cel puțin vomitiv mesajul de fond al campaniei iar filmulețul îl consider de-a dreptul jignitor.

Nu sunt deloc convins că există mai mult de 3000 de ciumpalaci de bani gata din București care să se exprime cu „așea”, „dă refresh la fază” și „gen votează”. Și sunt generos când zic 3000.
Dar să presupunem că nu-s 3000. Să presupunem că-s 3 milioane. Chiar crede cineva că ăștia ajunși la nivelul ăsta de „cultură” vor putea fi impresionați de o campanie jenibilă? Chiar merită aruncați pe fereastră atâția bani care oricum sunt obținuți prin furt instituționalizat (sau „taxare” cum îi zice în mod eufemistic) de la cei care NU gândesc așa și NU se exprimă așa?

În mare parte cei care se exprimă în felul ăsta n-au produs una de-un leu la viața lor și-s mai degrabă plini de bășini nefondate de nu le-ajungi nici cu prăjina la nas.
De ce am avea nevoie de o campanie făcută pe banii noștri pentru a încerca să motivăm niște indivizi neproductivi, a căror părere oricum n-ar trebui să conteze, să-și exprime frustrările?
Cu-această ocazie, îmi reafirm poziția că votul universal nu-i bun și că votul cenzitar ar fi mult mai potrivit. Dar despre asta o să detaliez altă dată.

Încă ceva: Îmi explică și mie cineva, de unde vine și ce înseamnă mai exact exprimarea asta care conține „gen” pe post de semn de punctuație?

Vă mulțumesc anticipat.

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails