duminică, 8 ianuarie 2012

Închisorile din România: Ce nu auzim prea des - Partea I

Am scris deja de vreo două ori pe-aici că am vizitat două penitenciare din România plus alte două instituţii de corecţie pentru minori. Sigur, nu se mai cheamă "şcoli de corecţie" ci au denumiri din astea pompoase dar ideea e cam aceeaşi.
Instituţiile pe care le-am vizitat în urmă cu fix o lună sunt: Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi, Penitenciarul de Minori şi Tineri Bacău (cu toate regimurile - deschis, semi-deschis, închis şi maximă siguranţă), Centrul de Reeducare a Minorilor Târgu Ocna şi Centrul de Recuperare şi Reabilitare a Copiilor Delicvenţi din Bârlad.
Tot ce voi scrie în aceste articole va fi în principal raportat la ce am văzut cu ochii mei în aceste instituţii iar informaţiile pe care le voi furniza provin de la directorii acestor instituţii.
Ocazional voi face referire şi la alte penitenciare pe care nu neapărat le-am vizitat dar despre care am date sigure şi pot fi oricând verificate în teren.
Nu le voi lua defalcat pe instituţii ci voi încerca să împart în capitole în funcţie de ce ştie lumea din exterior despre mediul penitenciarelor româneşti dar şi în funcţie de mentalităţile româneşti. Sunt două lucruri distincte: ce ştie lumea şi ce crede lumea.

1. Noţiuni de bază

Înainte să discutăm despre penitenciare, este necesar ca cititorul să afle (dacă nu ştie deja) că în legea românească există 4 regimuri de executare a pedepsei: deschis, semi-deschis, închis şi maximă siguranţă.
Nu o să detaliez la fiecare-n parte acum, mai ales că numele alese sunt destul de elocvente şi pot forma în sine o imagine relativă a ceea ce-nseamnă fiecare dintre ele.
Regimul deschis echivalează cu statul la hotel din multe privinţe putându-se obţine pentru bună purtare chiar şi învoiri de până la 72 de ore în libertate fără supraveghere poliţienească.
Regimul semi-deschis e cam ca primul dar fără posibilitatea de a ieşi neînsoţit din închisoare şi atunci doar maxim până la stingere şi de regulă în scopuri bine-definite: la studii, la muncă, la medic, etc.
Aceste două regimuri cuprind deţinuţi cu condamnări de până în 3 ani sau deţinuţi care s-au comportat exemplar pe parcursul executării unei pedepse mai mari şi care mai au mai puţin de 18 luni de executat din pedeapsă.
Regimul închis înseamnă că programul deţinutul este aproape în totalitate dictat de personalul din penitenciar, ieşirile din penitenciar se întâmplă doar când aceştia ies la muncă dar şi atunci numai sub pază înarmată (cu armă neletală) şi în maşină blindată cu însemnele ANP (Administraţia Naţională a Penitenciarelor), iar paleta de privilegii este una mai mult decât modestă. În plus, la regimul închis şi ieşirile din celulă sunt foarte rare.
Regimul de maximă siguranţă e cam ca regimul închis cu diferenţa că paza se face doar cu oameni înarmaţi cu armă letală încărcată, ieşirile din celulă sunt foarte rar şi programate cu săptămâni înainte şi numai în regim încătuşat de la celulă şi până la locul unde trebuie deplasat deţinutul (curtea interioară de plimbare, cantină, etc.).
Regimurile din categoria de risc (adică închis şi maximă siguranţă) se aplică deţinuţilor cu pedepse de peste 10 ani cu executare precum şi deţinuţilor care au dat dovadă în mod constant de comportament nepotrivit în regimurile din categoria inferioară.
De menţionat că în cazul penitenciarelor care deservesc toate regimurile de executare, deţinutul poate avansa sau retrograda în ceea ce priveşte regimul de executare a pedepselor.

Sigur, diferenţele reale între regimuri sunt mult mai complexe de-atât iar la acestea se adaugă şi o serie de obligaţii şi privilegii care transced bariera regimurilor de executare. Însă, grosso-modo, acestea sunt principalele repere pe care trebuie să le ai în vedere când discuţi despre condiţiile deţinuţilor, penitenciare şi regimuri de executare a pedepselor.

2. Condiţiile din pârnaie sunt bune?

Această afirmaţie o întâlneşti des însă, validitatea ei depinde de o serie de factori. De exemplu, Penitenciarul Târgşor sau Penitenciarul Vaslui sunt hotele de 5 stele pe lângă Penitenciarul Jilava sau penitenciarul Iaşi.
Tocmai pentru a tăia această prejudecată din faşă am scris rândurile din capitolul 1.
Da, la regimurile de executare deschis şi semi-deschis (destinate infractorilor mărunţi) condiţiile sunt relativ decente, însă acest aspect nu este nici pe departe generalizat în tot sistemul de penitenciare şi la toate regimurile de executare.
Vom vedea însă că există şi o serie de anomalii care ţin de o birocraţie cretină şi de faptul că descentralizarea a ajuns şi în acest sistem de care pare să le pese tuturor din ce în ce mai puţin.

3. Privilegiile deţinuţilor

Nu mă grăbesc să-mi dau eu cu părerea. Întâi să aflăm de fapt care sunt privilegiile alea de au parte deţinuţii.
În primul rând, toţi deţinuţii au un card cu cod de bare care e direct conectat la contul lor bancar personal. Astfel, o bună parte din privilegii de fapt şi le cumpără - nu vin gratuit de la penitenciar pe banii noştri.
Deţinuţii nu au voie cu telefoane mobile (deşi în opinia directorului de la Iaşi acestea ar trebui legalizate - opinie pe care eu i-o împărtăşesc), însă, au acces nelimitat la o serie de linii fixe de pe care pot suna dar nu pot primi apel înapoi (număr privat neştiut de nimeni - cu excepţia operatorului de linie fixă).
Prin acces nelimitat înţelegem că pot suna la orice oră dar nu chiar oriunde. Acel card de care vă vorbeam include şi maxim 10 numere de telefon pe care deţinutul le defineşte. Când vrea să apeleze, bagă cardul din care încep să i se ia bani pentru apelul efectuat şi apelează unul din cele 10 numere predefinite. Dacă vrea să sune la un al 11-lea număr, trebuie să facă o cerere scrisă şi în maxim 30 de zile i se va schimba cardul cu unul nou din care deţinutul va scoate unul din cele 10 numere şi va introduce unul nou.
Toate acestea, însă, pe banii deţinuţilor.
De ce spun că-i împărtăşesc atitudinea directorului faţă de telefoanele mobile? Pentru că nu costă nimic să le asculte şi pe alea şi legalizându-le ar dispărea o marfă pe care inclusiv gardienii scot bani frumoşi. În plus, o dată legal, nu va mai deveni un obiectiv pentru deţinuţi. Prin comparaţie, până în 2004 deţinuţii nu aveau voie cu cafea. Consecinţă: 94% dintre deţinuţii de la Iaşi beau cafea. Din 2004 cafeaua e legală pentru deţinuţi. Consecinţă: mai puţin de 40% dintre deţinuţi beau cafea cu regularitate.
Tot la capitolul privilegii intră televizorul în celulă. Cu menţiunea însă că televizoarele şi le cam aduc de-acasă deţinuţii iar abonamentul la cablu este plătit din banii penitenciarului (adică fabuloasa sumă de 40 de lei pe lună - sau chiar mai puţin pentru toate celulele) însă întreţinerea reţelei interioare e plătită de deţinuţi.
Un alt privilegiu de care vorbesc laudativ oamenii este dreptul la vizită conjugală. Sigur, e un drept după care tânjeam şi eu când stăteam în închisoarea denumită eufemistic Căminul XVI Haşdeu.
Însă, această vizită nu se acordă chiar oricum, oricui şi în orice condiţii. Citeam în presă recent că vizita conjugală se acordă numai celor căsătoriţi, ceea ce este fals. Vizita conjugală se acordă celor care semnează (atât el cât şi ea) o declaraţie pe proprie răspundere că au locuit împreună minim un an şi jumătate înainte ca unul dintre ei să ajungă la închisoare - nicio treabă cu certificatul de căsătorie - treaba ta dacă-l ai sau nu.
Acum, în ceea ce priveşte durata vizitei, depinde de regimul de executare a pedepsei dar şi de reglementările interne ale instituţiei. De exemplu, la Iaşi durata unei vizite conjugale nu poate depăşi 120 de minute, în timp ce la Bacău vizita conjugală variază de la 6 ore pentru regimul închis şi maximă siguranţă şi până la 24 de ore pentru regimul deschis.
Cam atât despre privilegii. Citeam pe un blog al unui cretin că cică în penitenciare ar fi săli de forţă şi că ai practic abonament gratis la sală. Mă rog, fiţos de Bucureşti cu ifose. În realitate nu există aşa ceva.
Există, e adevărat, un surogat de sală de sport la Iaşi şi un teren de sport, atât la Iaşi cât şi la Bacău (dar şi la Gherla şi Rahova, dacă tot vorbim) dar nici într-un caz nu se pune problema de sală de sport.
Accesul la Internet este zero pentru deţinuţi. La Iaşi există însă un proiect experimental de infochioşcuri unde deţinuţii au acces la un soi de Intranet care include ştiri de pe anumite portaluri dedicate precum şi acces la propriul dosar de penitenciar în caz că doreşte să se documenteze pentru un eventual apel sau orice alt tip de solicitare în instanţă. Nu există însă nimic similar la Bacău, Tg. Ocna, Bârlad, Vaslui sau alt penitenciar pe care să-l ştiu eu bine.
Citeam în altă parte că deţinuţii au căldură iarna - ceea ce este corect - însă nu văd de ce acest aspect ar fi ceva extravagant. Nu mai suntem în secolul XVII, sau mă rog, eu nu mai sunt în secolul cu pricina.
În rest, eu la Penitenciarul Bacău şi în 90% din Penitenciarul Iaşi n-am văzut nimic luxos şi nici n-am auzit de vreun privilegiu extravagant.
De ce spun doar 90% din Penitenciarul Iaşi? Pentru că la Iaşi tocmai ce se terminase de construit un bloc nou de celule urmând să fie dat în folosinţă la sfârşitul lui decembrie. Ei... în acel bloc, exceptând faptul că stăteau 7 în cameră, condiţiile erau exponenţial mai bune decât în căminele studenţeşti! Ăsta e un fapt.
Însă nu mi se pare aberant că li se crează condiţii deţinuţilor ci că NU li se crează condiţii studenţilor. Ăla-i baiu'.
Ca să n-o mai lungesc aici, vă invit în rubrica de comentarii să mă întrebaţi despre ce aţi auzit că există pe linia asta a privilegiilor şi eu vă voi confirma sau infirma. Nu de alta dar chiar nu îmi vine în minte nimic extravagant la acest ceas târziu de noapte când scriu aceste rânduri.

4. E bună viaţa la pârnaie?

Răspunsul pe scurt e categoric nu.
Sigur, am văzut mulţi oameni supăraţi (uneori chiar şi eu însumi am fost în aceeaşi situaţie) pe faptul că există nişte unii care comit găinării minore ca să primească pedepse de până în 6 luni cu executare pentru a avea acoperiş deasupra capului peste iarnă.
Există şi astfel de indivizi, însă ponderea lor în populaţia din penitenciare este aproape nesemnificativă şi, în plus, aceştia intră aproape din start la regimul deschis.
Exceptând această minoritate absolută, pentru care răspunsul la întrebarea pusă este "da.", în rest lucrurile nu stau chiar aşa de roz. De fapt nu stau nici măcar gri.
Citeam pe un alt blog al unui alt cretin că e minunat la pârnaie că nu faci nimic şi ai totul asigurat. Hai să mori tu? Ia încearcă să stai închis în camera ta vreo doi ani. Pe bune!
Am observat atât pe foşti deţinuţi cât mai ales pe deţinuţii cu care am luat contact că au toţi dezvoltat instinctul de-a merge constant în cerc având privirea fixă în gol. În timp ce-n state civilizate acest aspect este tratat de psihologi încă din închisoare pentru a nu degenera în afecţiune psihologică, la noi elementul este ignorat. Încercaţi să staţi de vorbă cu un fost deţinut care a stat înăuntru vreo 5 ani minim şi verificaţi cele spuse de mine.
Mai devreme sau mai târziu îmi veţi spune "aşa, şi? Las' că-şi merită soarta".
Numai că, ceea ce nu ştie prea multă lume, în penitenciarele din România linia de distincţie dintre infractorii cu găinării minore şi infractorii de-a dreptul periculoşi şi recidivişti este din ce în ce mai subţire spre inexistentă.
Situaţie reală: În curtea interioară din orice penitenciar din România se poate plimba fără pază o persoană care a ucis cu sânge rece şi are vreo 3 jafuri armate la activ cu o persoană care a pocnit pe cineva pe stradă în legitimă apărare şi legea n-a ţinut cont de asta că nu e la modă în România cu legitima apărare. Ei... ia ziceţi voi: cam cât de bună e viaţa în penitenciar pentru cel din urmă?
Situaţie reală doi: Eşti un bătrânel de 77 de ani care te judeci cu un şmecher acoperit de Miliţie pentru o bucată de pământ. Şmecherul dă şpagă şi obţine o hotărâre judecătorească prin care îţi ia pământul. Tu refuzi şi faci recurs. Dar refuzul se pedepseşte cu închisoarea cu executare. Şi uite-aşa ajungi la pârnaie condamnat definitiv. Nu mult, o lună de zile în regim semi-deschis - deci la un loc cu un Corogeanu 2 de pildă (el a luat 7 ani de bulău şi tot la semi-deschis a executat). Eh...? Cum e viaţa în puşcărie? S-a întâmplat la Botoşani asta.
Citind raportul Asociaţiei Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki pentru 1995-2004[pdf], constat că s-au mai îmbunătăţit lucrurile.
Însă, în ciuda unor îmbunătăţiri mai mult orientate către partea materială şi mai puţin către indivizi, penitenciarele din România nu îşi ating scopul - acela de penitenţă.
În continuare, după ce vizitezi un penitenciar din România, constaţi de multe ori că scopul lor pare în continuare acela de a umili deţinuţii.
Deşi în închisorile actuale există şcoală specială în care deţinuţii pot face 12 clase - în regim identic cu cei de-afară, în continuare lipsesc psihologii pe bune.
În jur de 70% din deţinuţi sunt acolo şi din alte cauze sau mai mult din alte cauze decât propria răutate sau vinovăţie şi asta o spun chiar directorii de penitenciare care-i cunosc foarte bine. Şi să nu uităm că aceşti directori provin unii din ei din vechiul sistem şi ar putea fi etichetaţi de corecţii politic ca fiind "cu mentalităţi învechite".
Directorul de la CRM Tg Ocna (CRM=Centrul de Reeducare a Minorilor) se plângea de absenţa de facto a post-penalului din România. Sigur, e şi ăsta un aspect al problemei. Însă, dincolo de asta, eu aş menţiona absenţa rolului de corecţie din penitenciare.
60% la Iaşi şi 50% la Bacău - sunt ratele de recidivă - adică mai bine de jumătate dintre deţinuţii eliberaţi se întorc în penitenciar într-un timp relativ scurt. Se întorc pentru că-i viaţa bună în pârnaie? Nu ştiu. Directorii respectivelor penitenciare nu împărtăşesc opinia asta, şi au dreptate.
Se întorc pentru că nu există post-penal? Poate.
Se întorc pentru că nu există un rol corecţional bine definit al penitenciarelor şi pentru că nu au şanse reale de reintegrare în societate? Cel mai probabil!
În Penitenciarul Vaslui se începuse un proiect în care deţinuţii erau calificaţi în meserii - tâmplar, dulgher, lăcătuş mecanic, etc. - iar rezultatele începuseră să se vadă - rata recidivelor scăzuse aproape la jumătate. Ia ghiciţi: s-a renunţat la proiect!
În Penitenciarul Iaşi există un fel de club în care deţinuţii mai pictează (având opţiunea să-şi vândă lucrările), mai cântă dar nimic care să-i ajute pe termen lung după executarea pedepsei.
În Penitenciarul Bacău există însă un atelier de croitorie - dar este rezervat exclusiv femeilor. Căci, nu-i aşa, ele sunt discriminate deci numai pentru ele se poate rezolva cu o calificare şi o şansă mai bună de a evita recidiva. Voi reveni pe subiectul ăsta când voi discuta problematica de gen în partea a II-a.
Conform directorilor şi cadrelor celor două penitenciare au loc lunar circa 20 de abuzuri sexuale moderate şi alte 7-8 pe an foarte grave (în care victima necesită spitalizare). Sigur, nu mi-ar fi spus niciodată nimeni câte dintre acestea sunt comise de către cadrele din penitenciare însă dacă e să dăm crezare celor de la APADOR-CH şi a raportului lor, cam 15% sunt în cârca personalului din penitenciar. Sincer, nu am nici cea mai vagă idee câte din acestea au fost, dacă au fost, comise de cadrele din penitenciar.
Însă, simplul fapt că acestea au loc şi sunt slab investigate mie nu mi se pare chiar în regulă. Asta în condiţiile în care, cel puţin la Penitenciarul Iaşi, este încarcerat un singur violator dovedit şi niciun pedofil nu a fost pe-acolo de vreo 10 ani. Deci nu merge scuza că "o merita".
În plus, nu există niciun fel de consiliere pentru victimele abuzului sexual în penitenciare. Niciuna! Zero. Nada. Kaput. Nu acelaşi lucru se poate spune însă şi despre Penitenciarul de Femei de la Târgşor, de pildă. Dar (şi) despre asta în partea a II-a.

Că tot vorbeam despre linia de demarcare subţire între categoriile de condamnaţi, ar merita să ştiţi că arestaţii preventiv (adică cei care sunt cel puţin de jure nevinovaţi) au parte de condiţii şi mai grele decât cei cu condamnări definite. Bonus, aresturile poliţiei sunt chiar mai crâncene decât regimul de maximă siguranţă. Să nu uităm că recent un bărbat a fost mutilat şi ucis de poliţiştii secţiei 7 din Capitală, iar în urmă câţiva ani la Târgu Jiu un alt tânăr bărbat de 18 ani a fost bătut până i-au zdrobit rinichii de poliţiştii de la arestul preventiv - tânărul decedând câteva ore mai târziu la Spitalul Penitenciar Jilava. Ambii morţi de care am vorbit erau bănuiţi (deci nu vinovaţi!) de furtul unei genţi respectiv de furtul unei roţi de maşină.
Prin comparaţie, Carmen Bejan, studenta din Timişoara care a tranşat un bărbat nu a fost niciodată agresată în vren fel, ba încă acum e şi gravidă şi va beneficia de amânare a pedepsei pentru simplul fapt că are uter şi poate rămâne gravidă - deşi e condamnată definitiv pentru omor calificat. Tot prin comparaţie, o doamnă care şi-a abuzat sexual copilul (caz real din Constanţa) a fost lăsată în libertate în timp ce concubinul ei a fost arestat fără nicio dovadă. Într-un final au fost amândoi condamnaţi la 10 ani cu executare la Poarta Albă deşi doamna a fost cea care a violat copilul, domnul fiind cel mult favorizator pentru infractor. Însă, el a primit pedeapsa maximă pentru infracţiunea de care era acuzat, ea pedeapsa minimă. C-aşa e-n tenis. Şi tot pentru c-aşa e-n tenis, el suferă acum abuzuri din partea deţinuţilor pe care pândarii se fac că nu le văd, în timp ce ea este păzită non-stop pentru a nu fi abuzată. Tare, sau ce?
Dar, în afară de asta, e faină viaţa-n puşcărie. Dacă mai aud pe cineva cu afirmaţia asta jur că-i facilitez o excursie pe la mititica pentru a gusta din plăcerile vieţii la bulău.

5. Percepţii proprii

Până acum am prezentat fapte, mai mult sau mai puţin seci, pe care le-am condimentat puţin cu comentarii personale.
Îmi permit însă să-mi dedic un capitol în care să fiu exclusiv subiectiv şi să exprim prin lentila mea (la propriu că doar port ochelari de 18 ani, ce naiba) ceea ce am văzut şi am trăit în scurtele momente ca vizitator în penitenciar.
Tot aici o să încerc să acopăr şi despre CRM Tg Ocna şi centrul din Bârlad, despre care n-am vorbit mai deloc până acum.
CRM Tg Ocna este o instituţie care asimilează minori care au comis deja o infracţiune reglementată de Codul Penal - inclusiv infracţiuni cu violenţă. Este vorba, evident, de minori care pot răspunde penal - de peste 14 ani. Acest Centru este ultima alternativă înainte de a ajunge în Penitenciarul din Bacău. O dată ieşiţi din acest Centru, minorii, dacă mai comit o infracţiune, nu mai pot ajunge înapoi ci direct la Penitenciar.
Rata de recidivă e undeva pe la 30%.
Suficient cu cifrele c-am zis că o să fiu subiectiv. Ei bine, această instituţie din Tg. Ocna arată prea puţin a penitenciar şi mult mai mult a tabără de vacanţă. Pe bune!
Stau 7-10 în cameră - cam ca-n taberele pe unde mai merg elevii prin ţară, au televizor în cameră, acces restricţionat la Internet şi o grămadă de oportunităţi de a se juca şi de a învăţa, simultan sau separat, plus profesori din Tg. Ocna care vin să-i susţină.
Restricţiile la nivel personal sunt însă ceva mai mari - fiind vorba totuşi de minori. De exemplu la Tg. Ocna postul la televizor se schimbă numai din cabina paznicului fiecărei "cabane". În plus, posturile cu conţinut pornografic dar şi posturile cu manele (!) sunt interzise prin dispoziţia directorului. În plus, în perimetrul de detenţie fumatul este strict interzis, inclusiv pentru cadre, chiar şi afară. Este permis însă în restul perimetrului căci în aceeaşi curte şi în aceeaşi administraţie se află şi Şcoala de Perfecţionare a Cadrelor din Penitenciare, o instituţie fondată în anii '50, desfiinţată în 1990 şi reînfiinţată în 1997.
Scopul insituţiei mi se pare lăudabil. Se pleacă de la premiza foarte corectă că aproape toţi minorii care comit infracţiuni (sau măcar 2/3 din ei, conform datelor solide) pot fi recuperaţi şi nu este nevoie (ba chiar contrarecomandat) ca aceştia să fie trimişi direct în Penitenciar, unde mai degrabă s-ar înrăi şi ar deveni cu-adevărat irecuperabili sau mult mai greu recuperabili.
Prin comparaţie, Centrul de la Bârlad asimilează atât minori care au comis o infracţiune penală cât şi minori în situaţie mare de risc. În plus, Centrul de la Bârlad asimilează cu precădere minori sub 14 ani, vârsta minimă de răspundere penală în România.
Cum spuneam, atât la Tg. Ocna cât şi la Bârlad, condiţiile seamănă mai mult cu o tabără de vacanţă decât cu o "instituţie corecţională" în sensul dur al cuvântului aşa cum vedem prin filme sau am auzit legende despre vestitele "şcoli de corecţie" din vremuri mai mult sau mai puţin apuse.
Ce nu mi-a plăcut - şi-aici mă refer mai mult la Centrul de la Tg. Ocna - e că nu prea îi învaţă pe minorii de-acolo cultul muncii şi în genere nu prea-i învaţă să muncească.
Directorul de la Tg. Ocna îmi spunea (citez aproximativ): "Cam 30% e rata celor care ajung în penitenciar după ce ies de-aici însă nu e prea sigură cifra pentru că nu există post-penal la noi şi nu avem o urmărire clară. Însă, mulţi din acei 30% ajung acolo din simplul motiv că după ce ies pe poarta centrului, la scurt timp le e foame, şi-atunci se cam rupe filmul şi toată munca depusă aici cu reabilitarea lui se cam duce pe apa sâmbetei".
Atunci, fiind ocupat cu asimilarea a cât mai multe informaţii, nu mi-a venit în minte. Însă acum îmi e clar măcar un motiv pentru situaţia prezentatea de domnul director - absenţa muncii.
Şi când spun "muncă" nu mă refer la spălat pe jos şi administrare minimă a spaţiului de detenţie/cazare, sarcini care oricum cad aproape implicit pe seama minorilor.
Când spun "muncă" spun muncă pe bune. Cel puţin cei de peste 16 ani chiar pot munci legal. Aşa cum centrul le permite să iasă de-acolo pentru a merge la liceu/şcoală (o parte din ei - cei care se comportă exemplar - fac şcoala integraţi în învăţământul de masă), le-ar putea permite să meargă la muncă. Sau nu să le permită, să-i determine să meargă. Sau, de ce nu, să-i pună la muncă lucrativă în Centru şi să-i plătească - cu banii eventual la ieşirea din Centru. Astfel, când iese de-acolo are ceva bani şi când îi e foame nu va fura ceva şi are şi competenţe minime.
De ce insist pe acest aspect? Pentru că am prieteni care au fost aproape să ajungă în centre de tipul ăsta. Şi pentru că eu însumi am muncit încă de la 12 ani. Nu e o ruşine să munceşti. Şi chiar dacă a trecut vremea nobililor, munca totuşi îl înnobilează pe om.
Am şi discutat cu câţiva dintre ei şi cu unii dintre ei chiar empatizam ca persoane (nu şi cu faptele lor - aia-i altă discuţie).
Un element interesant pentru unii, pentru mine prea puţin, este că TOŢI din acel centru din Tg. Ocna aveau în comun lipsa tatălui. Sigur, unii dintre ei nu aveau nici mamă dar niciunul nu avea tată. Sigur, o parte dintre ei au fost abandonaţi de tată. Însă, o altă parte dintre ei au tată necunoscut, o altă parte tată plecat în afară pentru a munci, iar o altă parte tatăl decedat - un caz chiar cu tatăl ucis de mamă de faţă cu el. Şi totuşi, în ciuda acestor aspecte, DGASPC intervine numai atunci când tatăl "îl învaţă prostii pe copil", îl abuzează, îl neglijează sau îl termină psihic. Însă, atunci când mamele nu îi învaţă nimic pe copii, îi neglijează, îi abuzează sau îi termină psihic, DGASPC nu face nimic. Nada! De ce? Pentru că e-n "interesul superior al copilului" să rămână cu mama - oricât de denaturată ar fi aceasta.
Unul din copiii cu care am vorbit avea 16 ani şi jumătate şi era acolo pentru că lovise o femeie de vreo 50 de ani. Cum o lovise şi de ce? La un rând pentru ceva ajutoare cu mâncare, o femeie l-a luat de ureche şi l-a tras înapoi "treci înapoi nesimţitule, nu vezi că-s bătrână?" iar acesta a reacţionat instinctual lovind-o cu un croşeu bine plasat. De ce a ajuns la acea coadă? Pentru că fugise de bătăile mamei (mama nu ştie cine e tatăl copilului) şi era fugar de două zile şi-i era foame. Mă întreb şi eu: "Cum e posibil ca un tânăr băiat să fie abuzat de două femei şi când în sfârşit reacţionează tot el să fie încarcerat în loc să fie ajutat?". Povestea e confirmată de cadrele care i-au citit dosarul. Ce-a făcut DGASPC în acest timp? Nimic. Absolut nimic. Când va ieşi (acum în ianuare) va trebui să se reîntoarcă la mama abuzivă. Dacă era fetiţă, toată mass-media ar fi scris tone de rânduri despre ea şi ar fi curs cu donaţii şi apel la autorităţile statului să facă ceva. Aşa, e doar o altă suferinţă masculină, cui dracu' îi pasă?
Mai vreţi? Un alt copil, Alexandru pe numele lui, de 17 ani, este acolo pentru "viol". Fosta lui prietenă avea 16 ani şi după o relaţie de vreo 6 luni, a hotărât să se răzbune pentru un status pe messenger reclamându-l pentru viol. Toată lumea a crezut-o pe "săraca fată oprimată de porcul ăla" iar observaţiile ginecologului cum că "a existat indubitabil contact sexual dar nu există urme de agresiune care să inducă violul" precum şi declaraţiile lui Alex şi ale cunoscuţilor cum că erau împreună nu au contat cam... deloc. El este un violator de minore după lege. Iar cea care l-a băgat acolo e o minoră oprimată.
Mai vreţi? Un alt copil, de 15 ani, este în centrul de la Tg. Ocna pentru tentativă de viol şi alte agresiuni cu violenţă pentru că, în timpul unei certe cu o colegă de şcoală, a luat-o-n braţe, a ridicat-o şi a mutat-o trei metri mai încolo înjurând-o în acest răstimp. După aceea, "victima" i-a aplicat un picior în torace iar acesta i-a sucit mâna la spate (fără vreo daună fizică) şi, din spatele ei i-a adresat alte injurii.
Ascultându-i acestuia din urmă povestea mă gândeam că măcar un sfert din populaţia liceului la care am absolvit eu ar fi trebuit să treacă pe-acolo. Astfel de certuri e imposibil să nu aibă loc.
Ce-i interesant e că "victimile" acestor "infractori minori" au primit câte-o bătaie cruntă pe umăr şi nimic mai mult.
Mai vreţi? Mai las şi pentru partea a II-a.
Revenind la aspectul cu munca, de multe ori acest demers este tăiat din faşă din cauza cretinismului care i-a băgat acolo de la bun început: "interesul superior al copilului".
E un cerc vicios cretin: E în "interesul superior al copilului" să-şi termine şcoala. Corect. Dar poate munci şi făcând şcoală. Da, dar e în "interesul superior al copilului" să nu fie stresat sau distras. Zău? Şi când iese de-acolo? Treaba lui, nu?

Insist mult pe treaba asta cu munca din simplul motiv că a munci pentru tine îţi dă în primul rând satisfacţia de a nu mai fi neajutorat şi canalizează furia (de multe ori foarte justificată) pe societate înspre sarcinile de la serviciu şi înspre o productivitate mai bună - ceea ce echivalează şi cu o creştere a calităţii vieţii precum şi a stimei de sine cât şi din partea societăţii. Şi asta v-o spun din proprie experienţă, ca om care a muncit şi când era minor.

Cum de empatizez eu cu unii din tinerii "cazaţi" la CRM Tg. Ocna? Simplu, sunt apropiat de vârstă cu ei, am simţit şi pe pielea mea de mai multe ori ce-nseamnă să ajungi la capătul răbdării şi, uneori, am fost în situaţii similare cu ei. Din fericire pentru mine, eu am făcut alegeri mai bune.
În timp ce aşteptam restul delegaţiei în faţa Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi, am stat de vorbă cu un bătrânel la vreo 70 de ani al cărui ginere era încarcerat acolo. Bătrânelul aştepta afară în timp ce fiica sa şi cei doi nepoţi merseseră să-l viziteze. Ginerele bătrânelului era acolo de vreo 4 ani, ispăşind o condamnare de 8 ani pentru omor calificat. Având în vedere că am stat la palavre aproape o oră, a avut timp să-mi şi povestească pe îndelete.
Tatăl celui încarcerat, cuscrul celui care-mi povestea, cum ar veni, a fost ucis în urmă cu 7 ani.
Deşi însuşi cel cu care vorbeam şi fiica sa şi ginerele său adunaseră ei dovezi în instanţă şi localizaseră ucigaşul, Miliţia s-a făcut că nu vede.
Când în sfârşit au luat la întrebări ucigaşul - care s-a nimerit a fi un şmecher cu pile-n procuratură - acesta a scăpat ieftin deşi acuzaţiile erau de crimă cu premeditare şi alte agresiuni cu circumstanţe agravante. În principiu a făcut 6 luni de închisoare, dintr-o condamnare de 9 luni. Atât!
Fiul (cel care e acum în Penitenciarul Iaşi) a considerat (perfect justificat) că pedeapsa a fost prea mică. Însă, apelurile repetate în justiţie au avut exact zero rezultat iar ucigaşul a rămas liber ca pasărea cerului şi cu cazierul curat (la condamnări mici reabilitarea se face repede). Pe cale de consecinţă, fiul a pus mâna pe un topor şi i l-a înfipt direct în cap iar mai apoi s-a predat fără să opună nicio rezistenţă considerând că merită anii de puşcărie dar să ştie că adevărata dreptate s-a făcut.
Nu comentez pe fundament moral fapta celui încarcerat acum la Iaşi. Însă nu mă pot abţine să nu comentez moralitatea legii: Omori un om şi eşti un şmecher - 6 luni de bulău la semi-deschis şi cazier curat într-un an. Omori un om şi eşti un individ căruia legea i-a dat un scuipat între faruri pe post de dreptate - 8 ani de bulău la maximă siguranţă şi cazier tot restul vieţii. Dacă voi puteţi vedea vreo dâră de echitate legală aici, vă rog să mi-o semnalaţi.
Nu am apucat să cer numele deţinutului însă când am prezentat în mare povestea unui cadru din penitenciar acesta mi-a răspuns sec: "Ăăhăă, sunt vreo 11 în situaţia asta. De care dintre ei e vorba?".
Gândul că aceşti 11 stau la un loc cu bătăuşi profesionişti, criminali pe bune malefici şi asasini plătiţi (din Ucraina şi Basarabia) pe mine mă face să mă gândesc de două ori înainte de a desconsidera din start categoria de deţinuţi numiţi de lege "ucigaşi".

Un lucru este bine de ştiut însă: Ce vedeţi prin filme în închisorile americane nu se aplică la noi cam deloc. Deţinuţii de la noi nu sunt nici pe departe atât de violenţi şi în general infracţionalitatea din România nu este atât de mare şi atât de periculoasă precum vrea presa să credem sau precum cea din SUA.
În ciuda unor progrese vizibile la nivel de condiţii de trai în penitenciare, deţinuţii sunt încă trataţi ca sub-oameni (de cele mai multe ori total nejustificat) şi inechitabil. Voi detalia despre asta când voi vorbi de probelmatica de gen - sectoarele de femei fiind exponenţial mai suportabile.
La nivel de lucru efectiv pe deţinut, suntem în continuare în secolul XIX spre XX. Exceptând latura strict formal-educaţională (cele 12 clase ce se pot face în penitenciar) restul e cam spre nul.

6. Va urma

În partea a doua vom discuta în principal despre problematica de gen în penitenciare şi cum este ea văzută în ceea ce priveşte deţinuţii dar şi cadrele şi tot în partea a doua vom discuta problematica religioasă şi cum este ea văzută în ceea ce priveşte deţinuţii precum şi viziunea cadrelor asupra problemei. Tot la problematica religioasă vom discuta despre bias-ul ortodox al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor precum şi despre o veritabilă campanie de ortodoxizare a deţinuţilor - de multe ori împotriva voinţei acestora din urmă.
Dacă nu uit sau dacă articolul nu va lua proporţii kilometrice ca acesta, o să mai dau exemple de cazuri în care legea e şuie şi în care deţinuţi cu infracţiuni identice sunt trataţi diferit atât de către justiţie cât şi de către instituţiile penitenciare.
Bonus, o să vorbim despre lipsa totală de empatie a cadrelor care nu au neapărat o "mentalitate învechită" ci mai degrabă una superficială şi "din topor".


Până atunci, vă salut cu respect.

7 comentarii:

  1. Trista realitate! Optimistul din mine nu poate sa nu remarce ca au loc imbunatatiri. Realistul spune insa ca e prea putin, prea lent si pentru multi, prea tarziu.

    RăspundețiȘtergere
  2. ""Ăăhăă, sunt vreo 11 în situaţia asta. De care dintre ei e vorba?""
    Sistemul incarcereaza oamenii cu simtul dreptatii peste medie. Pacat ca presa nu prezinta situatia acestor oameni... probabil ca sa nu dea idei si altora.

    Am fost impresionat si eu de povestea unui detinut care alesese sa petreaca vreo 20 de ani in inchisoare pentru ca, judecatorul l-a condamnat pe nedrept pentru o infractiune minora, i-a promis acestuia ca-l va ucide la intoarcerea din inchisoare si s-a tinut de cuvant.

    Exista vreo fundatie care sprijina familiile celor nedreptatiti de justitie?

    RăspundețiȘtergere
  3. Logosfera: Nu știu să existe vreun astfel de ONG (cum sunt VOCAL - Victims Of Child Abuse Legislation sau Innocence Project în SUA) însă scormonind prin Google am găsit știrea asta:
    http://www.antena3.ro/romania/drama-unui-roman-in-italia-condamnat-pe-nedrept-la-carcera-si-arest-la-domiciliu-126516.html

    Știrea vorbește despre un ONG românesc care ar fi ajutat familia să-și scoată bărbatul încarcerat nevinovat însă nu pomenește care este ONG-ul cu pricina și care-i este obiectul de bază de activitate.

    RăspundețiȘtergere
  4. ai dreptate in tot ce spui dar asta e "teorie"ca in practica e altfel.Realitatea e ca Penitenciarele in ziua de astazi sunt adevarate mine de aur,uni se imbogatesc peste noapte ,eu sunt in pnt si va asigur ca tot ce va scriu e real.
    Un tel e 15 mil si al ai cel mult 3luni ptr ca nu rezisti mai mult,eu unu cred ca am dat 200mil pe tel in 20luni.
    Dar afacerile mari se fac la comisia de eliberare conditionata.Sistemu actual e prost gandit,daca esti recidivist ati da min 3 luni amanare,ca sa scapi tre sa dai la pnt 5 mii euro dupa care te duci in instanta si acolo alti bani.E vai de capul tau daca te miros astea ca ai bani.
    Acum vb de legea 275
    -e cea mai proasta lege gandita,ai drepturi dar nu pot sa ti le dea ca nu au conditii,infrastructura. La noi ln PNT au terminat bani pe 2013 si e abia Mai

    RăspundețiȘtergere
  5. nu doresc nimanui sa ajunga pe acolo. Puscaria e o afacere ptr uni

    RăspundețiȘtergere
  6. Mi-e mila de cei nevinovati sau de acei copii care provin din familii destramate(parintii alcoolici).urasc porcii corupti de militieni,as vrea sa i vad pe ei dupa gratii.multi copii ar putea fi ajutati de psihologi dar in Romania nu au inca mentalitatea asta.pacat :(((((

    RăspundețiȘtergere
  7. va rog frumos, sa mi spuneti si mie daca un detinut care nu a, omorat nici odata , an viata lui si are un comportament violent se ancadreaza tot la maxima siguranta? ce pedeapsa trebuie sa , ai sa fi la maxima siguranta?? este adevarat ca , acum cei cu comportament violent stau an camera cu criminali???

    RăspundețiȘtergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails