duminică, 19 februarie 2012

Acuzația de proxenetism => Pedeapsa cu moartea

Cel puțin în ochii unei mari porțiuni din opinia publică mioritică.
Dinu Damaschin, un băcăuan controversat, era în arest preventiv (adică în aproape cele mai grele condiții de arest cu putință - pe cele de la Bacău le-am văzut cu ochii mei) din 22 decembrie sub acuzația de proxenetism, iar gurile rele îi băgau în cârcă și altele pe care totuși nu le-a putut nimeni demonstra niciodată.

1. Prezentarea pe scurt a faptelor

Îmi cer scuze că o să citez din tabloide însă sunt articole cu imagini a căror autenticitate a fost confirmată de autorități. Nu prea am de ales căci până la moartea sa numai tabloidele au urmărit firul poveștii. Deh... moartea unui bărbat în închisoare nu reprezintă subiect de interes pentru mass-media comercială. Numai atunci când o criminală cu sânge rece rămâne gravidă e relevant. Dar să nu divagăm.
Dinu Damaschin a adus și dovezi pentru nevinovăția sa însă instanța băcăoană a considerat că nu sunt suficiente nici măcar pentru judecarea dosarului său cu el în stare de libertate.
Prin urmare, Damaschin a luat decizia de a intra în greva foamei iar după mai puțin de o lună - după 22 de zile - efectele erau mai mult decât vizibile.
La înfățișarea din ianuarie instanța a decis însă să mențină mandatul de arestare a lui Dinu Damaschin.
În 17 februarie anul curent, Dinu Damaschin s-a prezentat la proces, sau, mai corect spus, s-a târât la proces căci slăbit și bolnav fiind, oricum n-a scos niciun sunet la proces.
Deşi vizibil slăbit şi evident nereprezentând niciun pericol pentru nimeni, Damaschin a fost tratat aproape la fel de rău ca Andrei Chikatilo. Nu numai că nu era niciun medic prezent pentru o eventuală cedare a sa, dar era supravegheat îndeaproape de un miliţian de parcă Dinu Damaschin reprezenta un pericol iminent - totul în condiţiile în care răposatul nici măcar nu putea să-şi ridice capul.
După audieri, în timp ce judecătorii deliberau dacă să-l mai ţină aiurea la pârnaie sau nu (şi apropo, aveau de gând să-l mai ţină), Dinu Damaschin a încetat din viaţă.
Şi? Şi-atât. I-au târât cadavrul ca unui câine prin zăpadă şi pa.
Probleme? Niciuna. "Procedural, la decesul inculpatului, orice acţiune împotriva sa încetează". Atât. Atât au avut de spus jegurile umane autorităţile despre incident. Erau puţin supăraţi că acum trebuie să anuleze juridic decizia de menţinere a măsurii de arestare preventivă.
Unde-i problema? Vedem îndată.

2. Problema la nivel legal

Problema la acest nivel este că niciodată nu răspunde nimeni când cineva este ucis indirect sau direct de către autorităţi. Am mai scris şi-aici despre oameni ucişi de statul român, crime în urma cărora n-a păţit nimeni nimic. La fel cum există exemplul Marcel Ţundrea în care de asemenea n-a păţit nimeni nimic deşi domnul Ţundrea a decedat exclusiv din vina autorităţilor. La fel cum există cazurile despre care am vorbit în cele două articole despre penitenciare.
Pentru niciunul din aceste cazuri nu a răspuns nimeni niciodată. Dacă există măcar un caz în care cineva a făcut închisoare pentru omor calificat ca urmare a morţii unui deţinut, vă rog să mi-l semnalaţi. Poate fi vreo menţiune undeva într-un colţ de Internet unde n-am ajuns eu.
Toate aceste cazuri au în comun un lucru: TOATE victimele sunt bărbaţi. TOATE. Nu există nici măcar un singur caz de la căderea comunismului încoace în care o femeie să fi murit în timp ce era anchetată sau în "condiţii neclare" în închisoare. De fapt, nu cred că există vreun caz în general în care o femeie să fi murit în închisoare. Eventual de bătrâneţe, dar nici asta nu cred căci la noi închisoarea pe viaţă e numai pentru bărbaţi. Pentru femei se termină la vârsta de 70 de ani. Cel puţin în practică. În lege or fi stând altfel lucrurile.
În afară de faptul că toate victimele sunt bărbaţi, mai au în comun un lucru aceste cazuri: În NICIUNUL din ele nu se face o anchetă amănunţită. Nici măcar una de mântuială. Ancheta e de fapt una pe hârtie şi-atâta tot.

Revenind la cazul discutat, deşi este unul ceva mai mediatizat - dar nu prea mult - se prefigurează fix acelaşi scenariu. De ochii presei Miliţia a aruncat responsabilitatea pe spitalul penitenciar, spitalul penitenciar pe conducerea penitenciarului Bacău iar conducerea penitenciarului s-a spălat pe mâini spunând că Dinu a plecat viu de la ei şi deci e responsabilitatea tribunalului şi a Poliţiei.
Nu ştiu cine e vinovat. Habar n-am. Dar faptul că nimeni nu va răspunde pentru asta mi se pare cel mai grav cu putinţă. Şi mai grav e că nu e nici prima şi nici ultima dată când se întâmplă.

O să-mi spuneţi că a făcut greva foamei şi deci îşi dorea să moară şi deci nu-i nicio problemă. Ba da, e una: că v-aţi înşela amarnic de mi-aţi spune asta. E un motiv pentru care deţinuţilor nu li se permit în celule obiecte cu care şi-ar putea face rău singuri - fix acela de a nu se sinucide - în special dacă sunt în cadrul unui proces în care urmează să răspundă pentru eventualele fapte antisociale pe care le-ar fi comis.

Şi mai e o altă problemă: Tovarăşa profesoară expertă în greva foamei de la Caracal a folosit această formă de protest 70 de zile. Şi era mai bolnavă decât Damaschin. Şi nu numai că nu era slăbită, dar dădea şi declaraţii vioaie în presă. Dinu Damaschin a intrat în greva foamei pe 22 decembrie şi a murit pe 17 februarie. Adică exact 58 de zile.
Şi-atunci cum se face că o femeie bolnavă face greva foamei 70 de zile şi n-are mare lucru în timp ce un bărbat sănătos face greva foamei 58 de zile şi moare? Asta în condiţiile în care ambii protestatari au beneficiat de atentă supraveghere medicală?
Pentru oricine care face o anchetă de bun simţ, întrebările de tipul ăsta ar trebui să vină printre primele.
Cum se poate ca un bărbat de 45 de ani să reziste două luni (deci 62 de zile) îngropat în zăpadă şi mâncând doar zăpadă şi un bărbat de 55 de ani să nu reziste 58 de zile beneficiind şi de asistenţă medicală? (şi da, ştirea cu cel îngropat în zăpadă e reală)
Ori mint toţi din toate celelalte cazuri şi Damaschin a fost doar serios cu protestul său, ori ceva e putred la mijloc. Ancheta îşi va pune întrebările astea? Sunt dispus să pariez că nu.

3. Problema la nivelul opiniei publice

Aşa cum am spus şi în articolul despre penitenciare, opinia publică românească suferă de stalinism. Parafrazându-l pe Mircea Badea, din ură viscerală şi iraţională, o mare parte din opinia publică mioritică nu se poate abţine de la a se bucura nejustificat atunci când se întâmplă ca statul să comită un abuz asupra cuiva pe care ei nu-l plac.
Nu ştiu dacă Dinu Damaschin chiar a fost un proxenet sau nu. Nu am curaj nici măcar să înclin să cred ceva anume. Ştiu câteva date sigure despre perioada când Monica Gabor stătea în Bacău de la oameni care au cunoscut-o. Motiv pentru care nu o pot crede pe Monica Gabor că-i victimă niciodată.
Însă, ce ştiu sigur, e că mass-media românească e de porc şi manipulează opinia publică la modul foarte grosolan. În timp ce Dinu Damaschin făcea greva foamei pentru a-şi demonstra nevinovăţia, presa publică titluri de tipul "Proxenetul Dinu Damaschin...". Mă las-o-n mizda pă-sii, da' de unde ştie presa că Dinu Damaschin era proxenet în absenţa vreunei sentinţe judecătoreşti care să ateste asta? Asta în condiţiile în care nici măcar când există sentinţe definitive nu li se spune infractoarelor pe nume - criminale, hoaţe, escroace, traficante, etc. - ci se foloseşte limbajul corect politic.

Pe lângă aceste aspecte, opinia publică din România nu prea cunoaşte mecanismele democraţiei şi în general cum funcţionează o societate de tipul celei de care pretindem c-avem. Însă, după cum am arătat mai sus, nu doar opinia publică nu cunoaşte ci nici mass-media.
Pentru a triliarda oară: Până la proba contrarie, orice inculpat într-un proces este nevinovat şi trebuie tratat ca atare! Sigur, cui nu-i place poate merge în Sudanul de Nord sau în Coreea de Nord. Asta în teorie.
Pentru că-n practică, instanţele de la noi cred că au o rată de succes mai mică decât instanţele din statele totalitare sau din teocraţiile islamice.

4. Problema la nivel moral

Această problematică e oarecum conectată cu punctul 3 dar o abordez separat totuşi.
Din perspectiva mea de "ateu fără moralitate şi fără de dumnezeu" cum mă etichetează creştinopaţii schizoizi, este eminamente imoral să te uiţi la un om cum se stinge şi moare în faţa ta fără să mişti un pai, mai ales când tu eşti autoritate publică şi deci, cum ar veni, angajată pe banii acelui om inclusiv ca să-l protejezi şi să-i aperi drepturile.
De asemenea, este de-a dreptul imoral din punctul meu de vedere să verşi venin şi ură şi să te bucuri c-a murit un om care era acuzat (nici măcar vinovat dovedit!) de proxenetism.
Chiar presupunând că Dinu Damaschin se făcea vinovat de toate capetele de acuzare, atitudinea adoptată tot este una imorală. De ce? În primul rând pentru că pedeapsa pentru proxenetism nu este pedeapsa cu moartea. În al doilea rând pentru că a lăsa un om să se stingă sub ochii tăi fără să faci nimic deşi e datoria ta să faci asta, te face complice la uciderea sa. Şi nu doar complice moral.
Ştim să ne câcăm pe noi să le plângem de milă celor 3 femei pe an executate în Arabia Saudită pentru adulter sau vrăjitorie. Dar, în acelaşi timp, nu avem nici cel mai mic simţ al moralităţii când sub ochii noştri moare un bărbat pentru o acuzaţie pe care nici măcar n-am dovedit-o.

Ştim să fim morali şi să cerem pedepsirea vinovaţilor atunci când un rahat de câine este eutanasiat cu parul în legitimă apărare pentru propria viaţă. Şi da, nu glumesc, românii chiar cer pedepsirea unui om care a ucis un câine turbat care-l muşcase-n prealabil. Însă simţul moralităţii se evaporă instantaneu în momentul în care un bărbat, cel puţin de jure nevinovat, este ucis prin imprudenţă de către stat.

Interesant este că nimeni nu contestă faptul că Monica Gabor benificiază de celebritate şi de un munte de bani pe care cu creierul ei mic nu i-ar fi putut face altcumva se datorează în mod exclusiv şi nemijlocit răposatului Dinu Damaschin. Faptul că nu contestă nimeni asta e o prezumţie destul de bună că e adevărat.
Tipic pentru "recunoaşterea feminină" este că chiar Monica Gabor l-a băgat în pârnaie şi implicit a favorizat moartea sa.
Dacă ceilalţi doi inculpaţi din dosar vor fi achitaţi, eu aş propune ca Monica Gabor să fie cercetată penal pentru omor prin imprudenţă şi mărturie mincinoasă. Eu dac-aş fi familia lui Damaschin mi-aş pregăti dosarul de pe-acum.
Întreg cazul miroase serios a caz tipic de acuzaţie falsă. Şi justiţia, tipic pentru ţări afectate de feminism, ia de bun fără să verifice. Iar opinia publică ţine isonul.
Motive sunt destule să cred ce am scris mai sus: Plecând de la ce ştiu de la oameni care au cunoscut-o pe don'şoara Gabor - femei şi bărbaţi deopotrivă - continuând cu recenta sa tentativă de a-l jefui prin instanţă pe Irinel Columbeanu şi terminând cu inadvertenţele din propriile declaraţii.
Ce inadvertenţe? Păi... ea spune c-avea 14 ani când a racolat-o Damaschin. Şi tot ea spune că s-a căsătorit inactivă sexual fiind cu Irinel Columbeanu - adică 5 ani mai târziu. Păi... şi-atunci cum te-ai prostituat tu fiind forţată de Dinu Damaschin? Prin aer? Cum ai fost tu abuzată sexual şi apoi brusc ai devenit inactivă sexual? Ori e laie, ori bălaie.
Sigur, aceste aspecte nu sunt discutate în anchetă după principiul "femeile nu mint niciodată" iar Dinu Damaschin nu a avut ocazia de a-şi confrunta acuzatoarea - pe principiul că drepturile omului se suspendă în cazul unui proces în care o femeie acuză un bărbat.

5. Concluzii personale

Mă întristează de fiecare dată când constat că lucruri pe care le-am scris aici acum 2-3 ani se transpun în realitate.
Mă enervează însă la culme atunci când văd că opinia publică se face că nu vede aceste chestiuni absolut deloc.
Sincer îmi pasă prea puţin dacă Dinu Damaschin era vinovat sau nu. Dacă era vinovat, ar fi trebuit să se dovedească asta şi să fie pedepsit conform legii - care nu include absenţa totală a minimumului de decenţă umană, umilirea şi permiterea morţii în chinuri. Dacă nu era vinovat, situaţia e cu-atât mai gravă.
Eu îmi pun totuşi o întrebare: Dacă era vinovat, de ce-a ţinut de protestul său până la capăt? Ce om sănătos la cap ar protesta atât de extrem dacă ar şti că este vinovat?

Vă las ceva la care să reflectaţi:

Diferenţa dintre un bărbat de treabă, eventual tată iubitor şi demn de încredere şi stâlp al societăţii şi un violator sadic şi malefic traficant de femei este deseori făcută doar de absenţa unei acuzaţii din partea unei femei dornice de bani sau atenţie.

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

7 comentarii:

  1. Ca de obicei, toate relele de pe lumea asta sunt puse pe seama feminismului. Din punctul tau cretin de vedere. Esti exact ca in bancul in care Ion ii spune Mariei, care il tot batea la cap sa stranga fanul, ca venea ploaia in timp ce el citea, linistit, revista "Times": "Fa, Marie, u have an obsession!". Asa si tu. Cum o dai, cum o intorci, cum o dregi, ajungi tot la femei/feminism. Sincer, ai nevoie de un control la cap. Iar daca ai o prietena, mi-e mila de ea.
    In alta ordine de idei, Damaschin este, intr-adevar, o victima, la fel ca si profu' de la "Jean Monnet". Ambii s-au incurcat cu niste lepre si acum platesc, din pacate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Comentariul tău îmi demonstrează punctul de vedere cu vârf şi îndesat.
      "Sincer, ai nevoie de un control la cap. Iar daca ai o prietena, mi-e mila de ea." - shaming tactic. Cea mai des folosită de orice feministă sau mangin care se respectă.

      Ce mă surprinde însă e disonanţa ta cognitivă vizibilă din elicopter:
      "In alta ordine de idei, Damaschin este, intr-adevar, o victima, la fel ca si profu' de la "Jean Monnet". Ambii s-au incurcat cu niste lepre si acum platesc, din pacate." - Afirmaţia este una corectă. Însă, totodată, şi una incompletă.
      Dacă n-ar fi existat feminazismul, acele lepre nu ar fi avut posibilitatea de a victimiza niciun bărbat - nici pe domnul Vişan, nici pe domnul Damaschin.

      Ștergere
  2. O multime de oameni au rasuflat usurati vineri la auzul vestii ca Dinu Damaschin a murit. Cei care au platit pentru sex cu fete de liceu, cei care au protejat reteaua de prostitutie infantila, cei care au profitat de legaturile lui Damaschin cu lumea politica si oamenii de afaceri, toti au motive de bucurie.

    http://www.ziaruldebacau.ro/ziarul/2012/02/19/moartea-lui-damaschin-ingroapa-cazul-retelei-de-prostitutie-infantila.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Articolul citat de tine e chiar mai prost decât cele de pe cancan.ro - serios de nu.
      Dacă-i așa cum spun ziariștii băcăoani, de ce nu prezintă și dovezi, mărturii, dezvăluiri - știi tu, ce este specific pentru un jurnalist de investigații care se respectă.

      În plus, eu aici n-am discutat deloc vinovăția sau nevinovăția lui. Indiferent dacă era sau nu vinovat de acuzațiile ce i-au fost aduse, nu trebuia să moară și am explicat deja și de ce.

      Pe de altă parte, articolul citat de tine induce cumva ideea că a fost ”ajutat” să moară. Personal nu prea gust scenarii dintr-astea cum că ”știa prea multe și a fost ajutat să dea colțul”, cel puțin nu în absența unor dovezi în acest sens.

      Ștergere
  3. Nu stiu ce ma face sa citesc ce scrii si sa incerc sa-ti revizuiesti atitudinea. Stiu ca argumentele rationale nu tin in asemenea cazuri. Tu te definesti prin ura fata de femei si feminism si daca iti iau asta e ca si cand i-as lua unui handicapat handicapul. Da, unii sufera, pentru ca facea parte din ei, din personalitatea lor.
    Sigur, suntem oameni civilizati, nu ucidem oameni in puscarii. E absolut regretabil, condamnabil, de nedescris ce s-a intamplat. E nesimtirea sistemului juridic si a penitenciarelor din tara asta si nu numai. Condamn din tot sufletul ce s-a intamplat.
    Dar, iarasi, nu vezi decat cazurile astea, nu felul cum trateaza presa situatia de la Jean Monnet. Pe de alta parte, un proxenet (dovedit), dupa mine, nu e cu nimic mai bun decat un nazist care a condamnat oamenii la munca fortata si la cuptor pentru ca erau evrei, tigani, africani. Rase inferioare, de...Misoginismul cred ca e mai rau decat nazismul. Ia sa ne gandim ce li s-a intamplat nazistilor prinsi si condamnati la Nurenberg. Drept ar fi ca orice misogin care s-a manifestat pe scara larga in felul asta merita tot asta, chiar mai mult. Adica executat, iar cenusa sa-i fie imprastiata in cele 4 vanturi. Da, sigur, acum aceste practici sunt primitive. Dar inchisoarea pe viata e decenta in astfel de situatii. Ca sa vezi ca nu sunt sexista, spun acelasi lucru pentru orice munca fortata, pentru taxa de protectie si alte forme de sclavie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Nu stiu ce ma face sa citesc ce scrii" - Nici eu nu ştiu. Însă mulţi dintre cei care nu sunt de acord cu ce scriu continuă să revină fie din cheful de a mai discuta în contradictoriu fără să se-njure fie pentru că în străfundul conştiinţei lor ştiu că am dreptate.
      "Tu te definesti prin ura fata de femei si feminism si daca iti iau asta e ca si cand i-as lua unui handicapat handicapul." - Hai c-asta-i tare. Ai citit 10 articole (maxim) de-ale mele şi ai dedus indubitabil cum mă definesc eu. Sigur, pot să spun eu de 382083247893 de ori că între a urî feminazismul şi a urî femeile e o diferenţă ca de la cer la pământ sau ca de la Roma la Vladivostock.
      Şi dacă-mi iei ce? Nu-mi poţi lua o idee decât dacă-mi demonstrezi că greşesc - caz în care renunţ de bună voie la ea - aşa cum am renunţat pe parcurs şi la alte idei care nu s-au dovedit aplicabile - de exemplu la deism.
      "Dar, iarasi, nu vezi decat cazurile astea, nu felul cum trateaza presa situatia de la Jean Monnet." - Sunt două probleme. În primul rând presa vede mult prea des cvasi-exclusivist problemele femeilor (vezi ziarul EVZ, Gindul.info si mai nou realitatea.net) şi mult prea rar probleme la fel de grave sau mai grave ale bărbaţilor. De presa vest-europeană nu mai zic nimic căci aceea e în mare parte scrisă de femei pentru femei exclusiv. Căci dacă n-ar fi aşa n-ar mai publica articole mincinoase precum că taţii nu sunt necesari în viaţa copiilor sau articole mincinoase precum că femeile nu pot fi pedofile - un bullshit pe care îl înghite multă lume - la fel ca şi bullshit-ul religios.
      În al doilea rând, a doua problemă e că văd foarte bine cum tratează presa cazul de la Jean Monnet şi mi se pare unul dintre foarte puţinele cazuri când presa tratează corect şi obiectiv. Vârsta consimţământului în România este 15 ani iar raportul medico-legal a indicat clar şi fără dubii că nu a fost vorba nici pe departe de un viol. Pe cale de consecinţă, îl consider pe profesrul Vişan o victimă a feminazismului pentru că dacă violul nu ar fi fost politizat, acuzaţia fătucii ăleia ar fi fost tratată ca orice altă acuzaţie de agresiune - adică cu prezumţie de nevinovăţie, fără concediere arbitrară şi nejustificată, cu povara dovezii pe acuzare ca-n orice democraţie sănătoasă la cap, etc. În schimb, din cauza nemijlocită a bullshit-ului feminazist, profesorul a fost mai întâi arestat, persecutat, concediat de la locul de muncă pentru ca într-un final să fie găsit nevinovat şi cu cariera ruinată.
      "Misoginismul cred ca e mai rau decat nazismul." - Serios? Şi pe ce te bazezi în credinţa asta a ta? Sau doar crezi pur şi simplu, la fel cum crezi că există patriarhat în U.E. sau alte basme dintr-astea? În numele nazismului au murit peste 10 milioane de oameni în cele mai groaznice chinuri, femei şi bărbaţi deopotrivă. În numele misoginismului nu a murit niciun om. Şi nu, cazurile criminalilor în serie nu se pun pentru că nu misoginismul i-a mânat ci setea de a ucide. La fel cum nici pe criminalele în serie nu le-a mânat misandria să ucidă bărbaţi ci setea necontrolată şi dăunătoare de a ucide.
      "Drept ar fi ca orice misogin care s-a manifestat pe scara larga in felul asta merita tot asta, chiar mai mult. Adica executat, iar cenusa sa-i fie imprastiata in cele 4 vanturi." - Câtă ură. Sigur eşti ok? Adresa de la Spitalul Universitar nr. 9 sau de la Spitalul Universitar "Socola" îţi este cunoscută?
      "Ca sa vezi ca nu sunt sexista, spun acelasi lucru pentru orice munca fortata, pentru taxa de protectie si alte forme de sclavie." - De ca şi cum ar fi echivalente. Ia zi-mi tu, este cumva comparabilă situaţia feminazistelor din UK care se plâng de misoginie cu situaţia copiilor care muncesc în minele de diamante pentru a produce bijuterii pe care mai apoi să le pretindă femeile de la bărbaţi ca "semn al dragostei"?

      Ștergere
  4. "Domnilor, pentru ca nu ati fost in stare sa obtineti dovezi pentru crimele pe care le-am comis, m-ati condamnat pentru singura crima pe care n'am comis-o". Asta a fost declaratia unui mafiot sicilian condamnat in timpul regimului Mussolini.
    Nu stiu cat de vinovat era Damaschin si nu am urmarit cazul, insa ma intreb daca celebritatea presupusei victime a cantarit sau nu mai mult in talerele si asa decalibrate ale justitiei romane.
    Deja avem cazul Tundrea, avem si mai vechiul caz Samoilescu, insa incompetenta autoritatilor a depasit demult nivelul in care autorului ii reuseste infractiunea la reconstituire (un caz de tentativa de trecere a frontierei). Nu mai este mult pana Romania va ajunge din urma modelele anglo-americano-canadiano-australiene de erori justitiare. La cati maidanezi avem pe strazi, nu e de mirare sa le reuseasca o condamnare a unei femei pentru uciderea copilului, precum cazul Chamberlain din Australia. Cazul Tundrea ne duce mai aproape de cazul Stefan Kizsko din Mareata Britanie, William Dillon din Maretele State Unite ale Floridei sau cazul David Milgaard din Cacanada.
    Sa fie oare o coincidenta ca in cazurile mentionate mai sus, cu exceptia cazului Dillon si cazul Chamberlain (cu cainii dingo), victimele erau femei? Vai, bine ca am pus si cazul Chamberlain, ca sa vedem ca victimele erorilor judiciare nu sunt doar barbatii.
    Daca in tari serioase (ca o paranteza, si Norvegia are cam multe cazuri documentate de erori judiciare) se intampla asa ceva, ce sa ne mai miram de republici telenovelo-bananiere, unde politistul fie isi face treaba si pe judecator il doare in ciocan (ala cu care deschide si inchide sedinta), fie politistul stie dinainte cine e autorul si nu reuseste decat cu greu si cu forta sa-l convinga pe cel incriminat sa recunoasca. In alte cazuri, nici macar asta nu face, are grija insa acelasi judecator sa-l bage la zdup, lasand justitia pe seama altora.
    Este o tragedie ca in secolul XXI, cetatenii sunt vinovati din oficiu, urmand sa (se) dovedeasca contrariul intr'o zi, cand poate ei mai sunt in viata prin puscarie sau mai traiesc un an sau doi dupa ce ies de acolo. Un extraordinar "progres" al societatii umane, inceput cu distrugerea Bastiliei, de unde au scapat si criminalii condamnati pe drept, pentru ca la scurt timp sa fie nevoie de alta inchisoare pentru cei care n'au comis nicio crima.
    La inchisoare ar trebui scris ca la spitalul de nebuni:
    "nu toti cei ce sunt aici sunt vinovati si nu toti cei ce sunt vinovati sunt aici".

    RăspundețiȘtergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails