sâmbătă, 4 februarie 2012

Închisorile din România: Ce nu auzim prea des - Partea a II-a

Bine v-a regăsit cu partea a II-a a relatării scurtei mele experienţe ca vizitator în penitenciarele din România.
Înainte de toate vă invit să (re)citiţi prima parte a acestui articol întrucât voi folosi termeni definiţi acolo şi voi continua într-un mod destul de (dez)ordonat idei începute acolo, ceea ce va face înţelegerea acestei relatăi dificilă fără lecturarea primei părţi.
Sunt convins că în această a II-a parte voi supăra multă lume însă eu preţuiesc mult mai mult adevărul obiectiv decât sentimentele oamenilor iar adevărul obiectiv despre penitenciare, cel puţin în unele dintre cazuri, îl stăpânesc iar afirmaţiile pe care le voi face se bazează pe observaţii directe, pe informaţii publice şi pe situaţii care oricând pot fi verificate în teren.
Nu spun că nu voi putea fi contrazis, dar spun doar că va fi destul de greu.
În această a doua parte mi-am propus să mă axez pe trei aspecte: problematica de gen în rândul deţinuţilor, problematica religioasă şi a îndoctrinării în general în rândul deţinuţilor şi pe cadrele din penitenciare despre care sunt şi lucruri mai puţin fericite de spus, în special în ceea ce priveşte atitudinea acestora faţă de deţinuţi. Intercalat peste aceste trei problematici voi continua cu exemple de tratament aplicat deţinuţilor şi despre cum aplicarea legislaţiei penale româneşti este de porc - şi sunt politicos când spun asta.

1. Problematica de gen

Puţină lume ştie că femeile şi bărbaţii sunt trataţi diferenţiat în penitenciare, dar nu în funcţie de infracţiunea comisă care-i împarte oricum pe deţinuţi pe regimuri de executare a pedepselor, ci în funcţie de prezenţa sau absenţa uterului.
Prin simplul fapt că ai sexul potrivit, a comite o infracţiune în România devine brusc muuuult mai puţin grav. De ce spun asta? Din două motive:
1. Femeile primesc cu până la 60% mai mici pedepsele pentru infracţiuni identice
2. Femeile primesc tratament de regim hotelier aproape prin definiţie, indiferent de regimul de executare al pedepsei stabilit de instanţă sau de pedeapsa primită (oricum mică).

Cele două motive se întrepătrund şi de-aceea le vom discuta împreună.
Prin faptul că pedepsele pentru infractoare sunt mai mici, foarte puţine femei se "califică" la regimul de maximă siguranţă - dar nu pentru că ar fi infractoare mai puţin periculoase, ci pentru că instanţele au prostul obicei de a le acorda clemenţă pentru un plânset frumos în sala de judecată.
Pe cale de consecinţă, cea mai mare parte dintre infractoarele condamnate care ajung în sistemul penitenciar românesc se califică la regimurile deschis şi semi-deschis. Ei bine, legislaţia cu privire la aceste două regimuri prevede o serie de standarde minime de condiţii pentru deţinuţi şi o serie de condiţii aşa-zis opţionale.
Ceea ce puţini ştiu (nu pentru că ar fi greu de aflat ci pentru că nu prea le pasă) e că toate standardele opţionale sunt respectate pentru secţiile de femei în timp ce NICIUN standard opţional nu este respectat pentru bărbaţi - ba încă şi din alea obligatorii mai lipsesc de pe la bărbaţi.
La Penitenciarul pentru Minori şi Tineri Bacău am văzut două chestii care m-au lăsat perplex dar nu neapărat prin existenţa lor ci prin atitudinea personalului care nu vedea nimic greşit - în special atitudinea personalului feminin - îndată şi despre cadre.
În instituţia mai sus amintită există un corp (cel din dreapta în capăt - cum intri pe poarta penitenciarului - pentru cine vrea să verifice) în care la parter şi subsol sunt cazaţi deţinuţi iar la etaj sunt cazate deţinute. Nimic în neregulă aici.
În neregulă a fost însă faptul că şiroaie de apă inundau parterul şi subsolul. Adică, mai pe româneşte, era apă peste tot pe unde erau cazaţi bărbaţi. Situaţia nu era de azi de ieri ci avea aproape un an. Întrebate despre asta cadrele au recunoscut senin că nu au făcut nimic pentru a opri infiltraţia de apă şi potenţiala sursă de îmbolnăviri pentru deţinuţi.
Prin contrast, la etajul 1 din acelaşi corp, unde erau cazate deţinutele, pereţii erau proaspăt zugrăviţi iar instalaţia de apă recent înnoită şi totul perfect uscat şi sănătos.
Bonus, doamnele stăteau câte 4 în cameră. Motivul invocat? "Eh... ştiţi cum sunt doamnele, n-au loc" - Să mori tu? Asta în timp ce la bărbaţi se stătea câte 11 în cameră fără ca vreun cadru să-şi pună problema. Şi nu vă-nchipuiţi că erau aşa de puţine deţinute! Nu, nu! Mai făcuseră încă un corp pentru femei ca să încapă toate câte 4 în cameră - nu care cumva să se simtă stânjenite!
Vorbim aici despre o clădire care a fost renovată doar pe o treime - adică fix acolo unde stăteau doamnele - care găzduia totuşi infractori condamnaţi pentru infracţiuni aproape identice (puţin mai grave ale doamnelor - după cum chiar cadrele o recunosc) şi care executau pedeapsa în regimuri identice - regimul deschis.
Aşa cum am spus şi-n partea I, instituţia băcăoană deţine un atelier de croitorie care este destinat exclusiv femeilor. Prin urmare, din Penitenciarul Bacău poţi ieşi coritoreasă dacă eşti infractor de sex feminin. Dacă eşti infractor de sex masculin - hai marş, pa, la revedere, ne pasă prea puţin spre deloc dacă ai vreo calificare sau dacă ai vreo şansă de reintegrare în societate.
La această situaţie contribuie şi opinia publică, opinie publică ce este constant manipulată de mass-media.
Haideţi să vedem o comparaţie:
Un deţinut a fost găsit mort în celulă. Parchetul anchetează. Atât. Sec. După care cazul dispare din atenţia presei. A trebuit să scutur bine Internetul şi apoi să dau nişte telefoane ca să aflu într-un final că acest caz a fost... clasat. E doar un alt AN (autor necunoscut).
Prin comparaţie, o criminală cu sânge rece primeşte drept la vizite conjugale şi este prezentată în presă printr-un adevărat serial. Meritul ei? S-a folosit de uter şi a rămas gravidă fiind "cucerită de scrisori de dragoste”. Hai mă, mă leși? Și eu ar trebui s-o cred, nu?
Spre deosebire de primul caz, unde era vorba de viața unui om, în acest caz, presa a catadicsit să publice și rezultatul final. De data asta, din fericire, justiția a fost rațională. Din păcate, însă, justiția românească e rareori rațională când vine vorba de infractori de sex feminin.
La Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași vizitele conjugale nu sunt permise celor care execută pedeapsa în regim de maximă siguranță (adică exact precum Carmen Bejan) - sau cel puțin nu este permisă în primul an de executare a pedepsei, până când deținutul este acomodat. Da, dar la Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași sunt încarcerați doar bărbați.
La Arad însă penitenciarul este unul mixt și foarte prietenos cu femeile. Vă invit să vedeți un raport obiectiv asupra stării penitenciarului. Să cităm un pic de-acolo:
Ca si in alte penitenciare; conditiile de la regim deschis sunt mult mai precare decit la celelalte regimuri; si la Arad, regimul deschis este organizat in penitenciar vechi, unde de mult nu s-au mai facut lucrari de reamenajare si igienizare; la sectia de barbati, lucrurile stateau foarte rau; la femei, se zugravise recent si se mai facusera mici reamenajari;
Situația este la fel și la Bacău unde puținii bani, când au fost, de reamenajări sau de îmbunătățiri minore ale condițiilor de trai, au fost dirijați în proporție de 100% înspre secțiile de femei.
Exact ca și-n situația de la Bacău, și la Arad există programe mai bune pentru infractoare. Exemplu de program cu deținuții:
Programul 32
denumire: DA
durată: 3 luni
scop, obiective: dezvoltarea si remodelarea asertvivitatii ; participa numai femei
metodologie (tip de activitate) grup;
frecvenţa derulării activităţilor:saptamanal
cîţi deţinuţi pot urma programul : in prezent 11
Mai vreți? Uite unul tare:
Programul 36
denumire: Program destinat victimelor violentei domestice
durată: 3 luni
scop, obiective: suport emotional si informare privind masurile de protectie sociala specifice
metodologie (tip de activitate) : grup
frecvenţa derulării activităţilor:saptamanal
cîţi deţinuţi pot urma programul : victime: minori, tineri, femei ale violentei domestice; in prezent 8
Probabil că el, dacă ar fi fost deținut la Arad, nu ar fi primit deloc asistență.
Problema e că această criminală nu este nici pe departe singura tratată regește în închisoare prin comparație cu bărbații care au comis infracțiuni similare sau identice.
Și, pe lângă tratamentul muuuult mai blând, femeile beneficiază și de reduceri dramatice ale pedepselor. Cazul Bejan a fost tratat mai dur pentru că a stat presa pe capul justiției. Însă există alte foarte multe cazuri de criminale care primesc o bătaie pe umăr pentru fapta lor. Ba încă, dacă dau frumos din gene, ar putea fi tratate chiar și ca victime - exact precum criminalele de la Târgșor pe care mass-media alege să le prezinte ca victime și nu ca ceea ce sunt - niște ucigași cu sânge rece. Cazuri flagrante de femei care și-au ucis soții de față cu propriii copii sunt tratate ca și cum criminala cu sânge rece (care va face 7 ani de pârnaie la semi-deschis, apropo) ar fi oarecum victimă, în vreme ce cazul unui bărbat care comite aceeași faptă și dă vina pe fiică/soție este prezentat și privit de autorități ca fiind unul odios.
Colac peste pupăză, cu acest dublu standard cretin sunt îndoctrinați și deținuții în închisori. Imediat vorbim despre asta la capitolul 2.
Înainte de a trece însă la îndoctrinare și de a supăra altă categorie de oameni, mai merită amintit că atunci când am mers să vizitez sectorul de femei am fost atenționat de către cadrele din Penitenciar că ar fi bine să merg neapărat însoțit de un cadru-femeie căci altfel nu mă va crede nici dracu în cazul în care vreuna din deținute alege să facă plângere de hărțuire sexuală pentru simplul fapt că am trecut prin holul în care e ea cazată pe banii mei. Și asta fără să existe vreo reglementare explicită și pentru sectorul de bărbați pentru că, nu-i așa, bărbații nu pot fi hărțuiți sexual, este?
Acest dublu standard se găsește scris în clar pe pereții instituției și, din ce mi-au spus cadrele, un ONG feminazist vine constant și le povestește fătucilor despre cum pot institui dublu-standarde de facto ușurându-și viața în penitenciar și făcând viața grea tuturor celorlalți - în special bărbaților din penitenciar - deținuți și cadre deopotrivă.
Aceleași ONG-uri feminaziste care protestează pentru că România nu este un feminazism de facto, și aceleași ONG-uri cărora li se pare normal ca femeile care agresează băieței să scape nepedepsite.

2. Problematica religioasă și a îndoctrinării

Concubinajul nefiresc dintre Stat (în acest caz ANP - Administrația Națională a Penitenciarelor) și Corporația Ortodoxă Română se manifestă fără probleme și în sistemul penitenciar.
TOATE instituțiile penitenciare pe care le-am vizitat vreodată de-a lungul vieții conțineau un lăcaș de cult ortodox exclusiv.
Cu excepția Penitenciarului Bacău care are o ditamai biserica ortodoxă în incinta penitenciarului, chiar dacă între deținuți se află și musulmani și evrei, doi buddhiști și alți câțiva membri ai unor culte neoprotestante sau ai cultului catolic. Sigur, aceștia se pot duce-n paștele mamii lor sau pot accepta să-și desfășoare ritualurile înconjurați de picturi ostentative ortodoxe căci doar ortodocșii au dreptul în România de a se reconcilia cu prietenul imaginar preferat în condiții bune.
Colac peste pupăză, la Bacău (dar și în alte penitenciare) preotul ortodox este plătit cu salariu de cadru de penitenciar de către ANP. Popii ortodocși din penitenciare au statut de funcționari publici cu statut special - și au doi șefi ierarhici - Ministrul Justiției și CEO-ul Corporației Ortodoxe Române. Salariile pentru cadrele din penitenciare se ”învârt” în jurul sumei de 2500 RON/lună net.
Toate acestea se întâmplă în timp ce pastorii, preoții catolici, imamii, călugării buddhișit, rabinii și care-or mai fi, vin, dacă vin, gratis și pe timpul și riscul lor. Pe ei nu-i plătește și nu-i apără nimeni dacă vor să consilieze religios un deținut aparținând oricărui alt cult decât cel impus de statul de român - cultul ortodox.
Gândiți-vă doar câți bani s-ar strânge într-un an dacă preotul n-ar fi plătit deloc din bani publici și cu salariu de cadru de penitenciar. De banii ăia s-ar putea lejer rezolva problemele de la secția de bărbați din Penitenciarul Bacău. Acest lucru însă nu se va întâmpla foarte curând, cu atât mai mult cu cât doar femeile sunt cele care calcă pragul bisericii din spital. (conform preotului de-acolo)
Pe lângă această problemă prin care drepturile religioase sunt călcate în picioare iar laicitatea statului român ignorată complet, mai există și problema îndoctrinării deținuților pe alte planuri.
În primul rând sunt îndoctrinați întru corectitudine politică. Fie că vor, fie că nu vor - toți.
Mai apoi, femeile sunt consiliate din toate direcțiile (juridic, emoțional, religios, etc.) și protejate excesiv pentru a ieși cât mai repede și cât mai intacte din punct de vedere psihic - dacă se poate cu impresia că tot ele sunt victime.
În paralel, abuzurile sexuale asupra bărbaților nu sunt deloc investigate iar bărbații nu au acces la programul pentru deținuții aflați în perioada de preeliberare, acest program extrem de util deținuților este destinat doar femeilor - singurele persoane de sex masculin admise fiind băieții de până în 16 ani.
În raportul de la Arad este descris un program pe care l-am văzut implementat și la Bacău:
Programul 26
denumire: CIID
durată: 3-6 luni
scop, obiective: restructurarea si resemnificarea ideilor irationale
pers care au dificultăţi de relationare interpersonale
metodologie (tip de activitate) grup; individ
frecvenţa derulării activităţilor: spat
cîţi deţinuţi pot urma programul : in prez 16; in 2 gr
cîţi specialişti sunt calificaţi să desfăşoare programul: psih (4)
Prima întrebare: Cum se poate face restructurarea și resemnificarea ideilor iraționale cu o biserică în curte și cu popă plătit din bani jefuiți de la plătitorii de taxe pentru o activitate nulă?
Dincolo de acest aspect, acest program ascunde un efort susținut de îndoctrinare a deținuților cu valori de cele mai multe ori cretine. Programul țintește indirect doar bărbați cu personalitate puternică și cărora le inoculează idei ”bune” precum că e în regulă să iei bătaie de la femei fără să te aperi pentru că dacă te aperi tu faci pârnaie din nou că ești recidivist - irelevant cât e ea de vină. Acest aspect, din păcate, se poate verifica doar vorbind cu deținuții pentru că psihologii (acolo unde sunt) nu vor recunoaște acest aspect dar nu neapărat din rea voință ci din simplul fapt că aceștia nu văd nicio problemă în asta. În plus, de regulă, metodologiile aplicate nu prea sunt publice. Dacă găsiți pe undeva dumneavoastră resurse publice detaliate, vă rog să mi le semnalați ca să le atașez aici.
Pe lângă faptul că de regulă pentru bărbați nu există niciun fel de suport emoțional (prezumându-se că aceștia n-au nevoie de el) și niciun fel de suport întru dobândirea unei competențe care să le faciliteze reintegrarea în societate, aceste programe de îndoctrinare îi învață să nu ia atitudine și că e normal să fie văzuți ca cetățeni de rang secund și dacă vor fi angajați și vor fi plătiți mai prost decât colegii lor, să nu facă mare tam-tam.
Practic, îi învață să fie niște cretini ușor manipulabili care vor crede orice vrăjeală pe care li le-o livrează orice fel de figură de autoritate de vreun fel.
Așa cum am spus și-n prima parte, de problemele reale de ordin psihologic ale deținuților (cu precădere a celor de sex masculin) nu se ocupă mai nimeni. De ce s-ar ocupa? E obositor.

3. Cadrele din penitenciare

Cu trei excepții, toate cadrele cu care am intrat în contact sunt de părere că deținuții au prea multe drepturi. Sigur, până la un punct au și dreptate însă majoritatea cadrelor cu care am vorbit merg până-ntr-acolo încât să-i considere a priori vinovați și pe cei arestați preventiv.
La Bacău, când am auzit această atitudine, mi-am permis să întreb care e procentul de deținuți ajunși pe preventiv care primesc condamnări definitive și ajung în sectorul populației generale. Răspunsul a fost că e pe undeva pe la 70%.
În 2011 Penitenciarul Bacău avea 119 deținuți arestați preventiv.
În viziunea cadrelor toți erau vinovați deși datele furnizate chiar de ei arată că cel puțin 39 dintre aceștia sunt de facto nevinovați. Trecând peste faptul că toți cei 119 sunt de jure nevinovați.
Acest aspect însă le scapă în mod constant cadrelor din penitenciare la fel cum le scapă și alte aspecte.
Vă reamintesc că în secția de preventiv condițiile de detenție sunt chiar mai grele decât în restul penitenciarului - situația fiind valabilă și la Iași.
Un aspect pe care mi l-a semnalat un cadru de la Bacău mi s-a părut însă interesant: Din 2007 încoace s-au tot concediat din rândul cadrelor bărbați pentru a fi angajate femei ”gardian” (folosesc ghilimelele pentru că juridic vorbind aceștia nu se mai numesc gardieni) care să păzească deținutele întrucât, conform legii, persoana care percheziționează deținutul trebuie să fie de același sex cu deținutul.
N-ar fi asta o mare problemă, spune cadrul, (îl cred că nu e - cât timp el este cel care a scăpat de concedierile bazate strict pe prezența testicolelor) cât marea problemă e că atunci când o deținută devine violentă, doar o singură doamnă ”gardian” poate face față - celelalte punând instant mâna pe telefon și chemând domnii ”gardieni”.
Întrebarea mea legitimă este: De ce să angajezi personal (feminin) neperformant și apoi să pui presiune suplimentară pe partea (masculină) performantă a personalului? Ei, păi cum de ce? C-așa vrea U.E., dominată de feminazism.
Eu aș fi de acord cu măsura dacă nu ar fi ajutate deloc doamnele din corpul de pază.
Sigur, toate aceste cretinisme se petrec dintr-un simplu motiv: Standardele fizice de admitere în școlile militare sau de pregătire a cadrelor din penitenciare sunt mult mai relaxate pentru fete - în timp ce cele pentru băieți sunt aceleași, neschimbate de 300 de ani de când există penitenciare pe aceste meleaguri.
Un mare plus, însă, pentru o bună parte dintre cadre, este că s-au obișnuit să vorbească frumos cu deținuții și au descoperit că pe măsură ce renunță la atitudinile de umilire a deținutului, acesta din urmă devine mult mai cooperant și ”strunirea” acestuia devine mai mult o formalitate. Acest aspect este relevat chiar și de mulți deținuți, ceea ce înseamnă că e destul de adevărat având în vedere că deținuții au tendința de a augmenta neregulile și de a minimaliza avantajele.
Un cadru mai în vârstă, cu o experiență mai mare, mi-a spus că ușor-ușor a renunțat la practica de a le tărăgăna la nesfârșit cererile legale ale deținuților (acces la telefon, plimbare în curtea interioară, etc.) spunând că deși deținuții au prea multe drepturi, este totuși mult mai bine să te înțelegi cu ei. Acest domn spunea chiar că în urmă cu câțiva ani a avut un sentiment aproape revelator că deținuții pot fi și oameni cu care poți discuta rațional - mai ales dacă nu te porți oribil cu el.

4. Concluzii

Mediul penitenciar românesc este unul dur. Foarte dur. Nu aș putea spune extrem de dur pentru că aș exagera. În 2003 era extrem de dur. Iar în 1995 era cu siguranță insuportabil.
Motivul pentru care am scris aceste două articole e simplu: Pentru prosperitate și pentru mine.
Chiar dacă acest articol va fi citit de 3 oameni, pentru mine e suficient și-atât. Mai ales dacă măcar unul din acei 3 se va gândi de două ori înainte de a arunca vorbe grele când vine vorba de toți deținuții.
Există lichele și scursuri ale societății în spatele gratiilor? Există, fără-ndoială și pe cazuri punctuale rezonez cu mantrele negative. Însă există și multe scursuri în libertate.
Însă nu totul e alb și negru. Există enorm de multe nuanțe de gri. În spatele gratiilor se află și oameni care au greșit o dată dar în general sunt de bună credință. Asta nu înseamnă că nu ar trebui pedepsiți. Înseamnă însă să ne reajustăm simțul dreptății un pic mai mult.
În spatele gratiilor se află oameni care aud (nici măcar nu privesc) neputincioși cum alți oameni le mutilează copiii pentru simplul fapt că pot. Pe aceștia nu-i consiliază nimeni.
Și, nu în ultimul rând, în spatele gratiilor se mai strecoară și oameni nevinovați. Oameni nevinovați care aud (nici măcar nu privesc) neputincioși cum le mor părinții și nici măcar nu pot fi acolo pentru a-și prezenta omagiile. Oameni nevinovați care ies mult mai târziu, prea târziu, după ce au pierdut cei mai frumoși ani din viață luptându-se să oprească o pedeapsă pentru ceva ce n-au făcut. Iar la final, li se dă un rahat de fișic de hârtii. Asta când li se dă. Alții între timp mor din cauza bolilor luate în închisoare, înainte să apuce să li se facă dreptate măcar cât un scuipat în Oceanul Pacific.
Sigur, nu avem pedeapsa cu moartea - ceea ce este, zic eu, cel mai bun lucru din legislația penală românească. Însă, și un singur nevinovat dacă stă în penitenciarele românești, e suficient ca argument pentru îmbunătățirea condițiilor din penitenciare.
Un cititor îmi semnala în articolul precedent că ar trebui să apreciez mai mult progresele făcute de sistemul penitenciar românesc. Le apreciez, însă asta nu mă oprește să nu spun că totuși e încă mult-mult-mult prea puțin.
Dacă aveți ocazia să vizitați un penitenciar din România, sfatul meu e să profitați de acea ocazie și să o folosiți pentru a învăța ceva din ea! Fiecare vizitator în parte (așa cum am fost eu) percepe pușcăria într-un mod diferit. La fel cum fiecare deținut în parte percepe mediul de detenție diferit.
Dacă aș fi profesor, aș organiza vizite cu clasa la penitenciare de maximă siguranță - și nu glumesc când spun asta. Am apreciat la vremea lor inițiativele celor din Oradea și din Cluj care vizau transportarea unor elevi în penitenciare urmând ca aceștia să petreacă 24 de ore într-un penitenciar exact ca oricare alt deținut. Personal aș extinde programul la nivel național.
Nu numai că acest program are o eficiență crescută în ceea ce privește delincvența juvenilă, dar are, zic eu, un impact foarte puternic asupra viziunii acestor elevi în ceea ce privește mediul penitenciar.
Eu sunt convins că niciunul dintre elevii care au participat la aceste programe nu va afirma că în pârnaie e bine și nici nu va arunca cu vorbe grele asupra tuturor deținuților ca și cum ar fi sub-oameni sau chiar animale.
Sigur, este de porc că în unele cămine studențești (vezi căminul XVI Hașdeu Cluj Napoca sau Căminul 3 Agronomie București) condițiile de trai sunt mai proaste decât în unele penitenciare de maximă siguranță din România. Dar, asta nu înseamnă că îmbunătățirea penitenciarelor trebuie să frâneze - ci înseamnă că îmbunătățirea căminelor studențești trebuie să accelereze.
Sigur, e de porc că deținuții trăiesc la închisoare mai bine decât o parte din populația aflată în libertate. Dar asta nu înseamnă că traiul deținuților ar trebui retrogradat. Asta ar fi o problemă. O altă problemă e că cei care sunt supărați pe chestia asta ar trebui să se gândească ce-ar face ei dacă ar ajunge nevinovați la închisoare. Acuzația falsă de viol vă pândește la tot pasul - și asta e o realitate.
Sau, dacă nu e suficient de puternică imaginea, imaginați-vă că sunteți un ungur musulman acuzat fals de viol și încarcerat la Iași unde trebuie să stați minim 3 ani cât durează toate apelurile până când obțineți expertiza ADN care evident vă va exonera.
Deși știam și dinainte - nefiind la primele vizite în instituții de corecție - aceste vizite mi-au reîntărit empatia pe care în mod obligatoriu ar trebui s-o avem toți față de oameni în general și mai ales abilitatea de a judeca individual.
Nu o să se supere nimeni dacă nu empatizați cu Constantinos Pasaris însă cu mediocrul Ghibindel Zăbârță care face ani grei de pârnaie pentru condus fără permis într-o țară în care sutana și prezența uterului te absolvă de răspundere poate ar trebui să empatizăm mai mult.
Despre aplicarea inegală a legii, voi mai discuta căci fenomenul are o amploare uriașă în România.

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

5 comentarii:

  1. Foarte bine argumentate si realizate amandoua articolele din aceasta serie. Intr-adevar, ar fi cazul pentru o schimbare de mentalitate a opiniei publice care ar duce si la imbunatatirea situatiilor din partea autoritatilor. Foarte bine ca ai punctat discriminarea religioasa si discriminarea pe criteriu de sex doar fiindca tot circula propaganda asta ca 'orice barbat e mai rau decat orice femeie' sau cealalta, stupida in mod egal, cum ca religia ortodoxa trebuie sa aiba prioritate si sa invadeze constiintele oamenilor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Angelo, cea de sex e cu doua taisuri daca stau bine si ma gandesc: aici, biologia, din pacate, sau din fericire, isi pune cuvantul...

    In schimb sunt de acord cu ce s-a spus in ambele articole: 1) si 2).

    RăspundețiȘtergere
  3. Îți mulțumesc pentru informații. Foarte interesant.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu-ți mai bate joc de credința Ortodoxă! Nu ai niciun drept să jignețti 75 la sută din Poporul Român, ce se declară practicant ortodox. Ce ai vrea? Să se construiască în fiecare pușcărie moschei, sinagogi, temple și case de adunări? La austrieci există o capelă catolică la care vine cine dorește, la danezi una luterană la care iară vine cine dorește. Dacă nici în aceste state nu e democrație?! În rest, pertinent comentariu...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. >Nu ai niciun drept să jignețti 75 la sută din Poporul Român, ce se declară practicant ortodox

      Hai nu zău? Ba am dreptul. Și uite c-o fac. Și-o s-o mai fac.

      În altă dezordine de idei, cifra aia de 75% nu-i nici pe departe una corectă. Dacă era, Catedrala Mânuirii Banului era deja construită din donații.

      >Ce ai vrea? Să se construiască în fiecare pușcărie moschei, sinagogi, temple și case de adunări?

      Nu. Aș vrea că în pușcărie să nu existe serviciu religios pe bani publici. Deloc.
      Dacă vrea BOR-ul, sau cultul iudaic să-și construiască pe banii săi moschee/biserică/etc. într-o pușcărie - le doresc mult succes. Dar pe banii contribuabililor? NIMIC!

      >la danezi una luterană la care iară vine cine dorește

      Nu m-aș grăbi să dau exemplu Danemarca dac-aș fi în locul tău. În Danemarca Statul forțează bisericile luterane să oficieze „căsătorii” homosexuale. Ești sigur că vrei să meargă și România pe același drum?

      >Dacă nici în aceste state nu e democrație?!

      Confunzi „democrația” cu neutralitatea Statului. Cele două nu sunt mutual inclusive. Poți să ai Stat democratic și neutru din punct de vedere religios (e.g. Franța).

      Mai apoi, Danemarca, din punctul de vedere al libertății presei de pildă, stă chiar mai rău decât România - în special pe subiecte sensibile precum „multiculturalism” (a se citi: acțiunile islamice).

      Caută pe-aici prin blog c-am scris destul de mult și despre Suedia și despre Danemarca și modul acestora de-a distorsiona faptele până când îs de-a dreptul paralele cu lumea reală.

      Ștergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails