vineri, 9 martie 2012

Feministele au protestat - e rândul meu - bilanţ

Presupun că ştiţi că în unele locuri meritul de a avea uter s-a tradus în zi liberă de 8 martie. Evident, nu există şi meritul de a avea prostată să se traducă într-o zi liberă lucrătoare.
Presupun că ştiţi că la mai puţin de 6 luni de când au ajuns primele feminaziste la ONU, această organizaţie a declarat 8 martie ca zi internaţională a femeilor. De parcă ONU îşi datorează existenţa femeilor şi nu sângelui a câtorva zeci de milioane de bărbaţi ucişi în ororile celui de-al doilea război mondial. Evident, nu există o zi internaţională a bărbaţilor.
Mişcarea de factură cultral-marxistă a feministelor a crezut de cuviinţă că e frumos să protesteze în Piaţa Universităţii de 8 martie. Normal, doar aveau o zi liberă. Au umplut agenţiile de presă cu ştirea că vor organiza protest de 8 martie.
Din moment ce încă nu e nicio ştire cu privire la ceva notabil care să se fi scandat sau întâmplat la respectivul protest, îmi permit să presupun că fie au fost 10 feministe, fie că protestul nu s-a ţinut deloc. Sau poate s-a ţinut în sală.
Însă, în ultimele zile s-au întâmplat evenimente notabile care au două caracteristici principale: promovarea de jure şi curând de facto a superiorităţii oamenilor care poartă uter şi victimizarea celor care au avut ghinionul să se nască în sexul non-uterian.
Dar să le luăm pe rând şi să le discutăm.

1. Celebrarea zilei femeii prin crimă

O imigrantă studentă din Republica Moldova s-a gândit să pună în aplicare revendicările feministe din Piaţa Universităţii şi să-şi impună singură cota de gen. Prea mulţi şoferi de taxi bărbaţi - crucea mamii lor de masculi patriarhali oprimanţi, este? Aşa că, don'şoara pe care încă Poliţia n-a prins-o (poate pentru că e plin de femei în Poliţie care ieri au fost ocupate cu primitul de flori şi ciocnit pahare de şampanie, nu cu apărarea cetăţenilor) a urcat în taxi şi până la destinaţie i-a înfipt un cuţit în gât taximetristului, l-a aruncat peste bord, i-a luat maşina şi dusă a fost. S-a întâmplat la Iaşi.
Un taximetrist de 53 de ani din Iaşi a ajuns la spital, înjunghiat în gât de o clientă pe care o transporta. După ce l-a înjunghiat, fata a fugit cu maşina şi a fost dată în urmărire. La scurt timp, maşina furată a fost găsită, abandonată. Taximetristul a fost transportat la spital.
Oricum, şi dac-o prinde, va primi o bătaie pe umăr pentru fapta ei. Sau dacă totuşi va ajunge într-un penitenciar, va sta cu minim 20% mai puţin acolo decât dacă ar fi fost bărbat şi va beneficia de tona de programe din bani publici destinate exclusiv infractoarelor şi poate, cine ştie, se va căi şi dumnezeu o va ierta. Asta dacă nu cumva a fugit deja înapoi în ţara ei, caz în care - prinde orbu' scoate-i ochii.
Dar, să nu uităm că femeile sunt gingaşe şi pure - toate, absolut toate. Ocazional îşi mai ciopârţesc copiii, îşi mai fac reţele de prostituţie şi mai ordonă asasinate. Dar în esenţă sunt toate de treabă.

2. 8 martie - momentul de debut al legalizării abuzului soţiilor asupra soţilor

Graţie indolenţei camerei Senatului (prin care legea a trecut prin adoptare tacită), absenţei opoziţiei din Parlament (ce a dus la doar 3 voturi împotrivă şi zero dezbateri) şi a presiunii unui grup organizat de femei specializate în văicăreală (campania Acasă TV - locul unde toate telenovelistele cu două clase mai mult ca trenul se simte importante), preşedintele Traian Băsescu a promulgat legea ce va permite femeilor să-i îndepărteze pe taţi de copiii lor prin simplul cuvânt şi fără nicio dovadă că cererea lor ar fi în vreun fel întemeiată.
Legea este în mod explicit anti-masculină deşi până şi feministele tripate recunosc că cel puţin o treime din violenţele în familie au ca victime bărbaţii - însă nu suflă o vorbă de cele produse din culpă comună - care reprezintă cea mai mare parte, dar asta-i altă poveste.
În format doc, puteţi descărca şi citi tot decretul de aici.
Eu voi reda doar părţile cu conţinut explicit misandru pentru că alea sunt cele care, într-o lume sănătoasă la cap condusă după raţiune şi nu după tripurile feministe, nu ar exista deloc.
Aşadar, capitolul 1, articolul 2, alineatele 1 şi 2 spun:
(1) În sensul prezentei legi, violenţa în familie reprezintă orice acţiune fizică sau verbală săvârşită cu intenţie de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material.
(2) Constituie, de asemenea, violenţă în familie împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale.
Conform acestei definiţii vagi - exact după modelul matriarhatului englez - dacă ţip la ea să nu mai dea în mine şi scap vreo înjurătură, constituie violenţă domestică. Tot conform acestei definiţii, dacă-i spun "cu ţoala aia îţi stă ca dracu'", se pune ca violenţă domestică.
Şi bonus, după cum observaţi, niciuna din aceste "violenţe" nu poate fi demonstrată în instanţă. Ceea ce înseamnă că instanţa mă poate da afară din casa mea pentru că femeia spune că i-am făcut şi i-am dres. Iar eu trebuie să demonstrez, cumva, că nu am făcut aşa.
Povara dovezii? Prezumţia de nevinovăţie? Hai, fii serios! Astea-s deja de domeniul trecutului inclusiv în România.
După cum vedeţi, constituie violenţă în familie împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale. Împiedicarea bărbatului de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale nu constituie violenţă domestică. După părerea statului, aşa ceva nu există. La fel, nu constituie violenţă domestică nici împiedicarea copiilor de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale. De fapt, cea mai bună dovadă că legea asta e rezultatul presiunii feminaziste este că nicăieri nu apar copiii în ecuaţie. Dar nicăieri. În opinia statului, femeia e cea mai importantă. Copiii şi soţul, în 30% din cazuri şi ei la rândul lor victime ale violenţei femeii, nu sunt relevanţi. Poa' să se ducă la plimbare. Ei nu există. Atâta doar că legea e contrazisă de realitate.
Ei... de parc-ar fi prima dată când dogma feministă e contrazisă de realitate. Sau ultima dată.
Mergem mai jos în legea promulgată ieri şi citim că vom avea şi noi parte de coşmarul de care au parte de 20 de ani câteva milioane de bărbaţi americani care luptă cu sistemul juridic greoi şi care au nevoie de câte un deceniu pentru a răsturna o sentinţă dată abuziv în numele unei legi abuzive. Sigur, în acest deceniu ei nu apucă să-şi vadă propriii copii şi proprietăţile lor trec direct în proprietatea femeii - după modelul marxist de redistribuire a averilor.
Aflăm că se înfiinţează o nouă agenţie de frecat menta pe bani publici care se va numi Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei şi care are treaba de a aplica legea în teritoriu. Pentru asta, are nevoie de nişte manginas (de la man + vagina) şi de nişte profesori de feminism. Scrie-n lege:
(2) Obiectivele agenţiei sunt: [...]
e) protejarea victimelor şi, în special, a minorilor, prin măsuri de păstrare a confidenţialităţii identităţii lor, precum şi prin măsuri de protecţie psihologică a acestora, în timpul instrumentării cazului;
f) iniţierea şi coordonarea parteneriatelor sociale, în scopul prevenirii şi combaterii violenţei în familie.
La litera e), în traducere, pe româneşte, înseamnă introducerea de facto a prezumţiei de vinovăţie şi transformarea infracţiunii deja încadrate ca agresiune într-o infracţiune politică.
Dacă te acuză un bărbat că l-ai bătut pe stradă, conform legilor ai dreptul de a-l confrunta, de a discuta cu acuzatorul, de a şti cine te acuză, etc. Dacă te acuză femeia cu care trăieşti că ai bătut-o, indiferent dacă are sau nu dovezi, nu mai intri în propria casă, nu-ţi mai vezi copiii (dacă-i ai) şi nu ai dreptul să-ţi confrunţi nevasta în faza de cercetare penală să o pui să-ţi spună, de faţă cu procurorul, când ai bătut-o, cu ce ai bătut-o, în ce circumstanţe, etc. Nu! Conform noii legi, ea are dreptate orice-ai spune tu.
Litera f) se traduce în limba română prin cooptarea ong-urilor cu caracter misandric care vor avea grijă să "fie echitabil pentru toată lumea" (a se citi toate avantajele pentru femei). În plus, tot prin litera f) se va putea ca orice feministă cu contract de voluntariat să poată să-şi impună (atenţie! să-şi impună, nu să-şi exprime) propriul bigotism în politicile publice.
Citim mai departe la art. 9:
(1) Pentru realizarea obiectivelor în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie, agenţia are următoarele atribuţii principale: [...]
c) finanţarea sau, după caz, cofinanţarea programelor specifice în domeniul apărării şi consolidării familiei, precum şi al îngrijirii şi protecţiei victimelor violenţei în familie; [...]
g) organizarea de cursuri de cunoaştere a formelor de violenţă în familie, precum şi a mijloacelor de prevenire şi combatere a acestora;
h) efectuarea de studii şi cercetări, elaborarea de strategii, prognoze, realizarea şi publicarea de materiale ştiinţifice şi promoţionale specifice;
i) realizarea bazei de date pentru gestionarea situaţiilor de violenţă în familie;
Ştiu că iese lung articolul dar e important să ştim la ce să ne aşteptăm şi să aplicăm repede pentru viză în Rusia sau Kosovo, unele dintre puţinele ţări unde legea nu te transformă în cetăţean de clasă secundă pentru că te-ai născut cu sexul greşit.
Punctul c) înseamnă portiţă de deschidere a robinetului cu bani publici către ong-uri feministe. În timp ce în SUA, legea similară (VAWA) e sub dezbatere şi cu propunere de abrogare din cauza sumelor uriaşe înghiţite fără niciun folos de ong-urile feministe, la noi acum se dă drumul la afacere. La naiba, nu putem să luăm şi noi şi exemple bune de la americani? Numai alea proaste?
Punctul g) (ce nume specific) se traduce prin cursuri de viziune feministă asupra familiei. Da, ştiu, nu am de unde să ştiu. De-aia sunt dispus să pun pariu că aşa se va întâmpla. Dar să sperăm că legea va fi totuşi declarată neconstituţională - cum şi este de fapt.
Punctul h) înseamnă startul la umflări de cifre şi extrapolări voit tendenţioase. Deja am văzut că feministele invocă faptul că în România s-ar înregistra 22500 de naşteri la minore pe an - când de-abia am vorbit despre asta şi ştim sigur că nu-s nici măcar 18500. Închipuiţi-vă doar ce va însemna să dai pe mâna feministelor sarcina de a face cifrele astea. La anu' o să ne trezim că ne vor spune că sunt 50000 pe an.
Punctul i) se traduce prin întocmirea unei liste prin care bărbaţii aflaţi pe acea listă vor avea o serie de drepturi suspendate. Lista se va face, evident, prin simplul fapt că o femeie A ZIS că ăla e de porc.
Şi aşa e toată legea! Vă sfătuiesc s-o citiţi pe toată şi să vă convingeţi singuri.
Legea include şi adăposturi pe bani publici pentru femeile afectate de lipsa adăpostului. Dar doar pentru femei. Nu-i ca şi cum 78% dintre persoanele fără adăpost sunt bărbaţi.
Sunt multe de spus despre această lege dar voi mai reveni asupra subiectului de îndată ce va fi aplicată.
Până atunci, vă recomand să studiaţi ce a păţit un bărbat care a luat un virus care replica pornoase cu minori. A vrut să fie un bun cetăţean şi a raportat la Miliţie faptul că e un virus în reţea şi că acesta îţi umple tigaia de pornoase. La schimb Miliţia i-a mulţumit pentru informaţie şi, în numele legislaţiei forţate de feministe, i-a interzis să-şi mai vadă fiica fără ca un om al statului să fie de faţă.
Staţi liniştiţi, prin această lege, veţi vedea aşa ceva şi la noi. Cât de curând.
E suficient să dea femeia de lângă voi un telefon la poliţie şi veţi petrece minim o noapte la închisoare. Cât se poate de legal! N-are dovezi? Nu contează! Feminismul nu lucrează cu dovezi ci cu percepţii.

3. Piaţa locurilor de muncă nu va mai fi liberă decât pentru proşti. C-aşa vrea U.E.

Zilele astea feministele au exultat la ideea că U.E. vrea să impună ca firmele să aibă cât mai multe femei în funcţiile de conducere.
Faptul că o astfel de măsură e împotriva oricărei libertăţi economice nu pare să fie o problemă pentru nimeni.
Eu aş vrea în principiu absenţa oricăror cote de orice fel şi instaurarea unei meritocraţii de facto. Dar, dacă tot vreţi cu cote de gen, atunci hai să le punem peste tot. De ce numai în funcţiile de conducere? Nu nene, peste tot!
Aşa că vreau cotă de gen în medicină, în asistenţă medicală, în educaţie (învăţătorii bărbaţi aproape că nu mai există în UK sau Suedia), în minerit, în Jandarmerie, în serviciile de salubritate, în şantiere, peste tot! Adică şi la munca de jos!
Ah... păi... dacă am face aşa, s-ar duce dracului economia pentru că femeile chiar nu sunt în stare să facă la scară largă aceste munci. Nu sunt în stare şi basta. Nu e o crimă să nu fii în stare şi nu le învinuieşte nimeni pentru asta.
Însă, dacă vii cu aberaţii socialiste de tipul ăsta, atunci ar fi cazul să o vrei peste tot, sau deloc. În forma actuală se traduce simplu: "vrem egalitate dar nu şi pentru căţei".
Adică e ok situaţia cum e acum, cu 99,4% la nivel mondial decese la locul de muncă în dreptul bărbaţilor (93% în România). Nu vrem egalitate acolo. Noi vrem egalitate numai acolo la scaunele moi.
Cel mai probabil nu o să primească aşa ceva. Dar nu pentru că UE va gândi raţional că este o încălcare directă a dreptului angajatorului de-a face ce vrea cu banii câştigaţi legal şi investiţi, ci pentru că neosocialismul european scârţâie rău şi numa' bani pentru socialism feminist n-are acum UE. Şi, probabil nici n-o să aibă.
Norvegia a încercat aşa ceva dar a renunţat, înţelegând că e o prostie şi că "studiile de gen" sunt doar o gaură neagră a bugetului. Sigur, şi-acolo a fost nevoie ca societatea civilă să-i arate guvernului că greşeşte.
Potrivit CE, existenta unui echilibru intre femeile si barbatii care ocupa pozitii de conducere contribuie la imbunatatirea performantei in afaceri si a competitivitatii si aduce beneficii economice.
Fals. De unde ştim că-i fals? Păi din trei surse:
1. Nicio teorie economică ce s-a dovedit funcţională nu prevede aşa ceva.
2. Conducerea unei companii mari implică asumarea de riscuri şi zile lungi de muncă. Or, statistic vorbind, bărbaţii îşi asumă de 3 ori mai multe riscuri indiferent de locul de muncă şi muncesc în medie cu cel puţin 4 ore mai mult pe săptămână.
3. Dacă afirmaţia ar fi fost adevărată, piaţa s-ar fi acomodat de mult

Pentru o companie privată, treaba celor din conducere este să aducă bani în firmă. ATÂT! Dacă aduci bani în firmă, sexul, rasa, naţionalitatea, religia, convingerile morale sau dacă eşti născut sau nu pe planeta Pământ contează foarte puţin spre deloc.
Dacă nu aduci bani în firmă, marş afară! Şi la fel, sexul, rasa, naţionalitatea, religia, convingerile morale sau dacă exti sau nu născut pe planeta Pământ contează prea puţin spre deloc.
Ştiţi compania Yahoo? Ştiţi câţi directori executivi de sex feminin a avut? Unul. Ia ghiciţi în a cui mandat era să dea Yahoo faliment.
O să-mi spuneţi că e o coincidenţă, dar nu eu sunt cel care pledează ca statul să le impună patronilor ce să facă cu banii lor.
In urma unui studiu in care a analizat cele mai mari 290 de intreprinderi cotate la bursa, Ernst & Young a constatat ca veniturile intreprinderilor in ale caror structuri de conducere se afla cel putin o femeie erau cu mult mai ridicate decat in cazul intreprinderilor in care nu nicio femeie nu ocupa o functie de conducere.
Zău? Care studiu? Care sunt firmele alea? Am căutat studiul ăla de-am înnebunit. Eu nu l-am găsit. Dacă-l găsiţi voi, cei care citiţi, vă rog să mi-l semnalaţi şi mie şi am să-l comentez separat. Până la proba contrarie, studiul nu există, deci afirmaţia e falsă.
De fapt, e tipic pentru feminişti să scoate cifre din pălărie aşa cum au inventat şi mitul cu diferenţa de salarii pe sexe[filmuleţ în limba engleză].
Una din colegele mele din administraţia unui grup se întreba retoric: "Da' unde scrie că femeile trebuie să ocupe jumătate sau 40% din conducerea fiecărei companii private? Nu e cumva asta decizia patronului sau a CEO-ului? Nu s-a gândit nimeni că e de mai mult folos societăţii o coafeză competentă decât o microbioloagă ajunsă acolo prin discriminare pozitivă? Căci dacă ai ceva în cap ajungi şi cu măsuri afirmative şi fără!".
În departamentul meu suntem 21 de oameni. 5 femei şi 16 bărbaţi. Cei care îmi spun mie că sunt misogin ar trebui să-mi cunoască colegele. Niciuna dintre ele nu este "your typical feminine person". Căci dacă ar fi, n-ar rezista. Se rotesc des femei prin departament dar până la urmă tot cele 5 care-s vechi rămân. Restul care mai vin renunţă după maxim o lună. E greu să ieşi pe sate aproape zilnic, să ai de-a face cu probleme tehnice destul de complexe, să te cocoţi pe case, să duci telecomunicaţiile acolo unde de peste un secol de la aducerea telefonului în România nu a existat niciodată - astea sunt chestii dificile. Necesită psihic tare şi fizic tare.
Oricât de mult le-ar deranja pe feministe, nu sunt foarte multe femei (şi în general nu sunt prea mulţi oameni - indiferent de sex) dispuse să stea să se gândească la inductibilitatea semnalului CDMA în funcţie de care reglezi antena, cu patentul şi banda izolatoare în mână pe acoperişul unei case acoperite cu ţiglă la -20 de grade celsius. Ăsta nu e sexism ci e realitatea pe care o văd zilnic de aproape un an de zile.
Consider ca e timpul ca Europa sa depaseasca obstacolele culturale existente in calea promovarii femeilor talentate in functii de conducere in intreprinderile europene cotate la bursa.
Cum spuneam, eurocraţii nu pricep că în conducerea unei firme ajung cei care aduc cei mai mulţi bani în firmă.

4. 8 martie - zi de protest feminist presărat cu manifeste pline de minciuni

Anunţat cu surle şi trâmbiţe protestul s-a bazat pe un manifest pe care Misandrina Tudorina Mihai și-l publică pe blog cu mare simț feminist. I-am atras și ei atenția dar selecția observațională ce o caracterizează ar putea-o face să nu-mi publice comentariul. De regulă publică primele două, maxim 3 comentarii care-i critică scrierile, după care, când discuția ajunge la puncte în care i se demonstrează în mod evident că greșește, se face că nu mai vede. Să nu uităm că încă nu ne-a explicat care-i logica legală pentru hatespeech-ul împotriva taților. Și l-a șters de pe blog și acum speră să uităm. Ghinion. Eu nu-s creștin și nu iert și nu uit.
Dar să citim și să facem terci manifestul feminist.
Femeile reprezintă doar 9,7% din parlamentari, 12,6% din consilierii judeţeni, 10,8% din consilierii locali, 4,7% din prefecţi şi 3,5% din primari. Cerem reprezentare politică civilizată, echitabilă şi reală!
Reprezentarea politică civilizată e ceva ce n-a mai avut țara asta de la Titu Maiorescu încoace. Dar asta-i altă poveste. Cât privește ”echitabilă”, ea nu e echitabilă pentru că numai o treime din populație se duce la vot. Reală însă este, pentru că și femeile merg la vot iar politicienii ăia de-acolo au fost votați și de femei.
În plus, n-o oprește nimeni pe Tudorina Mihai să candideze.
Se plânge că e greu să-ți faci partid în România pentru că ai nevoiede 50 de mii de semnături. Ei iaca fleoșc! De parcă e greu tare să strângi 50 de mii de semnături. Dacă vrei, poți.
Și dacă ai senzația că mesajul tău este unul rațional, găsești lejer 50 de mii de oameni care să te susțină.
Peste 80% din treburile casnice sunt realizate de femei. Este nevoie de parteneriat în viaţa privată!
Ce poate fi afirmat fără dovezi, poate fi și respins fără dovezi. Deci, fals. Și nu, un studiu pe 15000 de oameni din toată U.E. nu se pune ca dovadă. Încearcă eșantioane mai mari sau plătește un studiu numai pe România, și pe-urmă mai discutăm.
86% din concediile de creştere a copilului sunt luate de către femei. Vrem politici pentru implicarea efectivă a taţilor în creşterea copiilor!
Nu știu dacă cifra e corectă. Poate este. Cât privește politici pentru implicarea taților, abia s-au adoptat.
Însă feministele nu pricep multe lucruri. Și nu le pricep din două motive: 1. Niciuna, sau prea puține dintre ele sunt și mame și 2. Ura lor intrinsecă față de bărbați le întinează rațiunea.
Copiii de până în 2 ani se îmbolnăvesc. Des. Și uneori au nevoie de spitalizare.
Știți că tații nu au voie să se interneze în spital cu copiii lor, nu? Și-atunci, dacă tații și-ar lua mai des concedii de paternitate, în virtutea legilor actuale, n-ar putea pur și simplu să aibă grijă complet de propriii copii. Sigur, asta nu se prea vede în tabăra feministă - din cauza motivului 2.
Motivul 1 e simplu - femeile au, ca rezultat al evoluției, un instinct de îngrijire mult mai pronunțat, cunoscut și ca instinct matern. Așa că de multe ori nici nu are loc o dezbatere între părinți ci doar o afirmație din partea mamei: ”EU rămân cu copilul”.
Trebuie să umblați la educație, nu la nivel de legislație. Însă asta e greu. Feministele preferă mereu calea ușoară - să ceri ca statul să-ți rezolve ție problemele. E și normal să facă așa, e o mișcare de stânga - cu asta se ocupă.
10% diferenţă de salarizare dintre femei şi barbaţi. Vrem plată egală pentru muncă de valoare egală!
Fals. Am explicat și mai sus și am explicat și-n alte articole. Dacă mitul ăsta ar fi real, toți ar angaja numai femei pentru că le-ar plăti cu 10% mai puțin și deci ar face mai mult profit.
Există plată egală pentru muncă de valoare egală. Ce diferă sunt alegerile personale și numărul efectiv de ore muncite.
Scădere drastică de 85% a numărului de creşe şi grădiniţe faţă de anii 90. Plătim impozite dar nevoile noastre nu se regăsesc în priorităţile bugetare. Vrem dezvoltarea infrastructurii de îngrijire de care avem atâta nevoie (creşe, grădiniţe, cămine de bătrâni).
Ei hai că scăderea n-a fost de 85%. A fost mare, dar de 68%. Mai precis, în 1990 erau 840 de creșe și acum sunt 272. Cifra aia de 85% a fost scoasă din pălărie de o altă feministă, pe numele ei Andreea Paul Vass, cea care l-a consiliat pe premierul Boc înspre falimentul țării.
În plus, există grădinițe private și creșe private. Ah.. sau feministele ar vrea și indemnizație de creștere a copilului și grădinițe subvenționate. Eh... nu se poate! Și nici nu se va mai putea în următorii ani!
Din punctul meu de vedere, ca libertarian, nici n-ar trebui să existe creșe de stat. Nu e treaba statului să crească copii. E treaba indivizilor care aleg să facă copii.
71% din victimele violenţei domestice sunt femei. Suntem în pericol pe stradă şi acasă. Cerem protecţie reală, adăposturi pentru victime şi legislaţie care să pedepsească aspru agresorii!
Doar dacă incluzi și copiii și-i pui tot la categoria ”femei”. Altfel n-are cum să-ți dea cifra aia nici dacă stai în cap.
2000 decese anuale cauzate de cancerul de col uterin, pe primele locuri în Europa. Vrem servicii eficiente de sănătate şi programe de prevenţie!
Cifra este corectă. Însă revendicarea e inutilă. De două ori pe an trec medicii prin clase să vaccineze copiii. Și culmea, mamele sunt primele care se opun vaccinării. Cum spuneam, umblați la educația părinților - a mamelor în special. Nu e treaba statului să se roage la nesfârșit de mame să-și vaccineze copilul.
Dacă chiar v-ar păsa, ați merge în școlile cu ratele cele mai mari de refuz a vaccinului și ați face ore de educație cu părinții care refuză! N-ați face proteste tembele în stradă presărate cu minciuni!
22.500 de naşteri la adolescente pe an, pe primele locuri în Europa. Este nevoie programe de educaţie sexuală în şcoli şi campanii eficiente de planificare familială!
Fals. Cel mai mare număr atins a fost de 18483. Nu zic că e un număr mic, dar evidențiez că feministele umflă cifrele din burtă.
95% din victimele traficului de fiinţe umane în scopul exploatării sexuale sunt femei. Vrem pedepse aspre pentru traficanţii de persoane, o strategie reală pentru diminuarea prostituţiei şi programe de prevenire şi protecţie pentru victime!
Din nou, doar dacă pui și copiii tot la categoria femei. Inclusiv băieții. Doar așa să-ți dea cifra aia.
Pe de altă parte, este un cretinism fără margini să-ți propui să diminuezi prostituția ca fenomen.
O inițiativă mai realistă ar fi să diminuezi riscurile la care se expun lucrătorii sexuali. Aia da. Aia e o treabă pe care și eu aș vota-o cu două mâini chiar.
Prostituția nu va dispărea. Niciodată. Acceptați realitatea și treceți peste!
Femeile sunt mult mai afectate decât bărbații de sărăcia persistentă și extremă (la nivel european 22% dintre femeile de 65 de ani și peste sunt expuse riscului sărăciei, comparat cu 16% dintre bărbați); Cerem protecţie socială pentru femeile în vârstă şi strategii de prevenire a sărăciei.
Jumate fals și jumate incomplet. Jumătățile de adevăr sunt la ordinea zilei în retorica feministă.
Jumătate fals pentru că se bazează pe mitul mai sus demontat al inegalității salariale.
Jumătate incomplet pentru că riscurile pentru femeile bătrâne provin din faptul că ele efectiv au muncit mai puțin decât bărbații.
Eu nu vreau protecție socială pentru femeile în vârstă, vreau să muncească tot atât cât bărbații!
E și normal ca atunci când ieși la pensie cu 5 ani mai devreme să ai mai puțini bani puși deoparte. Nu uitați! Bărbații, în România, se bucură în medie de 3 ani de pensie, în timp ce femeile se bucură de 14 ani de pensie! Ah... sau ăla nu e sexism. E sexism numai când dezavantajează femeile, așa-i?
Aceste cifre portretizează viaţa actuală a femeilor din România. Generaţii de femei lăsate în voia sorţii, fără reprezentare politică, fără protecţie socială şi politici publice adecvate.
Fals. Aceste cifre portretizează nivelul până la care sunt feministele din România dispuse să mintă flagrant sub pretextul că reprezintă generații de femei cu o mentalitate retrogradă care așteaptă ca statul să facă tot pentru ele.

5. Concluzii

Toate aceste evenimente s-au întâmplat în decurs de mai puțin de o săptămână. Nici n-am mai amintit de clipul care promovează misandria și rasismul, clip care vroia să facă reclamă Uniunii Republicilor Socialiste Europene. Ei, las' că e timp.
Ştiţi câte cabinete de ginecologie de stat sunt în România? Cel puţin 350.
Ştiţi câte cabinete de andrologie de stat sunt în România? ZERO! Sunt 7 de toate în toată ţara, toate private.
Dacă mai aud pe cineva că spune că statul nu investeşte în problemele de sănătate specifice genului feminin îl pun să măsoare Clujul cu beţe de chibrit, jur. De ce? Pentru că a afirma un astfel de cretinism e ca şi cum ai spune că 350 < 0!
Ni se bagă pe gât legi cum că femeile ar fi oprimate şi presate psihologic. Ultima dată când am verificat, sinuciderea, ca fenomen, are printre alţi factori presiunea psihologică. Şi-atunci de ce rata sinuciderilor în România e de 4,3 ori mai mare la bărbaţi şi e-n continuă creştere. Înainte de declanşarea crizei, rata sinuciderilor era de 2,9 ori mai mre la bărbaţi decât la femei. La femei a rămas constantă însă o dată cu criza la bărbaţi aproape s-a dublat. Acesta e un fapt care nu poate fi contestat.
Şi-atunci de ce primim pe gât studii cum că femeile ar duce-o mai rău? Cum pot s-o ducă mai rău nişte oameni care de bine de rău sunt în viaţă faţă de nişte oameni care mor? E un cretinism!
Mă surprinde foarte mult cum modul "scepticism" se închide chiar şi la oameni destul de raţionali atunci când vine vorba de bullshit-ul feminist. Eu încă nu pot să pricep cum poţi analiza faptele corect şi să constaţi că Corporaţia (sic!) Ortodoxă Română e de porc şi că statul e şi mai de porc că-i susţine, dar nu poţi analiza faptele corect şi să observi că discriminarea femeilor are foarte puţin de-a face cu lumea reală, destul de mult de-a face cu educaţia unora dintre oameni şi foarte mult de-a face cu lumea imaginarului.

Da, unii oameni sunt misogini. Asta nu înseamnă că statul trebuie să cenzureze libertatea cuvântului.
Da, unii oameni fac discriminări de tot felul - nu doar pe criterii de sex - vezi cazul celui concediat că n-are religia potrivită. Asta nu înseamnă că statul trebuie să limiteze libertatea angajatorilor.

Ca să-l parafrazez pe Ronald Reagan, guvernul nu este soluția la problemă ci guvernul este problema. Nu prin legi și impuneri statale îți atingi scopurile. Ba dimpotrivă.
Și exemple în acest sens sunt destule. De exemplu Pen&Teller, în serialul Bullshit tratează problema persoanelor cu handicap care vor să lucreze. Guvernul a făcut o lege care practic îl pune în imposibilitate pe angajator de a respecta legea și face persoanele cu handicap mai degrabă o problemă pentru firmă de au ajuns să fie numiți ”procese umblătoare”. Legea care avea interesul de a crește numărul de handicapați fizic în câmpul muncii a avut efectul contrar.
La fel, legile care și-au propus să protejeze femeile au avut efectul contrar.
Însă, așa cum spunea și Murphy, oamenii învață un singur lucru din istorie: acela că oamenii nu învață nimic din istorie.

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

19 comentarii:

  1. Vad ca te-au suparat fetele astea a'dreak de tare..:).. si-ti dau dreptate aproape in totalitate, ceea ce inseamna ca am ceva mici observatii, mai degraba decat obiectiuni.

    Eu cred ca violenta domestica din multe familii este o realitate, in nici un caz o regula, iar legile actuale nu acopereau suficient aceasta nisa de probleme, nu erau suficient de bine tratate. O lege care sa imbunatateasca situatia era necesara!

    Ca n-au facut-o bine e deja alta discutie, asa cum e acum practic au permis o intoarcere a extremelor intre ele: ce inainte barbatul putea face fara sa-l doara prea tare capul de consecinte, acum va putea sa faca femeia! Si bineinteles ca asa nu e rezolvata deloc problema.

    Daca de exemplu acolo la alineatul (2), in loc de (2) "...împiedicarea femeii ...." scria "...impiedicarea oricarui membru al familiei.." pentru mine era ok!! iar diferenta e uriasa, pentru ca nu numai barbatul e privat de drepturi in forma actuala, ci si copiii prezenti in familia respectiva. Adicatelea se putea formula cum trebuie, dar fortarea influentelor astea feministe alterate asa cum ai aratat, au adus in loc de echitate, normalitate... o alta inechitate.

    In rest.. no comment!..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ”Vad ca te-au suparat fetele astea a'dreak de tare..:)” - Nu mă supără fetele în general. Îmi plac femeile. Doar feministele mă calcă pe nervi.
      ”Eu cred ca violenta domestica din multe familii este o realitate” - Corect, dar nici într-un caz la proporțiile ilustrate de feministele care mint cu nerușinare. În plus, de multe ori violența domestică e reciprocă, biunivocă dacă vrei. Dar asta nu prea auzi la televizor.
      ”legile actuale nu acopereau suficient aceasta nisa de probleme” - Fals. Așa cum am arătat și în articolele pe care le-am scris când era vorba să se introducă legea asta, există în Codul Penal infracțiunea de agresiune și se consideră circumstanță agravantă dacă persoana agresată este un membru al familiei. Tot circumstanță agravantă este dacă persoana agresată este minoră și membru al familiei. Problema era foarte bine reglementată, nu era nevoie de o lege specială care să avantajeze explicit și exclusiv femeile.

      Ștergere
  2. O sa fie si la noi fenomenul "marriage strike" in care barbatii au sa refuze sa se casatoreasca sau sa aiba relatie. Eu cel putin o sa fac asa.
    Consider ca este gresit ca o persoana sa agreseze alta persoana (indiferent de sexul persoanei) si nu as intentiona sa abuzez de o femeie, dar legi de felul acesta si acest trend tot mai misandru ma fac sa raman la "lucru manual".

    RăspundețiȘtergere
  3. De cele mai multe ori sunt de acord cu tine. Observi bine lucrurile si le spui pe nume asa cum trebuie. Uneori esti insa prea agresiv si parca vrei cu orice pret, indiferent de situatie, sa vezi numai faptul ca "femeia" din cazurile tale e cea rea, sau cea prea protejata in dauna unui barbat. Esti foarte subiectiv (mi se pare). E foarte ok sa semnalizezi abuzurile si exagerarile. Insa uneori poate vezi un abuz acolo unde nu e (? poate?).

    Feminismul in stil taliban este periculos si ridicol. Toate principiile bune pe care s-a bazat la inceput miscare feminista se pot duce pe apa sambetei din cauza unor nefutu... pardon ...neintelese :p.

    Poate ai citit articolul asta: http://www.catchy.ro/liberatatea-este-buna-dar-nu-pentru-femei/26411
    Mi se pare un raspuns bun la ce ai mai scris tu pe aici. Oricum cati oameni, atatea opinii...depinde din unghiul din care privesti.

    Iti citesc cu placere articolele si le astept ca pe painea calda :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-l citisem până acum articolul însă am scris de anul trecut despre abordarea asta simplistă în termeni de drepturi și obligații aici: http://vilo13.blogspot.com/2011/12/feminismpatriarhat-hai-sa-redefinim.html#.

      În plus, autoarea articolului amestecă mult apelul la sentimente şi apelul la anecdote personale pentru a-şi demonstra punctul de vedere - eu, după cum vezi, fac apel la surse oficiale şi la studii.

      Exemplu concret din articolul indicat de tine: "Toţi bărbaţii pe care îi cunosc, fără de excepţie, detestă prezervativul pe care îl consideră moartea pasiunii şi generator de probleme de erecţie. Mă întreb cum ar percepe un anticoncepţional masculin. Probabil generator de impotenţă." - Faptul că ea cunoaşte 50 de bărbaţi care detestă prezervativul nu înseamnă nimic în termeni sociali. N-ar fi însemnat nici dacă ar cunoaşte 500. În plus, modul cum trage concluzia este folosindu-se de două erori logice - vina prin asociere şi generalizarea.
      Şi cam tot articolul e în nota asta, ca de altfel cea mai mare parte a retoricii feministe - se bazează pe percepţii şi pe apel la sentimente, şi nu pe realitate şi raţiune, aşa cum se bazează retoricile solide.

      "Feminismul in stil taliban este periculos si ridicol." - E ridicol numai dacă ar fi rămas doar la nivelul articolului pe care mi l-ai indicat tu. Însă, trecând mult de acea dimensiune, el este periculos - şi periculos pentru toată lumea, nu doar pentru bărbaţi.

      "Mi se pare un raspuns bun la ce ai mai scris tu pe aici." - Mai degrabă nu. Autoarea, pe lângă erorile logice multiple pe care le face, se adresează unei categorii pe care n-o suport nici eu - credincioşii bigoţi.
      Să fim bineînţeleşi: E una să militezi pentru eliminarea aberaţiilor din legislaţiile forţate de feministe şi cu totul alta să militezi pentru teocraţie - patriarhală sau nu.

      Şi încă ceva: Tantea aia face două greşeli din două presupuneri eronate:
      1. Presupune că toţi cei care critică legislaţia ca cea criticată în prezentul blog sunt căsătoriţi, în relaţii consensuale lungi şi sunt nemulţumite de acestea sau sunt celibatari. FALS. Există şi cupluri heterosexuale care critică asta. P'ăia unde-i încadrează? Dar pe cei ca mine care nu se mândresc neapărat cu faptul că au o relaţie? (mi se pare o ipocrizie să te mândreşti cu ceva de care are parte 99% din planetă, dar fie)
      2. Presupune că toţi cei care critică privilegiile crescânde ale femeilor şi legile cu conţinut explicit misandric sunt credincioşi sau de mentalitate patriarhală. FALS. Eu nu cred că femeia e urgia lui 'mniezău, pentru că nu cred că un om poate fi o urgie şi nu cred în existenţa niciunui zeu - şi deci nici a lui 'mniezău. În plus, a confunda (de cele mai multe ori intenţionat) critica feminismului cu misoginismul sau cu promovarea patriarhatului este o tactică veche a feministelor care uşor-uşor începe să fie obsrevată şi amendată de către societate.

      Ștergere
  4. ti-a mai spus cineva ca esti misogin?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, dar niciunul nu a reușit s-o și demonstreze.
      Nu orice critică asupra abuzurilor pe care le face statul pentru a asigura superioritate de facto a femeilor se numește misoginism.

      Ștergere
  5. Răspunsuri
    1. Nu există masculinism. Și personal nici n-aș vrea să existe.
      Masculinismul, dacă ar exista, ar fi la fel de ridicol precum vărjeala multilateral dezvoltată numită eufemistic ”feminism”.

      Ștergere
    2. http://en.wikipedia.org/wiki/Masculinism#Masculist_concerns

      O grămadă de treburi de acolo mi se par de bun simț.

      Ștergere
  6. In ciuda faptului ca sint femeie, sint total de acord cu tine.
    Nu m-am simtit pina acum discriminata ca sint femeie, nu am avut senzatia ca rudele mele sau colegii mei barbati ar avea ceva drepturi in plus fata de mine... si in nici un caz nu ma consider o victima sau o minoritate defavorizata, care are nevoie de legi speciale, de regim special.. asa cum incearca fetele astea sa creeze imaginea femeii.
    Cred ca e o dovada de maturitate sa iti evaluezi corect capacitatile si aptitudinile ( de orice fel) si sa iti alegi o meserie in acord cu ele. Drept pentru care nu o sa pretind ca pot sa fac tot ce poate sa faca sotul meu... si nici nu o sa ii cer lui sa faca chestiile care imi sint mie naturale si lui total peste mina...

    RăspundețiȘtergere
  7. Sunt tare curios daca vor scadea sau nu , casatoriile dupa legea asta cretina ...
    Si mai sunt si tare curios mai exact la ce libertati si drepturi ale femeii se face referire la punctul (2) " Constituie, de asemenea, violenţă în familie împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale."

    Banuiesc cum ar fi sa vii de la lucru seara obosit si sa gasesti casa murdara , nimic de mancare pe masa si copiii plangand pentru ca nevasta isi exercita libertatea fundamentala de a sta la o barfa cu prietenele de la coafor sau la o cafeluta cu vecina in timp ce se uita pe Acasa TV . =)))) Iti dai seama atunci , se constituie violenta daca o obligi si ii impui sa stea sa faca treburile casnice si sa aiba grija de familie ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Banuiesc ca ai sluga, nu nevasta. Nici pe sluga nu o obligi, ca este tot infractiune, o concediezi daca nu te intelegi cu ea. Uita-te te rog in calendar, suntem in secolul 21.

      Ștergere
    2. Patricia, eu public aproape toate comentariile prin definiție. Rar, cam o dată la 200-250 de comentarii cenzurez vreunul.
      Asta înseamnă că nu sunt neapărat de acord cu toate comentariile.
      Pe de altă parte, parcă feminismul era cu chestia să se implice amândoi. Pe cale de consecință, deși nu sunt de acord cu exprimarea lui Anonim de tipul ”o obligi si ii impui sa stea sa faca treburile casnice”, îmi permit să întreb altceva: Există multe situații în care ea nu muncește - plecând de la această premiză reală, întreb și eu: De ce este așa de denigrant sau inuman ca ea să facă treburile casnice având în vedere că tot stă acasă și nu are un job? Sau după tine el ar trebui să facă și job și să o ajute pe ea la treburile casnice? Pe sistemul - orice numai ea să muncească cât mai puțin, dacă se poate deloc? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?

      Ștergere
    3. Draga Patricia , scuze ca trebuie sa revin cu inca un raspuns pentru tine .
      Da , ai dreptate , nu putem obliga pe nimeni sa faca nimic din ceea ce nu ii convine .
      Tocmai asta am si incercat sa subliniez : ca femeile care se marita isi asuma unele responsabilitati fata de familie , inrijitul gospodariei etc. ( ca si barbatul de altfel ). Daca ele prefera sa se angajeze in alte activitati precum barfele cu prietenele sau vizionatul telenovelelor , atunci stau si ma intreb de ce oare sau mai maritat ... Daca barbatul cu care ele convietuiesc va avea pretentia ca ele sa gateasca , sa spele , sa calce ( activitati care sunt facute si de catre ambii soti ) ,atunci tot ele se vor plange ca sunt exploatate si ca ele vor "emancipare" . Nu prea am priceput chestia cu constituie violenta domesctica impiedicarea femeii de a-si exercitata libertatile fundamentale . Daca ele vor " libertate" , atunci de ce se mai casatoresc ? Intr-un mariaj mai ai si obligatii .

      Ștergere
  8. Mi-a lasat un gust amar ziua de 8 martie, cand am vrut sa fac un gest frumos, sa speram ca nu si obligatoriu intr'un viitor apropiat, de a duce un buchet de flori unei foste prietene. Nu de dragul la "the old days", ci pur si simplu ca un gest frumos de prieten, ca doar asta a zis-o sigur la misto ca "ramanem prieteni". Atitudinea ei de siqtir mi-a confirmat ca am dreptate atunci cand ma cuprinde un profund siqtir pentru problemele feministe.
    Voi continua sa-mi respect mama, bunica, matusa &c pentru ceea ce sunt ele, precum si pe alte femei pentru ceea ce imi sunt ele ca persoane:colege, prietene (strict in sensul termenului), colaboratoare sau persoane straine care (neinteresant pentru mine) au alt sex decat mine.

    Femeile sunt majoritare, nu minoritare si totusi nu au reusit s'o puna de un referendum privind diverse probleme ale domniilor lor in raport cu domniile noastre, carora ni se pretind mai multi muschi si bani decat ele, pentru a le intretine, dar ni se interzice sa avem mai multa inteligenta, creativitate si spirit de organizare, iar daca le avem mai mult ca ele, comitem un act de discriminare si trebuie sa impartim veniturile cu ele, ba chiar sa le promovam in conducere, chiar si atunci cand n'o merita.

    Pe timpul comunistilor, barbatii erau egali cu femeile si invers. Erau femei pe santiere si puteau ajunge si sefi peste porcii care urinau pe perete, beau si vorbeau obscenitati. Iata ce spune Richard Lomas, un cunoscut autor de filme si reportaje cu tematica de transport urban, pe un blog al sau:
    "In the socialist world most bus drivers were men, tram driving was usually woman's work and anyone could have a go on trolleybuses.".

    Daca pentru tinut covrigul fara servodirectie iti trebuia ceva forta de Xena, pentru apasat doua pedale sau invartit o manivela nu-ti trebuia. Meseria nu este insa usoara si am tot respectul pentru cei sau cele care o practica. Si astazi sunt multe femei care lucreaza in domenii grele si nu cred ca sunt discriminate la salariu la exact aceeasi activitate depusa ca si un barbat. Pentru alte meserii denumirile sunt aproape intotdeauna feminine: femeie de serviciu, operatoare (la posta, telefonie &c), coafeza si altele.

    Multi barbati sunt violenti cu femeile lor, dar nu trebuie sa generalizam sau sa dam o lege prin care EA are dreptul la tot, inclusiv la proprietatea ta. Nu am apucat sa citesc legea aia, insa daca este aberanta nu vreau sa-mi incarc nervii. Normal ar fi fost ca reclamanta (reclamantul) sa fie cazat(a) undeva si aici sa-si miste funduletul ONG-urile sau sa ramana in locuinta comuna daca ii apartine, iar agresorul sa fie evacuat. Daca paratul este gasit vinovat, sa se pronunte si divortul si sa se imparta bunurile dupa Codul Civil (poate aici sunt alte abuzuri), iar vinovatul sa suporte si cheltuielile cu cazarea reclamantului, daca acesta a trebuit sa paraseasca locuinta. Altfel, orice parasuta iti toarna 2 plozi si te da afara din propria casa. Cunosc chiar un caz concret, al unui profesor de liceu dintr'un oras oarecare, ajuns boschetar, betiv si in final murind intr'un accident stupid. Si asta inainte de a aparea legea feminUEista.

    Despre cota de sex in conducere ce sa zic? O societate cu un actionar unic barbat inteleg ca va trebui sa faca un sacrificiu: unicul actionar sa devina 40% femeie. Nu prea stiu cum, sa ia hormoni ca Michael Jackson, sa-si taie 40% din organ...?

    Si la final, despre categorii discriminate... Habar n'am daca agresoarea din Iasi era feminista sau nu, insa eu personal, in numele dreptului la libera exprimare, declar ca m-am saturat de acesti imigranti de peste Prut, pe care i-am vazut de nenumarate ori facand coada sa ia cetatenie si vorbind intre ei limba rusa, desi se vroiau romani. Pana si rusii nu-i suporta, intrebati taximetristii din Moscova, ca si ei au avut de-a face macar odata cu vreo cetateanka din "republika".

    RăspundețiȘtergere
  9. http://www.youtube.com/watch?v=fNx2SLJVwy8

    RăspundețiȘtergere
  10. "Nu există masculinism. Și personal nici n-aș vrea să existe.
    Masculinismul, dacă ar exista, ar fi la fel de ridicol precum vărjeala multilateral dezvoltată numită eufemistic ”feminism”.

    Hotarate-te odata, ori exista, ori nu exista! Pina una, alta, ai dovedit, inca o data, ca esti intr-o nesfarsita pauza la capitolul inteligenta. Nu m-ar mira sa-mi cenzurezi comentariul, ca adevarul doare, nu de alta. Tu ai dreptul sa emiti tot felul de elucubratii, altii nu au dreptul sa critice decat... selectiv. Fii, nene, serios!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate, m-am înșelat când am spus că nu există. Însă îmi rămân în picioare celelalte două afirmații - aceea că nu mi-aș dori să existe și că ar fi/este la fel de ridicol precum vrăjeala multilateral dezvoltată numită eufemistic ”feminism”.
      În plus, comentarii de tipul ”masculinism ftw” eu nu le iau ca pe o critică, cu atât mai puțin ca una selectivă.
      În schimb comentariul tău îl iau ca pe unul cu intenția să jignească. De regulă nu cenzurezi jigniri de tipul ăsta, așa că n-ai de ce să te temi.
      Ce nu înțeleg eu este unde e plăcerea să intri să mă jignești dar fără ca măcar să aduci vreun element nou în discuție - altul decât că nu-ți place ce scriu eu aici.

      Ștergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails