miercuri, 28 martie 2012

Lămuriri tehnice I - despre Internet

Lucrez în domenii care au legătură cu telecomunicaţiile - şi în special cu conectarea la Internet despre ca vorbim astăzi - de ceva ani de-acum.
Şi totuşi, deşi românii se pot mândri ca fiind naţiunea cu cel mai rapid şi ieftin Internet din Europa şi al doilea din lume, după China, nici chiar cei mai educaţi orăşeni n-au nici cea mai vagă idee despre ce vorbesc atunci când se referă la Internet.
Sigur, mulţi dintre ei din ignoranţă. Nu le pasă de detaliile tehnice atâta vreme cât merge netul. Partea asta o pot înţelege. Ce nu pot eu înţelege sunt acele persoane care se grăbesc să vorbească laudativ sau critic legat de o anumită metodă de conectare la Internet sau alta bazându-se pe o serie de stereotipii sau judecăţi superficiale bazate pe nimic.
Şi, ce-i mai amuzant e că aceştia din urmă sunt primii care ulterior se plâng că nu merge Internetul la standardele pe care ei şi le-ar dori.
Sigur, responsabil pentru asta poate fi atât cel care le-a încheiat contractul cât şi comoditatea prostească a românilor care au obiceiul de a nu citi ce semnează, dar nu despre asta discutăm azi - poate altădată că e interesant şi asta de studiat.
Megabiţi? Megabyţi? ADSL? VDSL? Fibră? UTP? IPv4? Ip dinamic? Rooter wireless? Net wireless? Nu pricepi nimic dintr-astea, te invit să citeşti cu mare atenţie următoarele rânduri căci îţi vor fi de un real folos!

1. Unităţile de măsură - multipli şi submultipli + explicaţii

Fără să intrăm în detalii, este necesar de ştiut că unitatea fundamentală de structură şi stocare a datelor este BITUL. Aşa cum unitatea fundamentală a vieţii este celula.
Când vorbim despre date întotdeauna le măsurăm în biţi şi facem judecăţi în funcţie de aceşti biţi. Sigur, mai există şi noţiuni precum "pachete", eficienţa pachetelor, pierderi de pachete - dar nu intrăm în asta.
Buun, acum că ne-am lămurit cum e cu bitul hai să vedem multiplii şi sub multiplii lui şi apoi vom vedea unde apar confuziile dar şi modul cum se calculează multiplii şi submultiplii, căci vom vedea că nu e ca la transformarea din metri în kilometri sau din grame în kilograme.
Cum spuneam, bitul este unitatea fundamentală care are următorii multipli:
1024 de biţi = 1 kilobit [simbolizat kb] (atenţie! kb! Cu "b" mic!)
1024 kb = 1 megabit [mb] (ăsta o să ne intereseze mult)
1024 mb = 1 gigabit [gb]
1024 gb = 1 terabit [tb]
Există şi mai sus dar nu ne interesează la subiectul acesta. Observaţi că, spre deosebire de unităţile de măsură pentru masă şi distanţă, care cresc sau scad prin înmulţirea sau împărţirea la/cu 10. Ei bine, în cazul unităţilor de măsură de date acestea cresc sau scad întru calcularea multiplilor sau submultiplilor prin înmulţirea sau împărţirea la/cu 2 la puterea a 10-a.
Mai concret:
4789736 de kb = 4789736/2^10 = 4667.5 mb / 2^10 = 4.56 gb (am aproximat zecimalele)
Însă, pe lângă unitatea de măsură numită bit, mai există o unitate de măsură care se numește octet sau byte. Aceasta a apărut pentru că tehnologia a evoluat și se lucrează în prezent cu fluxuri mult mai mari de date iar numărarea în zeci de mii de miliarde de biți îngreuna masiv toată treaba.
Relația dintre byte și bit este una simplă:

8 biți = 1 octet (sau 1 byte)

Această relație este esențială atunci când vorbim despre Internet!
Byte-ul are la rândul său multipli exact ca și bit-ul, după același model. Prin urmare avem:
1024 de byţi = 1 kilobyte [simbolizat KB] (atenţie! KB! Cu "b" mare de data asta)
1024 KB = 1 megabyte [MB] (ăsta o să ne intereseze mult)
1024 MB = 1 gigabyte [GB]
1024 GB = 1 terabyte [TB]

Acestea sunt unitățile de măsură în care se exprimă cam totul în sistemele de operare grafice moderne. Cine e mai în vârstă într-ale calculatoarelor a prins Norton Commander, MS-DOS 6.0, Windows 3.11 for workgroups, DOS Navigator sau Solaris-ul vechi care exprimau totul în biți și multiplii acestuia.
Dar, în prezent, nu cred că mai sunt foarte multe calculatoare care să nu fie în stare să ruleze măcar un windows 95. Prin urmare, o să-mi permit să neglijez o minoritate insignifiantă statistic și o să-mi permit să afirm că pe toate calculatoarele celor care citesc ce scriu eu aici rulează un sistem de operare care afișează măsurătorile datelor în byți/octeți și multiplii acestuia.
În calculul precedent ne-a rezultat că 4789736 de kb = 4.56 gb. Oare cât o fi în octeți? Putem pur și simplu să împărțim la 8 4,56 însă ne va da un rezultat neconcludent. Însă, 4,56 gb = 4667.5 mb.
Dacă împărțim 4667.5 la 8 obținem rezultatul aproximativ 583,4. Ei bine, atât e!
4,56 GIGABIȚI = 583,4 MEGAOCTEȚI/MEGABYȚI.
O să vedeți îndată de ce scriu cu majuscule și dedic spațiu mare acestui calcul!

2. Ce este Internetul și ce-i cu viteza?

Vă rog să nu o luați ca pe o jignire, dar mulți cred că Internetul e ceva ce vine de undeva de la niște neni șmecheri care ne dau nouă net și au senzația că a-ți pune o conexiune de Internet acasă e cam la fel cu a-ți trage curent sau gaz. Nu e deloc așa! Din cauza acestei confuzii apar și multe speculații stupide în special în contextul legilor precum ACTA. Nu de mult chiar aici cineva pe blog îmi comenta și-mi spunea că SRI-ul îmi poate interzice accesul la net. Newsflash! NIMENI nu poate face asta. La fel cum NIMENI nu poate tăia netul într-o țară sau orice altă aberație de genul ăsta. Pur și simplu nu se poate.
Internetul este o rețea de rețele. Asta ar fi definiția pe scurt. Cu alte cuvinte, eu am 4 calculatoare și le leg în rețea cu alte 3 ale vecinului meu. Și uite-așa avem noi un INTRANET. După aia, vine vecinul din blocul de vis-a-vis și-mi spune că are și el o rețea cu alți trei vecini și au împreună 11 calculatoare interconectate și ar vrea să le lege cu cele 7 ale noastre. Acceptăm și avem un INTRANET mai mare.
După care vin unii din cartierul vecin și spun că au deja o rețea cu 300 de calculatoare și le-ar lua în rețea și pe ale noastre 18 din cele două blocuri. Și tot așa, până când un număr foarte mare de rețele mici se tot interconectează între ele și fac o Inter-network sau Internet cum îl știm noi.
Sigur, anecdota de mai sus e redusă mult și din punct de vedere tehnic sunt multe de explicat dar lăsăm așa pentru a înțelege principiul.
Ei bine, între noi, în rețeaua noastră, transferăm pachete de date cu o oarecare viteză. Evident, cu cât distanța dintre noi e mai mare, cu atât și viteza e mai mică - asta ar trebui să fie logic. Cum facem să mărim viteza? Punem ”amplificatoare” pe traseu. Am pus ghilimele pentru că nu se numesc așa și procedeul tehnic e mult mai complex.
Dar, ca să păstrăm lucrurile simple, ținem cont de fiecare dată când vrem să forțăm viteza de limitările tehnice. Și-aici intervin câteva aspecte de care trebuie să țină cont oricine vorbește despre Internet.

Majoritatea calculatoarelor sunt dotate cu o placă de rețea 10/100. Ce înseamnă asta? Înseamnă că ele pot uploada (transmite) și downloada (primi) pachete cu viteză de până la 100 MEGABIȚI pe secundă (100Mbps) plecând de la viteza de 10Mbps. Sigur, cu excepțiile de rigoare dar nu intrăm în detalii.
Prin urmare, dacă un operator vă promite viteză de Internet de 120 Mbps sau 150 Mbps sau orice altceva, puteți liniștit să-i dați un șpiț în trei litere pentru că pur și simplu minte! Chiar presupunând că faceți parte din minoritatea de 1% a posesorilor de calculatoare cu placă de rețea de 10/100/1000, tot nu prea aveți ce să faceți cu presupusa badă de 120 Mbps întrucât aproape toți ceilalți nu pot să uploadeze cu asemenea viteze și dacă s-ar forța s-o facă, și-ar arde echipamentele.
Așadar, niciun operator din România nu poate oferi ÎN PRACTICĂ viteze mai mari de 100Mbps.
Observați că am scris Mbps. Ce facem ca să aflăm cu cât putem downloada maxim? Împărțim la 8!
Așadar 100/8= 12,5 MB/s ! Atât! Mai auzeam lăudăroși c-au tras ei de pe nu-știu-ce torrent cu placa de rețea standard cu 20 MB/s constant. Fals! Dacă ar fi așa, placa ta de rețea ar fi topită.

De asemenea, mare atenție că operatorii spun de cele mai multe ori de exemplu ”Internet de 10 de mega”. Nu uitați să-i întrebați ”de care mega”? Căci dacă-s Mbps, atunci înseamnă că 1,25MB/s e viteza maximă cu care puteți downloada. Dacă-s MBps, atunci înseamnă 80 Mbps și e conexiune chiar foarte bună.
Mai mult, întrebați-i întotdeauna de viteza medie! Unii funcționari sau agenți de vânzări omit - intenționat sau nu - să aplice cuvintele cheie ”până la”. De regulă vitezele sunt prezentate cu ”până la”. Așadar, un abonament Fiberlink 2 de exemplu de la RDS/RCS merge PÂNĂ LA 100Mbps. În realitate viteza aia o atingi de maxim două ori pe an. În medie, dacă ai noroc de zonă bună, prinzi undeva la 65-70 Mbps. Dacă ai ghinion, îți poate merge și cu 13 Mbps sau cu 2Mbps!
De asemenea, dacă găsiți un operator care oferă bandă minimă garantată, alegeți-l pe acela! Dintre un operator care oferă ”până la 100 Mbps” și un operator care oferă ”până la 100Mbps, garantat 10 Mbps”, cel de-al doilea e mai dezirabil. Din simplul motiv că dacă îți merge cu 9, poți face urât. La primul, și dacă-ți merge cu 0,5 ei tot îți vor putea spune ”conform contractului e cu până la, deci n-ai bandă garantată - merge cu 0,5 = merge netul = nu ne pasă de solicitarea ta”. Sigur, asta pe linie legală. În realitate, dacă-ți merge cu doar 0,5 de regulă îți rezolvă problema.

3. Tehnologii

Aici mint sau amăgesc mulți operatori bazându-se pe neinformarea consumatorului.
Cel mai mult pe segmentul ăsta RDS/RCS a marșat oferindu-le consumatorilor ”net pe fibră” la viteze comparabile cu ADSL-ul sau punctual chiar cu mezozoicul dial-up!
Înainte de a prezenta succint toate tehnologiile, vă invit să vă uitați la două poze căci așa înțelegem mai ușor.
Probabil pozele vor apărea cam alandala. De-aia am și scris pe fiecare ca să poată fi identificate mai ușor.
În figura 1 avem desfășurat un cablu de FIBRĂ OPTICĂ. După cum vedeți e un cablu cu multe-multe fire din fibră de sticlă prin care trec foarte multe fascicule de lumină prin care se transmit date. De-aici denumirea de fibră optică.
În figura 3 se pot observa câteva dintre modul cum pot fi acestea mufate. Și nu sunt nici pe departe singurele! Se pot mufa cablurile de fibră optică și cu mufă jack și cu mufă RCA (tv) și cu mufă S-Video - în fine, are multe aplicabilități fibra optică, nu doar cea de a face conexiunile la Internet mai rapide.
În figura doi avem desfășurata unui cablu UTP. Cablul UTP este cablul care ajunge la dumneavoastră acasă în placa de rețea. Acesta este numit incorect deseori ”cablul de net”. Este numit așa pentru că ”pe-acolo vine netul”, deși, după cum am văzut, tehnic vorbind ”cablul de net că de-acolo vine netul” este pur și simplu incorect.
Și, într-un final, în figura 4 avem unul din cele două moduri uzuale de mufare a cablului. Sunt mai mult de două moduri de a le mufa însă pentru ochiul neavizat e de fapt unul singur - cu mufa care intră în placa de rețea - mufa UTP.
Am văzut mulți oameni care atunci când văd modelul ăsta de cablu venind de pe stâlp și intrând la ei în casă spun că ”au net pe fibră”. Fals. De fapt, Internetul oferit prin acest model de infrastructură este cel mai slab cu putință după dial-up.
Bun, acum că avem o înțelegere minimală asupra a ceea ce-nseamnă fibră optică, acum să vedem care sunt principalele tehnologii de furnizare a serviciului de Internet și cum acestea pot fi ușor confundate cu fibra optică.

3.1. Dial-up-ul

Dial-up-ul e cea mai veche metodă de conectare la Internet. Totodată și cea mai scumpă și cea mai lentă.
Dial-up-ul folosește linia telefonică după modelul vechi pentru a transmite date. Pentru conectare se folosește un modem de linie telefonică a cărui viteză nu poate depăși 56 kbps (atenție! cu ”b” mic!).
Nu o să detaliez suplimentar pentru că-mi permit să cred că nu mai sunt așa de mulți utilizatori de dial-up.

3.2. ADSL-ul

ADSL-ul e prima formă de broadband (bandă largă). Avantajul față de dial-up a fost că era mult-mult mai stabil, era nelimitat (față de dial-up unde costurile erau așa de mari încât consumatorii erau tarifați pe minutul petrecut on-line) și relativ ușor de implementat.
ADSL-ul este larg răspândit și astăzi și asta din două motive: E ieftin și foarte stabil. Cu vitezele stă mai rău pe alocuri.
Pentru conectarea la Internet prin serviciul ADSL este obligatorie existența unei linii telefonice (ceea ce-i dă stabilitatea de invidiat) și existența unui modem extern, întrucât, deși se folosește linia telefonică pentru suport, ea nu poate fi folosită ca atare căci modemurile de apel și/sau de fax nu pot interpreta datele.
Tehnologia ADSL poate oferi până la 24Mbps însă totul depinde de distanța de la cutie la consumatorul final, viteza scăzând dramatic cu fiecare 10 metri adăugați. În plus ADSL nu e sustenabil pentru distanțe mari (spre deosebire de fibra optică) - rareori reușind să ajungă la distanțe mai mari de 8 km față de punctul de origine.
Romtelecom, operatorul din România care oferă Internet prin ADSL a ales varianta de mijloc: Fibră optică pentru a susține și Internet și telefonie pe distanțe mari pe sate dar centrală de ADSL pentru Internet pe sate. După același model funcționează majoritatea operatorilor telecom din lume care oferă servicii de Internet prin ADSL.
Principalul dezavantaj la ADSL este că nu poți primi bandă garantată. Niciodată. E foarte greuu, tehnic vorbind, să poți menține stabilitatea benzii prin tehnologia ADSL.

3.3. Cablelink-ul

Cablelink-ul a fost marea decepție în România dar de pe urma căruia operatorii de cartier și la început RDS/RCS au făcut un munte mare de bani.
Cable înseamnă exact cablu UTP, ca în figura 4.
Majoritatea operatorilor care ofereau (și pe alocuri încă mai oferă în România) servicii de Cablelink pot oferi viteze de până în 3 Mbps - rareori 5 sau 6Mbps.
Motivul? Simplu! Cablul UTP are pierderi mult mai mari decât ADSL-ul. Așadar, dacă ai 3 metri de cablu între rooter și consumator, el poate merge și cu până la 100Mbps. Dar dacă ai 300 de metri între rooter și consumator, deja viteza nu mai poate depăși 50 Mbps. Vă dați seama ce iese când vorbim de 5-6 km, căci tehnologia asta s-a folosit pentru furnizare de Internet în cartierele cu case.

3.4. VDSL-ul

VDSL-ul e o tehnologie similară cu ADSL-ul dar mai apropiată ca performanțe cu fibra optică. E exact soluția de mijloc în varianta sa perfectă.
Tehnologia VDSL are marele avantaj că poate suporta orice, nu doar Internet. Astfel, cu ajutorul unei infrastructuri de VDSL poți obține și Internet la viteze de până la 52 Mbps download și 16 Mbps upload, televiziune de clasă înaltă (IPTV) și VoIP (Voice over IP). Despre IPTV și VoIP vom vorbi altădată.
Tehnologia VDSL, însă, în anumite situații poate atinge și 100Mbps în download însă poate depăși 16Mbps în upload doar dacă în loc de cablu de cupru se folosește cablu coaxial (în România nu oferă nimeni așa ceva).
Însă, tehnologie VDSL pe cupru oferă operatorii UPC și Romtelecom în principalele orașe ale țării.
Principalul dezavantaj al acestei tehnologii este că e relativ scump de implementat dacă nu ai deja o infrastructură de cupru pusă la punct. Aici a avut de câștigat Romtelecom căci avea deja asta. UPC a investit masiv însă cam degeaba pentru că nu au puse la punct stabilizatoarele.
Așadar, dacă un operator vă spune că vă oferă Internet prin VDSL nu-l respingeți doar pentru că ”nu e pă fibră” pentru că VDSL-ul face la fel de bine treaba.
În plus, VDSL, ca și ADSL, are marele avantaj al stabilității.

3.5. FTTB-ul/FiberLink-ul și FTTH-ul

Internetul prin FTTB, sau fibra optică, înseamnă că un cablu de tipul celui din Figura 1 este tras până la intrarea în bloc (mai rar la casă) iar de-acolo vine fie un cablu UTP până la dv. în casă fie o linie telefonică.
FTTB-ul poate fi folosit și fără linie telefonică - la fel ca și Cablelink-ul și spre deosebire de celelalte.
Fibra optică poate oferi într-adevăr 100Mbps căci ai doar câțiva metri de cablu UTP până la terminal care primește semnal din cablu de fibră optică.
Însă! Mare atenție! Trebuie să vedeți în terminal intrând un cablu gros ca cel din figurile 1 și 3. Altfel, s-ar putea să fiți păcălit c-aveți fibră optică în casă.
Sigur, există și varianta testării.
Mare atenție! La un Internet prin fibră optică nu ar trebui să aveți probleme să downloadați un fișier mare de pe un server din România. Dacă aveți probleme sau merge lent, înseamnă că fie nu aveți fibră optică, fie e o problemă cu calculatorul sau cu conexiunea dumneavoastră.
Am întâlnit cazuri de utilizatori ”de fibră”, ziceau ei, dar care rareori depășeau 18Mbps în download. Atenție! Aia nu e fibră optică! În cel mai bun caz un cablelink bine calibrat, dar nu e fibră optică!
În cazul fibrei optice viteza nu scade atât de dramatic o dată cu distanța. Prin urmare, scuza cu ”aveți 500 de metri de la cutie” nu este o scuză bună.
Am pus eu acolo ”și FTTH”. FTTH vine de la Fiber To The Home. Așa cum îi spune și numele, acesta înseamnă că efectiv un cablu de fibră vine până la dv. în casă și doar acolo se face trecerea pe cablu UTP.
FTTH este cu siguranță cel mai rapid Internet oferit persoanelor fizice.
În România FTTB oferă operatorii Romtelecom, RDS/RCS și Vodafone, iar FTTH doar Romtelecom în câteva zone din București.

3.6. Mobile Broadband 3G, GSM, CDMA

Mobile Broadband sau, cum îi spune toată lumea, ”stick de Internet”. Aici lucrurile sunt foarte complicate iar tehnologia din spatele minunii de a-ți aduce Internet în creierul muntelui la două-trei click-uri distanță e cumplit de complicată.
Însă, în termeni simpli, există trei tipuri de tehnologii prin care operatorii furnizează internet prin stick - cele menționate în titlu.
Tehnologia 3G este folosită în marile orașe, GSM cam peste tot și CDMA de regulă unde nu sunt niciuna din primele două.
Stick-ul care funcționează prin tehnologie 3G poate atinge viteze de până la 22,3 Mbps însă doar în marile orașe, unde există o astfel de acoperire. Operatorii care oferă astfel de viteze prin stick sunt Vodafone și RDS/RCS în marile orașe.
Stick-ul care funcționează prin tehnologie GSM poate atinge viteze de până la 7,23 Mbps și asta în destul de multe zone. Atenție însă! Doar pentru că-i spune ”GSM” nu e obligatoriu să meargă oriunde este semnal la telefonul mobil GSM. Frecvențele sunt similare dar nu sunt identice.
Operatorii care oferă astfel de servicii sunt Vodafone, Orange, Cosmote și RDS/RCS.
Stick-ul care funcționează prin tehnologie CDMA poate atinge viteze de până la 3,3 Mbps. Avantajul acestora e că semnalul pătrunde și prin dealuri și prin munți și pot acoperi zone largi cu o singură antenă. Dezavantajul este viteza precară. Soluția CDMA nu este foarte populară în România însă este principala soluție folosită în SUA și este dezvoltată încă din perioada interbelică.
Operatorii care oferă astfel de servicii în România sunt Romtelecom și Zapp.
Așadar, când cumpărați un stick, întrebați tehnologia folosită și/sau disponibilă în zonele unde vreți să mergeți!
Mare atenție! Dacă un operator vă promite viteze de 30 sau 40 Mbps prin stick, puteți să-l trimiteți liniștit la plimbare căci nu are acoperire tehnică pentru ce promite. Pur și simplu stick-urile pe care le oferă nu sunt capabile să funcționeze la asemenea viteze, chiar presupunând prin absurd că antenele lor ar transmite la asemenea viteze.

3.7. Alte precizări

Atenție! Am exprimat toate vitezele în Mbps. Rămâne ca dv. să faceți transformările în MBps, căci de-aia am scris mai sus cum se calculează. E important să faceți transformările ca să știți exact la ce să vă așteptați când vine tehnicianul la dv. acasă pentru a vă cabla.
Se face des confuzia asta între Mbps și MBps și cel mai mult pierd consumatorii din ea. Însă, toți operatorii de pe planeta Pământ își exprimă vitezele în Mbps și asta dintr-un motiv foarte simplu - nu s-a ajuns nici măcar în faze experimentale la viteze de transfer de zeci de gigabyți pe secundă pentru a justifica o schimbare. În plus, este și mult mai ușor de măsurat pentru actualele aparate de evaluare.
Sigur, mai sunt și alte motive dar care nu mai sunt la fel de simple.
Ideea e că operatorii nu aleg Mbps ”ca să prostească lumea” ci aleg Mbps din motive care țin strict de tehnică. Ah, că folosesc dup-aia această alegere și-n scop de marketing, e altă poveste și n-are legătură cu vreo conspirație sau rea intenție.
Mare atenție! Nu confundați internetul fără fir descris la 3.6 cu modemurile wireless. Stick-urile de Internet se numesc tot modem-uri și sunt tot fără fir dar NU sunt modemuri wireless!
Așa arată spatele oricărui modem wireless. De regulă modem-urile wireless permit conectarea simultană la Internet - pe aceeași bandă, mare atenție! - a 4 dispozitive prin cablu UTP și a până la 240 de dispozitive mobile (laptop-uri, tablete, smartphone-uri, etc.).
Sigur, există rootere/modemuri wireless cu mai multe sau mai puține porturi, dar asta-i așa, orientativ.
Oricum, nu confundați modem-ul mobil/stick-ul de internet cu modem-ul/rooter-ul wireless. Din definiție, aparent, sunt același lucru, în practică nu sunt deloc același lucru.
O altă precizare pe care ar fi trebuit s-o fac la fiecare tehnologie-n parte, este aceea de a vă gândi foarte bine la ce veți folosi Internetul.
Dacă vreți să folosiți Internetul pentru verificat mail-ul sau chestii micuțe, un Internet prin stick sau un cablelink își face treaba foarte bine. Dacă vreți să vedeți și filme on-line pe lângă chestii micuțe, este necesar minim un ADSL.
Însă, dacă doriți să urmăriți emisiuni TV în direct de pe Internet, sau să jucați jocuri cu randare mare (FIFA sau shootere noi, de exemplu), sau să downloadați masiv, VDSL sau FTTx sunt soluția.
Dacă vreți să faceți câte-un pic din fiecare și tehnologic aveți de ales între ADSL și stick, alegeți ADSL-ul. De asemenea, mare atenție la stick-urile de net care au trafic limitat. De regulă operatorii de la noi aleg să limiteze viteza după depășirea traficului însă pot apărea surprize. Și prin surprize înțeleg tarifare pentru traficul peste abonament.
Citiți-vă cu mare atenție contractele și căutați tehnologiile descrise acolo!

4. IP-ul

Nu sunt multe de spus aici. IP-ul este un număr unic de identificare a conexiunii tale în rețea. Însă, în cazul rețelelor cablelink (de cartier) s-ar putea să aveți 3 IP-uri și să nu știți care și cum.
IP-ul, după cum spuneam este un număr de identificare în rețea. Dacă ai rețeaua proprie, în rețeaua ta ai un IP. Dacă ai rețea proprie legată la o rețea de cartier, în rețeaua de cartier ai un alt IP. Iar rețeaua de cartier e legată la Internet și acolo ai un al treilea IP.
Pentru a vă afla IP-ul de pe Internet folosiți site-uri www.e-ip.ro sau ceva similar. Pentru a vă afla IP-ul din rețea, executați click pe conexiunea activă a plăcii dv. de rețea (Local Area Conection - pentru cei ce folosesc Windows) și apoi efectuați click pe ”detalii”.
La ce folosește să știți IP-ul? În cazul rețelelor de cartier folosește în caz de conflict de IP-uri care poate apărea când cineva încearcă să folosească abonamentul dv. de Internet.
Mai mult, dacă aveți un rooter wireless în casă și mai dați net și la un laptop sau la calculatorul fiului/soției/bunicii/etc, aveți și IP-uri interne - de regulă de forma 192.168.1.xx. E bine să le știți care sunt din rețeaua dv. și în cazul în care depistați unul în plus, să-l puteți deconecta - acela sigur e cineva care fură Internet de la dv. Sigur, asta se poate evita printr-o securizare a rooter-ului, dar asta e altă poveste. Ca să nu mai vorbim că securizările nu sunt DELOC infailibile.
Operatorii de regulă, în prezent, oferă IP-uri dinamice consumatorilor clienți persoane fizice. Asta înseamnă că la fiecare reconectare/resetare a modemului aveți în Internet alt IP decât cel de dinainte. Însă, dacă doriți să găzduiți un site pe calculatorul dv. sau un server de joc sau orice altceva, aveți nevoie de IP static, o funcție pe care o oferă toți operatorii mai puțin Orange și RDS/RCS la varianta pe stick mobil.
De mai puțin de un an încoace au apărut două noțiuni noi: IPv4 și IPv6. Ce-i cu ele?
Păi e cam așa: din 1994 până în 2011, consumatorii casnici și cei neavizați într-ale Internetului știau de IP... și-atât. Astea de forma 82.79.56.17 (e vechiul meu IP rootabil de acum 8 ani). Ei bine, acestea sunt ip-uri de forma IPv4. Nu mai contează contextul istoric și de ce versiunea 4. Ideea e că astea sunt și astea s-au folosit până la începutul lui 2011. De ce până la începutul lui 2011? Pentru că, modul de alocare IPv4 nu permitea mai mult de 255 pe fiecare sub clasă. Adică, nu era cu putință existența unei adrese de IP de tipul 257.745.871.666. Calculat, asta înseamnă că se puteau aloca maxim 4,29 miliarde de adrese de IP. Atât!
Ei... în 2011 deja s-a sărit de numărul acesta, de maxim 232 de IP-ui pentru că au apărut smartphone-urile și tabletele care și ele se conectau la Internet și îndată s-a depășit numărul.
Așa că a trebuit scos de la naftalină modelul IPv6 (care exista de mult dar n-a fost nevoie de el) și care permite până la 2128 de adrese de IP, adică multe. Multe rău. De ordinul sutelor de mii de triliarde.
Observați că am scris cu exponent, pentru a arăta faptul că totul crește în funcție de puterile lui 2 în IT și nu în funcție de puterile lui 10 ca în alte unități de măsură.
Deocamdată, ne aflăm în plin proces de tranziție către IPv6 - proces care va dura câțiva ani (adică enorm din punct de vedere al IT-ului). Ceea ce-nseamnă că în viitorul apropiat, dacă intenționați să vă conectați la Internet pentru a găzdui un site/server, cereți operatorului să vă asigure IP Static IPv4.

5. Aprecieri personale, concluzii și precizări suplimentare

Eu am încercat și am cablat cu mâna mea consumatori pe toate tehnologiile mai puțin pe dial-up pe care doar l-am încercat în urmă cu mai bine de 10 ani.
Sfatul pe care-l dau oricui este să se informeze înainte de a emite judecăți de valoare pe acest subiect. Am văzut oameni care respingeau oferte de Internet doar pentru că erau ”prin telefon fix” - chiar dacă serviciul de telefonie fixă nu îi costa (deci nu argumentul prețului era problema).
După cum am văzut ”Internet prin telefon fix” poate însemna și 100Mbps prin VDSL (Romtelecom și UPC) și totodată cea mai mare stabilitate dintre toate soluțiile.
De asemenea, când evaluați viteza unui operator, evaluați-o cât mai în extern!
RDS/RCS, de exemplu, a câștigat mult în orașele mici pentru că oferea viteze de 60-70 Mbps în intern - adică în interiorul acelui oraș, însă în extern rareori depășeau 2 Mbps. Sigur, dacă ai 14 ani e util să ai conectabilitate masivă cu prietenii de la bloc să vă jucați Counter Strike.
Însă, în celelalte situații e de preferat o conexiune mai bună în extern. Căutați să faceți teste pe servere din afara României! Așa vă aflați performanța reală a conexiunii la Internet.
Dacă downloadați un film de la vecinul de cartier cu 9MB/s nu înseamnă că aveți un Internet bun!
Mare atenție la argumentele folosite de operatori. După cum am spus și mai sus, în cazul FTTx argumentul ”aveți prea mulți metri de cablu de la cutie” nu este circumstanță atenuantă decât în limite de maxim 10% (în cel mai rău caz).
La fel, în cazul ADSL/VDSL argumentul ”e rețeaua aglomerată și de-aia merge greu” nu este un argument bun decât în rare cazuri. Care sunt acele rare cazuri? Să vorbească la telefon și să stea pe net simultan toți cei legați la aceeași cutie ADSL cu tine. Dar neapărat simultan! În orice altă condiție, argumentul nu este unul corect pentru că linia este dedicată în cazul ADSL și VDSL, de-aia și este așa de stabil.

Acest articol l-am scris pentru cei care nu înțeleg nimic din cum funcționează Internetul și strict cu scopul de a-i informa cât de cât atât pentru a-i proteja de eventualele probleme cu operatorii de Internet de oriunde cât și pentru a avea unde să-i direcționez pe cei care deși nu știu nimic, emit judecăți valoare legate de calitatea unor anumite servicii de Internet.
Sunt conștient că n-am atins nici pe departe toate cazurile și că există numeroase excepții de la caz la caz pentru afirmațiile pe care le-am făcut aici însă dacă era să acopăr tot, articolul ar fi avut 2128 cuvinte:). În plus, pentru cei nefamiliarizați cu limbajul ar fi fost foarte bulversant să enunț o regulă de 3 rânduri și apoi 10 pagini de excepții și cu explicații la fiecare-n parte.
Sunt conștient de asemenea că am simplificat enorm lucrurile și de asemenea înțeleg că pentru unii ar părea o jignire ce-am scris aici, la fel cum pentru unii s-ar putea să pară și-acum în continuare destul de complicate lucrurile. Însă asta e, tehnologia e clară. Explicațiile ei însă nu pot mulțumi pe toată lumea.

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

P.S.: Dacă timpul îmi va permite voi mai scrie astfel de articole pentru ”începători” legat de probleme pe care le întâlnesc zilnic pe linie de telecom sau de depanare/funcționare a sistemelor de calcul.
P.S. 2: Tot ce am scris aici este valabil pentru consumatorii persoane fizice. În cazul business lucrurile stau un pic mai complicat iar nivelul serviciilor oferite este altul și la alte prețuri.

14 comentarii:

  1. Mersi, Lucian.

    Informatii concrete,de mare ajutor. Cel putin pentru mine.

    Salut!

    RăspundețiȘtergere
  2. La ADSL ai scris:
    "Pentru conectarea la Internet prin serviciul ADSL este obligatorie existența unei linii telefonice (ceea ce-i dă stabilitatea de invidiat)"
    ... si la final:
    "Principalul dezavantaj la ADSL este că nu poți primi bandă garantată. Niciodată. E foarte greu, tehnic vorbind, să poți menține stabilitatea prin tehnologia ADSL."

    Poate n-am inteles eu bine dar pare a fi o contradictie. In caz ca e, iti zic ca sa modifici, daca nu e si am inteles eu prost...merci pentru articol :)
    (poate doar lipseste ceva in explicatie)
    Merci oricum pentru articol.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mâncasem un cuvânt. Așa pățești când scrii la 3 AM când ai de mers la muncă a doua zi.
      Deci, e foarte greu să menții stabilitatea BENZII prin tehnologia ADSL.
      Cu alte cuvinte, ADSL nu pică aproape niciodată (Exceptând scurt circuiturile, ruperea cablului, etc.) însă, nu se poate garanta o anumită viteză. ADSL poate merge cu până la 24 Mbps însă nu-ți poate garanta nimeni că merge cu minim 1 Mbps sau cu minim 512 kbps. Merge sigur oricând (deci are stabilitate) dar cu oricât între 1kbps și 24 Mbps (deci n-are stabilitate a benzii).

      Sper că acum e clar.

      Ștergere
  3. Multumesc pentru informatii si mai ales pentru modul in care le-ai explicat. De obicei gasesti atitea dar din care nu intelegi nimic pina la urma.

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte bun articolul, felicitari.

    RăspundețiȘtergere
  5. Rooter e de fapt router.

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu am ce sa comentez despre articol, este foarte bun. Felicitari!

    As face doar o adaugare, cu caracter umoristic: care este diferenta dintre un expert in IT si cineva care habar n'are in domeniu? Cel care habar n'are, crede ca un 1 kilobyte are 1000 byti. Expertul in IT crede ca un kilogram are 1024 grame.

    As mai adauga ceva si pentru cei care au probleme cu blogul care se incarca de 2-3 ori la fiecare click. Am scapat de problema blocand accesul la scriptul de la adresa:
    lnk.blogmoney.com (am blocat de fapt tot domeniul respectiv)

    RăspundețiȘtergere
  7. 'pare rau, dar informatia ta e ramasa in urma cu vreo 13 anisori. Inginerii adevarati, care n-au uitat notiunile Sistemului International pe care le-au invatat la scoala, stiu ca
    1 kB = 1 kilobyte = 1000 bytes
    (mai vezi pe alocuri si bizoni care scriu "KB", kelvin*byte :P)
    ... si ca asta e o problema in lumea IT-ului, unde e necesar sa vorbim despre puteri ale lui 2, in speta de multipli de 1024, asa ca au adoptat in cadrul IEC in 1999 o denumire specifica:
    1 kiB = 1 kibibyte = 1 "kilo-binary" byte = 1024 bytes
    http://en.wikipedia.org/wiki/kibibyte

    Pana sa se raspandeasca aceasta standardizare mai rationala, confuzia "1 kilobyte=1024 bytes" le convine de minune comerciantilor capitalisti hoti (pleonasm, stiu) care pot sa scrie pe ambalajul hard disk-ului "500 GB", stiind ca te vei astepta in mod naiv sa ai 500 * 2^30 bytes la dispozitie pe el, dar oferindu-ti in realitate doar 500 * 10^9 bytes, ceea ce e conform cu Sistemul International si ii face inatacabili in instanta pentru escrocherie. Vina, in aceste cazuri, apartine consumatorilor care se informeaza din surse naive care intretin minciuna ca "1 kilobyte = 1024 bytes". ;)

    RăspundețiȘtergere
  8. Si inca un element de dezinformare din articol ar fi ca in prima parte prezinti aceiasi multipli (puteri ale lui 2) si pentru biti, si pentru bytes, desi in practica in specificatiile vitezelor de retea - exprimate in multipli de bit - s-a incetatenit interpretarea conforma cu SI, adica cea zecimala, nu cea binara ca la bytes. O placa de retea de 100 Mbps transmite doar 100 de milioane de biti pe secunda, nu 100 * 2^20 cum gresit sugereaza explicatiile multiplilor pe care le dai la inceputul articolului.

    RăspundețiȘtergere
  9. Eu invat CCNA ul si sunt in IT de 3 ani basca mai pui pasiunea de o viata si tot am inteles de aici chestii pe care nu le stiam. Un articol de toata lauda
    Felicitari

    RăspundețiȘtergere
  10. Ofera FTTH acum si RCS RDS in unele zone se dorete trecerea din fttb la ftth
    .

    RăspundețiȘtergere
  11. daca am 664 Ko la o tableta cu mobil stick ce urmeaza ca unitate ...oricat am citi termenii dvs de mai sus nu l am gasit pe acesta KO..deci va rog lamuriti ma !!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. KO = Kilo-Octeți.
      Am scris și în articol că „bytes” uneori e numit „octet” când softul e în limba română.
      Deci se aplică regulile de la byte. Adică astea:

      1024 de byţi = 1 kilobyte [simbolizat KB] (atenţie! KB! Cu "b" mare de data asta)
      1024 KB = 1 megabyte [MB] (ăsta o să ne intereseze mult)
      1024 MB = 1 gigabyte [GB]
      1024 GB = 1 terabyte [TB]

      Wikipedia are de asemenea o pagină bună pentru a explica: http://ro.wikipedia.org/wiki/Octet

      Succes!

      Ștergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails