luni, 16 aprilie 2012

Varianta mea anti-avort

În urmă cu doi ani, tot de paşte, scriam un articol despre medicii în care dă brusc cre(ş)tinismul refuzând să facă avorturi la cerere. De ce? Că-i "săptămâna mare" şi că plânge bebeluşul isus, sau zombie-ul Isus, n-am înţeles prea bine atunci, cum de altfel nici acum nu înţeleg.
Nu am să mai stau acum, mai ales că abia am dedicat un articol provitelor, să explic pe larg de ce poziţia pro-life chiar nu are substanţă în lumea reală şi nici nu o să mă mai forţez să reiau argumentaţia pro-alegere. De ce? Că n-are sens! Oricum am mai făcut-o şi oricum e Internetul plin cu-aşa ceva, deci cine vrea, găseşte. Şi, hai să fim serioşi, în epoca asta, indiferent de opinia ta - provită sau pro-alegere - cunoşti fără discuţie argumentele celeilalte tabere dacă ai ajuns să citeşti rândurile astea.
Am început articolul ăsta în 7 sau 8 feluri diferite, cu abordări diferite. Vroiam să mă iau de creştini, vroiam să mă iau de provite, vroiam să mă iau de medici şi, nu în ultimul rând, vroiam să mă iau de Partidul Democrat-Penticostal care a propus cretinismul ăla de lege, similar cu cretinismul din Statele Totalitare ale Americii, prin care doamnele care solicită avort să trebuiască mai întâi să asiste la o prezentare pasiv-agresivă provita denumită eufemistic în lege "consiliere". De asemenea, vroiam să fac mişto de Sulfina Barbu, susţinătoare a proiectului de lege mai sus-menţionat, pe care toate feminazistele o pupau în cur în urmă cu puţin timp şi pe care, de asemenea, manginele (de la man + vagina) o lingeau masiv pentru "curajul" ei de-a introduce feminazismul de facto în legislaţia românească. Faptul că o feministă susţine proiectul care introduce primul pas spre interzicerea avorturilor ar trebui să dea de gândit tuturor celor care, din ignoranţă, nepăsare sau chiar prostie, au senzaţia că avortul este o problemă de drept al femeii sau, mai rău, o temă feministă.
Când am adoptat public poziţia anti-feministă, ştiut fiind faptul că vis-a-vis de avort sunt pro-alegere, am fost apostrofat că nu pot fi anti-feminist atâta vreme cât adopt "poziţia feministă" când vine vorba de avorturi. Fals! Problema avorturilor este una de drept al omului în general (şi nu doar a femeii) şi este o problemă complexă de bioetică ce nu poate fi tranşată cu delir mistic creştin şi cu istericale feministe. Nici pe departe! O să explic îndată totul.
Aşa că astăzi o să abordez tema din altă perspectivă, din care n-am mai abordat-o decât sporadic până acum şi nici n-am văzut-o abordată pe nicăieri - pornind de la ce apropie poziţiile pro-life şi pro-alegere, şi nu de la ce distanţează cele două poziţii, cum se face deseori când se dezbate problematica.
Voi folosi termenii de "prochoiceri" şi "proliferi" din raţiuni de spaţiu, fiind mai uşor de scris şi de înţeles decât "cei a căror poziţie este pro-alegere" şi "cei a căror poziţie este una provita". În plus, în felul ăsta îmi voi putea stăpâni şi eu mai uşor tentaţia de a-i numi pe proliferi, provite.

1. Puncte comune şi selectarea argumentelor

În ciuda aparentului război etern dintre pro-liferi şi pro-choiceri, de fapt, într-un final, ideal vorbind, ambele tabere îşi doresc evitarea pe cât posibil a avorturilor - din motive diferite şi cu metode diferite de lucru, dar scopul este acelaşi.
Pro-liferii au mult de pierdut din cauza faptului că aduc în discuţie foarte multă pseudo-ştiinţă şi exagerat de multă religie, iar asta îi costă scump pentru că într-o dezbatere raţională, introducerea de elemente iraţionale duce până la urmă la pierderea dezbaterii.
Pro-choicerii, pe de altă parte, încep să piardă şi ei teren pentru că exagerează în momentul în care vorbesc despre avort ca fiind la fel de simplu ca spălatul pe dinţi (sau ca o deparazitare, cum zice un om pe care de altfel îl apreciez mult). Şi poate că asta ar putea fi trecut uşor cu vederea. Însă mai greu de trecut cu vederea este atunci când unii prochoiceri aleg să prezinte avortul ca fiind ceva cât se poate de normal sau, mai rău, ca ceva eliberator pentru femei (de parcă o operaţie de orice fel - nu neapărat avortul - poate fi elibertator şi exclusiv îmbucurător pentru oricine).
Însă eu şi asta trec cu vederea însă ce nu pot trece cu vederea este faptul că pro-choicerii prea des pun problema dintr-o perspectivă unilaterală şi vorbesc doar de drepturi şi doar de femei. N-ar fi neapărat un lucru rău dacă aceeaşi oameni nu şi-ar schimba brusc discursul o dată ce copilul este născut, moment în care tatăl trece de la statutul de "irelevant" la statutul de "are şi el obligaţii, că doar mama nu l-a făcut singură".
Altfel spus, câtă vreme mama este însărcinată, este decizia ei şi doar a ei (în opinia unora dintre prochoiceri) însă, o dată cu naşterea copilului, nu poate fi vorba de decizia tatălui (şi doar a tatălui) dacă vrea să ajute la creşterea lui, sau nu. Atunci brusc tatăl are obligaţii parentale. Sigur, oficial are şi drepturi parentale, dar practica justiţiei pro-mame de la noi ne demonstrează că e o masturbare intelectuală să crezi că taţii mai au drepturi în societatea noastră ultrafeminizată.
La discrusul de mai sus probabil proliferii zâmbesc, în vreme ce prochoicerii vor veni să spună - şi pe bună dreptate - păi bine dom'le, dar este o încălcare a drepturilor omului să obligi o femeie să nască un copil pe care nu-l vrea, căci asta e, accidente se întâmplă.
Analog, proliferii ultrareligioşi vor veni să spună - păi asta e, se întâmplă, dar ştiai la ce riscuri te expui când ai făcut sex. Proliferii mai raţionali, pe de altă parte, vor veni să spună - păi asta e, dar contraceptive de ce n-ai folosit? Nu e ca şi cum n-aveai acces la ele. Şi culmea e că, aceştia din urmă, ar avea şi parţial dreptate.
Mai mult, peste aceste două tipuri de discurs pot veni ultranaţionaliştii şi ultraconservatorii care să spună că vezi doamne fost-au 22 de milioane de avorturi din 1990 până-n 2010 şi că e prea mult! Deşi nu sunt convins că cifra de 22 de milioane este una corectă, totuşi şi aceştia au dreptatea lor. 22 de milioane de avorturi în 20 de ani e mult. Chiar e mult!
Şi, peste aceste 3 discursuri, vor veni socialiştii în special dar etatiştii în general care să spună că trebuie făcut numaidecât ceva pentru a spori natalitatea în ritm alert căci astfel vom ajunge să nu aibă cine să ne plătească pensia. Eu pentru aceştia din urmă am câteva întrebări: Aşa de tare ar trebui să ne preţuim copiii? De-aia facem copii? Din raţiuni egoiste ca să aibă cine să ne plătească pensia? Pentru bani? Păi dacă-i vorba pe-aşa atunci foarte bine că suferim de declin demografic! Hai la mai mare, zic eu! Merităm! Merităm dacă atât ştim noi să preţuim la copiii noştri şi-i vedem doar ca nişte sclavi numai buni de suprataxat ca să facem noi curu' mare la bătrâneţe întru funcţionarea unei scheme Ponzi falimentare denumite eufemistic - sistem public de pensii.
Complicaţiile apar inevitabil căci aceste 4 modele diferite de discurs, cu submodelele aferente, nu sunt prezente fiecare la câte un individ. Ci, de regulă, un individ adoptă două sau mai multe modele şi/sau submodele dintre cele de mai sus. De regulă mulţi proliferi sunt şi etatişti din fire astfel că nu mare e mirarea când aceştia, rămaşi fără misticism, aduc în discuţie "aspectul social-moral al problemei", după cum numesc ei necesitatea socialist-etatistă de a menţine în funcţiune schema Ponzi.
Cum facem să-i împăcăm? Modelul actual pune problema mult prea unilateral. În toată ecuaţia taţii sunt neglijaţi complet iar discursul prolife nu ia decât rareori în calcul asta, iar când o face, ia în discuţie numai cazul în care tatăl îşi doreşte copii şi mama avortează. Însă nu ia în calcul şi cazul opus, profund dăunător pentru viaţa şi bunăstarea tatălui.
În toată această nebuneală s-a creat o falsă dihotomie - cum că problema nu poate fi abordată decât în două moduri: Modelul decretului 770, a cărui nefuncţionalitate şi orori stau mărturie 22 de ani de aplicare a lui, şi modelul actual, a cărui efecte negative de asemenea le vedem şi stau mărturie alţi 22 de ani de aplicare a lui, cu amendamentul că efectele negative sunt APARENT (şi doar aparent) mai mici faţă de efectele produse de perioada decreţeilor. Aşa să fie oare? Doar pentru că nu mai mor oameni pe capete şi doar pentru că femeile nu mai sunt afectate, înseamnă că putem să ne facem că nu vedem dramele prin care trec bărbaţii puşi să crească copii ce nu sunt ai lor sau puşi să plătească pensii alimentare împovărâtoare pentru copii pe care nu şi i-au dorit de la bun început?
Prochoicerii contestă - şi pe bună dreptate - mentalitatea pe care o afişează uneori proliferii cum că mamele ar trebui să-şi "ducă crucea" sarcinii (că tot e de sezon) dacă tot au făcut sex. Adică, altfel spus, sarcina ar fi un fel de pedeapsă pe care o merită pentru că au făcut sex înainte de căsătorie sau înainte de a fi suficient de stabile material pentru a-şi permite un copil.
Eu însă contest - şi tot pe bună dreptate - mentalitatea pe care o afişează feministele prochoice cum că taţii ar trebui "să-şi ducă crucea" dacă tot au lăsat o femeie însărcinată şi ea a decis să-l facă. Adică, altfel spus, pensia alimentară ar fi un fel de pedeapsă pe care o merită pentru că nu s-au protejat (indiferent de situaţiile în care viitoarele mămici găuresc prezervativele pe ascuns sau încetează pe ascuns să ia anticoncepţionale).
Cum facem să-i împăcăm pe toţi şi să menţinem totodată scopul pe care-l avem cu toţii - acela de a avea cât mai puţine avorturi? Şi, mai ales, cum facem asta în aşa fel încât să implicăm statul cât mai puţin, pentru a înlătura cât mai mult controlul statului asupra vieţii private şi creşterea responsabilităţii individuale? Adică ceva ce feministele aclamă când e vorba de bărbaţi şi etichetează ca "misogin" când e vorba de femei. Şi tot ceva ce socialiştii în general resping categoric.
La asta vom încerca să răspundem îndată.

2. Propunerile mele de măsuri

Aşa cum am făcut când am prezentat programul meu de reformă în educaţie, acelaşi lucru o să încerc să-l fac şi acum. Cu surprindere constat, recitindu-mi postarea de acum un an şi o lună, că o parte din propunerile mele au ajuns măcar parţial implementate. Cine ştie, poate uşor-uşor vor ajunge toate. Poate ar trebui să-i trimit un mail domnului Baba, aşa cum i-am trimis domnului Funeriu cu acel articol. În fine, să revenim la problema noastră de-acum.
Propunerile mele le-am gândit pornind de la faptul că statul trebuie să se implice cât mai puţin în viaţa privată a oamenilor şi de la ideea că avortul este o problematică ce ţine de drepturile omului în general şi nu doar cvasi-exclusiv de dreptul femeii. Prin urmare, voi încerca să iau în considerare şi aserţiuni ale proliferilor, atâta timp cât ele pot fi aplicate în aşa fel încât să nu lezeze nici drepturile femeilor dar nici drepturile bărbaţilor, din ce în ce mai des ignorate în ultima vreme.

2.1. Introducerea orelor de educaţie sexuală începând cu clasa a VII-a

Măsura am luat-o din articolul mai sus amintit despre educaţie. În Olanda asta a dat rezultate miraculoase. BTS-urile au scăzut la minime istorice, rata avorturilor a scăzut la minime istorice, la fel şi rata sarcinilor la adolescente.
Dacă a funcţionat în Olanda, o ţară în care sexul se vinde peste tot, de ce n-ar funcţiona în România? Poate că nu vom avea şi noi rezultate atât de spectaculoase într-un termen scurt, dar, în 5-6 ani, eu zic că la nivel naţional s-ar vedea nişte tendinţe evidente de scădere atât a incidenţei BTS-urilor, a incidenţei sarcinilor la minore cât şi a incidenţei avorturilor.
Proliferii greşesc când mizează excesiv pe abstinenţă pentru că practica ne arată că nu funcţionează modelul. La fel cum, în opinia mea, greşeşte şi guvernul progresist-feminist britanic (de poziţie prochoice) când alege să promoveze sexul oral în şcoli pentru a contracara ratele ridicate ale sarcinilor la minore.
Educaţia sexuală echilibrată, fără delir mistic şi ultrasanctificarea căsătoriei ca ceva minunat, dar şi fără promovarea agresivă a sexului oricând cu oricine şi oriunde ca o etichetă de "eliberare de sub tradiţionalism", este, în opinia mea, o variantă mai viabilă. Şi Olanda este un bun exemplu în acest sens.
Modelul ales de britanici evident nu funcţionează - au şi mai multe avorturi/an decât noi, la fel şi mult mai multe sarcini la minore, atât procentual cât şi în cifre absolute (cu menţiunea că în cifre absolute e pe undeva normal având în vedere că au o populaţie de 4 ori mai mare).
Trebuie să înţelegem, o dată pentru totodeauna, că adolescenţii fac sex! Că ne place sau nu, că în opinia unora sau altora e bine sau nu - e prea puţin relevant. Realitatea e una pentru toţi!

2.2. Scoaterea avortului de pe lista serviciilor subvenţionate de stat

Oficial în România avortul la cerere este subvenţionat de stat. În realitate, ştim foarte bine că în sistemul nostru sanitar nimic nu e gratuit şi că trebuie "ceva" pentru doctor, pentru asistentă, pentru anestezist (după caz), etc. etc. Deci oricum costă!
La privat e mai simplu: Ai taxa, îţi taie chitanţă şi aia e!
Aşa cum mie nu îmi convine ca statul să construiască Catedrala Mânuirii Banului pe banii mei, la fel poate nu le convine nici proliferilor să finanţeze avorturile. Şi, chiar dacă nu le place multora dintre atei (majoritatea ateilor, inclusiv eu, sunt de poziţie prochoice), ambele categorii au dreptate. Nici catedrală pe bani publici nu-i bun, dar nici avorturi pe bani publici nu-i bun! Nu-i bun că asta e! Ambele reprezintă intruziune a statului.
Dacă vorbim de libertatea de a alege să faci avort sau nu, legitim este ca cea care face alegerea să plătească, nu eu. Aşa cum nu vrem să finanţăm alegerea unora dintre oameni de a fi creştini, la fel nu trebuie să finanţăm alegerea unora dintre oameni de-a face avort. Principiul e acelaşi.
În plus, la ora actuală în România nici n-ar fi o mare diferenţă pentru pacient, după cum am arătat deja. Însă, ar fi o diferenţă pentru spitale căci în loc să bage doctorul, anestezistul, asistenta, etc. banu' în buzunar, ar intra în bugetul spitalului.
Pe de altă parte, nu susţin ideea unora dintre proliferi care şi-ar dori ca avortul să coste decent prima dată, triplu a doua oară şi prohibitiv a treia oară. Am văzut oameni care susţin aşa ceva. În opinia mea e nerealist. La o clinică privată avortul se învârte undeva la 500 de lei. Cu maxime în Cluj unde poate ajunge la 800 de lei şi cu minime în Galaţi unde se poate rezolva cu 200 de lei. Cifrele le-am luat de-aici. Să fim serioşi, nu e mult! Chiar nu e mult deloc! Şi e foarte bine că nu e mult! Nici nu trebuie să fie mult.
De aceea spun că introducerea unei taxe mari în spitalele de stat ar fi o greşeală din toate punctele de vedere.
Mai mult decât atât, măsura asta e uşor aplicabilă întrucât unele spitale de stat deja percep o taxă pentru avorturi cuprinsă undeva între 150 şi 300 de lei, din cunoştinţele mele. La care se adaugă şpăgile, după caz, cum spuneam.
Măsura aceasta, în sine, nu ar micşora numărul de avorturi, dar ar aduce într-adevăr la liman conceptul de "liberă alegere", faţă de struţocămila curentă care parţial sau total finanţează pe banii tuturor alegerile unei minorităţi. Pentru că, să nu uităm, cele care fac efectiv avorturi sunt o minoritate chiar şi în sectorul de vârstă 16-30 de ani. În plus, nu trebuie să omitem faptul că femeile, în general, sunt mai pro-life decât bărbaţii - un aspect constant aruncat sub preş de feministe.

2.3. Eliminarea TVA de la contraceptive

Socialistul Obama vrea să oblige pe toată lumea să plătească la suprapreţ contraceptive doar pentru femei (bărbaţii, să şi le cumpere, nu-i ca şi cum bărbaţii ar fi oameni în societatea noastră feminizată). Eu propun inversul măsurii: Guvernul să se dea la o parte de tot din problemă.
Eliminarea TVA la contraceptive va duce la o scădere de până la 24% a preţului, adică aproape cu un sfert! Or, orice magazin e nerăbdător să vândă produse nepurtătoare de TVA căci e foarte convenabil pentru agentul economic.
Reducerea TVA de la 24% la 0 pentru contraceptive ar încuraja mai multe chioşcuri mici să vândă prezervative în special, crescând aşadar accesul la ele. În plus, farmaciile vor fi mai dispuse să ţină pe stoc mai multe tipuri de contraceptive.
În acest fel, contraceptivele ar ajunge mai uşor acolo unde e buba mai mare - în zonele rurale. În oraşe găseşti prezervative la orice chioşc iar farmacii sunt din metru în metru. Prin urmare nu merge scuza "n-am găsit". Însă la ţară, în prezent, e mai complicat. Eliminarea TVA pe aceste produse ar mai debloca puţin lucrurile. Mai ales că şi la ţară, în ultima vreme, au început să apară farmacii, astfel că problema care era în urmă cu 5-6 ani este mai aproape de final decât am crede.
O să-mi spuneţi că preţurile nu vor scădea aşa de mult şi că efectele de mai sus nu se vor materializa atât de repede şi aşa de consistent. Numai că v-aţi înşela din simplul motiv că orice companie îşi doreşte să poată scădea cumva preţul final de vânzare şi să-şi crească vânzările. Orice companie! Indiferent că vinde telefoane mobile, şosete, muştar, prezervative, ciocolată sau anticoncepţionale!
Or, dacă eu scot prezervativul la 10 lei bucata (să zicem), cu tot cu TVA ajunge în magazin la tine, cumpărător cu 12,40 lei. Şi, să zicem că şi Gigel face prezervative, dar la 10,50 lei bucata - şi deci cu tot cu TVA ajunge la 13,02 lei. Dacă TVA devine 0, eu pot să-l vând şi cu 10,30 lei bucata, căci Gigel oricum n-are cum să dea mai jos căci la el 10,50 e minimul posibil. Dacă dă mai jos, vinde în pierdere! Nicio companie nu are interesul să crească preţul prea mult dacă TVA dispare pe produsul său, pentru că, dacă-l creşte prea mult, n-o să-i mai fie cumpărat produsul. Căci şi vânzarea de contraceptive e tot o afacere, ca oricare alta.
În plus, măsura asta nu discriminează pe nimeni, faţă de varianta americană.
De asemenea, nu m-aş opune deloc ca în cabinetele şcolare să se distribuie gratuit (sau la preţ subvenţionat) contraceptive. Însă, pot numi din memorie 30 de ONG-uri care oferă gratuit prezervative - tot ce trebuie să faci e să ceri. Eu aş încuraja şcolile să ceară de la ONG-uri contraceptive şi să le distribuie gratuit în şcoli. În felul ăsta nici nu costă niciun ban public şi se împuşcă doi iepuri (că tot e sezonul) dintr-un foc.

2.4. Introducerea revocării unilaterale a paternităţii (Legal Parental Surrender)

Aşa cum mamele au timp legal de gândire 12 săptămâni pentru a alege dacă să nască sau nu, ar trebui ca şi taţii să aibă un timp egal de gândire dacă să fie taţi sau nu. Personal aş extinde timpul de gândire de 12 săptămâni, şi pentru mame şi pentru taţi, la 16 sau 18 săptămâni. Dar asta e doar părerea mea.
Oricum indiferent de numărul de săptămâni, ideea e ca şi taţii să aibă acelaşi drept de a se gândi dacă vor să fie taţi sau să facă avort financiar şi să renunţe la drepturile şi obligaţiile paternale.
Măsura nu ar încălca în niciun fel dreptul de a alege al mamei însă ar înlătura privilegiul de care se bucură acum femeile - acela de a jefui cu ajutorul statului bărbaţii folosindu-se de capacitatea lor reproductivă.
Măsura aceasta rezolvă două probleme. În primul rând responsabilizează femeile care intenţionează să facă un copil cu actualul partener cu scopul de a-l ţine lângă ele sau de-a-i forţa mâna să se căsătorească cu ele. Oricât de mult s-ar strădui feministele să spună că aceste cazuri sunt rare, realitatea ne demonstrează că aceste cazuri sunt atât de dese că-s aproape regulă. Prin urmare, nu ar mai merge: "dragă, sunt gravidă şi e al tău - şi intenţionez să-l păstrez! Ar fi bine să te-nsori cu mine!" şi ar apărea conceptul "ok, e dreptul tău să-l păstrezi, dar eu nu vreau să fiu tată acum. Uite-aici formularul completat! O zi bună să ai!".
Pentru că aşa cum sarcina nu trebuie să fie o pedeapsă pentru femeie c-a făcut sex, la fel nu trebuie să fie o condamnare pentru bărbat la 18 ani de pensie alimentară, totul decis în sistem ginecocentrist. O partidă de sex cu o femeie nu reprezintă deloc consimţământul bărbatului de a întemeia o familie cu acea femeie.
În al doilea rând, măsura ar contribui, pe termen mediu, la scăderea numărului de sarcini nedorite. Atâta timp cât doamnele vor şti că au nevoie de consimţământul expres de angajament al soţului/partenerului de a face un copil cu acesta şi că acesta îl va creşte şi va sta cu ea, nu vor mai rămâne însărcinate intenţionat pentru ca mai apoi să avorteze constatând că nu au cu ce-l creşte şi că de fapt nu e pregătită să fie mamă. Or, dacă scade numărul de sarcini nedorite, automat scade şi numărul de avorturi - ceea ce bucură pe toată lumea, proliferi şi prochoiceri deopotrivă.
Unii ar putea spune că această măsură ar putea contribui şi la scăderea numărului de familii monoparentale. Personal nu sunt de acord cu acest aspect, întrucât părinţii se pot răzgândi sau certa când copilul are un an, de exemplu. Alţii ar putea spune că măsura ar lăsa loc de abuzuri din partea bărbaţilor pentru că aceştia ar putea lua decizia prea târziu ca să mai fie timp ca doamna să facă avort. Se prea poate. Însă eu sunt de părere că astfel mamele vor fi încurajate să anunţe soţul/partenerul mai repede!
Nu sunt deloc puţine cazurile când mamele şi-au anunţat partenerii în a 12-a săptămână sau chiar mai târziu, ca să fie sigure că aceştia nu vor putea face nimic. Ăsta e şi motivul pentru care eu aş extinde perioada de gândire la 16-18 săptămâni - întrucât la 18 săptămâni sarcina e deja evidentă şi dacă tu ca bărbat care ai o relaţie cu femeia aia nu te prinzi, apoi chiar că meriţi să te mulgă de bani curva de lângă tine!
În plus, aş face acest acord scris modificabil doar în termenul de 16-18 săptămâni. Cu alte cuvinte, pot să decid în 4 săptămâni că vreau copil, iar în săptămâna 14 să mă răzgândesc. Însă nu mai am voie să mă răzgândesc în săptămâna 20 sau, evident, după ce ea a avortat.
Acordul aş vrea să fie scris numai în cazul în care tatăl nu doreşte copilul şi acest acord să aibă valoare juridică. Altfel spus, o dată înregistrat acordul, orice proces ulterior intentat de mamă pentru pensie alimentară să fie de speţă fiasco.
Pe de altă parte, tatăl nu poate reveni asupra deciziei niciodată. Altfel spus, nu te poţi trezi că eşti tatăl copilului, când acesta are 5 ani, să zicem. Nu! Ai zis că nu vrei să fii tatăl copilului când era mama în luna a doua de sarcină - aia e decizia for ever! De fapt nu chiar for ever, ci până face copilul 18 ani, căci în acel moment poate decide copilul că vrea să îi fii tată. În acest caz, dorinţa copilului (între timp major) renegat de tată ar trebui să primeze în faţa dorinţei tatălui.
Fac aceste precizări tocmai pentru că nu sunt naiv să cred că taţii sunt mereu nişte sfinţi oprimaţi de curvele de muieri ahtiate după bani. La fel cum nu sunt deloc naiv să cred că femeile sunt nişte fiinţe inocente care nu mint niciodată şi care sunt oprimate de porcii de bărbaţi misogini care le tratează ca pe nişte obiecte. Lucrurile în lumea reală nu stau deloc în alb şi negru - iar asta trebuie să priceapă şi proliferii şi prochoicerii.
O imperfecţiune a măsurii este că nu ia în calcul şi cazul în care tatăl vrea copilul şi mama nu-l vrea. Însă momentan încă nu m-am gândit la o soluţie care să fie în echilibru atât cu drepturile mamei cât şi cu drepturile tatălui. Nu ar fi corect să obligi mama să nască un copil pe care nu-l doreşte iar asta trebuie să înţeleagă proliferii.
Să nu uităm însă că oamenii sunt fiinţe care deseori colaborează foarte bine. Or, eu sunt de părere că lăsarea acestui caz în seama înţelegerii amiabile între părţi este de bun augur. Cum spuneam, ideal ar fi ca statul să nu fie implicat deloc.
În cazuri extreme, în care el vrea cu tot dinadinsul şi ea nici în ruptul capului, există întodeauna opţiunea "altă relaţie". În fond, nu scrie nicăieri că trebuie să înfiinţezi o familie cu prima femeie cu care te întâlneşti. Or, dacă nu vă înţelegeţi asupra unui aspect atât de serios, chiar presupunând că ai obliga-o să-l nască (deşi, repet, nu văd asta o idee bună) - ce fel de familie ar fi aia? Cât de durabilă şi cât de benefică pentru copil ar fi aia? Familiile monoparentale nu sunt un dezirat decât pentru feminaziste (atâta vreme cât mama este singurul părinte, evident - şi dacă se poate copilul să fie fată - vezi redfem hub). Însă, la nivel raţional, cea mai bună dezvoltare o au copiii din familii cu doi părinţi - inclusiv dacă cei doi părinţi sunt amândoi bărbaţi sau amândoi femei.

2.5. Relaxarea legislaţiei adopţiei

Unul din argumentele standard ale proliferilor este "nu avorta, dă copilul spre adopţie celor care nu pot face copii deşi îşi doresc". Sigur, majoritatea proliferilor nu formulează argumentul aşa însă am ales prezentarea în forma asta tocmai pentru a extrage ceea ce s-ar putea să aibă sens din el, eliminând balastul mistic neesenţial.
În acest moment este cumplit de dificil, legal vorbind, ca un cetăţean român să adopte un copil, chiar şi dacă îndeplineşte toate condiţiile draconice impuse de stat, şi părinţii biologici şi-au dat deja consimţământul.
Nu mai vorbim de cazurile în care cetăţeni străini ar vrea să adopte un copil din România, caz în care este aproape esenţialmente imposibil. De ce? C-aşa vrea statul! Un prim pas ar fi ca statul să se dea un pic la o parte.
Nu spun că părinţii adoptivi n-ar trebui verificaţi şi că n-ar trebui să existe condiţii, însă, sunt de părere că procesul actual ultra-birocratizat este contraproductiv în special pentru copil, dar şi pentru părinţii adoptivi care ajung la un moment dat să renunţe cu totul la idee având în vedere cât e de greu să adopţi un copil.
În plus, oricât ne-am ascunde după cireş, chiar şi-ntr-o familie modestă financiar dar care şi-a dorit foarte mult şi nu a putut (din varii motive) să aibă copii - tot i-ar fi mai bine acelui copil decât în sistemul de stat. În plus, ar avea o şansă mai mare ca la 18 ani (sau 24, în anumite cazuri, în special dacă e fată) să nu fie aruncat în stradă. Vă recomand acest reportaj din seria "România te iubesc" pentru a vedea câteva din "beneficiile" legilor draconice din domeniul adopţiei.
Şi socialiştii prolife propun o măsură specială, exceptând faptul că ei insistă ca acest lucru să fie făcut de stat. Eu sunt de părere că o relaxare a legislaţiei adopţiei ar pune în mişcare mai multe ONG-uri care sunt mai mult decât nerăbdătoare să preia copii din sistem şi să le găsească o familie sau să le ofere ele însele o viaţă mai bună decât sistemul le-o poate oferi.
Este această măsură perfectă şi nu lasă loc de abuzuri? Evident, nu! Însă, raportându-ne la lumea reală, este cu siguranţă mai bună decât situaţia actuală.
Această măsură poate contribui de asemenea la scăderea numărului de avorturi. În fond, există un număr mare de avorturi la cerere făcute sub motivul perfect logic: "nu am cu ce-l creşte/nu sunt gata să fiu părinte", însă mămica nu este neapărat speriată de eventualele inconveniente care pot apărea ca urmare a sarcinii. Această categorie ar avea cu adevărat o alternativă, dacă un sistem bine pus la punct (fie el privat sau de stat) de plasament al copiilor chiar ar exista pe bune.
În prezent opţiunea există numai pe hârtie - în realitate chiar este o idee proastă să naşti copilul şi să-l laşi pe mâna statului - şi avortul chiar e o soluţie mai bună. Eu sunt de părere că această măsură ar fi un prim pas spre a schimba situaţia curentă. Şi, avantajul e că ar mulţumi atât proliferii (care vor zâmbi că scade numărul de avorturi la cerere) cât şi prochoicerii care ar şti - şi ar avea dovezi concrete - că sarcinile nedorite dar duse la termen nu au ca rezultat copii abandonaţi care să îngroaşe rândurile infractorilor şi asistaţilor social.

2.6. Încurajarea moderată a sterilizării

Au fost două cazuri diferite în ultimul an cu ţări care au încurajat sterilizarea, ambele destul de reprobabile după mine. Mai întâi Slovenia s-a gândit să plătească cu bani cetăţenii care aleg să se prezinte la medic pentru o sterilizare definitivă (vasectomie/legarea trompelor). Momentan programul este suspendat pentru că Ţigani Romani Criss şi alte ONG-uri corecte politic şi care insistă să nege realitatea cu privire la ţigani s-au supărat masiv pentru că majoritatea covârşitoare a celor care au ales să folosească programul guvernamental au fost ţigani.
Un alt caz a ieşit la iveală recent (chiar dacă uşor truncheat în presa occidentală). Este vorba de Uzbekistan care a impus doctorilor norme de sterilizare a oamenilor. Presa occidentală a insinuat că ar fi fost vorba doar de sterilizarea femeilor - ceea ce este fals căci şi chirurgii aveau normă de sterilizare a bărbaţilor pe care-i operau. Dar în fine, contează mai puţin. Diferenţa faţă de programul sloven e că uzbecii efectuau sterilizările împotriva voinţei cetăţenilor, ceea ce este, după părerea mea, contrar drepturilor omului şi indezirabil în accepţiunea mea.
Când spun "încurajarea sterilizării" nu mă refer nici la modelul sloven şi nici la modelul uzbec, ci mai degrabă la o încurajare verbală din partea medicilor şi la o deschidere mai mare a acestora spre a recomanda pacienţilor sterilizare.
Nici nu cred c-ar fi aşa de greu de implementat. În prezent, ginecologii acordă de regulă gratuit 3-4 luni anticoncepţionale pacientelor cărora tocmai le-au efectuat un chiuretaj şi de regulă le recomandă un sterilet dacă ajung şi a doua, sau a treia oară la ei tot pentru avort la cerere.
Eu cred că dacă le-ar prezenta şi varianta unei sterlizări definitve pe lângă varianta steriletului, ar fi o soluţie bună. De asemenea, eu aş încuraja ginecologii care au o pacientă care vine pentru a treia oară în 18 luni să facă avort, să-l cheme şi pe bărbat-su' (fie el soţ, concubin, etc.) şi să-i propună şi lui o vasectomie.

Altfel spus, eu sugerez o înlăturarea tabuului de pe subiectul sterilizării complete.
Această măsură, după părerea mea, este un bun echilibru între plătirea cetăţenilor pentru a se supune sterilizării şi sterilizarea acestora împotriva voinţei lor. În plus, va scădea numărul de avorturi la cerere din partea clienţilor fideli pentru că nu vor mai exista sarcini, mulţumind atât proliferii nemistici, cât şi prochoicerii.
Fac distinciţia "proliferi nemistici" pentru că pur şi simplu refuz să iau în calcul ce-au de spus proliferii care o ard pe modelul "abstinenţa e singura soluţie morală" sau alte aberaţii de genul ăsta.

2.7. Renunţarea la pudoarea CNA

Una din marile mele probleme cu CNA-ul e că s-a transformat într-o instituţie de cenzură ideologică. Una dintre măsurile pe care eu le încadrez aici este măsura care interzice reclamele la prezervative în special - şi la contraceptive în general - înainte de ora 00:00 şi după ora 5:00.
Cum dracu' să-şi amintească lumea să folosească metode de contracepţie dacă singurele reclame la acestea sunt exact în perioada în care aceştia ar trebui să le folosească?
Din nou, sunt convins că vor exista ONG-uri mai mult decât nerăbdătoare care să facă un spot publicitar în care să cheme un medic care să explice beneficiile folosirii contraceptivelor - şi asta nemaipunând la socoteală interesul companiilor producătoare de prezervative de a-şi promova marca.
Nu am să înţeleg nici picurat cu ceară de ce este interzisă reclama la un produs din cauza nefolosinţei căruia apar atâtea şi atâtea probleme - inclusiv o parte din numărul de avorturi la cerere pe care le-am vrea dispărute, proliferi şi prochoiceri deopotrivă.

2.8. Echilibrarea acordării custodiei în instanţă

În prezent, chiar dacă tatăl spune "ok, nu vrei să-l creşti iar noi suntem certaţi. Uite, tu fă-l şi-l cresc eu - zero responsabilităţi din partea ta", tatăl tot n-are nicio şansă, chiar dacă mama acceptă acest gen de târg. În România tatăl este tratat de facto, în instanţele din România, ca părinte de mâna a doua care poate fi ejectat oricând din viaţa copilului.
Nu mai departe până în octombrie 2011, Codul Familiei prevedea nici mai mult nici mai puţin la art.1 alin. 2 că:
Statul apara interesele mamei si copilului si manifesta deosebita grija pentru cresterea si educarea tinerei generatii
... tatăl? Dă-l în paştele mamii lui! Cui îi pasă de tată sau de bărbaţi în general? Femeilor să le fie bine!
Mamele, sau o persoană de sex feminin din familia extinsă, primesc sentinţe favorabile de custodie unică în cel puţin 96% din cazurile de custodie disputată în instanţă din România. Procentul de 4% reprezentând cel mai probabil diferenţa de bărbaţi şi taţi foarte bogaţi şi potenţi care-şi permit armate de avocaţi care să şteargă pe jos cu mama denaturată atunci când ştiu că au dreptate (vezi cazul Irinel Columbeanu).
Ei bine, având în vedere această realitate de necontestat, în cazul situaţiei descrise în primele rânduri ale acestui subcapitol, copilul va ajunge cel mai probabil la o bunică, sau la o mătuşă dacă mama nu-l vrea - tatăl având doar 4% şanse să primească copilul, deşi este mai mult decât dispus să-l crească singur şi are şi mijloacele necesare pentru asta.
Şi, dacă nu există rude de sex feminin dispuse să crească copilul, statul are obiceiul de a lua cu totul copilul de lângă mamă - de cele mai multe ori fără ca măcar să-l anunţe pe tată. Şi gata! Şi-asta-i tot! Acest gen de practică l-am văzut de prea multe ori pus în aplicare în mai multe DGASPC-uri din România şi orice studiu amănunţit din orice arhivă din ce judeţ vreţi dumneavoastră vă poate confirma ceea ce spun.
O să-mi spuneţi că nu mai există Codul Familiei, însă am arătat în trecut că nici Codul Civil nu e mai breaz. Au eliminat formulările explicit anti-masculine şi anti-taţi însă au lăsat fără nicio jenă restul. Practic, eşti egal cu soţia/concubina în drepturi şi obligaţii până când rămâne ea însărcinată. Din acel moment, soţia are doar drepturi şi tu doar obligaţii. Despre asta am scris pe larg la vremea respectivă.
Acest lucru ar trebui să se schimbe. Nu numai că acest aspect ar avea un efect pozitiv în relaţia taţilor cu propriii copii dar una din consecinţe priveşte şi această analiză - scăderea numărului de avorturi.
Dacă luăm cazul unui cuplu de tipul el 27 de ani, ea studentă 23 de ani originară dintr-un sat cu resurse limitate, în situaţia actuală părinţii ei sau alte rude n-ar putea să-l crească. De asemenea, nici ea n-ar putea să-l crească - unde? În camera de cămin? De asemenea, nici rudele lui nu-s aşa de fericite să-l crească (sau să spunem că nici alea nu pot - că e şi el de la ţară). Însă el ar putea. Practic, în situaţia actuală, are maxim 4% şanse - şi de-aceea, în aceste cazuri în prezent cel mai raţional lucru de făcut este avortul. Dar nu pentru că n-ar exista şi alte opţiuni în teorie - ci pentru că statul răpeşte celelalte opţiuni!

3. Viziune de ansamblu şi concluzii

Sunt măsurile pe care le-am propus eu perfecte? Clar nu. Sunt ele suficiente? Fără discuţie, nu. Sunt ele necesare? Da, cu siguranţă.
Sunt de părere că dezbaterea privind problema de altfel complexă de bioetică a avortului trebuie să se poarte la nivel filosofic iar acţiunile să fie luate în aşa fel încât să nu se intervină deloc - sau cât mai puţin cu putinţă - în viaţa cetăţenilor, mame şi taţi deopotrivă.
Este simplu să spui că încurajezi natalitatea stând în mediul urban aglomerat (Cluj, Bucureşti, Timişoara, Iaşi), la un calculator performant conectat la Internet şi cu un job bun. Nu la fel de simplu este când stai în comuna Siliştea Gumeşti din jud. Vaslui unde televizorul color şi telefonul fix se găsesc doar la primărie iar telefonul mobil e ceva ce vezi doar prin filme sau când mergi 40 km o dată pe an până la oraş.
Deşi atât proliferii cât şi prochoicerii sunt de acord că numărul de avorturi în România este mult prea mare, în dezbaterile dintre cele două tabere apar de prea multe ori apeluri la emoţie, pante alunecoase, reductio ad hitlerum-uri, false dihotomii şi alte erori de logică ce nu aduc nimic constructiv în dezbatere. Mai pe româneşte, de cele mai multe ori, ambele tabere pun problema prost de la bun început.
Proliferii trebuie să înţeleagă că interzicerea avortului nu este o soluţie. Avem suficiente izvoare istorice vii care să ne arate de ce raportul costuri/beneficii este catastrofal pentru societate ca întreg.
Analog, prochoicerii trebuie să înţeleagă că folosind panta alunecoasă aruncând argumente de tipul "atunci să interzicem şi masturbarea căci tot aia e" nu e deloc productiv. De asemenea prochoicerii greşesc mult când se raliază unor puncte de vedere care susţin infanticidul de facto denumit eufemistic "avort post-partum".
Tot în aceeaşi notă, feministele trebuie să înţeleagă că dictonul "corpul ei, alegerea ei" este bun numai în context şi nici într-un caz oricând, oriunde, oricum, indiferent de orice. Nu putem avea "corpul ei, alegerea ei" şi, în funcţie de alegerea ei să avem mai apoi "şi copilul lui şi deci şi buzunarul lui", chiar dacă feminismul are o experienţă largă în apologetica dublului standard.
Mai mult, proliferii nemistici trebuie să înţeleagă că insistenţa lor excesivă pe faptul că "embrionul e om" sau, mai poetic spus "viaţa începe la concepţie", este total neproductivă. La modul cum acţionează proliferii acum, George Carlin i-a descris foarte bine: "în viziunea ăstora, viaţa începe la concepţie şi se termină la naştere".
Personal aş empatiza foarte mult cu proliferii dacă ar veni în clinici de avort şi ar aborda pacientele sau părinţii spunând: "Uite, nu faceţi avort. Ne oferim noi să plătim educaţia copilului vostru. Ne oferim noi să-i cumpărăm scutece, cele trebuitoare imediat după naştere. Ne oferim noi să găsim de muncă unuia dintre voi, ca să vă puteţi şi voi întreţine". Acest gen de atitudine şi acţiune chiar ar descuraja pe mulţi să recurgă la avort. Însă modelul mistico-iraţional "nu fă avort că plânge isus şi o să arzi în Iad", chiar nu este şi nu poate fi unul de succes.
Însă, indiferent de opinie sau de abordare a acestui subiect, toată lumea trebuie să înţeleagă două lucruri: 1. Interzicerea avorturilor nu este şi nu are cum să fie o soluţie şi 2. Avorturile sunt o problemă de drept al omului, nu doar a femeii.
Ai spune că prima e adresată proliferilor şi a doua celorlalţi, însă nu e deloc aşa, căci ambele greşeli le comit ambele tabere. De multe ori am văzut un discurs uşor prolife tratat isterico-iraţional la modul "oh, vai, mais qu'est-ce que c'est ça? vrei să interzici avorturile?" - chiar dacă respectivul discurs nu scosese un sunet pe subiectul ăsta. Şi viceversa, prochoiceri frenetici (de regulă feminişti, dar nu numai) care marşează excesiv pe dictonul scos din context "corpul ei, alegerea ei" şi fac din toată treaba o situaţie unilateral quasi-exclusivă despre femei, ingorând până la momentul naşterii că fătul are şi tată, nu doar mamă.
Argumentul prochoicerilor care marşează excesiv pe mame şi doar pe mame este că "facem asta pentru că mamele sunt cele care duc sarcina". Ba încă unii dintre ei devin obraznici şi spun "dacă ţie ar veni cineva să-ţi pună o piatră imensă în spate şi să te oblige să-l ţii 9 luni fără să te-ntrebe, ţi-ar conveni? N-ai vrea dreptul de a alege?" sau, mai rău, "e o chestiune strict feminină şi bărbaţii nici n-ar trebui să aibă dreptul la opinie pe chestia asta". Vă pot oferi link-uri cu oameni care folosesc acest gen de discurs vădit anti-masculin şi cărora li se pare firesc. Atâta doar că nu e firesc. Şi nu e firesc din două motive: Primul este relevat de psihologia evoluţionară care relevă indubitabil că dezvoltarea copilului este mai armonioasă şi pozitivă atunci când acesta are parte şi de o figură masculină de autoritate. Al doilea motiv este că alegerea mamei de a naşte copilul atrage după sine între 18 şi 26 de ani de obligaţii financiare ale tatălui. Prin urmare, cum oare poate fi echivalent 9 luni de inconveniente fiziologice pentru mamă cu minim 18 ani de obligaţii financiare pentru tată? Muncesc oare taţii pe Marte unde munca nu le crează inconveniente fiziologice?
În altă ordine de idei, proiectul propus de feminista Sulfina Barbu şi de homofobul Marius Dugulescu este foarte periculos, tocmai pentru că ar putea aduce într-un viitor nu prea îndepărtat interzicerea de facto a avorturilor - ceea ce, după cum tocmai am arătat, nu este o soluţie viabilă iar consecinţele îi vor supăra atât pe proliferi cât mai ales pe prochoiceri.
În plus, acest proiect este periculos şi pentru că îşi ascunde binişor intenţiile sub masca "necesităţii consilierii pre-avort". Ştim de la americani ce-nseamnă de regulă această "consiliere" - în principiu fiind propagandă unilaterală provita. În plus, consilierea pre-avort are loc şi acum, exact cum este orice consiliere înainte de orice operaţie - în care doctorul explică pacientului în ce constă procedura, care sunt riscurile, care e perioada de recuperare, care sunt alternativele, etc.
Oricât de mult nu le place proliferilor, chiar nu se justifică o supraconsiliere, ba dimpotrivă.
Având în vedere că am plecat de la premiza că majoritatea proliferilor precum şi majoritatea prochoicerilor sunt de părere că avortul nu este ceva dezirabil şi că ambele grupuri îşi doresc o scădere a numărului de avorturi la cerere, mi-am permis să scriu acest articol sub prezumţia de bun simţ, zic eu, că există prea puţine spre nesemnificative cazurile în care se duce cineva să facă avort de plăcere şi că e vreo bucurie în toată chestia asta. Pentru că nu e!
De asemenea, mi-am permis să ignor complet din expunerea de motive situaţiile în care sarcina pune în pericol viaţa copilului sau a mamei sau sarcina este rezultatul unui viol real (şi nu unul închipuit). În aceste cazuri, la nivel raţional, îmi permit să cred că nimeni nu şi-ar dori să oblige victimele violului să nască sau să oblige mamele însărcinate cu fetuşi cu probabilitate mare ca aceştia să aibă sindrom Down sau alte boli genetice grave să-i aducă pe lume. Dacă există oameni care gândesc astfel şi citesc aceste rânduri, îi poftesc să caute alt blog pe care să-l citească.

Sunt conştient că îmi voi face din nou mulţi "prieteni" cu acest articol, la fel cum sunt conştient că argumentaţia mea nu este infailibilă. De aceea, vă rog să completaţi sau să aduceţi argumente noi, sau, de ce nu, să contestaţi argumentele pe care le aduc. Vă rog însă să evitaţi pe cât posibil isterizarea iraţională precum şi argumentele cu apel la misticism sau cu erori majore de logică.

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

14 comentarii:

  1. Excelent. Ai vazut si asta cumva?

    Child Support from Unwilling Fathers

    http://youtu.be/66JvxW5eu2k

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cunosc punctul de vedere. Pe tantea asta nu o cunosc însă. Îţi recomand însă video-urile făcute de girlwriteswhat din seria "Legal parrental surrender". E mult mai elaborată argumentaţia ei şi cu multe date verificate.

      Ștergere
  2. Imi plac ideile prezentate, pana acum nu am privit problema din punctul acesta de vedere.
    Nu mi-e clar insa punctul 2.2 - unele interventii chirurgicale sunt subventionate, altele nu; cum se decide care da si care nu? Si mi se pare un pic fortata comparatia intre a avea dreptul sa construiesti o biserica si a avea dreptul la ingrijiri medicale.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "cum se decide care da si care nu?" - Dacă de operaţia respectivă depinde viaţa ta sau nu. În finalul articolului exprim foarte clar că din expunerea mea de motive se exclud automat avorturile aşa-numite terapeutice (adică ce pune în pericol viaţa mamei şi/sau a fătului).
      Oricum, în opinia mea sistemul de stat este cretin în totalitate (atât ca mod de administrare cât şi ca funcţionalitate, dotări, ce vrei tu). De-aia şi abia aştept legea care să-mi dea dreptul să-mi retrag banii pe care statul mi-i fură, pardon, mi-i opreşte prin taxare, din salariu pentru a întreţine un sistem totalmente ineficient. Dac-ar fi după mine, sistemul de sănătate de stat ar trebui desfiinţat, sau limitat cât mai mult.
      "Si mi se pare un pic fortata comparatia intre a avea dreptul sa construiesti o biserica si a avea dreptul la ingrijiri medicale." - Nu-ţi ia nimeni DREPTUL de a construi o biserică. E treaba ta dacă vrei să construieşti o biserică - eşti invitatul meu. Eu vreau însă ca bisericile să cumpere pe banii lor (strânşi de la enoriaşi sau produşi cumva) terenurile pe care sunt aşezate, construcţia, pictura, impozit pe clădire, tot! E ALEGEREA unor oameni să fie creştini şi să vrea o alegere - prin urmare ei trebuie să plătească pentru alegerea lor - nu eu. La fel, nu-ţi ia nimeni DREPTUL la îngrijiri medicale, ci PRIVILEGIUL la îngrijiri medicale pe banii mei. E o ALEGERE să faci avort sau nu. Dreptul e în contextul "dreptul la alegere sau nu". Nu iau nimănui dreptul la alegere, dar privilegiile sunt discriminatorii, socialiste şi contraproductive, atâta tot.

      Ștergere
  3. Te citesc de mai mult timp insa acum comentez prima data. Sterilizarea nu doar ca nu este incurajata, insa daca vrei sa iti faci procedura asta si nu ai nascut niciun copil, este aproape imposibil sa gasesti un medic care sa accepte sa ti-o faca, cu argumentul "ai sa iti doresti copii mai tarziu si o sa regreti" (ca si cum cineva poate sa stie ce imi voi dori eu peste niste ani). Se practica ligatura trompelor pentru femeile care au facut doua cezariene, pentru ca o a treia sarcina ar fi cu risc, insa chiar si in conditiile astea nu toti medicii o fac.
    Cred ca ar fi un pas inainte daca ar accepta, pur si simplu, sa faca procedurile de sterilizare la cerere si nu doar dupa ce ai deja o casa plina cu copii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt conștient de acel pseudo-argument. Tocmai de aceea am și scris ce-am scris la 2.6.

      P.S.: Nu e nevoie să scrii de mai multe ori același comentariu că le public pe toate :) .

      Ștergere
    2. Sorry pentru dublura, imi daduse o eroare si nu am stiut daca s-a trimis comentariul. Este un subiect care ma intereseaza in mod deosebit

      Ștergere
  4. Feminis si controlul natalitati si reproducerii:
    http://www.youtube.com/watch?v=JymN5yu-K_o

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ştiam de individul ăsta dar nu ştiam cum arată şi multe aspecte - inclusiv prezenţa sa la Congresul de la Budapesta erau la nivel de poveşti. Abia acum îl aud pe el povestind.
      Din moment ce povesteşte că la un moment dat s-a întâlnit şi cu Ceauşescu, acum am de unde porni căutarea să văd precis ce-i de capul lui.
      Oricum, mai e un om de ştiinţă din Israel care se laudă că deţine un contraceptiv masculin - de asemenea şi el mai degrabă o umbră şi despre care se vorbeşte numai pe la colţuri.

      Nu mă grăbesc să trag concluzii dar această situaţie eu nu mi-o pot explica decât prin două variante:
      1. Există o conspiraţie feministă al dracu' de eficientă împotriva contraceptivelor masculine sau
      2. Descoperirile lor sunt mai degrabă caca-maca.

      Nu am ajuns la o concluzie dar înclin spre punctul 2 totuşi pentru că feministele nu sunt oricum unite şi chiar dacă ar fi şi ar pune la cale o conspiraţie, nu ar putea să facă una eficientă - iar pentru asta stă dovadă faptul că la nici 10 ani de când ideologia a început să fie contestată, deja în unele ţări - unele chiar fiefuri feministe până nu de mult - cretinismul dă înapoi şi statul aruncă deja la gunoi ideologia şi propaganda feministă (Vezi documentarul Likkestillingsparadokset pe care l-am postat şi aici cu subtitrare în română).

      Oricum, mai caut. Merci de filmuleţ.

      Ștergere
  5. Feminismul si avorturi selective:
    http://thethirdestate.net/2012/02/feminism-sex-selective-abortion-and-the-false-charge-of-hypocrisy/

    RăspundețiȘtergere
  6. http://www.telegraph.co.uk/health/healthnews/9288275/Spanish-doctor-ordered-to-pay-child-monthly-maintenance-after-botched-abortion.html#

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ştiu ştirea, a făcut şi Bernard Chapin un clip foarte bun pe subiect.
      Evident, este un cretinism. Ori e „child”, ori e „fetus”.
      Aceste inconsistențe legislative îi fac atât pe proliferi cât și pe feministe să sară ca arși la orice încercare de dezbatere realistă. Proliferi întreabă (legitim, de altfel) „păi dacă plătește child support, înseamnă că e child. deci avortul e crimă. și dacă n-avem dreptate, de ce nu? De ce dublul standard?”. Tot din cauza inconsistențelor/inconsecvențelor de tipul ăsta, feministele vin și amestecă „child” cu „fetus” în funcție de interesul pe punctul de dezbatere.

      De exemplu dacă dau cu mașina peste o femeie însărcinată în drum spre clinica de avort în SUA și o omor se numește „involuntary double manslaughter”. Deci se pun două ucideri - cea pe care am lovit-o și „victima nenăscută” (pe bune, așa scrie în legislație). Aceasta este iarăși o inconsistență care aprinde spiritele și care practic face ca dezbaterea despre avort să se poarte în cu totul altă zonă decât zona unde chiar se pot găsi și soluții.

      Ștergere
  7. Care sunt motivele invocate pentru care barbatii nu au dreptul legal de a-si creste copiii?
    Ai scris ca 96% dintre copii se dau unei femei si daca nu se gaseste o ruda femeie se arunca copilul in sistem.
    Ce se invoca impotriva barbatilor astfel incat sa nu fie considerati apti de a creste propriul copil?
    Personal ma ocup foarte bine de copiii mei si nu vad de ce nu m-as descurca fara sotia mea.

    RăspundețiȘtergere
  8. Salut,
    ti-am recitit blogul, in urma recomandarii.
    Cateva completari la propuneri:
    2.1 - educatia sexuala trebui sa fie dublata de o educatie "sociala" trebuie aduse in fata toate varinatele oferite de societate, inclusiv religia si sociologia...trebuiesc prezentate consecintele sarcinii, impactul asupra vietii mamei si a tatalui..starea de prizonierat a barbatului in raporturile cu femeile...trebuie spus ca vreme de 18 ani va fi legat de femeia aceea si copilul "ei"...chestia asta sperie a naibii tare...mai ales la varsta de 14-15 ani.

    2.2 - avortul trebuie sa fie subventionat integral numai pentru viol, incest, minori, forta majora-salvarea vietii mamei. Restul, sa plateasca si in acest fel barbatul va avea la cunostinta lipsa banilor, va intreba unde sunt si femeia va trebui sa explice.

    2.3 - contraceptivele sa fie gratuite, folosindu-se banii salvati de la avorturi...vezi mai sus.

    2.4 - decizia trebuie sa fie exclusiv a mamei, dar tatal trebuie sa fie informat si sa aiba dreptul de a iesi din relatia cu o femeie ce nu isi doreste un copil cu el fara a fi obligat la plati compensatorii samd...

    2.6 - sterilizarea barbatilor trebuie sa fie obligatorie dupa al treilea copil. Bancile de sperma sa fie complet subventionate si sa aibe dreptul de a-si depune sperma in cel putin 3-4 banci. A.i daca iese din uniunea cu femeia sa, sa se poate reproduce cu o alta femeie prin inseminare.

    Oricum, cine spune ca lumea este condusa de barbati trebuie sa-si revizuiasca opinia.

    RăspundețiȘtergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails