vineri, 18 mai 2012

De-abia de-acum pentru noi - Socialismul și statul în România

Astăzi este ziua libertății fiscale. Până astăzi, tot ce am produs a fost direct pentru stat. De-aici încolo, doar 24% (TVA-ul) din tot ce consumăm din ce producem este al statului.
E incredibil cum libertate fiscală se cheamă abia când statul nu-ți mai ia tot ci doar un sfert.
Citiți în Capital un articol foarte bun al lui Radu Nechita despre cum se calculează data zilei libertății fiscale și cum acest aspect este foarte important și se reflectă direct în nivelul de trai scăzut al multora dintre români.
Am pus poza aceea pentru că fix de la ea o să pornim să discutăm însă astăzi despre cum statul român ne fură în mod constant și ne obligă pe noi, cei foarte puțini care mai muncim și mai producem ceva prin țărișoară, să ținem în spate un cârd imens de indivizi, dintre care o mare parte dintre ei nu au produs, nu au mișcat ceva într-o direcție și nu au fost nicio clipă relevanți nici măcar statistic (exceptând în sondajele de vot, desigur) pentru noi cei care-i ținem în spate.
Poza aceea spune că dintr-o sută de lei noi rămânem cu 62,3 lei și au ajuns la suma asta făcând raportul dintre cheltuielile publice și produsul intern brut.
Însă, după cum am arătat în trecut pe acest blog, nivelul real de impozitare al salariatului obișnuit din România este de 42%. Prin urmare, salariatul obișnuit care lucrează în mediul privat rămâne cu 58 de lei din fiecare sută de lei produsă efectiv.
Pe lângă acest aspect, aproape un sfert din banii pe care îi cheltuie ajung tot la stat prin ceea ce se numește TVA. Dacă mai fumează sau mai deține o mașină, alți bani altă distracție la stat prin accize.
Dar și fără să considerăm accizele și TVA-ul și tot constatăm că ziua libertății fiscale ar putea fi liniștit prin iunie, nici într-un caz puțin după mijlocul lui mai.
Ce înseamnă asta? Înseamnă că noi cu toții muncim pentru stat mult prea mult și cam puțin pentru economie și pentru societate și foarte puțin spre deloc pentru noi înșine. Iar asta se vede de câte ori ieșim din casă.
Îmi place foarte mult atunci când vin câte unii și spun că în România capitalismul a eșuat pentru că e foarte greu să te îmbogățești dacă-ți deschizi propria afacere, uitând (uneori intenționat, de cele mai multe ori din neinformare) câte taxe trebuie să plătească și la câte reglementări trebuie să se supună IMM-urile pentru a fi integral „legale” în România, contribuind astfel la creșterea incapacității exploatării resurselor la potențial maxim sau, în orice caz, mai ridicat.
Bun, acestea sunt aspectele de până acum. De-acum încolo, și până după alegerile parlamentare, adică până la sfârșitul anului 2012, ce mai tura vura, ne-așteaptă însă o înrăutățire a aspectelor despre care am vorbit mai sus și, în plus față de asta, ne-așteaptă o ușoară înrăutățire și pe axa libertăților individuale a compasului politic (promit să scriu detaliat și despre asta curând).
După cum bine știm, puterea politică din România s-a schimbat, la putere ajungând acum o construcție politică odioasă, cel puțin dacă e să ne uităm în statut și în ideologia pe care teoretic o afirmă partidele ce o compun.
După ce am deconstruit programul de guvernare al USL, aflăm acum că dracu ar putea fi chiar mai negru decât ne-am fi așteptat. Noua putere își dorește ca statul să dicteze cetățenilor ce e „bine” și ce nu ca aceștia să mănânce și să bea și vrea ca statul să ne oblige pe noi, minoritatea obscură care mai și muncim, să plătim niște bani în plus și să fim iarăși „solidari”.
Liberalul [Eugen Nicolăescu n.m.] a precizat că a treia serie de măsuri pentru finanţarea sistemului de sănătate ar fi introducerea unei taxe de solidaritate, între 3-5%, din venitul fiecărui contribuabil.
Primele două fiind bugetul de stat și asigurări private deductibile din impozitul pe venit.
Statul va pleca de la ideea că noi toți beneficiem într-un fel sau altul de un pachet de servicii de sănătate de stat. Nu-mi permit să vorbesc în numele altora dar eu cel puțin pot garanta că nu beneficiez de niciun fel de pachet de servicii medicale de stat și nici n-am beneficiat în ultimii 5 ani. Iar de ce-am „beneficiat” în perioada cât am fost minor, am plătit cu vârf și îndesat, înzecit cel puțin dacă nu chiar însutit. Prin urmare, pot afirma prin prisma mea că statul îmi suprimă dreptul de a alege dacă vreau să fiu solidar, sau nu.
Nu de alta dar eu vreau să aleg explicit să NU fiu solidar. Nu vreau să fiu solidar. Nu am niciun motiv să fac asta, ba dimpotrivă, am cel puțin 100 de motive să nu o fac. De exemplu după ce urmăresc acest reportaj din seria „România, te iubesc!”, îmi cam moare orice chef de solidaritate generalizată. La fel și când văd numărul colosal de infecții intraspitalicești și oamenii care mor nemijlocit din vina statului. De ce-aș vrea să fiu solidar cu astfel de oameni, pe de o parte, și cu un astfel de sistem jegos și la propriu și la figurat, pe de altă parte? Și mai mult, cu ce drept mă obligă guvernul să fiu „solidar” (a se citi să fiu furat) în numele acestui sistem?
Mai mult, noul guvern își propune să transforme în adevăr de stat afirmații precum „Nu e bine să bei bere” și „Mâncarea fast-food e de porc” (la sensul figurat, nu la propriu). Pe cale de consecință, guvernul vrea să suprataxeze berea și mâncarea fast-food. De ce? C-așa!
Sigur, există niște „argumente” gen ăla cu costurile generate în sistemul de sănătate, de parcă noi am avea sistem de sănătate pe bune în România.
Statul dădacă este cel mai coroziv asupra libertății în general și asupra libertății individuale în general.
Și revenind la economie, statul USL-ist își pune problema să suprataxeze profiturile companiilor petroliere pe motiv că-s „prea mari”. Dacă mai aveați vreo îndoială că nu există libertate economică în România, asta ar trebui să v-o spulbere. Cel puțin dacă folosiți capul și la altceva decât ca acoperiș pentru a nu vă ploua în gât.
Practic, statul postulează și legiferează (transformând postularea în adevăr de stat incontestabil) că anumite profituri sunt „prea mari”. Nu e nevoie să argumenteze, căci e adevăr de stat. Și apoi, în funcție de acest adevăr de stat, acționează în consecință - furând mai mult de la firmele petroliere decât de la alte firme.
Și da, folosesc verbul „a fura” pentru că asta înseamnă „taxare” - o denumire eufemistică pentru acțiunea de a fura din ceea ce un individ/o firmă a produs prin propria-i muncă.
Ce-i interesant este că stângiștii de rând văd această idee ca pe una bună pe motiv că „e prea scumpă benzina”. Raționamentul ăsta e ca și cum ai spune că ai ochii sănătoși, dar totuși nu vezi de la Cluj la București și deci ar trebui să-ți pui ochelari. Și, chiar dacă-ți pui ochelari, tot nu o să vezi de la Cluj la București, ba încă riști să-ți și strici vederea sănătoasă pe care o ai deja.
La fel și cu ideea năstrușnică a guvernului socialist - nu o să scadă prețul la benzină dacă statul va fura mai mult din profitul companiilor petroliere. Ba încă riști să crească prețul la benzină în acord cu noua taxă, rezultând în probleme și mai mari și într-un nou lanț de scumpiri.

Și, când apare un nou lanț de scumpiri, de regulă apare și un impozit ascuns care poartă numele de inflație. Orice creștere de acciză și orice suprataxare generează în primul rând presiune inflaționistă. Presiune inflaționistă înseamnă scumpiri, bani tipăriți, curs valutar crunt de instabil și toate celelalte bube pe care vrăjeala socialistă se laudă că încearcă să le „țină sub control”.

Acestea sunt probleme reale, pe care le simțim într-o oarecare măsură toți cetățenii acestei țări dar pe care le plătim noi, minoritatea obscură care se încăpățânează să muncească și să producă în România. Acestea sunt probleme pe care trebuie să le adresăm de ziua libertății fiscale și n-ar strica să le adresăm mai des în general.
Mass-media ne-a intoxicat cu greșelile din CV-urile miniștrilor educației și cu ce-a mai elucubrat Andrei Marga. Nici măcar propaganda băsistă nu mai e ce-a fost.
Când era PD-L-ul la putere, mass-media ostilă puterii era concentrată pe gențile Elenei Udrea și prea puțin spre deloc pe acuta lipsă de libertate de exprimare și pe abuzurile făcute de instituția de cenzură a comitetului central denumită eufemistic CNA. Acum, când USL e la putere, mass-media ostilă puterii e preocupată să numere y-urile și n-urile prea multe sau prea puține de prin CV-urile miniștrilor educației și prea puțin spre deloc să adreseze problemele pe care această guvernare fără îndoială le va agrava și faptul că această guvernare urinează, în cel mai pur stil socialist, pe opțiunea individuală și instituie adevăruri de stat.

Acestea fiind spuse, vă urez „La mulți ani” de ziua libertății fiscale.
Vă salut cu respect.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails