sâmbătă, 2 iunie 2012

Cum câştigă statul de fiecare dată

Se insinuează deseori că disputa stânga-dreapta sau politicile de stânga sau dreapta sunt o iluzie. Acesta este un truc conceput pentru a distrage oamenii de la a încerca să atingă o societate cu adevărat voluntaristă. „De ce?” ar întreba unii. Pentru că ideologiile sunt diferite, unele chiar complet opuse. În timp ce avem un sistem în care câmpul de bătaie este substituit de urna de vot, ambele tabele sunt blocate într-o luptă surdă. Între timp, cei care operează la nivel statal sau guvernamental, culeg roadele birocrației, forțându-i pe toți să îndure promisiunile deșarte de reformă politică, economică sau socială.
Între timp, politicienii de carieră mulg ugerul societății până la ultima picătură. În ciuda acestui aspect, nu se schimbă faptul că stânga și dreapta sunt diametric distincte:

Stânga crede într-o economie planificată, deseori adoptată prin Keynesianism și prin redistribuirea resurselor prin progresivism. Aceasta duce la limitarea deținerii de proprietăți sau la o proprietate colectivă absolută. Acolo unde proprietatea este limitată, apar și taxele mari precum și limitele constrângătoare cu privire la transmiterea bogăției prin moștenire. În același timp, guvernul este o instituție umflată cu un aparat birocratic mare iar asta poate duce și la un sector public care minimalizează piața sau la un guvern care controlează toate mijloacele de producție.
Dreapta s-a fondat pe baza principiului laissez-faire, un sistem de libertate de interacțiune în piață prin schimb voluntar de bunuri, în special prin tranzacții monetari. Drepturile privind proprietatea individuală sunt esențiale pentru succesul acestui sistem, legea contractului fiind zona cheie care întărește deținerea individuală de bunuri. În mod tradițional, dreapta a militat mereu pentru o birocrație restrânsă care deseori însoțește un nivel scăzut al taxelor și un amestec limitat al guvernului în viața cetățeanului.
Prima diagramă este ilustrația de bază privind modul de operare al paradigmei stânga-dreapta. Pentru a dezvolta pe acest fundament, trebuie să mergem înapoi la debutul revoluției industriale și să vedem ce reprezentau stânga și dreapta atunci:


Când a venit revoluția industrială în timpul secolului al XVIII-lea, a început să prindă contur și paradigma stânga-dreapta. În timpul perioadei feudale, lumea era prinsă într-un stil despotic de conducere printr-un sistem de caste. Dacă te nășteai țăran, mureai țăran. Dacă te nășteai nobil sau lord, cel mai probabil mureai tot așa. Monarhul era vârful ierarhiei și se baza pe consilieri/sfătuitori în timp ce biserica își menținea la rându-i influențele majore.
Când a început să prindă contur democrația la începutul revoluției industriale, în față au ieșit două ideologii politice - conservatorismul și liberalismul clasic. Conservatorii credeau în limitarea schimbării sociale - vechea zicală „dacă nu-i stricat, nu-ncerca să-l repari” este foarte potrivită pentru a înțelege logica acestei ideologii. Este într-adevăr de dat crezare în parte noțiunii potrivit căreia schimbarea s-ar putea să nu fie totdeauna spre bine. Pe de altă parte însă mereu a fost dificil de tolerată rigiditatea conservatorismului,
Liberalii clasici erau, totuși, progresiști social și deschiși la potențialele schimbări în societate. Multe feministe timpurii erau liberale clasice, la fel ca și alți pledanți pentru terțe drepturi ale omului, precum cei care credeau în votul universal și abolirea votului cenzitar. Dar cam aici se încheiau diferențele. Atât liberalii clasici cât și conservatorii credeau că piața treabuie să fie liberă, că trebuie respectată proprietatea individuală și că trebuie menținută o birocrație scăzută, sau cel puțin mult mai scăzută decât orice variație din ceea ce vedem astăzi. Birocrația crește în continuu totuși și crește de la începutul revoluției industriale. Și există un motiv principal pentru care se întâmplă asta - socialismul.
Apariția socialismului a concis aproape impecabil cu revoluția industrială de vreme ce muncitorii erau preocupați de abilitatea lor de a controla mijloacele de producție. Însă inițial acest aspect a avut o influență foarte limitată, în special pentru că democrația n-a fost imediat un drept pentru fiecare cetățean. Inițial votul a fost limitat la cei care dețineau proprietăți (cenzitar). Asta poate părea dur dar raționamentul din spatele acestei măsuri a fost acela că dacă secțiunile sărace ale societății ar avea dreptul la vot, atunci acestea vor crește mărimea guvernului prin programe de asistență socială, astfel ducând la o povară pentru libertatea individuală prin crearea unui stat ultraintruziv. Acest aspect a ținut paradigma stânga-dreapta similară în ceea ce privește viziunea economică și drepturile de proprietate precum și vis-a-vis de dimensiunea aparatului birocratic.
În secolul al XX-lea, votul universal a început să fie adoptat în mai toate țările din vest. Odată ce fiecare persoană putea vota, socialismul a preluat imediat frâiele în Europa. Pe lângă revoluțiile din sec. XX, cea mai cunoscută și profundă fiind cea din Rusia din 1917, acest aspect a dus la o creștere dramatică a mărimii și scopului guvernului în viețile indivizilor. În restul țărilor din vest oamenii au pornit la război ideologic prin urna de vot și sistemul statist de două partide a beneficiat enorm.
Inițial cele două partide principale din Marea Britanie erau Partidul Conservator și Partidul Liberal. Acest aspect a rămas constant pe aproape întreg parcursul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Partidul Laburist, ca partid de stânga și de opoziție față de Partidul Conservator, a devenit într-un final mai popular decât Partidul Liberal.
Acest aspect a dus la o transformare a Partidului Liberal în Partidul Liberal-Democrat printr-o fuziune cu Partidul Social Democrat. (Parcă începe să semene cu ce-i la noi, nu?) Transformări similare au avut loc cam peste tot în vest, marcând semnul morții liberalismului clasic ca filosofie populară în detrimentul a aceea ce unii numesc liberalismul modern. Această nouă mișcare nu are aproape nicio asemănare totuși cu liberalismul clasic, atâta timp cât socialismul a reușit constant să coopteze tot ce a atins de-a lungul timpului. Acesta este și motivul, poate cel mai important, pentru care socialiștii nu pot fi niciodată subestimați.
În timpul anilor 60 ai secolului trecut, radicalizarea societății a devenit omniprezentă. Acest aspect a avut ca rezultat agățarea ideologilor marxiști de mișcările pentru drepturile civile, punând paie pe foc la nemulțumirile sociale putând astfel coopta statul. Această mutare a schimbat stânga paradigmei politice și mai mult în ceea ce ulterior avea să fie numită Noua Stângă.

Socialismul, prin natura sa, a împins spectrul politic mai mult spre stânga, lăsând liberalismul clasic în centrul paradigmei politice, undeva între stânga și dreapta centrului, cel puțin pe probleme sociale. Pe măsură ce noua stângă a luat ființă doctrina corectitudinii politice a devenit scopul central către care s-a concentrat. Nimic nu avea să mai fie la fel vreodată, pe măsură ce stânga se opunea acum la modul radical dreptei în orice mod cu putință, chiar și prin comparație cu liberalismul clasic.
Adevărul este că socialismul este o forță de nebătut când există într-o democrație. De ce? Pentru că urna de vot mereu permite stângii să recâștige puterea undeva într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat. Acum stânga va crește povara datoriei guvernamentale/suverane cu timpul. Când dreapta revine la putere este aproape imposibil să facă vreo schimbare atâta timp cât are de-a face cu o opoziție radicală din partea stângii în spațiul politic. Astfel datoria suverană nu poate fi scăzută fără ca susținătorii înfocați ai stângii precum sindicatele, grupurile pentru „drepturi” civile, bugetarii, profesorii și toți cei care trăiesc din pomeni ale statului, finanțate prin redistribuirea productivității prin taxare, să se opună.
Mai mult decât atât, această stare de fapt este exact ceea ce vrea stânga. Prăbușirea capitalismului este ceea ce însuși Karl Marx a visat, dar spre deosebire de interpretarea lui, nu este un efect natural cauzat de imperfecțiunile pieței, ci un plan de strivire a interacțiunii libere în piață sufocat prin birocrație și politici economice socialiste. Un astfel de exemplu de încercare deliberată de a prăbuși capitalismul este strategia Cloward-Piven. Prin supraîncărcarea guvernului cu datorii și apoi bazarea pe protestul radicalilor când sunt încercate diferite tăieri, este imposibil să reduci mărimea și scopul guvernului, ceea ce înseamnă că dreapta progresează lent. Acesta este și motivul pentru care datoriile suverane sunt în continuă creștere de decenii întregi și după impasul întâmpinat de criza datoriilor din SUA, în vara lui 2011, pare să nu existe niciun mod de a opri această marginalizare constantă a conservatorismului fiscal.
Stângii politice nu-i pasă de ce este sustenabil. Este o ideologie bazată pe iraționalitate în care emoțiile umane de bază precum animozitatea sau gelozia sunt bine reglate într-un motor politic de eroziune de neoprit. Ideologia este foarte atractivă pentru cei care nu sunt capabili să treacă de mediocritate sau sunt prea leneși să-ncerce. Acestui grup îi vine greu să accepte că propriile deficiențe are putea fi bazate pe lipsa lor de abilitate. Prin urmare se arată cu degetul și se urlă „opresiune socială” către oricine atâta timp cât duce la mai mult colectivism, cu o eventuală culminare prin colapsul întregii societăți printr-un stat umflat și tiranic, totul pentru că „nevoile” sunt deificate. Dar adevărul e că oamenii capabili sunt cei care dau progresul uman și fie că ne place fie că nu, cei mai mulți dintre noi nu vom fi niciodată suficient de grozavi încât să oferim mai mult decât o contribuție efemeră. Înnăbușe asta și întreaga rasă umană suferă.
Există o singură cale pentru a opri cu adevărat stânga din a câștiga practic fiecare bătălie de la introducerea democrației. Statul trebuie marginalizat. Apoi fiecare ideologie în parte poate fi liberă să se exprime atâta timp cât există respect pentru principiul non-agresiunii și a drepturilor la proprietate. Asta nu înseamnă că stângiștii colectiviști nu-și pot împărți proprietatea prin termeni contractuali mutual acceptați sau să opereze mijloace de producție în sistem cooperativ în piața liberă. Dar acum stânga este cea care dorește să restrângă exprimarea tuturor celorlalți și face asta printr-un absolutism fără sfârșit.
Pe de altă parte nu este nicio îndoială că în prezent, chiar și cel mai convins conservator fiscal se zbate să obțină și să mânuiască frâiele puterii odată ajuns la nivel de stat - e ca și cum i s-ar da inelul lui Sauron. Și cine câștigă mereu când inelul statismului este pus? Statul, desigur și cei care controlează această entitate. Chiar dacă stânga câștigă mereu și dreapta mereu pierde, rezultatul este întotdeauna totalitar. Mulți birocrați știu foarte bine cum lupta dintre stânga și dreapta le servește apetitul lacom pentru putere.
Cu atât mai mult acesta e un motiv de a reduce brațul statului și de a permite oamenilor să trăiască într-o societate construită pe interacțiuni mutual-benefice. Coerciția statistă este adevărata distragere, nu paradigma stânga-dreapta. Oricine îți spune că stânga și dreapta sunt o iluzie, sau că o anumită problematică este apolitică, cel mai probabil este conștient că stânga va respinge dreapta într-un final.

„Orice organizație sau întreprindere care nu este explicit de dreapta va deveni de stânga în timp” - John O’Sullivan.

Traducerea și adaptarea: Lucian Vâlsan
Autor: RockingMrE (canal youtube)
Articolul original poate fi citit aici.

RockingMrE este cetățean britanic și, prin urmare, majoritatea articolelor sale sunt concentrate pe Marea Britanie și pe SUA. Recomand cunoscătorilor de engleză să citească și alte scrieri ale sale.

3 comentarii:

  1. "Prăbușirea capitalismului este ceea ce însuși Karl Marx a visat, dar spre deosebire de interpretarea lui, nu este un efect natural cauzat de imperfecțiunile pieței"

    Asa si cum demonstreaza ca pietele sunt perfecte?

    E totusi cam dezamagitor ca nu am gasit nici o referire la Keynes.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. „E totusi cam dezamagitor ca nu am gasit nici o referire la Keynes.” - Asta ce-i?:
      „Stânga crede într-o economie planificată, deseori adoptată prin Keynesianism și prin redistribuirea resurselor prin progresivism.”

      „Asa si cum demonstreaza ca pietele sunt perfecte?” - Dar n-a zis nimeni că piețele sunt perfecte, nici autorul articolului original, nici eu. Însă, stânga spune că imperfecțiunile piețelor duc la prăbușirea capitalismului ca întreg - ceea ce în contextul actual este fals având în vedere că eroziunea capitalismului are loc din cauza intervenționismului excesiv al statului și al pomenilor statale din bani obținuți prin furt, pardon, taxare.
      Piețele nu sunt perfecte, dar sunt mai eficiente în a genera progres decât socialismul. Piața liberă a dat revoluția industrială, piața liberă a dat evoluția accelerată a domeniului IT, și așa mai departe.

      Ștergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails