joi, 16 august 2012

Genul e un construct social - o idee fascistă și criminală

Unii oameni pur și simplu nu realizează atunci când spun că „genul e un construct social” sau folosesc varianta mai ambiguă „ești ceea ce te presează societatea să fii” - că aceste idei sunt în mare parte emise de oameni care știu prea bine ce idee criminală transmit.
În baza acestei idei, mulți dilii vin și-n ziua de azi și-mi spun că dacă iei un băiat din fragedă pruncie și-l crești ca fată - chiar o să se simtă femeie și o să crească și o să ajungă la maturitate femeie. Și cică e valabil și reciproc.
Există un princpiu potrivit căruia „Ceea ce ți se pare intuitiv corect - de regulă e greșit”.
Intuitiv vorbind, după ce am fost intoxicaţi cu propagandă, principiul potrivit căruia „identitatea de gen e un construct social” s-ar putea să ni se pară corect - chiar dacă în realitate este un nutreţ, o mizerie. Însă n-aveți idee câți dilii sunt inclusiv în România care susțin sus și tare că exact așa stau lucrurile și aduc și „dovezi”. Prin „dovezi” ei înțeleg niște exemple minore de fetițe care se mai joacă ocazional cu trenulețul sau de băieței cărora s-ar putea să le placă păpușile (fără să menționeze însă ce s-a-ntâmplat cu respectivii copii peste 15 ani - de exemplu dacă au devenit transexuali sau nu, sau orice altă informație relevantă care ar putea confirma sau infirma ipoteza). Însă, de regulă, dacă pui întrebări dintr-astea suplimentare fie ți se servește un ad-hominem de toată frumusețea de tipul „ești un porc misogin fascist” fie ți se spune într-un mod elegant ceva de tipul: „până la urmă la ce ne trebuie dovezi? noi ȘTIM că avem dreptate”.
Sau, dacă nu se-ntâmplă una din situațiile de mai sus, ți se poate arunca în față bullshit-ul potrivit căruia în disputa „nature vs. nurture” (caracter înnăscut vs. caracter învățat) cumva partea învățată e singura care contează. Ba chiar am primit pe post de contraargument filmul Zeitgeist 3. E incredibil cât de departe poate ajunge spălarea pe creier și cât nutreț pot crede unii oameni doar pentru că așa „pare corect” - „It FEELS right”, cum ar zice englezul.
Atâta doar că ceea ce „pare” corect, ceea ce „simți” sau percepi tu că e corect prin lentilele ideologice pe care le porți nu are nicio treabă cu lumea reală. În lumea reală, nu te joci cu-așa ceva pentru că pierzi de fiecare dată. Ce să-i faci, știința nu e o democrație și nutrețul ideologic care infectează practica științifică iese mai devreme sau mai târziu la iveală - din păcate însă cu consecințe ireparabile pentru unii oameni.

Discutăm astăzi despre cazul lui David Reimer, un bărbat canadian care s-a sinucis în 2004 după o lungă perioadă de depresie cauzată de faptul că doctorii și părinții naivi au decis în locul lui ca el să fie fată - la recomandarea unui doctor dement, suporter al pedofiliei și condus de propria-i ideologie și de supărare pe planetă. Acest caz este o dovadă incontestabilă a faptului că această idee dusă până la capăt este eminamente criminală.
Vă avertizez că povestea e lungă și intenționez s-o spun pe șleau, cu toate detaliile, în ideea de a-nțelege cât mai bine cât de periculoasă și criminală este această idee acceptată de atât de mulți oameni pentru care totul e politică și oprimare (de gen) și pentru care bunul simț și instinctele de bază sunt de mult trecute în stand-by. Așadar, dacă sunteți ocupat(ă) și nu puteți citi până la capăt, vă recomand să salvați articolul și să-l citiți când aveți timp.
Bun, să-i dăm drumul.

1. Cum a început totul?

La 22 mai 1965 se nășteau în Canada Bruce și Brian Reimer, doi băieței gemeni aparent sănătoși.
Ca de altfel în milioane de alte cazuri - atât atunci cât și în prezent - la vârsta de 6 luni li s-a recomandat părinților să-și dea acordul pentru mutilarea genitală masculină a celor doi copii, în urma unui diagnostic demonstrabil și-atunci (și demonstrat indubitabil ulterior) fals de fimoză.
Pe 27 aprilie 1966, adică două luni mai târziu, băieții au fost băgați în „operație”. Nu numai că diagnosticul de fimoză fusese fals, dar doctorii s-au gândit să folosească și o metodă neconvențională de mutilare genitală - prin cauterizare. [Explicații despre metodă în limba română aici]
Bruce a intrat primul în operație - iar operația a fost un eșec total. În urma operației, penisul micuțului mutilat a fost ars dincolo de orice limită a posibilității unei potențiale reparații.
De frică, doctorii au ales să nu-l mai opereze și pe Brian, fratele său. Și, surpriză, la scurt timp după acest moment, fimoza fratelui Brian s-a dus fără niciun fel de intervenție chirurgicală.
Problemele pentru Bruce aveau să-nceapă însă de-acum încolo.
Părinții erau îngrijorați acum de faptul că viața sexuală a fiului lor avea să fie vecină cu inexistentă și, având în vedere că vorbim de anii '60, erau eminamente disperați.
Totul până-ntr-o zi de decembrie în 1966 când părinții lui Bruce au văzut la televizorul lor alb-negru o emisiune în care dr. John Money vorbea despre cât e de minunată și de sigură este ideea transexualității și cum înfăptuiește el adevărate minuni la Spitalul Johns Hopkins. În aceeași emisiune era de asemenea un transexual care-l ridica-n slăvi pe Money explicând cât de necesară e munca sa și cum el reușise (dar în Danemarca) să se transforme din George Jørgensen în Cristina. Operația pe care o suferise Cristina fusese făcută în 1952 în Danemarca și fusese criticată asiduu atât în Europa cât și în SUA pentru că era considerată nesigură.
Dr. Money era un tip foarte carismatic și dădea bine pe sticlă (după cum vom discuta mai încolo) și părinții lui Bruce s-au lăsat convinși, mai ales că dr. Money nu doar că era convingător dar raportase două reușite în schimbare de sex din masculin în feminin și fondase prima „Clinică de Identitate de Gen” din lume (și care avea să rămână singura în formatul ăsta după scandalul ce-a urmat).
Imediat după asta, Linda Reimer, mama lui Bruce, i-a scris lui dr. Money și i-a explicat ce i se-ntâmplase copilului ei întrebându-l pe dr. Money dacă se poate face ceva în opinia sa de expert pe această problematică.
După cum ancheta ulterioară avea să scoată la iveală, dr. Money avea toată motivația să răspundă prompt scrisorii doamnei Linda - simțind că acesta este cazul care-l va trece definitiv în cărțile de istorie.
Dr. Money i-a răspuns prompt scrisorii și i-a pistonat pe părinții lui Bruce să vină cu ambii copii numai decât la Spitalul Hopkins dorind să facă teste pe ambii copii și să-și demonstreze teoria.

2. Modus operandi

Odată ajunși la spitalul Hopkins, dr. Money, fără să stea prea mult pe gânduri, a început un mic joc de manipulare psihologică cu părinții lui Bruce izbutind într-un final să-i convingă pe părinții acestuia că o operație de schimbare de sex este în interesul lui Bruce și cea mai bună soluție posibilă în acel moment.
Teoria lui Money era aceea că toți copiii născuți cu organe genitale neidentificabile ar trebui transformați în fete, având în vedere că în acel moment construirea artificală a unui penis ar fi fost foarte problematică, în timp ce construirea artificială a unui vagin era mult mai posibilă. În opinia lui Money, acest mod de acționare ar fi fost infailibil și că pacienții ar fi avut o șansă reală să ajungă la maturitate sexuală ca fete, decât ca băieți.
Același discurs l-au ținut Money și echipa sa și părinților lui Bruce până când aceștia, deși rezervați, totuși și-au dat acordul în absența unei alte opinii.
Astfel, la vârsta de 22 de luni, lui Bruce i-au fost înlăturate testicolele însă nu i-a fost construit şi un vagin. Mai apoi, i-au fost schimbate actele și i s-a dat numele de „Brenda”.
Astfel, Bruce, devenit acum brusc Brenda Reimer, urma să fie crescut ca fată și să nu i se spună niciodată ce i se întâmplase când avea mai puțin de 2 ani.
Coșmarul pentru Bruce și mai ales coșmarul moral cu iz de pedofilie pe care l-a generat dr. Money de-abia acum începe.
„Brenda” a continuat să fie adus o dată la 6 luni și pe urmă o dată pe an la dr. Money pentru consultări suplimentare și pentru monitorizare. Cum spuneam, dr. Money vroia cu tot dinadinsul să-și demonstreze teoria.
Științific vorbind, dr. Money avea dreptate până la un punct.
În primul rând, fratele „Brendei”, Brian, era numai bun de control - căci Brian era crescut ca băiat și astfel servea ca termen de comparație în urmărirea evoluției „Brendei”.
În al doilea rând, această schimbare de sex fusese făcută pe un băiat care nu avea probleme hormonale și nici nu fusese născut cu un sex incert.
Pe cale de consecință, dacă operația (sau „realocarea de gen” - cum îi spunea dr. Money) s-ar fi dovedit un succes, ar fi demonstrat teoria sa potrivit căreia „identitatea de gen” este un construct social (sau „este primordial învățată” - în cuvintele lui Money).
Conform cărții: „Așa cum l-a făcut natura” publicată de un membru al echipei lui Money în 2001, dr. Money i-a forțat pe gemeni să mimeze și chiar să exerseze acte sexuale cu Brian deasupra și cu „Brenda” dedesubt. În aceeași carte, dar și în memoriile publicate de David Reimer în 2002-2003, se mai povestește de asemenea, că cei doi gemeni au fost puși să exerseze acte sexuale în poziția antilopei sau fotoliul plăcerii cu Brian în rolul masculin și cu David (pe-atunci „Brenda”) în rolul feminin.
Și mare, atenție, nu vorbim aici numai de simulări - ci chiar și de încercări (totuși nereușite) de acte sexuale în toată regula între cei doi copii care aveau 5-6 ani, după cum confirmă atât medicul din echipa lui Money cât și însuși David din amintirile urâte din acea perioadă. De asemenea, după ce-i dezbrăca, Money îi încuraja pe copii să încerce să se exploreze genital unul pe celălalt.
John Colapinto, membrul echipei care a scris cartea pe care o parafrazăm spune:
Nu știu dacă a fost de mai multe ori. Dar cel puțin o dată am văzut eu cum dr. Money făcea și poze copiilor în timp ce făceau aceste activități.
Raționalizarea lui Money pentru aceste atrocități care-n prezent s-ar pedepsi cu multă pârnaie era aceea potrivit căreia „o exersare sexuală în timpul copilăriei” este extrem de importantă pentru „o identitate de gen sănătoasă ca adult”.
Timp de mai mulți ani, Money a ținut un jurnal amplu cu privire la evoluția cazului pe care l-a numit „Cazul John/Joan”.
Deși studiul său era încă foarte departe de a se fi terminat, de-a lungul următorilor 10 ani de la operația pe care a suferit-o „Brenda”, dr. Money a folosit acest exemplu pentru a-și susține și promova teoria și operația de schimbare de sex ca soluție, chiar și-n cazul indivizilor fără tulburări hormonale (transexualii) sau a indivizilor care s-au născut cu un sex incert.
În jurnalul lui dr. Money scria aşa:
Comportamentul subiectului este evident cel al unei fetiţe sănătoase şi evident diferit de comportamentul băieţesc al fratelui ei geamăn.
Un student care făcea parte din staff-ul doctorului Money se îndoia de succesul experimentului însă nu a îndrăznit să-l conteste pe dr. Money, cu-atât mai puţin cu cât „Brenda” venea la vizite doar o dată pe an. Însă același student (care și-a dezvăluit numele 20 de ani mai târziu) a intuit că ceva nu e-n regulă căci părinții „Brendei” mințeau din ce în ce mai gogonat față de staff-ul lui Money indicând un succes răsunător al experimentului.
Ulterior, Brian Reimer, fratele care era termenul de comparație a lui Money a fost diagnosticat indubitabil cu schizofrenie.
Cu toate astea, atitudinea lui David Reimer (încă „Brenda”) față de vizitele la laboratorul lui Money nu era deloc una roz. Copilul percepea aceste vizite ca traumatice de-a drenptul (nu că n-ar fi fost așa) și nici într-un caz ca terapeutice.
Asta însă n-a reprezentat o problemă pentru dr. Money care renunțase de mult la metoda științifică și dorea cu tot dinadinsul să-l mutileze de tot pe David pentru a-și demonstra ideea sa fascistă deghizată în teorie științifică.
Astfel, împotriva tuturor evidențelor, dr. Money a început să-i pistoneze pe părinți să semneze acordul pentru operarea „Brendei” întru construirea unui vagin. Părinții mai-mai c-ar fi semnat însă „Brenda” a devenit foarte vocal în această privință manifestând o opoziție dură față de acest subiect.
În tot acest timp, „Brenda” a urinat printr-un canal construit artificial pe care i-l implantaseră doctorii undeva în abdomen. Pe la vârsta de 11 ani s-a început administrarea de estrogen asupra sa pentru a induce dezvoltarea sânilor.
Însă, pe când „Brenda” avea 13 ani, familia a încetat vizitele la dr. Money iar acesta a publicat materialul (oricum viciat masiv de propria ideologie) pe care-l avea. Neavând contact ulterior, Money a indus concluzia că „realocarea de gen” a fost un real succes.
De ce spun că materialul publicat de Money (chiar așa, fără problemele ulterioare pe care nu mai avea cum să le știe) era oricum viciat de propria ideologie? Pentru că John Colapinto, omul din a cărui carte am citat mai sus, și martor la toată târășenia, spune în cartea sa foarte clar (și ulterior avea să fie confirmat și de către mama „Brendei”) că realitatea era complet opusă față de rapoartele lui Money.

3. Adolescența și finalul

Începând cu vârsta de 9 ani - și acutizându-se în următorii 4 - „Brenda” nu s-a mai identificat absolut deloc ca fiind fată.
De asemenea, a fost profund ostracizat dar nu neapărat de către cei din jur dar și de sine însuși nereușind să-și dea seama de fapt cine e.
Mai mult decât atât, „tratamentul” cu hormoni feminini n-a avut absolut niciun rezultat. Chiar dacă ocazional s-a depășit doza indicată, în speranța de a atinge rezultatul dorit, estrogenul tot nu l-a făcut pe David să se simtă fată.
La vârsta de 13 ani, „Brenda” era abonat la mai mulți psihologi și suferea de depresie suicidală și și-a amenințat în repetate rânduri părinții că se va sinucide dacă-l mai obligă să mai meargă să-l vadă pe dr. John
FrankensteinMoney.
Abia în 1980, deci când „Brenda” avea 15 ani, părinții au decis să-i spună acestuia adevărul despre tot ceea ce se-ntâmplase și despre ideea fascistă de care s-au lăsat convinși.
În aceeași perioadă, „Brenda” avea fișă la mai mulți doctori care nu-nțelegeau mare lucru din această situație - însă unul dintre ei i-a dat până la urmă de cap. Acest om, un doctor endocrinolog și psihiatru i-a sfătuit pe părinți să-i spună copilului adevărul, avertizându-i că acesta se va sinucide mai devreme sau mai târziu - însă mult mai devreme dacă tot amână să-i spună adevărul.
După acest moment, „Brenda” și-a asumat sexul masculin, și-a schimbat numele în David Reimer și timp de 17 ani, până în 1997, a urmat o serie întreagă de tratamente pentru a inversa răul care-i fusese făcut. Așadar au urmat injecții cu testosteron, o operație de mastectomie, și două operații de faloplastie - operații având ca scop reconstrucția chirurgicală a unui penis.
În tot acest timp, David s-a căsătorit cu Jane Fontaine în 1990 și a devenit tatăl vitreg a trei copii.
Cazul său a atras atenția internațională în 1997 când i-a povestit ce i s-a întâmplat lui Milton Diamond, un reputat profesor de anatomie, biologie reproductivă și sexolog(acum retras - are 78 de ani) de la Universitatea din Hawaii.
Diamond l-a convins pe David să iasă public cu povestea sa în ideea de a descuraja alți doctori să mai trateze alți copii în aceeași manieră. Imediat după acest moment, a ieșit la lumină și John Colapinto care a publicat o poveste extinsă în revista „The Rolling Stones” în decembrie 1997. Povestea din „The Rolling Stones” a fost de altfel un punct de plecare pentru acest articol. O puteți citi integral, în limba engleză, aici.
Cum spuneam și mai sus, fratele lui David, Brian, a fost diagnosticat cu schizofrenie (ceea ce face experimentele lui Money și mai oribile decât erau oricum). Pentru schizofrenie, Brian urma un tratament medicamentos cu antidepresive.
Însă, în 2002, Brian a greșit dozajul și a făcut supradoză de puternicele medicamente, aspect care i-a indus un colaps în întregul organism - motiv pentru care a și murit în seara aceleiași zile.
Mai mult, pe 2 mai 2004, David a primit o altă veste proastă - soția sa, Jane - i-a spus că ar dori să se separe.
Aveau deja 14 de ani de căsnicie și 3 copii (chiar dacă biologic nu erau ai lui - legal erau). Asta, conform legii misandrice din Canada, însemna zeci de mii (la propriu) de dolari în pensie alimentară, rentă viageră pentru doamnă.
Poate nici asta nu era așa de rău dacă David n-ar fi avut constant probleme în a-și menține un loc de muncă și dacă n-ar fi avut o relație cel puțin tensionată cu părinții săi pe care David îi învinuia îndreptățit de tot ceea ce i se întâmplase.
Astfel că pe 5 mai 2004, David a condus până în fața unui magazin - s-a dat jos din mașină, a scos un pistol și s-a împușcat în cap. Avea doar 38 de ani.

4. Cine era John Money?

La începutul articolului l-am caracterizat pe John Money ca „doctor dement, suporter al pedofiliei și condus de propria-i ideologie și de supărare pe planetă”. Ei bine, nu degeaba l-am caracterizat așa.
John Money, născut în iulie 1921 în Noua Zeelandă într-o familie modestă, a avut parte de-o copilărie obișnuită. Oricum, net superioară decât cea pe care i-a oferit-o el lui David Reimer.
A urmat cursurile Universității din Wellington și și-a dat masteratul simultan în Psihologie și Pedagogie în 1944 și a devenit lector universitar la Universitatea din Dunedin la Facultatea de Psihologie până în 1947 când a emigrat în Statele Unite unde a studiat la Institutul Psihiatric din cadrul Universității din Pittsburgh. Cu toate astea, însă, el și-a obținut doctoratul la Harvard în 1952, după o plecare cu cântec de la Pittsburgh.
Bun, astea-s date biografice de se găsesc la o simplă căutare pe Google.
Însă, ceea ce se știe mai puțin (și se poate citi pe larg în articolul din „The Rolling Stones” pe care l-am recomandat mai sus) este că perioada copilăriei sale, pe care și-a petrecut-o la țară în Noua Zeelandă, a fost - deși una deloc diferită față de a altor oameni din zonă - o experiență care nu i-a priit lui Money.
Mai mult, Money a perceput viața sa, până la momentul masteratelor din 1944, ca o viață plină de eșecuri.
Money a crescut într-o familie de fundamentaliști evanghelici care punea mare preț pe valori legitime precum onoarea dar și pe pseudo-valori precum puritatea sexuală (în înțelesul religios al noțiunii).
În timpul copilăriei nu s-a putut integra în cam niciun grup - fie el de băieți sau de fete și-i percepea pe toți din jurul său ca net superiori în forță, inteligență și atitudine.
Așa că a devenit un introvertit tocilar care încerca să reușească în acest domeniu - domeniu în care „i-a ieșit” până la urmă, dar de asemenea după o sumedenie de eșecuri.
Pe când avea 8 ani, tatăl său a murit iar problemele financiare s-au acutizat în familia lui Money.
Până la emigrarea în SUA a fost crescut de mamă și cele două surori ale acesteia. În adolescență era pasionat de astronomie și arheologie și dezvoltase de asemenea o pasiune intensă pentru pian. Pasiunea sa pentru pian era foarte mare - ajunsese să lucreze ca grădinar la 16 ani ca să-și poată plăti lecțiile de pian pe care mama sa nu era-n stare să le plătească.
Ulterior avea să realizeze că oricât ar fi muncit, lui îi lipsea talentul și nu putea deveni nici muzicant și nici muzician. Experianța asta însă i-a folosit mai târziu - el scriindu-și lucrarea de dizertație pentru masterat pe tema „creativității la muzicieni” în care putea explica inclusiv prin propria experiență cum funcționau mecanismele psihologice din spatele întregului proces.
De asemenea, tot pe baza experienței sale din copilărie a luat și decizia de-a-și canaliza eforturile pe studiul psihologiei sexuale. Money argumenta că a ajuns să studieze aceste fenomene ca urmare a frustrării pe care a simțit-o în tinerețe din cauza mamei sale care întreținea o fervoare anti-masturbare și anti-explorare sexuală.
Dr. Money este de asemenea omul căruia i se datorează termeni destul de vagi folosiți în prezent cu valoare absolută precum „identitate de gen”, „rol de gen” (în opoziție cu „rol de sex”) dar și un termen refutat între timp complet din lumea științei, termenul de „hartă a dragostei”.
În afară de acest experiment pe care l-am povestit în acest articol - și despre ale cărui orori avea să afle populația generală abia în Decembrie 1997 - Money a fost, în special în anii 70 - figura proeminentă a așa-zisei „revoluții sexuale”. El era, în acele vremuri, genul de om care-ți vorbea despre sex franc și fără perdea (nu în sensul vulgar, cât în sensul că nu se ferea de detalii) într-o perioadă în care pudibonderia era mult mai prevalentă decât este astăzi.
În aceeași perioadă obișnuia să facă propuneri de relații sexuale pacienților săi - atât femeilor cât și bărbaților - profitând de faptul că era psihiatru și deci avea oricum maximum de avantaj.
În anii 70 toată lumea în SUA își punea „poalele-n cap” cum s-ar zice - așa că multe dintre demențele lui Money au trecut neobservate. Aparent, în anii 70 să fuți băieți cu probleme psihice de 16 ani în cur - tu doctor fiind - nu reprezenta o problemă. Cum de altfel nici azi nu reprezintă atâta timp cât îs băieți. Dacă-s fete mai contează ocazional.
Primele probleme pentru Money au apărut abia în anii 80 când ușor-ușor fervoarea „revoluției sexuale” a trecut, hormonii s-au mai calmat și populația a început să judece și cu altceva decât ce-aveau între picioare.
Cele mai multe probleme le-a avut cu o declarație pe care de altfel nu și-a retras-o niciodată și pentru care nu a adus niciun fel de clarificare suplimentară. Dr. Money spunea în „Jurnalul Pedofiliei - Paidika” în 1991 următoarele:
Dacă mi s-ar prezenta cazul unui băiat de 10-11 ani care este intens atras din punct de vedere erotic de un bărbat de 20-30 de ani - iar relația ar fi complet consensuală, iar legătura dintre ei una reală... n-aș numi asta nici un caz patologic sau vreo problemă în vreun fel.
În opinia sa, există ceea ce el numea „pedofilie afecțională” cauzată deseori de un surplus de afecțiune parentală care poate deveni erotică și care, în opinia lui Money, nu reprezintă o tulburare de comportament. Dimpotrivă chiar, în opinia sa mai de condamnat era heterosexualitatea care-n opinia sa era un construct ideologic superficial.
Evident, dacă Money ar fi avut dreptate, David Reimer nu s-ar fi încăpățânat să se simtă bărbat heterosexual - în loc de femeie bisexuală cum l-ar fi vrut el. Dacă heterosexualitatea este un construct ideologic superficial, atunci probabil e un construct ideologic superficial la care aderă în cele mai multe cazuri natura evolutivă și reproductivă a ființelor de pe planeta Pământ.
Ba mai mult, în mijlocul acestui scandal iscat de declarațiile sale cel puțin discutabile, n-a fost criticat numai de maniacii religioși. Sigur, ca orice ideolog de gen, Money a încercat să evite dezbaterea și i-a etichetat pe toți care-l criticau ca „misogini”, „grupuri bazate pe ură”(hate-groups), „bigoți” și alte asemenea. Vă sună cunsocut?! Mie da.
Însă nu doar extremiștii religioși au fost cei care au criticat vehement atitudinea sa, ci culmea, chiar cei care erau avantajați de poziția sa de autoritate au ridicat voci puternice împotriva sa. Atât organizațiile LGBT cât și chiar organizațiile care susțineau transexualitatea ca model de succes au protestat vehement asupra politicii lui Money de a nu înregistra eșecurile din operațiile de „realocare de gen” (schimbare de sex) pe care acesta le făcea bebelușilor născuți cu sex incert. Criticile s-au dovedit adevărate ani mai târziu când a ieșit la iveală faptul că Money a fost touși informat de eșecurile mai multor cazuri (inclusiv cel al lui David Reimer) - însă Money a decis să instaureze regula potrivit căreia personalul său (și inclusiv el) nu aveau voie să discute despre aceste cazuri în vreun fel.
Cu toate astea, în 1988, John Money publică o carte cu girul Universității Oxford în care-și duce teoriile și mai departe, plecând de la premiza că „realocarea de gen” a lui David Reimer a fost un succes (deși știa deja că nu stăteau deloc lucrurile așa).
John Money argumenta că „oamenii nu sunt bărbați și femei - ci sunt modelați de către societate să fie bărbați și femei” și în aceeași carte compară instinctele sexuale ale oamenilor aflați la maturitatea sexuală cu testul de cartuș al unei imprimante cu jet de cerneală - argumentând că așa cum jetul de cerneală ia diferite forme pe hârtie în funcție de comanda primită de la sistem (calculator), așa și instinctele sexuale se pot modifica oricum modificând comanda primită de la sistem (societate).
De asemenea, până în 1997 (în unele țări până mai devreme, totuși) s-a folosit în practică o versiune a standardului teoretizat de Money cu privire la tratarea bebelușilor de sex incert. În opinia lui Money, bebelușii născuți cu un penis mai mic de 2,5 cm sau cu labii mai mari de 1cm ar trebui „realocați în genul feminin” și crescuți ca fete.
Cazul David Reimer este cel mai cunoscut dar există zeci de mii de alți oameni mutilați de metoda propusă de el (și vom mai da exemple mai jos).
Întregul mecanism teoretic al lui Money - de fapt întreaga sa ideologie, ca să fim corecți - se baza pe un studiu pe care-l făcuse destul de neglijent în anii 50 la Hopkins. Atunci Money a observat comportamentul a 105 copii și adulți născuți cu sex incert și care fuseseră crescuți ca membri ai sexului opus. Însă el nu știa decât cum fuseseră născuți (avea poze) - dar nu știa nimic despre configurația cromozomială a fiecăruia dintre ei. În plus, el a scris în lucrarea sa „copii și adulți” însă în laboratorul său pășiseră doar 2 adulți (din cei 105) - iar acei doi adulți erau doar niște bărbați născuți c-un penis mai mic (și asupra căruia nu se intervenise chirurgical sau hormonal în vreun fel).
Money a observat că 95% dintre aceștia erau „OK” din punct de vedere psihologic indiferent dacă fuseseră crescuți ca băieți sau ca fete. Asta era, în opinia lui Money, dovadă că factorul primordial care determină identitatea de gen a unui individ cu sex incert nu este genetica (sau „natura” în general) ci modul cum acesta este crescut în familie. De-aici, Money a tras concluzia că acești copii se născuseră identici (sau „nediferențiabili”) din punct de vedere psiho-sexual.
Majoritatea copiilor din grupul său erau cu vârste de până în 10 ani. Să nu uităm că și David Reimer a fost „OK” până la 9 ani - în ciuda abuzurilor suferite.
Money nu a mai repetat niciodată studiul (și nimeni altcineva nu i-a putut replica rezultatele). De asemenea, nu a menținut nicio evidență asupra evoluției celor 105 membri din grupul său de studiu. Prin urmare, științific vorbind, „descoperirea” sa e un mare FÂS.
Din păcate, acest „FÂS” a mutilat definitiv zeci de mii de oameni pe toată planeta și coșmarul s-a încheiat abia în martie 1997 când dr. Milton Diamond (cel care ulterior l-a convins pe David Reimer să iasă public și să-și spună povestea) alături de dr. Keith Sigmundsson au publicat toate dovezile într-o lucrare amplă ce a zguduit din temelii mitul ideologic deghizat în știință promovat de dr. Money. Lucrarea a apărut inițial în „Arhivele Pediatriei și Medicinei Adolescentine” (autoritatea în domeniu) și apoi a ajuns pe prima pagină a tuturor revistelor serioase de știință din acel an.
După moartea lui Brian Reimer și a lui David Reimer prin supradoză respectiv sinucidere, soții Reimer au lansat acuzații la adresa lui Money spunând că procedurile acestuia sunt responsabile pentru moartea ambilor fii ai lor.
Și de această dată dr. Money a spus că acuzele din presă și toată controversa sunt mâna „mișcării antifeministe”. Da, da! Exact așa s-a exprimat!
Asta în ciuda faptului că inclusiv „comunitatea intersexualilor” (adică cei născuți cu sex incert) a lansat acuze publice de mutilări asupra lui dr. Money și au explicat clar că nu-și doresc coerciție nici din partea maniacilor religioși, dar nici din partea ideologilor de gen cu gând de inginerii sociale precum dr. Money.
În ciuda acestor dovezi, în 2002, Societatea Germană pentru Cercetare Social-Științifică a Sexualității i-a acordat Medalia Magnus Hirschfeld lui Money pentru întreaga sa carieră. Să ne-nțelegem bine - această „Societate Germană” a fost până nu demult sub egida „Centrului pentru Cercetare Socială”. Iar „Centrul pentru Cercetare Socială” s-a redenumit în anii 50, după ce în prealabil se numea „Centrul pentru studii ale Marxismului”. Asta ca s-avem un pic de perspectivă asupra a cine și cum premiază și ce apreciază.
În 2000 Money a fost diagnosticat cu Parkinson iar în 2002 deja starea sa era gravă. Asta însă nu l-a oprit să primească medalii de la centre marxiste și să-și reînnoade legăturile cu Noua Zeelandă donând o parte din colecția sa de artă statului neo-zeelandez.
Mai mult, în 2003, însuși primul ministru al Noii Zeelande inaugurează „aripa John Money” într-un muzeu de prestigiu nu doar pentru Noua Zeelandă cât pentru întreaga zonă a Oceaniei. Aparent, pentru guvernul neozeelandez, faptul că ăsta a mutilat direct și indirect câteva zeci de mii de oameni nu reprezenta o problemă.
Dr. Money a murit în iulie 2006, răpus de boala Parkinson.

5. Consecinţe şi viziune de ansamblu

Consecinţele acţiunilor lui Money le-a resimţit David Reimer din plin. Însă acţiunile lui Money sunt o consecinţă a acceptării sociale a oricărui bullshit bine furnizat.
Iar acceptarea socială a bullshit-ului bine furnizat vine la rându-i ca o consecinţă a faptului că oamenii au prostul obicei să creadă pe cuvânt orice ideolog nou care-apare fără să-şi folosească gândirea proprie.
E clar că părinţii lui Reimer au avut partea lor de vină. Însă, să nu uităm că gândirea critică este un aspect care lipseşte din mintea foarte-multor oameni. Şi chiar şi-atunci când există, unii oameni au tendinţa s-o suspende atunci când cineva le furnizează un bullshit frumos împachetat.
Faptul că unii oameni deşi în general raţionali pun botul la cretinisme precum Zeitgeist este un bun exemplu pentru faptul că există tendinţa de a suspenda judecata critică atunci când bullshit-ul e ambalat frumos.
Cum ambalezi frumos un bullshit? Simplu! Faci apel la percepţie. Faci ca bullshit-ul tău să „pară” corect. Cum spuneam: „it FEELS right”. Iar Money a avut norocul că a prins un trend favorabil. În anii 70, orice apel la bun-simț era considerat „bigotism” iar o abordare de genul „Stai bă nene, că nu faci tu din băieți fete cum vrei tu - și asta pe copii - că habar n-ai cum o să se dezvolte individul. N-avem nici tehnica necesară să analizăm. Stai un pic să vedem ce mai spun și alții - să demonstrăm întâi pe animale” - era din start bigotă, inițial doar în opinia lui Money și apoi a unei largi părți din societate în anii 70 în SUA. Așa stăteau lucrurile.
A fost utilă „revoluția sexuală”? A fost! Clar c-a fost. Însă, e cazul să admitem și victimele pe care le-a făcut această „revoluție” și să învățăm din ele. Din păcate însă, partea cu învățatul din istorie nu e un capitol la care să excelăm ca specie - dimpotrivă chiar.
Dr. Money poate fi considerat fără să greșim „tătucul” celui de-al doilea și mai ales al celui de-al treilea val de feminism. Aceste două valuri sunt cu „constructul social de gen” în gură de dimineața până seara iar dacă vorbești cu figurile cele mai proeminente din mișcare (nu cu dronele de pe net - c-ălea nu știu nici câte urechi au în cap) mai devreme sau mai târziu ajungi la dr. Money. Mai devreme sau mai târziu, teoriticienii feminiști îți vor arunca în față o carte de dr. Money pe care te-ndeamnă să o citești și pe care ei o consideră „autoritate”.
Cazul David Reimer nu este singular. De altfel chiar și pe acest blog s-a făcut referire la un caz similar în Norvegia. Documentarul „Hjernevask” pe care l-am tradus și pe care vă îndemn să-l vedeți dacă n-ați făcut-o deja face referire la un caz similar - cu diferența că victima a scăpat mai ieftin - n-a fost „tratat” de un pedofil, pentru început.
Nutrețul ideologic deghizat în știință postulat de dr. Money a rezistat peste 40 de ani (din anii 50 până în 1997) - ceea ce face ca numărul real al victimelor ideologiei sale să nu poată fi cunoscut probabil niciodată.
Mai mult decât atât, însă, să nu uităm că nutrețul ideologic al lui Money poate că nici n-ar fi ajuns să fie pus în practică asupra lui David Reimer dacă nu ar fi existat alt nutreț ideologic: Acela potrivit căruia mutilarea genitală masculină (deghizată sub numele tehnic de „circumcizie”) ar fi pe undeva normală.
Inclusiv în România, în prezent, doctorii folosesc alifii pentru a forța decalotarea penisului în cazul suspiciunii de fimoză. Și ce să vezi? Dă rezultate! Numărul de circumcizii medicale a devenit nerelevant statistic în România. Și atenție! Vorbim despre o țară cu un sistem sanitar de doi lei vechi.
Similar stau lucrurile însă și în țările vecine nouă, sau mai departe - în Franța, Spania sau Italia. Însă în SUA, chiar și în prezent, mutilarea genitală a băieților (și doar a băieților) este văzută ca ceva „normal” și practicată pe scară largă.
Data viitoare când cineva mai încearcă să vă aburească cu aroganțe de tipul „genul e un construct social” - trimite-ți-i la articolul din „The Rolling Stones”. Și încă ceva: Eu nu sunt de „genul masculin” - sexul meu e masculin.
Partea mai proastă e că subiectul s-a stins după moartea lui dr. Money iar acesta n-a fost în niciun fel pedepsit pentru faptele sale. Și mai rău e că subiectul, chiar și înainte de stingerea sa, s-a învârtit mult în jurul erorilor sale științifice - însă atât.
Inițial au fost voci care în lumina dovezilor au afirmat că poate ar trebui să se discute mai serios și mai critic (dincolo de propaganda LGBT) despre subiectul „transexualitate chirurgicală”.
Spunem „chirurgicală” pentru că există două tipuri de transexuali: Indivizii care aleg să ființeze din punct de vedere social ca membri ai sexului opus și indivizi care aleg să-și schimbe fiziologia cu totul în cea a sexului opus. Prima categorie reprezintă majoritatea transexualilor - și sunt de altfel categoria care se declară cea mai fericită de alegerea făcută. Asta poate și pentru că se pot oricând răzgândi.
Însă, din a doua categorie, poveștile nu sunt deloc atât de fericite - sau cel puțin nu pe scară largă. Dacă ne gândim la Dana International - atunci totul pare bine și frumos. Însă, dacă ne gândim și la cazuri precum Sorin(a) Rațiu, parcă lucrurile nu mai stau atât de clar.
Ideologii de gen - cu bias pe această temă - ar putea invoca și cazul Andrej Pejic pentru a-și susține cauza. Însă, să ne-nțelegem bine, Andrej, dincolo de orice, este un bărbat sănătos și complet funcțional - așa cum ar fi fost și David Reimer dacă ideologia deghizată în știință nu-i schimba cursul vieții.
De asemenea, un alt susținător vehement al ideologiei fasciste „genul e un construct social” este Buck Angel - care a ajuns un fel de demi-zeu al acestei ideologii. Însă, și-n cazul său, să ne-nțelegem bine: Buck Angel este o femeie sănătoasă perfect funcțională. Faptul că și-a făcut mastectomie și a luat niște tratamente ca să-i crească barbă - nu o face bărbat. Poate inclusiv procrea ca femeie.
Merită să căutați niște interviuri cu Buck Angel - și veți vedea că în ciuda încercării sale de a fi masculin, modul său de comportare este evident feminin. Asta nu-nseamnă că e ceva rău.
Cum spuneam, bărbații și femeile sunt creaturi diferite. Nu înseamnă deloc că e un lucru rău - dar e un fapt pe care se chinuie mulți de zeci de ani să-l nege - iar asta e contraproductiv.

Sigur, totul se reduce până la urmă la alegere personală și asumarea responsabilității alegerii făcute (și inclusiv a ireversibilității acesteia) - însă ce facem cu cazurile în care copiii sunt supuși unor astfel de intervenții? Unde se termină dreptul părintelui și unde începe dreptul copilului? Și unde e genetica în toată ecuația asta? Genetică ce, după cum vedem, separă lucrurile mult mai bine decât ideologi precum Money sau doctori care vor să-și facă reclamă.
Acestea sunt întrebări care încă nu și-au găsit răspunsul. Îmi permit să pariez că nici nu vor începe să și-l găsească până când monopolul corectitudinii politice pe această temă nu va fi spart.
Vă provoc să vă gândiți dincolo de propagandă de orice fel (fie ea religioasă sau feministă) la acest subiect. Vreau să aud mai multe păreri căci este un subiect interesant - și față de care nu s-au dat încă toate răspunsurile. Ba mai mult, răspunsurile care ni s-au dat, așa cum relevă și acest articol, ușor-ușor pică - ceea ce-nseamnă că trebuie altă abordare...

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

15 comentarii:

  1. psihologia nu e o stiinta tocmai exacta si patrund multe nulitati in acest domeniu, chiar si in ziua de azi...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, dar asta se soldează cu victime umane - ceea ce reprezintă o imensă problemă din punctul meu de vedere.
      Mai rar se soldează cu victime umane dacă intră o nulitate în matematică, de exemplu.
      În plus, din punctul meu de vedere, psihologia evoluționară e singura ramură a psihologiei pe care eu o consider cel mai aproape de o știință pe bune. Restul, încă nu sunt convins dacă-s științe pe bune sau pseudo-știință. Încă țin judecata suspendată în privința acestora.

      Ștergere
    2. Robotu' de Serviciu19 august 2012, 13:48

      Nu cred ar trebui "sa scoti in fata" psihologia evolutionara tinand cont de problemele de testabilitate pe care le are (poate mai pregnante decat psihologia "clasica"). Psihologia in general (fie ea evolutionara sau nu) mai are pana ajunge o stiinta pe bune...

      Ștergere
  2. Genetica nu are momentan o voce puternica pentru ca are implicatii negative asupra celui mai important concept religios: liberul arbitru. Care nu mai e atat de liber pe cat cred unii.

    Chiar si daca lasam la o parte "riscul" de a sterge din dictionar definitia religioasa a liberului arbitru, genetica are potentialul de a deveni unealta favorita a Statului in realizarea unei "minunate lumi noi". Daca genetica ne spune unde e "stricat" omul si ne poate oferi si uneltele sa-l reparam, nu va dura prea mult pana cand vom "corectat" tot ce nu e "normal". Dupa "reparatii", ce vor aduce uniformizarea omului, inevitabil vor urma si "upgrade"-urile (vezi transhumanismul) care vor reface diferentele dintre clase (nu oricine isi va permite un upgrade de 2Tb la memorie).

    Revenind la intrebarea cea mai spinoasa, "unde se termina drepturile parintilor si unde incep drepturile copilului?", avand in vedere inevitabila panta alunecoasa din paragraful anterior, eu cred ca drepturile parintilor se termina in momentul in care copilul devine liber... adica atunci cand se poate sustine singur. Desi imi pare rau pentru victimele violentei parentale, ma simt nevoit sa trag aceasta linie in nisip pentru ca cred ca in marea lor majoritate parintii doresc binele copiilor, dezaxatii fiind o minoritate, si ca legiferarea drepturilor copiilor nu se va face decat la "cel mai mic numitor comun" (adica la fiecare "anomalie" a parintilor rai se va raspunde cu o lege care sa restrictioneze drepturile tuturor parintilor adica si a celor buni).
    Cred ca, indiferent cat de multe legi s-ar da, vor exista mereu copii abuzati de parinti. Putem alege sa acceptam aceste "victime colaterale" sau se legiferam pana cand toti parintii vor fi abuzati de stat. Prima varianta este mai facila pentru ca victimele exista, ACUM si AICI, pe cand societatea distopica ultra-legiferata nu exista... inca.

    Las si eu o intrebare pentru auditoriu. Cine-i mai abuzat de parinti: un copil care tipa ca din gura de sarpe ca vrea cartofi prajiti cu ketchup, sau un copil care mananca zilnic cartofi prajiti cu ketchup; un copil caruia de la cea mai varsta frageda i se satisfac toate poftele astfel incat la maturitate o drona narcisista sau Michael Jackson care datorita copilariei "zbuciumate" a ajuns "cineva"?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. „Chiar si daca lasam la o parte "riscul" de a sterge din dictionar definitia religioasa a liberului arbitru, genetica are potentialul de a deveni unealta favorita a Statului in realizarea unei "minunate lumi noi".” - Argumentația asta sună izbitor de similar cu cea a Bisercii Catolice în Evul Mediu: „Dacă lăsăm știința să se dezvolte, curând va demonstra că nu există zeul nostru preferat.”.
      Așa că mă-nțelegi de ce nu pun botul la o astfel de argumentație bazată pe „Panta alunecoasă” pe care chiar și tu o admiți.
      „Desi imi pare rau pentru victimele violentei parentale, ma simt nevoit sa trag aceasta linie in nisip pentru ca cred ca in marea lor majoritate parintii doresc binele copiilor,” - Aici e un punct în care suntem în dezacord. Eu nu judec (și n-am făcut-o niciodată) după INTENȚII ci doar după fapte. Mă doare-n 14 de intenția cu care dr. Money susținea pedofilia și l-a ucis indirect pe David - faptele sunt clare și în funcție de alea îmi formulez judecata.
      „dezaxatii fiind o minoritate, si ca legiferarea drepturilor copiilor nu se va face decat la "cel mai mic numitor comun" (adica la fiecare "anomalie" a parintilor rai se va raspunde cu o lege care sa restrictioneze drepturile tuturor parintilor adica si a celor buni).” - Sunt de acord că o reglementare prea strictă ar putea duce la o astfel de problemă - cu-atât mai mult cu cât eu în general sunt un opozant al reglementărilor agresive.

      Pe de altă parte, însă, consider că este necesară o lege prin care copiii să nu poată fi mutilați fizic dacă viața nu le este pusă în pericol. Astfel, mutilarea genitală masculină (denumită eufemistic pentru a ascunde durerea „circumcizie”) sau „realocarea de gen” nu ar mai putea fi făcute. (Încă n-am auzit de vreun caz ca cineva să moară pentru că n-a fost mutilat genital la timp sau pentru că nu i-a fost schimbat sexul biologic „la timp”)
      „Cine-i mai abuzat de parinti: un copil care tipa ca din gura de sarpe ca vrea cartofi prajiti cu ketchup, sau un copil care mananca zilnic cartofi prajiti cu ketchup” - Niciunul dintre ei, după părerea mea.
      „un copil caruia de la cea mai varsta frageda i se satisfac toate poftele astfel incat la maturitate o drona narcisista sau Michael Jackson care datorita copilariei "zbuciumate" a ajuns "cineva"?” - Așijderea, niciunul.
      Din punctul meu de vedere, militanții anti-fast-food și alții asemenea sunt drone narcisiste - pentru că-și doresc ca toți să se supună ideologiei lor. Sunt doar niște fasciști mai simpatici, dar tot fasciști.

      Ștergere
  3. Personal am fost operat (cand eram in clasa a 3-a, deci prepubertar) de fimoza prin incizie dorsala. A fost solutia "mai putin abuziva" decat circumcizia dar tot as fi preferat o metoda fara interventie chirurgicala din motive estetice, in retrospectiva experienta neparandu-mi una traumatizanta. Recomand episodul care trateaza tema in seria Penn and Teller: Bullshit (sezon 3, episod 1 daca nu ma inseala Google).
    Cat despre ideea de gen precum construct social ce pot sa zic? E cam absurd sa aplici o generalizare de asemenea proportii pornind de la cazurile care sunt, la o scrutina serioasa, exceptia.

    RăspundețiȘtergere
  4. Tot legat de asta, pt. ca spalarea pe creier incepe de (foarte) devreme:

    http://www.dailymail.co.uk/femail/article-2189428/Introducing-drag-queen-Barbie-Mattel-models-latest-doll-cross-dressing-designer-fashion-label-The-Blonds.html



    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că se dă o importanță prea mare fenomenului.
      Așa cum se arată foarte bine în studiul lui Trond Diseth (ilustrat în documentarul Hjernevask în partea a doua - ce se găsește tradus în română aici: http://vilo13.blogspot.ro/2012/01/hjernevask-spalarea-pe-creier.html#), contează prea puțin acest aspect.
      Copiii se vor juca tot cu jucării specifice în funcție de tendința înnăscută de gen.

      Ștergere
  5. Cazul "barbatului gravid" THOMAS BEATIE intra si el in aceeasi categorie, zic io.... Ala e paroxism curat, ca sa ma exprim ca o cizma, da' nu conteaza....

    RăspundețiȘtergere
  6. Si mai citisem eu acum citiva ani, tot pe net, despre cazul unui barbat (german) nascut cu vagin. Deci barbat in toata regula, dar cu "dinsa".... A avut o viata de tot rahatul, ceea ce este de inteles, a facut chiar si un avort si, in cele din urma, s-a sinucis....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi înseamnă că nu numai că s-a născut cu vagin dac-a făcut și avort. Ci s-a născut cu tot aparatul reproducător feminin - ceea ce-i deja și mai bizar decât cazurile de „sex incert” sau alegere voluntară de transformare în membru al sexului opus.

      Ștergere
  7. De Buck Angel stiam si tot ce pot spune e ca.... e ca dracu'. Am vazut cum arata cind era femeie, a fost chiar si manechin la un moment dat, iar acum.... No comment. Nu am absolut nimic impotriva, fiecare face ce crede de cuviinta cu el insusi, da' totusi zic io.... Totusi...

    http://www.youtube.com/watch?v=ysY-5Lfe9Hw

    Asta e doar prima parte a interviului, restul tot pe youtube se gaseste. Alte doua cazuri celebre sunt CHAZ BONO, fiica lui Cher si STEPHANIE/STEPHEN IRA BEATTY, fiica cea mare a cuplului WARREN BEATTY/ANNETTE BENNING.

    http://www.youtube.com/watch?v=AXw9wTwroRw

    STEPHANIE e nehotarita.... Poate, intre timp, ii vine mintea la cap (are doar 19 ani acum), ca ce spune ea acolo sunt numai aberatii monumentale....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aparent limba olandeză totuși nu e așa de greu de înțeles.
      Însă, interviul pe care mi l-ai dat cu Buck Angel doar demonstrează ceea ce am spus în articol - și anume că Buck Angel se comportă în continuare ca femeie și este o femeie. E dreptul său să se considere Flying Spaghetti Monster, dar asta nu schimbă realitatea.

      Ștergere
  8. Sexul biologic nu corespunde de multe ori cu sexul psihologic ( asta in cazul persoanelor transgender ) , iar rolurile sexelor in societate sunt constructii sociale care difera de la istorie si la o cultura la alta .
    Personal citisem despre cazul unui baietel din Marea Britanie care desi a fost nascut biologic vorbind cu caracteristici masculine si penis , si a fost crescut ca si baiat de catre paritnii sai , acesta sustine sus si tare ca este fata si prezinta interese pentru activitati considerate feminine si are un comportament mai efeminat .
    Parintii sai au ales sa il lase sa isi aleaga liber partenerii de joaca si jucariile preferate , si sa se comporte cum doreste , in loc sa il oblige sa aiba alte interese , alegeri si preferinte .
    Unii ii vad anormali , altii nu . Perosnele la care sexul biologic corespunde sexului psihologic sunt numite cisgen , cele care se identifica cu sexul opus sunt numiti transgen . Sunt si persoane care se identifica cu un amestec intre cele 2 sexe : pangen , sau persoanele care nu se vad nici barbati nici femei ( Third sex ) sau al treilea sex .


    Intrebarea aici este daca ar trebui sa axam identitatea sexuala strict pe aspectul biologic/genetic sau identiatea sexuala este ceva ce ne asumam noi insine ?

    RăspundețiȘtergere
  9. Aplicand o logica de-a lui nenea asta John Money, eu nu m-as increde intr'un individ cu numele asta, care suna in romaneste ca un fel de Ion Carboavă sau daca era manelist, Jean Milion.

    In alta ordine de idei, cum functioneaza identitatea asta de gen la asexuali? Ce sex sau daca vreti, gen, ar trebui ei sa-si aleaga?

    Mai bine il lasau pe bietul baiat "cum l-a facut Dumnezeu" si poate ar fi avut o viata mai normala chiar si fara jucaria originala, iar parintii ar fi trebuit sa-i zica lui nea' Lovele (Money) in fata: "cat timp are degete si limba, sexul nu si-l schimba".

    RăspundețiȘtergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails